Abuse in service: whether general public procurement and financial control principles constitute specific service duties under the constitutionally interpreted incrimination standard

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 228/F din 12.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus:

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

II. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

V. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei D. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

VI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului E. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 309 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (cu sediul în Bucureşti), în contradictoriu cu inculpaţii A., B., C., F., D. şi E.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţele din data de 16.07.2015 şi din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 35112284 RON, asupra bunurilor imobile şi instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului A., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţelor .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 35112284 RON, asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanţei .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 35112284 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţei .

B. Prin Decizia penală nr. 1121/A din data de 09.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) împotriva Sentinţei penale nr. 228/F/12.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând în fond:

I. În baza art. 5 din C. pen., a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A., iar în baza art. 862 din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 9 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituţie;

b) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) Să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informaţii de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

II. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen., a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatei B. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituţie;

b) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) Să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informaţii de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

III. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei C. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata C. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei C., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969 a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituţie;

b) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) Să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informaţii de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei D. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei D., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituţie;

b) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) Să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informaţii de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

V. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului E. este Noul C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul E. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., a interzis inculpatului E., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa de la pronunţarea prezentei decizii.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) şi în consecinţă:

A obligat pe inculpaţii A., B., C., D. şi E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă împotriva inculpatului F.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţele din data de 16.07.2015 şi din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile şi instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului A., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţelor.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanţei .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţei .

În baza art. 249 din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a dispus instituirea sechestrului asupra bunurile mobile sau imobile, aparţinând inculpaţilor B. şi D., până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea faptei precum şi a executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs în casaţie inculpaţii E., C., D., A. şi B.

Inculpaţii au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Inculpata B. a menţionat că potrivit actului de sesizare a instanţei, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, îl constituie îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din. O.U.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice şi art. 5 din Legea nr. 119/1999, privind controlul financiar preventiv.

În raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, a precizat că dispoziţiile legale a căror încălcare se impută nu reglementează expres atribuţii de serviciu, ci doar stabilesc, pe de o parte, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, iar, pe de altă parte, principiile care stau la baza utilizării fondurilor publice şi administrării patrimoniului public.

A mai menţionat că, deşi din detalierea acuzaţiei ar reieşi ca se impută vicierea procedurii de licitaţie publică, în fapt acuzaţia vizează strict etapa încheierii contractului cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită drept câştigătoare, aspect confirmat şi de soluţia cuprinsă la punctul 3 din dispozitivul actului de sesizare, respectiv disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un alt dosar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit de către membrii comisiei de licitaţie. A precizat că instanţa de fond a arătat că acuzaţia formulată prin rechizitoriu se referă exclusiv la încălcarea de către inculpată şi ceilalţi inculpaţi a presupuselor atribuţii de serviciu stabilite prin cele două texte de lege indicate, la momentul semnării contractului de lucrări pentru modernizarea DN 67C, Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414.

Chiar dacă în cuprinsul unora dintre capitolele actului de sesizare Ministerul Public face referire la "vicierea de către inculpaţi a procedurii de licitaţie publică", în fapt, din modul de formulare a acuzaţiei în cadrul secţiunii "încadrarea juridică" se desprinde cu claritate concluzia că procurorul a dispus trimiterea în judecată a acestora, în cauza de faţă, în mod exclusiv pentru faptele prevăzute de legea penală săvârşite în etapa semnării contractului de achiziţie publică, deci ulterior stabilirii ofertei câştigătoare în cadrul procedurii de licitaţie publică.

Având în vedere aceste elemente, referitoare la etapele procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a menţionat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că autorităţii contractante, îi revenea obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul declarat câştigător de comisia de licitaţie publică, la momentul semnării, aceştia neavând posibilitatea prevăzută de lege de a realiza o nouă analiză a tuturor etapelor premergătoare încheierii contractului de achiziţie publică. Astfel, s-a constatat că analiza eventualei încălcări a atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor trebuie efectuată strict în legătură cu semnarea contractului de achiziţie publică, iar nu cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor ce reveneau inculpatei, respectiv celorlalţi inculpaţi în calitatea lor de membri ai comisiei de licitaţie publică.

