Tax Evasion Liability: Cassation Review of Appellate Conviction Reversing Acquittal and Attribution of Criminal Responsibility to De Facto Administrators

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 141 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale şi a rechizitoriului nr. x întocmit la data de 01.09.2016 de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sălaj.

Prin această sentinţă, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) din raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea alternativă a aderării) prev. şi ped. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969.

Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpatul A. privind aplicarea, în favoarea sa, a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală - administrare societate comercială).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, pe o durată de 4 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală- administrare societate comercială).

Conform art. 861 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 (patru) ani stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969.

S-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă să se efectueze de Serviciul de Probaţiune Sălaj.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatului i s-a impus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj, desemnat cu supravegherea lui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969, prin evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 13 C. pen. din 1969.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi inculpatul B.

Prin decizia nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, partea civilă ANAF - DGRFP Cluj - AJFPS, inculpatul F. şi inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 141 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Sălaj (efectele apelurilor inculpaţilor extinzându-se şi asupra inculpatului G.), pe care instanţa de apel a desfiinţat-o în latura penală şi civilă şi, rejudecând pe fond, cu reţinerea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. din 1968, s-a dispus, printre altele, următoarele:

I. A) În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) şi a art. 13 din C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) şi a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012) şi a art. 13 C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului E. prin decizia penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

I. B) În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) şi a art. 13 C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) şi a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012) şi a art. 13 din C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. prin decizia penală şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-a fost interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

I. C) În baza art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) şi a art. 13 C. pen. 1968 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea complicităţii la infracţiunea continuată de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) şi a art. 13 din C. pen. 1968, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea complicităţii la infracţiunea continuată de evaziune fiscală calificată, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de la evaziune fiscală calificată prevăzută de art. 26 din C. pen. 1968, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968

În baza art. 71 C. pen. din 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968 (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a art. 65 C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. prin decizia penală, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) teza a III-a C. pen. din 1968.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 i-au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a constatat că prejudiciul cauzat prin comiterea de către inculpaţii E., B., A., F. şi G. a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi prin decizie este în cuantum de 849.386,7 RON compus din: 461.095,64 RON TVA (111.687,78 + 349.407,86) şi 388.291,06 impozit pe profit (94052,86 + 294238,20) la care se adaugă accesoriile aferente, cu privire la care s-a dispus achitarea începând cu data scadenţei debitului şi până la plata efectivă a prejudiciului, la plata căruia inculpaţii au fost obligaţi în solidar, alături de părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar H.) şi S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar I.).

A fost obligat inculpatul E. în solidar cu inculpaţii B. şi J., cu părţile responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. (prin lichidator CII K.) şi S.C. D. S.R.L. (prin lichidator I.) la plata către bugetul de stat a sumei de 193.225,75 RON (din care 115.935,45 RON reprezintă TVA şi 77.290,30 RON reprezintă impozit pe profit), la care s-au adăugat accesoriile aferente, cu privire la care s-a dispus achitarea începând cu data scadenţei debitului şi până la plata efectivă a prejudiciului.

În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5), (6), art. 254 C. proc. pen., la art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea recuperării în întregime a prejudiciului creat bugetului statului prin comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, s-a dispus, până la concurenţa sumelor reţinute ca prejudiciu prin decizie, luarea măsurilor asigurătorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparţinând inculpaţilor E., B., A., F., G., J. şi părţilor responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. (prin lichidator CII K.), S.C. D. S.R.L. (prin lichidator I.) şi S.C. D. S.R.L. (prin lichidator judiciar H.) şi popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente de către o a treia persoană.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, în măsura în care nu contraveneau deciziei.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 1820 RON către expert L. reprezentând onorariu pentru efectuarea suplimentului de expertiză în apel.

Împotriva acestei decizii penale au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii B., E. şi A., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2016

A. Prin cererea de recurs în casaţie, recurenţii B. şi E. au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. solicitând să se constate că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv evaziune fiscală, cu consecinţa casării hotărârii recurate, a hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi B. şi E. au criticat soluţia de condamnare în apel fără readministrarea probatoriului după ce, în prealabil, prima instanţă a dispus achitarea, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO.

Astfel, au arătat că, prin sentinţa penală nr. 141/11.12.2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj au fost achitaţi pentru infracţiunile de evaziune fiscală reţinute pe relaţia M. S.R.L. - N. S.R.L. - O. S.R.L. - D. Totodată, s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în raport de achiziţiile de la P. şi condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea aceleiaşi fapte.

S-a învederat că, prima instanţă a reţinut despre achiziţiile realizate de către cele două societăţi de la O. S.R.L., că au fost reale şi că acuzaţiile formulate de procuror nu au fost sprijinite de probe certe, sigure, de natură a înfrânge prezumţia de nevinovăţie. S-a constatat, astfel, din probele administrate că, N. S.R.L. şi M. S.R.L. nu au livrat către O. S.R.L. motorina revândută de aceasta către D. S.R.L. şi D. S.R.L., însă această împrejurarea nu semnifică faptul că ce doi inculpaţi au cunoscut sau au avut posibilitatea de a cunoaşte caracterul nereal al facturilor emise de A., pe lanţul său de furnizori sau că inculpaţii au înregistrat aceste achiziţii cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

S-a mai arătat că, în faţa instanţei de apel, procurorul a solicitat audierea a trei martori noi, respectiv Q. - contabila societăţilor N. S.R.L. şi O. S.R.L., R. şi S. - inspectorii care au încheiat nota de constatare cu ocazia unui control inopinat realizat la sediul O. S.R.L.

Totodată, s-a menţionat că, inculpatul B., în raport de soluţia primei instanţe de condamnare, a solicitat audierea martorului T. şi reaudierea martorilor U. şi V.

Prin încheierea din data de 13.07.2020, instanţa de apel a admis solicitarea de audiere a martorilor T., Q., R. şi S.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a arătat că, deşi audierile acestor martori nu au adus elemente noi în susţinerea acuzării, ci au confirmat cele cuprinse în sentinţa primei instanţe, Curtea de Apel Cluj a dispus desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpaţilor E. şi B. pentru infracţiunile pentru care fuseseră, în prealabil, achitaţi.

