Appeal against dismissal of revision request for foreign criminal sentence recognition dismissed as unfounded

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 11 C. civ. din data de 03.05.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 459 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul-persoană condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 36 C. civ. din data de 21.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 36 C. civ. din 21.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Austria, şi, în consecinţă, în baza art. 165 - 166 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, s-a dispus recunoaşterea şi executarea în România a Sentinţei nr. 11 Hv 70/19 pronunţată de Tribunalul Landului Leoben, Republica Austria la data de 15 octombrie 2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1 Bs 11/20g a Curţii de Apel Graz, Republica Austria, din data de 12.05.2020, privind condamnarea cetăţeanului român A., la pedeapsa totală de 2922 zile închisoare pentru săvârşirea a cinci infracţiuni, violare de domiciliu, tâlhărie calificată (două fapte) şi lipsire de libertate (două fapte), incriminate de art. 109 alin. (1) şi alin. (3) cif. 1, 2 şi 3 din C. pen. austriac, art. 142 alin. (1), art. 143 alin. (1) al doilea caz şi alin. (2) primul caz din C. pen. austriac şi art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, având corespondent în infracţiunile prev. de art. 233- art. 234 alin. (1) lit. a) şi f) şi alin. (3) din C. pen. român, art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi c) din C. pen. român, art. 224 alin. (1) şi (2) din C. pen. român, art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi f) din C. pen. român şi art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen. român, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. român.

S-a luat act că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

S-a dispus executarea pedepsei de 2922 zile închisoare într-un penitenciar din România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 2922 zile închisoare, conform C. proc. pen. român.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2992 închisoare aplicată cetăţeanului român A., conform C. proc. pen. român, pentru infracţiunile prev. de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi f) şi alin. (3) din C. pen., art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi c) din C. pen., art. 224 alin. (1) şi (2) din C. pen., art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) şi f) din C. pen. şi art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

S-a dedus din pedeapsa de 2922 zile închisoare aplicată cetăţeanului român A. durata de 521 zile închisoare executate până la data de 03 iulie 2020, precum şi de la această dată la zi.

S-a dispus comunicarea sentinţei definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţii competente a statului emitent, respectiv autorităţilor judiciare din Austria, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R., precum şi, în copie, Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei din România.

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire persoana condamnată A., în motivarea cererii, revizuentul-condamnat învederând că B. şi C. sunt principalii autori care i-au adus din România în Austria. Ei i-au cazat, ei au urmărit victimele pe care le şi cunoşteau şi i-au pus să săvârşească infracţiunile, au participat la fapte în mod direct, iar acum sunt liberi. Totodată, a arătat că el nu a planificat infracţiunile, nu a fost în casa victimei, nu a fost recunoscut de victimă şi nu apare nici în poză sau în filmare, în condiţiile în care se afla pe domeniul public într-o maşină închiriată. A mai învederat că doreşte să dea o declaraţie completă în faţa Curţii de Apel Ploieşti, întrucât traducătorul care a participat la procesul din Austria nu a tradus în totalitate declaraţia sa şi s-a produs o discriminare. Nu a ştiut în totalitate cum vor decurge faptele, însă instanţa austriacă a completat dosarul pentru a fi condamnaţi după placul lor.

În urma analizei actelor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, curtea a reţinut că, deşi a atras atenţia revizuentului-condamnat asupra lipsurilor cererii de revizuire sub aspectul formei, în raport cu condiţiile prev. de art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., acordându-i un termen în vederea remedierii acestora, revizuentul-condamnat nu s-a conformat, consecinţa, potrivit art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen., fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Instanţa a mai avut în vedere şi considerentele Deciziei nr. XVII/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţiile Unite în recurs în interesul legii, potrivit cărora, reglementarea de ansamblu a cazurilor de revizuire şi a condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive, conduce la concluzia că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii; or, hotărârea pronunţată de către instanţa română competentă în procedura reglementată în art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală republicată, nu este o hotărâre prin care, în urma analizei probatoriului administrat, să soluţioneze fondul unei acuzaţii, acest lucru realizându-se prin hotărârea străină a cărei recunoaştere şi executare în România se solicită.

În acelaşi sens a mai apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, la care face trimitere art. 156 alin. (4) din acelaşi act normativ, competenţa soluţionării unei căi de atac exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii judecătoreşti de condamnare, aparţine instanţei din statul în care s-a pronunţat această hotărâre de condamnare.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-persoană condamnată A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 11 C. civ. din data de 03.05.2022 a Curţii de Apel Ploieşti a formulat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală, la data de 07 iunie 2022, în cauză fiind stabilit termen, în mod aleatoriu, la data de 16 iunie 2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apelantului revizuent prin apărătorul desemnat din oficiu, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra apelului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte să conducă la o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal, rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Atât din conţinutul prevederilor anterior menţionate, cât şi din cuprinsul alin. (2) - (5) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că, sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Înalta Curte reţine că sentinţa a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, care reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentinţă nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunţat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Totodată, reţine că revizuentul condamnat, prin cererea formulată în scris, la data de 21 ianuarie 2022 şi în completările făcute la termenele acordate de instanţa de fond pentru ca revizuentul să complinească lipsurile cererii de revizuire, condamnatul A. a contestat situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de autorităţile judiciare din Austria, precum şi probele care au condus la condamnarea acestuia.

Nu în ultimul rând se constată că, în calea de atac a apelului, revizuentul A. a dezvoltat critici cu privire la aspecte care vizează fondul hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile austriece, faţă de care, sub acest aspect, în mod evident, instanţele române nu au competenţa de a soluţiona căi de atac împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţe din alte state.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei. Aşadar, soluţionarea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare belgiene nu este de competenţa organelor judiciare române.

Aşadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile austriece, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 11 C. civ. din data de 03 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) apelantul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva Sentinţei penale nr. 11 C. civ. din data de 03 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2022.

GGC - NN