A mai susţinut că textele de lege avute în vedere la susţinerea acuzaţiei nu stipulează în mod explicit atribuţii de serviciu în sarcina reprezentaţilor autorităţii contractante care încheie contractul de achiziţie publică, ci doar trasează principiile care trebuie să stea la baza oricăreia dintre procedurile reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice, respectiv la baza modului de gestionare a fondurilor publice. Din cuprinsul textelor de lege a căror încălcare se impută nu rezultă în mod concret anumite atribuţii de serviciu, astfel că nu se poate aprecia că legislaţia primară avută în vedere de Ministerul Public ar statua cu privire la un anumit comportament interzis funcţionarilor publici respectivi în etapa semnării contractului de achiziţie publică, un astfel de comportament neputând fi stabilit, eventual, prin raţionamente de natură substitui sau complini neclaritatea normei juridice.

De altfel, a considerat că, în cauza de faţă nu se poate aprecia că normele juridice indicate ar fi neclare, ci doar că acestea au o aplicabilitate extrem de generală şi nu prevăd în mod explicit, neechivoc şi relativ precis conduita interzisă funcţionarilor publici în etapa încheierii contractului de achiziţie publică.

În aceste condiţii, chiar dacă normele din legislaţia secundară nu sunt excluse din sfera actelor susceptibile de a completa norma penală, astfel de acte nu ar putea decât să detalieze prevederile normei primare, ceea ce, în cauza de faţă, nu este posibil, pe de-o parte pentru că titularul acţiunii penale nu a avut în vedere astfel de norme la formularea acuzaţiei, iar pe de altă parte deoarece prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi ale art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu schiţează vreun set de atribuţii de serviciu care să poată fi detaliate de o eventuală legislaţie secundară.

În condiţiile în care sfera atribuţiilor de serviciu ale inculpatei nu este stabilită prin textele de lege indicate în actul de sesizare a instanţei, deci avute în vedere de Ministerul Public la formularea acuzaţiei, nu se poate aprecia cu privire la existenţa unei îndepliniri defectuoase a atribuţiilor de serviciu care să constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu imputate întrucât principiul legalităţii incriminării impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte.

Pe de altă parte, raportat exclusiv la etapa încheierii contractului de achiziţie publică, nu se poate imputa inculpatei că a semnat acest contract, în calitate de reprezentant al autorităţii contractante, din moment ce, potrivit dispoziţiilor art. 204 - 205 din O.U.G. nr. 34/2006, încheierea contractului este o etapă distinctă de procedura de licitaţie publică, fiind situată ulterior momentului stabilirii ofertei câştigătoare, autorităţii contractante revenindu-i obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită drept câştigătoare.

Inculpata D. a menţionat că potrivit actului de sesizare a instanţei, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, îl constituie îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin acordarea vizei de control financiar preventiv pentru contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii.

A precizat că, din analiza modului de îndeplinire a obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv în cadrul DRDP Craiova, s-a constatat că a aplicat, la data de 29.08.2008, viza de control financiar preventiv pentru contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, în urma verificării legalităţii şi regularităţii operaţiunii, respectiv a încadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare. În ceea ce priveşte noţiunea de "operaţiune", în sensul O.G. nr. 119/1999, a arătat că, aceasta constă în orice acţiune cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura acesteia. Prin "legalitatea" şi "regularitatea" operaţiunii se înţelege caracteristica acesteia de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării, respectiv caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte.

A mai menţionat că "operaţiunea" supusă controlului financiar preventiv exercitat a fost reprezentată de proiectul de contract de lucrări nr. x/05.09.2008. Astfel, în calitate de persoană desemnată cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul DRDP Craiova, inculpata avea obligaţia de a verifica, sub aspectul legalităţii, regularităţii şi încadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare exclusiv acest contract, iar nu şi procedura de licitaţie publică anterioară întocmirii proiectului de contract.