În fundamentarea acestui motiv de recurs, recurenţii au făcut trimitere la jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., cu referire la cauzele Cutean c. României, Mischie c. României, Hogea c. României, Hanu c. României, Moinescu c. României, Spânu c. României, Dănilă c. României şi a fost invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 204/RC/2018 din data de 06.06.2018).

Sub aspectul celor de mai sus, cu referire concretă la prezenta cauză, s-a menţionat că, în situaţia în care soluţia condamnării este dispusă de instanţa de apel care nu administrează în mod nemijlocit probele esenţiale pentru stabilirea faptei (în speţă, şoferii ce au realizat transporturile combustibilului, contabila societăţilor inculpaţilor şi clienţii acesteia), iar acest aspect echivalează cu o neevaluare sau o evaluare lapidară a faptei materiale descrise în actul de sesizare a instanţei, consecinţa acestui aspect este reprezentată de lipsa analizei corespondenţei dintre faptă şi normativ.

Recurenţii au solicitat să se constate că, în cauză, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, cu consecinţe grave asupra soluţiei dispuse în cauză, în lipsa aprecierii în mod procedural asupra caracterului tipic al faptelor reţinute în sarcina acestora.

Recurentul inculpat E., în raport de acelaşi caz de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a mai invocat ca motiv de recurs lipsa calităţii subiectului activ şi lipsa unei acţiuni circumscrise normei de incriminare, raportat la soluţia de condamnare pentru infracţiunile de evaziune fiscală.

În dezvoltarea acestor motive, recurentul E. a evidenţiat opiniile exprimate în doctrină, în sensul că acest caz de casare poate fi invocat atunci când se apreciază că fapta concretă pentru care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare. În egală măsură, a evocat practica instanţei supreme care a relevat că acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, inclusiv sub aspectul cerinţelor referitoare la subiectul activ al infracţiunii.

Raportat la lipsa calităţii subiectului activ a menţionat că normativele incidente, doctrina şi practica au arătat că subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală poate fi reprezentat de către administratorul de drept, precum şi de orice administrator de facto.

Recurentul E. a învederat, în primul rând, că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991:

"Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective".

În opinia sa, aceste prevederi legale se impun a fi avute în vedere prin raportare la decizia nr. 272/2013 a Înaltei Curţi, prin care s-a precizat că "subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate.

Legea nu condiţionează această infracţiune de existenţa unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuţii de organizare şi ţinerea evidenţei contabile care să aibă calitatea de administrator, sau o obligaţie legală ori contractuală de gestionare a activităţii societăţii, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activităţii contabile a societăţii".

Recurentul a menţionat că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, o persoană care nu acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia, strict în ceea ce priveşte operaţiunile de care acesta nu s-a ocupat.

De asemenea, a menţionat că nu poate avea calitatea de subiect activ administratorul de drept al societăţii ori administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile acestora nu au urmărit ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate. Totodată, a mai susţinut că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii persoana despre care nu rezultă că a exercitat conducerea activităţii contabile a societăţii.

Recurentul a învederat că, în speţă, calitatea sa de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală a fost stabilită exclusiv în virtutea deţinerii calităţii de asociat şi administrator de iure al societăţilor şi a faptului că avea drept de semnătură în cadrul societăţilor, împreună cu inculpatul B.

A mai menţionat că, în abstract, sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu este de a trage la răspundere penală persoanele ce deţin în mod legal calitate în cadrul societăţii, ci de a stabili în mod concret persoanele ce au luat parte la fraudarea bugetului de stat.

În această ordine de idei, a arătat că instanţa de apel, în sens contrar, s-a mărginit să reţină, raportat la achiziţiile de la P., că:

"făcând trimitere la Legea privind societăţile comerciale, Legea contabilităţii, dar şi practica judiciară constată a instanţelor de judecată, curtea apreciază că răspunderea pentru înregistrarea în contabilitatea firmelor anterior menţionate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive aparţine celor doi inculpaţi - B. şi E. în egală măsură, independent de persoana care s-a ocupat faptic de înregistrarea facturilor respective în contabilitate. Decizia de înregistrare a tuturor facturilor considerate ca neavând la bază operaţiuni reale a aparţinut ambilor inculpaţi, în calitate de administratori ai acestor societăţi, fapt pentru care responsabilitatea le incumbă amândurora pentru toate facturile".

Recurentul a precizat că, din cele afirmate de instanţă, rezultă că orice persoană care deţine calitatea de reprezentant legal al unei societăţi, răspunde cu privire la faptele penale săvârşite în numele sau în cadrul societăţii, cu sau fără intenţie. A mai învederat că, aceleaşi afirmaţii se regăsesc şi raportat la operaţiunile derulate pe relaţia cu O. S.R.L.

În opinia recurentului E., în situaţia în care o persoană administrează în drept, o societate împreună cu o altă persoană, însă, faptic, atribuţiile celor doi administratori sunt partajate, nu poate fi atrasă răspunderea penală a ambilor pentru absolut toate chestiunile ce ţin de activitatea societăţii, cu excepţia cazului în care se reţine, pe baza probatoriului, că amândoi au realizat în concret activităţi privitoare la operaţiunile economice în discuţie.

În al doilea rând, recurentul E. a menţionat că doctrina a relevat că nu este posibil coautoratul la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinând că:

"în contextul în care operaţiunea se comite şi printr-o singură înregistrare, atunci autorul este persoana care face înregistrarea; dacă aceasta este urmată de înregistrări ulterioare executate de alte persoane, acestea au calitatea de autor pentru o infracţiune distinctă, iar eventuala entitate care a comis infracţiunea răspunde pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată".

Or, s-a învederat că, în speţă, potrivit situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel, ambii inculpaţi, B. împreună cu E., răspund penal pentru că:

- "în calitate de administratori de drept şi de fapt şi de asociaţi ai S.C. D. S.R.L., în perioada iulie - august 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 3 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, fapte care a avut drept consecinţă fiscală majorarea artificială a cheltuielilor şi cauzarea unui prejudiciu în sumă de 205.740,64 RON [...]"

