Fictitious service contracts as embezzlement: scope of cassation review of factual findings and objective elements of appropriation.

Şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2021

deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor aflate la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1969 din data de 27.12.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu producerea unor consecinţe deosebit de grave.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu producerea unor consecinţe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României).

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatul A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani, şi anume 8 ani închisoare, precum şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

II. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata Z S.R.L., la pedeapsa amenzii de 250 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 4.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu producerea unor consecinţe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen.

III. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata B. S.R.L., la pedeapsa amenzii de 250 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 4.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu producerea unor consecinţe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. 1864 raportat la art. 1003 C. civ. 1864, a admis în parte/în totalitate (pentru C. S.A., D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G.), următoarele acţiuni civile exercitate şi a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi H. S.R.L. la plata următoarelor sume, după cum urmează:

1.424.283,48 RON către partea civilă I.;

2. 1.028.820,61 RON către partea civilă D. S.R.L.;

3. 1.782.251,50 RON către partea civilă J. S.A.;

4. 756.572,51 RON către partea civilă E. S.A.;

5. 1.008.160,24 RON către partea civilă C. S.A.;

6. 1.061.419 RON către partea civilă K. S.R.L.;

7. 357.336,57 RON către partea civilă L. S.A.;

8. 1.546.421 RON către partea civilă F. S.R.L.;

9. 77.081,50 RON către partea civilă M. S.R.L.;

10. 2.534.304,57 RON către partea civilă G.;

11. 138.284,99 RON către partea civilă N. S.R.L.;

12. 753.141,10 RON către partea civilă O. S.R.L.;

A menţinut masurile asiguratorii dispuse prin ordonanţele DNA din 28.10.2014 şi 31.10.2014.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 3.363.792 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la fiecare din inculpaţii A. şi H. S.R.L., suma de 1.331.194,24 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la fiecare din inculpaţii A., B. S.R.L. şi P. S.R.L., suma de 2.529.430,33 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

A menţinut măsurile preventive luate faţă de inculpatele Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen., respectiv faţă de inculpata H. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, inculpaţii A., Z S.R.L. şi B. S.R.L., părţile civile L. S.A. şi E. S.A. şi petentul Q..

Prin decizia penală nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantele părţi civile L. S.A. şi E. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 1969/27.12.2019 a Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de apelanţii A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L., B. S.R.L. şi Q. împotriva sentinţei penale nr. 1969/27.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, îndreptată prin încheierile din datele de 30.12.2019, 10.04.2020 şi 15.06.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2014.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierile de îndreptare menţionate şi, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 17.07.2020, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului A. din infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen. şi art. 35 C. pen. şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. în infracţiunile de înşelăciune prevăzută de: art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen. şi art. 35 C. pen.

S-a constatat că prin încheierea din data de 24.07.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatelor Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L. în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 2481 şi art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de: art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen. şi art. 35 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpata Z S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 2481 şi art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpata B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 2481 şi art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. 1864 raportat la art. 1003 C. civ. 1864 cu aplicarea art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile I. S.R.L., D. S.R.L.; J. S.A.; E. S.A. (atât în nume propriu cât şi pentru F. SRL), C. S.A.; K. S.R.L.; L. S.A.; M. S.R.L.; G.; N. S.R.L. ŞI O. S.R.L..

Au fost înlăturate dispoziţiile privind confiscarea sumelor de 3.363.792 RON de la inculpatul A. (rezultată în urma comiterii infracţiunii de delapidare), 1.331.194,24 RON de la fiecare dintre inculpaţii A. şi H. S.R.L. (rezultată în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune) şi 2.529.430,33 RON de la fiecare dintre inculpaţii A., B. S.R.L. şi P. S.R.L. (rezultată în urma comiterii infracţiunii de abuz în serviciu).

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, urmând a fi anulat contractul din data de 20.12.2010 între H. S.R.L. şi R. S.R.L. având ca obiect:

"prelucrare date şi informaţii, operaţiuni IT, instalări şi mentenanţă software şi hardware reţea Societate Beneficiar în vederea operări şi desfăşurării activităţii Societăţii beneficiare. De asemenea, Furnizorul v-a asigura asistenţa şi consultanţa în cadrul preluării business-ului de către S., în ce priveşte transferul clienţilor, monitorizarea acestui transfer, reprezentarea în faţa S. şi T. a intereselor BENEFICIARULUI."

