Scope of cassation review: exclusions of fact-finding and jurisdictional defects from substantive appeal grounds

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-au dispus, următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălare a banilor, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 25 C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul A. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. şi art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul A., cu privire la suma de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului A. prin ordonanţa din 11.12.2017 din dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 1.804.808,76 RON.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost aplicată faţă de inculpata B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 81 şi 82 C. pen. din 1969 s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

S-a atras atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpata B., cu privire la suma de 9719,98 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la sumele de bani din conturile bancare aparţinând inculpatei B. prin ordonanţa din 14.12.2017 din dosar nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 9719,98 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Fapta inculpatului A. care în cursul lunii decembrie 2009 a pretins martorului C. un procent de 10% din suma finanţată prin contracte privind fonduri europene nerambursabile, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici cu atribuţii de serviciu din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu, pentru a-i determina pe aceştia să încheie contractele de finanţare cu S.C. D. S.R.L., ulterior, în perioada 22.06.2010-10.01.2012, încasând parţial suma de bani convenită, prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., care în perioada 17.12.2010-27.01.2011 şi la data de 30.01.2012, în scopul disimulării originii ilicite a sume de bani ce a reprezentat preţ al influenţei, cu intenţie, a determinat pe martora E. (care a acţionat fără vinovăţie), să transfere suma totală de 1.390.808,76 RON în conturile S.C. F. S.R.L., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la spălarea banilor în participaţie improprie, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 25 C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei B. care la data de 23.06.2010, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 423.719,98 RON, produs al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A., cu intenţie, a transferat suma de 414.000 RON în conturile S.C. G., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu societatea menţionată şi cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B..

Prin decizia penală nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, cu majoritate, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa decide astfel, s-au reţinut următoarele:

Privitor la critica de nelegalitate a apelanţilor inculpaţi referitoare la lipsa de specializare în judecarea cauzelor de corupţie din partea judecătorului fondului, s-au apreciat îndestulătoare şi concludente precizările Curţii de Apel raportat la subiect (adresa nr. 2/3924/SII/din 17 martie 2021 rezultată în urma demersurilor în acest sens ale instanţei de control judiciar):

Conform Hotărârii nr. 30/12.07.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnul judecător H. a fost inclus în compunerea completelor specializate în judecarea cauzelor de corupţie în cadrul secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Hotărârea nr. 36/19.09.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnului judecător H. i s-a atribuit completul de fond nr. 22, complet pe care l-a prezidat de la data atribuirii până în prezent.

Ulterior, după intrarea în vigoare a noilor Coduri, la data de 01.02.20214, când s-au reconfigurat completele de judecată, prin Hotărârea nr. 16/30.01.2014, tuturor completelor de judecată le-au fost alocate toate obiectele menţionate în sistemul informatic "Ecris", obiecte între care sunt prevăzute şi infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Prin Hotărârea nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul s-a dispus lămurirea Hotărârii nr. 16/30.01.2014 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în sensul că toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori.

În considerentele Hotărârii nr. 17/17.01.2019 sus-menţionate, s-au reţinut următoarele:

- în aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 22 din vechiul R.O.I.I.J, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M, la propunerea Curţii de Apel Bucureşti au fost înfiinţate prin Hotărârile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 299/28.09.2006, nr. 456/13.12.2006 şi nr. 273/07.04.2011, un număr de 40 de complete specializate - fond, în materia infracţiunilor de corupţie, respectiv în număr egal cu numărul judecătorilor secţiilor penale, astfel încât toţi judecătorii făceau parte din compunerea acestor complete.

- Desemnarea judecătorilor în completele specializate s-a făcut de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti în acord cu dispoziţiile art. 22 lit. b) din vechiul R.O.I.I.J.

- S-a apreciat astfel că prin Hotărârea nr. 16/30.01.2014 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti toţi judecătorii secţiilor penale ale instanţei au fost desemnaţi să soluţioneze cauze de corupţie dintre cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Cu referire concretă la perioada 2018 - 2020 (interval de timp de judecare a dosarului cauzei de faţă nr. 983/2/2018), s-a făcut precizarea, că numerotarea şi constituirea completelor de judecată s-a realizat ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele au fost aprobate prin hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, după cum urmează:

- pentru anul 2018: prin Hotărârea nr. 258/05.12.2017, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2019: prin Hotărârea nr. 366/12.12.2018, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2020: prin Hotărârea nr. 356/10.12.2019, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

Totodată, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti s-a particularizat că, "toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori".

Din această perspectivă s-a apreciat că s-ar putea face o analogie cu Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, când de asemenea s-a subliniat că "toate completele de judecată din cadrul secţiei penale al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie" şi, în continuare, cu Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, pronunţată în materie, când Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În acest sens s-a reţinut că, Curtea Constituţională identifică două categorii de cauze cărora urmează a li se aplica direct respectiva decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării deciziei se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003 - nulitate absolută. A doua categorie o reprezintă cauzele viitoare, cu privire la care aplicarea deciziei nu comportă nicio dificultate procesuală.

Limitând efectele deciziei sale exclusiv la cauzele soluţionate în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, nu şi la cauzele care încă nu au fost soluţionate (în care se ridica aceeaşi problema de drept), Curtea Constituţională a considerat implicit faptul că acest act administrativ este de natura a salvgarda aceste proceduri anterioare/sau acoperi nelegalitatea anterioară.

De altfel, în conturarea deplină a construcţiei juridice privind nulitatea sentinţei pronunţate în cauză, propusă de apelantul inculpat A., ar trebui să se facă trimiteri la reglementarea extinderii (iradierea) efectelor nulităţilor, prevăzând că sunt nule şi actele concomitente cu actul nul sau subsecvente acestuia, dacă există o legătură directă cu actul nul.

Or, într-o notă concretă, aplicată speţei, se poate constata că anterior Hotărârii nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti cauza a parcurs doar două termene de judecată, într-unul dispunându-se măsuri parţiale cu privire la probatorii, altfel inerente derulării unei cauze penale, iar în cel de-al doilea s-a procedat la audierea unui singur martor, declaraţia martorei I., depoziţie lipsită de relevanţă în contextul întregului material probator supus interpretării; - acte pretins a fi nule.

Astfel, s-a reţinut că judecata derulată în cauză într-un interval de 2 ani de zile a fost realizată de un complet specializat iar probele esenţiale pe care s-a întemeiat soluţia au fost legal administrate, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate.

În ceea ce priveşte caracterul formal al modului de stabilire a specializării judecătorilor la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că esenţial şi obligatoriu era organizarea completurilor specializate şi nu împrejurarea ca anumite completuri să aibă competenţa exclusivă să judece în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Nimic nu împiedică în a transpune mutatis mutandis argumentele în acest sens regăsite în cuprinsul Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, pronunţată în materie, vizând activitatea similară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se în respectiva decizie că au fost îndeplinite în acest mod, ca cel prezentat mai sus, cerinţele fundamentale de constituţionalitate.

O altă critică de nelegalitate a apelanţilor inculpaţi se referă la împrejurarea că procurorul care a participat la şedinţa de judecată din data de 16.07.2020, respectiv şedinţa în care au avut loc dezbaterile la fond, nu avea calitatea să fie procuror la D.N.A., din moment ce acesta nu întrunea condiţiile impuse de Ordonanţa nr. 92/2018, mai precis, în urma modificării Legii nr. 304/2004, la art. 87 alin. (2) ordonanţa impunea, printre alte condiţii, şi condiţia de vechime. Procurorul de şedinţă, J., putea împlini cronologic vechimea de 10 ani doar la sfârşitul anului 2020, având în vedere informaţiile obţinute pe internet, ce au fost depuse în susţinerea motivelor suplimentare de apel.

Din această perspectivă, s-a reţinut că pentru existenţa unui caz de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen., se impune desfiinţarea, atât a sentinţei penale atacate, cât şi a încheierilor vizate de motivele de apel.

Instanţa de apel a reţinut că într-adevăr, magistratul adus în discuţie a absolvit Institutul Naţional al Magistraturii în intervalul 2010-2012, ulterior a activat ca procuror pentru ca, din mai 2017 să fie numit procuror specializat în cadrul D.N.A.

Acesta face parte din categoria procurorilor care au fost numiţi în funcţie anterior emiterii Ordonanţei nr. 92/2018 invocate.

La momentul numirii sale în funcţie ca procuror specializat în cadrul D.N.A. îndeplinea toate condiţiile legale în acest sens, inclusiv condiţia de vechime cerută de cadrul normativ incident la acea dată, astfel cum este înserat şi în Hotărârea secţiei pentru procurori a C.S.M. nr. 491 din 17 octombrie 2018 care a decis că procurorii numiţi în funcţie anterior intrării în vigoare a menţionatului act normativ rămân în funcţie, actul normativ nefiind aplicabil procurorilor care au fost numiţi anterior intrării în vigoare a respectivei Ordonanţe nr. 92/2018, modificările intervenite neavând caracter retroactiv. Pe de altă parte, actele care vizează numirea în funcţia de procuror D.N.A. şi desfăşurarea activităţii în cadrul acestei direcţii de către procurorul menţionat nu au fost atacate şi anulate prin acţiuni în contencios administrativ.

O ultimă situaţie de nulitate absolută invocată de apelanţii inculpaţi se referă la nemotivarea hotărârii instanţei de fond. Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, sentinţa atacată conţine referiri exprese la susţinerile apărării.

Motivarea sentinţei este una coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea a permis urmărirea raţionamentul care a condus judecătorii la pronunţarea soluţiei.

