Cassation Appeal Dismissed for Failure to State Legal Grounds under Article 488(1) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.05.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea falsului decret de Expropriere nr. 507/29.12.1959 şi a efectelor lui juridice;

- anularea trecerii în proprietatea Consiliului Local Mangalia, conform Legii nr. 18/1991, a terenului proprietate de stat, după expropriere,situat în Mangalia, Aleea x, Careu D, lot x, în suprafaţă de 387 mp;

- rămânerea reclamantului în posesia acestui teren, în condiţiile existente la momentul exproprierii;

- obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale şi materiale în intervalul 1 ianuarie 1960 - 20.10.2015.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 40/CA din 14.02.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins capătul de cerere privind obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale şi materiale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins restul acţiunii în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 40/CA din 14.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, a susţinut că la cererea justiţiei de a se preciza actul de trecere în proprietatea Consiliului Local Mangalia a terenului în suprafaţa de 387 mp, Primăria Mangalia a dat doua răspunsuri identice în care spune că este proprietar de drept, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991, întrucât, la data legii, era şi administrator al terenurilor proprietate de stat, situate în intravilan.

În Decretul nr. 507/1959 care a stat la baza exproprierii, terenurile expropriate şi trecute în proprietate statului sunt date în administrare Ministerului Forţelor Armate. Decretul nu a ajuns la MFA, ci la Sfatul Regional Constanţa care, după trei săptămâni de la emitere, începe procedurile de expropriere prin adresele Comitetului Executiv, din 23 ianuarie 1960, cu nr. x. În adresa se reproduce decretul 507/1959 unde este scris, ca administrator este MFA. Deci, s-a ignorat cu bună ştiinţă cele ce se scriau în cel de-al doilea rând al decretului şi s-a profitat de deturnarea decretului de la MFA la Sfatul Judeţean Constanţa.

MFA a aflat despre existenţa acestui decret în septembrie 2006, când nu mai avea ce administra. Decretul a stat ascuns în arhiva Secretariatului General al Guvernului, sector special, 46 de ani (conform ştampilei aplicate pe fiecare filă). La art. 36 din Legea nr. 18/1991, legiuitorul scrie că primăriile trebuie să fie şi administrator al terenurilor proprietate de stat situate în intravilan, deoarece, în timp, aceste terenuri puteau fi date şi în administrarea altor instituţii sau ca de la început ele să fie date altor administratori. Astfel, pe strada x, unde s-au expropriat 13 proprietăţi, nu se găseşte nicio construcţie de interes public, ci numai locuinţe private.

Primăria Mangalia a trimis documentele cu inventarul terenurilor expropriate la Guvern şi a primit la 22.02.2020, H.G. nr. 94, prin care acestea deveneau domeniul public.

La 20.09.2001, data ultimei cereri de restituire, nu există drum, ci potecă în iarbă, asfaltarea fiind făcută după 22.08.2002, când a devenit drum public.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură se face în starea în care se găsesc bunurile la data cererii, indiferent de proprietar.

În prezent, deşi a căpătat prin Sentinţa definitivă nr. 1368/2009, sentinţa de restituire în natura a 377,33 mp, şi dispoziţia de restituire a Primăriei Mangalia nr. 455/2015, nu poate intra în posesia terenului deoarece nu se poate face cadastrul din cauza drumului şi nu poate obţine certificatul de punere în posesie.

Mai solicită instanţei să constate ca Primăria a devenit proprietar al terenului fără să îndeplinească condiţiile legale prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, deoarece nu a fost şi administrator legal al terenurilor din intravilan.

Renunţă la capătul 1 de cerere referitor la anularea decretului de expropriere 507/1959, deşi acesta nu îndeplineşte nici un element de legalitate deoarece, conform art. 5 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru motivarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

La dosar, există adresa Curţii de Apel Constanţa cu nr. x/19.01.2014 prin care i se aduce la cunoştinţă recurentului faptul ca poate formula acţiune în această instanţă pentru anularea decretului nr. 507/1959.

Arată că renunţă la cererea de despăgubiri în cazul în care poate deveni şi posesor, nu numai proprietar al terenului câştigat în instanţă, şi restituit în natură de Primăria Mangalia prin dispoziţia nr. x/20.10.2005, dacă va căpăta posibilitatea de a face cadastrul. Primăria a asfaltat drumul de la garaje după data primirii notificărilor recurentului din 20.09.2001. Conform Legii nr. 10/2001, respectiv art. 9, restituirea în natură se face în situaţia existentă la data cererii de restituire indiferent de proprietar.

De asemenea, arată că poate renunţa şi la cererea de a primi daune morale şi materiale pentru cei 10 ani de procese. Exproprierea a fost nu numai abuzivă, după legea nr. 10/2001, ci a fost frauduloasă.

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare în cauză, depusă la data de 17.04.2019 în cadrul căreia a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea, ca legală a sentinţei de fond.

Solicită astfel ca instanţa de recurs să constate că recurentul nu circumstanţiază cărui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. îi asociază criticile aduse hotărârii instanţei de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicită a se constata nulitatea recursului astfel formulat, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia şi menţinerea hotărârii de fond, ca legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 20 iunie 2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

- anularea falsului decret de Expropriere nr. 507/29.12.1959 şi a efectelor lui juridice;

- anularea trecerii în proprietatea Consiliului Local Mangalia, conform Legii nr. 18/1991, a terenului proprietate de stat, după expropriere,situat în Mangalia, Aleea x, Careu D, lot x, în suprafaţă de 387 mp;

- rămânerea reclamantului în posesia acestui teren, în condiţiile existente la momentul exproprierii;

- obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale şi materiale în intervalul 1 ianuarie 1960 - 20.10.2015.

Ca urmare a respingerii acţiunii de către prima instanţă, reclamantul A. a declarat recurs şi, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a reluat o parte din apărările formulate la instanţa de fond, inclusiv istoricul litigiului, formulând critici referitoare la situaţia de fapt.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemulţumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond şi reluând o parte din susţinerile formulate la primul ciclu procesual.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, susţinerile sale referitoare la situaţia de fapt neputându-se încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Statul Român - prin Ministerul Finanţelor şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul promovat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 40/CA din 14 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.