Implied acceptance of succession under land reconstitution law vs. express renunciation of inheritance

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 27 octombrie 2000 la Judecătoria Focșani, reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâții T.T., T.V. și T.A., cerând ca în contradictoriu cu aceștia și cu Comisia județeană Vrancea pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr. 112785/1998 emis de Comisia județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sensul menținerii titlului exclusiv în favoarea sa ca unică moștenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai 1966 și a înlăturării calității de beneficiar pentru ceilalți moștenitori.

Reclamanta a susținut în esență că emiterea titlului de proprietate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut tatălui său defunctul T.I., și în favoarea moștenitorilor T.T. și T.N. autoarea pârâților T.V. și T.A., este nelegală, întrucât aceștia au renunțat expres la succesiune.

În dovedirea susținerilor au fost înfățișate instanței certificatul de moștenitor nr. 338/1996 emis de Notariatul de Stat Vrancea, care atestă că unica moștenitoare legală a defunctului T.I. decedat la 20 mai 1966 este reclamanta P.S., cât și faptul că au făcut declarații exprese de renunțare la succesiune înregistrate sub nr. 455 – 461/1966 în Registrul de renunțări, moștenitorii T.V., D.I., H.M., P.L., T.T. și T.N.

Soluționând cauza în primă instanță, Judecătoria Focșani județul Vrancea a respins acțiunea ca nefondată prin sentința civilă nr. 93 din 17 ianuarie 2001.

Instanța de fond a considerat că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 moștenitorii care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate cu respectarea cerințelor legale prevăzute de legea specială sunt socotiți ca fiind repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii autorului lor, renunțarea expresă la succesiune făcută la decesul acestuia din urmă, referindu-se la bunurile existente atunci în patrimoniul succesoral, respectiv casa de locuit și terenul aferent de 800 mp.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Tribunalul Vrancea ca instanță de apel prin decizia civilă nr. 353 din 30 aprilie 2001, prin respingerea apelului reclamantei.

Urmare a admiterii recursului reclamantei, Curtea de Apel Galați secția civilă, prin decizia civilă nr. 1113 din 10 octombrie 2001, a modificat hotărârea instanței de apel, a admis apelul și a schimbat hotărârea primei instanțe în sensul că a admis acțiunea și a dispus modificarea titlului de proprietate în sensul înlăturării calității de beneficiar al dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate în cuprinsul actului, și calității de moștenitor, a pârâtei T.T. și a defunctei T.N.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că prin hotărârile pronunțate, au fost greșit interpretate dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, considerându-se fără temei legal că și renunțătorii ar putea fi repuși în termenul de acceptare a moștenirii în privința bunurilor care intră în domeniul de aplicare al legii speciale, încălcându-se astfel dispozițiile art. 696 C. civ. potrivit cărora renunțătorii care au declarat expres că renunță la drepturile lor succesorale, sunt socotiți că nu au fost niciodată moștenitori.

S-a reținut totodată că implicit instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 701 C. civ. în privința posibilității acceptării ulterioare a succesiunii de către renunțători, întrucât retractarea renunțării era posibilă numai în cadrul termenului de opțiune succesorală și numai înainte ca moștenirea să fi fost acceptată de un alt moștenitor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la 9 octombrie 2002, recursul în anulare de față întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Invocându-se încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a cauzei pe fond, s-a susținut că potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată moștenitorii sunt socotiți ca fiind repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, considerându-se că au acceptat succesiunea prin cererea adresată comisiei pentru aplicarea legii fondului funciar, deoarece la data deschiderii succesiunii terenurile la care se referă legea nu se aflau în circuitul civil.

Totodată s-a arătat că în cadrul procedural stabilit prin legea specială, dispozițiile legale menționate profita atât moștenitorilor acceptanți cât și renunțătorilor, întrucât legiuitorul nu distinge, iar cererea adresată comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 are valoare de retractare a renunțării.

Recursul în anulare nu este fondat.

În concordanță cu cele statuate prin dispozițiile art. 696, art. 697 și urm. C. civ., eredele ce renunță la moștenire este considerat că nu a fost niciodată erede, partea sa profitând coerezilor acceptanți, în afară de cazul în care, dacă succesiunea nu a fost deja acceptată de alți erezi și dreptul de a accepta nu s-a prescris, acesta revine asupra renunțării în condițiile legii.

Totodată datorită indivizibilității succesiunii, renunțarea se întinde asupra întregului patrimoniu succesoral, indiferent dacă bunurile existau în succesiune la data deschiderii sau urmau să intre în masa succesorală ulterior.

În esență, potrivit legii, renunțarea la succesiune este echivalentă cu renunțarea la calitatea de moștenitor.

Așa fiind dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată, care sunt explicit și exclusiv aplicabile moștenitorilor indiferent în ce modalitate și cât au acceptat din succesiune, nu se pot extinde pe cale de interpretare, adăugându-se astfel la lege, și cu privire la foștii erezi care și-au repudiat de bună voie această calitate prin renunțare expresă la moștenirea cuprinzând bunuri prezente și viitoare, independent de motivele pentru care au făcut-o.

Ca urmare, recursul în anulare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1113/R din 10 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.