Acuzaţia că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia susţinerile din rechizitoriu, nu se înscrie decât în manieră clasică de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce consfinţesc corectitudinea actului de sesizare. Dincolo de aceasta, instanţa a propus considerente în cauză cu caracter original, neinspirate din rechizitoriu, şi chiar s-a delimitat de conţinutul actului de sesizare. În speţă s-a găsit un echilibru just între formularea aleasă şi buna înţelegere a hotărârii.

Aşadar, judecătorul fondului a explicat clar faptele şi chestiunile asupra cărora completul s-a pronunţat.

În continuare instanţa de apel a făcut analiza în fond a cauzei, raportat la împrejurările ce ţin de persoanele declarante ale apelului, motivele invocate, cererile în probaţiune dezbătute, coroborat cu caracterul integral devolutiv al stadiului procesual în care ne aflăm şi derularea cercetări judecătoreşti întreprinse în apel.

În acest context s-a reţinut că în cursul judecăţii derulate în apel au fost administrate mijloacele de probă considerate a fi esenţiale: declaraţiile martorilor C., E., K., L., M., N. şi O.; declaraţiile inculpatei B. şi ale inculpatului A.; înscrisuri depuse de inculpatul A., înscrisuri depuse de inculpata B..

Instanţa de control judiciar a reţinut că, în contextul în care niciunul din martorii audiaţi în apel nu şi-au retractat depoziţiile anterioare date în cauză, că fiecare dintre aceştia au reiterat tezele de încriminare aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei şi chiar au clarificat detalii semnificative în acest sens, în detrimentul inculpaţilor, nu poate reţine decât o aceeaşi stare de fapt ca cea consemnată la nivelul primei instanţe, respectiv:

La data de 25.11.2009 S.C. D. S.R.L. Constanţa, CUI: x, prin administrator C. a depus la Administraţia Fondului de Mediu o cerere de finanţare nerambursabilă pentru proiectul de producere a energiei din surse regenerabile, cu titlul "Construire de noi capacităţi de producere energie electrică - 7 centrale eoliene, extravilan, comuna Beidaud, jud. Tulcea" solicitându-se finanţare nerambursabilă în sumă de 26.621.918,40 RON, reprezentând 44% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

De asemenea, la data de 26.11.2009, S.C. D. S.R.L., prin acelaşi administrator C., a depus la Administraţia Fondului de Mediu o cerere de finanţare nerambursabilă pentru proiectul de producere a energiei din surse regenerabile, cu titlul "Construire de noi capacităţi de producere energie electrică - 7 centrale eoliene, extravilan, comuna Vulturul, jud. Constanţa" solicitându-se finanţare nerambursabilă în sumă de 26.124.706,96 RON, reprezentând 44% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

După depunerea cererilor de finanţare, în decembrie 2009, între inculpatul A. şi martorul C. s-a concretizat o înţelegere, în cadrul căreia primul a solicitat un procent de 10 % din suma ce urma să fie primită de S.C. D. S.R.L. cu titlul de finanţare nerambursabilă, promiţând implicit obţinerea contractelor prin cunoştinţele pe care le avea la nivelul conducerii Agenţiei Fondului de Mediu.

În executarea înţelegerii frauduloase intervenite între inculpatul A. şi martorul C. s-au încheiat două contracte simulate de asistenţă juridică (nr. x din 17.12.2009, câte unul pentru fiecare dintre proiectele sus-menţionate), părţi fiind societate de avocatură şi cu societatea comercială S.C. D. S.R.L., legal reprezentată de martor.

Cele două contracte de asistenţă juridică au fost simulate, în realitate rolul acestora fiind atât de a constitui un canal de transmitere, cu aparenţă de legalitate, a sumei de bani convenite, precum şi de a constitui o garanţie pentru inculpatul A. că va încasa comisionul convenit, întrucât convenţiile respective constituiau titluri executorii.

În ciclul apelului, ca probă directă, martorul C. - raportat la situaţia sa făcându-se demersuri vizând inclusiv pretinsa depunere a unui "denunţ" în cauză - a făcut precizări exprese în acest sens (şedinţa din 25 mai 2021) - "Înţelegerea cu dna. B. a fost ca acest procent să îmbrace forma unor contracte de asistenţă juridică, respectiv să se constate că ei ar fi realizat acte pentru proiecte. Scopul acestor contracte şi motivul pentru care s-a ales încheierea acestor contracte de asistenţă juridică şi nu altă formă, a fost acela că aceste contracte reprezentau titluri executorii şi care nu mai necesitau alte formalităţi ulterioare pentru executarea acestor sume de bani"; " . . . . . . . . . .nu am avut niciun fel de legătură cu firma F. şi nu s-au executat niciodată vreuna din obligaţiile prevăzute în contract, ele au fost doar ca o garanţie pentru plata acelui procent de 10%".

După o perioadă de timp, în care s-au depus la dosarele de finanţare ale S.C. D. S.R.L. documentaţia formal necesară, la data de 21.06.2010 au fost încheiate două contracte de finanţare nerambursabilă cu Administraţia Fondului de Mediu (nr. 643/N/21.06.2010 şi nr. 644/N/21.06.2010), prin care S.C. D. S.R.L. a obţinut finanţare nerambursabilă pentru implementarea celor două proiecte de construcţie de centrale eoliene în valoare de câte 19.587.167,16 RON (aproximativ 4.5 mil euro fiecare).

SC D. S.R.L. a achitat două facturi către casa de avocatură prin două ordine de plată din data de 22.06.2010, fiecare în valoare de câte 211.859,99 RON, facturi emise de către inculpata B..

După o zi de la încasarea sumei totale de 423.719,98 RON, respectiv la data de 23.06.2010, societatea de avocatură P. a transferat din această sumă către S.C. G. valoarea de 414.000 RON. Ulterior, la 24.06.2010, din această sumă S.C. G. a efectuat un transfer bancar în valoare de 412.249 RON către SC Q. S.R.L. cu justificare avans marfă.

După încasarea sumei de 412.249 RON de la S.C. G., din această valoare, în perioada 24.06.2010-30.06.2010, suma de 136.483 RON a fost retrasă în numerar de către R. (administrator în drept al SC Q. S.R.L. şi singurul împuternicit pe conturile societăţii) ori de către L. şi remisă inculpatului A., iar diferenţa de bani a fost transferată în conturile altor societăţi comerciale de unde au fost în final retrase în numerar de persoanele interpuse ca administratori şi remise apoi inculpatului A. prin martorii L. şi O..

Ulterior, inculpata B. a hotărât să renunţe la contractele încheiate cu S.C. D. S.R.L. Constanţa şi S.C. G., nemaifiind de acord cu desfăşurarea activităţii în modalitatea descrisă mai sus.

Pe cale de consecinţă, inculpatul A. s-a înţeles cu martorul C. în sensul preluării contractelor de către un alt avocat, pentru continuarea activităţii infracţionale în aceeaşi modalitate, urmând a fi încasate şi alte sume de bani din procentul de 10%, preţul traficului de influenţă.

În acest scop, a fost contactată martora E. (declaraţia din 5 februarie 2021 din apel), ce a acceptat să încheie alte contracte de consultanţă cu S.C. D. S.R.L. Constanţa, în aceeaşi modalitate ca şi inculpata B. (cu precizarea că martora nu a cunoscut înţelegerea frauduloasă reală între părţi):

"Am fost contactată de către dl. A. cu ceva timp înainte de perfectarea acelor contracte de asistenţă juridică. Cu societatea D. au fost perfectate două contracte de asistenţă. Am fost contactată pe stradă de către dl. A. şi m-a întrebat dacă pot să preiau două contracte de asistenţă de la o altă casă de avocatură, cu care acesta susţinea că nu colaborase foarte bine.

L-am rugat pe dl. A. să îmi comunice în detaliu despre ce este vorba, mi-a spus că este vorba despre dosare vizând fonduri de finanţare externă. I-am comunicat că nu am expertiza profesională necesară, dar mi-a spus că nu e nici un fel de problemă.

L-am întrebat pe inculpat de ce nu contactează direct firma de specialişti, dar mi-a răspuns că preferă contracte de asistenţă juridică întrucât în situaţia în care sunt probleme cu plăţile, aceste contracte pot fi puse în executare mai uşor".

Prin urmare, la data de 19.07.2010 s-a încheiat între P. prin B. şi E. convenţia prin care av. E. preia drepturile şi obligaţiile decurgând din contractele nr. x şi x din 17.12.2009, fiind stipulat expres în cuprinsul convenţiei că, în raport de art. IV din anexa la fiecare din contracte, S.C. D. S.R.L. nu este exonerat de la restul rămas de plată conform contractelor încheiate la data de 17.12.2009 cu P..

La data de 20.07.2010 s-au încheiat două acte adiţionale la contractele de consultanţă nr. x şi x din 17.12.2009, prin care au fost reziliate contractele încheiate între S.C. D. S.R.L. şi SCA "P.".

La aceeaşi dată, între S.C. D. S.R.L. şi E. s-au încheiat alte două contracte de consultanţă juridică, cu nr. x (câte unul pentru fiecare proiect), ambele având acelaşi conţinut cu cele semnate anterior cu SCA "P.", sub aspectul obiectului şi a modalităţilor de plată.

Singura modificare a intervenit în ce priveşte preţul contractelor, fiind stipulat că consultantul va primi pentru serviciile şi lucrările realizate suma fixă de 658.256,482 euro (fără TVA), în condiţiile în care în cuprinsul contractelor încheiate cu B. se prevedea plata a 10 procente din suma contractată de S.C. D. cu Administraţia Fondului de Mediu.

