Cassation scope limits: exclusion of penalty individualization and proportionality review under art. 438(1) no. 12 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 01 martie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 507 din data de 03.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Iaşi a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) şi 10 din C. proc. pen., a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. (1) C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 84 alin. (2) şi art. 85 alin. (1) din C. pen., a pus în vedere inculpatului A. obligaţia de a respecta, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în conţinutul art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de probaţiune Iaşi.

În baza dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 de zile, în cadrul unei instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iaşi, Judeţul Iaşi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) din C. pen., a pus în vedere inculpatului A. dispoziţiile art. 88 alin. (1) şi (3) din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa sau a săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus, din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A., durata reţinerii din prezenta cauză, de la data de 12.08.2020 şi până la data de 13.08.2020.

A luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales pe parcursul judecăţii.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.398,35 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, compusă din suma de 1.698,35 RON cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi suma de 700 RON cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin decizia nr. 626 din 23 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 507/03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 423 din C. proc. pen., a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi în rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile privind stabilirea pedepsei principale şi amânarea aplicării acesteia pentru inculpatul A..

S-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de "refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri şi obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi ori în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai săvârşi infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, punându-i în vedere dispoziţiile art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 19.10.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, că, în data de 12.08.2020, în jurul orei 07:30, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, pe raza municipiului Iaşi, pe ruta B-dul x - Str. x - Str. x (zona Piaţa Nicolina), iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat să se deplaseze la o unitate spitalicească unde să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta după ce anterior fusese testat cu etilotestul iar rezultatul fusese de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Judecata în primă instanţă s-a desfăşurat conform procedurii simplificate, instanţa de fond reţinând în mod corect îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 374 alin. (4) şi art. 375 C. proc. pen.

În urma propriei analize a ansamblului probator administrat în faza de urmărire penală şi însuşit de inculpat în faza de judecată în primă instanţă (declaraţia de la dosarul de fond), Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prezentată mai sus.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond, sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, respectiv amânarea aplicării acesteia, Curtea, în acord cu opinia parchetului, a considerat că nu se justifică, faţă de toate elementele de fapt redate de altfel, chiar de prima instanţă în considerentele sentinţei apelate, amânarea aplicării pedepsei principale, conform art. 83 C. pen., această modalitate de individualizare a executării pedepsei fiind total disproporţionată faţă de gravitatea şi natura faptei săvârşite de inculpatul A..

Prin urmare, Curtea, în acord cu solicitarea parchetului, a constatat că se impune o soluţie de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen.

Decizia din apel a fost comunicată la data de 24 septembrie 2021 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi la data de 28 septembrie 2021 inculpatului A..

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 25 octombrie 2021 pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 29 octombrie 2021 pentru inculpatul A..

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 28 octombrie 2021, inculpatul A., prin avocat ales B. (conform împuternicirii nr. x din cadrul Baroului Iaşi), invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu nerespectarea principiului proporţionalităţii, în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate faţă de situaţia de fapt şi scopul legii penale, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen. şi faţă de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând în acest sens reindividualizarea pedepsei cu consecinţa diminuării acesteia.

Prin încheierea din 01 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din 23 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 2, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 1 martie 2022, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A. şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurentului-inculpat cu privire la termenul stabilit.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia nr. 626 din 23 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat în termenul legal, de către inculpat, prin apărător ales, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 435 - art. 436 C. proc. pen.. Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac.

S-a constatat că şi condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, acesta invocând cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu nerespectarea principiului proporţionalităţii, în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate faţă de situaţia de fapt şi scopul legii penale, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen. şi faţă de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând în acest sens reindividualizarea pedepsei cu consecinţa diminuării acesteia.

În consecinţă, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalităţii sancţiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, întrucât a fost data cu nerespectarea principiului proporţionalităţii în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate faţă de situaţia de fapt şi scopul legii penale, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen. şi faţă de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. este cuprinsă între 1 an şi 5 ani închisoare. În cauză, pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele fiind astfel reduse cu o treime, respectiv de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni.

Se constată, aşadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la unu la 5 ani a unuia sau mai multora dintre drepturi. Or, în cauză în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 5 ani, fiind în limitele prevăzute de legiuitor.

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţei de apel, aceasta era singura în măsură să stabilească cuantumul pedepsei, în contextul concret al cauzei.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei şi de incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Susţinerile apărării vizând aplicarea circumstanţelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate. Critica recurentului inculpat adusă procesului de individualizare a pedepsei de către curtea de apel şi solicitarea acestuia de reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 din C. pen. nu fac obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate.

Aşadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 am şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev de art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi pedeapsa complementară astfel cum a fost aplicată au caracter legal.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

In baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 martie 2022.