Preservation of preventive seizure in tax evasion prosecutions and the requirement for periodic proportionality review of mandatory asset measures.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 15 din data de 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor A., B., C., D., SC E. SRL, astfel cum au fost instituite prin încheierea nr. 15/25 februarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut că măsurile asigurătorii dispuse corespund şi la momentul actual unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care aceste măsuri au fost dispuse, respectiv în vederea reparării presupusului prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, constituind o modalitate de asigurare a interesului general, avându-se în vedere, în egală măsură, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi, temporar, de bunurile sale, fără a se impune o sarcină individuală excesivă.

Curtea a reţinut că procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, măsurile asiguratorii având rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, dacă se va angaja răspunderea penală a inculpatului în mod definitiv pentru infracţiunea de evaziune fiscală. De asemenea, a apreciat că măsura asiguratorie respectă principiul proporţionalităţii dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate ce decurge din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

Motivele invocate de apărare, respectiv perioada lungă de timp de la comiterea faptei, ori starea precară de sănătate, au fost apreciate de către Curte ca nefiind elemente care să determine ridicarea măsurilor dispuse, argumentele expuse de inculpaţi urmând a fi evaluate corespunzător cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.

Instanţa a reţinut şi caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005.

Referitor la criticile inculpatului D., respectiv cele prin care arată că nu mai este necesar a fi menţinute măsurile dispuse împotriva sa întrucât acestea ar trebui subsumate modului în care există constituire de parte civilă, conduitei generale bune a inculpatului ori împrejurării că suma pentru care a fost instituit sechestrul depăşeşte valoric pretinsul prejudiciu, Curtea a apreciat că raportat la circumstanţelor concrete din prezenta cauză, respectiv a faptelor pentru care s-a dispus prin rechizitoriul trimiterea în judecată a inculpaţilor, încadrarea juridică - infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-au stabilit obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat al statului - se impune menţinerea măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul D. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii impuse în cauză întrucât sunt nelegale şi netemeinice, solicitând ridicarea acestora. A arătat că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a ordonanţei procurorului nr. x/2015, dispusă la data de 29.03.2017, aşa cum ea a fost desfiinţată în parte prin încheierea penală nr. 6/26.04.2017 a Curţii de Apel Craiova. Inculpatul a menţionat că încheierea de luare a măsurii sechestrului, care determină şi limitele verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii, la punctul IV, primul alineat, conţine trei măsuri identice: un sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare până la concurenţa sumei de 478.844 RON, pentru ca ulterior să se dispună aceeaşi măsură însă la modul global. Inculpatul a criticat faptul că limitele de instituire a măsurilor asiguratorii exced limitelor de promovare a acţiunii civile şi nu ţin cont de infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi nici de prejudiciul reţinut în sarcina sa.

Inculpatul a precizat că, deşi instanţa face trimitere la dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., nu a motivat care sunt dovezile din care rezultă riscul ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire silită a bunurilor indisponibilizate. De asemenea, a criticat şi că instanţa nu a analizat dacă existau deja măsuri asiguratorii apte să asigure scopul acestora şi nici dacă garanţiile de solvabilitate ce derivă din calitatea sa de avocat şi actele care atestă veniturile sale.

O altă critică a inculpatului se referă la faptul că instanţa nu a analizat constituirea de parte civilă a ANAF împotriva sa, respectiv suma de 84.629 RON, din care 16.779 RON impozit pe profit şi 67.850 RON TVA, ci a evaluat măsurilor asigurătorii cu referire la întregul prejudiciu.

Înalta Curte, analizând excepţia tardivităţii contestaţiei invocată oral în şedinţa de judecată de către reprezentantul parchetului reţine că potrivit art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. "Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare."

De asemenea, potrivit art. 269 din C. proc. pen. "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există niciun înscris (proces-verbal sau referat) în care să se consemneze că la pronunţarea în şedinţa publică din data de 17 februarie 2022 ar fi fost prezent inculpatul D., astfel că termenul de 48 de ore în care se putea declara contestaţie împotriva încheierii nr. 15 din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, curge de la comunicare. Potrivit dovezii de primire a încheierii ce face obiectul prezentei contestaţii, aflată la dosar primă instanţă, se observă că aceasta a fost comunicată inculpatului D. la data de 08.03.2022, acesta semnând personal de primire. Inculpatul, prin apărător ales, a formulat contestaţie la data de 21.02.2022, transmisă la dosar prin email .

Prin urmare, contestaţia formulată de inculpatul D. a fost declarată în termenul prevăzut de lege, astfel că excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de reprezentantul parchetului urmează a fi respinsă.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul D., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, raţiunea acestei modificări, evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Înalta Curte precizează că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, având în vedere şi regimul măsurilor asigurătorii care se menţin, chiar şi în caz de achitare, în condiţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., a trei infracţiuni de complicitate la înşelăciune prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., a cinci infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art. 326 din C. pen., cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

În ceea ce priveşte cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, în opinia Înaltei Curţi aceasta nu se justifică în momentul de faţă, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului în contul ANAF, cu atât mai mult cu cât în cazul infracţiunii de evaziune fiscală pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie şi o garanţia plăţii cheltuielilor judiciare către stat.

De asemenea, se constată că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii complete încă din momentul dispunerii acesteia, fiind suficientă existenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, în acest sens fiind avute în vedere probele din dosarul de urmărire penală.

Instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, ci urmăreşte asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracţiune şi sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa valorii probabile a presupuselor pagube. Având în vedere că presupusele prejudicii nu au fost recuperate şi nu s-a depăşit un termen rezonabil de desfăşurare a procedurilor judiciare, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO.

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 146/2018 "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-şi efectele până la momentul pronunţării hotărârii definitive, când instanţa decide situaţia juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficienţă - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei penale - măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii." Aşadar, luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiţiei.

Efectuând şi o analiză a testului de proporţionalitate al măsurilor asigurătorii prin raportare la Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, unde instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)", se constată că, în speţă, este satisfăcută cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Cu privire la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a ordonanţei procurorului nr. x/2015 din data de 29.03.2017, desfiinţată în parte prin încheierea nr. 6 din data de 26.04.2017 a Curţii de Apel Craiova, invocată de inculpat, Înalta Curte reţine că, în cauză, la data de 08.10.2020 partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat, printre altele, cu privire la inculpatul D. instituirea măsurilor asiguratorii până la concurenţa valorii pagubei de 482.949 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor art. 173, 174 şi 176 din Legea nr. 7/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, pagubă adusă bugetului de stat, reprezentând: 40.376 RON impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; 357.943 RON TVA de plată; 16.779 RON impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; 67.850 RON TVA de plată, iar prin încheierea penală nr. 15 din data de 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului D. până la concurenţa sumelor de:

- 40.376 RON impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat, (sumă aferentă transferurilor imobiliare efectuate în perioada 2010 - 2016 cu numiţii: F.; G. şi H.; I.; J.; K.; L. şi M.; N.; O.; P. şi Q.; R.; S.; T.; U.; V. şi W.);

- 356.345 RON TVA de plată reprezentând impozit pe venit (sumă aferentă celor 20 de tranzacţii imobiliare efectuate în perioada 2013 - 2015 cu numiţii: K.; V. şi W.; X.; R.; Y., N.; Z.; AA.; T.; BB.; J.; S.; U.; CC.; O.; DD.; EE.; L. şi M.; FF.; GG.);

- 16.780 RON impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; (sumă aferentă transferurilor imobiliare efectuate în perioada 2013 - 2015 cu numiţii: HH. şi II.; JJ. şi KK.; LL.; MM.; şi NN.);

- 65.343 RON TVA de plata, reprezentând impozit pe venit (sumă aferentă celor 5 tranzacţii imobiliare efectuate în perioada 2013 - 2015 cu numiţii: HH. şi II.; JJ. şi KK.; LL.; MM.; şi NN.).

Au fost instituite popriri asigurătorii asupra sumelor de bani din conturile bancare ale inculpatului D., până la concurenţa sumei de 478.844 RON, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor art. 173, 174 şi 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

Au fost instituite popriri asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului D., până la concurenţa sumei de 478.844 RON, la s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor art. 173, 174 şi 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

A fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului D., până la concurenţa sumei de 478.844 RON, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor art. 173, 174 şi 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, adică aflate în proprietatea inculpatului la data de 25.02.2021 ori care se vor afla în proprietatea acestuia pe viitor, respectiv după data de 25.02.2021. Or, prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 29.03.2017, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra:

- imobilului - teren intravilan, categoria de folosinţă curţi - construcţii, în suprafaţă de 3.799 mp, situat în intravilanul localităţii Şimnicu de Sus, str. x, jud. Dolj, şi clădirii, cu destinaţia de locuinţă, construită pe acest teren, cu suprafaţa ocupată la sol de 113 mp, P+1, pentru ca ulterior să se constate că acest imobil nu se mai află în proprietatea inculpatului, fiind dezmembrat în două suprafeţe, una de 650 mp, care a fost înstrăinată cumpărătorului OO. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.11.2016 la Societatea Profesională Notarială B.N.P. PP., iar cea de-a doua, de 3150 mp, care a intrat în proprietatea exclusivă a numitei QQ., prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x/24.08.2016 la Societatea Profesională Notarială RR. şi SS., prin acelaşi contract de donaţie, devenind şi proprietara exclusivă a casei construite pe acest teren, aspect valorificat prin încheierea nr. 6 din 26.04.2017 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului asupra acestui imobilul;

- cotei de 1/3 din imobilul teren intravilan, categoria de folosinţă curţi - construcţii, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Şimnicu de Sus, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/10.02.2014, de notarul public TT., şi certificatului de moştenitor nr. 45/11 iunie 2013, în suprafaţă de 923 mp din măsurători, situat în intravilanul satului Albeşti, şi cotei de 1/3 din construcţiile aflate pe acest teren, şi anume: locuinţă cu o suprafaţă construită de 92,97 mp, bucătărie cu o suprafaţă construită de 10,47 mp, şi anexă cu o suprafaţă construită de 48,70 mp.

Prin urmare, la momentul instituirii măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului, prin încheierea nr. 15 din data de 25.02.2021, instanţa a reevaluat măsurile asiguratorii, apreciind că se impune extinderea acestora şi asupra altor bunuri care există sau vor exista pe viitor în patrimoniul inculpatului, pe lângă cele identificate de procuror prin ordonanţa nr. x/2015 modificată prin încheierea penală nr. 6 din 26.04.2017 a Curţii de Apel Craiova, astfel că nu putem vorbi de o încălcare a autorităţii de lucru judecat, care de altfel nu putea fi decât una provizorie.

Argumentele invocate de către inculpat prin motivele scrise ale contestaţiei, referitoare la faptul că nu s-a ţinut cont de infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi nici de prejudiciul reţinut în sarcina sa, că nu s-a analizat constituirea de parte civilă a ANAF împotriva sa, ci s-au evaluat măsurilor asigurătorii cu referire la întregul prejudiciu, nu pot fi primite în această procedură prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciind că aceste aspecte invocate de către inculpat constituie apărări pe fondul cauzei, ce urmează a fi materializate de judecătorii fondului cu ocazia analizării şi coroborării tuturor probelor. Mai mult, se observă că cercetarea judecătorească nu este încheiată, urmează a fi administrate noi probe şi numai după ce toate probele vor fi administrate, instanţa de fond va putea stabili prejudiciul ce urmează a fi recuperat de la inculpat. Prin urmare, aspectele invocate de către inculpat în susţinerea contestaţiei nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că au fost respectate standardele ce impun şi justifică luarea şi menţinerea măsurilor asiguratorii, criticile aduse de inculpat fiind nefondate.

Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat D. împotriva încheierii nr. 15 din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat D. împotriva încheierii nr. 15 din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.

GGC - ED