Extraordinary appeal for annulment rejected; final convictions and aggregate 6-year-5-month sentence for human trafficking, pimping, and drug offenses upheld.

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 113 din 03 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului cu titlu de pedepsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victimele B., C. şi D.. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu martorele E., F., G., H., I., J. şi K.. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor obligatoriu de 2 ani şi 5 luni, pedeapsa finală stabilită pentru inculpat fiind de 6 ani şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. şi art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victimele B., C. şi D. şi cu martorele E., F., G., H., I., J. şi K.. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii pe timp de 24 de ore începând de la 21 noiembrie 2019, precum şi durata arestului preventiv din 22 noiembrie 2019 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2019, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, prin inducere în eroare - folosind fie metoda "loverboy" (pretinzând că doreşte o relaţie sentimentală cu persoanele de sex feminin, ascunzându-le că are o relaţia cu inculpata L.), fie prezentând în mod fals modalitatea în care urma să se desfăşoare activitatea de practicare a prostituţiei -, a recrutat, transportat, cazat sau adăpostit mai multe persoane de sex feminin în vederea practicării prostituţiei, anume:

- în cursul lunii mai 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată B. în vederea practicării prostituţiei, determinând-o să creadă că încep o relaţie sentimentală şi o va ajuta să se angajeze în municipiul Bucureşti, iar, apoi, convingând-o să practice prostituţia pe raza municipiului Braşov ca modalitate în care să continue relaţia (folosindu-se şi de o înregistrare video realizată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu persoana vătămată, filmare făcută fără acordul acesteia), unde, începând cu data de 13 mai 2019, a transportat-o şi cazat-o în apartamente în regim hotelier unde era supravegheată de către inculpata L., care i-a fost prezentată drept verişoara acestuia (în apartamente era şi o altă persoană vătămată, C.) şi unde a fost exploatată efectiv prin supunerea la practicarea prostituţiei;

- la începutul lunii mai 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată C. în vederea practicării prostituţiei, determinând-o să creadă că o va ajuta să desfăşoare această activitate şi vor obţine astfel sume importante de bani pe care le vor împărţi - lucru care nu s-a întâmplat în realitate, transportând-o iniţial în municipiul Bucureşti, iar, apoi, pe raza municipiului Braşov, unde a cazat-o în apartamente în regim hotelier, în care era supravegheată permanent de către inculpata L. (care iniţial i-a fost prezentată drept verişoara acestuia) sau/şi de către A., şi unde a fost exploatată efectiv prin supunerea la practicarea prostituţiei, banii fiindu-i luaţi de fiecare dată de către cei doi inculpaţi (cu excepţia primei seri) şi fiindu-i restrânsă libertate de mişcare şi împiedicată să plece la momentul în care a dorit acest lucru;

- în perioada martie- aprilie 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată D., în vederea practicării prostituţiei, determinând-o să creadă că, în fapt, încep o relaţie sentimentală şi apoi, pe acest fond, împreună cu inculpata L., care s-a prezentat ca verişoară, iar nu ca şi concubină, cum era în realitate, a transportat-o şi cazat-o pe persoana vătămată într-un apartament din municipiul Bucureşti, unde a determinat-o să practice prostituţia sub supravegherea inculpatei, folosind şi elemente de constrângere asupra acesteia (A. folosind injurii şi ameninţări, iar ambii inculpaţi lovind-o pe persoana vătămată) timp de aproximativ o săptămână la începutul lunii aprilie 2019, întrunesc trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a arătat că faptele inculpatului A. care, în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane de sex feminin şi a obţinut importante beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi, în unele cazuri încercând să constrângă respectivele persoane să înceapă practicarea prostituţiei sau constrângându-le să continue această activitate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. Astfel, acesta:

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituţiei şi a obţinut beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi, în perioada septembrie 2017 - aprilie 2019, de către numita E. ("Ana"), pe care au cazat-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile Bucureşti, Braşov şi Oradea (aceasta locuind în acele imobile împreună cu L. căreia îi înmâna şi banii obţinuţi) şi pe care inculpatul a transportat-o, în acelaşi interval de timp (noiembrie- decembrie 2018), inclusiv în Anglia pentru a practica prostituţia, sus-numita desfăşurând această activitate până în luna aprilie 2019, când s-a deplasat fără inculpaţi în Franţa pentru a practica prostituţia pe cont propriu, pentru ca din luna septembrie 2019 până în luna noiembrie să practice din nou prostituţia pentru inculpaţi în apartamente închiriate din municipiul Braşov, fiind adusă în acest sens înapoi în România de către A.;