În acest sens, a apreciat relevante dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, care statuează că etapa încheierii contractului de achiziţie publică este distinctă de procedura de licitaţie publică, fiind situată ulterior momentului stabilirii ofertei câştigătoare. Astfel, verificarea legalităţii şi regularităţii, în etapa efectuării controlului financiar preventiv, se raportează strict la proiectul de contract de achiziţie publică, astfel cum a fost acesta întocmit după stabilirea ofertei câştigătoare, din coroborarea prevederilor celor două acte normative avute în vedere nereieşind că persoana care efectuează controlul financiar preventiv poate verifica şi legalitatea procedurii de licitaţie publică ce a stat la baza stabilirii ofertei câştigătoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a controlului financiar preventiv, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) - (6) din O.G. nr. 119/1999, în forma în vigoare la data săvârşirii presupusei fapte, contrar susţinerilor din actul de sesizare a instanţei şi motivării instanţei de apel, a apreciat că, nu avea obligaţia de a verifica legalitatea şi regularitatea procedurii de achiziţie publică, ci legalitatea şi regularitatea contractului de lucrări, prin raportare la menţiunile din documentul intitulat Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, înregistrat sub nr. x/31.07.2008, acesta constituind documentul justificativ corespunzător, la care fac referire dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 119/1999, dată fiind natura procedurii de atribuire urmată de avizul compartimentului juridic. Împrejurarea că proiectul de contract ce i-a fost prezentat spre avizare purta avizul compartimentului juridic şi constituia garanţia respectării condiţiilor de legalitate a operaţiunii supuse avizării este o împrejurare certă şi neechivocă.

În ceea ce priveşte regularitatea operaţiunii supuse avizării şi încadrarea în limitele creditelor bugetare, existenţa Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, în care sunt expuse detaliat etapele procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, cu indicarea ofertelor participante, a modului de evaluare a acestora, a algoritmului de stabilire a ofertei celei mai avantajoase, a preţului contractului, duratei acestuia şi modalităţii de finanţare, precum şi a instrumentului de plata folosit în contract, persoana chemată să efectueze controlul financiar preventiv a avut suficiente date pentru a aprecia că proiectul de contract de achiziţie publică respectă ansamblul regulilor procedurale şi metodologice aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte.

În condiţiile în care raportul poartă semnăturile tuturor membrilor comisiei de evaluare, printre aceştia regăsindu-se directorul general al DRDP Craiova, A., în calitate de preşedinte, şi consilierul juridic al DRDP Craiova, F., în calitate de membru, documentul justificativ prezenta suficiente garanţii pentru inculpată, ca persoana desemnată să efectueze controlul financiar preventiv, astfel încât nu avea motive să refuze acordarea vizei prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 119/1999.

Prin urmare, verificarea conformităţii proiectului de contract de achiziţie publică cu contractul-cadru ce făcea parte din documentaţia de atribuire nu intra în atribuţiile inculpatei, persoana desemnata cu efectuarea controlului financiar preventiv, acest control neavând ca scop verificarea legalităţii şi regularităţii procedurii de licitaţie publică, ci a legalităţii şi regularităţii operaţiunii reprezentate de contractul ce urma a fi încheiat, în baza raportului final al procedurii de atribuire.

Mai mult, un aspect neinfirmat de celelalte probe administrate şi necontestat de Ministerul Public, la data prezentării spre acordarea vizei de control financiar preventiv, contractul purta semnătura şefului serviciului achiziţii publice şi a şefului serviciului investiţii, prin care urma să se deruleze contractul. La acordarea vizei de control financiar preventiva fost avută în vedere şi corespondenţa purtată de DRDP Craiova cu CNADNR, cu privire la prognozele referitoare la scăderea cursului euro, dar şi la cursul maxim sustenabil, de 5,09 RON/euro. A mai susţinut că, având în vedere corespondenţa purtată de conducerea DRDP Craiova cu conducerea CNADNR, pe tema oportunităţii stabilirii preţului contractului în moneda euro, ca fiind mai avantajoasă pentru companie, nu ar fi putut refuza acordarea vizei de control financiar preventiv nici pe motivul unei eventuale neîncadrări în limitele creditelor bugetare, aspect ce făcea obiectul controlului, conform prevederilor art. 7 din O.G. nr. 119/1999.

A mai invocat faptul că persoana care efectuează controlul financiar preventiv, are obligaţia de a refuza acordarea vizei numai dacă apreciază că proiectul de operaţiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, regularitate şi încadrare în limita creditelor bugetare, motiv pentru care nu se poate imputa faptul că a acordat această viză, în urma verificării documentelor justificative prezentate, fără însă a se menţiona, în concret, care a fost obligaţia de serviciu pe care a încălcat-o şi care este acţiunea sau inacţiunea ce se poate circumscrie noţiunii de îndeplinire defectuoasă a acestor atribuţii, astfel cum a fost interpretată aceasta de instanţa de contencios constituţional.

