Abuse in office conviction: failure to establish illicit benefit for third parties in illegal public procurement

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 378 din data de 19.02.2021, Judecătoria Arad a dispus următoarele, cu privire la inculpatul B.:

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu;

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, care va fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, care va fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 35 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de delapidare în forma continuată (două acte materiale), totul cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, care va fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 97 alin. (1) din C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în componente:

- 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen.,

- 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiuni de uz de fals în temeiul art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen.,

- 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 3201 din C. proc. pen. 1968 (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea),

- 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. 1968 şi a art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea),

- 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara.

A constatat că toate infracţiunile comise de către inculpatul B. sunt concurente, iar în temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare (2 ani şi 3 luni închisoare + 2 ani închisoare - pedepse aplicate în prezenta cauză + 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara + 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara + 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea + 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea + 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara x 1/3 = 3 ani, 3 luni şi 20 de zile), urmând ca inculpatul B. să execute în final o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 raportat la art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani, care va fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.. În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. a scăzut perioada executată din data de 15.02.2017, la zi din pedeapsa complementară.

A dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare perioada arestului preventiv executat în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bihor din data de 12 iulie 2013 la 30 octombrie 2013 inclusiv.

B. Prin decizia penală nr. 833/A din data de 14.07.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a dispus, următoarele, cu privire la inculpat:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Primăria comunei Zărand împotriva sentinţei penale nr. 378/19.02.2021 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii C., D. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 378/19.02.2021 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului B..

În baza art. 396 alin. (1), alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicare art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă a Primăriei comunei Zărand privind această infracţiune de abuz în serviciu.

În baza art. 248 C. pen. din 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968, cu aplic. art. 5 din C. pen. actual şi art. 12 din Legea 187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 65 din C. pen. din 1968, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 12 din Legea 187/2012, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1968, pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 2151 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (fapta din februarie - august 2012 - pct. c din rechizitoriu) fără a reţine în sarcina sa actul material din 04.04.2012 şi 07.05.2012 - pct. d din rechizitoriu.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 din Legea 187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968.

În temeiul art. 97 alin. (1) din C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în componente:

- l an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

- 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 916 din 27 aprilie 2016, dosar nr. x/2015 a Judecătoriei Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 221/A/15.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiuni de uz de fals în temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen.

- l an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 3201 din C. proc. pen. din 1968 (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea);

- l an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. 1968 şi a art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţi de Apel Oradea);

- l an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara.

A constatat faptul că toate infracţiunile comise de către inculpatul B. sunt concurente.

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1968, raportat la art. 33 lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen., a contopit pedepsele astfel repuse în individualitatea lor cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an şi 4 luni, urmând ca inculpatul B. să execute în final o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968 raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968, art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1968 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare perioada arestului preventiv executat în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bihor din data de 12 iulie 2013 la 30 octombrie 2013 inclusiv.

A scăzut din pedeapsa complementară perioada executată din data de 15.02.2017 la zi.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs în casaţie inculpatul B.

Inculpatul B. a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", solicitând admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi suspendarea executării hotărârii recurate.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a menţionat că raportat la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu există situaţia premisă din legea specială, aceea de a se obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul deoarece suma de 115.965.,72 RON a fost folosită pentru cumpărarea, de la cele trei societăţi comerciale, de diverse produse necesare pentru lucrările de la parcul din comuna Zărand. A apreciat că, prin cumpărarea de materiale, nu s-a obţinut nici pentru sine şi nici pentru altul vreun folos necuvenit, materialele fiind achiziţionate pentru a fi folosite la executarea lucrărilor de la parcul din comuna Zărand.

În sentinţa ori decizia atacată nu există vreo referire cu privire la obţinerea acestui folos necuvenit şi, ca urmare, nu se realizează o corespondenţă între fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă şi configurarea legală a infracţiunii, respectiv prevederile art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

C. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

2) Prin încheierea din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 833/A din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 15 decembrie 2021.

A respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de recurentul inculpat B..

Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de inculpat referitoare la lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa, pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul B., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 din C. pen.).

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar neprevederea în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluţia jurisprudenţei în materia recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, şi a vinovăţiei, respectiv a laturii subiective cu toate cerinţele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate.

Inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 5 din C. pen. actual.

Potrivit art. 248 din C. pen. din 1969, fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte entităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, constituie infracţiune.

De asemenea, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, în acord cu prima instanţă, ca situaţie de fapt aceea că: în calitate de primar al comunei Zărand, jud. Arad, în cursul anului 2012, a angajat, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cheltuieli în valoare totală de 115.965,72 de RON, din care 47.800 de RON către S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., şi 68.165,72 RON către S.C. G. S.R.L., cauzând comunei Zărand un prejudiciu de 115.965,72 de RON.

Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu: Curtea împărtăşeşte opinia primei instanţe în sensul că acest prejudiciu există, iar valoarea lui este întreaga sumă de 115.965,72 RON, înregistrată ca urmare a efectuării de plăţi de către inculpatul B. în contul S.C. E. S.R.L.,S.C. F. S.R.L., şi S.C. G. S.R.L. care nu au efectuat lucrări de amenajare a parcului din localitatea Zărand, lucrări care au fost dispuse şi efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale (...) în opinia instanţei prejudiciul este reprezentat de întreaga sumă plătită în mod nelegal celor 3 societăţi, iar lucrările efectuate necesită intrarea în legalitatea prin autorizare şi efectuarea consolidărilor necesare, cu proiecte tehnice întocmite legal întrucât toate lucrările au fost efectuate fără a respecta Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, fiind construite în mod empiric, fără proiect tehnic care să fie verificat de către un verificator de proiecte, fără autorizaţie de construire şi fără urmărirea lucrărilor de către un diriginte de şantier.

În acest context, se constată că prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, inculpatul B., în calitate de primar, a obţinut pentru altul un folos material necuvenit, respectiv pentru societăţile ce au primit, în mod nelegal, sumele totalizând 115.965,72 RON.

În ceea ce priveşte susţinerea apărătorului ales al inculpatului conform căreia în recursul în casaţie s-ar putea aprecia asupra modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte constată, pe de o parte, că soluţia laturii penale este corectă, iar pe de altă parte, că în procedura pendinte instanţa de recurs nu poate reindividualiza modalitatea de executare a pedepsei (ICCJ, S.P, decizia nr. 231/RC din 25 mai 2021, dosar nr. x/2020). De asemenea, s-a mai arătat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi, aprecierea de către instanţa de casaţie asupra oportunităţii aplicării unei alte modalităţi de executare reprezintă o formă de individualizare a pedepsei, aspect ce nu poate fi supus analizei pe calea recursului în casaţie (ICCJ, S.P, decizia nr. 169/RC din 11 mai 2016).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva deciziei penale nr. 833/A din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva deciziei penale nr. 833/A din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM