Scope of cassation review: verification of objective typicity for unauthorized construction continuation and exclusion of administrative stop order legality from criminal appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1654 din 18 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bistriţa, a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza cu art. 45 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmând să fie executată după data executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii.

În baza cu art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., art. 65 alin. (3) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, urmând să fie executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

A fost condamnat inculpatul B., pentru comiterea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza cu art. 45 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmând să fie executată după data executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii.

În baza cu art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., art. 65 alin. (3) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, urmând să fie executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată Primăria mun. Bistriţa, prin primar, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În drept, s-au reţinut următoarele:

Fapta inculpatului A. care, după data de 19.08.2015 (data aducerii la cunoştinţă a procesului-verbal nr. x/05.08.2015 de constatare a contravenţiei şi de dispunere a sistării lucrărilor de construire) a continuat executarea lucrărilor de construcţii la imobilul situat în Mun. Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa - Năsăud, după ce s-a dispus oprirea acestora de către organele de control, edificând, în calitate de investitor-beneficiar şi administrator al S.C. C. S.R.L., 1 etaj în plus de la data dispunerii sistării lucrărilor - 05.08.2015 şi 3 etaje în plus, faţă de S+P+7 etaje, conform autorizaţiei de construcţie nr. x/09.03.2015, săvârşită cu vinovăţie în forma intenţiei, sub aspectul laturii subiective, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât fapta există, a fost săvârşită de către inculpat şi constituie infracţiune, instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

Fapta inculpatului B. care, după data de 18.08.2015 (data comunicării procesului-verbal nr. x/05.08.2015 de constatare a contravenţiei şi de dispunere a sistării lucrărilor de construire), a continuat executarea lucrărilor de construcţii la imobilul situat în Mun. Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa - Năsăud, după ce s-a dispus oprirea acestora de către organele de control, edificând, în calitate de executant şi administrator al S.C. D. S.R.L., 1 etaj în plus de la data dispunerii sistării lucrărilor şi 3 etaje în plus, faţă de S+P+7 etaje, conform autorizaţiei de construcţie nr. x/09.03.2015, săvârşită cu vinovăţie în forma intenţiei, sub aspectul laturii subiective, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât fapta există, a fost săvârşită de către inculpat şi constituie infracţiune, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii A., B. şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L..

Prin decizia penală nr. 1501/2021 din data de 25.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 1654 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, sentinţă care a fost desfiinţată şi pronunţând o nouă hotărâre:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpaţii A. şi B., trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, prin rechizitoriul din data de 5 iunie 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, faptă prev. de art. 24 lit. b) Legea nr. 50/1991.

În raport de starea de fapt reţinută prin actul de sesizare al instanţei având în vedere că infracţiunea s-a epuizat la data de 20 august 2015 când lucrătorii poliţiei locale Bistriţa Biroul Disciplină în construcţii au efectuat un nou control la imobilul situat în Bistriţa, str. x unde au constatat că nu au fost respectate măsurile dispuse prin procesul-verbal nr. x din 5 august 2015, instanţa de apel a constatat că răspunderea penală s-a prescris la data de 20 august 2021.

De asemenea, pe durata procesului penal ca urmare a instituirii stării de urgenţă, cursul prescripţiei a fost suspendat pentru o durată totală de 60 zile astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la 20 octombrie 2021.

În consecinţă, Curtea de Apel Cluj a apreciat că în cauză se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de pronunţare a unei soluţii de achitare, întemeiată pe art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie pe art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că toate criticile formulate de inculpaţi prin apărătorii aleşi sunt nefondate.

În esenţă, sub acest aspect, Curtea de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că fapta inculpaţilor care, ulterior datei de 19 august 2015 data aducerii la cunoştinţă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de dispunere a sistării lucrărilor de construire, au continuat executarea lucrărilor la imobilul situat pe str. x edificând un etaj în plus de la data dispunerii sistării lucrărilor şi trei etaje în plus faţă de S+P+7 etaje conform autorizaţiei de construire se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de continuarea a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control faptă prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991. Ca atare, s-a apreciat că solicitarea formulată de inculpaţi, de pronunţare a unei soluţii de achitare fundamentată pe prevederile art. 16 lit. a) ori 16 lit. b) C. proc. pen., este nefondată.

Împotriva deciziei nr. 1501 din 25.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, la data de 15.12.2021, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., prin avocat E., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, inculpaţii A. şi B., au arătat că, în temeiul cazului de casare invocat, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a solicitat să se dispună achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea 50/1981.

Cu titlu prealabil, prin cererea de recurs în casaţie formulată, s-a arătat că motivul de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., este aplicabil în mod corespunzător şi în situaţia inculpaţilor din prezenta cauză faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal, deoarece, în faţa instanţei da apel, ulterior solicitării de a se constata că în privinţa infracţiunii reţinute în sarcina lor a intervenit prescripţia răspunderii penale, inculpaţii A. şi B. au solicitat, în baza art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal şi pronunţarea unei soluţii de achitare. Însă instanţa de apel a considerat că solicitările inculpaţilor sunt neîntemeiate şi a dispus încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripţia. Prin urmare, instanţa de apel a considerat că fapta inculpaţilor ar exista, ar constitui infracţiune şi ar fi fost săvârşită de inculpaţi cu vinovăţia prevăzută de lege, însă a fost nevoită să dispună încetarea procesului penal dată fiind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Pe fondul cererii de recurs în casaţie, apărarea recurenţilor a solicitat achitarea inculpaţilor pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea 50/1991, raportat la neîndeplinirea condiţiei să nu se fi solicitat o nouă autorizaţie de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15) din Legea nr. 50/1991; nulitatea dispoziţiei de oprire a lucrărilor; fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a arătat că potrivit art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea 50/1991, constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:

b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), c), e) şi g), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor şi executant.

Potrivit art. 7 alin. (15) din Legea 50/1991, în situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.

Aşadar, s-a susţinut că în vederea întrunirii elementelor constitutive ale contravenţiei prev. de art. 26 alin. (1) lit. b) Legea 50/1991, se impune îndeplinirea unei condiţii negative, respectiv să nu se fi solicitat o nouă autorizaţie de construire în situaţiile prevăzute le art. 7 alin. (15). Or, s-a arătat că, sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că ulterior emiterii Autorizaţiei de construire nr. x din 09.03.2015, în perioada de valabilitate a acesteia, în data de 24.07.2015, S.C. C. S.R.L., prin administrator A. a depus la Primăria mun. Bistriţa, o cerere pentru emiterea certificatului de urbanism întrucât în timpul executării lucrărilor au survenit modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate. Prin cererea formulată, s-a solicitat modificarea regimului de înălţime a imobilului, întrucât imobilul era situat în zona cu regim de construire P+1OE. Această solicitare era din punct de vedere procedural, primul demers necesar în vederea solicitării unei noi autorizaţii de construire. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea 50/19912, documentaţia necesară pentru eliberarea unei autorizaţii de construire trebuie să cuprindă şi certificatul de urbanism.

Cererea a fost înregistrată cu nr. x în data de 24.07.2015, cu 11 zile înainte de controlul din 05.08.2015 şi încheierii Procesului-verbal de contravenţie.

Certificatul de urbanism a fost emis la data de 04.09-2015, cu nr. x, la o lună după controlul din 05.08.2015. La rubrica 3 - REGIMUL TEHNIC din certificatul emis, se prevede: "Nu este posibila extinderea si modificarea regimului de înălţime ai imobilului in curs de execuţie; prin urmare nu putem da curs solicitării dumneavoastră". Rezultă de aici că, ceea ce s-a solicitat este modificarea regimului de înălţime.

S-a susţinut de apărarea recurenţilor că textul art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, prevede ca şi condiţie doar să se fi solicitat o nouă autorizaţie de construire, nu să se fi şi acordat o nouă autorizaţie de construire. Această condiţie a fost îndeplinită de către inculpaţii A. şi B., la data controlului din 04.08.2015 fiind formulată cererea.

Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea 50/1991, procesul-verbal de contravenţie fiind netemeinic şi astfel, mai departe, sancţiunea dispusă prin acesta este nelegală, inclusiv sancţiunea complementară a opririi lucrărilor.

S-a mai susţinut că elementul material al infracţiunii prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 (continuarea executării lucrărilor) este indisolubil legat de măsura/sancţiunea opririi lucrărilor dispusă de organul competent. Aşa fiind, în ipoteza în care măsura/sancţiunea opririi lucrărilor este dispusă într-un mod vădit ilegal, cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă, persoana care continuă executarea lucrărilor în aceste condiţii nu poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Or, s-a arătat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor are ca şi premisă tocmai sancţiunea contravenţională nelegală de sistare a lucrărilor. În condiţiile în care nu erau întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, iar măsura sistării lucrărilor are caracter nelegal, apărarea recurenţilor consideră că fapta de a desfăşura activităţi de construire nu are caracter penal.

Potrivit art. 24 lit. b) Legea 50/1991 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora da către organele de control competente, potrivit legii. În opinia apărării, neexistând o dispoziţie legală de oprire a lucrărilor, evident nu pot exista premisele infracţiunii.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a mai arătat că un alt argument pentru care se impune, în baza art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constă în aceea că acţiunile întreprinse în concret de către aceştia nu sunt prevăzute de legea penală.

Sub acest aspect, s-a precizat că, mai întâi, se impune a se constata că, în contradicţie cu cele reţinute în acuzare, ultimul etaj (al 10-lea) al imobilului situat în mun. Bistriţa, str. x, jud. Blstriţa-Năsăud, a fost edificat anterior comunicării proceselor-verbale nr. x/05.08.2015 (în cazul inculpatului A., în data de 19.08,2015), respectiv nr. x/05.08.2015 (în cazul inculpatului B., în data de 18.03.2015). În continuare, se impune a se constata că, în ceea ce priveşte lucrările executate ulterior comunicării proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, la dosarul cauzei nu exista probe care să releve în ce au constat acestea şi care a fost tipul lor. Or, pentru a se reţine infracţiunea prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 este necesar să se constate că, ulterior dispunerii opririi lucrărilor, inculpatul a executat lucrări pentru care ora necesară obţinerea autorizaţiei de construire.

Aşa fiind, pornind de la declaraţiile inculpaţilor A. şi B. care au arătat că de la data opririi lucrărilor au fost întreprinse doar activităţi de conservare a imobilului, acestea putându-se încadra în categoria lucrărilor pentru care nu era necesară emiterea unei autorizaţii de construire, şi aplicând regula in dubio pro reo, se impune a se constata că acţiunile inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Astfel, s-a menţionat că, în realitate, ultimul etaj al clădirii, de la cota de înălţime 32,4 m a fost edificat înainte de comunicarea proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi dispunere a sistării lucrărilor de construire, respectiv înainte de data de 19.08.2015 în ceea ce îl priveşte pe inc. A., şi înainte de data de 18.08.201S în ceea ce îl priveşte pe inc. B.. S-a arătat că această împrejurare de fapt rezultă din actele dosarului, astfel cum au fost enumerate în cuprinsul motivelor de recurs. Totodată, s-a făcut referire la declaraţiile martorilor audiaţi în faţa Curţii de Apel Cluj, care confirmă împrejurarea că ultima furnizare de beton a avut loc în data de 11.08.2015, că la dala de 11.08,2015 lucrările de edificare au fost finalizate, după acea dată fiind efectuate doar lucrări de decofrare si lucrări ce ţin de organizarea de şantier si securizarea şantierului.

S-a mai arătat de către apărarea recurenţilor că premisa avută în vedere de textul de lege reţinut la condamnarea inculpaţilor este dispoziţia de oprire a lucrărilor. Oprirea executării lucrărilor este o sancţiune complementară amenzii, în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prev. de art. 26 alin. (1) lit. a) şi b), respectiv în cazul în care se execută lucrări fără autorizaţie, sau în cazul în care lucrările sunt executate cu nerespectarea autorizaţiei. În ambele cazuri, dispoziţia de oprire a executării lucrărilor este legată de lucrări pentru care este necesară autorizaţia de construire, care fie lipseşte, fie nu s-a respectat. Întrucât dispoziţia de oprire a executării lucrărilor este legată de lucrări pentru care este necesară autorizaţia de construire (care fie lipseşte, fie nu s-a respectat), a apreciat apărarea recurenţilor că şi infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. b) nu poate viza decât lucrări pentru care este necesară autorizaţia de construire. Neputând fi dispusă oprirea în cazul lucrărilor pentru care nu este necesară autorizaţia de construire, evident acestea nu pot fi vizate nici de art. 24 din Legea 50/1991.

De asemenea, s-a susţinut că niciunul dintre mijloacele de probă aduse în susţinerea acuzării nu este în măsură să dovedească tipul de lucrări care s-au efectuat în concret la imobil după dispunerea opririi lucrărilor. Sub acest aspect, s-a mai făcut referire şi la declaraţiile martorilor F. şi G..

Prin urmare, s-a precizat că niciuna dintre probele existente la dosarul cauzei nu poate conduce la stabilirea în mod exact şi concret a tipului de lucrări care se efectuau la imobil în 20.08.2015 (data efectuării controlului). Inculpaţii A. şi B. au susţinut în mod constant că "activitatea" de pe şantier de la data controlului viza exclusiv activităţi de conservare a imobilului. Acestea se puteau încadra în categoria lucrărilor pentru care nu era necesară dispunerea unei autorizaţii de construire, astfel că nu puteau fi vizate de dispoziţia de oprire a lucrărilor.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie s-a susţinut că este incidentă şi regula in dubio pro reo. Având în vedere că proba cu declaraţiile inculpaţilor nu este contrazisă de nicio altă probă existentă la dosarul cauzei s-a considerat că subzistă prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor cu privire la natura lucrărilor desfăşurate după dispoziţia sistării lucrărilor. Or, răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie, care lipsesc de la dosarul cauzei.

În final, s-a arătat că, raportat la subzistenţa prezumţiei de nevinovăţie se impune achitarea inculpaţilor în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., natura lucrărilor desfăşurate pentru care nu era necesară obţinerea unei autorizaţii de construire ieşind din sfera ilicitului penal.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1501/2021 din data de 25.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că deşi în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost invocate dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în realitate, situaţia premisă avută în vedere de recurenţi în motivele invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se circumscriu art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în condiţiile în care prin decizia atacată s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, care este exclusă de la controlul de legalitate care se circumscrie cazului invocat.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurenţii-inculpaţi B. şi A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 februarie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurenţii-inculpaţi B. şi A. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., însă prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 februarie 2022, Înalta Curte a apreciat că situaţia premisă avută în vedere de recurenţi în motivele invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se circumscriu art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în condiţiile în care prin decizia atacată s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal şi care este exclusă de la controlul de legalitate care se circumscrie cazului invocat.

În acest context, Înalta Curte reţine că acest caz de casare vizează acele situaţii în care, faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv: lit. e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; lit. f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; lit. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; lit. h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; lit. i) există autoritate de lucru judecat; lit. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. se constată numai prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

Recursul în casaţie declarat pentru acest caz poate viza atât condamnarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei (dacă este formulat de procuror sau partea civilă), cât şi achitarea inculpatului (când este promovat de acesta).

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen., în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., dacă se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea, iar, în caz contrar, dispune încetarea procesului penal.

Se observă, aşadar, că, prin solicitarea de a se continua procesul penal, inculpatul urmăreşte ca instanţa, în baza probelor administrate, să constate, după caz, că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea ori că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. Dacă, urmare a manifestării de voinţă a inculpatului, ulterior analizării coroborate a probatoriului administrat în cauză, se constată incidenţa vreuneia dintre ipotezele menţionate, instanţa pronunţă achitarea, iar nu încetarea procesului penal. (decizia penală nr. 339/RC din 11 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpaţii au susţinut că în mod greşit, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât se impunea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 lit. b) din Legea 50/1991, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, iar în raport de faptul că elementul material al infracţiunii (continuarea executării lucrărilor) este indisolubil legat de măsura/sancţiunea opririi lucrărilor dispusă de organul competent, persoana care continuă executarea lucrărilor în aceste condiţii nu poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Verificând în acest context criticile formulate, Înalta Curte reţine că potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a instanţei supreme modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se poate analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţele inferioare, întrunesc, în persoana celor doi recurenţi, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea de a continua o lucrare în legătură cu care există o decizie de încetare emisă de un organ cu atribuţii de control în domeniul construcţiilor. Or, în cauză, recurenţii inculpaţi au continuat executarea lucrărilor de construcţii ulterior aducerii la cunoştinţă a proceselor-verbale nr. x/05.08.2015 şi y/05.08.2015 prin care s-a dispus sistarea lucrărilor de construire, astfel încât Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel se pliază pe condiţiile de tipicitate obiectivă ce caracterizează infracţiunea de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, nu poate face obiectul cenzurii instanţei întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 chiar şi în situaţia în care aceasta s-ar afla într-o indisolubilă legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, şi mai mult, nu poate fi analizată legalitatea proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de dispunere a sistării lucrărilor de construire, inculpaţii având la dispoziţie alte remedii procesuale, eventual de natură civilă, de a-şi clarifica situaţia juridică.

Aşadar, condamnarea recurenţilor inculpaţi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 a fost urmarea analizei ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curţi în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanţa de casaţie verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracţiunii, dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurenţilor inculpaţi, care reiau în fapt apărările formulate în faţa celorlalte instanţe, respectiv împrejurarea că la momentul săvârşirii infracţiunii măsura sistării lucrărilor astfel cum a fost dispusă prin procesul-verbal de contravenţie avea un caracter nelegal, având în vedere că inculpatul A. a depus la Primăria mun. Bistriţa, o cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, ca urmare a modificărilor de temă privind lucrările de construcţii autorizate, iar niciuna dintre probele existente la dosarul cauzei nu poate conduce la stabilirea în mod exact şi concret a tipului de lucrări care se efectuau la imobil în data de 20.08.2015 (data efectuării controlului) se impun a fi respinse ca nefondate, acestea nu pot fi analizate în actualul cadru procesual.

În consecinţă, raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reţinută în sarcina recurenţilor inculpaţi care au continuat executarea lucrărilor de construcţii după ce s-a dispus sistarea acestora de către organele de control, edificând un etaj în plus de la data aducerii la cunoştinţă a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, întruneşte condiţiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele comise, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel şi configurarea legală a infracţiunii.

Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii-inculpaţi B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1501 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii-inculpaţi B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1501 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.