Retrial of criminal conviction: Whether procedural flaws in alcohol testing and equipment certification constitute new facts negating the material element of the crime of refusing biological sample collection.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeals and Justice dismissed the defendant's appeal, thereby upholding the lower court's rejection of his petition for retrial; consequently, the original conviction for refusing or evading the collection of biological samples remains in force, and the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial fees. The dispute centered on whether the defendant’s refusal to submit to blood sampling at a hospital constituted the crime provided for in Article 337 of the Penal Code, with the defendant arguing on retrial that police breathalyzer tests showed zero alcohol and that the equipment lacked mandatory metrological verification, thus failing the procedural prerequisites of Article 88(5) of O.U.G. No. 195/2002 for requiring a biological sample. The court held that the retrial ground under Article 453(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, which requires the discovery of new facts proving the unreasonableness of the judgment, was not met because the criminal offense is defined solely by the act of refusing sampling, not by the procedural validity of the preliminary traffic stop or breathalyzer testing; therefore, the new arguments regarding equipment certification and pre-test results did not negate the material element of the crime (the refusal) nor do they constitute "new facts" sufficient to overturn a final judgment based on a plea deal.
Legislator headnote
AI generatedart. 462 alin. (4) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 337 din C. pen, art. 83 din C. pen, art. 480 alin. (4) din C. proc. pen; Retrial of criminal conviction: Whether procedural flaws in alcohol testing and equipment certification constitute new facts negating the material element of the crime of refusing biological sample collection: Prin sentinţa penală nr. 1/F/CC din 04 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de inculpatul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin neapelare şi, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 08 martie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/F/CC din 04 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de inculpatul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin neapelare şi, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 50/F din 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin neapelare la 20 iulie 2020, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 19 mai 2020 în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu privire la inculpatul A., şi în consecinţă, în baza art. 337 din C. pen. raportat la art. 83 din C. pen. cu aplicarea art. 480 alin. (4) din C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. (ocupaţie executor judecătoresc), pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 15 februarie 2020).
În baza art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) din C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 84 alin. (2) şi art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce autovehicule.
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel Braşov a reţinut că, la data de 21 mai 2020, în baza art. 483 alin. (1) din C. proc. pen., a fost sesizată cu acordul de vinovăţie încheiat de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul A..
În fapt, s-a stabilit că, la data de 15 februarie 2020, ora 05:20, în timp ce se aflau în serviciul supravegherea şi controlul traficului rutier în municipiul Braşov, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Biroul Rutier au oprit pentru control, în dreptul imobilului de pe strada x, autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpatul A., care avea direcţia de deplasare dinspre strada x spre strada x. Organele de poliţie au procedat la legitimarea conducătorului auto şi la verificarea documentelor personale şi pe cele ale autoturismului, după care i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcool-test. Întrucât, după mai multe încercări, nu s-a reuşit testarea, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov unde, în prezenţa martorei B., a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, urmare a depistării sale în trafic, pe strada x din municipiul Braşov, în data de 15 februarie 2020, ora 05:20, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.
S-a apreciat că din probele administrate rezultă suficiente date care demonstrează că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţia inculpatului, declaraţia martorei B., înscrisuri şi CD-uri conţinând înregistrări video.
Curtea de Apel Braşov, în conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) din C. proc. pen., a procedat la ascultarea procurorului şi a apărătorului inculpatului A., dar şi a inculpatului personal. S-a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-482 din C. proc. pen. cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului A., care au făcut obiectul acordului.
Astfel, comiterea faptei de către inculpat a fost dovedită dincolo de orice dubiu de mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, dintre care instanţa a avut în vedere, cu deosebire, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, care se coroborează cu declaraţia inculpatului şi cu declaraţia martorei B. şi care atestă că acesta a refuzat să i se preleveze probe biologice în noaptea de 15 februarie 2020, deşi i s-a solicitat acest lucru de către organele de poliţie de mai multe ori, deoarece existau date că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Prin urmare, raportat la aceste mijloace de probă, în mod corect s-a reţinut că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.
