Recognition of foreign criminal judgment: exclusion of substantive re-examination of mitigation in post-execution appeals

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza dispoziţiilor art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin cererea înregistrată la 07.07.2021 la Curtea de Apel Constanţa, sub nr. x/2021, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., arătând că, în cuprinsul hotărârii de recunoaştere a Sentinţei penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului Torino, Italia, definitivă la data de 17.11.2005, nu s-a dat eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute de către autorităţile judiciare italiene, care, dacă ar fi fost reţinute, limitele de pedeapsă ar fi fost cuprinse, conform dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., între 10 şi 20 de ani închisoare.

Având în vedere argumentele invocate de contestatorul condamnat în cuprinsul cererii formulate, Curtea a apreciat contestaţia la executare ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Examinând contestaţia la executare, instanţa de fond a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a pedepsei de 30 de ani închisoare stabilită, în sarcina numitului A., prin Sentinţa penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului Torino, Italia, definitivă la data de 17.11.2005, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, în cuprinsul cererii formulate, contestatorul condamnat a criticat aspecte ce privesc fondul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti, respectiv omisiunea instanţei de echivalare a circumstanţelor atenuante stabilite de către statul italian ce ar fi condus la micşorarea pedepsei principale în executarea căreia acesta se află în prezent.

Aşa fiind, s-a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., întrucât recunoaşterea circumstanţelor atenuante în procedura contestaţiei la executare ar implica o nouă analiză a hotărârii prin care a fost recunoscută sentinţa pronunţată de autorităţile judiciare italiene, cu consecinţa încălcării autorităţii de lucru judecat a acesteia.

Împotriva Sentinţei penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în termen legal, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare, arătând, în esenţă, că instanţa din România, care a recunoscut hotărârea străină de condamnare, nu a dat eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute de către autorităţile judiciare italiene în favoarea contestatorului.

Examinând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Aşadar, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii şi nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, rămasă definitiva la 17.11.2005, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A., pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor urmată de jaf, prevăzute de art. 575, art. 576 şi art. 628 alin. (2) C. pen. italian, iar, în baza art. 29 şi art. 32 C. pen. italian pedeapsa accesorie privind interdicţia permanentă de atribuire a oricărei sarcini care reprezintă o structură publică şi interdicţiile legale pe toată durata executării pedepsei, incriminate ca infracţiunile de omor calificat, prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), f), h) şi k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

S-a constatat că pedeapsa de 30 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. prin Sentinţa penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, a fost redusă cu 3 ani, prin Ordonanţa din 29.11.2007 a Judecătorului Camerei pentru Cercetările Preliminare al Tribunalului din Torino, Italia urmând ca, în final, persoana condamnată să execute pedeapsa de 27 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 30 ani închisoare, redusă la 27 ani închisoare.

Referitor la motivul invocat de contestator, în sensul că, pedeapsa a fost în mod greşit recunoscută de Curtea de Apel Constanţa, impunându-se recunoaşterea circumstanţelor atenuante reţinute de către autorităţile judiciare italiene, Înalta Curte constată că pedeapsa de 30 de ani închisoare a fost stabilită de către autorităţile judiciare italiene prin Sentinţa penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, rămasă definitivă la 17.11.2005, iar această hotărâre a fost recunoscută prin Sentinţa penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Astfel cum s-a menţionat anterior, contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

Drept urmare, aspectul invocat de contestatorul condamnat reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, prin care persoana condamnată A. a fost condamnată la pedeapsa de 30 de ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, astfel încât nu poate fi încadrat în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a fi examinat pe calea contestaţiei la executare.

În consecinţă, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire sau împiedicare cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 martie 2022.

GGC - NN