- "în calitate de administratori de drept şi de fapt şi de asociaţi ai S.C. D. S.R.L., în perioada august - noiembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 11 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, fapte care au avut drept consecinţă fiscală majorarea artificială a cheltuielilor şi cauzarea unui prejudiciu în sumă de 643.646,06 RON [.,]"

- "inculpaţii E. şi B. în calitate de administratori de fapt şi de drept ai S.C. C. S.R.L. au înregistrat trei facturi de achiziţii de la S.C. P. Strehaia administrată de către J. după cum urmează: factura nr. x/07.05.2012 în valoare de 153.040 RON bază impozabilă şi TVA aferent în sumă de 36.729,60 RON; factura nr. x/08.05.2012 în valoare de 170.882 RON bază impozabilă şi TVA aferent în sumă de 41.011,68 RON; factura nr. x/14.05.2012 în valoare de 159.142,40 RON bază impozabilă şi TVA aferent în sumă de 38.194,18 RON."

Ca urmare, s-a subliniat că, deşi se reţine calitatea de autor a fiecăruia dintre inculpaţii B. şi E., din modul de expunere a faptei rezultă că este vorba despre un coautorat de facto, chestiune apreciată de recurent ca fiind imposibilă din punct de vedere practic şi juridic.

Totodată, recurentul E. a susţinut că nu a luat parte la derularea operaţiunilor pentru care a fost condamnat, fapt ce este confirmat şi de lipsa vreunei referiri concrete în cuprinsul deciziei penale atacate, privitoare la acţiunile sale.

Astfel, a solicitat să se observe că unica acţiune reţinută, în mod concret, în sarcina sa este semnarea unui decont de TVA, în lunile în care au fost realizate operaţiunile de achiziţie de la P. Or, acest aspect, în opinia recurentului, nu reprezintă o acţiune circumscrisă normei de incriminare, separat de faptul că simpla semnare a unui document, care conţine exclusiv o listă de nume de societăţi şi sume, nu echivalează cu cunoaşterea tuturor aspectelor referitoare la acea relaţie comercială ori a eventualelor fraude săvârşite.

Relativ la dreptul de semnătură în cadrul celor trei societăţi, al recurentului E. împreună cu inculpatul B., s-a susţinut că simpla deţinere a dreptului de semnătură în cadrul unei societăţi comerciale, în lipsa unei acţiuni concrete, nu poate dobândi valenţe infracţionale, în contextul în care art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu prevede o astfel de conduită.

A mai fost precizat că, separat de această chestiune, instanţa de apel a reţinut că inculpatul E. îl cunoştea pe inculpatul A., administratorul O. S.R.L. şi că societăţile inculpaţilor B. şi E. au realizat operaţiuni comerciale cu aceasta, o perioadă mai lungă de timp. Recurentul a solicitat instanţei de recurs în casaţie să constate că niciuna dintre aceste aspecte, precum nici restul chestiunilor eminamente generice reţinute de instanţa de apel, nu reprezintă acţiuni circumscrise normei de incriminare.

Astfel, recurentul E. a învederat că, în starea de fapt reţinută de instanţa de apel, nu se regăseşte niciunde vreo menţiune privind faptul că acesta, personal, ar fi înregistrat sau ar fi dispus cuiva înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor derulate cu O. S.R.L. şi P.

Separat de aceste aspecte, recurentul E. a solicitat să se observe că absolut toate chestiunile reţinute în decizie privesc acţiuni concrete ale coinculpatului B., individualizate ca atare. În acest sens, a exemplificat că, relativ la operaţiunile derulate cu O. S.R.L., respectiv achiziţiile de motorină, instanţa de apel a reţinut, exclusiv, că sigur inculpatul E. cunoştea despre caracterul fraudulos al acestor achiziţii în virtutea relaţiilor apropiate existente între reprezentantul O. S.R.L. şi inculpaţii B. şi E. şi că acesta din urmă deţinea calitatea de administrator de drept. Recurentul a precizat că nu există nicio probă din care să rezulte această pretinsă relaţie de apropiere, instanţa de apel neindicând vreun element concret pe care se sprijină această afirmaţie

Pe cale de consecinţă, recurentul E. a solicitat să se constate, pe de o parte, că nu are calitatea de subiect activ al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Pe de altă parte, a susţinut că acelaşi act material - înregistrarea tuturor facturilor enumerate în cuprinsul hotărârii - nu este posibilă a fi realizată obiectiv de către două persoane, concomitent, prin acelaşi act material, sens în care coautoratul la această infracţiune nu este posibil.

Totodată, recurentul E. a subliniat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare, nu a fost indicată nicio acţiune concretă a sa, circumscrisă normei de incriminare, care să îi fie reproşată, pentru a fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin memoriul depus la dosar în data de 14 mai 2021, recurenţii inculpaţi E. şi B., în esenţă, au susţinut că au fost condamnaţi pentru o faptă materială ce nu a făcut obiectul rechizitoriului, şi anume, achiziţia de pe "piaţa neagră" a combustibilului ce figurează pe facturile emise de O. S.R.L. către D. S.R.L. şi D. S.R.L., precizând că această acuzaţie nu s-a regăsit în actul de sesizare a instanţei şi nu a făcut obiectul judecăţii ori cercetării judecătoreşti în cauză.

Astfel, au arătat că instanţa de apel a reţinut ipoteza provenienţei motorinei de pe "piaţa neagră", aspect care nu a fost probat niciodată de parchet şi care nu a fost pus în dezbatere contradictorie. În opinia recurenţilor, este elocventă, în acest sens, sintagma "motorina vândută provenea din altă parte", precum şi faptul că prejudiciul reţinut, în cauză, a fost cel stabilit în cuprinsul expertizei fiscale în raport de ipoteza de lucru dată de parchet privind provenienţa bunurilor "la negru".

Recurenţii au susţinut că pentru a dispune condamnarea pentru o faptă de natură penală, este necesar ca, în raport de această faptă, să fie începută urmărirea penală, să fie pusă în mişcare acţiunea penală şi aceasta să facă obiectul rechizitoriului.

Or, s-a arătat că, în tot cuprinsul rechizitoriului, se face referire exclusiv la sintagma "achiziţii fictive", fără a se reţine că fapta materială ar consta în realizarea de "achiziţii fictive" şi concomitent de "achiziţii la negru", rezultând în mod evident, potrivit acuzaţiilor formulate prin rechizitoriu, că au fost trimişi în judecată pentru faptul că ar fi achiziţionat motorină în mod fictiv de la societatea inculpatului A. Nici în drept, nici în fapt, parchetul nu a arătat că acuzaţia ar include împrejurarea achiziţionării motorinei respective "la negru". S-a mai precizat că, în contextul în care obiectul cauzei includea ipoteza "achiziţiilor la negru", parchetul ar fi concentrat probaţiunea pe dovedirea procurării motorinei de pe "piaţa neagră" de către recurenţii E. şi B., nu de către inculpatul A. şi întocmirea de către acesta de facturi fictive.

