Criminal conviction for recidivist robbery and inadmissibility of appeal challenging sentence individualization

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Deliberând asupra căii de atac declarate de condamnatul A., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 994 din data de 12.10.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 880 din data de 8 iunie 2021 a Judecătoriei Ploieşti, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, a majorat pedeapsa şi a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 233 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ambele infracţiuni fiind comise în stare de recidivă postexecutorie în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1855 din 27.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 480 din 03.04.2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 27 octombrie 2020 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (5) din C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 3550 RON, reprezentând contravaloarea sumelor de bani şi a bunurilor obţinute în urma săvîrşirii infracţiunii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 135 euro, aparţinând inculpatului A..

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contraveneau.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleeaşi sentinţe penale şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. constând în aceea că:

- în data de 15.09.2020, în jurul orei 10:20, în timp ce se afla în scara blocului 6J de pe str. x din mun. Ploieşti, jud. Prahova, i-a sustras persoanei vătămate B., în vârstă de 77 de ani, prin întrebuinţarea de violenţe (lovirea victimei cu pumnul în zona feţei şi lăsarea în stare de inconştienţă), sacoşa şi poşeta în care se aflau un telefon mobil marca x, suma de 50 RON şi alte bunuri,

- în baza unei noi rezoluţii infracţionale, în data de 25.09.2020, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în incinta unei toalete publice situate în apropierea Pieţei x de pe str. x din mun. Ploieşti, jud. Prahova, i-a sustras persoanei vătămate C., în vârstă de 84 de ani, prin întrebuinţarea de violenţe (lovirea victimei cu pumnul în zona feţei şi lăsarea în stare de inconştienţă), bijuteriile din aur şi borseta în care se aflau documente personale şi suma de aproximativ 1100 RON, întrunesc sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive a două infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 233 din C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (persoane vătămate B. şi C.).

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, curtea de apel a apreciat că se impune aplicarea pedepsei maxime din cauza gravităţii foarte mari a celor două infracţiuni de tâlhărie săvârşite şi a stării de recidivă postexecutorii în care se află inculpatul.

Împotriva deciziei penale nr. 994 din data de 12.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a promovat o cale de atac condamnatul A., prin care a solicitat în esenţă reindividualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată ca apel pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 12.04.2022, sub nr. x/2020.

La termenul fixat în cauză, 31 mai 2022, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că este învestită cu soluţionarea unei căi de atac exercitate de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunţate în apel, aceasta fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Astfel, se constată, prioritar, că cererea condamnatului A. nu este întemeiată în drept, că aceasta a fost înaintată instanţei supreme spre a fi soluţionată ca şi contestaţie, a fost înregistrată ca apel, iar la termenul de judecată din 31 mai 2022, condamnatul a arătat că solicită revizuirea.

În referire la hotărârile supuse contestaţiei, Înalta Curte notează că, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".

În ceea ce priveşte hotărârile supuse apelului, Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva sentinţelor şi încheierilor pronunţate în primă instanţă, decizia atacată nefiind susceptibilă de apel.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile condamnatului referitoare la declararea căii extraordinate de atac a revizuirii, întrucât motivele concrete invocate în cerere nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile în care fi promovată această cale extraordinară de atac.

Se observă că singurul aspect factual pe care condamnatul A. îl antamează vizează reindividualizarea judiciară a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. coroborat cu împrejurarea că persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, şi obţinerea unei micşorări a cuantumului pedepsei închisorii la care a fost condamnat.

Or, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., "(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate."

Se constată astfel că ne aflăm în ipoteza în care condamnatul A. a promovat împotriva deciziei penale nr. 994 din data de 12.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, o cale de atac neprevăzută de lege, întrucât, în raport de motivele concrete invocate în cuprinsul cererii, aceasta nu poate fi calificată în nicio cale ordinară sau extraordinară de atac din cele prevăzute de C. proc. pen.

Or, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 994 din data de 12.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 994 din data de 12.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2022.