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, urmând a fi anulat contractul din data de 13.12.2010 încheiat între H. S.R.L. şi B. S.R.L. având ca obiect:

"prestări de servicii de prelucrare date aflate pe suporturi informatice şi nu numai, administrare web şi activităţi conexe, consultanţă de servicii de public relation şi comunicare, consultanţă de marketing, de afaceri şi de management, servicii de reprezentare media, precum şi editarea şi prelucrarea bazelor de parteneri clienţi şi afiliaţi pentru prezentarea acestora în vederea încheierii unei tranzacţii."

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, urmând a fi anulat contractul încheiat la data de 15.01.2010 între H. S.R.L. şi U. S.R.L. având ca obiect "editarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unei aplicaţii informatice specifice sistemului electronic special two sided network, respectiv sistemului electronic de tickete (…) în lumina pregătirii trecerii de la sistemul actual ce foloseşte suportul clasic de hârtie, către sistemul ce foloseşte suportul informatic, respectiv la sistemul de carduri pentru tickete de masă, cadou, creşă etc." şi contractul de împrumut din 05.05.2010 prin care H. S.R.L. a acordat U. S.R.L. un împrumut de 1.000.000 de RON şi actul adiţional din 7.05.2010 prin care suma împrumutată a fost majorată la 1.100.000 RON.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 944 00 RON rezultată din comiterea infracţiunii de delapidare (sumă însuşită cu titlul ("avans know-how open market Franţa" în perioada 30.12.2010-31.05.2011) şi 2.529.430,33 RON (rezultată din comiterea infracţiunii de delapidare prin raportare la activităţile care au fost încadrate prin rechizitoriu şi de prima instanţă ca abuz în serviciu).

Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatei H. S.R.L. în condiţiile art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatelor Z S.R.L. şi P. S.R.L..

Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatei B. S.R.L. până la concurenţa a 310 500 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..

Au fost înlăturate dispoziţiile de obligare:

-a inculpaţilor A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L., la plata sumei de 9.716,59 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă K. S.R.L..

-a inculpaţilor A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L., la plata sumei de 3065,088 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă D. S.R.L..

-a inculpaţilor A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L., la plata sumei de 1256 Euro-la cursul BNR din momentul plăţii- + 2.770,4 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă L. S.A.

-a inculpaţilor A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. şi B. S.R.L., la plata sumei de 700 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă E. S.A.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile formulate cu ocazia judecăţii în primă instanţă de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare formulate de către părţile civile K. S.R.L., D. S.R.L., L. S.A şi E. S.A.

Împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs în casaţie, printre alţii, inculpata B. S.R.L., inculpatul A. şi inculpata Z S.R.L..

Prin încheierea nr. 404/RC din 12 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021 a fost admis în principiu recursul în casaţie exercitat de inculpatul A., fiind respinse ca inadmisibile cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatele B. S.R.L. şi Z S.R.L..

Cât priveşte recursul în casaţie declarat de inculpatul A., prin încheierea amintită s-a reţinut că doar criticile referitoare la tipicitatea faptelor se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu şi cele care antamează reevaluarea probatoriului sau vizează greşita schimbare a încadrării juridice a faptei, greşita aplicare a legii penale mai favorabile precum şi pretinsa lipsă a motivării, critici ce excedează competenţei instanţei de recurs în casaţie, a căror expunere nu este utilă în contextul în care nu fac obiectul analizei.

În susţinerea criticilor referitoare lipsa corespondenţei situaţiei factuale cu configurarea legală a infracţiunii de delapidare pentru care a fost condamnat, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel, urmare a constatării că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, a stabilit în sarcina acestuia însuşirea unei sume de bani pentru sine sau pentru altul, cu consecinţa păgubirii societăţii H..

Aşadar s-a apreciat că este esenţială situaţia factuală de la care instanţa de apel a pornit această analiză şi, a ajuns, în final, la soluţia de condamnare în condiţiile în care nu relevă că acesta şi-ar fi însuşit vreo sumă de bani pentru sine sau pentru altul, ci faptul că a determinat încheierea unor contracte de prestări servicii care să ajute în definitivarea contractului de vânzare a afacerii societăţii H. către S. S.R.L., inculpatul apreciind că însuşirea, ca acţiune materială incriminată de infracţiunea de delapidare presupune împosedarea autorului, indiferent dacă acţionează în interesul său ori pentru altul.

