Cassation appeal dismissed; conviction for abuse of public office upheld due to fulfillment of objective and subjective elements

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 85 pronunţată la data de 15 februarie 2021 de Judecătoria Beiuş:

În baza art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., cetăţean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, cu 24 de acte materiale, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementara, exercitarea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de contabil şef de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii în cadrul unei regii autonome cu specific silvic, dreptul de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de contabil şef de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii în cadrul unei regii autonome cu specific silvic, dreptul de a ocupa o functie publica pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a fixat un termen de supraveghere pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezente la serviciul de probaţiune la datele fixate de acest serviciu; să primescă vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, consilierului de probaţiune schimbarea locuinţei si orice deplasare ce depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice orice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost a obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria com. Finis si Primaria Municipiului Beiuş.

B. Prin decizia penală nr. 640/A din 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A..

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs în casaţie inculpata A..

Inculpata a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, a invocat neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă, expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri. apreciind că lipseşte urmarea impusă de norma de incriminare.

Suplimentar, faţă de cele susţinute în dezbateri, a evocat Decizia CCR nr. 603/2015, arătând că legiuitorul a înţeles să intervină în conţinutul normei de incriminare eliminând conflictului de interese determinat de existenţa unor relaţii de muncă. Pe cale de consecinţă a considerat că a avut loc o dezincriminare a acestei modalităţi de comitere fapt pentru care o atare împrejurare nu poate fi luată în considerare la stabilirea antrenării răspunderii penale. A arătat că în cauză nu a fost stabilit în niciun mod folosul obţinut de către una dintre cele patru categorii de persoane descrise în norma de incriminare, iar potenţialul folos, obţinut de societatea comercială la care soţul său era un simplu administrator, este irelevant în raport de stricta interpretare a normei de incriminare.

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, s-a arătat că publicarea anunţurilor privind organizarea licitaţiilor (deşi nereţinută de către instanţa de apel) nu poate determina folosul material. Conţinutul acestor anunţuri era stabilit de Preşedintele de comisie (care anterior publicării le semna efectiv), iar toate aceste publicări se realizau anterior înscrierii la licitaţie fiind inadmisibil a se susţine că la acel moment inculpata se afla în incompatibilitate. Măsurile organizatorice se situează anterior înscrierii la licitaţie, or în efectuarea acestor demersuri inculpata se afla în exercitarea normală a atribuţiilor de serviciu.

S-a mai arătat că nu se poate retine în sarcina inculpatei ca element de tipicitate o activitate materială anterioară înscrierii la licitaţie a vreunei persoane, atunci când potenţialul conflict de interese nu era născut. Un atare potenţial conflict se naşte din momentul înscrierii la licitaţie a uneia dintre persoanele prevăzute în norma de incriminare. Calitatea de membru a Comisiei de licitaţie a existat, însă exigenţa unei soluţii de condamnare impune în mod necesar, prin raportare la condiţiile de tipicitate, efectuarea unui act prin care să fi provocat un folos soţului. Niciun act ce intră în atribuţiile de serviciu nu se circumscrie unui asemenea act material.

În ceea ce priveşte redactarea procesului-verbal, inculpata a precizat că a întocmit acest înscris la dictarea martorului (preşedintele de comisie). Simpla redactare după dictare a unui înscris nu poate avea influenţă în obţinerea folosului şi în consecinţă nu constituie un act tipic de executare. Deşi critica ar putea viza lipsa legăturii de cauzalitate, a apreciat că afectat este însuşi elementul material, impropriu producerii rezultatului.

Referitor la calitatea de membru al comisiei, a precizat că nici această simplă calitate nu constituie un act de executare specific. Licitaţia era condusă de Preşedinte, preţul de pornire era stabilit anterior licitaţiei, la fel şi paşii licitaţiei prin raportare la norme legale specifice legislaţiei forestiere. Conformitatea actelor întocmite, rezultă inclusiv din opinia Gărzii Forestiere care a arătat că valoarea de pornire a tuturor licitaţiilor organizate este conformă cu cea prescrisă de legislaţia în vigoare. Determinarea valorii de atribuire s-a realizat prin licitarea succesivă, fără intervenţia vreunui membru al comisiei. Preţul era astfel stabilit de participanţi şi constatat de preşedinte, sub acest aspect, recurenta neavând o conduită proprie alta decât ocuparea unui scaun şi redactarea unui proces-verbal după dictare. Niciunul dintre aceste acte nu se circumscrie însă actului de executare tip prevăzut de norme de incriminare.