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituţiei şi a obţinut beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi de către numita F. ("Cătălina"), începând cu luna august 2019 până în octombrie 2019, cazând-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile Bucureşti şi Braşov (aceasta locuind începând cu luna septembrie 2019 în apartamentele închiriate din municipiul Braşov împreună cu L. căreia îi înmâna şi banii obţinuţi, dar şi cu E.);

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituţiei de către numita M. în luna mai 2019, cazând-o în acest sens într-un apartament din municipiul Bucureşti şi făcându-i fotografii pe care le-au ataşat unor anunţuri pe site-ul publi24.ro în care aceasta îşi oferea serviciile sexuale şi, totodată, punându-i la dispoziţie un telefon mobil pentru "clienţi";

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituţiei şi a obţinut beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi, în cursul anului 2018, de către numita H., pe care a cazat-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile Bucureşti, Braşov şi Oradea (aceasta locuind în respectivele imobile împreună cu L., căreia îi înmâna şi banii obţinuţi), pentru ca, în perioada octombrie- decembrie 2018, A. să o transporte inclusiv în Anglia în vederea practicării prostituţiei, sus-numita realizând această activitate până la începutul anului 2019;

- a încercat, la sfârşitul lunii aprilie 2019-mai 2019, împreună cu L., să o determine pe persoana vătămată I. să înceapă practicarea prostituţiei folosind contrângerea psihică şi fizică, aceştia, sub pretextul că urmează să meargă la mare, transportând-o pe persoana vătămată într-un apartament din municipiul Bucureşti unde A. - cu complicitatea morală a concubinei sale, a ameninţat-o şi a agresat-o fizic în acest scop, ameninţările la adresa sus-numitei continuând inclusiv la momentul la care cei doi au transportat-o înapoi la domiciliu, în încercarea de o determina să o înregistreze audio recunoscând că ar fi fost de fapt de acord cu practicarea prostituţiei;

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituţiei şi a obţinut beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi, în perioada sfârşitului anului 2018 - februarie 2019, de către numita J., pe care au cazat-o în acest scop, iniţial într-un apartament închiriat pe numele lui L. din judeţul Braşov, unde a locuit împreună cu aceasta din urmă, care răspundea la apelurile clienţilor, iar ulterior, la sfârşitul lunii ianuarie 2019, într-un hotel din municipiul Braşov (motivând că s-ar fi certat cu L.), unde numita J. a mai practicat prostituţia pentru inculpat până la începutul lunii februarie 2019;

- în perioada iunie- iulie 2019, cu ajutorul lui N., a recrutat-o pe numita K. în vederea practicării prostituţiei, iar, ulterior, împreună cu L., a înlesnit practicarea prostituţiei şi a obţinut beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi de către sus-numită, pe care au cazat-o, în acest scop, într-un apartament închiriat din judeţul Braşov, în care a locuit împreună cu L., care răspundea la apelurile clienţilor şi prelua banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, perioadă în care martora s-a simţit constrânsă psihic să continue respectiva activitate, dar şi izolată (interzicându-i-se orice contact cu familia), fiindu-i, totodată, teamă de A. care avea o fire impulsivă (lovind-o cu telefonul la un moment dat) şi fiind presată să practice prostituţia de către L. care se afla în permanenţă cu ea.

În plus, s-a reţinut că faptele inculpatului A. care, în perioada 2018-2019, a efectuat fără drept, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc - cannabis, care se regăseşte în Tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000 (procurare, deţinere, comercializare, punere la dispoziţie, oferire), anume:

- în vara anului 2019, a comercializat, în 6-7 ocazii, ţigări cu cannabis către martorul O., la preţul de 50 RON (reies cel puţin 6 comercializări în cuantum total de 300 RON);

- în perioada 2018-2019, i-a oferit ţigări cu cannabis pentru consum martorei E., persoană care practica prostituţia pentru acesta, în cel puţin două ocazii (martora nu a precizat exact, ci doar a specificat că s-a întâmplat în mai multe rânduri acest lucru);

- la data de 20 noiembrie 2019, i-a pus la dispoziţie pentru consum cannabis inculpatei L., din substanţa identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 21 noiembrie 2019;