De asemenea, tot la 20.07.2010 s-au încheiat contractele nr. x şi 4 între E. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect furnizarea de către societatea comercială în favoarea cabinetului de avocatură de servicii de consultanţă tehnică în ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea autorizaţiilor şi avizelor necesare încheierii cu o Autoritate Contractantă - construire de noi capacităţi de producere energie electrică - centrale eoliene în comuna Beidaud, jud. Tulcea (contract nr. x/17.12.2009) şi comuna Vulturu, jud. Constanţa (contract nr. x/20.07.2010)".

După semnarea acestor contracte, martorul C. a efectuat, la solicitarea inculpatului A., următoarele plăţi:

-în perioada 13.12.2010-24.01.2011 a achitat din contul personal cu nr. x deţinut la S. către Cab. Av. E. suma totală de 250.000 euro, în 5 tranşe de câte 50.000 euro (un transfer la data de 13.12.2010, trei transferuri la 14.12.2010 şi un transfer la data de 24.01.2011).

-ulterior, la data de 10.01.2012, a achitat în contul aceluiaşi Cab. Av. E. de la T. suma totală de 352.080.33 RON (echivalentul a 80.000 euro la cursul BNR din 10.01.2012) în două tranşe a câte 176.040 RON (OP nr. x din 10.01.2012 şi OP nr. x din aceeaşi dată). Aceste plăţi au fost efectuate din conturile de trezorerie ale S.C. D. S.R.L..

Din suma totală de 250.000 euro încasată de martora E., E. a transferat în conturile aparţinând S.C. F. S.R.L. suma totală de 247.500 euro (aşadar întreaga sumă minus 2.500 euro, reprezentând un comision de 1 % ce a revenit martorei E.).

Astfel, la data de 17.12.2010, E. a efectuat conversia în RON a sumei de 198.000 euro, în suma de 836.550 RON, după care, în aceeaşi zi, a transferat această sumă în contul x deschis la U. al S.C. F. S.R.L. cu justificarea "cv.f. 30/15.12.2010".

La data de 27.01.2011, E. a efectuat conversia în RON a sumei de 49.500 euro în suma de 207.900 RON pe care, în aceeaşi zi, 27.01.2011, i-a transferat în contul x deschis la T. al S.C. F. S.R.L. cu justificarea "cv. contract nr x/20.07.2010".

Ulterior încasării acestei sume de bani, destinaţia banilor a fost următoarea:

-Plata a 96.265 RON către S.C. V. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la U. în perioada 21-31.01.2011;

-Plata sumei de 686.750 RON către S.C. W. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la T. în perioada 23.12.2010 - 6.01.2011.

-Plata sumei de 120.600 RON către S.C. X. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la T. în perioada 29.12.2010 - 2.03.2011.

-Transferul sumei de 61.200 RON între conturile proprii ale S.C. F. S.R.L. în perioada 20-24.12.2010, respectiv în conturile x şi x.

-Plata sumei de 91.000 RON la data de 29.12.2010 în contul S.C. Y.. S.R.L., CUI: x, x deschis la T.;

-Plata a 50.000 RON în data de 2.03.2011 către Z., CUI: x în contul x deschis la AA. S.A..

Din conturile acestor societăţi au fost efectuate retrageri de numerar de către BB. (143.715 RON în perioada 22.12.2010-18.08.2011 din conturile S.C. F. S.R.L., V. şi X.) şi CC. (470.000 RON în perioada 03.01.2011-12.01.2011 din conturile S.C. W.); toate sumele au fost predate inculpatului A..

Restul sumelor de bani au fost folosite, după caz, pentru plăţi către diverşi parteneri comerciali, pentru realizarea unor plăţi către comercianţi sau au fost retrase în numerar.

De asemenea, din suma totală de 352.080.33 RON încasată de Cab Av. E. de la S.C. D. S.R.L. la data de 10.01.2012 suma de 346.358,76 RON, a fost transferată de E. în data de 30.01.2012 în contul x al S.C. F. S.R.L., deschis la T., din care s-au efectuat următoarele operaţiuni:

1. Plata a 118.000 RON la data de 31.01.2012 către S.C. DD. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la U., transferată în integralitate în aceeaşi zi în contul deschis la U. al S.C. EE. S.R.L., CUI x, controlată de inculpat.

2. Plata a 228.000 RON la data de 31.01.2012 către un alt cont al S.C. F. S.R.L., respectiv în contul x deschis la U., cont bancar din care din care, în perioada 31.01.2012-25.05.2012, martorele FF. şi GG. au efectuat retrageri în numerar în valoare totală de 278,325 RON (FF. a retras suma 224.896 RON, iar GG. suma de 53.339 RON).

Sumele retrase în numerar au fost remise inculpatului A..

Prin ordinul de plată nr. x/21.12.2011, Administraţia Fondului de Mediu a achitat către S.C. D. S.R.L. suma de 1.760.401,69 RON, în temeiul contractului de finanţare nr. x/21.06.2010.

Ulterior, din motive ce nu au legătură cu prezenta cauză, proiectele de centrale eoliene nu s-au realizat, astfel încât martorul C. nu a mai achitat restul sumei ce constituia preţ al influenţei.

Pe cale de consecinţă, între S.C. D. S.R.L. şi E. s-au desfăşurat litigii civile având ca obiect executarea contractelor de consultanţă civilă, societatea comercială reuşind să evite plata restului sumei de bani.

Întrucât investiţiile nu s-au mai realizat, Administraţia Fondului de Mediu a reziliat contractul executat parţial, solicitând şi obţinând pe cale judecătorească restituirea sumei achitate către S.C. D. S.R.L..

În conturarea unei astfel de stări de fapt s-a avut în vedere, în principal, proba directă constând în declaraţia martorului C. care a confirmat pe deplin, inclusiv prin declaraţia dată în apel, modul de desfăşurare a activităţii, conceput de inculpatul A., respectiv încheierea unor contracte de consultanţă simulate cu biroul avocaţial al inculpatei B., iar ulterior cu cel al martorei E., virarea sumelor de bani în conturile societăţilor etc.

În acelaşi sens, în cuprinsul declaraţiei date în faţa instanţei de apel în calitate de martor, E. şi-a menţinut declaraţiile date anterior, arătând în esenţă că a fost contactată în anul 2010 de inculpatul A., acesta cunoscând-o deoarece îi asigurase asistenţă juridică, ca avocat, într-o altă speţă.

Inculpatul i-a solicitat să preia unele contracte de consultanţă juridică, precizând încă de la început că aceste convenţii urmau să fie simulate, scopul urmărit fiind acela de a pune în executare silită contractele respective, procedura de executare silită fiind mai uşoară în cazul acestora.

A arătat martora că iniţial a preluat două contracte de consultanţă juridică de la societatea de avocatură P., iar ulterior, la solicitarea inculpatului A., a încheiat două contracte de consultanţă juridică cu S.C. D. S.R.L., imediat subcontractând cu S.C. F. S.R.L..

Martora a arătat cu certitudine că ea personal nu a prestat niciun serviciu către S.C. D. S.R.L. în virtutea contractelor de consultanţă juridică, precum şi că după achitarea către cabinetul său de avocatură a unor sume mari de bani de către societatea menţionată a solicitat lui A. documente justificative a sumelor de bani, fără însă a primi vreodată un astfel de înscris:

"Nu am prestat în concret nicio activitate în favoarea S.C. D.. Reiterez că am solicitat ulterior încheierii contractelor să mi se pună la dispoziţie documentele justificative din care să rezulte prestarea de servicii către S.C. F., însă dl. A. mă trimiterea de fiecare dată la doamna BB., contabila".

De altfel, într-un context judiciar ulterior, contractele de consultanţă au fost desfiinţate de instanţa civilă, contestaţia la executare formulată de S.C. D. S.R.L. fiind admisă.

Contractele de consultanţă încheiate între E. şi S.C. D. S.R.L. aveau un dublu rol, atât de a conferi forţă executorie sporită, inculpatul A. fiind interesat să obţină cât mai rapid sumele convenite, cât şi pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani, ce reprezentau în realitate preţul influenţei. Contractele subsecvente încheiate între E. şi S.C. F. S.R.L., de asemenea simulate, au avut rolul de a disimula originea ilicită a sumelor de bani, dar şi de a asigura primirea preţului influenţei de către inculpatul A..

Relevantă în susţinerea deplină a acestei stări de fapt este şi declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi a martorul K. (din 19 martie 2021) care a menţinut în totalitate declaraţiile date anterior şi care a perceput nemijlocit întreaga "afacere".

Martorul a arătat că a fost numit director într-o companie publică, ca urmare a influenţei martorului HH.. Ca atare, a cedat prin persoane interpuse S.C. F. S.R.L. către inculpatul A., societatea având activitate efectivă în domeniul acordării de consultanţă pentru proiecte cu fonduri europene.

Martorul a arătat că între inculpatul A. şi HH. exista o relaţie apropiată; sub acest aspect, martorul a precizat că inculpatul asigura, prin intermediul S.C. F. S.R.L., plata unor comisioane către HH. de către persoane interesate de obţinerea unor contracte publice, modalitatea fiind încheierea unor contracte de consultanţă.

Martorul K. a arătat şi că finanţările de la Administraţia Fondului de Mediu puteau fi obţinute dacă se discuta cu HH., în schimbul unui comision. Sub acest aspect, martorul a precizat şi că inculpatul A. asigura o conexiune între persoanele din conducerea Administraţiei Fondului de Mediu şi HH.:

"Domnul HH. făcuse numiri la mai multe instituţii pe acest culoar politic, inclusiv la Administraţia Fondului de Mediu. În perioada 2009-2010 ştiu că A.F.M a fost condusă de către un domn din Piatra Neamţ, respectiv II.. Aceste numiri politice aveau ca şi obiectiv împrejurarea că investitorii care doreau să le fie aprobate proiectele la nivelul instituţiilor unde se făceau aceste numiri politice trebuiau să acorde un comision ce varia între 10- 20 % din valoarea lucrărilor contractate.