Astfel, în ce priveşte infracţiunea de delapidare în relaţia cu H., instanţa de apel a reţinut că, în calitate de director al societăţii H., inculpatul şi-a însuşit din gestiunea societăţii amintite/în mod repetat, din iunie 2010 şi până în iunie 2011, suma de 3.363.792 RON, simulând prestaţii de consultanţă (avans know-how open market Franţa) pe care le-ar fi prestat pentru el însuşi.

Inculpatul a aratăt că instanţa de apel a avut argumente contradictorii cu privire la presupusa infracţiune de delapidare pe care a împarţit-o în două etape: înainte de vânzarea afacerii de către H. către societatea S. S.R.L. şi după vânzarea afacerii.

Astfel, s-a susţinut că H. a vândut către S. S.R.L. un bun al său, A. rămânând în continuare reprezentant legal al H. pe o perioadă de cel puţin 1 an, conform contractului încheiat cu S. S.R.L.

Recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel în raţionamentul său nu a avut în vedere că plăţile pot fi făcute eşalonat.

Conform documentelor juridice, contabile necontestate, recurentul A. a precizat că avea dreptul la încasarea sumei de 9.500.000 RON cu titlu de goodwill şi know-how şi că pentru o parte a sumei a făcut compensări cu alte datorii, iar o altă parte, mai exact suma de 4.638.375 RON, încă nu a recuperat-o, astfel încât nu poate fi reţinută în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de delapidare.

În acest context, a apreciat că nu există documente din care să rezulte vreo destinaţie sau un document din care să rezulte că şi-a însuşit aceste sume de bani.

Concluzionând, recurentul inculpat a apreciat că fapta descrisă mai sus nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare deoarece faptele materiale reţinute în sarcina sa nu constituie elementul material al infracţiunii de delapidare nici prin însuşire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece după vânzarea afacerii, nu a acţionat diferit în calitatea sa de reprezentant legal de modul în care a acţionat înainte de vânzarea afacerii. Activitatea sa a fost aceeaşi, operaţiunile contabile au fost aceleaşi. Aşa cum erau deconturi înregistrate în contabilitate înaintea vânzării afacerii au fost şi după vânzarea afacerii. Era pur şi simplu activitatea normală a unei societăţi. Desfăşurarea activităţii de reprezentant al unei societăţi, cu tot ce implică acest fapt, nu sunt fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, a arătat că nu există prejudiciu.

În legătură cu infracţiunea de delapidare în relaţia cu B. S.R.L. instanţa de apel a apreciat ca s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a delapidat H. de 621.000 RON cu sprijinul B. S.R.L, societate pe care o controla, motivând că nu a avut resursa umană pentru a îndeplini obiectul contractului.

Inculpatul a susţinut că societatea B. S.R.L. a pregătit tranzacţia cu S. S.R.L., respectiv a întocmit actele, documentele, rapoartele, due-diligence, bazele de date, partea contractuală, susţinerea părţii juridice din partea societăţii H..

După semnarea contractului dintre H. şi S. S.R.L., societatea B. S.R.L., s-a ocupat în continuare de derularea în bune condiţii a transferului, urmărind în special partea juridică şi calculele concrete în ceea ce priveşte sumele de bani.

Din aceeaşi perspectivă s-a mai susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere specificul pur comercial al contractului de vânzare a afacerii încheiat între H. şi S.., respectiv elementele de confidenţialitate.

Aşadar, recurentul inculpat a menţionat că acest contract dintre societăţile B.. şi H. a fost un contract prestat, dovedit a fi prestat nu numai de rapoartele de activitate care se află la dosar, ci şi prin susţinerile Gărzii Finaciare în procesul-verbal de control.

Având în vedere aceste argumente, recurentul A. a considerat că fapta descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare deoarece faptele materiale reţinute nu constituie elementul material al infracţiunii de delapidare nici prin însuşire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece nu şi-a însuşit vreo sumă de bani. A plătit prin transfer bancar un contract care a fost prestat şi la care s-au plătit taxe şi impozite. De asemenea, nu există prejudiciu.

În legătură cu infracţiunea de delapidare în relaţia cu societatea U. S.R.L. la care asociaţi au fost H. 90 % şi persoana fizică A. 10% şi ulterior societatea P. S.R.L, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere calitatea acestor persoane, aceea de societăţi afiliate şi tratamentul legal aplicabil acestora.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că U. S.R.L. a fost radiată la data de 23.09.2010, înaintea vânzării afacerii de către H. către S. S.R.L.