Cu privire la semnarea contractelor a precizat că această operaţiune a existat în materialitatea ei însă nu constituie un element de tipicitate. Procedura de adjudecare realizată prin licitări şi supralicitări succesive este cea care determină oferta câştigătoare. Semnarea acestui act nu are valenţă infracţională, cel care angaja răspunderea ocolului fiind preşedintele, de asemenea semnatar al actului.

Totodată, inculpata a invocat lipsa de previzibilitate a normei de incriminare apreciind că se impune soluţia achitării prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

A mai invocat lipsa calităţii speciale a subiectului activ arătând că Regia Autonomă Ocolul Silvic Codrii Beiuşului nu are capital social de stat, cu toate că are în administrare terenurilor forestiere a 3 UAT-uri. A apreciat că nu poate fi interpretată extensiv norma de incriminare câtă vreme calitatea de funcţionar este condiţionată de existenta capitalului social de stat, or dincolo de împrejurarea că acesta nu există, dovada unui asemenea capital incumba acuzării.

A mai susţinut că lipseşte tipicitatea prin raportare la îndeplinirea unei obligaţii. A arătat că, deşi prevederile art. 301 alin. (2) lit. b) din C. pen. sunt analizate ca o cauză de nepedepsire, a apreciat că această prevedere antrenează expres lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii. Executarea elementului material în forma participării în calitate de membru al Comisiei de licitaţie reprezintă o obligaţie de serviciu (corelativă dreptului la muncă) ce nu putea înceta fără a determina anularea respectivei licitaţii. O atare împrejurare, dublată de conduita inculpatei fără influenţă în producerea rezultatului se circumscrie cauzei speciale analizate, fapt ce impunea, de asemenea, achitarea sa.

În egală măsură, a mai invocat lipsa întrunirii elementelor de tipicitate subiectivă, sau existenţa unei erori de drept cu privire la norma de incriminare. În ceea ce priveşte eroarea invincibilă asupra conţinutului normei penale, inculpata a invocat aceea că o persoană cu pregătire juridică i-a confirmat că nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate, aspect de fapt stabilit prin probe, fără putinţă de tăgadă. Câtă vreme eroarea de drept penal poartă asupra tipicităţii obiective, chiar dacă formal soluţia de achitare s-ar dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d), o) atare critică poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat.

2) Prin încheierea din data de 16 februarie 2022, Înalta Curte admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 30 martie 2022.

Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate de inculpata A. referitoare la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 301 din C. pen. pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte critica inculpatei referitoare la lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, s-a reţinut că acest aspect se evaluează, în principal, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

De asemenea, Înalta Curte a reţinut că aspectele referitoare la eroarea de drept constituie critici ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, arătându-se că argumentele apărării sub acest aspect vizează chestiuni de fapt şi tind la o reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă, iar o atare analiză excede limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Mai mult, s-a apreciat că eroarea cu privire la caracterul penal al faptei este evocată pro causa, inculpata făcând de fapt referire la existenţa unui dubiu sau la o evaluare greşită a caracterului penal al faptei în raport de faptul că o persoană cu pregătire juridică i-ar fi confirmat că nu s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 din C. pen.).

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluţia jurisprudenţei în materia recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, şi a vinovăţiei, respectiv a laturii subiective cu toate cerinţele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020, încheierea nr. 571/RC din 15 decembrie 2021).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de inculpată nu sunt întemeiate.

Inculpata A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 301 alin. (1) din C. pen., fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, în acord cu prima instanţă, ca situaţie de fapt aceea că în perioada 13.03.2013-18.12.2015, în calitate de contabil şef la Ocolul Silvic Codrii Beiuşului RA, a făcut parte din comisiile de licitaţie a masei lemnoase organizate de Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, în condiţiile în care la aceste licitaţii a participat şi le-a adjudecat S.C. B., societate a cărui administrator este soţul inculpatei, numitul C., care a obţinut astfel foloase materiale importante. În plus, s-a stabilit că inculpata A. are şi calitatea de angajat în cadrul S.C. B..

Referitor la calitatea de subiect activ, s-a constatat, în mod riguros, că inculpata, angajată a Ocolul Silvic Codrii Beiuşului RA, avea calitatea cerută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii, prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., aceea de funcţionar public. Relevant rezolvării de drept a fost interpretarea şi aplicarea art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., potrivit căruia funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Regia Autonomă Locală Ocolul Silvic Codrii Beiuşului R.A. face parte din persoanele juridice de interes public indicate în textul de lege.

De altfel, se constată că instanţa de fond a evaluat calitatea de subiect activ astfel: Ocolul Silvic Codrii Beiuşului RA este o regie autonomă de interes local care exercită atribuţii de serviciu public cu specific silvic, fiind constituită prin aportul social constând în suprafeţe de fond forestier şi păşuni împădurite ale mai multor consilii locale asociate. Actul constitutiv al Regiei Autonome Locale Ocolul Silvic Codrii Beiuşului R.A. a fost aprobat prin hotărâri emise de consiliile locale asociate. Prin urmare, fiind angajata acestei regii autonome de interes public, inculpata are calitatea de funcţionar public (...) subiectul activ nemijlocit al infracţiunii este funcţionatul public aşa cum este definit în art. 175 C. pen., iar în cazul în care folosul patrimonial nu este obţinut pentru sine, este necesar ca funcţionarul public să fie soţ, rudă sau afin, până la gradul al II-Iea inclusiv cu persoana pentru care a obţinut un folos patrimonial, ceea ce este îndeplinit în speţa de faţă deoarece inculpata are calitatea de funcţionar public, fiind angajata unei regii autonome, iar persoana care a obţinut folosul patrimonial este soţul inculpatei.

Evaluarea îndeplinirii condiţiilor subiectului activ a fost menţinută de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei conform căreia nu s-a reţinut obţinerea unui folos patrimonial, Înalta Curte constată că infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este o infracţiune de pericol concret, fiind fără relevanţă dacă folosul material procurat este sau nu dublat şi de prejudicierea patrimoniului instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea inculpatul, funcţionar public. Această cerinţă a laturii obiective, care condiţionează consumarea infracţiunii de realizarea, direct sau indirect, a unui folos patrimonial nu afectează natura sa, fiind fără relevanţă dacă folosul procurat beneficiarilor este dublat sau nu şi de prejudicierea patrimoniului instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul.

Sub acest aspect, instanţa reaminteşte că infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Înalta Curte constată că instanţele au evaluat corect conduita ilicită a inculpatei subsumată calităţii de membru în comisiile de licitaţie a masei lemnoase organizate de Ocolul Silvic, în contextul în care la licitaţii a participat societatea a cărui administrator era soţul său, licitaţii pe care aceasta le-a adjudecat, reţinând corect în urma evaluării întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 301 din C. pen.

În ceea ce priveşte noţiunea de folos patrimonial, aceasta se referă la orice fel de avantaj cuantificabil ori evaluabil, deci material. Norma de incriminare nu impune ca folosul să fie injust ori direct, ci numai ca acesta să fie obţinut printr-o procedură in favorem (în favoarea uneia dintre persoanele enumerate de text). Adjudecarea licitaţiilor de către societatea comercială administrată de soţul inculpatei se circumscrie noţiunii de folos patrimonial şi satisface exigenţele elementului material al infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, aspecte corect evaluate în cauză.

Susţinerile conform cărora participarea la licitaţie era o îndatorire de serviciu, neavând posibilitatea de a se abţine ori că acţiunile sale nu aveau aptitudinea să influenţeze decizia de câştigare a licitaţiei, au fost evaluate de instanţe şi apreciate ca irelevante în raport cu activitatea concretă a comisiei din care recurenta făcuse parte şi efectele licitaţiei. Astfel, instanţa de apel a analizat aceste apărări, reţinând că toate aceste aspecte invocate de către inculpată prin apărătorii săi aleşi nu prezintă niciun fel de relevanţă, deoarece în conformitate cu prevederile art. 301 alin. (1) C. pen., este incriminată fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a participat la luarea unei decizii prin care s-au obţinut un folos patrimonial pentru sine sau pentru soţul său. Aşadar, toate susţinerile inculpatei referitoare la imposibilitatea înlocuirii sale în comisia de licitaţii, aspect nedovedit de altfel, susţinerile referitoare la neîndeplinirea vreunui act concret care să conducă la câştigarea licitaţiei de către firma soţului său, la care de altfel chiar inculpata este angajată, nu doar că sunt irelevante, dar sunt oarecum menite să distorsioneze acţiunile acesteia. Curtea reţine că în cauză este suficient ca un funcţionar public să participe la o astfel de licitaţie pentru a fi îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii, fără a fi condiţionată participarea de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui alt act.

Cu privire la latura subiectivă, Înalta Curte constată că forma de vinovăţie este decelată din modalitatea exteriorizării rezoluţiei infracţionale în contextul conduitei ulterioare asumate şi a fost evaluată de instanţele anterioare care au invocat pluralitatea actelor de executare. Astfel, în considerentele deciziei atacate s-a arătat că atât prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond au fost reţinute în sarcina inculpatei apelante un număr de 24 de acte materiale de comitere a infracţiunii deduse judecăţii, acestea fiind pe larg expuse, astfel cum au rezultat din probele administrate, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză

În concluzie, apărările formulate de inculpată nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către sta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 640/A din data de 19 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.