Domnul HH. m-a asigurat că îl cunoaşte de mult timp pe inculpatul A. şi că este o persoană de încredere.

SC F. a fost cedată de către mine unei persoane apropiate. Domnul A. nu avea nicio calitate în cadrul S.C. F.. La momentul când am predat firma aceasta nu avea niciun proiect în derulare cu AFM".

Instanţa de apel a mai reţinut că, distict de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv în apel, care confirmă pe deplin acuzaţiile aduse, extrem de relevante sunt înscrisurile ataşate la dosar.

În cazul ambelor contracte, pentru consultant, remuneraţia era de 10% din suma contractată cu autoritatea, corespunzând chiar procentului menţionat de martorul C..

Procentul de 10% din suma pe care urma să o obţină S.C. D. S.R.L. era singura modalitate de plată a preţului, astfel încât ar fi urmat ca în situaţia în care societatea nu obţinea finanţare, societatea de avocatură P. să presteze practic gratis activitatea de consultanţă, împrejurare neverosimilă.

Modalitatea de stabilire a preţului contractului este cu atât mai neobişnuită cu cât în contractul prin care societatea de avocatură P. a subcontractat cu S.C. G. servicii de consultanţă tehnică, preţul este prevăzut ca fiind ulul fix, de 300 Euro pe oră, fără TVA, pentru fiecare proiect.

Într-o atare situaţie, ar fi urmat ca în cazul în care S.C. D. S.R.L. nu obţinea finanţarea, societatea de avocatură P. nu ar fi încasat nicio sumă de bani urmând însă să fie obligată să achite din fonduri proprii orice prestaţie a S.C. G..

De altfel, după cum rezultă din actele adiţionale la contractele de consultanţă, încheiate la 20.07.2010, motivul formal al rezilierii contractelor de consultanţă încheiate între societatea de avocatură P. şi S.C. D. S.R.L. a fost tocmai împrejurarea că S.C. G. nu făcuse dovada serviciilor prestate.

Pe de altă parte, în cuprinsul contractului de asistenţă juridică încheiat între S.C. D. S.R.L. şi E. la 20.07.2010, se menţionează că obiectul contractului îl constituie asigurarea de consultanţă în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate contractantă română a unui contract de finanţare în valoare de 7000000 EUR, fără TVA, pentru construirea unor centrale eoliene în com. Vulturu, jud. Constanţa. Aceeaşi este situaţia şi în cazul contractului de asistenţă încheiat tot la 20.07.2010 cu privire la construirea de centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea . De altfel, ambele contracte încheiate reiau, practic, conţinutul contractelor încheiate iniţial între S.C. D. S.R.L. şi societatea de avocatură P.; singura diferenţă între contractele încheiate între S.C. D. S.R.L. şi societatea de avocatură P., respectiv S.C. D. S.R.L. şi E., este preţul, în cazul ultimelor contracte acesta fiind stabilit la suma de 658.256, 482 EUR. Tot la 20.07.2010 au fost semnate două contracte de consultanţă între E. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect furnizarea de servicii de consultanţă tehnică în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate a unor contracte de finanţare din fonduri europene.

Cu evidenţă, toate convenţiile încheiate între S.C. D. S.R.L., E. şi S.C. F. S.R.L. sunt simulate, în realitate nici E. şi nici S.C. F. S.R.L. nefiind în măsură să presteze vreunul dintre serviciile ce intrau în obiectele contractelor, de vreme ce la momentul respectiv S.C. D. S.R.L. obţinuse deja finanţările, fiind încheiate convenţiile nr. 643/N/21.06.2010 şi nr. 644/N/21.06.2010 cu Administraţia Fondului de Mediu, scopul real al încheierii actelor juridice nefiind altul decât plata preţului influenţei.

De altfel, toate înscrisurile (atât cele de reziliere între S.C. D. S.R.L. şi societatea de avocatură P., precum şi în care părţi sunt E. ori S.C. F. SRL) sunt încheiate în aceeaşi zi, 20.07.2010, rezultând că toate detaliile acestei operaţiuni erau deja stabilite de inculpaţi, de martorul C. şi de martora E..

Analizate comparativ, înscrisurile cuprind contradicţii evidente, cum ar fi aceea că deşi în convenţiile de reziliere dintre S.C. D. S.R.L. şi societatea de avocatură P. se menţionează că beneficiarul nu acceptă schimbarea subcontractorului S.C. G., ba chiar că doreşte derularea în continuare a proiectelor cu aceeaşi societate, în aceeaşi zi, după ce se semnează contractele de asistenţă între S.C. D. S.R.L. şi E., martora E. a semnat două convenţii cu un alt subcontractor, respectiv S.C. F. S.R.L..

Din toate aceste împrejurări rezultă că înscrisurile întocmite în cauză între părţile sus-menţionate nu atestă reale raporturi juridice, fiind pur formale, scopul adevărat fiind acela de a disimula înţelegerea frauduloasă intervenită între inculpatul A. şi martorul C. şi de a asigura remiterea sumelor de bani ce constituiau preţ al influenţei.

În continuare instanţa de apel a făcut referire la apărările de netemeinicie a sentinţei promovate de fiecare inculpat în parte, apărări în concret desprinse din conţinutul declaraţiilor date de către aceştia, inclusiv în apel.

Astfel, inculpatul A. a recunoscut că a controlat prin persoane interpuse societăţile F. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., DD. S.R.L.; inculpatul a admis faptul că a controlat societăţile comerciale implicate în circuitele financiare anterior descrise - "Menţionez că în acea perioadă, aveam în administrare şi respectiv, coordonam mai multe societăţi comerciale, printre care S.C. W., F., Autentic, precum şi numeroase off-shor-uri şi firme în Republica Moldova, Suedia şi Belarus".

De asemenea, inculpatul a subliniat că a participat la discuţiile vizând relaţiile între societatea D. S.R.L. şi SCA "P." ori, ulterior, E., dar şi cu privire la contractele încheiate cu societăţile F. S.R.L. şi G.. În esenţă, inculpatul a admis că a stabilit, în linii mari, modalitatea de desfăşurare a activităţii -"C. m-a întrebat dacă prin firmele pe care le coordonam aveam posibilitatea să îi asigur consultanţă în vederea construirii parcurilor eoliene, alegerii tipurilor de echipamente şi centrale, dar şi în vederea obţinerii finanţării pentru aceste proiecte. Am convenit cu C. ca sprijinul pe care i-l acordam să se concretizeze în încheierea unor contracte, discutând să le închei prin societăţile mele, W. sau F..

Nu am semnat niciun contract cu societatea lui C.. Am convenit cu C. ca acesta să semneze un contract cu societatea de avocatură P., întrucât ştiam că are nevoie şi de consultanţă juridică pe lângă cea tehnică. De asemenea, am avut în vedere că un contract de asistenţă juridică putea fi învestit cu formulă executorie mult mai uşor, iar existenţa unui litigiu pe rol ar fi condus automat la pierderea finanţării. Această modalitate m-am asigurat că voi primi contravaloarea consultanţei de la C..

Eu i-am prezentat lui C. societatea de avocatură, întrucât colaborasem anterior cu inculpata B., precum şi cu martora denunţătoare N.".

Raportat la acuzaţia concretă de trafic de influenţă, acesta doar cât a încercat să se disculpe - "Nu este adevărat că i-aş fi spus lui C. că am influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Agenţiei Fondului pentru Mediu şi nici nu l-am lăsat să creadă acest lucru. Nu este adevărat că i-aş fi spus lui C. că dacă nu îmi plăteşte 10% din valoarea finanţării, nu va putea obţine aprobarea fondurilor. Nu cunosc ca inculpata B. să îi fi spus lui C. acelaşi lucru"; plasând în continuare lipsa sa de vinovăţie într-un cadru pur subiectiv de interpretare - "Consider că acuzaţia ce mi se aduce este ridicolă, întrucât C. era preşedintele JJ. şi cunoştea foarte bine care sunt procedurile de obţinere a fondurilor, astfel încât eu nu aveam ce să îi promit".

De asemenea, celelalte detalii din conţinutul declaraţiei inculpatului mai mult urmăresc linia rechizitoriului decât să-l exonereze de la răspundere raportat la ambele infracţiuni reclamate - "Arăt faptul că am continuat să fiu implicat în proiectele iniţiate de C., în sensul în care mă refer la încheierea contractelor de asistenţă juridică între D. şi Casa de avocatură P..

Arăt faptul că din sumele de bani plătite de D. către Casa de avocatură P., au fost viraţi către S.C. G. banii care reprezentau contravaloarea consultanţei tehnice, de la G. sumele de bani cu acelaşi titlu au fost virate către societatea mea, W.. Suma de bani la care mă refer reprezenta totodată şi un avans pentru următoarele proiecte la care urma să asigur consultanţa tehnică.

Arăt faptul că în mai multe împrejurări am cerut mai multor persoane să retragă bani din conturile societăţilor pe care le administrau, sume de bani pe care ulterior le investeam în alte societăţi comerciale. Menţionez faptul că aceasta constituia o practică în activitatea firmelor care făceau parte din consorţiul pe care eu îl conduceam.

Îl cunoşteam pe KK. din Piatra Neamţ care era consilierul preşedintelui Agenţiei Fondului pentru Mediu".

