Precautionary sequestration of assets for civil damages: mandatory nature and proportionality when victims lack legal capacity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to maintain the precautionary sequestration of the defendant's and the civilly liable party's movable and immovable assets. The dispute centered on a criminal case involving sexual aggression and the corruption of minors, where the first-instance court had ordered the sequestration to guarantee the payment of judicial expenses and civil damages up to a limit of 7,000 RON and 10,000 EUR; the defendant challenged the maintenance of this measure during the appeal phase without providing new factual arguments. Applying Articles 250, 250(7), and 2502 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the sequestration was mandatory and lawful because the victims were persons with restricted legal capacity, and the measure remained proportional to the purpose of securing the enforcement of the civil compensation and judicial costs, thereby confirming the lower court's finding that the legal grounds for the precautionary measure still subsisted.
Legislator headnote
AI generatedart. 2502 din C. proc. pen, art. 5 din C. pen, art. 221 alin. (3) din C. pen, art. 47 din C. pen, art. 273 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen; Precautionary sequestration of assets for civil damages: mandatory nature and proportionality when victims lack legal capacity: The dispute centered on a criminal case involving sexual aggression and the corruption of minors, where the first-instance court had ordered the sequestration to guarantee the payment of judicial expenses and civil damages up to a limit of 7,000 RON and 10,000 EUR; the defendant challenged the maintenance of this measure during the appeal phase without providing new factual arguments. Applying Articles 250, 250(7), and 2502 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the sequestration was mandatory and lawful because the victims were persons with restricted legal capacity, and the measure remained proportional to the purpose of securing the enforcement of the civil compensation and judicial costs, thereby confirming the lower court's finding that the legal grounds for the precautionary measure still subsisted.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the contestation as unfounded.
Provision cited in the dispositive to order the defendant to pay judicial costs to the state.
Provision cited in the dispositive to determine the allocation of the legal aid attorney's fees to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 martie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 24 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală (instanţă învestită cu judecarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 589/12.11.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2017), în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii dispuse prin sentinţa penală nr. 589/12.11.2020, pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. şi ale părţii responsabile civilmente C..
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în condiţiile în care faţă de inculpatul A. s-a pronunţat o hotărâre de condamnare în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunile de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a) şi c) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (comisă asupra persoanei vătămate D.), corupere sexuală a minorilor prev. de art. 221 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (comisă asupra persoanei vătămate B.), agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a) şi c) din C. pen. cu aplic. art. din C. pen. (comisă asupra persoanei vătămate B.), corupere sexuală a minorilor prev. de art. 221 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (comisă asupra persoanei vătămate D.), instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., instituindu-se, totodată, măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. şi părţii responsabile civilmente C., pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa sumei totale de 7.000 RON şi 10.000 euro.
Astfel, la acest moment procesual, Curtea a apreciat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii dispuse prin sentinţa penală nr. 589/12.11.2020, pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, precum şi că nu au intervenit elemente de noutate de la data instituirii măsurii, iar inculpatul, prin apărător, nu a invocat astfel de elemente şi nici nu a contestat instituirea/menţinerea măsurii asigurătorii, arătând că este de acord cu menţinerea acesteia.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a fixat termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 24 martie 2022, ora 09:00, C14A, Sala P 55, pentru când se va cita apelantul inculpat, prin administraţia locului de deţinere şi intimata parte responsabilă civilmente C., celelalte părţi primind termen în cunoştinţă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A., fără a motiva în scris calea de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 martie 2022, sub nr. x/2017/a1, având termen de judecată fixat la data de 29 martie 2022.
Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi ale Ministerului Public asupra contestaţiei, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată de inculpatul A. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Prin sentinţa penală nr. 589/12.11.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. şi părţii responsabile civilmente C., pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa sumei totale de 7.000 RON şi 10.000 euro.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat împrejurarea că acţiunile civile exercitate în cauză au fost admise, chiar şi în parte, şi că se impune instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. şi părţii responsabile civilmente C., pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Apelurile formulate de inculpatul A. şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 589 din data de 12.11.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti fac obiectul dosarului nr. x/2017, în care a fost pronunţată încheierea din data de 24 februarie 2022 ce face obiectul prezentei contestaţii.
În acest context, procedând la verificarea soluţiei Curţii de Apel Bucureşti de menţinere a măsurii asigurătorii dispuse faţă de inculpatul A. prin sentinţei penale nr. 589 din data de 12.11.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti fac obiectul dosarului nr. x/2017, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Totodată, potrivit art. 249 alin. (1) şi alin. (7) din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, poate lua măsuri asiguratorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire penală a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(7) Măsurile asiguratorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă."
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
Astfel, în situaţia în care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, această dispoziţie constituind o derogare de la regula potrivit căreia luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.
Prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că acest din urmă fapt nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumţia de nevinovăţie constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumţiei presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă (paragraful 24). Aşadar, întrucât măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, şi nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, luarea lor nu anticipează soluţia pe fondul cauzei penale.
Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurii asigurătorie analizată găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 din C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpatului.
Or, prin încheierea contestată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut sechestrul asigurător instituit faţă de inculpatul A. de către instanţa de fond, apreciind că, în contextul soluţiei de condamnare dispusă faţă de acesta în primă instanţă şi raportat la stadiul procesual în care se află cauza - apel, măsura asigurătorie analizată satisface în continuare exigenţele de necesitate (decurgând din lege) şi de proporţionalitate care au stat la baza dispunerii ei.
De aceea, menţinerea, în faza de judecată a apelului, a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A., până la concurenţa sumei totale de 7.000 RON şi 10.000 euro, respectă exigenţa proporţionalităţii cu scopul instituirii ei, respectiv, garantarea executării cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei produse prin infracţiunile comise.
Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 24 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 24 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.
Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.