Aşadar, s-a apreciat că fapta descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare deoarece faptele materiale reţinute în sarcina recurentului inculpat A. nu constituie elementul material al infracţiunii de delapidare nici prin însuşire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece acesta nu şi-a însuşit vreo sumă de bani. În acest sens s-a arătat că au fost achitate prin transfer bancar prestaţiile aferente a două contracte şi la care s-au plătit taxe şi impozite.

În legătură cu infracţiunea de delapidare în relaţia cu societatea R. S.R.L., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a susţinut în esenţă că însuşirea pentru altul presupune în mod necesar o împosedare a făptuitorului şi ulterior a persoanei care, în final, beneficiază de bunul respectiv.

În acest context, recurentul inculpat a susţinut că în privinţa elementului material al infracţiunii de delapidare săvârşită, prin modalitatea alternativă, a însuşirii, există o practică judiciară vastă în sensul că însuşirea constă în scoaterea definitivă a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de împosedarea făptuitorului.

Or, din expunerea făcută de către instanţă nu rezultă împosedarea făptuitorului.

Astfel, recurentul a precizat că plăţile nu sunt fictive şi că pentru existenţa faptei trebuia să existe un contract între V. S.R.L şi R. S.R.L. şi/sau A., or, acesta nu avea nicio datorie către societatea V. S.R.L sau către societatea R. S.R.L., asociaţi ai societăţii, afiliaţi, etc.

Din această perspectivă recurentul a apreciat că din expunerea făcută de către instanţă de apel nu a fost probată circumstanţa imposedării făptuitorului, şi nici dovada achitării unei datorii personale, faţă de R. S.R.L. sau V. S.R.L. şi nici existenţa vreunei plăţi a R. S.R.L către V. S.R.L. care să justifice reţinerea plăţii unei datorii personale.

Aşadar, s-a apreciat că fapta descrisă mai sus nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare, deoarece faptele materiale reţinute în sarcina sa nu constituie elementul material al infracţiunii de delapidare nici prin însuşire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece nu şi-a însuşit vreo sumă de bani.

În fine, referitor la infracţiunea de delapidare în relaţia cu societatea Z S.R.L., recurentul a susţinut că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de delapidare cu privire la valoarea aşa zis nejustificată a contractului.

De asemenea, în mod nelegal s-a reţinut că activitatea sa ar fi fost legală dacă s-ar fi mărginit la a percepe sumele strict necesare Z S.R.L., societate în care el însuşi era angajat şi încasa cel mai mare salariu, dublu faţă de următoarele salarii ca valoare pentru realizarea obiectivelor contractului.

Cu privire la acest aspect recurentul a susţinut că nu a fost demonstrat în niciun fel cum şi prin ce metode acesta controla pe asociatul societăţii şi nici cum a fost suma însuşită, din moment ce nu controla Z S.R.L.

În acest context, a apreciat că fapta descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare, lipsind elementul material deoarece nu şi-a însuşit vreo sumă de bani.

Recurentul inculpat a apreciat că nu s-a stabilit pe baza probelor că s-a realizat scoaterea sumei de bani din patrimoniul H. pentru a fi însuşiţi, în final, de către acesta sau că, la un moment dat, vreo sumă de bani ar fi ajuns în patrimoniul său.

*

Examinând cauza, în raport de limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare menţionat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

În evaluarea legalităţii hotărârii definitive, instanţa de casaţie va proceda la identificarea cât mai precisă a conţinutului factual reţinut prin decizia definitivă pentru a clarifica conţinutul concret al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, având în vedere că multitudinea elementelor ce caracterizează aceste fapte şi particularităţile stilistice ale părţii expozitive a deciziei au fost valorificate selectiv în motivele de recurs ale inculpatului cu ignorarea ansamblului împrejurărilor relevante şi specularea înţelesului noţiunilor utilizate prin excluderea acestora din contextul argumentării.