Inculpatul E. a invocat inexistenţa unei încălcări a unei atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului, în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

A arătat că textele invocate în susţinerea acuzaţiei nu conţin atribuţii de serviciu, conduite pe care destinatarul normelor să le urmeze, ci principii, adică prevederi generale care exprimă viziunea şi scopurile urmărite de legiuitor. Prin urmare, simpla încadrare a acuzaţiei cu referire la aceste prevederi legale care nu reglementează atribuţii de serviciu conduce la inexistenţa elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, a mai susţinut că activitatea incriminată vizează etapa semnării contractului de achiziţie publică, însă instanţa de apel a ignorat faptul că oferta financiară a G. SRL, care conţinea solicitarea de plată a preţului contractului prin Bilete la ordin emise în euro şi plătibile în RON, a fost declarată câştigătoare într-o etapă anterioară, iar potrivit art. 204 din O.U.G. nr. 34/2006, semnarea contractului era obligatorie. Instanţa de apel încearcă să modifice oferta G. SRL, alegând să ignore o componentă a acesteia, oferta indicativă a H. folosită şi introdusă de G. în propria sa ofertă.

Totodată, inculpatul a invocat lipsa prejudiciului arătând că riscul valutar într-un contract de împrumut aparţine împrumutatului, şi nu împrumutătorului, iar prin urmare, riscul nu a fost transferat, ci doar menţinut în sarcina Beneficiarului.

A arătat că contractul de achiziţie publică atribuit societăţii G. SRL a avut un obiect complex, purtând denumirea de credit furnizor. În esenţă, obiectul contractului era reprezentat de executarea de lucrări în favoarea Beneficiarului şi, pentru că plata acestora urma să se facă la o scadenţă foarte lungă, avea şi caracterul unui contract de credit/de finanţare. Atât sub imperiul vechiul C. civ., cât şi al Noului C. civ., riscul valutar într-un contract de credit aparţine împrumutatului, şi nu împrumutătorului, principiul nominalismului monetar.

În ceea ce priveşte paguba efectivă, a menţionat că soluţia instanţei de apel se bazează exclusiv pe un raport de constatare întocmit în faza de urmărire penală fără respectarea dreptului la apărare, ce a fost contestat de inculpat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în primă instanţă. Prejudiciul a fost cuantificat de organul de urmărire penală în baza raportului de constatare contabilă întocmit la data de 10 septembrie 2014 de către un specialist angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Urmărirea penală faţă de inculpat a început la dată de 05 iunie 2015, iar la data de 24 iulie 2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, astfel încât, a considerat că proba a fost administrată în afara procesului penal. A solicitat administrarea unei probe cu expertiza financiar-contabilă, care să aibă că obiectiv stabilirea existenţei sau inexistenţei unui prejudiciu. A arătat că instanţa de apel trebuia să constate că prima instanţa nu a analizat îndeplinirea celorlalte condiţii ale laturii obiective şi nici existenta vinovăţiei şi, în eventualitatea în care găsea întemeiat apelul, să trimită cauza spre rejudecare, inclusiv pentru a se lămuri existenta şi întinderea prejudiciului. În lipsa cerinţei esenţiale a textului, pagubă sau o vătămare, a apreciat că nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu.

Inculpata C. a invocat faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că fapta pentru care a fost condamnată inculpata întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât, cu intenţie, a îndeplinit prin încălcarea legii un act la care era obligată potrivit atribuţiilor de serviciu stabilite într-un act normativ primar, precum şi faptul că, în mod greşit a apreciat instanţa de apel că în cauză, prin raportare la fapta concretă reţinută în sarcina inculpatei, Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale nu este incidentă întrucât obligaţiile de serviciu încălcate de acesta în exercitarea funcţiei erau prevăzute în acte normative primare, respectiv în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi financiar preventiv.

Inculpata a invocat faptul că atribuţiile de serviciu trebuie să fie concrete, nu generice, iar în condiţiile Deciziei nr. 405/2016, nu întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu reţinerea de către instanţa de apel a încălcării unei obligaţii cu caracter absolut general, întrucât nu permite identificarea în legislaţia principală a obligaţiei de serviciu corespunzătoare acestei obligaţii. Persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală.