Recurenţii E. şi B. au mai menţionat că importanţa acestui aspect rezidă, pe lângă încălcarea flagrantă a normelor C. proc. pen. privind limitarea judecăţii la cele cuprinse în actul de sesizare al instanţei, în obligarea lor la plata unui prejudiciu mai mare decât dacă instanţa ar fi dispus soluţia condamnării pentru faptele de achiziţii fictive, reţinute ca atare în rechizitoriu.

Astfel, au susţinut că prejudiciul reţinut de instanţă în ipoteza achiziţiilor "la negru" este de 205.740,58 RON pe D. S.R.L. şi de 643.646,06 pe D. S.R.L., iar prejudiciul produs în ipoteza achiziţiilor fictive este de 205.740,58 D. S.R.L. şi de 155.310,79 pe D. S.R.L. (31.046,72 RON cu titlu de impozit pe profit şi 24.264,01 RON TVA). S-a arătat că, această situaţie ar atrage automat şi încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu înlăturarea dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, chestiune ce determină aplicarea unei pedepse cu limita legală maximă de 2 ani şi nu de 4 ani, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

În opinia recurenţilor, toate aceste aspecte reţinute doar prin hotărârea instanţei de apel, nefiind puse în dezbatere contradictorie, încalcă dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În egală măsură, au susţinut că acest mod de operare îi lipseşte de un grad de jurisdicţie, chestiune ce contravine art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O.

Au mai menţionat că, deşi încadrarea juridică a faptei permite reţinerea ipotezei de achiziţii de pe piaţa neagră, s-a considerat că, atât timp cât fapta materială nu a făcut obiectul sesizării instanţei de judecată, soluţia de condamnare în raport de aceasta nu a fost dispusă în mod legal.

Având în vedere jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată care, în apel, dispun trimiterea spre rejudecare tocmai în considerarea gravităţii nelegalităţii hotărârii atacate într-o asemenea situaţie, făcând aplicarea directă a art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., recurenţii au solicitat instanţei de recurs în casaţie să procedeze în mod similar, pentru identitate de raţiune.

Faţă de acestea, pentru remedierea văditei nelegalităţi a hotărârii definitive, recurenţii E. şi B. au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea pentru faptele de evaziune fiscală, la care au făcut referire, înlăturând astfel greşita aplicare a legii, în acord cu prevederile art. 448 alin. (2) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

B. Având în vedere cererea de recurs în casaţie din 27.12.2020 şi memoriul transmis la 18.08.2021, recurentul inculpat A. a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În esenţă, printre motivele de recurs în casaţie evocate, recurentul a criticat condamnarea sa de către instanţa de apel, fără readministrarea probatoriului, după ce prima instanţă a dispus achitarea. A susţinut că această situaţie contravine dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, recurentul a invocat mai multe decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcând trimitere la principiul nemijlocirii şi, implicit, la respectarea dreptului la apărare. A învederat că instanţa de apel doar a reapreciat probatoriul administrat în fazele anterioare ale procesului penal, deşi apelul devoluează cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. A arătat că trebuia administrat un probatoriu apt a susţine vinovăţia şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală, precizând că nelegalitatea judecăţii generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil determină nelegalitatea soluţiei pronunţate, în cazul dat a celei de condamnare direct în calea de atac, subsecvent şi succesiv achitării. Nelegalitatea soluţiei pentru acest motiv, a opinat recurentul, generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implică şi lipsa prevederii faptei în legea penală.

Deopotrivă, recurentul a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, prin raportare la lipsa calităţii subiectului activ şi lipsa unei acţiuni faptice în sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, arătând că a fost cumpărător, pe de o parte şi vânzător, pe de altă parte. A invocat Regulamentul EURATOM 2988/95, precum şi deciziile Halifax C285/2011 în cazul W. şi C235/2018 în cazul Vega International Polonia.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a mai susţinut că a fost condamnat de către instanţa de apel, deşi a intervenit prescripţia răspunderii penale, având în vedere că faptele pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009. În acest sens, a invocat decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

Totodată, recurentul a invocat că, în cazul său, erau incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În acest sens a evocat şi a depus la dosar adresa nr. x/2019 din 22.08.2019 emisă de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum şi adresa din 31.07.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare.

Recurentul inculpat A. a învederat şi situaţia sa de sănătate, ataşând la dosar mai multe înscrisuri medicale.

În cauză au fost depuse concluzii scrise, în data de 27.04.2021, de către ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - AJFP Sălaj, cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A., prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată şi menţinerea hotărârii instanţei de apel ca temeinică şi legală.

S-a precizat că instanţa de apel a făcut o analiză temeinică şi amănunţită a tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, apreciind, în mod corect şi legal, că faptele comise de inculpatul A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat.

De asemenea, la data de 29.06.2021 recurentul A. a depus concluzii scrise, în cadrul cărora a menţionat că achiesează la motivele de recurs în casaţie formulate de recurenţii E. şi B.

Concluzii scrise au depus şi recurenţii B. şi E., prin apărător ales, în cadrul cărora au fost reluate şi detaliate motivele de recurs în casaţie.

Prin încheierea din 08 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., E. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

În esenţă, s-a constatat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, cererile formulate de recurenţii B., E. şi A. îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, atât recurenţii B. şi E., cât şi recurentul A. au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În cuprinsul cererilor, recurenţii au arătat, ca motiv de recurs, nelegalitatea hotărârii instanţei de apel în contextul condamnării lor direct în calea ordinară de atac a apelului, fără readministrarea probatoriului, succesiv soluţiei de achitare pronunţate de prima instanţă.

S-a considerat că această chestiune prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare mai sus menţionat şi poate fi analizată prin prisma acestuia, ca şi aspectele invocate de recurenţii inculpaţi B. şi E., referitoare la condamnarea pentru o faptă materială neindicată în rechizitoriu, ce corespunde depăşirii limitelor obiectului judecăţii.