Analizând în aceste coordonate recursurile în casaţie, respectiv criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că, în calitate de director al H. S.R.L., inculpatul A. şi-a însuşit din gestiunea societăţii comerciale următoarele sume de bani:

- 944 00 RON, în perioada 30.12.2010-31.05.2011, simulând prestaţii de consultanţă ("avans know-how open market Franţa");

- 621.000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive realizată către B. S.R.L. (societate controlată de inculpat);

- 1.327.000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive (227.000 RON) şi a unui împrumut acordat către U. S.R.L. (societate controlată de inculpat);

- 1.180.576,83 RON, reprezentând plata unor servicii supraevaluate realizată către Z. (societate controlată de inculpat);

- 1.200.000 RON, în perioada februarie - martie 2011, pentru servicii fictive către R. S.R.L. în vederea stingerii în parte a unei datorii personale.

În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a susţinut, în esenţă că faptele materiale reţinute în sarcina recurentului nu realizează elementul material al infracţiunii de delapidare, deoarece inculpatul A. nu şi-a însuşit vreo sumă de bani din gestiunea H. S.R.L. (fostă H. SRL). În acest sens, s-a precizat că nu s-a stabilit, în sarcina recurentului inculpat că acesta ar fi scos din patrimoniul H. vreo sumă de bani pe care să o însuşească pentru sine sau pentru altul.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele efectului devolutiv al cazului de casare şi al motivelor invocate prin cererea de recurs în casaţie, în raport cu situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de delapidare corespund faptei reţinute în concret în sarcina recurentului inculpat.

S-a reţinut că inculpatul a A., în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L., societate specializată în emiterea de tichete de masă şi de tichete cadou, după începerea negocierilor privind vânzarea activelor şi clientelei către S.C. S. S.R.L., a trecut prin acte materiale repetate, din fondurile S.C. H. S.R.L., sume importante de bani sau creanţe în patrimoniul altor societăţi comerciale pe care le controla.

Astfel, s-a reţinut că la data de 23.12.2010, S.C. H. S.R.L. a vândut activele sale către S.C. S. S.R.L., de RON, iar, ulterior, la data de 29.12.2010, între H. S.R.L. (reprezentată de A.), pe de o parte, şi A., pe de altă parte, a intervenit o tranzacţie care menţiona că din avansul de 19.000.000 RON primiţi de H. S.R.L. de la S. S.A., 9.500.000 RON i se cuveneau lui A. întrucât era parte în contractul de vânzare a afacerii, dar şi ţinând cont că "valoarea obţinută" din vânzare i se datorează lui, aportului său decisiv de "goodwill şi know-how".

Or, pentru acest aport H. S.R.L. plătise deja sau urma să plătească sume de bani către B. S.R.L. şi avocatul W.. Mai mult, pentru aportul de know-how A. a retras în numerar din "casa" H. S.R.L. (H. SRL), începând din 28.06.2010 şi până în 31.05.2011, prin 208 operaţiuni distincte, suma totală de 3.363.792 RON, aşa cum rezultă din registrul de casă cu circa 6 luni înainte de a vinde afacerea, reprezentând aportul său la vânzare ("avans know-how open market Franţa").

Referitor la aceste sume de bani, instanţa de apel a considerat că doar prestaţiile aferente intervalului 30.12.2010 - 31.05.2011, sunt fictive, deoarece după vânzarea activelor societăţii nu mai exista nici un motiv pentru care inculpatul să fie plătit pentru know-how, în contextul în care singura activitate ce se mai desfăşura de către societate consta în decontarea tichetelor anterior emise şi în transferarea clientelei (elemente care oricum au fost externalizate către alte societăţi controlate de inculpat).

S-a statuat că inculpatul A. şi-a însuşit suma de 621 000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive realizată către B. S.R.L., societate controlată de inculpat.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel a reţinut că la data de 13.12.2010, H. S.R.L. a încheiat cu B. S.R.L. un contract având ca obiect:

"prestări de servicii de prelucrare date aflate pe suporturi informatice şi nu numai, administrare web şi activităţi conexe, consultanţă de servicii de public relation şi comunicare, consultanţă de marketing, de afaceri şi de management, servicii de reprezentare media, precum şi editarea şi prelucrarea bazelor de parteneri clienţi şi afiliaţi pentru prezentarea acestora în vederea încheierii unei tranzacţii."

Contractul urma să producă efecte chiar din 13.12.2010, pe o durată de 2 ani, iar H. S.R.L. urma să plătească serviciile achiziţionate cu 1.000.000 de RON. O primă plată de 124.000 RON a fost făcută chiar în 13.12.2010, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/13.12.2010. Contractul respectiv a fost semnat de recurentul inculpat A. atât pentru H. S.R.L., cât şi pentru B. S.R.L..