A mai precizat că art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu stabileşte obligaţii de serviciu în sensul Deciziei nr. 405/2016. În acest sens, a invocat practica instanţei supreme în care s-a arătat că aceste dispoziţii nu pot sta la baza reţinerii săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât simpla evocare a încălcării unor principii generale nu reprezintă o încălcare a legii(Decizia penală nr. 63/RC din 18.02.2020).

De asemenea, a mai menţionat că O.G. nr. 119/1999 nu se aplică atribuţiilor de serviciu ale recurentei. Atribuţiile acesteia în calitate de şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii în cadrul D.R.D.P. Craiova, nu au legătură cu auditul intern şi controlul financiar preventiv, astfel încât aceasta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, nu putea încălca prevederi cuprinse în O.G. nr. 119/1999.

Totodată, a susţinut că art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu stabileşte atribuţii de serviciu în sensul Deciziei 405/2016 întrucât cuprinde o obligaţie de diligentă cu conţinut generic şi nu poate constitui, per se, o normă prin a cărei încălcare să se poată produce un rezultat socialmente periculos precum cel reţinut de instanţa de apel. Nici această normă nu poate fi considerată drept o atribuţie de serviciu reglementată expres prin legislaţia primară, prin norme clare şi predictibile, aşa cum se reţine de Curtea Constituţională în Decizia nr. 405/2016. În acest sens, a invocat practica instanţei supreme care a stabilit că aceste norme cu caracter general nu întrunesc cerinţele de claritate şi precizie prevăzute în Decizia nr. 405/2016 şi nu pot sta singure la baza dispunerii unei condamnări pentru infracţiunea de abuz în serviciu (Decizia penală nr. 98 din 26.03.2019).

Inculpata C. a mai invocat inexistenţa unui raport de cauzalitate între fapta imputată şi rezultatul produs arătând că instanţa de apel a reţinut că urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu ar consta în vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale CNADNR, vătămare reprezentată de transferul riscului valutar, risc concretizat într-un prejudiciu material în valoarea de 45.798.769,92 RON, transferul riscului valutare reprezentând folosul obţinut de către G. SRL.

Prin definiţie, diferenţele de curs valutar nu pot constitui o pagubă, întrucât diferenţa de curs valutar este diferenţa ce rezultă din conversia unui anumit număr de unităţi ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite, în momente diferite. Nu poate exista o legătură directă între încălcarea principiilor cuprinse în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi pretinsa producere a unei pagube în patrimoniul CNADNR reprezentată de diferenţa de curs de valutar dintre momentul emiterii celor 48 bilete la ordin şi momentul plăţii lor reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Inculpatul A. a arătat că simpla evocare a încălcării unor principii generale nu reprezintă o încălcare a legii, în sensul considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale. Fapta imputată inculpatului nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare, în interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional.

A mai arătat că art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu cuprinde dispoziţii care sa reglementeze atribuţii de serviciu care să fi fost încălcate, iar recurentul nu a avut atribuţii de serviciu în materia controlului financiar preventiv. La fel ca în cazul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prevederile din legislaţia privind controlul financiar preventiv reţinute de către instanţa de apel sunt unele generale referitoare la realizarea unei bune gestiuni prin asigurarea legalităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea fondurilor publice. Art. 5 din O.G. nr. 119/1999 cuprinde o obligaţie de diligentă cu conţinut generic şi nu poate constitui, per se, o normă prin a cărei încălcare să se poată produce un rezultat socialmente periculos precum cel reţinut de instanţa de apel.

De asemenea, inculpatul a mai precizat că dispoziţiile din legislaţia primară pe care s-a întemeiat condamnarea nu au fost încălcate.

Totodată, a susţinut că fapta imputată este definită de lege drept contravenţie, iar nu infracţiune. Din analiza dispoziţiilor art. 293 din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare în perioada de referinţă), rezultă că încălcarea dispoziţiilor legale ale acestui act normativ şi care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 constituie contravenţie. O.U.G. nr. 34/2006 cuprinde dispoziţii a căror nerespectare poate atrage răspunderea contravenţională, însă doar în ipoteza în care încălcarea acelor dispoziţii ar avea ca efect încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 din acest act normativ. Încălcarea principiilor enunţate de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 reprezintă o consecinţă a încălcării altor reguli stabilite de acelaşi act normativ, iar nu o faptă ilicită în sine. Nu se poate reţine încălcarea principiilor fără trimitere la alte dispoziţii legale care reglementează procedurile de achiziţie publică şi care să fi fost nerespectate.