Deopotrivă, s-a apreciat că, se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motivele susţinute de recurenţii inculpaţi E. şi A. prin care au susţinut lipsa calităţii de subiect activ şi neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă (lipsa acţiunilor faptice corespunzătoare normei de incriminare) şi subiectivă ale infracţiunilor de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte chestiunile referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, susţinute de recurentul A., Înalta Curte a menţionat că acestea pot fi evaluate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

În ceea ce priveşte omisiunea constatării împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale invocate de recurentul A., Înalta Curte a constatat că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi nici unui alt caz de casare prevăzut de lege (în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. fiind posibilă criticarea soluţiei opuse, respectiv a greşitei încetări a procesului penal), aceeaşi fiind concluzia în legătură şi cu aspectele ce ilustrează starea sa de sănătate, evocate de recurent.

Examinând recursurile în casaţie formulate de recurenţii B., E. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile prin raportare exclusiv la legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, fără posibilitatea de a proceda la reaprecierea situaţiei de fapt ori la reevaluarea materialului probator. În calea de atac a recursului în casaţie, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens, decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017, decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (în acest sens, decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020, decizia nr. 94/RC din 3 martie 2021 ale ÎCCJ, secţia Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, se precizează că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică, cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, circumstanţele atenuante ori agravante a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În cauză, prin decizia penală nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - BT Sălaj, s-a stabilit condamnarea inculpaţilor B. şi E. pentru săvârşirea a câte trei infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzute de: art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea ar. 41 alin. (2) C. pen. 1968 (trei acte materiale comise în perioada 08.07.2009-31.08.2009), art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea ar. 41 alin. (2) C. pen. 1968 (unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea ar. 41 alin. (2) C. pen. 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012).

Deopotrivă, instanţa de apel, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzute de: art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 (corelativ celor trei acte materiale comise de inculpaţii autori B. şi E., în perioada 08.07.2009 - 31.08.2009) şi art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 (corespunzătoare celor unsprezece acte materiale comise în perioada 22.08.2009 - 30.11.2009 de inculpaţii autori B. şi E.).

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale

Conform art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care, în fapt, nu există.

A evidenţia în documente contabile operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă.

Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi şi chitanţe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operaţiuni reale ori au la bază operaţiuni fictive.

Prin acţiunea sa, făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile, documentelor legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, realizând cheltuieli nereale ori operaţiuni fictive.

Înregistrarea operaţiunilor fictive constituie infracţiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, scopul fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.

În jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Potrivit art. 26 C. pen. 1968, complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală pe relaţia S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. - S.C. D. SRL

Înalta Curte constată că, în fapt, prin decizia recurată s-a reţinut, că S.C. D. S.R.L. avându-i ca administratori de drept şi de fapt pe inculpaţii B. şi E. a avut ca obiect de activitate principal "transporturi rutiere de mărfuri", instanţa de apel constatând că, pe circuitul S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. au fost înregistrate trei facturi - 201/08.07.2009, 202/22.07.2009 şi 262/31.08.2008 (pag. 120 decizie).

Cu privire la S.C. D. S.R.L., avându-i ca administratori de fapt şi de drept pe inculpaţii B. şi E. s-a arătat că această societate a avut ca obiect de activitate principal "comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", instanţa de apel constatând că, pe circuitul S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. au fost înregistrate 11 facturi - 261/22.08.2009; 701,703/04 - 23.09.2009; 702/16.09.2009; 504/08.10.2009; 507/20.10.2009; 709,710/18 - 23.11.2009; 753/24.11.2009; 754/25.11.2009 şi 755/30.11.2009 (pag. 121 - 122 decizie).

S-a mai reţinut în cuprinsul deciziei recurate că, S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L. nu au derulat operaţii comerciale, activitatea lor fiind specifică unor "societăţi fantomă", iar activitatea S.C. O. S.R.L., coordonată de către inculpatul A., este una specifică unei "societăţi bidon sau conductă", în sensul că această societate a desfăşurat unele activităţi economice, însă nu cele evidenţiate în documentele contabile sau în documentele depuse la organele fiscale, operaţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. având caracterul unor operaţiuni care nu corespund realităţii faptice.

Curtea de apel a mai susţinut că, transmiterea în lanţ a motorinei pe filiera S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. a fost probată atât prin documentele contabile aflate la dosar, cât şi prin concluziile expertizei şi a suplimentului la expertiză fiscală judiciară, iar în ceea ce priveşte latura subiectivă, respectiv faptul că inculpaţii B. şi E. ar fi cunoscut caracterul nereal al pretinselor operaţiuni economice derulate cu S.C. O. S.R.L. relevantă este relaţia apropiată de colaborare cu inculpatul A.

Caracterul nereal al livrărilor de motorină de către S.C. O. S.R.L. către S.C. D. S.R.L. şi către S.C. D. S.R.L. este susţinut şi de lipsa unui contract de vânzare-cumpărare între aceste societăţi, abia după demararea controalelor activităţii S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L. fiind încheiate astfel de înscrisuri (pag. 122 decizie).

Deopotrivă, s-a reţinut că, exercitarea în fapt sau în drept a activităţii de administrare a mai multor societăţi de către inculpaţii A., B. şi E. a favorizat derularea activităţii infracţionale prin aceea că mărfurile au fost plimbate pe la aceste societăţi comerciale (ex. S.C. X. S.R.L. a declarat livrări de motorină către S.C. N. S.R.L., S.C. N. S.R.L. a declarat livrări către S.C. O. S.R.L., aceasta din urmă a declarat livrări către S.C. D. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., care, la rândul lor au declarat livrări către S.C. X. S.R.L., S.C. D. S.R.L. a vândut motorina către S.C. D. S.R.L., etc.).

S-a mai arătat în cuprinsul deciziei recurate că, în prezenta cauză, s-a dovedit fără dubiu că facturile emise pe relaţia S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. nu au corespondent în realitate, evidenţiind doar scriptic operaţiuni comerciale care nu corespund situaţiei faptice, precum şi că, s-a dovedit, fără dubiu, că livrările/serviciile consemnate în cele trei facturi fiscale aparent emise de S.C. O. S.R.L. către S.C. D. S.R.L. (nr. 201/08.07.2009, nr. 202/22.07.2009 şi nr. 262/31.08.2009) şi cele unsprezece facturi aparent emise de S.C. O. S.R.L. către S.C. D. S.R.L. (nr. x) nu corespund realităţii, situaţie în care operaţiunile invocate ca temei pentru dreptul de deducere au fost implicate într-o fraudă care se pedepseşte conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Sintentizând, instanţa de apel a menţionat că, urmare a înregistrării în contabilitatea S.C. D. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., pe cheltuieli, de facturi fiscale aparent emise de S.C. O. S.R.L., s-a diminuat profitul impozabil, prin majorarea nejustificată a cheltuielilor.

Concluzionând, s-a reţinut de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală că, faptele fiecăruia dintre inculpaţii E. şi B. care, în calitate de administratori de drept şi de fapt şi de asociaţi ai S.C. D. S.R.L., în perioada iulie - august 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 3 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, şi care a avut drept consecinţă fiscală majorarea artificială a cheltuielilor şi cauzarea unui prejudiciu în sumă de 205.740,64 RON compus din: 111.687,78 RON TVA şi 94.052,86 RON impozit pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. din 1968.

Deopotrivă, s-a constatat că, faptele fiecăruia dintre inculpaţii E. şi B. care, în calitate de administratori de drept şi de fapt şi de asociaţi ai S.C. D. S.R.L., în perioada august - noiembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 11 facturi fiscale emise în numele S.C. O. S.R.L., facturi care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, fapte care au avut drept consecinţă fiscală majorarea artificială a cheltuielilor şi cauzarea unui prejudiciu în sumă de 643.646,06 RON compus din: 349.407,86 RON TVA şi 294.238,20 RON impozit pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. din 1968.

În mod cumulativ, Curtea a reţinut că, fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator de fapt al S.C. O. S.R.L., în perioada iulie - august 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit înregistrarea în contabilitatea S.C. D. S.R.L., administrată de E. şi B., operaţiuni economice nereale în valoare totală de 587.830,40 RON, în baza cărora S.C. D. S.R.L. s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 205.740,64 RON compus din: 111.687,78 RON TVA şi 94.052,86 RON impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (3 acte materiale) prev. de 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. din 1968, precum şi că, fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator de fapt al S.C. O. S.R.L., în perioada august- noiembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit înregistrarea în contabilitatea S.C. D. S.R.L., administrată de E. şi B., operaţiuni economice nereale în valoare totală de 1.838.988,75 RON, în baza cărora S.C. D. S.R.L. s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 643.646,06 RON compus din: 349.407,86 RON TVA şi 294.238,20 RON impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (11 acte materiale) prev. de 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. din 1968.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală pe relaţia S.C. P. - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. SRL

Instanţa de apel a considerat că starea de fapt pe relaţia S.C. P. - S.C. C. S.R.L. a fost corect conturată de prima instanţă, care a stabilit că, inculpatul B., cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012, a dispus, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, înregistrarea în contabilitatea societăţii a trei facturi fictive (având ca obiect achiziţii de anvelope, facturi emise de J. în calitate de administrator al S.C. P. Strehaia), fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 193.225,75 RON, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968.

Astfel, curtea de apel a reţinut că, soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la inculpaţii B. şi J. raportat la acuzaţiile de evaziune fiscală pe relaţia S.C. P. - S.C. C. S.R.L. este fondată, starea de fapt fiind corect conturată în urma coroborării probatoriului administrat, acesta fiind analizat în mod detaliat în sentinţa atacată.

În acest sens, s-a arătat că, lipsa documentelor de achiziţie a anvelopelor de către S.C. P., a activelor patrimoniale de natura depozitelor, a mijloacelor de transport, a angajaţilor, a documentelor justificative din care să rezulte eventuala închiriere a spaţiilor sau a achiziţionării serviciilor de transport se coroborează cu declaraţiile constante date de inculpatul J. de-a lungul procesului penal în care a recunoscut că societatea pe care o administra în fapt a fost folosită pentru a furniza documente justificative (facturi) în vederea măririi în mod artificial a cheltuielilor şi a TVA deductibilă cu scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.

S-a mai constatat că, corespunde adevărului faptul că S.C. C. S.R.L. a transmis scriptic mai departe bunurile pretins achiziţionate către S.C. D. S.R.L., în aceeaşi zi fiind întocmite facturi cu privire la aceleaşi bunuri şi la aceleaşi preţuri, însă din niciun document nu rezultă stingerea datoriei de către beneficiar. În plus, Curtea a arătat că, odată demonstrată fictivitatea operaţiunilor, cheltuielile evidenţiate în contabilitate îşi pierd calitatea de a fi deductibile, ceea ce conduce la apariţia influenţelor fiscale aşa cum au fost stabilite prin ambele rapoarte judiciare efectuate în cauză.

Totodată, cu privire la inculpatul E., instanţa de apel a reţinut că, acesta este asociat cu inculpatul B. în cadrul societăţilor S.C. D. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., fiecare dintre ei îndeplinind atribuţiile de administratori (de drept şi de fapt), acţiunile acestora de luare a hotărârilor şi de conducere a activităţii tuturor firmelor fiind conjugate.

Instanţa de apel a mai constatat că, răspunderea pentru înregistrarea în contabilitatea firmelor anterior menţionate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive aparţine celor doi inculpaţi - B. şi E. în egală măsură, independent de persoana care s-a ocupat faptic de înregistrarea facturilor respective în contabilitate.

Suplimentar, s-a mai reţinut că, dincolo de faptul că anumite relaţii au fost stabilite doar de către inculpatului B., drept de semnătură şi de a efectua operaţiuni bancare aveau ambii inculpaţi. Mai mult decât atât, Decontul privind TVA prin care S.C. C. S.R.L. şi-a exercitat dreptul de deducere asupra TVA în sumă de 115.935,46 RON prin înscrierea acestei valori în rândul nr. 22 şi rândul nr. 28 a fost semnat, însuşit şi depus la organul fiscal de către inculpatul E., ceea ce atestă că acesta avea cunoştinţă despre operaţiunile pretins a fi derulate cu S.C. P.