Or, după cum s-a specificat, din declaraţiile exprese ale martorilor C., E. şi K., audiaţi în cauză, rezultă că inculpatul A. controla în fapt o întreagă reţea de societăţi comerciale, acţionând în afara cadrului legal - "HH. făcuse numiri la mai multe instituţii pe culoar politic, inclusiv la Administraţia Fondului de Mediu, aceste numiri politice aveau ca şi obiectiv împrejurarea că investitorii care doreau să le fie aprobate proiectele trebuiau să acorde un comision ce varia între 10- 20 % din valoarea lucrărilor contractate, HH. a asigurat că îl cunoaşte pe inculpatul A., când S.C. F. a fost cedată Domnul A. nu avea niciun proiect în derulare cu AFM"(declaraţie K.) -, prin persoane interpuse - "Nu am semnat niciun contract cu societatea lui C. dar am continuat să fiu implicat în proiectele iniţiate de C., respectiv contractele de asistenţă juridică între D. şi Casele de avocatură" (declaraţie A.).

În mod cert societatea G. nu a prestat niciun serviciu, concluzia fiind aceeaşi şi în cazul societăţii F. S.R.L.

Mai mult, s-a reţinut că din înscrisurile sus-menţionate rezultă cu certitudine că respectivele contracte reprezentau contracte simulate, ce ascundeau înţelegerea reală între C. şi inculpaţii A. şi B., sumele de bani ce urma să fie achitate de societatea D. S.R.L. în temeiul unor astfel de convenţii nereprezentând contravaloarea unor reale prestaţii, ci preţul influenţei traficate.

Instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie în motivele de apel formulate a invocat, în principal, împrejurarea că sentinţa penală atacată este netemeinică constatând, în mod neîntemeiat, faptul că "nu există suficiente probe cu privire la săvârşirea de către inculpata B. a infracţiunii de trafic de influenţă, pentru care a fost trimisă în judecată.

Faţă de succesiunea evenimentelor şi faţă de toate mijloacele de probă analizate (în special, declaraţiile martorului C., ale martorelor N. şi E. şi ale inculpatului A., din care rezultă conţinutul şi natura discuţiilor purtate de ambii inculpaţi cu martorul C.; înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în special contractele fictive, simulate, încheiate de inculpată, şi plăţile dispuse de aceeaşi inculpată), în disonanţă cu interpretările şi concluziile primei instanţei, se apreciază că inculpata B. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în maniera şi modalitatea descrise în rechizitoriu. În ciuda faptului că probele nu au arătat că inculpata avea o influenţa reală asupra factorilor de conducere din cadrul AFM, aceleaşi probe au arătat, în schimb, că inculpata a solicitat şi a primit de la martorul C., în urma întocmirii unor contracte fictive de consultanţă juridică, anumite sume de bani, atât pentru sine, cât şi pentru altul (inculpatul A.), drept contraprestaţie pentru promisiunea implicită făcută martorului C. că va determina aprobarea cererilor de finanţare cu fonduri nerambursabile depuse de societatea D. S.R.L., prin influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra organelor de conducere din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., parchetul a solicitat să se dispună condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre mediu, în limite legale, respectiv între minimul de 2 ani şi maximul de 10 ani), cu executare în regim de detenţie, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă - prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 alin. (1) C. pen.

Or, instanţa de apel a reţinut simpla prezentare inadecvată in integrum a mai tuturor martorilor audiaţi în cauză precum şi a probelor prezentate anterior, ce confirmă vinovăţia deplină a coinculpatului inculpat A., şi în consecinţă o lipsă de individualizare punctuală de către apelantul Parchet a unei teze incriminatorii concrete la adresa inculpatei care să vină astfel să confirme actul de acuzare sub acest aspect.

Aparte de depoziţia martorului C. care, inclusiv în declaraţia dată în apel, a arătat într-adevăr că primele discuţii le-ar fi purtat cu inculpata B., care i-ar fi spus să plătească un comision de 10% din valoarea contractului, întrucât fără "ei" nu va obţine finanţările - cu sublinierea şi că "nu s-a vorbit niciodată despre nume, dl. A. nu a menţionat niciodată vreun nume sau funcţii, ci doar că are influenţă asupra AFM"; aceste afirmaţii ale martorului nu se coroborează cu împrejurări care să rezulte din administrarea altor mijloace de probă.

Inculpata B. a negat, în declaraţiile sale, că i-a promis martorului respectiv că va interveni la funcţionarii competenţi pentru garantarea obţinerii unor finanţări din fonduri europene nerambursabile; inculpata a arătat că toate detaliile activităţii au fost stabilite exclusiv de către inculpatul A. şi martorul C..

Declaraţia din apel a acesteia a fost una fermă: "...eu nu i-am solicitat lui C. vreo sumă de bani. Nu cunosc niciun funcţionar din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu. Nu cunosc ca inculpatul A. să îi fi spus lui C. că poate interveni la funcţionarii Administraţiei Fondului de Mediu şi nici eu nu am făcut asemenea afirmaţie. Nu este adevărat că am făcut afirmaţii faţă de martorul C. sau faţă de alte persoane, în sensul că acesta nu va obţine autorizaţiile sau fondurile necesare de la Administraţia Fondului de Mediu în vederea dezvoltării proiectului pe care îl iniţiase".

Celelalte detalii ale declaraţiei pledează mai mult spre confirmarea vinovăţiei inculpatului A. decât o disculpare personală - "Menţionez că nu eu am ales societatea G., ci inculpatul A. împreună cu martorul C., care mi-au comunicat înainte de încheierea contractelor de consultanţă juridică, faptul că subcontractarea serviciilor de consultanţă tehnică se va face către această societate. Din suma de bani încasată, am reţinut un onorariu de 9700 de RON aferent celor 12 ore de consultanţă juridică pe care le-am calculat că le-am asigurat, iar diferenţa am virat-o către societatea G. reprezentând contravaloarea unei facturi care conţinea avansul pentru raportul de evaluare pe care această societate trebuia să îl întocmească pentru D.. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu suma de bani pe care am virat-o către societatea G..

Întrucât am fost nemulţumită de modul în care societatea G. îşi îndeplinea sarcinile şi astfel au apărut discuţii cu inculpatul A. şi martorul C., am reziliat contractul de asistenţă juridică pe care îl încheiasem cu societatea D..

Arăt faptul că la momentul rezilierii contractului a fost prezentă şi avocata E. şi cunosc faptul că aceasta a continuat să asigure asistenţa juridică pentru D. după ce contractul cu mine a fost reziliat, eu nefiind de acord cu cesiunea acestui contract. De la acel moment eu nu am mai avut de încasat alte sume de bani de la societatea D.".

Confirmarea deplină a vinovăţiei inculpatului A. raportat la infracţiunea de trafic de influenţă derivă şi din explicitarea finală a coinculpatei - "Arăt faptul că din câte ştiu inculpatul A. şi C. erau parteneri în proiectul pe care ultimul îl iniţiase, iar inculpatul îi mai asigura şi un alt fel de consultanţă, însă nu cunosc ce anume".

Cert este că niciunul dintre martorii audiaţi şi nici inculpatul A., nu au oferit informaţii relevante despre implicarea inculpatei B., iar foarte mulţi nici nu o cunosc pe aceasta.

De altfel, după cum s-a arătat, în afară de suma de 9719,98 RON şi de un comision achitat martorei E., întreaga sumă de bani rezultată în urma "afacerii infracţionale notabile" a intrat în posesia doar a inculpatului A..

Spre deosebire de inculpatul A., în cazul căruia era de notorietate relaţia apropiată pe care o avea cu un personaj politic influent la acel moment, după cum relevă probele, în cazul inculpatei B. nu există nicio împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi putut avea influenţă asupra unor funcţionari şi care l-ar fi putut determina pe un om de afaceri profesionist să se adreseze direct acesteia pentru a cumpăra această influenţă în scopul garantării obţinerii finanţărilor nerambursabile.

Dimpotrivă, mijloacele de probă atestă cât se poate de clar că martorul C. a ajuns la un acord cu privire la cumpărarea de influenţă exclusiv cu inculpatul A..

Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de principiul de drept că orice îndoială profită celui acuzat, instanţa de apel a apreciat corectă dispoziţia de achitare a inculpatei B. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., în condiţiile în care în cauză nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că aceasta a comis ori a participat la comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de spălare a banilor, instanţa de apel a reţinut că nu există niciun dubiu asupra circuitului sumelor de bani, atât prin relaţia S.C. D. S.R.L. - societatea de avocatură P.- S.C. G., cât şi prin relaţia S.C. D. S.R.L. - E. - S.C. F. S.R.L. (precum şi de la cele două societăţi comerciale către alte societăţi comerciale, iar în final, în cea mai mare măsură, la inculpatul A., în numerar), împrejurările rezultând atât din declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor, precum şi din înscrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (facturi, ordine de plată, rulaje de cont etc.).

De altfel, circuitul sumelor de bani nu a fost contestat de apărare (după cum s-a subliniat în declaraţia inculpatului A.) - "Arăt faptul că în mai multe împrejurări am cerut mai multor persoane să retragă bani din conturile societăţilor pe care le administrau, sume de bani pe care ulterior le investeam în alte societăţi comerciale"; ci doar s-a căutat specularea unei pretinse asocieri în acest plan dintre dosarul de faţă şi dosarul "LL." - "cunosc societatea Q., arăt faptul că este una dintre firmele prin care se scoteau bani cash în dosarul LL.. Nu cunosc ca în conturile acestei societăţi comerciale să fi fost viraţi bani din sumele primite de G. de la D. prin intermediul societăţii de avocatură P.".

S-a reţinut că, prima instanţă a constatat în mod corect, din mijloacele de probă administrate în speţă, că inculpata B. a comis infracţiunea de spălare a banilor, în sensul că a transferat către S.C. G. sumele de bani primite de la S.C. D. S.R.L., cunoscând că acestea provin din comiterea unei infracţiuni de corupţie, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

În acest sens, instanţa redă cu deplin temei că din declaraţiile martorului C. şi ale inculpaţilor, precum şi cele ale martorei N., rezultă că inculpata B. a fost prezentă la toate discuţiile importante dintre martorul C. şi inculpatul A. cu privire la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de consultanţă.

Totodată, inculpata cunoştea că societăţile implicate în circuitul financiar erau controlate de către inculpat, care acţiona în afara cadrului legal, prin persoane interpuse, după cum s-a dovedit.

Inculpata a acceptat să discute detaliile încheierii contractelor de consultanţă cu inculpatul A., deşi cunoştea că inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul S.C. D. S.R.L. ori S.C. G. - "ştiu că inculpatul A. şi C. erau parteneri în proiectul pe care ultimul îl iniţiase" şi a acceptat o premisă ocultă ce să fi stat la baza "afacerii" - "inculpatul îi mai asigura şi un alt fel de consultanţă", adeverită ca fiind infracţiunea de trafic de influenţă, raportat la care instanţa doar cât a constatat nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că ar fi fost comisă şi de către ea, teză finală susţinută declarativ sub formula - "..nu cunosc ce anume, întrucât eu nu am participat la alte discuţii".

De altfel, inculpata a semnat contractele de consultanţă (ale cărui detalii au fost stabilite în urma discuţiilor purtate cu inculpatul şi cu martorul C.), cu o altă persoană, respectiv martora O., fără a discuta cu aceasta niciun singur detaliu legat de respectivele convenţii, depoziţia martorei în acest sens fiind reluată şi în apel: "Nu îmi amintesc cu exactitate, însă am încheiat contracte de consultanţă cu inculpata B.. Nu îmi amintesc obiectul acestor contracte, respectiv dacă se referau la consultanţă tehnică de vreun fel sau juridică. Menţionez că am pregătire de infirmieră şi respectiv am 10 clase, nu deţin pregătire în domeniul juridic sau tehnic de orice fel".

Instanţa a constatat, în aceste condiţii, că inculpata cunoştea caracterul simulat al contractelor încheiate cu S.C. D. S.R.L., în condiţiile în care nu avea nicio experienţă în domeniul fondurilor europene nerambursabile, iar societatea de avocatură nu urma, practic, să presteze vreun serviciu efectiv.

Având în vedere acest ansamblu de circumstanţe, şi instanţa de apel apreciază că sunt conforme adevărului unele dintre aspectele susţinute de martorul C.. Astfel, chiar dacă instanţa nu poate reţine că inculpata B. ar fi pretins o sumă de bani de la martor pentru garantarea obţinerii finanţărilor, din coroborarea mijloacelor de probă rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a cunoscut că martorul denunţător urmărea obţinerea unor fonduri europene nerambursabile în domeniul energiei regenerabile, că era interesat de cumpărarea de influenţă pentru a-şi asigura încheierea contractelor cu autoritatea competentă, precum şi că între martorul C. şi inculpatul A., persoană ce avea influenţă reală, intervenise o înţelegere frauduloasă sub acest aspect.

Ca atare, instanţa a apreciat că inculpata ştia că sumele de bani primite în contul societăţii de avocatură de la S.C. D. S.R.L. proveneau din comiterea unei infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă, precum şi că actele juridice încheiate pe relaţia S.C. D. SRL- societatea de avocatură P.-SC G. aveau atât rolul de a garanta încasarea sumelor de bani de către societatea comercială controlată de inculpatul A., de a disimula originea ilicită a banilor, fiind creată aparenţa unor operaţiuni comerciale licite, dar şi de a asigura primirea preţului influenţei de către inculpat.

Instanţa a constatat, sub acest aspect, că în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective; după cum s-a arătat detaliat mai sus, din circumstanţele obiective ale cauzei rezultă că inculpata a cunoscut, fără dubiu, că suma de bani provine din comiterea unei infracţiuni de corupţie, precum şi că scopul contractelor simulate a fost, între altele, şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani.

Apărările apelantei inculpate pe acest palier, respectiv că nu este vorba despre o spălare de bani, ci despre o evaziune fiscală, care se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; sau că, nu se poate discuta de infracţiunea de spălare a banilor întrucât în prezenta cauză, elementul principal lipseşte, infracţiunea predicat - este adevărat că spălarea banilor este infracţiune autonomă, însă este subsidiară şi trebuie să fie legată de o infracţiune predicat, respectiv să existe o infracţiune care produce o sumă de bani ilicită ce urmează a fi spălată, or, în cazul de faţă nu există o sumă de bani ilicită, care urmează a fi spălată, nu există un circuit obscur, întrucât, dacă ar fi dorit cineva să facă un circuit obscur nu întocmea contracte şi transfera bani din bancă în bancă - sunt plasate, date fiind cele mai sus relatate, în afara cadrului concret de desfăşurare a faptelor infracţionale.

În privinţa inculpatului A., mijloacele de probă atestă fără dubiu că acesta a instigat-o pe martora E. să comită infracţiunea de spălare de bani, martora acţionând fără vinovăţie.

În acest sens, după ce inculpata B. a renunţat la continuarea colaborării, inculpatul a contactat-o pe martora E., tot avocat, şi i-a propus să semneze un contract de asistenţă juridică cu martorul C., convenţie simulată.

Inculpatul i-a solicitat să preia unele contracte de consultanţă juridică, precizând încă de la început că aceste convenţii urmau să fie simulate, scopul urmărit fiind acela de a pune în executare silită contractele respective, procedura de executare silită fiind mai uşoară în cazul acestora.

A arătat martora că iniţial a preluat două contracte de consultanţă juridică de la societatea de avocatură P., iar ulterior, la solicitarea inculpatului A., a încheiat două contracte de consultanţă juridică cu S.C. D. S.R.L., imediat subcontractând cu S.C. F. S.R.L.; a precizat martora că la momentul semnării acestor înscrisuri, S.C. D. S.R.L. obţinuse deja finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu.

Martora a arătat cu certitudine că nu a prestat niciun serviciu către S.C. D. S.R.L. în virtutea contractelor de consultanţă juridică, precum şi că după achitarea către cabinetul său de avocatură a unor sume mari de bani de către societatea menţionată a solicitat lui A. documente justificative a sumelor de bani, fără însă a primi vreodată un astfel de înscris. Ulterior, în cadrul contestaţiei la executare formulate de către S.C. D. S.R.L. cu privire la executarea contractelor de consultanţă încheiate cu E., martora a încercat din nou să obţină documente justificative pentru sumele pretinse de S.C. F. S.R.L., fără a reuşi să intre în posesia vreunui astfel de document; pe cale de consecinţă, contractele de consultanţă au fost desfiinţate de instanţa civilă, contestaţia la executare formulată de S.C. D. S.R.L. fiind admisă.

În concluzie, în continuarea activităţii infracţionale, după ce inculpata B. a renunţat să continue executarea contractelor simulate, inculpatul A. a determinat pe martora E. să acţioneze similar, respectiv să încheie două contracte de asistenţă juridică simulate cu S.C. D. S.R.L. (ce aveau practic acelaşi conţinut cu cele încheiate cu societatea de avocatură P., cu excepţia preţului), precum şi două convenţii simulate cu S.C. F. S.R.L. (similare, de asemenea, cu cele încheiate între societatea de avocatură P. şi S.C. G. SRL).

În speţă nu există niciun înscris care să ateste prestaţii reale efectuate în temeiul convenţiilor în care părţi sunt S.C. D. S.R.L., S.C. G. ori S.C. F. S.R.L..

Inculpaţii apelanţi, puşi fiind în faţa unui astfel de context concret, nu au întreprins sau ataşat niciun demers sau rezultat documentat prin care să se ateste contrariul. Cu evidenţă, o astfel de atitudine derivă din împrejurarea că nu au existat prestaţii efectuate în temeiul convenţiilor respective.

Doar inculpata apelantă B. a promovat ideea că are experienţă în domeniul fondurilor europene nerambursabile derivat din simpla împrejurare că "deţin 2 masterate în domeniul administraţiei publice electronice şi spaţiul public european, care includ o componentă de pregătire în domeniul consultanţei pentru obţinerea de fonduri europene" şi că "au fost prestate efectiv cele 12 ore de consultanţă juridică în favoarea D.".

Or, existenţa unei corespondenţe sau comunicări între părţi, în diferite momente ale desfăşurării activităţii, este normală în condiţiile în care exista necesitatea ataşării la cererile de finanţare formulate de S.C. D. S.R.L. a unor documente ce trebuiau să existe formal la dosarele de finanţare; mai mult, unele au fost depuse direct de S.C. D. S.R.L. la Administraţia Fondului de Mediu (exemplificativ, fila x şi următoarele vol. VII dosar urmărire penală).

De altfel, raportat la această corespondenţă sau comunicare dintre părţi, relevantă este susţinerea martorei E. în cuprinsul declaraţiilor sale date de-a lungul derulării procesului (persoană aflată în exact aceeaşi situaţie de colaborare cu inculpatul A., cu sublinierea însă a împrejurării că aceasta nu cunoştea originea ilicită a sumelor de bani), care confirmă caracterul simulat al convenţiilor, arătând şi că studiul legislaţiei în materie şi/sau comunicări pe baza documentelor ce există formal la dosarele de finanţare, pentru un cabinet avocaţial nu reprezintă în niciun caz o adevărată "consultanţă".

