Heir's claim for loaned dividends dismissed for lack of active procedural standing due to failure to prove creditor status

Acţiune în pretenţii formulată de moştenitorul asociatului majoritar care a decedat, având ca obiect dividendele repartizate autorului său. Lipsa calităţii procesuale active

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Participanţii la procesul civil. Părţile

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

dividende

certificat de moştenitor

aprecierea probelor

excepţia lipsei calităţii procesuale active

C. proc. civ., art. 254 alin. (5) teza a II-a, alin. (6), art. 264

În conformitate cu dispoziţiile art. 1133 alin. (1) C. civ., certificatul de moştenitor face dovada în privinţa calităţii de moştenitor, dar şi în privinţa drepturilor transmise prin succesiune (dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală) și, în acelaşi timp, rămâne un instrument, un act constatator, care îşi fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate în relație cu titlurile de proprietate ale defunctului, care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa.

În cazul în care prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea societății la plata dividendelor repartizate autorului său, cu care acesta a împrumutat/creditat societatea, în calitate de asociat majoritar, fără să dovedească că este titulara dreptului de creanță invocat, prin dovedirea calității de creditor a autorului său, decurgând dintr-un contract de împrumut încheiat între acesta din urmă şi societate, și fără ca dreptul de creanță născut din pretinsul contract de împrumut să fie menționat în certificatul său de moștenitor, în condițiile art. 1133 C. civ., este legală soluția instanței de apel de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale active.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 454 din 2 martie 2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, la data de 14.06.2019, sub nr. x/3/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. SRL (fost B. SA), să se dispună obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende neachitate pentru exercițiul financiar al anilor anteriori, astfel cum este recunoscut prin Hotărârea AGA nr. 1884/15.06.2016; obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare calculate până la data plății efective a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 11 noiembrie 2019, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare a cererii introductive, prin care a indicat că solicită obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă. A susținut reclamanta, prin precizare, că se impune a se da o calificare corectă raportului juridic născut între părți, observând că defunctul C. a încasat dividendele cuvenite pe perioada 2011 - 2016 și a creditat cu aceste sume, în calitate de asociat majoritar, societatea pârâtă care, la rândul său, a devenit titulara unităților de fond achiziționate de la D.

Prin sentința civilă nr. 3510 din 27 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă la 3 septembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 1613A din 23 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentința atacată și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale active şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 februarie 2021. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre soluționare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului, după un rezumat al situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că decizia din apel a fost dată cu încălcarea pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. 1 C. proc. civ., recurenta arată că unchiului său, C., în calitate de acţionar majoritar în cadrul societăţii pârâte i se datorau dividende din exerciţiul financiar al anilor precedenţi, aspect ce rezulta din Hotărârile AGA menţionate şi din balanţa contabilă depusă la dosarul cauzei.

Instanţa de apel, în considerentele deciziei pronunţate, apreciază că nu sunt confirmate susţinerile reclamantei privind împrumutul care trebuie restituit de societatea intimată reclamantei, însă reţine cu acurateţe actele juridice emise de societatea intimată, care fac dovada dividendelor cuvenite şi neîncasate de autorul reclamantei şi care au rămas în mod nedatorat la dispoziţia intimatei prin constituirea acelui depozit E. pe numele intimatei - societatea comercială.

Aceste motive reţinute de instanţa de apel sunt contradictorii, în opinia recurentei-reclamante, fiind datorate unei lipse de rol a activ în administrarea unui probatoriu care să înlăture tocmai această contradictorialitate de argumente şi care să ducă la o corectă soluţionare a cauzei.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că, prin precizarea depusă în faţa instanţei de fond, a învederat că solicită obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă de către acesta, condiţii în care se impune restituirea sumei împrumutate.

Prin aceeaşi precizare, reclamanta a solicitat încuviințarea probatoriului care să lămurească şi să permită instanţei să dea o calificare corectă raportului juridic dintre părți, sens în care s-a solicitat punctual „administrarea în cauză, fiind utile soluţionării, probele solicitate prin cererea de chemare in judecată: adresa către E. pentru comunicarea convenţiei încheiate pentru plasarea fondurilor de către societatea pârâtă (şi a tuturor documentelor înaintate băncii cu această ocazie), interogatoriul pârâtei şi proba cu un martor în persoana contabilului şi asociatului societăţii pârâte, domnul F.”. Aceste probe au fost solicitate şi prin cererea de apel.

Recurenta-reclamantă critică faptul că, fără a administra probele solicitate şi fără a califica raportul juridic dintre părţi cu privire la modalitatea juridică prin care aceste sume de bani - dividendele autorului reclamantei - au fost constituite ca depozit pe numele societăţii, instanţa de apel a soluţionat cauza apreciind că aceasta din urmă nu are calitate procesuală activă în cauză.

Referitor la motivul de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. 1 C. proc. civ., recurenta arată că prin motivarea dată cauzei, în ceea ce priveşte lipsa din certificatul de moştenitor a creanţei datorate de societate autorului său, sunt încălcate normele de drept material astfel cum sunt prevăzute de art. 1.100 şi art. 1.114 C. civ.

În acest sens, recurenta arată că, în calitate de moştenitoare legală a autorului său, defunctul C., a acceptat moştenirea prin retransmitere succesorală, condiţii în care, urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea se realizează de plin drept, astfel cum prevede art. 1.114 C. civ.

Aşadar, a avut loc o transmitere către moştenitori a patrimoniului defunctului, ca universalitate de drepturi şi obligaţii. În teoria juridică se reţine în consens că din „activul moştenirii fac parte nu numai drepturile reale şi cele accesorii, dar şi acțiuni patrimoniale şi de creanţă la care ar avea dreptul defunctul....” (Tratat de drept succesoral, Francisc Deak, Ed. 2002, pag.451).

Or, așa cum s-a arătat, acel drept de creanţă al autorului reclamantei faţă de societatea intimată, urmare a calificării corecte a raportului juridic dintre părți, se transmite succesorilor, care au dreptul să îl valorifice.

Recurenta susţine că, din raţiuni practice, fiind terţ faţă de societate şi autorul său fiind decedat, nu putea produce probe privind raportul juridic de împrumut/creditare a societăţii decât cu concursul instanţei de judecată, care trebuia să ordone probe.

Recurenta subliniază faptul că procedura derulată de societate şi finalizată prin adoptarea Hotărârii AGA nr. 1/2018, prin care s-a stabilit transferul acţiunilor deţinute de autorul nostru C. către societate, în detrimentul moştenitorilor săi legali, a fost anulată în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 3666/2019 a Tribunalului Bucureşti, care a constatat nulitatea acestei hotărâri AGA.

Consecinţa evidentă a acestei sancţiuni este repunerea părţilor în situaţia anterioară adoptării actului juridic a cărui nulitate s-a constatat, sens în care pe rolul Tribunalului Bucureşti se află înregistrat dosarul nr. x/3/2020, care are ca obiect radierea menţiunilor înscrise în baza AGA 1/2018, adoptată de acţionari, şi restabilirea legalităţii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. SRL a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 1613 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, ca fiind legală şi temeinică.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţiile invocate de intimata-pârâtă, precum şi solicitarea recurentei-reclamante privind suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/3/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.

Analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la 11 noiembrie 2019, reclamanta A. a solicitat să se dispună obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende aferente perioadei 2011-2016 repartizate autorului său, defunctul C., cu care acesta a împrumutat/creditat societatea pârâtă, în calitate de asociat majoritar, societate pârâtă care, la rândul său, a devenit titulara unităților de fond achiziționate de la D.

Pornind de la această precizare a cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată, stabilite chiar de reclamantă, se constată că recursul este nefondat, criticile formulate, care se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., neputând fi primite.

Astfel, o primă critică de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă priveşte existența unor motive contradictorii în conţinutul motivării deciziei atacate, decurgând din faptul că instanţa de apel a reţinut cu acurateţe actele juridice emise de societatea intimată, care fac dovada dividendelor cuvenite şi autorului reclamantei şi care au rămas în mod nedatorat la dispoziţia intimatei, însă a apreciat că nu se confirmă susţinerile privind împrumutul acordat societăţii pârâte de autorul reclamantei, a cărui restituire s-a solicitat în cauză.

Însă, contrar celor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că nu există nicio contradicţie între considerentele care statuează asupra unei situaţii de fapt, apreciată ca probată în cauză, şi concluzia instanţei de apel, privind nedovedirea împrumutului pe care autorul reclamantei l-a acordat societăţii.

Aşa cum a arătat chiar instanţa de apel, faptul că la data de 15.06.2016, când a fost adoptată Hotărârea A.G.A. B. SA nr. 1884, autorul reclamantei, C., figura în evidențele contabile ale societății cu dividende cuvenite și neîncasate în cuantum de 1.611.876,83 lei, pentru perioada 2002-2013, cu privire la care s-a decis plata eșalonată în cursul anului 2016, şi că, ulterior, prin Hotărârea A.G.A. B. SA nr. 1928/2018 s-a recunoscut dreptul aceluiaşi acţionar majoritar pentru suma de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende neridicate, acestea fiind repartizate în vederea atribuirii, are doar semnificaţia recunoaşterii unui drept de creanță al defunctului C., rezultat din contravaloarea dividendelor cuvenite acestuia, iar nu dintr-un contract de împrumut intervenit între asociatul majoritar şi societate.

Înalta Curte reiterează faptul că acţiunea iniţială, prin care se solicita obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende neachitate pentru exercițiul financiar al anilor anteriori, a fost modificată de reclamantă, în sensul solicitării obligării societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 lei, reprezentând dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă, aşa încât reclamanta trebuia să probeze că suma de 1.353.276,83 lei a fost cu acest titlu pusă la dispoziţia societăţii, pentru achiziţionarea unităţilor de fond de la D.

Cât priveşte lipsa de rol activ al instanţei de apel în administrarea unor probe care să lămurească modalitatea juridică prin care dividendele autorului reclamantei au fost constituite ca depozit pe numele societăţii, precum şi respingerea unor probe solicitate de reclamantă prin cererea de apel (adresa către E. pentru comunicarea convenţiei încheiate pentru plasarea fondurilor de către societatea pârâtă şi a documentelor înaintate băncii cu această ocazie, interogatoriul pârâtei şi proba cu un martor), aspecte pe care recurenta-reclamantă le invocă, se reţin, pe de o parte, dispoziţiile art. 254 alin. 6 C. proc. civ., potrivit cărora „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii” şi, pe de altă parte, faptul că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, oportunitatea administrării altor probe în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la o reevaluare sub aceste aspecte.

Chiar dacă rolul activ al judecătorului are drept componentă şi dreptul de a ordona, în afara probelor propuse de părți, dovezi pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, aceasta nu constituie o obligație pentru judecător, așa cum rezultă cu evidenţă şi din redactarea art. 254 alin. 5 teza a II-a C. proc. civ.

Or, în cauza de faţă, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 16.11.2020, pronunţându-se asupra probelor solicitate de apelanta-reclamantă, instanţa de apel a constatat că, în raport cu stadiul procesual şi criticile formulate prin cererea de apel, se impune, cu prioritate, a verifica calitatea procesuală activă a reclamantei, sens în care se va raporta la probele depuse de cele două părţi la dosar.

Potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac, astfel că doar invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor şi administrarea acestora ar putea constitui critici de nelegalitate.

Constatarea lipsei calităţii procesuale active a reclamantei de către instanţa de apel, subsecventă anulării sentinţei primei instanţe, s-a întemeiat şi pe faptul că operațiunea de creditare a societăţii de către acţionarul majoritar, respectiv dreptul de creanță născut din pretinsul contract de împrumut, nu este menţionată în certificatele de moștenitor prezentate, în condiţiile art. 1133 C. civ.

Sub acest aspect, în cadrul motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin motivarea dată cauzei, în ceea ce priveşte lipsa din certificatul de moştenitor a creanţei datorate de societate autorului său, sunt încălcate normele de drept material astfel cum sunt prevăzute de art. 1.100 şi art. 1.114 C. civ., întrucât, în calitate de moştenitoare legală a autorului său, defunctul C., a acceptat moştenirea prin retransmitere succesorală, condiţii în care, urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea se realizează de plin drept, astfel cum prevede art. 1.114 C. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1133 alin. 1 C. civ., certificatul de moştenitor face dovada în privinţa calităţii de moştenitor, dar şi în privinţa drepturilor transmise prin succesiune (dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală). În acelaşi timp însă, certificatul de proprietate rămâne un instrument, un act constatator, care îşi fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate în relație cu titlurile de proprietate ale defunctului, care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa.

Prin urmare, independent de faptul că transmisiunea moştenirii se realizează de plin drept la data decesului iar acceptarea doar consolidează acest efect, esenţial este faptul că, pentru a putea solicita obligarea pârâtei la restituirea împrumutului, în temeiul art. 2158 și urm. C. civ., reclamanta, în calitate de moştenitor care exercită acţiunea lui de cuius, trebuia să dovedească că este titulara dreptului de creanță invocat, prin dovedirea calității de creditor a autorului său, decurgând dintr-un contract de împrumut încheiat între acesta din urmă şi societate, drept transmis ulterior pe cale succesorală, ceea ce în cauza de faţă nu s-a realizat.

Pentru toate considerentele expuse şi constatând că prin recursul dedus judecăţii nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.