În continuare, instanţa a constatat că soluţia convenită de procuror şi de inculpat este proporţională cu gravitatea concretă a infracţiunii comise, nefiind nelegală şi nici nejustificat de blândă, având în vedere circumstanţele reale şi personale care se desprind din mijloacele de probă de la dosarul cauzei - fapta a fost comisă la o oră la care traficul era foarte redus, inculpatul nu a cauzat nici un incident în trafic, acesta a colaborat cu organele de urmărire penală, este bine integrat în societate, are o profesie care îi permite să conştientizeze importanţa respectării pe viitor a normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice, aşa încât riscul reiterării acestei conduite în viitor apare ca fiind unul redus. La toate acestea s-a adăugat faptul că inculpatul nu are antecedente penale, ceea ce denotă ca fapta comisă în noaptea de 15 februarie 2020 are caracter accidental în viaţa acestuia, nefiind în prezenţa unei personalităţi orientate antisocial, care să reclame o reacţie foarte severă din partea organelor judiciare.
Relativ la cele expuse, conform art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi s-a dispus stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi amânarea aplicării acestei pedepse, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul condamnat A. a formulat cerere de revizuire la data de 01 noiembrie 2021, înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub nr. x/2021.
În motivarea cererii, revizuentul A. a susţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., deoarece, după rămânerea definitivă a hotărârii, a descoperit fapte şi împrejurări despre care nu a ştiut la momentul pronunţării sentinţei atacate. A arătat că testarea iniţială s-a făcut cu două aparate etilotest Drager diferite, care erau la faţa locului. Deşi revizuentul a văzut rezultatul testării 0,00 (zero), poliţiştii au apreciat că aparatul indica eroare şi i-au cerut să se deplaseze la spital pentru a i se recolta probe biologice. A mai susţinut că, deoarece poliţiştii nu i-au înmânat rezultatul testării pentru fiecare probă ce i-a fost luată de alcooltest şi el nu a avut acces la baza de date a Poliţiei Rutiere, nu a avut posibilitatea să confrunte cele scrise de către poliţişti în actele procesuale de la dosarul trimis procurorului de caz cu datele reale privind testarea sa şi evaluarea probelor ce i-au fost luate pe alcoltest. De asemenea, revizuentul a arătat că poliţiştii nu i-au prezentat nici un înscris privind cerinţa de verificare metrologică şi certificare a aparatului alcooltest cu care s-a făcut testarea sa. Aceste date le-a aflat după ce s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul şi după ce a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire o solicită.
Revizuentul a mai susţinut că, din înscrisurile depuse la dosar de organele de poliţie rutieră, reiese că rezultatul testării ar fi fost zero alcoolemie, iar poliţiştii nu au depus nici un înscris în care să informeze procurorul despre erorile de testare şi despre faptul că aparatul Drager folosit nu avea verificarea/certificare metrologică efectuată conform cerinţelor obligatorii. Se vede din fişa testării că ambele aparate aveau ultima verificare (last calibration) 18.03.2019. Deopotrivă, a arătat revizuentul că aparatul etilotest tip Drager nu poate fi asimilat cu etilometrele aflate în dotarea poliţiei rutiere şi care sunt certificate de către Institutul Naţional de Metrologie. Întrucât rezultatul nu a indicat o alcoolemie mai mare de 0,4 g/l în aerul expirat, poliţistul rutier nu era îndreptăţit de lege să-i ceară să se supună recoltării probelor biologice - testul de sânge. În acest sens, revizuentul a susţinut că nu erau îndeplinite condiţiile prev. de art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevăd că putea fi supus recoltării probelor biologice doar dacă ar fi fost depistat ca având o concentraţie alcoolică în aerul expirat mai mare de 0,40 mg/l, după ce a fost testat cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 185 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, adoptat prin Hotărârea nr. 1391/2006.
Revizuentul a mai arătat că poliţiştii care l-au testat nu au respectat procedura internă privind constatarea faptelor de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că revizuirea formulată de inculpatul condamnat A. este neîntemeiată.