Drept urmare, s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (trei acte materiale comise în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012) şi a art. 13 din C. pen. 1968 săvârşite de inculpatul E.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel nu s-a mărginit la a reaprecia probatoriul administrat în faze anterioare ale procesului penal. Astfel, instanţa de control judiciar a pronunţat soluţia de condamnare (urmare soluţiei de achitare pronunţată de prima instanţă) după administrarea unui probatoriu apt a conduce la evaluarea întrunirii condiţiilor tragerii la răspundere penală (a încuviinţat proba testimonială şi a luat declaraţii martorilor Q., R., S. şi T., a administrat proba cu înscrisurile depuse de inculpaţii B. şi E., a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză fiscală, solicitată de inculpatul B.). De asemenea, instanţa a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei privind relaţiile dintre societăţile comerciale constând în documente contabile, note de constatare, extrase de cont şi de la ORC, precum şi raportul de expertiză fiscală judiciară, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a scrisului şi semnăturii.

În acest context, Înalta Curte constată că nu se susţine nelegalitatea judecăţii invocate de cei trei recurenţi, care ar fi fost generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil şi care ar fi determinat nelegalitatea soluţiei pronunţate.

În raport de motivele formulate de recurenţii inculpaţi B. şi E., se mai constată că faptele reţinute în sarcina acestora nu vizează achiziţia la negru de motorină (care ar excede obiectului judecăţii), din moment ce instanţa de apel a menţionat în cuprinsul hotărârii recurate că, în cauză nu se contestă faptul că S.C. D. sau S.C. D. S.R.L. efectuau comerţ cu produse petroliere, ci că nu au dovedit că motorina vândută mai departe provine pe lanţul S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L. şi nu din altă parte.

Cu alte cuvinte, starea de fapt reţinută de instanţa de apel nu reliefează achiziţia la negru a motorinei comercializată ulterior, ci înregistrarea unor facturi fictive privind achiziţia de motorină pe filiera S.C. M. S.R.L. - S.C. N. S.R.L. - S.C. O. S.R.L., ce nu putea fi livrată de la ultima societate către S.C. D. S.R.L. întrucât facturile nu au avut corespondent în realitate. Ceea ce instanţa de control judiciar a reţinut în apel ca fiind relevant pentru cauză este neconcordanţa dintre tranzacţiile înregistrate şi realitatea acestora, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor de plată a taxelor şi impozitelor datorate la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte motivele de recurs în casaţie invocate de recurentul E., prin care a susţinut neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor de evaziune fiscală din perspectiva lipsei acţiunilor faptice corespunzătoare normei de incriminare şi a lipsei calităţii de subiect activ, Înalta Curte constată că recurentul inculpat E. a indicat în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., o situaţie de fapt diferită de cea stabilită, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, negând astfel baza factuală care a condus la tragerea sa la răspundere penală.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel s-a stabilit că inculpatul E., în calitate de administrator de fapt şi de drept al S.C. D. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., în perioada iulie - august 2009, respectiv, august - noiembrie 2009, a înregistrat trei, respectiv, unsprezece facturi de la S.C. O. S.R.L. ce nu au avut la bază operaţiuni economice reale, cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 205.740,64 RON, respectiv, 643.646,06 RON, iar, în perioada 07.05.2012 - 14.05.2012, având calitate de administrator de fapt şi de drept al S.C. C. S.R.L. a înregistrat în contabilitate un număr de trei facturi emise de S.C. P., ce nu au avut la bază operaţiuni reale, păgubind bugetul de stat cu suma de 193.225 RON.

Reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Or, faptele reţinute de instanţa de apel în sarcina recurentului inculpat E. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (două infracţiuni) şi art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1968.

Cât priveşte critica recurentului inculpat E. în sensul că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală este subiectul activ al raportului de drept fiscal, putând fi antrenată răspunderea penală, în calitate de autor al infracţiunii de evaziune fiscală, atât a persoanelor juridice, faptele fiind comise în numele şi în interesul acestora din urmă, cât şi a persoanelor fizice, în speţă administratorul de fapt, respectiv de drept al societăţilor comerciale.

În cauză, instanţa de apel a reţinut, cu caracter definitiv, calitatea de administrator de fapt şi de drept al S.C. D. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., a recurentului inculpat E., fiind arătat, totodată, că a acţionat conjugat, alături de inculpatul B., la luarea hotărârilor şi la conducerea activităţii tuturor firmelor la care era asociat şi administrator. În acest sens, Curtea a subliniat că, decizia de înregistrare a tuturor facturilor considerate ca neavând la bază operaţiuni reale a aparţinut ambilor inculpaţi, în calitate de administratori ai acestor societăţi, fapt pentru care responsabilitatea le incumbă amândurora pentru toate facturile (pag. 135 decizie), ceea ce înseamnă că recurentul inculpat E. a exercitat administrarea în fapt şi în drept împreună cu inculpatul B.

Curtea de apel a dispus condamnarea inculpatului E. pentru acţiuni de evidenţiere în contabilitate a unor documente care nu aveau la bază operaţiuni reale, fapte care se suprapun elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, scopul urmărit fiind cel al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Referitor la neîntrunirea în cauză a elementelor de tipicitate din perspectiva laturii subiective a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, invocate de acelaşi recurent, Înalta Curte notează la nivel teoretic, că, intenţia ca element al laturii subiective se deduce din latura obiectivă, deoarece atitudinea făptuitorului trebuie raportată la rezultatul real produs.

În doctrină s-a mai menţionat că, elementul subiectiv răzbate din întreaga conduită a persoanei acuzate, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei. Caracteristicile intenţiei, directă sau indirectă, este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei. Făptuitorul acţionează cu intenţie nu numai atunci când producerea rezultatului constituie însuşi scopul acţiunii sale, dar şi atunci când producerea rezultatului este privită ca un mijloc necesar sau însoţitor al rezultatului urmărit (Probe şi prezumţii în procesul penal. Comentarii din jurisprudenţă. L.V. Lefterache, Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pag. 122 - 123).

Instanţa de apel a reţinut că inculpatul E. a acţionat cu intenţie directă, adică cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru tipicitatea infracţiunii, alături de coinculpatul B. precizând că "aceştia au avut reprezentarea faptelor lor, a consecinţelor păgubitoare asupra bugetului statului, au prevăzut rezultatul şi au urmărit producerea lui. Intenţia este calificată prin scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust ca urmare a diminuării impozitului pe profit şi a deducerii TVA aferentă facturilor". Deopotrivă, aşa cum s-a arătat deja, în cuprinsul deciziei recurate s-a mai constatat, cu titlu definitiv, că decizia de înregistrare în contabilitatea societăţilor comerciale a facturilor ce nu au avut la bază operaţiuni reale, a aparţinut ambilor inculpaţi în egală măsură, fiind stabilit că recurentul E. a cunoscut şi urmărit producerea rezultatului prevăzut de norma de incriminare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpatul E., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat.

