Police inaction constituting abuse of office: adequacy of primary legislation duties and institutional harm under Constitutional Court interpretation

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 225/04.12.2020 a Judecătoriei Năsăud, pronunţată în dosar nr. x/2017, s-a respins solicitarea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate şi a proceselor-verbale de redare a acestora.

S-a dispus condamnarea inculpaţilor A., agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 şi 5.08.2014), la pedeapsa de: 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (comisă la 01.04.2015), la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 şi 5.08.2014) la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare

- fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., pentru completarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din data de 01.04.2015, la pedeapsa de 1 an închisoare

- uz de fals, prevăzute de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, legat de predarea proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor din 10.07.2014 şi 5.08.2014) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 RON (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 RON).

- uz de fals, prevăzute de art. 323, teza I din C. pen. pentru predarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din data de 01.04.2015) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2700 RON (180 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 RON).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. e) raportat la lit. b) şi c) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile săvârşite sunt concurente, s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi s-a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din suma celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 1 an şi 7 luni închisoare (1/3 din 57 luni), la care s-a adăugat pedeapsa cea mai grea a amenzii de 3000 RON, căreia i s-a adunat 1/3 din pedeapsa amenzii penale de 2700 RON, respectiv de 900 RON, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni, în regim de detenţie, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 3900 RON.

În baza art. 63 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului, că în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în cuantum de 3900 RON, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 260 de zile.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., ca urmare a concursului de infracţiuni, s-a aplicat cea mai grea dintre pedepsele complementare stabilite, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., care se va executa până la executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale potrivit art. 45 alin. (5) din C. pen.

B., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Maieru, pentru săvârşirea infracţiunii de:

- de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale: 10.07.2014, 20.07.2014 şi 05.08.2014) la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la 297 alin. (1) din C. pen. (instigare asupra inculpatului C. din 18.11.2014), la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la 297 alin. (1) din C. pen. (instigare asupra inculpatului A. din 01.04.2015) la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile săvârşite sunt concurente, s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi s-a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din suma celorlalte pedepse, respectiv 1 an 9 luni şi 10 zile închisoare (1/3 din 64 luni), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni şi 10 zile, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., ca urmare a concursului de infracţiuni, s-a aplicat cea mai grea dintre pedepsele complementare stabilite, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 3 ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa până la executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale potrivit art. 45 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., din pedeapsa rezultantă, s-a dedus durata reţinerii de 24 de ore din 28.10.2015.

B. Prin decizia penală nr. 892/A din data de 24 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de minori a dispus:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 225 din 04 decembrie 2020 pronunţată în dosar nr. x/2017 al Judecătoriei Năsăud, pe care a desfiinţat-o în parte, sub aspectul soluţionării acţiunii penale şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (fapta din 01.04.2015).

A menţinut pedepsele aplicate inculpatului pentru celelalte două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu (faptele din perioada 10.07.2014 - 05.08.2014 şi, respectiv, din 18.11.2014), de câte 2 ani şi 8 luni închisoare, precum şi pedepsele complementare şi accesorii aferente, iar în baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 10 luni şi 20 zile închisoare (1/3 din 32 luni) urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 6 luni şi 20 zile, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea dintre cele două pedepse complementare stabilite, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii - aceea de agent de poliţie), pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa până la executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale potrivit art. 45 alin. (5) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 de ore din 28.10.2015.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarate de către inculpatul A. împotriva aceleaşi sentinţe penale.

C. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererea de recurs în casaţie a inculpatului A. îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. este inadmisibilă fiind formal invocată.

2) Prin încheierea din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 892/A din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 15 decembrie 2021.

Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de inculpatul B. referitoare la abilitatea acţiunilor reţinute în sarcina sa de a constitui instigare la infracţiunea de abuz în serviciu se pot analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., precum şi faptul că aspectele invocate de inculpatul A. referitoare la latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, constând în incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 în sensul că atribuţiile pretins încălcate nu sunt prevăzute de lege, faptul că aceeaşi acţiune a fost valorificată pentru a reţine pluralitatea de infracţiuni, lipsa tipicităţii variantei agravate şi lipsa urmării imediate în varianta tip a infracţiunii se circumscriu cazului de casare invocat. S-a apreciat că aspectele referitoare la latura obiectivă a infracţiunii de uz de fals pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Inculpaţii A. şi B. au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea recursului în casaţie şi achitarea acestora, precum şi suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea recursului în casaţie.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat, în esenţă, incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 în sensul că atribuţiile pretins încălcate nu sunt prevăzute de lege, faptul că aceeaşi acţiune a fost valorificată pentru a reţine pluralitatea de infracţiuni, lipsa tipicităţii variantei agravate şi lipsa urmării imediate în varianta tip a infracţiunii, precum şi lipsa de tipicitate a infracţiunii de uz de fals.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale"(art. 15 din C. pen.).