Cererea de revizuire a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat poate fi admisă doar în anumite cazuri excepţionale, strict limitate de dispoziţiile C. proc. pen.. Altfel, dacă s-ar aplica extensiv cazurile în care poate fi rejudecată o cauză soluţionată definitiv există riscul încălcării principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât s-ar ajunge ca hotărârile definitive să poată fi puse în discuţie ori de câte ori ar exista alte argumente în susţinerea unei soluţii contrare celei pronunţate.
Situaţia juridică stabilită prin soluţionarea definitivă a unei cauze penale deduse judecăţii reflectă adevărul impus de recunoaşterea principiului de drept "res judicata pro veritate habetur" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 36/2009).
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care, în soluţionarea cererilor de revizuire, nu sunt aplicabile aceleaşi principii ca în cazul soluţionării pe fond a cauzelor. În acest sens, Curtea Constituţională a României, în Decizia nr. 126/2016 a făcut referire la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, amintind, printre altele, Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, potrivit căreia art. 6 din Convenţie nu se aplică unei proceduri care urmăreşte redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat şi care solicită o asemenea redeschidere nu este "acuzată de o infracţiune", în sensul art. 6 din Convenţie, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei "acuzaţii în materie penală.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a reţinut că, în soluţionarea cererii petentului A., de revizuire a hotărârii definitive pronunţate de Curtea de Apel Braşov, nu poate avea loc o nouă judecare pe fond a cauzei, deoarece aceasta ar transforma calea extraordinară de atac a revizuirii într-o cale de atac ordinară, ceea ce nu poate fi admis.
Făcând o analiză pur formală a cererii de revizuire, cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la termenul de introducere, îndeplinirea condiţiei referitoare la titularii cererii, forma scrisă a cererii, indicarea unuia dintre temeiurile de la art. 453 din C. proc. pen. şi a unor mijloace de probă, instanţa a declarat admisibilă cererea de revizuire, prin încheierea definitivă din data de 06 decembrie 2021. Aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în Decizia nr. 60/2007, "soluţia de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în faţa unei contradicţii lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură. De altfel, din întreaga reglementare privind soluţionarea cererii de revizuire în faţa instanţei rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menţionate."
Analizând pe fond temeinicia cererii de revizuire, instanţa a constatat că revizuentul A. susţine, în esenţă, că faptele sau împrejurările ce nu ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei prin sentinţa penală nr. 50/F din 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin neapelare, sunt cele referitoare la aparatele folosite de poliţiştii din cadrul Poliţiei Rutiere la momentul depistării în trafic şi testării alcoolemiei în aerul expirat. Acesta a arătat, în primul rând, că aparatele folosite pentru testarea sa nu ar fi fost mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic şi, în al doilea rând, că nu s-ar fi depistat o alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l în aerul expirat, ca să poată fi obligat să furnizeze probe biologice.
Petentul nu a negat, în cererea de revizuire, acţiunea sa de refuz de recoltare a probelor biologice, ci a invocat doar aspecte care exced conţinutului constitutiv al infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen.. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 337 din C. pen., elementul material al infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice constă în acţiunea de refuz ori de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Nu se face referire în norma penală de incriminare decât la condiţia ca subiectul activ să fie un conducător al unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori un instructor auto aflat în procesul de instruire sau un examinator aflat în timpul desfăşurării probelor practice pentru obţinerea permisului de conducere. Alte condiţii ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cum sunt cele referitoare la natura aparatelor folosite pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat alcool, verificarea metrologică a acestora, depistarea unei concentraţii de minim 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat ş.a., nu sunt prevăzute în norma de incriminare.
Revizuentul a susţinut, pentru prima dată, în cererea de revizuire, că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile de la art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora "Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge." Or, acestea nu sunt condiţii referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., ci aspecte procedurale referitoare la depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat alcool şi procedura de recoltare a probelor biologice. Făptuitorul A. nu a contestat aceste aspecte nici la momentul depistării sale în trafic şi nici ulterior, ci a înţeles să recunoască săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi să încheie cu parchetul un acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de Curtea de Apel Braşov prin sentinţa penală nr. 50/F/03 iulie 2020.
