Finality of appellate decisions resolving execution objections under art. 597 alin. (8) CPP bars further appeals.

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 259 din data de 14.12.2021 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 259/14.12.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 38 C. civ./9.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat individualizarea legală a pedepselor cu închisoarea, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în drept, petentul invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din noul C. pen.

S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 9.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost recunoscută sentinţa nr. 299/2013; Reg. Gen. n.1884/2012; R.G.N.R. n.3237/2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tivoli la data de 21.03.2013, rămasă definitivă la data de 12.03.2015 privind condamnarea numitului A. la 10.950 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de crimă premeditată cu reţinerea circumstanţelor agravante prev. şi ped.de art. 575-577 din C. pen. italian şi a infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 privind Regulamentul pentru portul de arme şi obiecte destinate rănirii persoanelor. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei 10.950 zile de închisoare astfel cum s-a stabilit prin decizia Procuraturii Generale a Republicii de pe lângă Tribunalul din Tivoli-Italia de a se transmite autorităţilor judiciare competente din România sentinţa nr. 299/2013; Reg. Gen. n.1884/2012; R.G.N.R. n.3237/2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tivoli la data de 21.03.2013 şi a certificatului în scopul recunoaşterii acestora şi al executării pedepsei aplicate, în conformitate cu Decizia cadru 2008/909/JAI.

Instanţa de fond a constatat că sentinţa penală nr. 38 C. civ., pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018, la data de 09.11.2018, beneficiază de autoritate de lucru judecat, în ceea ce priveşte pedeapsa de 30 de ani închisoare, pe care petentul trebuie să o execute. De asemenea, s-a reţinut că pedeapsa de 30 de ani, pe care trebuie să o execute petentul, fiind stabilită în urma unui concurs de infracţiuni, deci o pedeapsă rezultantă, din perspectiva art. 6 din noul C. pen., nu se impunea a fi redusă deoarece nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii, admisă de vechiul C. pen., cât şi de noul C. pen. (limită la care face trimitere art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2000).

În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 259/14.12.2021, Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana condamnată A., solicitând redozarea pedepsei aplicate prin sentinţa nr. 38 C. civ./09.11.2018, având în vedere că pedeapsa aplicată în România este într-un cuantum maxim pe când pedeapsa stabilită de autorităţile italiene este la limita medie a intervalului sancţionator, sens în care solicită ca şi în România să i se aplice o pedeapsă orientată spre mediul intervalului sancţionator.

Prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 259 din data de 14.12.2021 a Tribunalului Dâmboviţa, instanţa de control judiciar reţinând în esenţă că solicitarea petentului condamnat de redozare a cuantumului pedepsei stabilită prin sentinţa menţionată, nu se poate circumscrie prevederilor legale invocate, stabilirea pedepsei de 30 de ani închisoare fiind realizată în urma unei operaţiuni juridice căreia i se aplică autoritatea de lucru judecat, aşadar nemaiputând fi repusă în discuţie. Totodată, s-a apreciat că, în mod correct, instanţa de fond a reţinut că pedeapsa de 30 de ani, pe care trebuie să o execute petentul, a fost stabilită în urma unui concurs de infracţiuni, deci o pedeapsă rezultantă, iar din perspectiva art. 6 din noul C. pen., nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii, admisă de vechiul C. pen., cât şi de noul C. pen. (limită la care face trimitere art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004).

Împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie contestatorul condamnat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 04.04.2022, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 24.05.2022, ocazie cu care, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate în cauză, arătând că hotărârea pronunţată de Curtea de apel şi atacată de contestator este definitivă.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, petentul A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 38 C. civ./9.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018, care a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 259/14.12.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către acesta.

Dispoziţiile art. 599 C. proc. pen. având denumirea marginală rezolvarea contestaţiei la executare, prevăd la alin. (1) că procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597.

Potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

La alin. (8) al art. 597 C. proc. pen., se prevede că judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Se constată că în speţă contestatorul condamnat A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva sentinţei penale a Tribunalului Dâmboviţa prin care s-a soluţionat contestaţia la executare formulată de acesta, prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti respingând ca nefondată contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 259 din data de 14.12.2021 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.

Prin urmare, decizia prin care a fost soluţionată contestaţia promovată de contestator, nr. 48 din 10.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, contestată în prezenta cauză, este definitivă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., iar împotriva acestei decizii legea nu prevede nicio cale de atac ordinară sau extraordinară.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecinţă, în condiţiile în care contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, pronunţate în ultimul grad de jurisdicţie, se constată că prezenta cale de atac declarată împotriva acesteia este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2022.