În ce priveşte societatea B. S.R.L., aceasta nu dispunea de resursa umană necesară pentru a desfăşura activităţi care să privească "tehnologia informaţiei", "administrarea paginilor web" şi "realizarea de soft", astfel încât nu ar fi putut îndeplini obligaţiile contractuale.

Curtea a constatat că nu există nici un document care să ateste în concret care au fost persoanele care l-au sprijinit pe inculpat în vederea prestării serviciilor de către B. S.R.L. -societate comercială fără nici un angajat şi fără experienţă în domeniul indicat în contract, în urmă cărora au intrat în conturile societăţii suma de 621 000 RON.

Referitor la însuşirea sumei de 1.327.000 RON, prin plata unor servicii fictive în cuantum de 227.000 RON şi a unui împrumut acordat către U. S.R.L., societate controlată de inculpat, instanţa de apel a reţinut faptul că între beneficiarul H. S.R.L. şi prestatorul U. S.R.L. a intervenit contractul din 15.01.2010 privind editarea de produse software. Obiectul contractului îl reprezenta:

"editarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unei aplicaţii informatice specifice sistemului electronic special two sided network, respectiv sistemului electronic de tickete (…) în lumina pregătirii trecerii de la sistemul actual ce foloseşte suportul clasic de hârtie, către sistemul ce foloseşte suportul informatic, respectiv la sistemul de carduri pentru tickete de masă, cadou, creşă etc." Valoarea contractului era de 600.000 de RON (fără tva) şi s-au emis 3 facturi de o valoare totală de 485.662 RON, din care au fost achitaţi 227.000 RON.

Prin contractul din 05.05.2010 H. S.R.L. a acordat U. S.R.L. un împrumut de 1.000.000 de RON. Printr-un act adiţional din 07.05.2010, suma a fost majorată la 1.100.000 RON, ea urmând să fie restituită în rate, până în anul 2022. Cele două societăţi comerciale au fost reprezentate de A..

S-a mai notat faptul că la data de 02.08.2010 între U. S.R.L., A. şi H. S.R.L. a intervenit o novaţie. Debitorul obligaţiei de restituire a sumei de 1.100.000 RON, U. S.R.L. fiind înlocuit cu debitorul A..

În acest context, s-a constatat că acordarea unui împrumut unei societăţi fără vreun angajat şi care nu a desfăşurat vreo activitate, societate controlată tot de recurentul inculpat, reprezintă o formă prin care acesta a delapidat societatea H. S.R.L.. Referitor la împrejurarea că ulterior a intervenit o novaţie iar debitorul obligaţiei de restituire a sumei de 1.100.000 RON, U. S.R.L. a fost înlocuit cu debitorul A. nu poate conduce la o concluzie contrară.

Referitor la însuşirea sumei de 1.180.576,83 RON, realizată prin plata unor servicii supraevaluate, s-a reţinut că în data de 04.01.2011, H. S.R.L. deşi se afla în procedură de dizolvare şi lichidare voluntară a încheiat, pe o durată de 2 ani, cu Z., societate nou înfiinţata, controlată de inculpatul A. prin colaboratorul său X., un contract având ca obiect:

"asigurarea desfăşurării operaţiunilor efectuate de S.C. H. S.R.L. conform procedurilor, tradiţiilor, cutumelor, regulilor formale şi informale ale sale". Pentru a justifica valoarea contractului, de 40.000 de RON pe zi lucrătoare, între serviciile pe care trebuia să le asigure societatea se regăseau:

"servicii de coordonare la nivel de departamente între S.C. Z., pentru S.C. H. S.R.L. şi S.C. S. SRL", "servicii aferente activităţii de comunicare şi coordonare iniţială cu echipa S.C. S. S.R.L. în vederea maximizării procentului de reuşită a transferului afacerii", "servicii aferente activităţii de organizare şi coordonare a echipei de vânzări din teritoriu în vederea unor acţiuni coordonate cu echipa S.C. S. S.R.L., dar în conformitate cu apărarea intereselor S.C. H. SRL".

Ulterior, Z. şi S.C. H. S.R.L. au încheiat în data de 31.03.2011 un act adiţional la contractul de prestări servicii din data de 04.01.2011, prin care se stipula că facturarea serviciilor să se facă anual, din cauza lipsei disponibilităţilor băneşti şi a lipsei "încasărilor aferente facturilor emise către beneficiari şi neachitate de către aceştia".

