Inadmissibility of constitutional challenge against non-redacted preventive measure due to lack of connection to subsequent extension order

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 2 din data de 26 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 406 alin. (1) raportat la art. 227 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat că la data de 25.01.2022, a fost înregistrată cererea inculpatului A., privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 227 alin. (2) din C. proc. pen.

În motivare, inculpatul a arătat că prin încheierea nr. 14/DL/25.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iaşi a respins propunerea procurorului de arestare preventivă formulată în dosarul penal nr. x D/P/2019 şi a luat, în temeiul art. 227 alin. (2) din C. proc. pen., măsura controlului judiciar.

În contestaţie, prin încheierea nr. 1036/20.12.2021, Î.C.C.J. a desfiinţat în parte încheierea, impunându-i inculpatului obligaţia de a nu exercita profesia de notar public.

Ulterior, prin ordonanţa procurorului din data de 20.01.2022 s-a prelungit măsura controlului judiciar, cu menţinerea obligaţiilor deja impuse şi cu impunerea unor noi obligaţii, cu motivarea că temeiurile care au fundamentat iniţial luarea măsurii faţă de inculpat se menţin în integralitate.

A susţinut inculpatul că nu cunoaşte motivele pentru care îi este interzisă exercitarea profesiei, arătând că dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. care impun obligativitatea redactării hotărârii judecătoreşti anterior pronunţării doar în cazul adoptării uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 396 şi 397 este neconstituţională, în condiţiile în care luarea unei măsuri preventive fără a motiva în fapt şi în drept decizia luată îi încalcă inculpatului dreptul la un proces echitabil.

Analizând solicitarea inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi a reţinut că sub aspectul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ patru cerinţe, respectiv excepţia să fie ridicată de una dintre părţi în faţa instanţelor de judecată, să vizeze neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul său şi să nu privească prevederi deja declarate neconstituţionale.

Instanţa de judecată învestită cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale nu este chemată să facă controlul de conformitate cu Legea fundamentală a ţării a dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în vigoare, ci doar să realizeze un filtru sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, dar nu formal, în raport de care sesizează sau nu instanţa de contencios constituţional.

Aşadar, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În speţă, deşi excepţia a fost invocată de inculpat în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, s-a arătat că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Or, dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi are ca obiect plângerea formulată de inculpat, conform art. 2151 şi art. 213 din C. proc. pen., împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar, dispoziţiile art. 227 alin. (2) din C. proc. pen., neavând legătură cu cauza. Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a fost sesizat cu o propunere de arestare preventivă, iar hotărârea instanţei de contencios constituţional nu ar putea influenţa soluţia plângerii.

S-a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate poate declanşa un control de constituţionalitate doar asupra acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor în privinţa modului de soluţionare a cauzei, iar nu asupra unor dispoziţii legale ce pot fi incidente în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa modul de rezolvare a acestuia.

Aşadar, s-a apreciat că prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a plângerii cu care este învestit judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul de faţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, deşi inculpatul invocă neconstituţionalitatea unor dispoziţii procesual penale nu arată care sunt articolele din Constituţia României cu care acestea nu sunt conforme, obligaţie care însă îi incumbă, întrucât raportarea textelor de lege trebuie făcută la Legea fundamentală şi dublată de o argumentare pertinentă din care să rezulte că prevederile legale contestate nu concordă cu cele constituţionale.

S-a menţionat că, în realitate, fără a formula o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 227 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul este nemulţumit de interzicerea exercitării profesiei de notar şi motivarea dată acestei interdicţii în ordonanţa din 20.01.2022.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a formulat recurs A. apreciind că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea instanţei de control constituţional.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 227 alin. (2) din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ce priveşte legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia legală a trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauza pendinte, respectiv să fie utilă, deci aplicabilă, în acea cauză. Or nemulţumirea petentului are în vedere faptul că nu a fost redactată încheierea definitivă, pronunţată într-un ciclu procesual anterior, prin care s-a impus obligaţia de a nu exercita profesia de notar public, iar nu măsura însăşi a controlului judiciar, măsură prelungită printr-un act distinct şi ulterior, respectiv prin ordonanţa atacată.

Recurenta a criticat dispoziţiile art. 406 alin. (1), cu denumirea marginală redactarea şi semnarea hotărârii, raportat la art. 227 alin. (2) din Codul de procedură, cu denumirea marginală respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, considerând că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţia României

Potrivit 406 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă una dintre soluţiile acţiunii penale ori civile enumerate în art. 396 şi 397. Actul procesual atacat este însă, o ordonanţă de dispunere a unei măsuri preventive, ce nu este inclus în enumerarea anterior menţionată.

Astfel, în ceea ce priveşte cadrul procesual în care excepţia a fost ridicată se constată că inculpatul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar, măsură procesuală distinctă şi ulterioară încheierii definitive prin care Completul de 2 judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi, a impus obligaţia de a nu exercita profesia de notar public, iar nu măsura însăşi a controlului judiciar ce fusese dispusă de judecătorul fondului. Astfel, procurorul a prelungit măsura prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2022, ordonanţă ce, la rândul său, este supusă cenzurii judecătorului de drepturi şi libertăţi. Odată atacată ordonanţa cu plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi, devoluţia este integrală, acesta evaluând atât temeinicia, cât şi legalitatea, pe baza situaţiei probatorii de la momentul emiterii sale, distinctă ori cel puţin în evoluţie, faţă de momentul procesual anterior al evaluării măsurii preventive. În acest cadru procesual subsecvent, al contestării măsurii prelungite prin ordonanţă, partea poate administra probe evaluate ca pertinente şi utile tezelor susţinute în apărare.

Ca urmare, în noul cadrul procesual, dreptul de apărare în raport cu baza factuală şi probatoriul existent la acel moment şi devoluţiunea integrală în privinţa netemeiniciei ori nelegalităţii măsurii dispuse prin ordonanţă, fac ca apărarea să fie reală, iar dreptul exercitat efectiv. În acest context, lipsa redactării încheierii în ciclul procesual anterior şi distinct, imposibil de redeschis în plângerea declarată împotriva ordonanţei procurorului, este nerelevantă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul încheierii penale nr. 2 din data de 26 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul încheierii penale nr. 2 din data de 26 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.