- în perioada 2018 - 2019, a procurat şi deţinut diferite cantităţi de cannabis, inclusiv cele identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din 21 noiembrie 2019 (conform RCTS nr. x din 05 decembrie 2019, în probele analizate, anume 0,5 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv, aflate în interiorul dispozitivului pentru mărunţit şi pe grinder-ul metalic, s-a pus în evidenţă THC), ce erau deţinute atât pentru consum propriu, cât şi pentru operaţiuni de oferire/punere la dispoziţie altor persoane, întrunesc, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi al celei obiective, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, dar şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, scopul patrimonial urmărit, conduita după săvârşirea faptelor şi în cursul procesului penal, şi anume împrejurarea că acesta nu a recunoscut toate infracţiunile care i-au fost imputate şi a încercat să-l influenţeze pe martorul P. (concubinul persoanei vătămate B.), prin denaturarea probelor ce ar fi putut rezulta din declaraţiile sale, precum şi aspectele care circumstanţiază persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse prin rechizitoriu inculpatului A. în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat nu a relevat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că substanţele comercializate de acesta erau chiar droguri de mare risc şi nu alt tip de substante, cu efecte de bună dispoziţie, relaxare şi energizare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, şi inculpatul A., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, prin motivele de apel, Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a interpretării eronate a probatoriului, precum şi al greşitei individualizări a pedepselor principale aplicate inculpaţilor A. şi L., atât în ceea ce priveşte cuantumul (ambii inculpaţi), cât şi modalitatea de executare (în cazul inculpatei L.).

La rândul său, inculpatul A. a formulat critici cu privire la soluţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., la greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, la modalitatea incorectă de individualizare a pedepselor (sens în care a invocat poziţia sa de recunoaştere a săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, trafic şi consum de droguri), la aplicarea eronată a măsurii confiscării speciale, precum şi la greşita soluţionare a laturii civile.

Prin decizia penală nr. 574 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 03 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate apelantului inculpat A. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 noiembrie 2019 până la 27 octombrie 2021.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata L..

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului A. de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului x cu numărul de înmatriculare x, precum şi solicitarea aceluiaşi inculpat de restituire a telefonului x.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată solicitarea inculpatului A. de restituire a laptopului marca x şi a telefonului x, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., acesta a fost obligat la plata sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, efectuând propria analiză a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond a analizat minuţios probele administrate în cauză şi a stabilit în mod corect situaţia de fapt, reţinând că doar o parte din acuzaţiile aduse inculpatului A. prin actul de sesizare sunt susţinute probator.

Astfel, a apreciat că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2019, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, prin inducere în eroare - folosind fie metoda "loverboy" (pretinzând că doreşte o relaţie sentimentală cu persoanele de sex feminin, ascunzându-le că are o relaţie cu inculpata L.), fie prezentând în mod fals modalitatea în care urma să se desfăşoare activitatea de practicare a prostituţiei, a recrutat, transportat, cazat sau adăpostit mai multe persoane de sex feminin în vederea practicării prostituţiei (persoanele vătămate majore B., C. şi D.), asupra cărora a exercitat violenţe şi ameninţări atunci când acestea şi-au manifestat opoziţia la continuarea respectivei activităţi şi împiedicându-le să plece din locul în care erau ţinute, întrunesc trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A mai arătat că faptele inculpatului A., care, în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane de sex feminin şi a obţinut importante beneficii materiale din desfăşurarea acestei activităţi, în unele cazuri încercând să constrângă persoanele de sex feminin să înceapă practicarea prostituţiei sau constrângându-le să continue practicarea acesteia, respectiv pe E., M., I. şi K., întrunesc trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a reţinut că faptele aceluiaşi inculpat, care, în perioada 2018 - 2019, a efectuat fără drept, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, respectiv în vara anului 2019, a comercializat, în 6-7 ocazii, ţigări cu cannabis către martorul O., la preţul de 50 RON (reies cel puţin 6 comercializări în cuantum total de 300 RON); în perioada 2018-2019, i-a oferit ţigări cu cannabis pentru consum martorei E., persoană care practica prostituţia pentru acesta, în cel puţin două ocazii (martora nu a precizat exact, ci doar a specificat că s-a întâmplat în mai multe rânduri acest lucru); la data de 20 noiembrie 2019, i-a pus la dispoziţie pentru consum cannabis inculpatei L., din substanţa identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare din 21 noiembrie 2019; a procurat şi deţinut cantităţile de cannabis identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din 21 noiembrie 2019 (conform RCTS nr. x din 05 decembrie 2019, în probele analizate, anume 0,5 grame fragmente vegetale mărunţite de culoare verde oliv, aflate în interiorul dispozitivului pentru mărunţit şi pe grinder-ul metalic, s-a pus în evidenţă THC), cannabis-ul fiind deţinut atât pentru consum propriu, cât şi pentru operaţiuni de oferire/punere la dispoziţie altor persoane, întrunesc, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi al celei obiective, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu droguri de risc, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Curtea a constatat că aceste fapte au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa încât, în mod corect, tribunalul a hotărât condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, al căror cuantum şi modalitate de executare au fost stabilite în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de lege. S-a mai arătat că soluţionarea acţiunii civile şi acordarea cheltuielilor judiciare s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Totodată, a fost apreciată ca fiind nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, referitoare la netemeinicia soluţiei de achitare pronunţată cu privire la inculpatul A., sens în care s-a reţinut că instanţa de fond a evaluat, în mod judicios şi cu respectarea exigenţelor impuse de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., probele dosarului şi a stabilit, în mod corect, că acuzaţiile formulate în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nu sunt susţinute din punct de vedere probator.

