Extraordinary appeal against procedural order dismissing non-prosecution complaint: admissibility limits of contestație în anulare and constitutionality exception

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 17/01.11.2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2021 şi a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 100 RON.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea a reţinut că, la data de 02.12.2021, a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 17/01.11.2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect plângere împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată.

În motivare, contestatorul nu a indicat motivele de fapt pe care se sprijină contestaţia formulată, ci a adus o serie de critici personale organelor judiciare implicate în procedurile judiciare care l-au vizat şi a invocat, cu caracter general, fără legătură concretă cu obiectul declarat al cauzei, diverse dispoziţii legale din dreptul naţional şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul fixat în cauză pentru verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei formulate, participanţii procesuali prezenţi au prezentat concluziile lor cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.

Cu aceeaşi ocazie, petentul a formulat cerere de recuzare a procurorului de şedinţă pe care instanţa a respins-o, ca inadmisibilă, raportat la împrejurarea că petentul nu a indicat, conform art. 67 alin. (4) C. proc. pen., cazul de incompatibilitate invocat şi nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Astfel, s-au apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 67 alin. (5) C. proc. pen.

La acelaşi termen de judecată, petentul a invocat o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la faptul că nu i se acordă asistenţă juridică în cauză, apreciind că sunt încălcate dispoziţiile mai multor articole din Constituţia României.

Curtea a constatat că şi în privinţa acestei cereri (care, de asemenea, este formulată în numeroase alte dosare), nu se invocă veritabile vicii de neconstituţionalitate, petentul arătând doar că se încalcă diferite articole din Constituţie (fiind pur şi simplu enumerate mai multe articole din acest act normativ), precum şi din Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului etc.

De asemenea, instanţa a reţinut că nu se indică, în mod concret, în ce modalitate dispoziţiile legale încalcă unul sau mai multe texte din Constituţie şi, cu atât mai puţin, în ce formă eventuala soluţie a Curţii Constituţionale ar avea o influenţă asupra soluţionării cauzei.

În raport de acestea, Curtea a constatat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este realizată doar formal, fără a exista elemente care să permită Curţii Constituţionale să analizeze în mod real criticile petentului, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra acestora şi nici nu se impune analiza sa separată de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare ce face obiectul cauzei.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de petent, s-a reţinut că, prin încheierea nr. 17/01.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. De asemenea, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) C. proc. pen. invocată de petent, fiind totodată respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 - 267 C. proc. pen.. Petentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare.

Instanţa a arătat că rezultă din economia normei citate că sunt supuse contestaţiei în anulare hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acţiunea penală, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, s-a observat că prin art. 426 lit. a) din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de contestaţie în anulare numai la situaţia când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

De asemenea, s-a arătat că art. 426 lit. b) şi h) din C. proc. pen., vizează ipoteza în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, şi respectiv când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.

Aşadar, din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de contestaţie în anulare şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de contestaţie a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse contestaţiei în anulare.

Or, în raport cu soluţia dispusă prin hotărârea atacată - respingerea ca tardivă a unei plângeri formulate împotriva unei soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată - nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a considerat că atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile formulate în temeiul art. 340 şi urm. din C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Cu privire la restul cererilor formulate, denumite cereri preliminare, instanţa a constatat că acestea sunt anexate mai multor dosare, indiferent de obiectul acestora, petentul invocând, automat, în toate dosarele, aceste chestiuni. Instanţa a menţionat că petentul a depus acelaşi set de înscrisuri în mai multe dosare, cu diferite obiecte, apreciind astfel că cererile şi excepţiile invocate nu au legătură cu obiectul principal al dosarului şi nu se tinde ca, prin soluţionarea acestora, petentul să se regăsească într-o situaţie mai avantajoasă din perspectiva interesului urmărit în cauză. În acest sens, Curtea a observat că înscrisurile nu conţin date concrete, existând spaţii libere, necompletate, cu referire la dosarul în care acestea urmează a fi folosite, instanţa la care se depun şi data acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că depunerea acestor cereri este una formală, ele nu au legătură cu prezenta cauză, arătând că modalitatea de formulare nici nu permite o analiză reală asupra unor elemente de fapt, dacă nu de drept, care să fie pertinente, motiv pentru care nu s-a impus analiza lor separată.

Împotriva acestei sentinţe, petentul A. a declarat recurs arătându-se nemulţumit de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2021.

Examinând recursul formulat de recurentul A. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sesizarea Curţii Constituţionale implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Curtea Constituţională a statuat că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă" (decizia 244 din 06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529 din 06.07.2017).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată de petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva unei încheieri având ca obiect plângere împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Instanţa supremă a statuat, în mod constant, că cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu textul invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.

Se apreciază că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la avocatul din oficiu, la lipsa comunicării citaţiei şi a documentelor procedurale şi invocarea altor excepţii de neconstituţionalitate sunt informe şi lipsite de claritate, enumerarea multor texte de lege şi indicarea în mod repetitiv, în numeroase dosare distincte şi/sau succesive a unor cereri cu acelaşi conţinut, precum şi imposibilitatea determinării obiectului cererilor ori a procedurii aplicabile nu se justifică prin existenţa interesului individual legitim al celui ce invocă excepţiile, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în speţă.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-o cauză inadmisibilă nu poate avea un efect real asupra soluţiei din prezenta cauză şi conduce, de asemenea, la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.