Jurisdictional conflict over contract for public property concession: ordinary civil vs. administrative court competence

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la 06.12.2016 pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamanta A., în nume propriu şi ca reprezentant al CMI Dr. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Mioveni prin Primar şi Consiliul Local Mioveni, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 8.327 RON, reprezentând redevenţă achitată în perioada ianuarie 2014-25.11.2016, la plata sumei de 9.500 RON, reprezentând contravaloare materiale de construcţii dispărute din spaţiul concesionat, la plata sumei de 9.000 RON, reprezentând mobilier degradat, instrumentar distrus, ecograf portabil distrus, la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii spaţiului concesionat în perioada 2014-2016, cu cheltuieli de judecată.

La 12.07.2017 reclamanta a depus modificare de acţiune cu privire la cadrul procesual pasiv, prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâtul Oraşul Mioveni prin Primar.

Prin sentinţa civilă nr. 4373 din 27 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Piteşti a respins ca neîntemeiată acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., în nume propriu şi ca reprezentant al CMI Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Mioveni prin Primar.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi CMI Dr. A., prin reprezentant legal A..

Prin decizia civilă nr. 1930 din 28 aprilie 2021, Tribunalul Argeş a respins apelul declarat de reclamanţi ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi CMI Dr. A., prin reprezentant legal A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la data de 30 iunie 2021.

La termenul din 13 ianuarie 2022 instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Piteşti, pe care a admis-o prin încheiere pronunţată la aceeaşi dată şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti.

În esenţă, instanţa a reţinut că în structura Curţii de Apel Piteşti funcţionează două secţii civile, în baza art. 19 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, sens în care Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti a stabilit obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secţii, iar secţia a II-a civilă judecă şi cauzele de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Totodată, arată că în cauză, litigiul dintre părţi vizează contractul de concesiune nr. x/06.01.2005, încheiat de acestea cu privire la concesionarea unui spaţiu ce aparţine domeniului public al U.A.T. Mioveni, reclamanţii solicitând angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, apreciindu-se că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau în baza contractului de concesiune, astfel că prezentul litigiu priveşte executarea contractului încheiat de părţi, reclamanţii solicitând restituirea redevenţei plătite, dar şi despăgubiri.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data încheierii actului, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Deci contractul de concesiune dedus judecăţii este asimilat unui act administrativ, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii sale, aplicabile conform art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

De asemenea, curtea a reţinut că potrivit art. 66 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 54/2006, în vigoare la momentul introducerii acţiunii de faţă, soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.

În consecinţă, Curtea a reţinut că în cauză, având în vedere obiectul şi natura litigiului, competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei aparţine secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.02.2022 sub nr. x/2016*.

La termenul din 23 martie 2022 instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care a admis-o prin încheierea pronunţată la 06 aprilie 2022, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Piteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a reţinut că deşi reclamanţii fac referire la un contract de concesiune încheiat cu pârâtul, din dezvoltarea motivelor de fapt ale acţiunii rezultă că aceştia tind la angajarea răspunderii civile a pârâtului pentru fapte care excedează respectivului contract.

Instanţa reţine de asemenea că determinant în stabilirea competenţei materiale procesuale a celor două secţii este criteriul ce ţine de natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea persoanelor implicate în proces, aceea de profesionişti.

Faţă de aceste menţiuni, Curtea a reţinut că în speţă, pârâtul este chemat să răspundă delictual ca orice persoană fizică sau juridică, pentru fapte ilicite care excedează contractului de concesiune, astfel că litigiul nu poate fi calificat ca având natură administrativă, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, şi nici ca fiind unul cu profesionişti în sensul legii pentru a se putea face aplicarea Hotărârii nr. 5/10.03.2016 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, care atribuie astfel de litigii în competenţa secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, având în vedere natura pur civilă a litigiului, luând în considerare şi împrejurarea că acesta s-a judecat în primă instanţă şi în apel de către instanţa civilă de drept comun, Curtea de apel a constatat că instanţa competentă material şi funcţional să judece recursul împotriva soluţiei pronunţate în apel nu poate fi decât Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii specializate ale aceleiaşi instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Piteşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, aceste prevederi legale desemnând şi existenţa unui conflict negativ de competenţă în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti în considerarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii specializate ale Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre acestea este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna dintre secţiile aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. necompetenţa este de ordine publică "în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat".

Înalta Curte reţine, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus evocate şi ţinând seama de considerentele deciziei nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, că noţiunii de competenţă materială procesuală i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Înalta Curte reţine, aşadar, că noţiunea de competenţă materială include şi competenţa specializată, situaţie în care aceasta din urmă se supune regimului competenţei materiale, atât sub aspectul caracterului de ordine publică al normei, cât şi al dreptului invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă specializată, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În cauză, în faţa Judecătoriei Piteşti, la primul termen de judecată din 22 noiembrie 2017, niciuna dintre părţi nu a invocat necompetenţa materială procesuală a acesteia, sens în care prima instanţă a reţinut că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, arătând în partea introductivă a sentinţei civile nr. 4373/2019, că pe rol se află judecarea cauzei în materie Civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale procesuale în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ. în faţa Judecătoriei Piteşti are drept consecinţă consolidarea competenţei instanţei iniţial învestite.

Prin urmare, excepţia necompetenţei nu mai putea fi invocată din oficiu de către Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în calea de atac a recursului, aceasta fiind stabilită în mod definitiv de către prima instanţă, care a soluţionat litigiul în complet specializat în materie civilă.

Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18/17.10.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond (par. 164).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în speţă, secţia I civilă rămâne competentă să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.