RCA insurance liability: punitive interest distinct from statutory penalties; decision quashed and remanded for recalculation

Asigurări. Acțiune în obligarea asigurătorului RCA la plata dobânzii legale penalizatoare. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

asigurări

penalități de întârziere

dobândă legală penalizatoare

răspunderea asigurătorului RCA

C. civ., art. 1381 alin. (1)-(2), art. 1385, art. 1523 alin. (2) lit. e),

art. 1530, art. 1531, art. 1535

O.U.G. nr. 54/2016, art. 20 alin. (4)-(5), art. 21 alin. (5)

O.G. nr. 13/2011, art. 1 alin. (3)

În planul răspunderii persoanei vinovate de producerea prejudiciului, obligația de dezdăunare există încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligației, fiind de natură să lipsească creditorul - persoana păgubită de folosul pe care l-ar fi putut obține dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

Acest prejudiciu ce decurge din întârzierea în executarea obligației de reparație reprezintă o formă de beneficiu nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de victimă și a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin. (1) și de art. 1531 alin. (1) C. civ. În consecință, sub această formă, dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1535 C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, este datorată de persoana vinovată, de drept în întârziere de la data producerii faptei ilicite.

Spre deosebire de dobânda legală penalizatoare, ce are ca scop repararea prejudiciului înregistrat sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 au menirea de a sancționa asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa.

Astfel, având în vedere finalitățile diferite, s-a reținut în mod corect că dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 nu exclud posibilitatea calculului dobânzii legale penalizatoare în favoarea persoanei păgubite, instanțele de fond omiţând, însă, să analizeze faptul că acestea, ca formă a beneficiului nerealizat, preluate spre dezdăunare de asigurătorul RCA, vor avea un regim şi un mod de calcul diferite, inclusiv sub aspectul perioadei.

Astfel, în timp ce dobânda legală penalizatoare poate fi calculată de la data producerii faptei ilicite, acoperind prejudiciul suferit prin întârzierea persoanei vinovate de la plata despăgubirilor, penalitățile prevăzute de art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 sunt datorate de asigurător doar dacă nu își respectă obligația de plată a despăgubirilor datorate (sub toate formele, inclusiv beneficiul nerealizat) în termenele stabilite de art. 21 alin. (4) din acelaşi act normativ, ele neconstituind soluții alternative pentru atingerea aceluiași obiectiv în patrimoniul părții păgubite și nesuprapunându-se ca perioadă posibilă de calcul.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2229 din 21 octombrie 2021

Notă: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 132/2017 începând cu data de 7 iulie 2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 19 octombrie 2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune materiale, a sumei de 120.000 euro reprezentând daune nepatrimoniale, la plata dobânzii legale și indexarea despăgubirilor cu indicele de inflație din momentul producerii accidentului rutier și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1387 C. civ., O.U.G. nr. 54/2016, Norma ASF 39/2016, Decizia nr. 29/2009 a ÎCCJ.

Prin sentinţa civilă nr. 4467/13.12.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. și obligată pârâta B. SA la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul în lei, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 275,01 lei, cu titlu de daune materiale.

A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei de 30.000 euro şi sumei de 275,01 lei, calculată conform O.G. nr. 13/2011, precum şi la indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie, de la data de 31.01.2019, până la data plăţii efective.

În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.725 lei, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, a sumei în cuantum de 24 lei, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, precum şi a sumei de 500 lei, constând în onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţionale pretenţiilor admise. A fost obligată reclamanta, în cazul rămânerii definitive a hotărârii, la restituirea către stat a sumei de 4.472,5 lei, reprezentând taxă judiciară aferentă capătului de cerere, referitor la daunele morale, de care reclamanta a fost scutită.

Prin decizia civilă nr. 1024 din 31 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro, echivalentul în lei, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale şi a sumei de 2.925,20 lei, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate.

A menţinut, în rest, soluţia apelată.

A obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 985,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, precum și pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în final compensând în tot cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. SA, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul obligării sale la plata dobânzii legale aferente daunelor morale și a indexării despăgubirilor cu rata inflației.

În motivare, recurenta a indicat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. raportat la prevederile speciale din Norma ASF nr. 39/2016, și a susţinut că obligarea sa nu putea cuprinde decât plata penalităților de întârziere calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești deoarece reclamantul nu a parcurs procedura amiabilă anterior sesizării instanței, iar daunele morale nu aveau un caracter cert, fiind stabilite de instanțele de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. 4 C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 martie 2021.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA împotriva deciziei civile nr. 1024 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, şi a acordat termen la data de 23 septembrie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte a reţinut că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale şi indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie din momentul producerii riscului asigurat, prima instanță a reținut dispozițiile art. 1530, art. 1531, art. 1535 C. civil, potrivit cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Chiar dacă prejudiciul nu a fost cuantificat, acest fapt nu echivalează cu lipsa caracterului cert al prejudiciului.Ca atare, devin incidente prevederile art. 1381 alin. 1 şi 2 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Întrucât reclamanta nu a făcut dovada notificării pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta datorează dobândă legală penalizatoare de la data comunicării cererii de chemare în judecată, respectiv 31.01.2019, iar nu de la data săvârşirii faptei ilicite.

În calea de atac promovată de pârât, Curtea de apel a reținut că, deși dispozițiile art. 20 alin. 4 și 5 din O.U.G. nr. 54/2016 stabilesc că sunt datorate penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită, dacă nu se achită debitul în maximum 10 zile de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul depășirii termenelor prevăzute de lege, acestea nu exclud acoperirea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, inclusiv prin actualizarea sumei și acordarea dobânzii, conform art. 1385 C. civ.

S-a apreciat că dispozițiile speciale nu sunt aplicabile litigiului, ci situației în care este înaintată o cerere de despăgubire către asigurător și acesta nu își îndeplinește propriile obligații în termenele prevăzute de lege, iar, în speță, reclamantul a solicitat acoperirea integrală a prejudiciului moral și material suferit cauzat de o faptă ilicită pentru care pârâta este chemată să răspundă în virtutea raporturilor de asigurare, și nu acordarea de penalități pentru neîndeplinirea unei obligații proprii în soluționarea cererii de despăgubire.

Curtea de apel a subliniat că acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul și asupra persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului și au fost acordate de la data sesizării instanței, în temeiul art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ. întrucât partea adversă este o societate de asigurare și nu autorul faptei ilicite, luându-se în calcul momentul punerii sale în întârziere.

În raport de aspectele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză era relevantă răspunderea a două persoane: a persoanei vinovate, ținută să repare integral prejudiciul produs în urma faptei ilicite săvârșite, și răspunderea asigurătorului privind plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată, în limitele legii și ale contractului de asigurare.

În planul răspunderii persoanei vinovate, obligația de dezdăunare există încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligației, fiind de natură să lipsească creditorul - persoana păgubită de folosul pe care l-ar fi putut obține dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

Acest prejudiciu ce decurge din întârzierea în executarea obligației de reparație reprezintă o formă de beneficiu nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de victimă și a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin. (1) și de art. 1531 alin. (1) C. civ. În consecință, sub această formă, dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1535 C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, este datorată de persoana vinovată, de drept în întârziere de la data producerii faptei ilicite.

Spre deosebire de dobânda legală penalizatoare, ce are ca scop repararea prejudiciului înregistrat sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, reținută ca fiind incidentă în cauză, au menirea de a sancționa asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat.

Având în vedere finalitățile diferite, instanțele de fond au reținut în mod corect că dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 nu exclud posibilitatea calculului dobânzii legale penalizatoare în favoarea persoanei păgubite, dar au omis să analizeze faptul că acestea, ca formă a beneficiului nerealizat, preluate spre dezdăunare de asigurătorul RCA, vor avea un regim şi un mod de calcul diferite, inclusiv sub aspectul perioadei.

În timp ce, potrivit celor menționate anterior, dobânda legală penalizatoare putea fi calculată de la data producerii faptei ilicite, acoperind prejudiciul suferit prin întârzierea persoanei vinovate de la plata despăgubirilor, penalitățile prevăzute de art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 erau datorate de asigurător doar dacă nu își respecta obligația de plată a despăgubirilor datorate (sub toate formele, inclusiv beneficiul nerealizat) în termenele stabilite de art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016. Ele nu constituie soluții alternative pentru atingerea aceluiași obiectiv în patrimoniul părții păgubite și nu se suprapun ca perioadă posibilă de calcul.

Recurenta a contestat, totodată, indexarea sumelor cu rata inflației, aspect ce nu poate fi cenzurat în absența unei analize a instanței de apel cu privire la această critică, ce trebuie coroborată cu distincția anterior realizată și cu necesitatea realizării obiectivului acoperirii integrale a prejudiciului în situația particulară a stabilirii acestora într-o monedă străină.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, în temeiul art. 496-497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, urmând a se ține cont de aspectele dezlegate anterior, corelate cu principiul disponibilității, limitele efectului devolutiv al apelului şi necesitatea neagravării situaţiei în propria cale de atac.