Tax Evasion and Criminal Group Charges: Typicity of Fiscal Manipulation and Joint Civil Liability for State Budget Loss

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 55 din data de 24 iunie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus următoarele, cu privire la inculpaţii A. şi B.: În aplicarea globală a legii penale, potrivit art. 5 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1968.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzute de art. 8 din Legea 39/2003

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1968.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1968.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1968, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968, a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 din C. pen. din 1968, a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 863 din C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 alin. (1) din C. pen. din 1968, a atras atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

În aplicarea globală a legii penale, potrivit art. 5 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1968.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1968, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968, dispuse prin sentinţa penală nr. 127/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2195/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

A constatat că infracţiunea este concurentă cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 127/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2195/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968, art. 35 alin. (1) C. pen. din 1968, a contopit pedeapsa stabilită cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 127/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2011 şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

A computat din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 mai 2011 la 7 mai 2012.

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 din C. pen. din 1968, a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 85 alin. (3) din C. pen. din 1968, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv 27.06.2014.

În temeiul art. 863 din C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 alin. (1) din C. pen. din 1968, a atras atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la S.C. C. S.A. şi activităţile derulate prin S.C. D. SRL).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la S.C. C. S.A. şi activităţile derulate prin S.C. D. SRL).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 din C. pen. din 1968 (sume de bani şi alte foloase primite de la E.).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzute de art. 263 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (constatările de la S.C. D. S.R.L. şi S.C. C.).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 292 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.

B. Prin decizia penală nr. 177/A din data de 5 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba şi inculpaţii A., F., G. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen..(1969).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen..(1969).

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. (1969).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 din C. pen. (1969), a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 din C. pen. (1969).

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) aplicată inculpatului B. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969).

În temeiul art. 36 alin. (1) din C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) aplicate prin sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 86 din C. pen. (1969), a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

în temeiul art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alb;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. (1969).

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

Inculpaţii au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Inculpatul B. a precizat că faptele pentru are a fost condamnat reprezintă abateri disciplinare, fără existenţa unui prejudiciu constatat, în condiţiile în care şi-a îndeplinit în mod corect, în calitate de funcţionar public, atribuţiile şi sarcinile de serviciu prin intermediul funcţiei deţinute şi nefiind sancţionat disciplinar, administrativ, potrivit Legii şi Statutului Funcţionarului Public cu nr. x, de către A.N.A.F., atât prin structura locală, cât şi cea centrală.

A menţionat că latura civilă a cauzei nu este soluţionată în raport de contribuţia efectivă, fiind doar amintite dispoziţiile civile de la răspunderea civilă delictuală, însă nu este dezvoltat raportul de cauzalitate între faptele imputate şi prejudiciul propriu zis, nu este explicat întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. A arătat că răspunderea fiecărei părţi trebuie să fie limitată la fapta proprie imputată şi prejudiciul efectiv produs, proporţional cu contribuţia la faptă, conform art. 1383 şi art. 1384 alin. (3) C. civ., însă decizia penală recurată nu a indicat cuantumul din prejudiciu imputat individual. Prin dispoziţiile art. 1.357 C. civ., coroborat cu art. 1.349. alin. (1) şi (2) din C. civ. şi respectiv art. 1003 vechiul C. civ., se consacră regula potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii. S-a amintit că, prin Expertiza Tehnică Contabilă Judiciară nu s-a constatat niciun prejudiciu produs, stabilindu-se acurateţea calcului financiar contabil existent.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit activitatea de îndrumare şi de exercitare a atribuţiilor specifice organului fiscal drept o activitate de consultanţă. Obligaţia cea mai importantă a organului fiscal, din perspectiva contribuabilului şi care are gradul de generalitate cel mai ridicat este aceea de îndrumare în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, la cererea acestuia sau chiar din oficiu, privind modul de aplicare a legii la un caz concret.

A mai arătat că nu a primit sume de bani, produse sau alte foloase în urma controlului fiscal desfăşurat şi a dat dovadă de profesionalism cu privire la sarcinile şi atribuţiile de serviciu în calitate de funcţionar public, nefiind sancţionat disciplinar. În plus, actele procedurale şi autentice de drept fiscal emise nu au fost contestate nici de către stat, şi nici de către contribuabilii supuşi măsurilor de contencios administrativ şi fiscal.

