Scope of precautionary seizure limited to criminal prejudice versus broader fiscal debts and accessories in money laundering cases

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. menţinerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin: Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Ordonanţa din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş până la concurenţa sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, şi 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

În exercitarea controlului impus de dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. conform cărora, în tot cursul procesului penal, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea căilor de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia penală, a apreciat că temeiurile care au fundamentat luarea acestor măsuri asiguratorii continuă să existe şi nu a intervenit niciun element de noutate care să aibă aptitudinea de a modifica sau de a justifica revocarea sau ridicarea acestor măsuri.

Curtea a arătat că pentru a fi legal instituite măsurile asigurătorii trebuie respectate următoarele condiţii: (i) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; (ii) să existe motive care să arate că un obiect poate servi la repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârşirii infracţiunii, pentru garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare sau instituirea/menţinerea măsurii este dispusă în vederea confiscării/confiscării extinse; (iii) măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată şi (iv) bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului.

Cu privire la prima condiţie, respectiv să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fără a face aprecieri care să depăşească limitele verificărilor pe care le presupune analiza legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, curtea de apel a considerat că probele administrate în cauză justifică reţinerea unei suspiciuni rezonabile privind comiterea de către inculpatul A. a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, curtea de apel a reţinut că prin ordonanţele menţionate măsurile asigurătorii au fost instituite pentru a servi la despăgubirea părţii civile, dar şi pentru a garanta executarea confiscării sumelor pretins obţinute din comiterea faptei de spălare de bani.

Având în vedere aceste aspecte şi soluţia dispusă de instanţa de fond pe aspectele legate de soluţionarea acţiunii civile, confiscare, respectiv obligarea inculpatului la plata prejudiciului, s-a constatat ca fiind îndeplinită condiţia pentru menţinerea măsurilor asiguratorii.

Cu privire la a treia condiţie, respectiv ca măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată, a reţinut că aceasta a fost dispusă prin ordonanţele procurorului, fiind menţinute prin sentinţa apelată, astfel că şi această condiţie era îndeplinită.

Cu privire la a patra condiţie pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, respectiv ca bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului, a constatat că niciunul din bunurile indisponibilizate nu este exclus de la instituirea măsurii asigurătorii.

Verificarea la acest moment procesual este limitată la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii iar în aceste limite, curtea de apel a apreciat că măsurile au fost luate în mod legal şi se impunea menţinerea acestora.

Strict în raport de aspectele arătate de instanţa de fond, Curtea de apel a reţinut, la acest moment procesual, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru menţinerea măsurilor asiguratorii, acestea fiind luate cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de lege şi nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestora. Totodată, măsurile asigurătorii sunt proporţionale şi necesare în raport de scopul urmărit prin instituirea lor.

În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

De asemenea, Curtea a mai constatat că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Reţinând dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen. şi analizând legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse, curtea a constatat că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de rezultat, existând suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi putut comite faptele pentru care este cercetat, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care acesta beneficiază, potrivit art. 4 C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României, cu atât mai mult cu cât, în privinţa sa, s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă.

Curtea a reamintit că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei" (independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante) şi cum a fost menţionat de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.

În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., curtea a constatat şi respectarea, în prezenta cauză, a exigenţelor de proporţionalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerinţă în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerinţele interesului general şi interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracţiunilor.

Astfel, în contextul factual al cauzei, Curtea de apel a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise.

În ceea ce priveşte termenul scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

În acest sens, instanţa de apel a considerat că durata măsurilor instituite prin ordonanţele procurorului menţionate mai sus este justificată la acest moment procesual de complexitatea cauzei şi de natura acuzaţiilor aduse inculpatului A., iar consecinţele pe care le produc asupra acestuia nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reţinut în sarcina lui.

Prin urmare, prin raportare şi la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie (cu titlu de exemplu cauza Gogitidze şi alţii împotriva Georgiei) Curtea a constatat că măsurile asiguratorii sunt justificate, impunându-se în continuare menţinerea acestora.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare fiscală a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, modificarea încheierii penale atacate, în sensul menţinerii sechestrului asigurător stabilit prin Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Ordonanţa din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş .

A apreciat că în mod nejustificat Curtea de Apel a menţinut măsura sechestrului asigurător în limita stabilită de instanţa fondului, respectiv Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr. 51 din 02.03.2021, fără a ţine cont şi de faptul că inculpatul mai este obligat şi la plata accesoriilor aferente până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă.

A solicitat a se avea în vedere faptul că prin ordonanţele de instituire a măsurilor asigurătorii, instituirea sechestrului asigurătoriu s-a realizat până la concurenţa sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalităţi şi dobânzi legale) reprezentând paguba produsă bugetului consolidat al statului.

Examinând contestaţia formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare fiscală, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză în limita sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, şi 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Astfel, prin Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. în vederea reparării pagubei produse bugetului consolidat al statului, până la concurenţa sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalităţi şi dobânzi legale), respectiv asupra următoarelor bunuri:

- Cota de 1/1 din imobilul tip apartament, compus din 2 camere, baie şi bucătărie, în suprafaţă de 49 mp şi cota de teren de 14/298 din terenul aferent apartamentului, înscris în CF nr. x - C1-U7 Baia Mare, nr. top x-16 Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, etj 1, jud. Maramureş,

- Cota de 1/1 din imobilul tip apartament, compus din 1 cameră cu suprafaţă de 16,36 mp, baie în suprafaţă de 3,95 mp şi bucătărie în suprafaţă de 12 mp, neavând specificată cota de teren în indiviziune în cartea funciară pe hârtie, înscris în CF nr. x - C1-U9 Baia Mare, nr. top x-1 Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, etj 1, jud. Maramureş.

Prin Ordonanţa nr. 29/P/2010 din data de 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. în vederea reparării pagubei produse bugetului consolidat al statului, până la concurenţa sumei de 4.346.225 RON, la care se adaugă accesorii (penalităţi şi dobânzi legale), respectiv asupra următoarelor bunuri:

- Cota de 1/1 din imobilul tip rest parte spaţiu comercial, în suprafaţă de 98,16 mp, înscris în CF nr. x - C1-U147 Baia Mare, nr. top x Baia Mare, provenind din CF nr. x Baia Mare, situat în Baia Mare, str. x, jud. Maramureş, apartament rest parte spaţiu comercial.

Prin ordonanţele nr. 169/P/2015 din 03.04.2017 şi 24.04.2017, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a instituit şi ulterior s-a pus sechestru asigurător, în vederea confiscării speciale a sumei de 4.500.000 RON raportat la infracţiunea de spălare de bani, asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile:

- 76.500 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la B. S.A., C.U.I. x în valoare de 7.650 RON;

- o mansardă situată în Baia Mare, str. x, în suprafaţă utilă de 298 m2 cu o valoare impozabilă de 482.760 RON (compartimentată în şase apartamente) - neîntabulată;

- un spaţiu comercial situat în Baia Mare, str. x, (demisol + parter) în suprafaţă desfăşurată de 367,75 m2 cu o valoare impozabilă de 537.570 RON şi teren aferent în cotă de 56/298 m2 înscris în C.F. x a municipiului Baia Mare;

- un garaj situat în Baia Mare, b-dul x nr. 32, în suprafaţă de 18 m2 cu o valoare impozabilă de 7.245 RON;.

- cotei de 1/3 din terenul în suprafaţă de 3.300 m2, situat în comuna Recea, sat Săsar, înscris în Cartea Funciară nr. x a comunei Recea (nr. CF vechi x), nr. cadastral xop: x - fila x, volumul I şi fila x, volumul V.

Prin sentinţa penală nr. 51/02.03.2021 a Tribunalului Maramureş, s-a reţinut cu privire la măsurile asigurătorii, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, menţinerea măsurii sechestrului asigurator luată prin: Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din data de 08.12.2015 din dosarul nr. x/2010 al DNA, Ordonanţa din 03.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Ordonanţa din data de 24.04.2017 din dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş până la concurenţa sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, şi 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

De asemenea, Înalta Curte constată că în filele x d.u.p. se regăseşte raportul de inspecţie fiscală generală întocmit în data de 10.06.2010 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, raport prin care s-a constatat situaţia obligaţiilor aferente perioadei 08.08.2007 - 31.12.2009, respectiv 4.552.726 RON- impozit, taxe, contribuţii şi 2.293.228 RON - accesorii.

Prin raportul de inspecţie fiscală întocmit în data de 23.09.2014 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca s-a constatat că pentru perioada 01.01.2008 - 29.12.2010, valoarea impozitului, a taxelor şi a contribuţiilor era de 7.977.673 RON, iar valoarea accesoriilor, aferentă perioadei 25.06.2008 - 25.08.2014 era de 6.269.367 RON.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 29 iunie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, reţinându-se că, în perioada 24.03.2010 - 22.12.2011, a dobândit, a deţinut şi a folosit suma de 4.500.000 RON, cunoscând că provine din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., pe care a comis-o în perioada aprilie - mai 2008 în calitate de reprezentant al A. (suma de 4.346.225 RON este dobândită prin evaziune fiscală, iar diferenţa până la 4.500.000 RON este reprezentată de fructele civile obţinute din suma susmenţionată), transferând-o din contul A., iniţial în contul personal deschis la S.C. C. S.A., în perioada martie-mai 2010, iar ulterior, din acest cont a efectuat mai multe operaţiuni (creditarea S.C. D. S.R.L. cu 3.055.060 RON, în data de 07.06.2011, şi cu suma de 22.500 RON, în data de 18.08.2011, aport care a fost restituit în cuantum de 3.055.060 RON, în luna decembrie 2011; ridicări de numerar, în cuantum de 325.547 RON, şi constituirea de depozite la termen în perioada 04.05.2010-22.12.2011 şi, finalmente, împrumutarea PFA E. cu suma de 4.522.000 RON, în decembrie 2011, după restituirea aportului şi lichidarea unor depozite); totodată, s-a reţinut că inculpatul a conceput şi a pus în practică mecanismul complex susmenţionat şi în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumei de 4.500.000 RON, cunoscând că provine din infracţiunea de evaziune fiscală.

Prin rechizitoriul nr. x/2010 din data de 11 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 completată şi modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2008, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al A., a înregistrat în contabilitatea A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON din care T.V.A. în sumă de 1.405.050 RON şi factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON din care T.V.A. în sumă de 950.00 RON şi 7 chitanţe fiscale fictive, provenind de la S.C. F. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit şi deducerii nelegale de T.V.A., cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârşirii faptei) din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat şi suma de 2.363.025 RON reprezintă T.V.A. dedus nelegal.

Analizând susţinerile contestatoarei părţi civile, prin prisma actelor şi lucrărilor anterior prezentate, Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic instanţa de apel a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător pentru suma de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, şi 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor) şi nu pentru suma de 14.247.042 RON (7.977.673 RON - debit şi 6.269.369 RON - accesorii), astfel cum s-a constatat prin rapoartele de inspecţie fiscală din data de 10.06.2010 şi respectiv 23.09.2014 ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

Astfel, în cuprinsul celor două acte de sesizare anterior menţionate se reţine că infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost săvârşită în perioada 24.03.2010 - 22.12.2011 şi infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în perioada aprilie-mai 2008, or prin rapoartele de inspecţie fiscală care au stat la baza solicitărilor părţii civile s-a stabilit situaţia obligaţiilor fiscale şi a accesoriilor aferente unei perioade mult mai mari decât cele reţinute pentru faptele deduse judecăţii, respectiv 08.08.2007 - 31.12.2009 şi 25.06.2008 - 25.08.2014. Aşadar, în mod corect instanţa de apel a menţinut măsura asigurătorie doar până la concurenţa sumei de 4.272.030 RON (4.118.255 RON - prejudiciu, şi 153.775 RON - fructe civile dobândite prin spălarea banilor).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarele părţi civile Statul Român prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii penale nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarele părţi civile Statul Român prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii penale nr. 55 din data de 24 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.