Astfel, s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză (declaraţiile inculpatului, ale persoanelor vătămate şi ale martorilor, rezultatul percheziţiei domiciliare), nu a rezultat dincolo de orice îndoială că substanţa ce a fost comercializată sau oferită persoanelor vătămate spre consum ar fi fost cocaină ori o altă substanţă din tabelele I şi II anexa la Legea nr. 143/2000, cu atât mai mult cu cât la percheziţia domiciliară nu au fost identificate nici măcar urme ale unor astfel de substanţe care să poată fi analizate.

Neîntemeiată a fost apreciată şi critica parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A., considerându-se că, deşi acesta nu a recunoscut toate acuzaţiile, în mod corect prima instanţă a ţinut seama de conduita sa procesuală pozitivă, neexistând motive care să justifice o agravare a răspunderii penale. Deopotrivă, Curtea a constatat că pedeapsa principală şi cea complementară aplicate inculpatului corespund pe deplin principiului proporţionalităţii dintre sancţiune şi comportament şi sunt apte să contribuie la valorizarea funcţiei de exemplaritate, intransigenţă şi fermitate a măsurilor de constrângere.

Ca urmare, instanţa de control judiciar a respins apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, ca fiind nefondat, dispunând aceeaşi soluţie şi în ceea ce priveşte calea de atac declarată de inculpatul A..

Sub acest din urmă aspect, Curtea a considerat neîntemeiată critica apelantului referitoare la greşita respingere a solicitării de schimbare a încadrării juridice, reţinând că diferenţa dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism o constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a persoanei care se prostituează. Astfel, potrivit doctrinei, proxenetismul reprezintă o activitate infracţională neagresivă, ce nu implică vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a subiectului pasiv.

A subliniat că infracţiunea de trafic de persoane se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum şi prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei ce are autoritate asupra celei vizate sa facă obiectul exploatării, prin exploatare înţelegându-se şi obligarea la practicarea prostituţiei. Aşa fiind, dacă în cazul proxenetismului constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârşire alternativă a infracţiunii, într-un asemenea caz recrutarea şi traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituţiei, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni.

Or, aşa cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate, deşi uneia dintre ele i s-a spus că va practica prostituţia (numita D., care, însă, ulterior s-a răzgândit, refuzând să întreţină relaţii sexuale cu clienţii aduşi), odată ajunsă în Bucureşti, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra sa, pentru a-i induce o stare de temere şi a o determina să se prostitueze. Inculpatul a exercitat astfel de violenţe şi asupra persoanei vătămate B., căreia i-a prezentat o stare de fapt neadevărată, cu scopul inducerii în eroare în vederea practicării prostituţiei (respectiv i-a făcut promisiuni de dragoste, oferindu-i sprijinul său şi mijlocirea "verişoarei sale", respectiv a inculpatei L., în găsirea unui loc de muncă în capitală).

Prin urmare, Curtea a apreciat că, atât prin exercitarea de ameninţări şi loviri, cât şi prin manoperele dolosive întrebuinţate de inculpat, a fost înfrântă libertatea psihică, fizică şi de voinţă a persoanelor vătămate, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.