A considerat că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală prin prisma faptului că a respectat dispoziţiile legale ale art. 7 din Codul de Procedură Fiscală, art. 7 lit. a) din Legea nr. 30/1991, art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 4 alin. (2) pct. 17, pct. 27 şi pct. 35 din H.G. cu nr. x, în acord cu Legea şi Statutul Funcţionarului Public din Legea nr. 188/1999.

Inculpatul A. a invocat faptul că instanţa de apel în mod greşit a raportat starea de fapt la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 367 alin. (1) din C. pen.. Instanţa de apel a considerat, în mod eronat, că acţiunile sale pot fi circumscrise infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

A considerat că instanţa de apel trebuia să raporteze întreaga stare de fapt la dispoziţiile cuprinse, fie în art. 167 din C. pen. anterior, fie în art. 323 din C. pen.. Conţinutul constitutiv şi pedeapsa pentru infracţiunea de complot (art. 167 din C. pen. anterior) sunt diferite de conţinutul constitutiv şi pedeapsa pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 din C. pen. anterior), iar instanţa de apel trebuia să raporteze întreaga stare de fapt la art. 323 din C. pen. anterior.

De asemenea, a susţinut că raportând starea de fapt, stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, la acţiunea ce constituie element material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni ("fapta de a iniţia constituirea unei asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni"), nu se realizează o suprapunere între acţiunile descrise de instanţa de apel şi acţiunile incriminate de art. 323 din C. pen.

Acţiunile descrise de instanţa de apel nu se subsumează acţiunii de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni. Din descrierile făcute de instanţa de apel rezultă că acţiunile descrise sunt ulterioare constituirii asocierii şi nu au aptitudinea de a determina şi pregăti constituirea asocierii.

Inculpatul a precizat că instanţa de apel, atunci când a procedat la descrierea acţiunilor ce intră în elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, a descris cu claritate şi acţiunile ce intră în componenţa infracţiunii de evaziune fiscală. Aceleaşi acţiuni nu pot constitui simultan infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cât şi acţiunea de evaziune fiscală.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, a menţionat că instanţa de apel nu a raportat fiecare acţiune care i-a fost imputată la una din modalităţile alternative de comitere a (respectiv una dintre cele prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005). Inculpatul a considerat că acţiunile descrise prin decizie nu au corespondent în textul de incriminare (în niciuna dintre modalităţile alternative reţinute), astfel că "fapta nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la latura civilă a cauzei, având în vedere faptul că a fost achitat în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, a considerat că soluţia pronunţată pe latură civilă, de obligare la acoperirea prejudiciului reprezentând redevenţe miniere sau rezultat din diminuarea redevenţelor miniere are un caracter nelegal.

Totodată, a menţionat că, întrucât acţiunile descrise în cuprinsul deciziei recurate nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală (indiferent de modalităţile alternative de săvârşire a acestei infracţiuni), instanţa de recurs este obligată să lase nesoluţionată acţiunea civilă, prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

C. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că arătat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi îndeplinesc în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat.

2) Prin încheierea din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 177/A din 05 iulie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2011, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 15 decembrie 2021.

Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate de inculpatul B. vizează aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii instanţei de apel cu ample referiri la mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal care în opinia inculpatului ar susţine o soluţie de achitare, chestiuni ce nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie.

Cu toate acestea a apreciat că aspectele referitoare la faptul că infracţiunea pentru care a fost condamnat reprezintă abatere disciplinară, ca şi lipsa urmării imediate (prejudiciul) pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat.

În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., s-a constatat că aspectele invocate referitoare la faptul că acţiunile sale nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală pot fi analizate, de asemenea, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Normele de incriminare

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din C. pen.

Infracţiunea de evaziune fiscală, în varianta omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, constă în neînregistrarea, în aceste documente, a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Conţinutul infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă. Ceea ce interesează la această modalitate de săvârşire a infracţiunii nu sunt atât operaţiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină obligaţia fiscală este venitul obţinut

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte aminteşte că potrivit Deciziei 21/2017 pronunţate de ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 1024 din 27 decembrie 2017), fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

A evidenţia în documente contabile operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă.

Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi şi chitanţe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operaţiuni reale ori au la bază operaţiuni fictive.

Prin acţiunea sa, făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile, documentelor legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, realizând cheltuieli nereale ori operaţiuni fictive.

Înregistrarea operaţiunilor fictive constituie infracţiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, scopul fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Referitor la art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective se poate realiza prin mai multe modalităţi alternative, putând consta în una din următoarele acţiuni: alterare, distrugere sau ascundere.

Prin alterare se înţelege acţiunea de a denatura, transforma, modifica sau de a falsifica acte contabile. Prin distrugere se înţelege dispariţia completă a entităţii materiale sau divizarea totală în aşa fel încât refacerea sa este imposibil de realizat. Prin ascundere se înţelege acţiunea de a face să nu fie cunoscut, înţeles, de a tăinui.

În toate cele trei variante, ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005, modalităţile faptice de săvârşire au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Din analiza textelor de lege evocate rezultă că atât fapta de a omite evidenţierea corectă în documentele legale, cât şi fapta de a nu evidenţia corect veniturile şi cheltuielile, precum şi fapta de a altera, distruge sau ascunde documentele contabile, au fost incriminate prin aceeaşi normă, scopul fiind unul comun, respectiv asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii de plată ce revin contribuabililor.

Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că în procedura pendinte, instanţa supremă evaluează cauza numai în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu. Astfel, prin încheierea din data 20 octombrie 2021, Înalta Curte a reţinut că pot fi analizate în procedura pendinte numai criticile referitoare la faptul că infracţiunea pentru care a fost condamnat reprezintă abatere disciplinară, ca şi lipsa urmării imediate (prejudiciul).

Astfel, aspectele invocate de inculpatul B. cu privire faptul că a acordat consultanţă personalului administrativ al societăţii C. S.A, întrucât nivelul şi pregătirea personalului erau mediocre, nu fac obiectul analizei în această fază procesuală.

Cu toate acestea, Înalta Curte aminteşte că instanţa de apel a analizat acest aspect reţinând că Sprijinirea grupului infracţional constituit la nivelul S.C. C. S.A. s-a realizat şi de către inspectorii fiscali, inculpaţii B. şi I., sens în care aceştia au acordat consiliere trimestrială societăţii, cu ocazia întocmirii declaraţiilor pentru redevenţele miniere, verificând, astfel, documentele justificative centralizatoare din contabilitatea societăţii şi efectuând calculele în vederea înregistrării cuantumului acestora. Asemenea practici au avut ca punct de pornire primul control efectuat în anul 2008 la S.C. C. S.A., când au descoperit că deşi contribuabilul nu avea licenţă pentru albiile Mureşului - Blandiana 3 şi terasele - J. pe care le achiziţionase de la S.C. D. S.R.L., perimetre care scriptic, pentru perioada iulie 2008 - mai 2009, au figurat ca fiind exploatate tot de vânzător care deţinea astfel de permise, în realitate, balastul a fost excavat de acesta. Drept urmare, în evidenţele contabile ale S.C. C. S.A. nu a fost înregistrată valoarea reală a balastului exploatat cu consecinţe directe asupra diminuării sumelor de bani ce trebuia a fi plătite cu titlu de redevenţe miniere, în condiţiile în care în evidenţele contabile apărea că societatea achiziţiona balast la un preţ mult diminuat faţă de valoarea de vânzare practicată de S.C. D. S.R.L.

Instanţa de recurs constată că inculpatul B. a fost condamnat pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005 şi pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată existenţa urmării imediate a infracţiuni de evaziune fiscală, instanţa evidenţiind prejudiciul produs de inculpat prin activitatea infracţională.