În egală măsură, s-a mai invocat inexistenţei unui raport de cauzalitate între fapta imputată şi rezultatul produs arătând că nici rechizitoriul şi nici decizia de condamnare nu reţin că fapta imputată recurentului ar fi avut ca urmare imediată producerea unei pagube în patrimoniul altor operatori economici, astfel că nu există absolut nicio legătură între pretinsa încălcare a principiilor şi pretinsa producere a unei pagube în patrimoniul CNADNR reprezentată de diferenţa de curs valutar.

S-a mai invocat şi lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii din perspectiva inexistenţei urmării imediate apreciind că diferenţele de curs valutar nu pot constitui o pagubă, întrucât diferenţa de curs valutar este diferenţa ce rezultă din conversia unui anumit număr de unităţi ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite, în momente diferite. Acestea nu reprezintă o cauză de majorare sau micşorare a patrimoniului, ci doar o modalitate prin care aceeaşi datorie sau acelaşi venit este adus la zi. A mai arătat că paguba reţinută de către instanţa de apel nu are un caracter cert, efectiv şi bine determinat.

Inculpatul A. a mai susţinut lipsa tipicităţii subiective, inexistenţa formei de vinovăţie cerute de lege arătând că nu a prevăzut, nu a urmărit şi nici nu a acceptat posibilitatea producerii unei pagube în patrimoniul CNADNR ca urmare a semnării contractului nr. x/05.09.2008 cuprinzând clauza privind emiterea biletelor la ordin în euro, cu plata în RON.

A. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen.

2) Prin încheierea din data de 16 februarie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi D., A., C., E. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate în cererile de recurs în casaţie vizează latura obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea şi pot face obiectul evaluării instanţei de recurs în casaţie. S-a arătat că toate criticile inculpaţilor referitoare la neîndeplinirea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu şi incidenţa Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., A., C., E. şi B., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Astfel, din cele anterior menţionate rezultă că recursul în casaţie exclude din sfera de analiză situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, inculpatul A., în calitate de director regional al D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice (dispoziţii preluate în Legea nr. 98/2016) şi art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a reţinut că, în calitate de director economic în cadrul D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice (dispoziţii preluate în Legea nr. 98/2016) şi art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON.

Cu privire la inculpata C., s-a reţinut că, în calitate de şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii în cadrul D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice (dispoziţii preluate în Legea nr. 98/2016) şi art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON.

Referitor la inculpata D., s-a reţinut că, în calitate de persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv în cadrul D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 119/1999 şi art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ, a acordat viza de control financiar preventiv pentru contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., s-a reţinut că, în calitate de administrator al SC G. SRL, i-a ajutat pe reprezentanţii D.R.D.P. Craiova să încheie contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" prin aceea că a condiţionat semnarea acestuia de introducerea în art. 18.1 alin. (2) a clauzei potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire şi şi-a dat acordul, prin semnarea contractului, pentru introducerea acestei clauze, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON.

Normele de incriminare reţinute de instanţa de apel

Art. 248 din C. pen. din 1969, fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 2481 din C. pen. din 1969, dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Dispoziţii legale încălcate reţinute de instanţa de apel:

Inculpaţii A., B. şi C.:

Art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare de la momentul semnării contractului nr. x/05.09.2008:

(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt:

a) nediscriminarea;

b) tratamentul egal;

c) recunoaşterea reciprocă;

d) transparenţa;

e) proporţionalitatea;

f) eficienţa utilizării fondurilor publice;

Art. 5 din O.G. nr. 119/1999, în forma în vigoare de la momentul semnării contractului nr. x/05.09.2008:

(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

(2) Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care are responsabilitatea elaborării şi implementării politicii în domeniul gestiunii financiare. Ministerul Finanţelor Publice îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează asigurarea bunei gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

Art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă.

Art. 17 din O.U.G. nr. 34/2006:

Autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relaţia cu operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire.

Art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.

Art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006:

Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire.

Art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006:

(1) În procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006:

(2) Algoritmul de calcul, precum şi factorii de evaluare a ofertelor, care vor fi luaţi în considerare în cazul aplicării criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", se precizează în mod clar şi detaliat în cadrul documentaţiei de atribuire şi vor reflecta metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi.