S-a mai reţinut că în data de 15.08.2011, S.C. H. S.R.L. a semnat cu S.C. Z. un înscris denumit "act de recunoaştere de datorie" prin care S.C. H. S.R.L. recunoaşte că datorează S.C. Z., pentru serviciile prestate, suma de 5.208.000 RON pe care se obligă să o achite până la data de 31.08.2011; depăşirea acestui termen atrăgea aplicarea unei dobânzi de 1% pe fiecare zi calendaristică de întârziere.

Astfel s-a constatat că Z. avea de încasat 16.065.440 RON, din care a fost facturată suma de 5.072.532,14 RON, începând cu data de 13.01.2011.

Reţinând aceste aspecte, instanţa de apel a considerat că serviciile au fost supraevaluate şi că nu a existat nicio justificare pentru ca respectivul contract să se deruleze pe o perioadă de 2 ani, un termen de 1 an fiind suficient pentru transferul tuturor clienţilor şi pentru decontarea tuturor tichetelor de masă. De asemenea, s-a precizat că nu a existat nicio justificare pentru plata acestor servicii cu suma de 40.000 RON pe zi lucrătoare. O astfel de modalitate de stabilire a preţului a reprezentat o modalitate prin care A. a procedat la delapidarea propriei societăţi, iar împrejurarea că în contextul demarării cercetărilor din prezenta cauză a fost facturată doar suma de 5.232.800 de RON şi plătită suma de 3.874.400 RON nu a putut conduce la o concluzie contrară.

În ce priveşte suma de 1.200.000 RON, achitată din banii H. S.R.L. către R. S.R.L. în perioada februarie- martie 2011, s-a reţinut că la data de 20.12.2010 s-a încheiat un contract având ca obiect:

"prelucrare date şi informaţii, operaţiuni IT, instalări şi mentenanţă software şi hardware reţea beneficiar în vederea operări şi desfăşurării activităţii societăţii beneficiare". De asemenea, se stipula faptul că furnizorul va asigura asistenţa şi consultanţă în cadrul preluării business-ului de către S., în ce priveşte transferul clienţilor, monitorizarea acestui transfer, reprezentarea în faţa S. şi T. a intereselor beneficiarului. Din fişa furnizorului a reieşit că H. S.R.L. a făcut plăţi totale către R. S.R.L. de 1.240.000 RON, în zilele de 03.02.2011şi 01.03.2011.

În data de 31.01.2011, între S.C. R. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. s-a semnat un proces-verbal în care au fost consemnate activităţile desfăşurate de prima societate comercială, servicii facturate, iar în data de 10.05.2011, s-a semnat un nou proces-verbal similar.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că, în perioada indicată, S.C. R. S.R.L. a fost reprezentată de martorul Y., care, cu ocazia audierii sale, a declarat că:

"S.C. V. S.R.L. a vândut părţile sociale deţinute la S.C. H. S.R.L. lui A.. Contractul implica şi obligaţia lui A. de a plăti 50% din preţul unei viitoare vânzări. O astfel de vânzare a avut loc la sfârşitul anului 2010, fără ca reprezentanţii S.C. V. S.R.L. să fie încunoştinţaţi şi plătiţi. Aceştia au luat legătura cu mine, în primele zile ale lunii ianuarie 2011, în încercarea de a-şi recupera creanţa. Am primit de la reprezentanţii S.C. V. S.R.L. un mandat pentru recuperarea creanţei din care jumătate ar fi urmat să îmi revină mie, cu titlu de onorariu."

De asemenea, instanţa de apel a notat faptul că S.C. R. S.R.L. avea ca angajaţi barmani, ospătari, dansatoare de club care nu puteau să presteze servicii, activităţi de mentenanţă hardware, "activităţi de instalare aplicaţii pe calculatoare, formatare, curăţare a informaţiilor vechi, aferente foştilor angajaţi, neimportante pentru societate" ori să ofere "consiliere cu privire la continuarea desfăşurării operaţionale a activităţii IT a beneficiarului" astfel încât o societate având un asemenea profil de activitate, cu astfel de angajaţi şi bunuri de tipul celor menţionate nu ar fi putut presta activităţile indicate în procesele-verbale depuse la dosarul cauzei.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 295 C. pen. "Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Se notează astfel că infracţiunea de delapidare - sub aspectul laturii obiective, este o infracţiune comisivă, norma incriminatoare stipulând trei modalităţi alternative în care aceasta poate fi savârşită, respectiv însuşirea, folosirea sau traficarea bunului aflat în gestiunea sau traficarea făptuitorului.