Împotriva hotărârii instanţei de apel inculpaţi A. şi B. au formulat cereri de recurs în casaţie, prin care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. (1) şi pct. (7) C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate, ambii recurenţi au susţinut în esenţă că judecătorul care a judecat cauza în primă instanţă nu ar fi făcut parte dintr-un complet specializat în judecarea cauzelor de corupţie şi că procurorul care a participat la judecarea cauzei în primă instanţă nu ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a putea funcţiona în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Astfel, au arătat că în ambele situaţii ar fi fost încălcată competenţa funcţională a primei instanţe şi că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta inculpata B. a susţinut, în esenţă că fapta de spălare a banilor, pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte infracţiunea predicat (fie ca urmarea a achitării sale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fie pentru că infracţiunea predicat nu ar fi fost stabilită de către instanţă), dar şi pentru că nu a cunoscut provenienţa sumei de bani transferată ori pentru că transferul n-ar fi fost făcut în scopul ascunderii originii ilicite a banilor.

În acest sens a arătat că pentru a se săvârşi infracţiunea de spălare a banilor, aceşti bani trebuie să ajungă efectiv la presupusul traficant de influenţă şi ulterior acesta să îi introducă într-un circuit legal, or, circuitul prezentat de procuror reprezintă circuitul ca aceşti bani să ajungă la presupusul traficant de influenţă şi se opreşte acolo, nu ajunge pentru a fi introdus într-un circuit legal.

A mai arătat că spălarea banilor este infracţiune autonomă, însă este subsidiară şi trebuie să fie legată de o infracţiune predicat, respectiv să existe o infracţiune care produce o sumă de bani ilicită ce urmează a fi spălată, or, în cazul de faţă nu există o sumă de bani ilicită, care urmează a fi spălată, nu există un circuit obscur, întrucât, dacă ar fi dorit cineva să facă un circuit obscur, nu întocmea contracte şi transfera bani din bancă în bancă.

Totodată, s-a arătat de către inculpată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât în nenumărate cauze, că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului. În speţa, dată fiind trecerea unui interval de timp considerabil (8 ani de la pretinsele fapte imputate) de la momentul săvârşirii faptei de către autor, probele administrate până la acest moment în mod direct şi nemijlocit, coroborate cu actele existente la dosarul cauzei, duc la convingerea că faptele există şi pot antrena, dincolo de orice dubiu, răspunderea penală a inculpatei. Din contră, lasă loc unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpatului, astfel că se va da eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut că faptele de trafic de influenţă şi participaţie improprie la spălare de bani, pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, nu sunt prevăzute de lege penală. A arătat că în speţă, nu există niciun fel de promisiune, niciun fel de lăsare a se înţelege că există influenţă, nu există niciun fel de faptă penală, care să se circumscrie laturii materiale a infracţiunii de trafic de influenţă, ci există o sumă de "poveşti", o sumă de presupuneri ce vin de la martorul C., care are o anumită calitate, anterior menţionată. A solicitat achitarea inculpatului pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 257 din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de spălarea de bani, a arătat că, în cuprinsul rechizitoriului se face o confuzie între obiectul material şi produsul infracţiunii, mai ales când se are în vedere distincţia între sumele de bani plătite, respectiv sursa acestora şi bunurile tranzacţionate, respectiv provenienţa acestora, astfel că nu se face distincţie între infracţiunea predicat şi infracţiunea de spălare de bani, iar pentru existenţa concursului de infracţiuni, este necesară dovedirea unui concurs real de infracţiuni şi nu a unuia ideal.

Pentru a exista infracţiunea de spălare de bani este necesar ca sumele transferate bancar să aibă o origine ilicită şi prin transferul bancar să se disimuleze originea presupus ilicită a sumelor de bani transferate, şi, în plus, infracţiunea predicat să fie anterioară comiterii infracţiunii de spălare de bani, textul de lege cerând ca sumele să provină din comiterea unei infracţiuni.

S-a susţinut de apărarea recurentului că din punct de vedere juridic, infracţiunea de spălare de bani nu poate fi localizată anterior dobândirii banilor de către inculpatul A., care este acuzat că este autorul infracţiunii predicat, astfel că o eventuală infracţiune de spălare de bani putea fi comisă de inculpat doar ulterior momentului dobândirii banilor.

Concluzionând, s-a arătat că nici infracţiunea de spălare de bani nu există.

Prin încheierea din 23 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursurilor în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 23 martie 2022, cu citarea citarea inculpatului A. la locul de detenţie - Penitenciarul Poarta Albă şi a inculpatei B. la adresa de domiciliu şi, înştiinţarea avocatului ales al inculpatului A., avocat MM..

S-a dispus emiterea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea uni apărător din oficiu pentru inculpata B..

A fost respinsă cererea formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B. privind suspendarea executării hotărârii.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursurile în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarate de inculpaţii B. şi A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazurilor menţionate (pctele. 1 şi 7 ale art. 438 C. proc. pen.) constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, recurenţii inculpaţi B. şi A. au invocat în mod similar cazurile de casare prevăzute la art. 438 alin. (1) pct. 1 ("în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente") şi pct. 7 ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ambii recurenţi au susţinut, în esenţă, că judecătorul care a judecat cauza în primă instanţă nu ar fi făcut parte dintr-un complet specializat în judecarea cauzelor de corupţie, precum şi că procurorul care a participat la judecarea cauzei în primă instanţă nu ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a putea funcţiona în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Recurenţii inculpaţi au arătat că în ambele situaţii a fost încălcată competenţa funcţională a primei instanţe, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta inculpată B. a susţinut, în esenţă, că fapta de spălare de bani pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală întrucât lipseşte infracţiunea predicat (fie ca urmare a achitării sale pentru trafic de influenţă, fie pentru că infracţiunea predicat n-ar fi fost stabilită de instanţă), dar şi pentru că nu a cunoscut provenienţa infracţională a sumei de bani transferată ori pentru că transferul nu a fost făcut în scopul ascunderii originii ilicite a banilor. În susţinerea acestui caz de casare, inculpata a mai arătat că lipseşte vinovăţia prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani, făcând referire la probe.

În motivarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut că faptele de trafic de influenţă şi participaţie improprie la spălare de bani, pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv, nu sunt prevăzute de legea penală, criticând în calea extraordinară de atac diferite aspecte din rechizitoriu şi din hotărârea primei instanţe, cu ample referiri la probe. În ceea ce priveşte traficul de influenţă, dincolo de amplele referiri la probele administrate, recurentul a mai arătat că lipseşte promisiunea făcută cumpărătorului de influenţă şi că "procurorul nu a individualizat funcţionarul public pe care inculpatul se presupune că ar fi trebuit să-l influenţeze". În ceea ce priveşte participaţia improprie la spălare de bani, recurentul a arătat că infracţiunea de spălare de bani (săvârşită fără vinovăţie de numita E., la instigarea inculpatului) s-ar confunda cu infracţiunea predicat de trafic de influenţă (reţinută în sarcina sa) şi că nu este îndeplini condiţia de a fi ulterioară infracţiunii predicat, de trafic de influenţă. Criticând şi de această dată rechizitoriul şi hotărârea primei instanţe, recurentul a menţionat că s-ar observa " în cuprinsul actului de sesizare o confuzie între obiectul material şi produsul infracţiunii" şi că "nu se face distincţie între infracţiunea predicat şi infracţiunea de spălare de bani, procurorul confundând natura concursului de infracţiuni cerut pentru existenţa celor două".

Înalta Curte constată sub un prim aspect, că recurenţii inculpaţi B. şi A. au invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., împrejurarea că judecarea cauzei în apel s-a realizat de un complet de judecată nespecializat în materie de corupţie.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că acesta vizează situaţiile în care au fost încălcate normele privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată (nu şi cea teritorială), atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (nu şi atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă superioară în grad celei competente).

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este incident numai atunci când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Înalta Curte, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 278/RC din 28 iunie 2019, Decizia nr. 150/RC din 05 iunie 2020) a reţinut că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei - nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen.."

Aşadar, compunerea completului de judecată în accepţiunea dispoziţiilor art. 354 raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune alcătuirea completului de judecată conform dispoziţiilor legale, cu numărul de judecători prevăzut de lege care au capacitatea funcţională de a îndeplini anumite acte de jurisdicţie penală în cazurile şi condiţiile cerute de lege şi are în vedere etapa procesuală a judecăţii, până la pronunţarea hotărârii. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 354 din C. proc. pen. alin. (1) "Instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege; (2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor; (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor", art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. alin. (1) "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; art. 394 şi art. 400 din C. proc. pen. (luarea hotărârii şi minuta), rezultă că noţiunea de compunere a completului de judecată are în vedere alcătuirea conform legii a completului, până la momentul pronunţării hotărârii, când are loc dezinvestirea instanţei de judecată.

Înalta Curte constată că din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417 din 03 iulie 2019 prin care a fost admisă sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi s-a constatat existenţa un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, invocată de către apărare în susţinerea acestui caz de casare, reiese că nespecializarea completurilor de judecată în materia infracţiunilor de corupţie este o chestiune ce priveşte compunerea instanţei şi nu competenţa materială a instanţei.

Or, aceste critici care vizează nelegala compunere a instanţei constituie motive de exercitare a unei alte căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare (art. 426 alin. (1) pct. d teza I C. proc. pen. - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri […] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii […]"); ele nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. care priveşte competenţa materială sau personală a instanţei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurenţii inculpaţi nu invocă lipsa competenţei materiale sau după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona cauza, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ci nelegalitatea modului de constituire a completului învestit în primă instanţă cu judecarea cauzei, motiv de nelegalitate ce nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi care, la nivel formal, se poate încadra, eventual, în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a arătat.

Deopotrivă, aşa cum s-a reţinut în hotărârea atacată, potrivit Hotărârii nr. 30/12.07.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnul judecător H. a fost inclus în compunerea completelor specializate în judecarea cauzelor de corupţie în cadrul secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, prin Hotărârea nr. 36/19.09.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnului judecător H. i s-a atribuit completul de fond nr. 22, complet pe care l-a prezidat de la data atribuirii până în prezent.