Inculpata D.:

Art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv

(2) Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în drept, competente în acest sens potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal.

Art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv

(1) Persoana în drept să exercite viza de control financiar preventiv are dreptul şi obligaţia de a refuza viza de control financiar preventiv în toate cazurile în care, în urma verificărilor, apreciază că proiectul de operaţiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, regularitate şi încadrare în limita creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, pentru acordarea vizei de control financiar preventiv.

Art. 7 din O.U.G. nr. 119/1999:

Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 6 din punctul de vedere al:

a) legalităţii şi regularităţii; b) încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii.

Art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/1999:

(5) Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, în privinţa operaţiunilor pentru care au acordat viza de control financiar preventiv propriu.

Evaluarea instanţei de recurs:

Înalta Curte constată că norma de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea se suprapune peste situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, iar atribuţiile de serviciu încălcate de aceştia se regăsesc în legislaţia primară, fiind respectate exigenţele impuse de instanţa de control constituţional.

Sub acest aspect, se are în vedere că, prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanţele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituţională, aşa cum rezultă din conţinutul hotărârilor pronunţate în cauză.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legislaţiei primare (legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă).

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte constată că aspectele invocate de apărarea recurenţilor nu sunt incidente în cauză, în sarcina inculpaţilor reţinându-se săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare.

În cauză, aşa cum s-a arătat, hotărârile atacate enumeră dispoziţiile legale încălcate de inculpaţi la momentul semnării şi avizării contractului de lucrări x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414", reţinând, în sarcina acestora că prin nerespectarea procedurii de achiziţie publică au încălcat prevederile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 34/2006 şi art. 5 din O.G. nr. 119/1999, respectiv art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

Astfel, în concret, Înalta Curte constată că instanţa de de apel, analizând efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 cu privire la infracţiunea de infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor E., C., D., A. şi B., au constatat că faptele imputate realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu.

Acest aspect a fost reţinut de instanţa de apel: Curtea constată că dispoziţiile legale a căror încălcare li se impută inculpaţilor A., B., C. reglementează expres atribuţii de serviciu în sarcina acestora, respectiv obligaţia de respecta, printre altele, principiile transparenţei şi eficienţei utilizării fondurilor publice precum şi obligaţia de a realiza o bună gestiune financiară, atribuţii preluate în legislaţia secundară şi în fişele de post ale acestora, atribuţii pe care inculpaţii le-au încălcat întrucât în calitate de reprezentanţi ai autorităţii contractante, au semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" care cuprindea în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", aceasta fiind o clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire şi de propunerea financiară depusă de ofertant, în contradicţie cu dispoziţiile art. 204 din O.U.G. nr. 34/2006 care stabileşte că autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită drept câştigătoare pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă (art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006).

În concluzie, instanţa de apel a stabilit că inculpaţii A., B. şi C. şi-au încălcat atribuţiile de serviciu atât prin nerespectarea procedurilor legale de achiziţii, cât şi prin nerespectarea principiilor unei bune gestiuni financiare la care aceştia erau obligaţi în virtutea funcţiilor deţinute, de director regional al DRDP Craiova, respectiv director economic la DRDP Craiova şi şef serviciu organizare şi derulare achiziţii în cadru DRDP Craiova, inculpaţii având ca atribuţii de serviciu utilizarea eficientă a fondurilor gestionate, respectiv asigurarea gestiunii financiare.

Astfel, în prezenta cauză, în considerarea Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a concluzionat că analizarea cerinţei îndeplinirii necorespunzătoare de către inculpaţii A., B. şi C. a atribuţiilor de serviciu a fost realizată prin raportare la prevederile legale anterior enunţate, detaliat prezentate în hotărârea atacată.

Referitor la inculpata D., s-a constatat de instanţa de apel că, în calitate de economist, desemnată să efectueze controlul financiar preventiv propriu la DRDP Craiova, a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 prin acordarea vizei de control financiar preventiv propriu cu privire la contractul nr. x din 05.09.2008.