Însuşirea reprezintă acţiunea de scoatere din posesia sau detenţia legitimă a unor bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează şi trecerea lor ilicită în stăpânirea sa, putând dispune de ele ca de bunurile proprii şi se poate realiza sub forma reţinerii sau trecerii definitive în patrimoniul personal.

Prin urmare, vom avea în primul rând un act de scoatere a bunului din patrimoniul ocrotit de lege, iar apoi - un act de trecere a bunului în stăpânirea autorului delapidării, stăpânire ce trebuie să aibă, din punct de vedere al autorului, caracter definitiv, altminteri, vom fi în prezenţa comiterii prin una din celelalte două forme - folosirea ori traficarea.

Reţinând aceste considerente precum şi în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că actele materiale efectuate de recurentul A., în modalităţile indicate anterior, corespund elementului material al infracţiunii de delapidare în varianta însuşirii mai multor sume de bani din patrimoniul S.C. H..

În cauză, s-a notat cu autoritate de lucru judecat faptul că însuşirea, ca modalitate a sustragerii de către recurentul A. a sumelor de bani din patrimoniul S.C. H., s-a realizat prin intermediul utilizării unor contracte de prestări servicii cu caracter fictiv încheiate cu Z., U. S.R.L. şi B. S.R.L., persoane juridice controlate în drept sau în fapt tot de acesta.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut săvărşirea infracţiunii de delapidare în varianta însuşirii şi din prisma relaţiei comerciale pe care H. S.R.L. a desfăşurat-o cu R. S.R.L., conform contractului de prestări servicii din 20.12.2010, prin intermediul căruia s-a achitat contravaloarea unor servicii fictive către această societate, cu scopul real ca recurentul A. să reuşească stingerea datoriei pe care o avea faţă de alta societate comercială, respectiv S.C. V. S.R.L.

În acest context, Înalta Curte constată că demersurile realizate de recurentul A., materializate prin încheierea unui contract având ca obiect prestarea unor servicii cu caracter fictiv, au avut ca unic scop crearea posibilităţii de a face acte de dispoziţie cu privire la bunurile aflate în gestiunea/administrarea sa şi în consecinţă sporirea patrimoniului său sau al unor societăţi comerciale, astfel încât în raport de această bază factuală, fapta comisă se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea prevăzută de art. 295 din C. pen.

În ceea ce priveşte analiza argumentelor invocate de recurentul inculpat A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, în realitate, acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea săvârşirii infracţiunii de delapidare, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

O reapreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa de apel, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Înalta Curte reaminteşte faptul că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Aşadar, instanţei de casaţie nu îi este permis să cenzureze concluzia, la care au ajuns instanţele ce au soluţionat fondul cauzei, cu privire la caracterul fictiv sau supraevaluat al serviciilor presupus prestate de societăţile controlate de recurentul inculpat şi la forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare.

De asemenea, raportându-se la conţinutul factual al acuzaţiilor penale, astfel cum se desprinde acesta, în mod real, din ansamblul considerentelor hotărârii definitive atacate, contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte constată îndeplinită şi condiţia dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta săvârşită de recurentul inculpat, în modalitatea de comitere a infracţiunii de delapidare prin varianta alternativă a însuşirii şi deposedarea S.C. H. de bunurile gestionate şi sustrase, instanţa de apel analizând şi indicând, în mod concret, demersurile prin care recurentul A. a reuşit să-şi însuseaşcă sumele de bani anterior precizate.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de casaţie astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite de recurentul A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în modalitatea "însuşirii în interesul său" pentru care acesta a fost condamnat.

Faptul că inculpatul şi-a însuşit prin intermediari sumele de bani pe care le administra, prin încheierea unor contracte fictive, nu denotă decât o modalitate complexă de operare, prin care inculpatul a creat o aparenţă de legalitate pentru scoaterea sumelor de bani din patrimoniul părţii civile. Cât priveşte fictivitatea contractelor şi faptul că inculpatul deţinea controlul societăţilor respective sunt chestiuni de fapt ce excedează limitelor devolutive ale recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.