În acest sens, s-a reţinut că sprijinul acordat de inculpaţii I. şi B. s-a materializat în consilierea grupului infracţional în domeniul redevenţelor în scopul de a eluda evidenţierea în documentele contabile sau alte acte legale operaţiunile comerciale efectuate de S.C. C. S.A. prin înregistrarea eronată a diferenţelor din reevaluare şi prin calcularea redevenţelor pentru formularea declaraţiilor, toate aceste operaţiunii fiind realizate pentru a se asigura neachitarea impozitului pe profit datorat, iar, ulterior comiterii activităţii ilicite, inculpatul B. a împiedicat şi descoperirea acesteia prin ascunderea actelor contabile sau a situaţiilor virtuale faţă de organele de control ale Gărzii Financiare Hunedoara.(...) prin diminuarea valorii produselor comercializate cu valoarea discount-ului acordat, redevenţa minieră declarată de S.C. C. S.A. a fost diminuată în mod nejustificat, fiind încălcate prevederile art. 1, lit. B), pct. 2, lit. a) din Ordinul ANMR nr. 74/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind modul de raportare şi de calcul a valorii producţiei şi redevenţei miniere datorate de titularii actelor de dare în administrare sau concesiune, modificate prin Ordinul ANMR nr. 211/2007(...). În aceste condiţii, valoarea de 59.910 RON, stabilită suplimentar de echipa de control de la ANAF, Direcţia Generală Mari Contribuabili şi neluată în calcul de inculpaţii B. şi I. cu ocazia efectuării calcului redevenţelor miniere, situaţie prin care s-a diminuat redevenţa minieră datorată statului cu suma precizată, reprezintă un prejudiciu minimal ce a putut fi stabilit în prezent, ca fiind cauzat în acest domeniu (...)

Inculpaţii cu ocazia controalelor nu au verificat gestiunile de producţie a balastului, care erau situate la punctul central de lucru din Vinţu de Jos, unde balastul era adus cu autovehicule, măsurat în mc, iar la staţia de sortare era cântărit şi transformat în tone, în condiţiile în care gestiunea putea fi verificată simplu prin adunarea intrărilor, din care se scădeau ieşirile de sort pentru fabricarea betonului, vânzări sau utilizare pe şantierele proprii. Deoarece documentele au fost distruse s-a stabilit o valoare minimă pentru prejudiciul cauzat bugetului statului, cu ocazia calculului redevenţei prin luarea în considerare a discount-urilor. Similar s-a întâmplat şi cu producţia de beton, dar autorităţile au folosit în această speţă, situaţiile primei echipe de control, ridicate de aceştia în fotocopie la data controlului din 2008 şi predate în mod legal organelor de urmărire penală. Astfel, pe tema redevenţelor miniere, privind activităţile S.C. C. S.A. derulate după ce operaţiunile de exploatare a balastului nu au mai fost trecute scriptic prin S.C. D. S.R.L., s-a stabilit un prejudiciu minim creat bugetului statului de 59.910 RON.

În egală măsură, se constată întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului nefiind circumscrisă unei abateri disciplinare, cum în mod greşit a susţinut apărarea.

Sub acest aspect, se are în vedere că instanţa de apel a reţinut că inculpaţii B. şi I. au acordat consiliere trimestrială societăţii, cu ocazia întocmirii declaraţiilor pentru redevenţele miniere, verificând, astfel, documentele justificative centralizatoare din contabilitatea societăţii şi efectuând calculele în vederea înregistrării cuantumului acestora (...) pentru acoperirea acestor manopere ilegale, cei doi inculpaţi au recomandat încheierea unui contract fictiv între S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., pentru perioada 01 iulie 2008 - 01 mai 2009, înregistrat sub nr. x din 30 iunie 2008, prin care cumpărătorul îi închiria vânzătorului un excavator pe care îl achiziţionase o dată cu suprafeţele de teren, în vederea exploatării balastului, creând astfel premisele asigurării şi pentru viitor a foloaselor rezultate din evaziunea fiscală. Ca atare, cu ocazia controalelor tematice ulterioare, ce au avut ca obiect calculul redevenţelor miniere pentru exploatările pe care le deţinea în proprietate S.C. C. S.A., inculpatul B. nu a mai efectuat o verificare faptică a stocurilor şi producţiei de sorturi şi balast, aşa cum aveau obligaţia şi, cum de altfel, făcuseră prima dată când au descoperit neregulile în modul de stabilire a redevenţei, ci au avut în vedere doar situaţiile centralizatoare puse la dispoziţie de angajaţii societăţii. Ba mai mult, cei doi inculpaţi au început să efectueze trimestrial, înainte de raportarea către ANRM şi DGFP Alba, calculul redevenţei pentru S.C. C. S.A., pe care îl lăsau în scris contabilelor K. sau F.. În concret, cei doi inculpaţi, diminuau baza de calcul a redevenţei miniere prin deducerea din această baza a valorii discount-ului acordat de societate clienţilor, aspect ce rezultă din concluziile procesului-verbal întocmit la 29 iulie 2011 de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili(...)