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar neprevederea în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluţia jurisprudenţei în materia recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, şi a vinovăţiei, respectiv a laturii subiective cu toate cerinţele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de inculpaţi nu sunt întemeiate.

Înalta Curte notează că, sub aspectul situaţiei de fapt, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de fond a reţinut acte materiale repetate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale la datele de:

- 10.07.2014, ca urmare a intervenţiei inculpatului B., inculpatul A. cu ştiinţă, a încălcat atribuţiunile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. (1) pct. 10 (constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit Legii nr. 218/2002, forma în vigoare la data săvârşirii faptei) şi a omis constatarea contravenţiei legate de faptul că nu a oprit la trecerea la nivel peste calea ferată, prevăzute de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, săvârşită de către martora D., pentru faptul de a nu opri la trecerea peste nivel cu calea ferată, prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului "Stop", constatând o altă faptă contravenţională pe care martora D. nu o comisese şi anume, conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare murdare pe care nu se putea citi numărul de înmatriculare, pentru care a aplicat doar sancţiunea avertismentului, faptă consemnată în procesul-verbal nr. x/10.07.2014, creând astfel martorei D. un avantaj prin nereţinerea sancţiunii complementare a aplicării a 6 puncte de penalizare, sancţiune obligatorie în cazul contravenţiei prevăzute de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, o vătămare a intereselor legitime ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, afectând obiectivul acestuia de menţinere a unui climat de legalitate, denaturând datele statistice ale situaţiei operative şi o pagubă la bugetul local de domiciliu al martorei, prin neaplicarea sancţiunii amenzii potrivit dispoziţiilor art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede doar sancţiunea amenzii pentru fapta real săvârşită;

- 20.07.2014, ca urmare a aducerii la cunoştinţă de către martorul E. a poziţiei inculpatului B., cu privire la eveniment, acesta a încălcat, cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. (1) pct. 8 (desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea din Legea nr. 218/2002, republicată, de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, forma în vigoare la data săvârşirii faptei) nu a constatat infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen. şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârşite de martorul F., fusese anterior consiliat de către inculpatul B. asupra modului de întocmire a actelor de constatare a infracţiunilor; prin omisiunea de a întocmi acte de constatare a celor două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, inculpatul A., determinat de inculpatul B. i-a creat un avantaj martorului F., care nu a mai fost cercetat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen. şi art. 335 alin. (2) din C. pen., şi care a scăpat şi de consecinţa suspendării sau anulării dreptului de a conduce autovehicule şi a produs o vătămare intereselor legale ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, afectând obiectivul acestuia de menţinere a unui climat de legalitate, denaturând datele statistice ale situaţiei operative;

- 05.08.2014, ca urmare a intervenţiei inculpatului B., inculpatul A., cu ştiinţă, a încălcat atribuţiunile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. (1) pct. 10 (constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii) din Legea nr. 218/2002, forma în vigoare la data săvârşirii faptei şi a omis constatarea contravenţiei legate de a nu opri la trecerea la nivel peste calea ferată, prevăzute de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, săvârşită de către martora G., pentru fapta de a nu opri la trecerea peste nivel cu calea ferată, prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului "Stop", constatând o altă faptă contravenţională pe care martora G. nu o comisese şi anume, nepurtarea centurii de siguranţă şi faptul că martora nu a avut asupra sa permisul de conducere, deşi martora îi prezentase permisul inculpatului împreună cu actul de identitate, fapte consemnate în procesul-verbal nr. x/05.08.2014 creând astfel martorei G. un avantaj prin nereţinerea sancţiunii complementare a aplicării a 6 puncte de penalizare, sancţiune obligatorie în cazul contravenţiei prevăzute de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, o vătămare intereselor legitime ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, afectând obiectivul acestuia de menţinere a unui climat de legalitate, denaturând datele statistice ale situaţiei operative; întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., în formă continuată potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, la câteva zile diferenţă prin acelaşi mod de operare, 10.07.2014, 20.07.2014 şi 5.08.2014).

