Recognition of foreign early release orders and limits of execution appeal under Romanian criminal procedure

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 22/FCJI/2022 din data de 25 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins cererea formulată de condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, privind recunoaşterea pe teritoriul României a Ordonanţelor de liberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019 emise de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia (Italia).

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că Ordonanţele de eliberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019 emise de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia (Italia), invocate de petent, sunt anterioare transferării petentului A. în România.

Aşadar, a precizat că situaţia celor trei ordonanţe de eliberare anticipată a fost examinată în mod expres în dosarul nr. x/2020, în care a fost dispusă recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a, la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018, prin care s-a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare.

Din pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, a fost scăzut şi un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferent Ordonanţelor de eliberare anticipată nr. 2018/1708 din 11.10.2018 (s-au acordat 90 zile de eliberare anticipată) şi nr. 248/2019 din 25.01.2019 (s-au acordat 45 zile de eliberare anticipată).

A mai arătat că în dosarul nr. x/2020, a fost avută în vedere şi situaţia Ordonanţei de eliberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, prin care au fost acordate 360 zile de eliberare anticipat.

În legătură cu această Ordonanţă nr. 17/1873 din 14.11.2017, autorităţile italiene, la solicitarea de informaţii suplimentare din partea autorităţii judiciare române de executare (formulată la termenul de judecată din 03.09.2020 - dosar nr. x/2020), prin adresa din 10.09.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino, au precizat că nu vizează pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, în legătură cu care s-a solicitat şi, ulterior, dispus transferul persoanei condamnate A. în România (pct. 2, fila x, traducerea în limba română, dosar nr. x/2020).

Curtea a reţinut că din aceste relaţii, a reieşit că A. ispăşea pedeapsa de 19 ani şi o lună de închisoare, aplicată prin sentinţa Curţii de Apel Torino din 14.06.2017, definitivă la 08.06.2018, sentinţă pentru care a fost emis certificatul prevăzut de Anexa nr. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI. Executarea pedepsei a început la 11.08.2015 şi se sfârşeşte la 27.04.2034, condamnatul beneficiind de 135 zile de eliberare anticipată cu privire la ispăşirea acestei pedepse conform legislaţiei italiene.

A precizat că situaţia reiese, de altfel, şi din Certificatul nr. x/2018 privind stadiul executării din 24.08.2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, act ulterior Ordinului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Torino privind stadiul de executare din 21.05.2020, depus de petent în susţinerea prezentei cereri

De altfel, la termenul de judecată din 16.09.2020, la care au avut loc dezbaterile în dosarul nr. x/2020, apărătorul ales al petentului (av. B. - care a asigurat asistenţa juridică în cauza respectivă cu începere de la termenul din 03.09.2020), apărător care asigură asistenţa juridică şi în prezenta cauză, a solicitat deducerea doar a perioadei efectiv executate şi a 130 zile câştig.

Ulterior, petentul, personal sau prin apărător ales, nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei penale nr. 57 din 16.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2020.

A reţinut că petentul, prin apărător ales (care a asigurat asistenţa juridică şi în procedura iniţială), invocând faptul că nu i-a fost scăzută nicio zi de eliberare anticipată, a încercat să eludeze competenţa exclusivă reglementată de art. 166 alin. (16) C. proc. pen. şi a reiterat, prin intermediul unei cereri distincte, adresate unei instanţe necompetente material, o problemă de drept soluţionată în dosarul iniţial (dosar nr. x/2020) printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin neapelare.

Împotriva acestei sentinţe penale condamnatul A. a formulat contestaţie, solicitând în esenţă, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea hotărârii atacate, în considerarea recunoaşterii celor trei ordonanţe emise de către judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului din Pavia, prin care i-au fost acordate condamnatului un număr de 495 de zile sub formă de beneficiu.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, "instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:

a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); [...]"

În acest context, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 57 din 16.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosar nr. x/2020, definitivă prin neapelare la 02.10.2020, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea unui număr de 12 infracţiuni. S-a dispus continuarea executării pedepsei de 19 ani şi 1 lună închisoare aplicate persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

S-a scăzut din pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, perioada deja executată începând de la data de 11.08.2015 la zi, precum şi un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente Ordonanţelor de eliberare anticipată nr. 2018/1708 din 11.10.2018 (s-au acordat 90 zile de eliberare anticipată) şi nr. 248/2019 din 25.01.2019 (s-au acordat 45 zile de eliberare anticipată).

Referitor la cele 360 de zile de eliberare anticipată acordate prin Ordonanţa nr. 17/1873 din 14.11.2017, autorităţile italiene au precizat că nu vizează pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, în legătură cu care s-a solicitat şi, ulterior, dispus transferul persoanei condamnate A. în România (pct. 2, fila x, traducerea în limba română, dosar nr. x/2020).

În raport de aceste aspecte, rezultă că persoana condamnată A. execută pedeapsa de 19 ani şi o lună de închisoare, aplicată prin sentinţa Curţii de Apel Torino din 14.06.2017, definitivă la 08.06.2018, sentinţă pentru care a fost emis certificatul prevăzut de Anexa nr. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI, executarea pedepsei a început la 11.08.2015 şi se sfârşeşte la 27.04.2034, condamnatul beneficiind de 135 zile de eliberare anticipată cu privire la ispăşirea acestei pedepse conform legislaţiei italiene.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că această situaţie reiese şi din Certificatul nr. x/2018 privind stadiul executării din 24.08.2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, act ulterior Ordinului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Torino privind stadiul de executare din 21.05.2020, depus de petent în susţinerea prezentei cereri .

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestator cu privire la sentinţa penală atacată au fost tranşate cu prilejul soluţionării cauzei având ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a şi de asemenea, că nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile limitative prevăzute de lege pentru a fi examinate în cadrul contestaţiei la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel cum rezultă din însăşi reglementarea legală a instituţiei juridice a contestaţiei la executare, contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia, care poate fi formulat în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fără însă a putea fi analizate sau reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept, cu reglementare distinctă.

Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum solicită în realitate contestatorul.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 22/FCJI/2022 din data de 25 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

Va obliga contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 22/FCJI/2022 din data de 25 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.