Scope of cassation review regarding complementary penalties: statutory limits versus judicial individualization in guilty plea proceedings

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 206 din 16.03.2021, pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice, prev. de art. 337 C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, solicitând admiterea căii de atac şi condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii orientată spre mediu pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., iar ca modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen.

Prin Decizia penală nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea împotriva Sentinţei penale nr. 206/16.03.2021, pronunţată de Judecătoria Buftea.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 337 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o durată de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce autovehicule, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie devenind executabilă în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani de la pronunţarea prezentei decizii, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Serviciul Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă sau la Direcţia Educaţie Cultural-Sportivă şi Îngrijiri Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 96 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În susţinerea orală a căii de atac a fost invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a apreciat că pedeapsa complementară stabilită de instanţa de apel este excesivă în raport cu atitudinea procesuală a recurentului inculpat, care a uzat în cauză de procedura recunoaşterii învinuirii, limitele pedepsei principale fiind reduse în mod corespunzător, dar şi în raport cu împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în O.U.G nr. 195/2002, în situaţia în care se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării acesteia şi se anulează permisul de conducere, inculpatul are dreptul ca, după un an, să dea examen pentru obţinerea unui nou permis.

În cuprinsul motivelor scrise pe care se fundamentează calea extraordinară de atac s-a mai arătat că, faţă de legislaţia aplicabilă, instanţa putea stabili pedeapsa complementară minimă, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, la împrejurările cauzei şi persoana infractorului, care s-a prezentat de fiecare dată în faţa organelor de urmărire penală şi nu a recurs la manevre dilatorii, a recunoscut săvârşirea faptei şi a iniţiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Pe de altă parte, recurentul inculpat a susţinut că, la stabilirea pedepsei complementare, era necesar a se avea în vedere dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul stabilirii unei pedepse complementare orientate către minim şi, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, să se aprecieze dacă această pedeapsă mai era necesară.

Prin încheierea din 17 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de incriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În speţă, recurentul inculpat a fost condamnat de instanţa de apel, în baza art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o durată de 2 ani de la data pronunţării deciziei.

În prezenta cale extraordinară de atac, recurentul inculpat a criticat, prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea pedepsei complementare, respectiv durata acesteia, apreciată a fi excesivă în raport cu atitudinea sa procesuală, de recunoaştere a faptei săvârşite, cu natura şi gravitatea infracţiunii, dar şi cu împrejurările cauzei.

Înalta Curte reţine că, în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casaţie se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport cu încadrarea juridică şi circumstanţele de fapt reţinute, în mod definitiv, de instanţa de apel.

Se constată că, în cauză, pedeapsa complementară i-a fost aplicată inculpatului cu respectarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. pen. - "pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi (...)" - şi art. 67 alin. (1) din acelaşi cod ("pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară").

Astfel, criticile apărării vizând durata excesivă a pedepsei complementare stabilite de instanţa de apel nu pot face obiectul analizei instanţei supreme în soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica în sensul că în mod greşit nu au fost diminuate limitele pedepsei complementare, având în vedere că şi limitele pedepsei principale au fost reduse, inculpatul fiind judecat în baza procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, în condiţiile în care dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. fac referire exclusiv la limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, respectiv a amenzii.

Prin urmare, faţă de criticile formulate, se constată că nu este incident în speţă cazul de recurs în casaţie invocat, pedeapsa la care a fost condamnat recurentul inculpat A. (atât cea principală, cât şi cea complementară) situându-se în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2022.

GGC - ED