Invocarea pentru prima dată în calea de atac a revizuirii a aspectelor referitoare la respectarea procedurii prevăzute de art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv a îndeplinirii condiţiei de "mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic" a aparatului folosit de poliţistul rutier pentru depistarea alcoolemiei în aerul expirat sau a îndeplinirii condiţiei ca la momentul testării să fi avut "o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat", nu poate conduce la admiterea cererii de revizuire a sentinţei pronunţate, deoarece ele nu dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Aceste aspecte au fost recunoscute de inculpat în momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi nu sunt de natură să înlăture existenţa acţiunii propriu-zise de refuz de recoltare a probelor biologice, care constituie elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A..
Pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ar trebui ca faptele sau împrejurările noi să se refere la elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen., iar nu la aspecte legate de procedura de depistare în trafic a conducătorilor auto cărora li s-a solicitat să se supună recoltării mostrelor biologice şi au refuzat acest lucru. Dacă aceştia au recunoscut săvârşirea infracţiunii, fără să conteste vreodată în cursul procesului penal legalitatea procedurii de depistare în trafic ori modalitatea testării alcoolului pur în aerul expirat, nu pot fi examinate aceste aspecte pentru prima dată în calea extraordinară de atac a revizuirii, deoarece ele nu sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din 04 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat apel revizuentul A..
În susţinerea căii de atac, în esenţă, apelantul revizuent A. a arătat că, prin contestarea valorii probatorii a înscrisurilor bazate pe rezultatele aparatului etilotest de tip Drager, nu a criticat procedura de administrare a acelei probe, ci existenţa laturii obiective a infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, reţinute în sarcina sa.
Revizuentul a susţinut că înscrisurile nou descoperite, respectiv fişele de autentificare, de verificare metrologică a celor două aparate de testare a alcoolemiei, conduc la concluzia că nu există latura obiectivă a infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, întrucât nu avea obligaţia să se supună acelei testări. Întrucât a fost supus examinării la două aparate etilotest, care au confirmat că alcoolemia era zero, poliţiştii rutieri nu aveau facultatea de a decide dacă îl conduc să i se recolteze probă biologică, acest lucru fiind posibil doar când există suspiciunea de consum de droguri.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, determinate de necunoaşterea de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză), invocat de revizuentul A., trebuie subliniat că faptele sau împrejurările (faptele probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeinciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii.
Cu toate că probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior (Trib. Suprem, decizia nr. 1643/1976, în R.R.D. nr. 5/1977 p. 71). Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
În esenţă, apelantul revizuent A. a susţinut că faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii împotriva căreia a formulat revizuire se referă la aparatele folosite de poliţiştii din cadrul Poliţiei Rutiere la momentul depistării în trafic şi testării alcoolemiei în aerul expirat, susţinând că acestea nu ar fi fost mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Deopotrivă, revizuentul a susţinut că pentru a putea fi obligat să i se preleveze mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, trebuia să fie depistată o alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l în aerul expirat, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Instanţa reţine că infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este reglementată prin dispoziţiile art. 337 din C. pen.. Conform acestor prevederi, refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin două modalităţi diferite, şi anume prin refuzul sau prin sustragerea subiectului activ de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive. Refuzul are în vedere fie refuzul direct, explicit, al conducătorului auto de a merge la unitatea sanitară indicată de organul de poliţie, fie invocarea unor împrejurări lipsite de orice temei, pentru a justifica neacceptarea prelevării probei de sânge.
Prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuire s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, urmare a depistării sale în trafic, pe strada x din municipiul Braşov, în data de 15 februarie 2020, ora 05:20, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.
Condiţiile prevăzute art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu privire la care revizuentul a susţinut că nu sunt îndeplinite, nu reprezintă cerinţe esenţiale pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., ci aspecte procedurale referitoare la depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat alcool şi procedura de recoltare a probelor biologice.
Drept urmare, aspectele invocate de revizuent (privind aparatele folosite pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat alcool, verificarea metrologică a acestora, depistarea unei concentraţii de minim 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) nu reprezintă fapte sau împrejurări care să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii împotriva căreia s-a formulat revizuire (prin care, în urma admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi a fost amânată aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani), nefiind de natură să înlăture existenţa acţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, care constituie elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti criticate, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din 04 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din 04 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 martie 2022.