În relaţia cu S.C. C. S.A.,inculpaţii B. şi I., în calitate de inspectori fiscali, au sugerat înregistrarea eronată a diferenţelor din reevaluările efectuate în scopul neplăţii impozitului pe profit datorat şi au propus încheierea între S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L. a contractului de închiriere a utilajelor de exploatare minieră în scopul diminuării plaţii datoriilor privind redevenţele miniere, suplimentar inculpatul B. împiedicând descoperirea activităţilor ilicite derulate de contribuabil prin ascunderea actelor contabile sau a situaţiilor virtuale faţă de organele de control ale Gărzii Financiare Hunedoara.(...)

Chiar dacă inculpaţii G., B. şi I. nu au emis documente care să aibă ca efect vicierea operaţiunilor comerciale, prin diminuarea veniturilor cu majorarea corespunzătoare a cheltuielilor în mod nereal ori disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există şi prin ajutorul dat în calitate de complici reprezentanţilor S.C. C. S.A. au contribuit la prejudicierea bugetului general consolidat al statului prin neîndeplinirea obligaţiilor fiscale de către societate.

Starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel relevă faptul că inculpatul, în calitate de funcţionar public, a acordat consultanţă unor contribuabili în scopul de a facilita sustragerea acestora de la plata obligaţiilor fiscale, actele săvârşite de acesta fiind astfel circumscrise ilicitului penal.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cât şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Contrar susţinerii apărării, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea.

Instanţa a reţinut că aspectele de fapt au fost decelate pe baza probatoriului, respectiv a declaraţiilor martorilor L. şi M. audiaţi de către instanţa de apel, a proceselor-verbale de percheziţie informatică efectuate în mediile de stocare existente la nivelul S.C. C. S.A. şi a înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Relevante sub acest aspect sunt considerentele instanţei de apel care a reţinut că probatoriul administrat în cauză (...), dovedeşte cu certitudine că scopul în vederea căruia s-a constituit grupul infracţional a fost realizat prin desfăşurarea unor activităţii de evaziune fiscală, împrejurare care va conduce la antrenarea răspunderii penale atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cât şi pentru cea care a reprezentat obiectul principal al grupării infracţionale (evaziune fiscală).

Este de precizat însă că activitatea celor doi inculpaţi, (A. şi E.), se circumscrie unei singure infracţiuni de evaziune fiscală, aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin rechizitoriu, modalităţile alternative de comitere a faptei incriminate în art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 (omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor) fiind echivalente sub aspectul semnificaţiei penale, fapt reţinut, de altfel, prin decizia nr. 25 din 03 octombrie 2017 de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017, care a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din actul normativ mai sus menţionat, dacă se referă la aceeaşi societate, constituie o infracţiune unică.

(...) Nu în ultimul rând, la iniţiativa inculpatului A. (...) s-au şters din evidenţele sistemelor informatice situaţiile reale ale producţiei, consumului şi vânzărilor de balast, sorturi şi beton, distrugându-se prin rupere şi incendiere registrele ţinute în format scris ce conţineau asemenea menţiuni. Distrugerea evidenţelor (bonurile de transport, registre,) care conţineau datele reale privind operaţiunile ilegale menţionate s-a făcut pe toată perioada derulării acestora, la momentul la care nu mai prezentau relevanţă, spre exemplu se încasase contravaloarea mărfurilor vândute şi banii erau deja predaţi lui E. sau inculpatului A.

Referitor la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, Înalta Curte constată întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Prealabil, se reţine că infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu a fost dezincriminată, prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, stabilind cu titlu obligatoriu, că faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 din C. pen., nefiind dezincriminate.

În egală măsură, se constată că instanţa de apel a făcut o analiză exhaustivă cu privire la această infracţiune, dar şi la pluralitatea infracţională şi la participaţia penală, reţinând că: scopul pentru care grupul infracţional s-a constituit a şi fost realizat, dovadă fiind diminuarea valorii taxelor şi impozitelor datorate de S.C. C. S.A. bugetului consolidat al statului, prejudiciul creat în dauna acestuia fiind materializat în cuantumul despăgubirilor civile solicitate prin constituirea de parte civilă formulată în cauză de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba. Astfel, raportat la aspectele de fapt ce rezultă din materialul probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei apărării, că activităţile desfăşurate de inculpaţii A., F., G., B., I. şi H., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi reţinute de prima instanţă, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional (în modalităţile normative ale constituirii, aderării şi sprijinirii), prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, probele existente în cauză fiind suficiente pentru a dovedi vinovăţia lor sub aspectul acestor acuzaţii.

Activitatea celor care au comis infracţiunea în modalitatea de constituire sau de aderare la grupul infracţional s-a concretizat în acţiuni de stabilire a modurilor şi procedeelor de fraudare a bugetului consolidat de stat, inclusiv a sarcinilor ce reveneau fiecărui membru al grupării, precum şi circuitul de remitere a sumelor de bani proveniţi din evaziune către coordonatorii grupului, în timp ce cea a inculpaţilor care au sprijinit gruparea infracţională nestructurată s-a materializat în demersuri ce au permis evazionarea, asigurând, astfel, premisele obţinerii produsului ilicit şi îngreunând, totodată, descoperirea infracţiunilor şi stoparea comiterii acestora în continuare.

Inculpatul A. s-a ocupat de identificarea clienţilor care doreau să cumpere beton fără documente justificative, inclusiv ulterior numirii sale în funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L, fiindu-i, totodată, remise integral sau parţial sumele obţinute din aceste operaţiuni comerciale, în timp ce în documentele contabile, cu încuviinţarea sa, au fost înregistrate cheltuieli aferente producerii betonului de către inculpata F., iară a fi trecute veniturile obţinute, care pentru a fi ascunse au fost emise, la cererea lui L., avize de însoţire a mărfii aferente transportului, pe care era scris în mod fictiv, la rubrica beneficiarului datele şantierelor proprii deschise la acele momente, persoană care ţinea şi o evidenţă separată privindu-i pe cei care achiziţionau la negru cantităţi de beton. În plus, inculpatul A. verifica periodic pentru care dintre şantiere s-au întocmit asemenea avize, dispunând uneori schimbarea lor când cantităţile suplimentare pe un anumit şantier erau prea mari sau nu corespundeau clasei de beton, iar colectarea sumelor de bani rezultate din aceste vânzări ilegale se făcea de către L., fiind predate zilnic, pe baza evidenţelor extracontabile ţinute de aceasta, unuia dintre cei doi coordonatori ai grupării infracţionale, evidenţe distruse la solicitarea inculpatului A. cu aprobarea lui E. şi acceptul inculpatei F., după începerea cercetărilor penale. Ieşirile de beton determinate de vânzările ilegale, pentru care erau întocmite doar avize de însoţire a mărfii, au fost înregistrate de către inculpatul A., la sfatul inculpatului G., după începerea controlului efectuat de martorii N., O., P. şi Q., în situaţii de lucrări cu valoare zero, adică de lucrări suplimentare fără valoare, incluse în preţul total al contractului de realizare a obiectivului aflat în execuţie şi, ca atare, S.C. C. S.A., trecând în evidenţele contabile doar cheltuielile de producere, a reuşit să se sustragă de la plata impozitului pe profit şi TVA-ului datorat bugetului statului. De asemenea, ulterior înfiinţării S.C. C. S.R.L şi până la finalul anului 2010, metoda de livrare a betonului vândut ilegal a fost schimbată, sens în care au fost folosite "bonuri de transport" - ca documente justificative extracontabile şi ne-înseriate pentru însoţirea transportului şi evidenţă proprie în vederea decontării către E. şi inculpatul A. a sumelor de bani astfel obţinute.

Totodată, s-a reţinut că în raport cu modul în care a acţionat flecare dintre aceştia se observă că rol de lider al grupării infracţionale 1-a avut inculpatul A., care, împreună cu E., a coordonat activitatea prin intermediul membrilor L., K. şi a inculpatei F., angajate ale S.C. C. S.A., care au fost implicate activ în punerea în practică a planului pentru realizarea obiectivului principal -asigurarea obţinerii produsului activităţii evazioniste desfăşurată pe parcursul anilor 2008-2010 şi evitarea descoperirii operaţiunilor ilicite, acestea beneficiind, totodată, de sprijinul inculpaţilor G., H., B. şi I. care fie le-au indicat soluţii în vederea acoperirii neregulilor constatate privind calculul redevenţei miniere şi vânzarea ilegală de beton, fie au luat măsuri pentru a împiedica tragerea la răspundere şi achitarea taxelor şi impozitelor.

De remarcat este că inculpaţii A., F., G., H., B. şi I. au avut roluri bine determinate, colaborând în realizarea scopului pentru care a fost constituit grupul infracţional, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că toate criticile invocate în apărare, de la lipsa probatoriului, inexistenţa faptei şi până la lipsa anumitor elemente de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de norma de incriminare, sunt nefondate, soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă fiind corectă.

În ceea ce priveşte solicitarea pe latură civilă, Înalta Curte constată că prejudiciul imputat inculpatului A. cu privire la activităţile miniere este consecinţa condamnării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi diminuării bazei de calcul a redevenţelor miniere pe care societatea administrată de inculpat trebuia să le achite. În acest context, achitarea inculpatului pentru o altă infracţiune conexă, cum este cea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, nu înlătură răspunderea civilă a inculpatului.

Cu privire la latura civilă, Înalta Curte constată că în urma evaluării probatoriului, instanţa de apel a reţinut existenţa, întinderea prejudiciului şi vinovăţia inculpaţilor A. şi B. la producerea acestuia: sunt întemeiate criticile invocate de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile alăturată celei penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală săvârşite în diferite forme de participaţie de inculpaţii A., F., G., B., I., şi R., în condiţiile în care judecătorul fondului nu i-a obligat, contrar principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, la repararea în solidar a pagubei cauzate bugetului de stat.

(…) Pentru a putea fi, însă, angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii, respectiv comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei.

În acest context, se constată că, date fiind soluţiile de condamnare dispuse faţă de inculpaţii A. [pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005], (...) B. [pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005], va fi angajată răspunderea civilă a inculpaţilor A., F., G., B. şi I. (în legătură cu S.C. D. S.R.L., cu vânzările ilegale de beton, cu cu scăzăminte 3% eroare de cântărire); A., F. şi G. (în legătură cu vânzarea de beton şi nefacturarea lucrărilor către S.C. S. S.R.L.); A., F., B. şi I. (în legătură diminuarea redevenţelor miniere); A. şi F. (în legătură cu contractul de spaţii verzi fictiv); A. şi G. (în legătură cu reevaluarea terenurilor vândute S.C. T.) în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. pentru săvârşirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în dauna părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba. (infracţiunii de evaziune fiscală în forma autoratului sau complicităţii), chiar dacă, prin sentinţa penală nr. 148/2011 (definitivă prin decizia nr. 1818/2012 a înaltei Curţi, secţia penală), Curtea de Apel Alba Iulia a obligat, în solidar, să plătească aceleaşi sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs statului, alţi coparticipaţi la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală (E., K., L., U., V., W. trimişi în judecată alături de acuzaţii din prezenta cauză, prin acelaşi rechizitoriu, însă au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie), întrucât este aplicabil principiul de drept consacrat de art. 1003 din vechiul C. civ.

În concluzie, apărările formulate de recurenţi nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 177/A din 05 iulie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 177/A din 05 iulie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM