Money laundering revision: admissibility of new facts not undermining control of illicit funds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's decision to reject the petition for revision as inadmissible, leaving the final conviction for money laundering in force. The defendant challenged the definitive conviction, arguing that a new document proving he did not perform bank transactions as an authorized representative constituted new facts under the revision ground of discovery of unknown circumstances. The court ruled that the alleged new fact did not contradict the established situation that the defendant controlled the bank account where bribe proceeds were transferred and invested, and therefore did not demonstrate the unfoundedness of the original judgment or a judicial error. The decisive legal basis was Article 453(1)(a) and (4) of the Code of Criminal Procedure, under which revision requires new facts or circumstances that were unknown at the time of the initial trial and that individually or in combination with other evidence prove the original conviction was unfounded, standards which the submitted evidence failed to meet.
Legislator headnote
AI generatedart. 459 alin. (5) din C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; Money laundering revision: admissibility of new facts not undermining control of illicit funds: Prin sentinţa penală nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. formulată de revizuentul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F/27.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 114/A/13.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2016. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. şi a fost obligat revizuentul inculpat la plata către stat a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2022
Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. formulată de revizuentul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F/27.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 114/A/13.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2016. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. şi a fost obligat revizuentul inculpat la plata către stat a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27 octombrie 2021, sub nr. x/2021, revizuentul inculpat A. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 114/A din data de 13.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Revizuentul inculpat A., prin cererea sa, a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire şi, în urma rejudecării, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
În drept, revizuentul inculpat şi-a întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţa de apel, situaţie care a dus la o hotărâre de condamnare netemeinică.
La termenul de judecată din 10 martie 2022, Curtea a pus în discuţie admisibilitatea cererii de revizuire, potrivit dispoziţiilor art. 459 din C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind prevăzute expres şi limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen.
În etapa admisibilităţii în principiu, instanţa verifică doar regularitatea formală a cererii de revizuire, nu şi temeinicia ei. Instanţa trebuie să verifice, conform art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Textul nu defineşte sintagma "temeiuri legale", dar din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale care reglementează procedura rezultă că ele se referă la motivele/cazurile de revizuire arătate de art. 453 din C. proc. pen., deoarece numai constatarea incidenţei unuia dintre acestea permite desfăşurarea în continuare a procedurii în vederea anulării hotărârii şi pronunţarea alteia noi. Finele de neprimire reglementat de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. trebuie analizat prin raportare la cazul de revizuire invocat de petent, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Pentru a susţine cazul de revizuire instituit de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute, adică probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei. Este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior. Nu se poate ajunge, astfel, pe calea revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele ce au judecat cauza.
Aşadar, s-a menţionat că pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Dacă faptele pretins a fi noi au fost cunoscute şi evaluate judiciar de către instanţele învestite cu judecarea fondului cauzei, revizuirea este inadmisibilă, întrucât instanţa de revizuire nu este o instanţă de control judiciar, care să poată cenzura statuările instanţelor de fond, ci o instanţă extraordinară a cărei analiza se limitează la erorile judiciare săvârşite în amonte.
În niciun caz, însă, revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se, de fapt, substituirea unei analize efectuate deja de către instanţele legal investite cu fondul cauzei.
Analizând faptele/împrejurările noi invocate de revizuentul inculpat în legătură cu infracţiunea de spălare de bani, Curtea a observat că din înscrisul depus la dosar rezultă că "pe contul număr x având titular B. nu au fost efectuate tranzacţii de către dumneavoastră (de către A.), în calitate de împuternicit".
Or, contrar susţinerilor revizuentului inculpat A., faptul că nu s-au efectuat tranzacţii pe acest cont de către acesta, în calitate de împuternicit, nu are nicio influenţă asupra situaţiei de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în apel că sumele de bani obţinute din fapta de luare de mită, cu bună ştiinţă, au fost transferate într-un cont bancar controlat de către inculpatul A. (nefiind reţinut în considerentele deciziei penale că revizuentul a efectuat tranzacţii în calitate de împuternicit pe contul menţionat), ulterior realizând mai multe investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele altor persoane, în scopul ascunderii originii infracţionale a banilor şi identitatea beneficiarului real al folosului, dar şi a naturii reale a plăţii acestor sume.
Prin urmare, Curtea a apreciat că din probele administrate în faţa instanţei de revizuire, nu rezultă că faptele şi împrejurările invocate sunt apte să modifice situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat şi cu atât mai puţin să tindă la dovedirea netemeiniciei hotărârii pronunţate în cauză, singure sau în coroborare cu alte probe.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F/27.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 114/A/13.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2016. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul inculpat la plata către stat a sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A..
În esenţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 459 din C. proc. pen. şi că poate fi admisă în principiu cererea de revizuire, urmând a fi admisă şi pe fond. A mai precizat că motivul de revizuire este cel prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi, totodată, că adresa a fost emisă ulterior pronunţării hotărârii definitive, iar prin această adresă se atestă fapte şi împrejurări care au avut loc în perioada 2008 - 2010, reţinută ca fiind perioada săvârşirii faptei.
Examinând apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării apelului formulat, Înalta Curte va nota limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.
Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 114/A din 13 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2016, solicitând, în esenţă, să se constate incidenţa cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 lit. a) şi în) subsidiar art. 16 lit. c) din C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului, respectiv adresa din 07.05.2021 emisă de C. S.A..
Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei. Or, aspectele invocate de apelantul revizuent A. se referă la înscrisul emis de C. nr. 311/07.05.2021 în care se menţionează că "pe contul număr x având titular B. nu au fost efectuate tranzacţii de către dumneavoastră (de către A.), în calitate de împuternicit".
În decizia pronunţată în apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sumele de bani obţinute din fapta de luare de mită, cu bună ştiinţă, au fost transferate într-un cont bancar controlat de către inculpatul A., ulterior realizând mai multe investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele altor persoane, în scopul ascunderii originii infracţionale a banilor şi identitatea beneficiarului real al folosului, dar şi a naturii reale a plăţii acestor sume.
Astfel, ca şi situaţie de fapt, nu s-a reţinut că apelantul revizuent A. este cel care a efectuat tranzacţii în calitate de împuternicit pe contul menţionat, situaţie în care împrejurarea invocată de apelantul revizuent în susţinerea cererii de revizuire, în sensul că, din adresa nr. x/07.05.2021 emisă de C. rezultă că nu s-au efectuat tranzacţii pe acest cont de către acesta, în calitate de împuternicit, nu are nicio influenţă asupra situaţiei de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, nu dovedeşte netemeinicia hotărârii de condamnare.
Aşadar, Înalta Curte constată că, în realitate, ceea ce solicită apelantul revizuent A. este readministrarea mijloacelor de probă în faţa altei instanţe şi pentru alte împrejurări decât cele ce interesează cauza, iar nu fapte probatorii necunoscute instanţei, cu consecinţa unei reinterpretări a faptelor în legătură cu apărarea susţinută la judecarea cauzei. Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În acest context, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanţă indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele şi împrejurările noi ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Faţă de împrejurarea că motivele menţionate de apelantul revizuent A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aspectele invocate nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire, motiv pentru va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din data de 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 mai 2022.