De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., în formă continuată, potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen., 2 acte materiale, comise la 10.07.2014 şi 5.08.2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale şi prin acelaşi mod de operare şi uz de fals, prevăzute de art. 323 teza I din C. pen., în formă continuată potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 şi 5.08.2014), în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale şi prin acelaşi mod de operare.

În privinţa faptei din 01.04.2015, s-a reţinut că inculpatul A., datorită intervenţiei coinculpatului B., cu ştiinţă, a încălcat atribuţiunea de serviciu de constatare a contravenţiilor, prevăzută de art. 26 alin. (1) pct. 10 (constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii) din Legea 218/2002, republicată, de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, forma în vigoare la data săvârşirii faptei, a omis constatarea contravenţiei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. e), nerespectarea regulilor privind depăşirea, raportat la art. 111 alin. (1), permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: lit. c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, săvârşită de martorul H., care la data de 01.04.2015, a condus autoturismul marca x, nr. de înmatriculare x, pe drumurile publice din cartierul Cormaia, al oraşului Sângeorz Băi, efectuând o depăşire neregulamentară, încălcând marcajul cu linie continuă, omiţând, totodată, reţinerea permisului de conducere al martorului, conform dispoziţiilor art. 111 lit. c) din acelaşi act normativ, în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule, martorul H., constatând o altă faptă contravenţională pe care martorul H. nu o comisese şi anume, omisiunea de a purta centura de siguranţă şi de a avea asupra sa permisul de conducere, pentru care a aplicat sancţiuni mai blânde, amendă, fapte consemnate în procesul-verbal nr. x/01.04.2015, creând astfel martorului H. un avantaj prin faptul că nu a dispus sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 111 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cauzând o vătămare a intereselor legale ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, afectând obiectivul acestuia de menţinere a unui climat de legalitate, denaturând datele statistice ale situaţiei operative.

Plecând de la această situaţie de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, inculpatul A. a susţinut că activitatea imputată nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 (publicată în M.Of. nr. 517 din 8 iulie 2016) în sensul că atribuţiile pretins încălcate nu sunt prevăzute de lege, aceeaşi acţiune a fost valorificată pentru a reţine pluralitatea de infracţiuni şi că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile referitoare la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Prin decizia menţionată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Această soluţie a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituţională şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 din C. pen. (1969), prin decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reţinându-se valabilitatea considerentelor avute iniţial în vedere.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, din actele dosarului rezultă că recurentul A., cu intenţie, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 10 şi pct. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ce reglementează obligaţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni.

De altfel, instanţa de fond a reţinut încălcarea acestor dispoziţii apreciind că în loc să reţină fapta astfel cum a constat-o, a omis intenţionat să o reţină cu ocazia completării procesului-verbal de contravenţie, şi a ales să nu aplice sancţiunea contravenţională pentru acea faptă, care să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost instituită, context în care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ca agent de poliţie, prevăzute de legislaţia primară constând în dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 10 constând în obligaţia sa de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii. Dar a şi stopat procedura de constatare a infracţiunilor comise de F., renunţând la a solicita număr unic în vederea formării dosarului penal pe numele acestuia, caz în care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ca agent de poliţie, prevăzute de legislaţia primară constând în dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 constând în obligaţia sa de a constata comiterea de faptele penale şi efectuarea de cercetări în legătură cu acestea.

Susţinerile inculpatului conform cărora actul efectuat în baza atribuţiei de serviciu poate fi evaluat ca defectuos numai dacă există o dispoziţie legală care să prevadă modul în care se va realiza acesta de către funcţionarul public, simpla existenţă a unei atribuţii fiind insuficientă, sunt nefondate.

Dispoziţiile încălcate de inculpat şi reţinute ca temei al condamnării sale, respectiv art. 26 alin. (1) pct. 8 şi pct. 10 din Legea nr. 218/2002, prevăd în sarcina poliţistului obligaţia de a constata comiterea de faptele penale şi efectuarea de cercetări în legătură cu acestea ori de a constata contravenţii şi a aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii.

