Precautionary seizure for tax evasion upheld after rejecting appeal based on statutory verification period

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 09.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a menţinut sechestrul instituit asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului A. şi a părţii responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. şi până la concurenţa sumei de 2.968.450 RON în cazul părţii responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se vor adăuga obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

S-a menţinut sechestrul instituit prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor celorlalte bunuri mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. şi ale părţii responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumelor de bani menţionate în parag. anterior.

S-a menţinut sechestrul instituit prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, ale următorilor inculpaţi şi părţi responsabile civilmente:

- faţă de inculpatul C., până la concurenţa sumei de 766.308 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- faţă de inculpatul D., până la concurenţa sumei de 5.236.069 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- faţă de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- faţă de partea responsabilă civilmente SC F. SRL, până la concurenţa sumei de 766.308 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

S-a menţinut sechestrul instituit prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra sumei de 18.150 RON (rămasă după achitarea onorariului de expert din cursul urmăririi penale) indisponibilizată de la inculpatul C. în urma percheziţiei domiciliare efectuate la acesta.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 19.10.2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi, printre care A., reprezentant legal al SC B. SRL şi în fapt al SC E. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, comisă prin intermediul SC B. SRL în relaţia cu SC G. SRL şi SC H. SRL,

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 comisă prin intermediul SC E. SRL în relaţia cu SC G. SRL,

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, comisă prin intermediul SC E. SRL în relaţia cu SC I. SRL, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator la SC B. SRL, în perioada 2010 - 2011, în vederea sustragerii de la impunerea şi plata obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţele contabile şi a raportat organelor fiscale operaţiuni comerciale nereale, constând în achiziţii fictive de la furnizorii SC G. SRL şi SC H. SRL, pentru mărfuri care erau furnizate în realitate de SC J. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 6.341.829 RON, echivalentul a 1.457.892 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL, în perioada 2010 - 2011, în vederea sustragerii de la impunerea şi plata obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţele contabile şi a raportat organelor fiscale operaţiuni comerciale nereale, constând în achiziţii fictive de la SC G. SRL, pentru mărfuri care erau furnizate în realitate de SC J. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 2.182.178 RON, echivalent a 501.650 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL, pe parcursul anului 2011, în vederea sustragerii de la impunerea şi plata obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţele contabile şi a raportat organelor fiscale operaţiuni comerciale nereale, constând în achiziţii fictive de servicii de consultanţă de la SC I. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 124.666 RON, echivalent a 28.659 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

Prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea SC B. SRL, C.U.I. - x, constând într-un număr de 18 (optsprezece) autoturisme; instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea inculpatului A., respectiv un autoturism marca x.

În motivarea ordonanţei, s-a arătat că măsurile asigurătorii s-au instituit, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere necesitatea garantării reparării pagubei produse prin infracţiunile săvârşite de către inculpatul A., prin intermediul SC B. SRL şi SC E. SRL.

Prin Sentinţa penală nr. 223 din data de 11/03/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) rap. la art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată (fapta din perioada 2010 - 2011).

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăţi comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 5 (cinci) ani.

A constatat că pedeapsa complementară se va executa doar dacă se va dispune revocarea sau anularea sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăţi comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de încercare de 8 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, a dispus ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de această instituţie;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere şi executarea pedepsei accesorii, pe acelaşi termen de încercare.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) rap. la art. 83 şi 84 din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile şi asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea - credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiile stabilite de instanţă, cu consecinţa executării pedepsei închisorii în regim de detenţie.

A constatat că inculpatul A. a fost reţinut pentru 24 de ore în perioada 30.03.2015 (ora 17:05) - 31.03.2015 (ora 17: 05), arestat la domiciliu în perioada 01.04.2015 - 23.04.2015 şi arestat preventiv în perioada 23.04.2015 - 24.06.2015.

A obligat în solidar inculpaţii A. şi D. - primul inculpat în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL - la plata către partea civilă a sumei de 2.968.450 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând TVA şi impozit pe profit, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal de 4.303.450 RON (acest debit principal, reprezentând TVA şi impozit pe profit, fiind recuperat parţial - 1.335.000 RON, prin plăţi din conturile bancare ale părţii responsabile civilmente), accesorii care se vor calcula ulterior în baza C. proc. fisc. , de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.

A obligat în solidar inculpaţii A. şi D. - primul inculpat în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - la plata către partea civilă a sumei de 1.501.311 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând TVA şi impozit pe profit, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal de 1.546.311 RON (acest debit principal, reprezentând TVA şi impozit pe profit, fiind recuperat parţial - 45.000 RON, prin plăţi din conturile bancare ale părţii responsabile civilmente), accesorii care se vor calcula ulterior în baza C. proc. fisc. , de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului A. şi părţii responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. şi până la concurenţa sumei de 2.968.450 RON în cazul părţii responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se vor adăuga obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor celorlalte bunuri mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. şi ale părţii responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumelor de bani menţionate în parag. anterior.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, faţă de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumei de 1.501.311 RON, sumă la care să se adauge obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON (din care 3.000 RON din cursul urmăririi penale).

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, apelanţii-inculpaţi A., D., C., K. şi L., apelantele-părţi responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 14.01.2022.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., Curtea a reţinut că prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, în vigoare din 28.02.2021, a fost introdus după art. 2501 din C. proc. pen., art. 2502 din C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor legale menţionate, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., legea procesual penală se aplică în procesul penal de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, astfel încât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, verificarea măsurilor asigurătorii la intervale regulate de timp nu era prevăzută de legea procesual penală.

A considera că termenul de 1 an pentru verificarea măsurilor asigurătorii curge de la data pronunţării sentinţei penale apelate nr. 223/11.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, înseamnă a da efect retroactiv legii procesual penale, având în vedere că în perioada 11.03.2020 - 28.02.2021, astfel cum am arătat, verificarea măsurilor asigurătorii, la intervale regulate de timp, nu era prevăzută de legea procesual penală.

În cauzele aflate în cursul judecăţii la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, publicate în M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021, Curtea a constatat că termenul de 1 an curge de la data intrării în vigoare şi anume, 28.02.2022.

Or, având în vedere că prin prezenta, Curtea a pus în discuţie verificarea măsurilor asigurătorii la data de 02.02.2022 şi s-a pronunţat asupra acesteia la data de 09.02.2022, s-a constatat că nu a intervenit nici încetarea de drept a măsurilor asigurătorii (sancţiune care oricum nu este prevăzută de legea procesual penală pentru măsurile asigurătorii), dar nici decăderea din dreptul de a fi verificate acestea de către instanţele de judecată.

În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii luate de procuror prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de prima instanţă prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2017, Curtea a constatat că acestea au fost luate în vederea reparării în integralitate a pagubei.

Având în vedere că în cauză s-a pronunţat o sentinţă penală de condamnare, dar şi faptul că inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente, au fost obligaţi la despăgubiri civile, s-a concluzionat că s-a respectat un raport just de proporţionalitate între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin luarea măsurii.

Curtea a reamintit, de asemenea, că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, deoarece stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi este o măsură ce urmează a fi luată ulterior, în cadrul unor proceduri separate (a se vedea Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), respectiv în cadrul judecăţii pe fond a cauzei.

Deopotrivă, cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii, Curtea a precizat că nu face o analiză a temeiniciei acuzaţiilor penale pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, aspect care impune administrarea de probe şi este esenţialmente o chestiune care vizează fondul cauzei, dar nu se poate omite nici faptul că, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională (deciziile Curţii Constituţionale nr. 320 din 17 mai 2016 - publicată în M. Of. nr. 636 din 18.08.2016, nr. 10 din 14 ianuarie 2016 - publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016), prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.

În plus, Curtea a mai constatat că măsurile asigurătorii au fost menţinute sau luate de prima instanţă doar până la contravaloarea presupusului prejudiciu cauzat, respectându-se raportul de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a considerat, de asemenea, că, de la momentul pronunţării sentinţei penale apelate şi până la momentul verificării măsurilor asigurătorii de către Curtea de Apel, inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, faţă de care s-au menţinut sau s-au luat măsuri asigurătorii, nu au făcut dovada că ar fi achitat în întregime sau în parte presupusele prejudicii provocate.

Ca atare, Curtea, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului A. şi a părţii responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. şi până la concurenţa sumei de 2.968.450 RON în cazul părţii responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care s-a precizat că urmează a se adăuga obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

De asemenea, a menţinut sechestrul instituit prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor celorlalte bunuri mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. şi ale părţii responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumelor de bani menţionate în parag. anterior.

Totodată, s-a menţinut sechestrul instituit prin Sentinţa penală nr. 223/11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare faţă de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

Împotriva acestei încheieri, au formulat contestaţie inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL.

Cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2017/a1.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorilor a solicitat admiterea contestaţiei şi pe cale de consecinţă să se constate încetată de drept măsura asigurătorie faţă de momentul la care a fost pusă în discuţie raportat la data pronunţării asupra acesteia de către instanţa de fond, respectiv la aproximativ un an de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 şi 2 ani de zile de la pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Bucureşti, în fond.

Examinând contestaţiile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi art. 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în M. Of. nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016) Curtea Constituţională a reţinut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Nu în ultimul rând, faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (parag. 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante - a fost menţionat de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.

Măsurile asigurătorii au fost definite de doctrină ca fiind măsuri procesuale care constau în indisponibilizarea, pe parcursul procesului penal, a bunurilor unor persoane, pentru ca acestea să nu le înstrăineze până la sfârşitul procesului penal şi să devină insolvabile.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracţiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului produs.

În cauză, se reţine că prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea SC B. SRL şi asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea inculpatului A., având în vedere necesitatea garantării reparării pagubei produse prin infracţiunile săvârşite de către inculpatul A., prin intermediul SC B. SRL şi SC E. SRL.

Prin Sentinţa penală nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului A. şi părţii responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. şi până la concurenţa sumei de 2.968.450 RON în cazul părţii responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor celorlalte bunuri mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. şi ale părţii responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumelor de bani menţionate în parag. anterior.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, inclusiv conturi bancare, faţă de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepţia conturilor de trezorerie şi a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaţilor, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurenţa sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

Procedând, cu prioritate, la analizarea cererii de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL, prin apărător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată.

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare) a fost modificată şi completată, printre altele, fiind introdus în materia măsurilor asigurătorii art. 2502 C. proc. pen.

Aşadar, obligaţia verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenţei temeiurilor ce au stat la baza luării/menţinerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni şi, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 2502 C. proc. pen., în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, interpretare în consens cu dispoziţiile art. 13 C. proc. pen., ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp.

În speţă, se observă că, la data de 14.01.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti au fost înregistrate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A., părţile responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL şi alţii, împotriva Sentinţei penale nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

S-a pus problema dacă, în cursul judecăţii, termenul de 1 an stabilit pentru verificarea legalităţii măsurilor asigurătorii curge de la data pronunţării sentinţei penale apelate dacă aceasta este pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 sau curge de la data intrării în vigoare a legii, şi anume, 28.02.2021.

O asemenea cerinţă a verificării periodice a măsurii asigurătorii care a fost introdusă prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, nu era prevăzută şi în legislaţia anterioară.

Ca atare, se constată că momentul de la care începe să curgă obligaţia verificării periodice a măsurilor asigurătorii este intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021, respectiv 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial şi se coroborează cu dispoziţiile normelor de procedură penală, care sunt de imediată aplicare, astfel că termenul de 1 an instituit de art. 2502 din C. proc. pen. pentru verificarea măsurilor asigurătorii începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 (28 februarie 2021).

Totodată, este de remarcat faptul că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabileşte, în mod expres, situaţiile în care acestea încetează de drept, fiind de strictă interpretare şi aplicare sfera de incidenţă a acestuia, o asemenea reglementare nu a fost prevăzută de legiuitor şi în privinţa măsurilor asigurătorii, nefiind acceptată soluţia juridică a aplicării prin analogie a limitărilor sau sancţiunilor care să conducă la încetarea de drept a acestora, după modelul măsurilor preventive, avansată de apărare, întrucât pentru cele două categorii de măsuri legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia pot fi luate şi menţinute ori o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal).

Ca atare, noile dispoziţii introduse prin Legea nr. 6/2021 (art. 2502 din C. proc. pen.) deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Aşadar, termenul de 1 an instituit pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii de către instanţe este un termen procedural de recomandare, care nu atrage o posibilă sancţiune a încetării de drept a măsurilor asigurătorii instituite.

Contrar apărării, se constată că verificarea periodică a măsurilor asigurătorii, în perioada 11.03.2020 (data pronunţării sentinţei apelate) - 28.02.2021 (data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021), nu era prevăzută de legea procesual penală, astfel că perioada de timp scursă până la şedinţa din 2.02.2022, când s-a procedat la verificarea din oficiu a măsurilor asigurătorii de către Curtea de Apel Bucureşti, pe rolul căreia se afla cauza, nu poate fi considerată ca reprezentând un argument pertinent ca să justifice încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, întrucât o astfel de măsură nu se poate dispune.

Verificând măsurile asigurătorii sub aspectul subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii (sechestru asigurător) prin Sentinţa penală nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, cu privire la bunuri mobile şi imobile, inclusiv conturile bancare aparţinând inculpatului A. şi părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL, se constată că sunt neîntemeiate contestaţiile formulate în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).

Rezultă, aşadar, că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care s-a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise, sens în care sunt şi prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, care reglementează obligativitatea luării unor asemenea măsuri.

Indiferent, însă, de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziţii procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport cu particularităţile fiecărei speţe, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi la jurisprudenţa naţională, dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, parag. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN SA împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, parag. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, parag. 75).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii).

Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea, prin sentinţa penală apelată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. şi părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL, prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în privinţa acestora s-a dispus, în vederea garantării reparării pagubei, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005 şi art. 249 din C. proc. pen., sechestrul asigurător.

Pentru a menţine aceste măsuri asigurătorii, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, obligarea în solidar cu părţile responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obligaţiilor fiscale cu consecinţa obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat şi faptul că nu s-a făcut dovada achitării presupuselor prejudicii.

Aşadar, se constată că şi la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

Deşi sentinţa apelată nu este definitivă, în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte nu poate ignora această hotărâre, care a pronunţat soluţii de condamnare, în urma administrării unui probatoriu complex.

În consecinţă, văzând şi soluţia pe latură penală (de condamnare), dar şi soluţia pe latură civilă (de plata către partea civilă a obligaţiilor fiscale cu consecinţa obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat) care au determinat instanţa de fond să menţină şi să ia măsurile asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, în limitele stabilite prin sentinţă, precum şi stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac a apelului, nefiind încă începută cercetarea judecătorească, în condiţiile în care, cauza a fost înregistrată pe rolul curţii de apel la începutul anului 2022, Înalta Curte apreciază că prin menţinerea măsurilor asigurătorii se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi interesul personal al contestatorilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Din acest motiv, se impune menţinerea în continuare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, dispuse în cauză, în limitele decelate de instanţa de fond, în interesul bunei înfăptuiri a justiţiei, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurilor asigurătorii, iar inculpatul şi părţile responsabile civilmente nu au indicat aspecte noi, esenţiale, care să justifice o altă soluţie cu privire la aceste măsuri.

Pentru considerentele expuse, apreciind că încheierea contestată este legală şi temeinică, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorul inculpat A. şi contestatoarele părţi responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL împotriva încheierii din data de 09.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorul inculpat A. şi contestatoarele părţi responsabile civilmente SC E. SRL şi SC B. SRL împotriva încheierii din data de 09.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.

GGC - ED