Ulterior, după intrarea în vigoare a noilor Coduri, la data de 01.02.20214, când s-au reconfigurat completele de judecată, prin Hotărârea nr. 16/30.01.2014, tuturor completelor de judecată le-au fost alocate toate obiectele menţionate în sistemul informatic "Ecris", obiecte între care sunt prevăzute şi infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Prin Hotărârea nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul s-a dispus lămurirea Hotărârii nr. 16/30.01.2014 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în sensul că toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori.

În considerentele Hotărârii nr. 17/17.01.2019 sus-menţionate, s-au reţinut următoarele:

- în aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 22 din vechiul R.O.I.I.J, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M, la propunerea Curţii de Apel Bucureşti au fost înfiinţate prin Hotărârile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 299/28.09.2006, nr. 456/13.12.2006 şi nr. 273/07.04.2011, un număr de 40 de complete specializate - fond, în materia infracţiunilor de corupţie, respectiv în număr egal cu numărul judecătorilor secţiilor penale, astfel încât toţi judecătorii făceau parte din compunerea acestor complete.

- Desemnarea judecătorilor în completele specializate s-a făcut de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti în acord cu dispoziţiile art. 22 lit. b) din vechiul R.O.I.I.J.

- S-a apreciat astfel că prin Hotărârea nr. 16/30.01.2014 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti toţi judecătorii secţiilor penale ale instanţei au fost desemnaţi să soluţioneze cauze de corupţie dintre cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Cu referire concretă la perioada 2018 - 2020 (interval de timp de judecare a dosarului cauzei de faţă nr. 983/2/2018), s-a făcut precizarea, regăsită expres în dispozitivul hotărârilor ataşate vizând fiecare an în parte, că numerotarea şi constituirea completelor de judecată s-a realizat ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele au fost aprobate prin hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, după cum urmează:

- pentru anul 2018: prin Hotărârea nr. 258/05.12.2017, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2019: prin Hotărârea nr. 366/12.12.2018, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2020: prin Hotărârea nr. 356/10.12.2019, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

De asemenea, prin Hotărârea nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti s-a particularizat că, "toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori".

Cu privire la pretinsa neîndeplinire a condiţiilor de vechime pentru a funcţiona în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către procurorul care a participat în constituirea primei instanţe se constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel că acesta îndeplinea toate condiţiile legale în acest sens, inclusiv condiţia de vechime cerută de cadrul normativ incident la acea dată, astfel cum este înserat şi în Hotărârea secţiei pentru procurori a C.S.M. nr. 491 din 17 octombrie 2018 care a decis că procurorii numiţi în funcţie anterior intrării în vigoare a menţionatului act normativ rămân în funcţie, actul normativ nefiind aplicabil procurorilor care au fost numiţi anterior intrării în vigoare a respectivei Ordonanţe nr. 92/2018, modificările intervenite neavând caracter retroactiv. Pe de altă parte, actele care vizează numirea în funcţia de procuror D.N.A. şi desfăşurarea activităţii în cadrul acestei direcţii de către procurorul menţionat nu au fost atacate şi anulate prin acţiuni în contencios administrativ.

De altfel aceasta reprezintă în realitate o critică privind lipsa procurorului competent - viciu de procedură pentru care legea prevede tot contestaţia în anulare, în situaţia în care viciul ar interveni în apel.

Prin urmare, întrucât niciunul dintre aspectele de fapt invocate de către recurenţii inculpaţi B. şi A. în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 pct. 1 C. proc. pen. nu se află în legătură logico-juridică cu acesta, considerăm că invocarea cazului de casare menţionat este absolut formală, nefiind îndeplinită condiţia motivării la care se referă art. 437 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi B. şi A. constată că recursurile în casaţie sunt nefondate, drept pentru care le va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă recurenţii inculpaţi B. şi A. au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului inculpatului A. care în cursul lunii decembrie 2009 a pretins martorului C. un procent de 10% din suma finanţată prin contracte privind fonduri europene nerambursabile, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici cu atribuţii de serviciu din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu, pentru a-i determina pe aceştia să încheie contractele de finanţare cu S.C. D. S.R.L., ulterior, în perioada 22.06.2010-10.01.2012, încasând parţial suma de bani convenită, prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., care în perioada 17.12.2010-27.01.2011 şi la data de 30.01.2012, în scopul disimulării originii ilicite a sume de bani ce a reprezentat preţ al influenţei, cu intenţie, a determinat pe martora E. (care a acţionat fără vinovăţie), să transfere suma totală de 1.390.808,76 RON în conturile S.C. F. S.R.L., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la spălarea banilor în participaţie improprie, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 25 C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut în sarcina inculpatei B. care la data de 23.06.2010, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 423.719,98 RON, produs al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A., cu intenţie, a transferat suma de 414.000 RON în conturile S.C. G., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu societatea menţionată şi cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatei B. care a încercat să acrediteze ideea că - că fapta de spălare de bani nu este prevăzută de legea penală întrucât lipseşte infracţiunea predicat (fie ca urmare a achitării sale pentru trafic de influenţă, fie pentru că infracţiunea predicat n-ar fi fost stabilită de instanţă)-, se constată că, în mod corect, instanţele de fond şi apel au identificat infracţiunea predicat din care provine suma de bani spălată de către inculpată, stabilind inclusiv faptul că infracţiunea predicat a fost săvârşită anterior infracţiunii de spălare de bani. Astfel infracţiunea predicat a fost cea de trafic de influenţă săvârşită de către coinculpatul A., care a primit în contul inculpatei, la data de 22.06.2010, o primă tranşă din comisionul pretins în contextul traficării influenţei, iar la data de 23.06.2010 (deci în ziua următoare celei în care inculpatul A. a primit o primă parte din comision), inculpata B. a transferat suma de 414.000 RON în contul S.C. G., în virtutea unui contract fictiv de consultanţă încheiat cu societatea menţionată, scopul urmărit fiind acela de a disimula originea ilicită a banilor.

La fila nr. x din decizia instanţei de apel s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că "inculpata a transferat către S.C. G. sumele de bani primite de la S.C. D. S.R.L. cunoscând că acestea provin din comiterea unei infracţiuni de corupţie, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani". împrejurarea cunoaşterii provenienţei ilicite a banilor a fost definitiv stabilită în cadrul situaţiei de fapt şi nu mai poate fi criticată în calea extraordinară de atac, iar faţă de faptul că autorul infracţiunii de trafic de influenţă a fost stabilit ca fiind coinculpatul A., nu prezintă nicio relevanţă apărarea inculpatei în sensul că a fost achitată pentru infracţiunea de trafic de influenţă (această faptă neconstituind infracţiunea predicat).

Referitor la critica inculpatului A. în sensul că a fost condamnat pentru fapte neprevăzute de legea penală în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influentă, Înalta Curte constată că instanţele inferioare au stabilit existenta promisiunii făcută cumpărătorului de influenţă C., ca element constitutiv al traficului de influenţă, promisiunea fiind dedusă din împrejurări obiective (nefiind necesar să îmbrace vreo formă solemnă sau să fie expresă), existenţa promisiunii fiind reţinută inclusiv în descrierea faptei în drept. De asemenea, contrar susţinerilor inculpatului, nu este necesară nici indicarea expresă a funcţionarului pe lângă care se pretinde influneţa, fiind suficientă pretinderea influenţei asupra funcţionarilor din cadrul Autorităţii Fondului de Mediu cu atribuţii în aprobarea finanţării proiectelor urmărite de către martor.

Cu privire la susţinerile recurentului inculpat A. în privinţa pretinsei confuziuni între infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa şi spălarea de bani reţinută ca fiind săvârşită fără vinovăţie, la instigarea sa, de către martora E., se observă că însăşi construcţia juridică şi săvârşirea actelor materiale de către persoane diferite împiedică o eventuală confuzie între fapte. Pe de altă parte, toate primirile de bani de către inculpatul A. în contul martorei E. (de la cumpărătorul de influenţă) au fost anterioare momentelor în care aceasta a transferat sumele de bani în baza unor contracte fictive de consultanţă, la cererea inculpatului, în scopul disimulării originii ilicite a banilor. Prin urmare, este de natura evidenţei că infracţiunea de spălare a banilor a fost săvârşită ulterior primirii sumelor de bani de către inculpat în contul martorei, instanţele de fond şi apel, stabilind cu autoritate de lucru judecat că inculpatul a determinat-o cu intenţie pe martora E. să săvârşească fapta de spălarea banilor fără vinovăţie.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursurile în casaţie referitoare la interpretarea probelor şi la elementele laturii subiective ale infracţiunilor (vinovăţie, scopul urmărit şi cunoaşterea provenienţei ilicite a banilor) nu pot face obiectul dezbaterilor în calea de atac a recursului în casaţie, aceasta fiind limitată la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Eventualele discuţii privind elementele laturii subiective ar pune în discuţie, în mod inevitabil, o reinterpretare a materialului probator care a condus la concluzia existenţei vinovăţiei şi a scopului urmărit, lucru inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Prin urmare, pot face obiectul analizei în recurs în casaţie numai elementele laturii obiective a infracţiunilor imputate inculpaţilor, urmând a se stabili dacă situaţia de fapt definitiv stabilită de către instanţele de fond corespunde tiparului normelor de incriminare.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către recurenţii inculpaţi B. şi A. nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi instigare la spălarea banilor în participaţie improprie, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 25 C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen. pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat, respectiv infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen. pentru care recurenta inculpată B. a fost condamnată.

Drept urmare, criticile invocate de recurenţilor inculpaţi sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.