În ceea ce priveşte lipsa urmării imediate, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului nu este întemeiată. Urmarea imediată este în strânsă legătură cu exercitarea, în conformitate cu dispoziţiile legii a atribuţiilor de serviciu de către recurent. Urmarea imediată constă în vătămarea intereselor Poliţiei Române prin omisiunea aplicării sancţiunilor contravenţionale. Prin omisiunea aplicării de sancţiuni, având în vedere atribuţia organelor de poliţie, detaliate în art. 26 din Legea nr. 218/2002, se produce vătămarea intereselor acestei instituţii. În cauza de faţă, vătămarea a fost identificată în mod corect şi în concordanţă cu norma legală ca fiind punerea instituţiei în imposibilitatea de a-şi realiza scopurile pentru care este înfiinţată.

Instanţa de apel a reţinut sub acest aspect că: este adevărat că pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu nu este suficientă o încălcare a atribuţiilor de serviciu ci, este necesar şi ca fapta funcţionarului să cauzeze o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, adică să se producă o lezare sau prejudiciere morală/fizică/materială a intereselor legale ale unei persoane. Faptul că o astfel de lezare nu poate fi cuantificată ori compensată ori că nu se cere compensarea ei - nu echivalează cu inexistenţa acestei lezări, prejudicieri, pe care, de altfel persoana juridică - IPJ Bistriţa-Năsăud - a şi specificat-o ca fiind "prejudiciul moral, constând în aceea că cei trei inculpaţi nu şi-au desfăşurat activitatea profesională în interesul şi sprijinul persoanei, comunităţii şi a instituţiilor statului, exclusiv în baza legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii, aşa cum prevede Legea nr. 360/2002" prin fapta sa - concluzionăm şi noi - afectând obiectivul instituţiei de poliţie de menţinere a unui climat de legalitate şi aducând atingere, totodată, prestigiului funcţiei şi instituţiei.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că: Procedând în această manieră, în primul rând a adus foloase patrimoniale şi nepatrimoniale, tuturor celor ce au comis faptele contravenţionale şi faptele penale, prin neaplicarea de amenzi, prin neaplicarea măsurii complementare obligatorii a reţinerii permisului de conducere pentru 30 zile şi prin neconstatarea săvârşii faptelor penale în vederea tragerii la răspundere penală, a celui ce a comis infracţiunile, dar a şi creat în mod real o tulburare semnificativă bunului mers al serviciului poliţiei rutiere, prin generarea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în funcţie de intervenţii personale, selectiv, şi nu în baza unei evaluări obiective şi imparţiale, creându-se premisele unei stării de pericol pentru respectarea legislaţiei rutiere, îndeosebi cele privind înlăturarea condiţiilor favorizante unor accidente rutiere, din moment ce se induce percepţia conducătorilor auto că pot încălca norme rutiere fără urmări, în plan sancţionator contravenţional, dar chiar şi în plan penal.

În ceea ce priveşte forma agravată a infracţiunii de abuz în serviciu, se constată că potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, este necesar ca funcţionarul public să fi obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Astfel cum s-a antamat anterior, este evident că prin modalitatea de săvârşire a activităţii infracţionale, prin neaplicarea amenzilor contravenţionale, inculpatul a facilitat obţinerea pentru conducătorii auto a unui folos necuvenit, avantaj patrimonial şi nepatrimonial, constând atât în contravaloarea amenzii, cât şi în omisiunea aplicării de puncte de penalizare, evitarea reţinerii permisului de conducere ori chiar eludarea totală a actului aparent infracţional (omisiunea constatării infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere).

Cu privire la critica recurentului conform căreia avantajul nepatrimonial nu se circumscrie noţiunii de "folos", Înalta Curte constată că cerinţa impusă de textul de lege anterior menţionat constă în obţinerea unui folos necuvenit. Lipsa unei distincţii referitoare la natura folosului obţinut, impune interpretarea potrivit căreia în această categorie pot fi cuprinse foloase patrimoniale, dar şi nepatrimoniale (ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus).

De altfel, instanţa de contencios constituţional a analizat această noţiune apreciind că noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este "legal nedatorat". De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. (CCR, decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 952 din 29.11.2017).