Acest aspect a fost reţinut de către instanţa de apel, dispoziţiile art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/1999 prevăd că persoanele în drept să excite controlul financiar preventiv propriu, răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea (...) în privinţa operaţiunilor pentru care au acordat viza, iar art. 20 din lege dă dreptul şi impune totodată obligaţia persoanei desemnate să efectueze controlul financiar preventiv de a refuza să acorde viza în toate cazurile în care apreciază că proiectul de operaţiune nu îndeplineşte condiţiile de legalitate şi regularitate. În acest context normativ, Curtea constată că acordând viza de control financiar preventiv propriu pe contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 inculpata D. a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 119/1999 precum şi art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ (...) etapa acordării vizei financiare preventive prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 119/1999 nu reprezintă o etapă pur formală, în care funcţionarul public verifică aparenţa de legalitate a documentelor justificative pe baza semnăturilor membrilor comisiei de evaluare, ci o procedură prin care se verifică rezultatul procedurii de achiziţie publică materializat în contractul final încheiat între autoritatea contractantă şi persoana juridică ce a câştigat licitaţia înainte de a fi propus spre semnare către părţi. Având în vedere dispoziţiile art. 204 din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la acel moment, autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă, etapa acordării vizei financiare preventive priveşte conformitatea propunerilor tehnice şi financiare din contractul cadru cu proiectul contractului de lucrări încheiat între autoritatea contractantă şi câştigătorul licitaţiei.

Cu privire la inculpatul E., s-a constatat de instanţa de apel că, prin acţiunile sale acesta a contribuit la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu de către ceilalţi coinculpaţi.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că acesta a condiţionat semnarea contractului pentru "Modernizarea DN 67 C Bengeşti - Sebeş" de modificarea contractului din documentaţia de atribuire în sensul ca plata să se facă cu bilete la ordin emise în euro, plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii, şi şi-a dat acordul, prin semnătură, pentru încheierea contractului în forma astfel modificată, astfel contribuind la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către ceilalţi inculpaţi, fiind direct interesat de obţinerea unui folos patrimonial de către SC G. SRL şi de transferarea riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R.

Se constată că instanţa de apel a analizat şi aceste aspecte, arătând că inculpaţii, prin prisma funcţiilor deţinute în cadrul DRDP Craiova nu au respectat dispoziţiile legale impuse de O.U.G. nr. 34/2006 şi O.G. nr. 119/1999.

Instanţa de apel a reţinut faptul că oferta la care face trimitere art. 204 alin. (1) din actul normativ menţionat nu se referă la oferta de finanţare depusă de contractant, ci la propunerile tehnice şi financiare cuprinse în oferta acestuia, aşa cum sunt prezentate în fişa de date achiziţiei şi consemnate în procesul-verbal de deschidere a ofertelor, care trebuie să respecte documentaţia de atribuire (art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006) şi care, aşa cum s-a arătat mai sus, poate fi clarificată însă prin răspunsurile la solicitările de clarificări ale autorităţii contractante ofertanţii nu pot aduce modificări conţinutului propunerii tehnice sau după caz, ale propunerii financiare, sub sancţiunea declarării ofertei ca fiind neconformă, aşa cum s-a întâmplat în cazul ofertei financiare depusă de SC I. (art. 79 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 925/2006 - a se vedea minuta comisiei de evaluare a ofertelor din data de 28.07.2008 când oferta firmei menţionate a fost declarată inacceptabilă şi neconformă întrucât operatorul economic a modificat valoarea ofertei financiare iniţiale). Mai mult decât atât, din analiza înscrisurilor de la fila x dup rezultă că propunerea financiară a SC G. SRL a fost detailată în totalitate în RON, aşa cum de altfel, au fost emise şi facturile fiscale în desfăşurarea contractului de lucrări.

Rezultă aşadar că instanţa de apel a constatat că faptele inculpaţilor corespund tiparului de incriminare al infracţiunii de abuz în serviciu, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de norma de incriminare.

În acest sent., Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară, fiind respectate exigenţele impuse de instanţa de contencios constituţional prin Deciziile nr. 405/2016 şi nr. 392/2017.

Descrierea situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv şi aspectele inserate expressis verbis de instanţa de apel, demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sarcina inculpaţilor ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, în sensul normei de incriminare, astfel cum a fost reconfigurată prin deciziile instanţei de control constituţional.

În concluzie, apărările formulate de recurenţi nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E., C., D., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E., C., D., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2022.

GGC - ED