Instanţa de apel a constatat, deopotrivă, că nu este fondată nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A., acestea fiind corect stabilite, aşa cum s-a arătat cu prilejul analizării apelului declarat de parchet.

Chiar dacă nu s-a constituit într-un motiv distinct de apel, instanţa de control judiciar a răspuns inculpatului A. şi în ceea ce priveşte efectele acordate de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 ca urmare a denunţurilor sale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a arătat că în privinţa primului denunţ, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Sibiu, a învederat faptul că, în pofida investigaţiilor efectuate, nu s-a reuşit identificarea persoanei denunţate de inculpatul A., astfel că s-a dispus clasarea cauzei. Or, faţă de soluţia procurorului, Curtea a concluzionat că inculpatul A. nu a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate, motiv pentru care nu a reţinut cauza specială de atenuare a pedepselor.

Totodată, instanţa a mai observat că, în cazul celui de-al doilea denunţ, s-a stabilit că substanţele comercializate de către persoana denunţată erau substanţe psihoactive, astfel că aceasta nu a comis o infracţiune gravă, în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 682/2002, şi ca atare nici într-o asemenea situaţie nu poate fi luată în discuţie aplicabilitatea respectivei cauze speciale de reducere a pedepsei.

Instanţa de control judiciar a mai arătat că nu poate fi luată în considerare nici critica inculpatului A. referitoare la dispunerea măsurii confiscării speciale doar în privinţa sa, iar nu şi a inculpatei L., având în vedere că măsura de siguranţă are caracter personal şi exclude solidaritatea, astfel că banii dobândiţi de participanţi prin săvâşirea infracţiunii se confiscă în măsura în care au beneficiat de ei. Or, sumele de bani obţinute de persoanele vătămate erau, în principal, împărţite cu apelantul A., inculpata L. ajutându-l pe acesta în derularea activităţii infracţionale şi îngrijindu-se ca persoanele vătămate să execute indicaţiile impuse de acuzat.

Pe de altă parte, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. în cursul judecăţii în apel, de ridicare a măsurii sechestrului asigurător cu privire la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având în vedere că, potrivit afirmaţiilor acestuia, proprietarul maşinii este mama sa, aşa încât doar cea din urmă este îndreptăţită să solicite restituirea.

În privinţa cererilor de restituire a bunurilor Laptop x, x şi telefon x, având în vedere că au fost folosite cu ocazia comiterii infracţiunilor, Curtea a constatat că în mod just prima instanţă a dispus confiscarea lor specială de la cei doi inculpaţi. În plus, a arătat că telefonul x aparţine inculpatei L., nu inculpatului A..

S-a mai subliniat că, deşi judecătorul fondului a omis să precizeze că obligă ambii inculpaţi la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate părţilor civile, această omisiune urmează a fi acoperită de instanţa de control judiciar. Sub acest aspect, s-a arătat că, în cuprinsul dispozitivului, la admiterea în parte a acţiunilor civile, a fost indicat temeiul de drept civil care reglementează răspunderea civilă solidară, respectiv prevederile art. 1382 C. civ.. Ca urmare, deşi s-a omis a se specifica faptul că obligaţia de plată a daunelor morale le incumbă ambilor inculpaţi în solidar, instanţa a menţionat temeiul de drept aferent principiului răspunderii solidare, astfel că intenţia instanţei este clară sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât părţile civile au specificat în faţa primei instanţe, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că cererea lor de constituire ca părţi civile îi vizează pe ambii inculpaţi.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a susţinut că, în privinţa sa, nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în conformitate cu care persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din acest act normativ şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, reţinând că persoana denunţată de inculpatul A. nu a săvârşit o infracţiune gravă în accepţiunea art. 2 din lege, întrucât substanţele comercializate de aceasta erau substanţe psihoactive. Or, procedând într-o asemenea manieră, instanţa de control judiciar a nesocotit decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, prin care s-a constatat că este neconstituţională soluţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din actul normativ şi care nu a comis o infracţiune gravă.

Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt aplicabile recurentului A., cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege.