În consecinţă, Înalta Curte constată lipsa de eficienţă a argumentelor apărării în raport cu conduita infracţională expusă.

Referitor la faptul că aceeaşi acţiune a fost valorificată pentru a reţine pluralitatea de infracţiuni, Înalta Curte aminteşte că jurisprudenţa instanţei supreme a relevat reţinerea unui concurs de infracţiuni în cazuri similare. Astfel, prin decizia nr. 177 din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2011, s-a reţinut că: inculpatul C.D., agent de poliţie rutieră în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă a atestat fapte necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de contravenţie nr. x din data de 05.03.2009 şi a omis a însera unele fapte sau împrejurări, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.. De asemenea, inculpatul C.D., cu ştiinţă, nu a îndeplinit atribuţia de serviciu de a aplica contravenientului I.. sancţiunile prevăzute de lege pentru staţionarea autoturismului în loc nepermis. Astfel, ca urmare a solicitării implicite a lui J.., inculpatul a ales să nu aplice o sancţiune contravenţională pentru această faptă, care să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost instituită. Procedând astfel, s-a creat în mod real o tulburare însemnată bunei activităţi ("bunului mers") a Serviciului Poliţiei Rutiere, aceasta constând, pe de o parte, în crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în funcţie de intervenţii personale şi nu de o evaluare obiectivă şi imparţială, şi pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru respectarea legislaţiei rutiere în materia asigurării fluidităţii circulaţiei pe drumurile publice şi înlăturarea condiţiilor favorizatoare unor accidente de circulaţie sau blocării circulaţiei, din moment ce conducătorii auto percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancţionaţi. Or, siguranţa circulaţiei rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activităţii Serviciului Poliţiei Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuţia de serviciu esenţială a acestui organ de poliţie, şi câtă vreme neluarea măsurilor pentru respectarea regulilor de circulaţie -în speţă cele privind staţionarea autovehiculelor -se repercutează negativ şi însemnat (important) în bunul mers al activităţii organului de poliţie.

În drept, s-a reţinut că faptele comise de agentul de poliţie inculpat C.D., care la data de 05.03.2009, cu intenţie a întocmit în mod fals procesul-verbal de sancţionare contravenţională nr. x, prin care a atestat nereal împrejurarea că învinuitul I.., "a traversat str. x, zona Tribunal, prin loc nemarcat şi fără să se asigure", deşi în realitate acesta staţionase autoturismul neregulamentar în faţa Primăriei Municipiului Constanţa, şi care nu şi-a îndeplinit atribuţia de serviciu constând în "aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi complementare participanţilor la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice" întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., şi abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, Înalta Curte constată îndeplinite elementele constitutive, prin înregistrarea proceselor-verbale, cunoscând că includ date nereale sau false în evidenţele poliţiei, s-au produs consecinţele juridice. De altfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la această infracţinue că în realizarea aceluiaşi scop fiind săvârşită şi fapta de uz de fals, inculpatul cunoscând că procesele-verbale sunt false, le-a depus şi înregistrat în evidenţele poliţiei, în vederea producerii de consecinţe juridice, în sensul de a conferi faptelor nereale completate în înscrisurile oficial valoare de veridicitate, cu consecinţe subsecvente.

Înalta Curte notează, că starea de fapt reţinută prin decizia recurată cu privire la inculpatul B. a fost aceea că, la datele de:

- 10.07.2014, de a interveni în urma rugăminţilor martorei K., pentru cumnata sa D., la coinculpatul A., pentru a nu reţine contravenţia real săvârşită de aceasta, de a nu opri la trecerea la nivel peste calea ferată, prevăzută de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 şi a proceda la reţinerea sancţiunii complementare a aplicării a 6 puncte de penalizare, sancţiune obligatorie în cazul acelei contravenţii, deşi iniţial coinculpatul A., agent constatator, aflat în exerciţiul funcţiunii constatase, în mod direct, săvârşirea;

- 20.07.2014, de a interveni la coinculpatul A., în urma rugăminţilor martorului E., de a-i spune acestuia în mod direct, să-i aducă la cunoştinţă coinculpatului A., poziţia sa, potrivit căreia, dacă nu a solicitat deja număr unic de înregistrare pentru faptele penale săvârşite de martorul F., să facă "să fie bine", de a-l determina pe acesta să nu mai procedeze la întocmirea actelor de constatare a celor două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, deşi iniţial coinculpatul A., agent constatator, aflat în exerciţiul funcţiunii, constatase, în mod direct săvârşirea acestora;

