Confiscation of unjustified wealth: Classification of investment fund subscriptions and redemptions as patrimony vs. deductible expenditure in asset evaluation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin Ordonanţa nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Comisia pentru controlul averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată şi soţul acesteia pentru suma de 68.492,32 RON şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Economiei, având ca obiect Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, a constatat că intimaţii cercetaţi au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON şi a confiscat de la intimaţi această sumă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de petenţii A. şi B., de lămurire şi completare a dispozitivului Sentinţei nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2015.

Prin Decizia nr. 831 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâţii A. şi B., a casat Sentinţa civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Totodată, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii A. şi B. împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015*.

În rejudecare, prima instanţă a încuviinţat proba cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 23 din 10 februarie 2020, în fond după casare, a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, dispunând închiderea dosarului.

Totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 5.250 RON, cheltuieli de judecată, către intimaţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 176/2010 şi a Legii nr. 115/1996, fără să indice textele legale aplicabile speţei.

În legătură cu unităţile de fond, recurenta-reclamantă arată că acestea sunt titluri care atestă participarea la un fond de investiţii sau fond de pensii private, iar activul net al fondului este împărţit într-un anumit număr de unităţi de fond, în mod similar divizării capitalului social al unei firme în acţiuni.

În funcţie de suma cu care contribuie, mai mare sau mai mică, fiecare investitor primeşte un anumit număr de titluri.

Unităţile de fond sunt emise în forma nominativă şi pot fi răscumpărate continuu, la cererea investitorilor.

Unităţile de fond îşi modifică valoarea de la o zi la alta, în raport cu valoarea activului net al fondului, veniturile fondului rezultate din evoluţia valorii activelor din portofoliul fondului sunt determinate zilnic, prin calcularea valorii activului net, acestea reflectându-se permanent în valoarea unitară a activului net.

În calculul diferenţei nejustificate din patrimoniul unei persoane evaluate se iau în considerare cheltuielile efectiv realizate în raport de veniturile efectiv încasate.

În speţă, inspectorul de integritate a luat în calcul doar cheltuielile efectuate cu achiziţionarea unităţilor de fond C. şi D., în perioada 2008-2012, respectiv suma de 198.101 RON şi suma de 34.000 RON.

Răscumpărarea unităţilor de fond a avut loc abia în data de 03.06.2014, moment în care suma de răscumpărare a intrat efectiv în patrimoniul intimaţilor şi este considerată venit obţinut.

Data de 03.06.2014 se află în afara perioadei în interiorul căreia a fost efectuată evaluarea averii intimaţilor, respectiv 21.05.2007 - 12.11.2013.

În consecinţă, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de fond s-a raportat, în mod eronat şi la veniturile obţinute de persoanele evaluate în anul 2014, prin care s-au justificat diferenţele din anii precedenţi.

Referitor la presupusele venituri obţinute din exploatarea terenurilor proprietate comună, recurenta-reclamantă susţine că existenţa acestor venituri nu a fost demonstrată prin alte mijloace de probă.

În opinia recurentei-reclamante, doar declaraţiile martorilor nu au puterea doveditoare de a justifica dobândirea licită de către intimaţi a unei părţi din avere, atâta timp cât nu sunt corelate şi cu alte mijloace de probă.

4. Apărările formulate de intimaţii-pârâţi A. şi B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Economiei Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la unităţile de fond se arată că recurenta-reclamantă nu şi-a argumentat juridic opinia pentru ca unităţile de fond să poată fi încadrate în categoria cheltuielilor.

Intimaţii-pârâţi fac trimitere la concluziile raportului de expertiză şi la considerentele sentinţei recurate, conform cărora operaţiunea de subscriere de unităţi de fond nu reprezintă o cheltuială, ea este o achiziţie de obligaţiuni, iar răscumpărarea unităţilor de fond nu este un venit, ci reprezintă vânzarea obligaţiunilor, diferenţa dintre aceste valori putând genera profit.

În ceea ce priveşte veniturile obţinute din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună, intimaţii-pârâţi arată că pentru dovedirea provenienţei licite a averii pot fi administrate orice probe permise de lege, iar proba testimonială a reuşit să dovedească această împrejurare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 şi a Legii nr. 115/1996, fără să indice în concret o anume prevedere referitoare la unităţile de fond şi veniturile obţinute din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună a intimaţilor-pârâţi.

În ceea ce priveşte unităţile de fond, principala critică adusă sentinţei de fond este aceea prin care aceasta s-a raportat şi la veniturile obţinute de persoanele evaluate în anul 2014, an care excede perioadei cercetate: 2007 - 2013.

De asemene, recurenta-reclamantă califică achiziţionarea unităţilor de fond ca fiind o cheltuială, iar persoanele evaluate nu pot justifica cheltuiala prin veniturile obţinute ulterior, pe o perioadă nelimitată de timp.

Înalta Curte, analizând actele dosarului şi ţinând seama de concluziile raportului de expertiză contabilă, constată că în momentul în care intimaţii-pârâţi şi-au plasat banii, au investit la cele două fonduri, au primit un anumit număr de unităţi de fond, în funcţie de valoarea unităţii de fond de la acea dată, iar operaţiunea se numeşte cumpărare/subscriere de unităţi de fond.

Operaţiunea inversă, de răscumpărare are loc când investitorii cedează titlurile şi primesc în schimb o sumă de bani echivalentă, calculată în funcţie de valoarea de piaţă, minus taxe şi comisioane.

Operaţia de subscriere a unităţilor de fond a fost încadrată, în mod greşit de către recurenta-reclamantă, în categoria cheltuielilor, ea este o achiziţie de obligaţiuni, iar răscumpărarea unităţilor de fond nu este un venit ci reprezintă vânzarea obligaţiunilor, diferenţa dintre aceste valori putând genera profit sau pierdere.

Aşadar, subscrierea nu este o cheltuială, ci reprezintă o transformare a disponibilităţilor băneşti în unităţile de fond, acestea rămân în continuare în patrimoniul investitorilor, până la răscumpărare.

Răscumpărarea putea să aibă loc oricând, depozitul de 14.218,29 unităţi de fond a stat la dispoziţia investitorului şi a făcut parte din categoria creanţelor.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că sumele în cuantum de 198.011 RON şi 34.000 RON (total - 232.011 RON) au fost încadrate în mod greşit în categoria cheltuielilor efectuate de către intimaţii-pârâţi, când acestea aparţin în realitate categoriei veniturilor.

Cu ocazia răscumpărării unităţilor de fond a fost obţinut un profit de 58.552,36 RON.

Judecătorul fondului a analizat atât operaţiunea de subscriere, cât şi operaţiunea de răscumpărare, acesta le-a încadrat în mod corect în categoria veniturilor.

Instanţa de fond s-a raportat la veniturile obţinute de persoanele cercetate în perioada 2007 - 2013, iar motivul pentru care a evidenţiat şi anul 2014 ce a reprezentat răscumpărarea unităţilor de fond a fost acela de a arăta că sumele investite s-au aflat în toată această perioadă în patrimoniul acestora.

Faţă de cele menţionate. Înalta Curte va constata că motivul de nelegalitate analizat este nefondat.

Referitor la veniturile obţinute de intimaţii-pârâţi din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună, Înalta Curte constată că singura critică adusă sentinţei de fond este cea a neadministrării şi a altor probe în afara celei testimoniale, pentru dovedirea dobândirii sumei în cuantum de 13.000 RON.

Înalta Curte reaminteşte că recurenta-reclamantă a invocat ca motiv de nelegalitate disp. art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, recurenta-reclamantă nu a arătat în concret care este norma de drept material încălcată sau aplicată greşit de prima instanţă.

Ţinând seama de faptul că art. 488 C. proc. civ. nu permite invocarea unor motive de netemeinice a hotărârii recurate, iar motivele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cele enumerate la pct. 1 - 8, Înalta Curte va aprecia că nu poate realiza o analiză a criticilor legate de veniturile obţinute de intimaţii-pârâţi din exploatarea unor terenuri agricole.

În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul disp. art. 451 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi, persoane fizice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 23 din 10 februarie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 3500 RON către intimaţii-pârâţi persoane fizice, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - CT