Referitor la critica recurentului inculpat A., prin care a susţinut că a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală, prin raportare la lipsa calităţii subiectului activ şi lipsa unei acţiuni faptice în sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât în lanţul tranzacţiilor a fost cumpărător, pe de o parte, şi vânzător, pe de altă parte, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată raportat la starea de fapt stabilită de instanţa de apel: activitatea S.C. O. S.R.L., coordonată de către inculpatul A., este una specifică unei "societăţi bidon sau conductă", în sensul că această societate a desfăşurat unele activităţi economice, însă nu cele evidenţiate în documentele contabile sau în documentele depuse la organele fiscale, operaţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. prin prezenta decizie având caracterul unor operaţiuni care nu corespund realităţii faptice.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză, cu titlu definitiv, instanţa de apel a exclus ipoteza aprovizionării în mod real a S.C. O. S.R.L. (administrată în fapt de recurentul A.) cu motorină de la S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L., acestea din urmă fiind considerate societăţi fantomă, ce nu au derulat operaţiuni comerciale. Totodată, recurentul inculpat A., administrator în fapt al S.C. O. S.R.L., a înlesnit înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţilor S.C. D. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. (administrate de inculpaţii B. şi E.), a unor achiziţii fictive de motorină, ceea ce reprezintă acte de complicitate la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, considerate de instanţa de apel ca fiind săvârşite cu intenţie directă, adică cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Instanţa de apel a constatat că, un element deosebit de important în stabilirea legăturii subiective dintre inculpaţii B., E. şi A. îl reprezintă contractul de cesiune de creanţă nr. x încheiat la data de 01.09.2009 între S.C. D. S.R.L. în calitate de cedent şi S.C. O. S.R.L. în calitate de cesionar, reprezentată de martorul Y., cu privire la debitorul cedat S.C. X. S.A., reprezentantă prin inculpatul A., înscris cu privire la care Curtea de Apel Cluj a arătat că, nu corespunde realităţii, întrucât, pe de o parte, nu a fost semnat de numitul Y., iar pe de altă parte, prin sentinţa civilă a Tribunalului Bihor nr. 1249/26.05.2009 S.C. X. S.A. a intrat în stare de insolvenţă, aceasta fiind obligată în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii de insolvenţă să depună la dosarul cauzei nr. x/2008 al Tribunalului Bihor actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Astfel, s-a apreciat de către curtea de apel că, nu corespunde logicii şi scopului efectuării operaţiunilor economice faptul că inculpatul A. a acceptat această modalitate de stingere a datoriei S.C. D. S.R.L. către S.C. O. S.R.L., cunoscând faptul că S.C. X. S.A. se află în procedura insolvenţei - deci cu şanse mici, spre zero de recuperare a datoriei. S-a arătat, astfel că, toate acestea întăresc concluzia deplinei colaborări între inculpaţii A., E. şi B., dar şi a efectuării acestor operaţiuni strict scriptic, contrar condiţiilor de fond care se desprind din Legea privind societăţile comerciale.

Existenţa şi reţinerea de către instanţă a facturilor vizând activităţi comerciale nereale, pentru crearea unei aparenţe de legalitate prin care s-a urmărit scopul special prevăzut de lege (sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul de stat) şi înlesnirea acestei activităţi prin acţiunile recurentului A. conduce la îndeplinirea condiţiilor cerute pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, în forma de participaţie penală a complicităţii, de către recurentul inculpat A., în calitatea sa de administrator de fapt al S.C. O. S.R.L.

Jurisprudenţa CJUE invocată de inculpatul A. în susţinerea motivelor de recurs nu este incidentă în speţă. Hotărârea C-285/2011 (Bonik Eood împotriva Bulgaria) vizează ipoteza lipsei verificării de către instanţă dacă persoana impozabilă ştia sau trebuia să ştie dacă operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul la deducere era implicată într-o fraudă privind TVA în lanţul de livrări, iar hotărârea C235/2018 (Vega International contra Polonia) se referă la punerea la dispoziţia filialelor a unor carduri de carburant de către o societate - mamă, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind regăsită în cauză.

Pentru argumentele arătate, instanţa de recurs în casaţie constată că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de evaziune fiscală, în forma complicităţii, prevăzute de art. 26 C. pen. 1968 cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi prev. de art. 26 C. pen. 1968 cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968.

În temeiul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a invocat că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi a formulat un denunţ, depunând în acest sens o adresă emisă de DIICOT - Structura centrală în data de 22.08.2019.

În cauză, prin decizia penală nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunile de evaziune fiscală, în formă continuată, fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în urma contopirii efectuate conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. 1968.

Aceste pedepsele principale de 2 ani, respectiv 4 ani închisoare, aplicate recurentului inculpat A. prin decizia recurată, sunt legale, având în vedere limitele speciale de pedeapsă de la 2 la 8 ani închisoare, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv de la 4 la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din aceeaşi lege. Aşadar, se constată că instanţa de apel a aplicat inculpatului pedepse legale (egale cu limita minimă specială), pe care le-a contopit potrivit C. pen. anterior, stabilit ca lege penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispoziţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce reglementează o cauză legală de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura incidenţa unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens, decizia penală nr. 23/RC din 19.01.2017, decizia penală nr. 155/RC din 02.05.2018, decizia penală nr. 92/RC din 14.03.2019, decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020, decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 ale ICCJ, secţia penală).

Totuşi, Înalta Curte constată că, susţinerile recurentului inculpat A. cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă în cauză, având în vedere adresa nr. x/2019 din 22.08.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală din care nu rezultă că inculpatul A. a denunţat ori facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave în dosarul nr. x/2002 al DIICOT, fiind comunicat că, în acea cauză, a fost emis rechizitoriul la data de 07.08.2002 şi sesizată Curtea de Apel Oradea - dosar Tribunal, dosar ICCJ.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., E. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 160 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., E. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1483/A din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 160 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

Procesat de GGC - LM