- 05.08.2014, de a interveni la coinculpatul A., în urma rugăminţilor martorei contraveniente G., de a nu reţine contravenţia real săvârşită constând în aceea că nu oprise la trecerea la nivel peste calea ferată, prevăzută de art. 108 lit. d) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi a proceda la reţinerea sancţiunii complementare a aplicării a 6 puncte de penalizare, sancţiune obligatorie în cazul acestei contravenţii, deşi iniţial coinculpatul A., agent constatator, aflat în exerciţiul funcţiunii, constatase, în mod direct săvârşirea acestei contravenţii, corelativ cu neaplicarea sancţiunilor; întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni unice de instigare la abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, în formă continuată, comise în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin acelaşi mod de operare, la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 şi 5.08.2014.

De asemenea, s-a reţinut că, fapta inculpatului din data de 18.11.2014, constând în a interveni la coinculpatul C., în urma rugăminţilor martorului contravenient L., pentru a ignora contravenţia real săvârşită, efectuarea unei depăşiri pe linie continuă, prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 şi a proceda la aplicarea pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, sancţiune obligatorie în cazul acelei contravenţii, deşi iniţial coinculpatul C., agent constatator, aflat în exerciţiul funcţiunii, constatase, în mod direct, săvârşirea acesteia şi determinarea acestuia să nu reţină fapta, corelativ cu neaplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul B. a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticând abilitatea acţiunilor imputate de a constitui instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, precum şi faptul că instanţa de apel a dispus soluţia achitării pentru o faptă identică.

Înalta Curte aminteşte că pentru a se reţine instigarea este necesar să existe o activitate de determinare la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Instanţa de recurs reţine că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în urma probatoriului administrat, au constatat că faptele concrete ale inculpatului B. au constituit acte de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.

Instanţa de apel a reţinut că în legătură cu actele de instigare că presupusul act de instigare nu ar fi avut caracter determinant, pe motiv că apelarea inculpatului A. ar fi avut loc ulterior sancţionării martorei (conform declaraţiei acestuia din urmă) este total nefondată, de vreme ce această susţinere este una izolată, exclusiv a inculpatului A., nesusţinută de nicio altă probă, nici de propriile declaraţii ale inculpatul B. (în nicio declaraţie nu invocă acest aspect, ci doar în susţinerea motivelor de apel), nici de declaraţiile celor două martore...

Faptul că inculpaţii B. şi A. nu au avut o discuţie directă în legătură cu faptele comise de martorul F., sub aspectul sancţionării sau nu a acestuia, ci doar sub aspectul procedurii pe care trebuia să o urmeze inculpatul A., care nu ştia ce trebuie să facă în astfel de situaţii - nu exclude actul de instigare comis de inculpatul B., prin intermediul martorului M., rezultând cu evidenţă din convorbirile telefonice participaţia ambilor - B. - îl sfătuieşte pe martorul E. să-i comunice inculpatului A. să facă să "fie bine, dacă nu s-a înregistrat dosar penal" ("Du-te până la el acolo la ..., şi povesteşte cu el că telefonul îi cum îi, şi zi că ai povestit cu mine şi dacă nu o apucat să ieie să facă să fie bine"),iar inculpatul A. i-a spus martorului "că despre iertarea lui F. trebuie să ştie şi B."...

