Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 692/2022 AI generated

RCA tort appeal assigned to Civil Section III; jurisdictional conflict resolved.

Case Number Decizia nr. 692/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between two specialized sections of the Bucharest Court of Appeal and assigned the case to Section III Civil, which must hear the appeal. The underlying dispute is a tort/RCA insurance claim by an injured third party seeking moral and material damages, monthly allowances, and late-payment penalties against the insurer and the forced intervener, following a partial first-instance award by the Bucharest Tribunal, Section V Civil. Section III had declined competence after finding the litigation fell within the specialized "professional disputes" jurisdiction under Art. 226(1) of Law 71/2011 and ICCJ decisions nos. 18/2016 and 13/2020; Section VI then also declined, triggering the conflict. The decisive legal basis is that once the first-instance court (a non-specialized civil section) finally ruled without the material competence issue being raised, the appeal lies with that court’s hierarchically superior section (Section III), preserving procedural stability and coherence, per Art. 135(4) Civil Procedure Code and the principle that appellate jurisdiction follows the court that decided the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 115 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; RCA tort appeal assigned to Civil Section III; jurisdictional conflict resolved: The underlying dispute is a tort/RCA insurance claim by an injured third party seeking moral and material damages, monthly allowances, and late-payment penalties against the insurer and the forced intervener, following a partial first-instance award by the Bucharest Tribunal, Section V Civil. Section III had declined competence after finding the litigation fell within the specialized "professional disputes" jurisdiction under Art. 226(1) of Law 71/2011 and ICCJ decisions nos. 18/2016 and 13/2020; Section VI then also declined, triggering the conflict. The decisive legal basis is that once the first-instance court (a non-specialized civil section) finally ruled without the material competence issue being raised, the appeal lies with that court’s hierarchically superior section (Section III), preserving procedural stability and coherence, per Art. 135(4) Civil Procedure Code and the principle that appellate jurisdiction follows the court that decided the merits.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict tort damages Civil Procedure Code third-party claim hearing of the parties insurer

Cited Legislation

AI generated
art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
Conform dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017
civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, şi s-a stabilit că:
art. 483 alin. (2) din C. proc. civ
art. 115 din C. proc. civ
310/2018, sau de dispoziţiile art. 115 din C. proc. civ..].
art. 133 pct. 2 C. proc. civ
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.
art. 136 C. proc. civ
Potrivit art. 136 C. proc. civ.
art. 136 alin. (2) C. proc. civ
Competenţa pentru soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Used as the legal basis for the court to rule on the conflict of jurisdiction and establish the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 10 aprilie 2019 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. şi cu intervenientul forţat C. obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

1. despăgubiri morale în cuantum de 68.777 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii efective);

2. despăgubiri materiale în cuantum de 5.547 (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) reprezentând cheltuieli necesare pentru tratamentul de psihoterapie;

3. despăgubiri materiale în cuantum de 202,80 euro/lună (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) ca reprezentând prestaţie lunară până la ieşirea din starea de nevoie;

4. să se constate culpa B. în instrumentarea defectuoasa a dosarului de daună deschis şi să fie obligat acesta la achitarea penalităţilor de întârziere calculate astfel:

a) pentru suma de 28.864.64 RON (achitată deja de pârâtul B.. cu titlu de plată parţială) penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 23.11.2017 (data primirii de către pârâtul B. a avizării de daună formulată de victimă - prezentul reclamant) până la data plăţii efective 30.04.2018, conform prevederilor art. 38 din cadrul Normei nr. 23/2014 emisa de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 826 din 12 noiembrie 2014;

b) pentru diferenţa de despăgubire, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 23.11.2017 (data primirii de catre paratul B.. a avizării de daună formulată de reclamant) până la data plăţii efective din despăgubirile cuvenite, conform prevederilor art. 38 din cadrul Normei nr. 23/2014 emisa de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată şi reprezentare generate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 1553/26.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte cererea precizata formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Naţional "Carte Verde" din Marea Britanie prin mandatar B. şi cu intervenientul C..

A fost obligat pârâtul Biroul Naţional "Carte Verde" din Marea Britanie prin mandatar B. la plata către reclamant a sumei de 5547 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, a sumei de 106.50 Euro/luna, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, începând cu luna noiembrie 2017 şi până la încetarea stării de nevoie, a sumei de 96.3 Euro/luna, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la încetarea stării de nevoie, reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 22000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2 % pe zi de întârziere, aferente sumei de 28864.64 RON, începând cu data de 10,03.2018 si până la data de 30.04.2018.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2 % pe zi de întârziere astfel: pentru suma de 22000 RON şi pentru suma de 106.50 euro/luna începând cu data de 10.03.2018 şi ţinând cont în cazul prestaţiei lunare de data scadenţei fiecărei rate şi până la data plăţii efective a debitului, iar pentru suma de 5547 Euro şi 96.30 Euro/luna începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, ţinând cont de data scadentei fiecărei prestaţii şi până la achitarea efectivă a debitului.

De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 3251.55 RON reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâtul Biroul Naţional "Carte Verde" din Marea Britanie, apeluri care au fost înregistrate pe rolul secţiei a III-a Civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea nr. 43 din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa în favoarea Secţiilor a V-a sau a VI-a civile, în vederea repartizării unui complet specializat în litigii cu profesionişti.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în soluţionarea prezentului litigiu, instanţa a reţinut că obiectul cererii îl constituie pretenţia reclamantului de obligare a pârâtului B. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a producerii unui accident rutier, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile privitoare la răspunderea civilă delictuală reglementate de C. civ., precum şi pe cele ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv Norma ASF 23/2014.

Conform dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009:

"Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport de numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc; b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului; c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei; d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare".

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

În acest sens, se reţine că prin hotărârea nr. 29/2011, adoptată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, s-au înfiinţat complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadrul Secţiilor a V-a civilă şi a VI-a civilă, în următoarele domenii: litigii cu profesionişti, insolvenţă, societăţi comerciale, concurenţă neloială, registrul comerţului.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat astfel:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Totodată, s-a reţinut că prin Decizia nr. 13/18.05.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, şi s-a stabilit că:

"În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate ".

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justitie a reţinut:

"Ca atare, competenţa specializată a tribunalelor/secţiilor/completelor vizează, în acord cu dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu dezlegările cu valoare de principiu din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, materia asigurărilor. Această competenţă nu este atrasă de verificarea modului în care o societate de asigurare îşi desfăşoară activitatea economică ori de studierea felului în care aceasta s-a poziţionat pe o piaţă concurenţială, în vederea eficientizării activităţii sale, ci este atrasă de însăşi natura şi obiectul litigiilor care intră sub incidenţa respectivei materii a asigurărilor [individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispoziţiile art. 115 din C. proc. civ..]. Plecând de la analizarea contractului de asigurare RCA şi de la stabilirea răspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, instanţele judecătoreşti sunt chemate să aplice unitar dispoziţiile legale din materia asigurărilor, analiză care necesită valorificarea specializării judecătorului după natura şi obiectul cauzelor, întocmai cum se prevede în cazul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011".

În acest context, instanţa a reţinut, în raport cu dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia civilă nr. 862/1.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, decizia civilă nr. 979/13.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020), că natura litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză atrage competenţa completelor specializate în litigiile cu profesionişti configurate în cadrul Secţiilor a V-a civilă şi a VI-a civilă, astfel încât a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării către una dintre secţiile Curţii de Apel Bucureşti, specializate în soluţionarea litigiilor civile cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile sub acelaşi nr. de dosar, iar la termenul de judecată din 23 februarie 2022, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei.

Prin încheierea nr. 36 A/2022 din 23 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională a sa, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere specializarea acestei secţii dată de lege în materiile prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 3 martie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între secţiile care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Potrivit art. 136 C. proc. civ. există conflict negativ de competenţă când două secţii specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două secţii specializate ale Curţii de Apel Bucureşti, prin încheiere, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente funcţional.

Competenţa pentru soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi cu intervenientul forţat C. a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar apelurile formulate de reclamantul A. şi pârâtul Biroul Naţional "Carte Verde" din Marea Britanie au fost înregistrate pe rolul secţiei a III-a Civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti.

Se constată că aspectul competenţei funcţionale de soluţionare a prezentului litigiu a fost tranşat definitiv la prima instanţă, întrucât cauza a fost soluţionată în fond de către o secţie civilă a tribunalului, iar nu de către o secţie specializată în litigii cu profesionişti, deşi în cadrul Tribunalului Bucureşti există asemenea secţii.

Câtă vreme chestiunea necompetenţei materiale procesuale a acestei secţii nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, deşi la nivelul instanţei existau cele două categorii de secţii civile, se impune concluzia că acest aspect nu ar mai putea fi invocat cu privire la competenţa secţiei instanţei superioare chemate să soluţioneze calea de atac, în condiţiile în care diferenţierea între secţiile Curţii de Apel are la bază aceleaşi criterii ca cea între secţiile Tribunalului.

Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18/17.10.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond (paragraf 164).

Aşadar, în speţă competenţa de soluţionare a apelurilor revine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat decizia atacată, iar nu instanţei ierarhic superioare celei care se susţine că ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, potrivit criteriilor de stabilire a competenţei.

În consecinţă, pentru considerente ce ţin strict de stabilitatea sistemului judiciar, de asigurarea unei coerenţe juridice în abordarea unor aspecte similare, competenţa de soluţionare a cauzei nu poate fi stabilită decât în favoarea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, în speţă, cauza a fost judecată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi în apel a fost repartizată secţiei a III-a Civile, apelul urmând a fi judecat de secţia a III-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi faţă de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.