Prin încheierea din 22 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reţinut că, din punct de vedere strict formal, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a interpretat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 (astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015), care definesc condiţiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea dedusă judecăţii astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Cu alte cuvinte, nu orice aspect de nelegalitate constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări ale normelor juridice care corespund unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de lege (deciziile nr. 340/RC din 11 octombrie 2018, nr. 231/RC din 11 iunie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 181/RC din 18 iunie 2020, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 100/RC din 04 martie 2021, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta fiind incident numai în situaţia în care sancţiunea penală stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita sa individualizare de către instanţele de fond. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită prin hotărârile date în fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Rezultă, aşadar, că examinarea ce poate fi realizată prin prisma acestui motiv de casare presupune efectuarea unei verificări matematice a cuantumului pedepsei aplicate de instanţele inferioare prin comparaţie cu limitele speciale prevăzute de norma de incriminare, astfel cum sunt reduse ori, după caz, majorate ca urmare a reţinerii, cu titlu definitiv, a cauzelor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză, însă, ceea ce a criticat, în realitate, recurentul nu este nelegalitatea pedepselor aplicate în raport cu aceste limite determinate în funcţie de textele de lege a căror incidenţă a fost constatată, ci omisiunea reţinerii de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care ar fi avut drept consecinţă reducerea la jumătate a respectivelor limite.

Or, atâta timp cât instanţa de apel nu a reţinut, în favoarea inculpatului, această cauză legală de reducere a pedepsei, iar dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancţiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la normele de drept relevante pentru tratamentul sancţionator a căror aplicabilitate a fost deja stabilită, reanalizarea fundamentului faptic care a condus organele judiciare la adoptarea respectivei soluţii este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Cu alte cuvinte, pe această cale nu se poate realiza verificarea conformităţii cu legea a constatărilor instanţei de apel cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa aplicării, direct în recursul în casaţie, a acestui beneficiu, căci o asemenea operaţiune ar presupune o nouă judecare a cauzei, prin reaprecierea unor împrejurări factuale ce ţin de particularităţile speţei, lucru care nu este permis din perspectiva prevederilor art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat anterior, pot constitui temeiuri pentru a casa hotărârea recurată doar acele încălcări ale legii procesual penale sau legii substanţiale care corespund, în mod real, unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator. În acest sens, s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenţa sa instanţa supremă, relevante fiind deciziile penale nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 şi nr. 114/RC din 10 martie 2022.

De altfel, în concret, singura problemă de drept invocată de recurent vizează interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015), care definesc condiţiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei.

Pornind de la aspectele factuale reţinute în mod definitiv în legătură cu această chestiune de către instanţa de apel şi care nu mai pot forma obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac, respectiv împrejurarea că inculpatul A. nu a denunţat o infracţiune gravă în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 682/2002 (în cazul celui de-al doilea denunţ), se constată că decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, nu are aplicabilitate în cauză.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din acelaşi act normativ, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, invocată de recurentul inculpat, s-a statuat că este neconstituţională soluţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din actul normativ şi care nu a comis o infracţiune gravă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 16), instanţa de contencios constituţional a constatat că "în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi."

Aşadar, prin decizia invocată, Curtea Constituţională nu a sancţionat pentru neconformitate cu legea fundamentală cerinţa ca infracţiunea denunţată să fie una gravă, aşa cum a susţinut recurentul, ci exclusiv condiţia derivând din gravitatea infracţiunii săvârşită de martorul denunţător (în speţă, inculpatul A.). De altfel, legiuitorul a instituit această cauză legală de reducere a pedepsei în beneficiul infractorului care, în mod activ, dezvăluie organelor judiciare informaţii decisive pentru aflarea adevărului, tocmai din necesitatea de a combate fenomenul infracţionalităţii grave.

În atare situaţie, având în vedere toate aspectele anterior expuse în legătură cu inaplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, precum şi faptul că susţinerile recurentului referitoare la omisiunea reţinerii cauzei de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte este ţinută să verifice legalitatea pedepselor aplicate prin raportare la dispoziţiile de drept penal substanţial a căror incidenţă a fost reţinută în speţă cu autoritate de lucru judecat, context în care constată că cele trei sancţiuni penale aplicate în cauză inculpatului A., două de câte 4 ani închisoare şi una de 2 ani şi 6 luni închisoare, se încadrează în limitele stabilite de legiuitor pentru infracţiunile de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 3 ani la 10 ani închisoare), proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 3 ani la 10 ani închisoare), şi trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 2 ani la 7 ani închisoare).

Faţă de aceste considerente, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 160 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 aprilie 2022.