Este adevărat că în acest caz, nu a avut loc o apelare directă a inculpatului A., acesta nu a discutat direct cu inculpatul B. cu privire la sancţionarea/nu a martorei, însă, rezultă cu evidenţă, că apelul dat de inculpatul B., inculpatului A. (la care acesta nu a răspuns, dar pe care l-a văzut), în timp ce acesta oprise martora în trafic şi se pregătea să o sancţioneze, a fost unul determinant, o instigare implicită, de vreme ce, deşi inculpatul A. constatase personal o anumită contravenţie comisă de martoră, recunoscută şi de aceasta în cursul urmăririi penale, o sancţionează totuşi - mai puţin aspru, pentru altă contravenţie, fără sancţiunea complementară a aplicării celor 6 puncte de penalizare; rezultă şi din recunoaşterile martorei, din cursul urmăririi penale (în sensul că i-a solicitat inculpatului B. să-l sune pe inculpatul A. să nu o amendeze, aspect recunoscut şi de inculpatul B.), dar şi din atitudinea inculpatului A., relevată de martoră în discuţia telefonică ulterioară, cu inculpatul B., căruia îi spune că inculpatul A. " ... o zis că data viitoare când mai am nevoie de ceva să nu mai apelez la nimeni, s-o uitat şi o râs..." şi, căruia îi mulţumeşte, chiar de două ori, sunând şi în ziua următoare, în acelaşi scop, să-i mulţumească din nou pentru că "a intervenit" pentru ea.

Instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, fiind o infracţiune de rezultat, au fost realizate toate elementele constitutive prevăzute în normele de incriminare, încă din momentul în care cei doi coinculpaţi, agenţi de poliţie constatatori, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, au săvârşit fapta, ca urmare a intervenţiei sale, ce a avut ca efect determinarea acestora de a nu reţine în procesele-verbale întocmite, şi a nu sancţiona conform legii, faptele constatate în mod direct, de către ei, fapte care au provocat o reacţie iniţială potrivită a celor doi, de a opri contravenienţii în vederea sancţionării, (...) însă în timpul procedurilor, ca efect direct al intervenţiei sale, de a face să fie bine, coinculpaţii A.

şi C., au omis intenţionat să reţină faptele constatate şi au consemnat fapte inexistente, ce atrag sancţiuni mult mai blânde, respectiv au omis constatarea comiterii faptelor de natură penală, generând la solicitarea inculpatului B., avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale contravenienţilor şi făptuitorului, prin neaplicare de amenzi, omisiunea reţinerii permisului de conducere, şi neîntocmirea dosarului penal. Context în care cu intenţie i-a determinat pe cei doi coinculpaţi să-şi încalce atribuţiile de serviciu ca agent de poliţie, prevăzute de legislaţia primară constând în dispoziţiile Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 10 constând în obligaţia sa de a consta contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii, şi prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 constând în obligaţia sa de a constata comiterea de fapte penale şi efectuarea de cercetări în legătură cu acestea.

În lipsa intervenţiei sale, existând o ridicată probabilitate ca ceilalţi doi inculpaţi să nu fi săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi. Procedând în această manieră, în primul rând a provocat obţinerea de avantaje de către contravenienţi dar a determinat crearea în mod real a unei tulburări semnificative a bunului mers al serviciului poliţiei rutiere, prin crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în funcţie de intervenţii personale, selectiv, toţi cei favorizaţi fiind cunoştinţe personale ale acestui inculpat, şi împiedicând pe ceilalţi coinculpaţi să procedeze la sancţionarea legală a acestora, în acord cu evaluarea lor iniţială, obiectivă şi imparţială.

Prin conduita sa în calitate de şef de post al Poliţei Com. Maieru, de a interveni în actul de control exercitat de un agent subordonat, în scopul deraierii sale de la demersul corect şi legal, creează premisele unei stări de pericol pentru respectarea legislaţiei rutiere, îndeosebi cele privind înlăturarea condiţiilor favorizante unor accidente rutiere, din moment ce se induce percepţia conducătorilor auto că pot încălca norme rutiere fără urmări, în plan sancţionator contravenţional, dar chiar şi în plan penal, dacă se cunosc sau cunosc pe cineva apropiat şefului de post al poliţiei, fiind evident din probele administrate că inculpatul a urmărit favorizarea persoanelor pentru care a intervenit abuziv şi obţinerea unui folos pentru aceştia.

Achitarea inculpatului pentru una dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu radiază asupra celorlalte infracţiuni pentru care există o bază factuală distinctă, o participare şi o contribuţie distinctă. În plus, soluţia a vizat lipsa probelor suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie. Acest aspect nu poate conduce de plano la achitarea pentru celelalte fapte, pentru care probatoriul este suficient şi apt a conduce la întrunirea condiţiilor impuse pentru angajarea răspunderii penale.

Conchizând, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B. sunt prevăzute de legea penală, baza factuală fiind coerent caracterizată în drept, iar faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor imputate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 892/A din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 892/A din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM