Bribery scope: whether indirect coordination of public works contracts constitutes a service act for penalty purposes

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1825 din data de 02.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. 1968.

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada 2010 - decembrie 2013).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) s-a dispus contopirea celor două pedepse cu închisoarea, de câte 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968) pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. (1968) raportat la art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968) s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.397.497 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 263/P/2016 din data de 04.05.2017 a P.Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la următoarele bunuri mobile/imobile şi sume de bani existente în conturile bancare ale inculpatului A., astfel:

- autoturism marca x, număr de înmatriculare x, serie şasiu x (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017), aflat în custodia Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (proces-verbal de predare primire din data de 14.12.2018, aflat la dosar instanţă);

- cota de 1/2 din suprafaţa de 16.173 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Brăneşti, sat Priboiu, pct. Crivina, nr. cadastral x, jud. Dâmboviţa (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017);

- conturi bancare asupra cărora a fost aplicată măsura sechestrului asigurător conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 şi urm.vol. 41 d.u.p.: conturi curente deschise de inculpat la B. S.A. - IBAN x, x,x,x; cont pentru tranzacţii cu instrumente financiare deschis de inculpat la C. - IBAN x; conturi curente deschise de inculpat la C. - IBAN x şi y; conturi curente deschise de inculpat la D. S.A. - IBAN x,x,x şi x.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A.

Prin decizia nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1825 din 02.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, s-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada februarie 2009 - decembrie 2011), de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice), cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada 2010 - decembrie 2013), de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1968 (anume dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită la 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice), pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice).

S-a dispus ca pedeapsa de 8 ani închisoare să se execute în regim de detenţie.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contraveneau deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia soluţionării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 22.03.2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 24.05.2021, sub numărul de dosar x/2017

Prin motivele formulate, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cererea de recurs în casaţie a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul a susţinut că prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât în cazul unor erori de drept, iar din cele reglementate de lege, o parte sunt întemeiate pe încălcări ale legii penale (respectiv, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal) şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale (şi anume încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecată a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente).

Pentru cazul invocat, s-a arătat că încălcarea legii penale se realizează prin greşita condamnare a inculpatului pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate a infracţiunii, cele proclamate imperativ de către legiuitor. Astfel, cazul de casare vizează situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă fidelă între fapta săvârşită şi configuraţia legală a faptei tip, fie din cauza neîntrunirii elementelor constitutive, cum e în situaţia de faţă, fie în situaţia în care fapta a fost dezincriminată.

Recurentul inculpat A. a susţinut că situaţia din prezenta speţă se încadrează în cazul de recurs în casaţie menţionat, în condiţiile în care, instanţa de apel, prin pronunţarea deciziei penale, s-a îndepărtat de la scopul proclamat de legiuitor, şi anume respectarea principiului legalităţii incriminării, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi sancţionata penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.

În acest context, recurentul a solicitat să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă impuse de lege.

a) Cu privire la faptele materiale reţinute în sarcina sa, recurentul inculpat A. a învederat că a fost condamnat la două pedepse de câte 7 ani închisoare (astfel cum au fost majorate de către instanţa de apel), pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în regim de detenţie, redând în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie situaţia de fapt reţinută de instanţă.

Raportat la temeiul în baza căruia a formulat cererea de recurs în casaţie, recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut, ca legală şi temeinică, concluzia instanţei de fond, în sensul că sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, şi ca atare, condamnarea sa s-ar înscrie în prescripţiile normative, analiza instanţei conducând la concluzia că inculpatul (funcţionar public, respectiv inspector de specialitate clasa IA la Serviciul Cabinet Primar) coordona, în fapt, activitatea Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, în calitatea sa de consilier personal al primarului pe probleme de investiţii.

Recurentul a susţinut că, pentru a dovedi această susţinere, instanţele judecătoreşti au făcut trimitere la fişa postului nr. x, apreciind că sarcina prevăzută la pct. 9 reprezintă aşa-zisa atribuţie în baza căreia s-a putut săvârşi infracţiunea de luare de mită, şi anume - studiază documentele de specialitate interne şi externe în vederea stabilirii soluţiilor optime tehnico-ştiinţifice de realizare a obiectivelor de investiţii.

Recurentul a menţionat că, din construcţia celor două acuzaţii formulate împotriva sa, instanţele de judecată au considerat, pe de o parte, că avea atribuţii de coordonare a Direcţiei de Investiţii, iar pe de altă parte, au apreciat că atribuirea contractelor de lucrări la nivelul Primăriei Sectorului 1, respectiv încheierea şi derularea acestora, ar intra, de asemenea, în atribuţiile sale de serviciu.

Din această perspectivă, recurentul a considerat că, raţionamentul avut în vedere pentru pronunţarea soluţiei de condamnare este unul neclar din perspectiva întrunirii condiţiei ataşate elementului material al infracţiunii de luare de mită, întrucât acesta nu se raportează la atribuţiile concrete de serviciu ale sale, astfel cum acestea au fost prezentate în mod expres în rechizitoriu şi preluate în sentinţa şi decizia de condamnare, nefiind menţionate în care dintre acele atribuţii se încadrează atribuirea, încheierea şi derularea contractelor de lucrări la nivelul Primăriei Sectorului 1, acte pentru îndeplinirea cărora s-a reţinut, cu titlu definitiv, că s-ar fi pretins şi primit mita.

b) Referitor la temeinicia recursului în casaţie, recurentul a menţionat că, deşi în mod formal au fost respectate dispoziţiile legale, în raport de litera legii, nu trebuie pierdută din vedere legalitatea incriminării, principiu director al procesului penal. A precizat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

Astfel, recurentul a susţinut că, pentru a atinge dezideratele impuse de normele legale, pentru persoana care are calitatea de funcţionar, în sensul legii penale, trebuie să poată fi determinat, fără echivoc, care comportament poate să atingă valorile sociale ocrotite, iar atunci când este vorba despre infracţiunea de luare de mită, să fie avute în vedere atribuţiile care cad în sarcina funcţionarului respectiv şi, orice fel de dispoziţie cu un caracter general, trebuie interpretată în favoarea acestuia.

Problematica pe care recurentul a înţeles să o aducă în faţa instanţei supreme, prin formularea cererii de recurs în casaţie, priveşte condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, deşi nu erau îndeplinite prevederile legale. Acesta a considerat că, având în vedere fapta materială pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, nu se poate reţine şi confirma acuzaţia penală, aşa încât, hotărârea de condamnare este nelegală. Aceasta întrucât actul pe care se presupune că ar fi trebuit să îl îndeplinească în schimbul banilor, nu intra în îndatoririle sale de serviciu şi nici nu era în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

A mai susţinut că, din analiza sumară a normei de incriminare (art. 289 C. pen.) rezultă că fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar. Astfel, a precizat că nu este vorba despre oricare îndatoriri, ci doar acelea care se circumscriu expres în sfera competenţelor subiectului activ, respectiv a funcţionarului public care deţinea calitatea de consilier personal al primarului Sector 1 Bucureşti, prin raportare evidentă la atribuţiile de coordonare a Direcţiei de Investiţii din cadrul primăriei.

Deopotrivă, a mai menţionat că, din analiza textului de lege rezultă clar că, în această situaţie, este vorba despre un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, fiind circumscris sferei penale doar actul care se înscrie în limitele competenţei funcţionarului, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui.

Per a contrario, dacă actul în vederea îndeplinirii/neîndepliniri/urgentării sau întârzierii căruia s-a pretins/primit mita nu intră în competenţa sa, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.

În susţinerea celor arătate, recurentul a invocat considerentele reţinute de către Curtea Constituţională, în cuprinsul Deciziei nr. 297/2017:

"30. În continuare, Curtea observa că elementul material, în cazul infracţiunii de luare de mită, se realizează printr-o acţiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită să fie întrunit, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii esenţiale. Una dintre aceste condiţii este cea potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primeşte sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. (...)

32. Spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, în cazul infracţiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una din cele trei modalităţi alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau alte foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act, ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, nefiind obligatoriu ca actul de serviciu sau actul contrar îndatoririlor de serviciu să fie efectiv realizat. Tocmai din acest motiv, în cazul infracţiunii de luare de mită, stabilirea îndatoririlor de serviciu, atât prin dispoziţii legislative de nivel primar, cât şi prin cele de nivel secundar, nu determină încălcarea prevederilor constituţionale invocate".

În opinia recurentului, raportat la argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, rezultă că actul îndeplinit trebuie să fie legitim, respectiv să fie în competenţa funcţionarului public şi determinat pentru a cunoaşte exact, atât subiectul activ, cât şi cel pasiv, despre ce activitate concretă se vorbeşte, întrucât în caz contrar ar putea fi vorba despre o eventuală infracţiune de înşelăciune.

Făcând referire la propria cauză, recurentul a arătat că, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de luare de mită, era necesar şi obligatoriu să se constate că fapta reţinută în sarcina sa, privea sfera de activitate sau de competenţă pe care o avea, care, astfel, i-a conferit aptitudinea de a efectua în mod valabil acte sau activităţi cu privire la atribuirea/încheierea/efectuarea plăţilor pentru contractele atribuite martorului denunţător. Or, niciuna dintre atribuţiile reţinute de instanţe, arătate anterior, nu conferă aptitudinea de a atribui contracte ori de a decide cu privire la efectuarea plăţilor pentru contractele atribuite deja, în sarcina consilierului personal al primarului.

În acest sens, a arătat că studiul documentelor de specialitate interne şi externe în vederea stabilirii soluţiilor optime tehnico-ştiinţifice de realizare a obiectivelor de investiţii, urmărirea şi verificarea propunerilor pentru programul de investiţii al CL Sector 1, iniţierea de proiecte de hotărâri privind activitatea în domeniul investiţiilor sau urmărirea activităţii de organizare a CTE, nu presupuneau un rol decizional în modul de derulare a contractelor ori în atribuirea acestora. Ca atare, în opinia recurentului inculpat, cerinţele laturii obiective ale celor două infracţiuni de luare de mită nu sunt întrunite.

De asemenea, recurentul a criticat soluţia instanţelor anterioare, întrucât au aplicat formal dispoziţiile legale, prin reţinerea automată a infracţiunii de luare de mită, fără a analiza corespondenţa dintre fapta obiectivă incriminată de norma legală şi fapta materială concretă adusă în acuzare. A apreciat că, aplicarea automată a sancţiunilor penale, fără o analiză concretă, ridică semne de întrebare din perspectiva legalităţii incriminării şi, mai ales, din perspectiva drepturilor fundamentale de care se bucură orice persoană acuzată penal.

A mai adăugat că, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei constituie unul dintre pilonii echitabilităţii procesului penal, potrivit căruia orice normă trebuie să fie accesibilă şi previzibilă. Mai concret, în lumina dispoziţiilor constituţionale şi, mai ales, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o normă juridică să fie considerată "lege" trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari şi previzibili pentru ca orice justiţiabil să poată antama situaţiile care atrag incidenţa sa şi sancţiunile de ordin penal.

Dincolo de interdicţia aplicării dispoziţiilor legale în defavoarea inculpatului, recurentul a susţinut că a fost condamnat la o pedeapsă foarte mare, majorată de instanţa de apel, fără a exista o corespondenţă perfectă între fapta imputată şi cea prohibită de dispoziţiile legale.

Pentru toate argumentele expuse, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 1348/A din 27.11.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, iar pe fond, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.

În cauză, au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală, prin care s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie, susţinându-se, în esenţă, că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul A. nu a evidenţia elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, ci a solicitat o reinterpretare a probelor vizând lipsa situaţiei premisă.

Astfel, s-a apreciat că pentru a da legitimitate acestei apărări, recurentul a invocat, în mod formal, motivul de recurs în casaţie, pentru a genera o nouă rejudecare a situaţiei de fapt, cu consecinţa încălcării dublului grad de jurisdicţie.

Prin încheierea din 23 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., constatându-se, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434-art. 438 C. proc. pen., ce reglementează categoria hotărârilor supuse căii extraordinare de atac, termenul de declarare, titularii cererii de recurs în casaţie, indicarea cazului de casare şi prezentarea motivelor în susţinerea acestuia. Din perspectiva motivelor prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, s-a reţinut că prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.] şi se justifică a fi examinate cele privind îndeplinirea condiţiei elementului material al infracţiunii de luare de mită - ca actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa.

De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi încheieri, Înalta Curte a precizat că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., indicat de recurent, şi nici unui alt caz de casare din cele expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., criticile referitoare la motivarea deciziei recurate şi individualizarea pedepsei.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 şi decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secţia Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, infracţiunea de luare de mită constă în, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Conform art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) - infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Referitor la elementul material al infracţiunii, fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect a unor bani/foloase necuvenite. Primirea de bani sau foloase constă în intrarea în posesia bunurilor oferite drept mită.

Pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit (în oricare dintre modalităţile alternative), trebuie îndeplinite anumite condiţii esenţiale, respectiv, să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să situeze anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii realizării unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului (în acelaşi sens, Decizia CCR nr. 184/2016, publicată în M. Of. nr. 437/2016, Decizia CCR nr. 297/2017, publicată în M. Of. nr. 798/2017 referitoare la respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp. art. 289 alin. (1) C. pen., care au corespondent în incriminarea luării de mită prevăzute la art. 254 C. pen. 1968).

Astfel, în cazul infracţiunii de luare de mită situaţia premisă este dată de existenţa unor "îndatoriri de serviciu" în legătură cu care se comite fapta, aduse la cunoştinţă funcţionarului.

În cauză, critica formulată de recurentul inculpat A. a vizat lipsa de tipicitate a faptelor de luare de mită pentru care a fost condamnat, din perspectiva inexistenţei atribuţiilor de serviciu în legătură cu atribuirea, încheierea şi derularea contractelor de lucrări de la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, ca situaţie de fapt, că inculpatul A.: în perioada februarie- aprilie 2009, în calitate de consilier personal al primarului Sectorului nr. 1 Bucureşti, E., având atribuţii de coordonare a Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului nr. 1 Bucureşti, în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti a contractului de lucrări nr. x din 07.05.2009, contractului de lucrări nr. J-AC 194-L din 17.09.2009, contractului de lucrări nr. x din 17.09.2009, contractului de lucrări nr. J-AC 275-L din 19.10.2009 către S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, a pretins de la martorul denunţător G. - reprezentant al societăţii menţionate, un procent de 10% din valoarea contractelor de lucrări anterior arătate, primind ulterior, în sediul instituţiei publice menţionate, în perioada iulie 2009 - decembrie 2011, în numerar, fie în mod direct, fie prin intermediul martorului H., suma totală de 819.915 RON;

- în cursul anului 2010, în aceeaşi calitate de consilier personal al primarului Sectorului nr. 1 Bucureşti, E., având atribuţii de coordonare a Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului nr. 1 Bucureşti, în vederea încheierii şi derulării în bune condiţii a unor contracte de lucrări cu Primăria Sectorului nr. 1 Bucureşti, a pretins de la martorul denunţător G., reprezentant al S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, prin intermediul martorului I., un procent de 15% din valoarea contractelor de subantrepriză încheiate de S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, cu S.C. J. S.R.L. Bucureşti (nr. 182/20.08.2010, nr. 287/24.08.2011, act adiţional referitor la reabilitarea imobilului situat în Sectorul 1 al mun. Bucureşti - str. x), în cadrul contractelor subsecvente încheiate la Acordul cadru de lucrări nr. J-AC-102-L din data de 05.07.2010 dintre asocierea din care făcea parte şi S.C. J. S.R.L. Bucureşti şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti, primind ulterior, în sediul instituţiei publice menţionate, în perioada septembrie 2010- decembrie 2013, în numerar, fie în mod direct fie prin intermediul altor persoane (H. şi I.), suma totală de 577.582 RON.

Cu privire la atribuţiile de serviciu ale recurentului A., s-a analizat în ce măsură acesta coordona, în fapt, activitatea Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, în calitatea sa de consilier personal al primarului pe probleme de investiţii, în raport de fişa postului nr. x Conform acesteia, inculpatul avea mai multe atribuţii şi răspunderi, dintre care, cu relevanţă în raport de acuzaţiile formulate în cauză s-a considerat că erau următoarele:

7. urmăreşte şi verifică propunerile pentru programul de investiţii al Consiliului Local Sector 1, pe baza colaborării cu direcţiile subordonate ale acestuia;

8. iniţiază proiecte de hotărâri privind activitatea în domeniul investiţiilor;

9. studiază documentaţiile de specialitate interne şi externe în vederea stabilirii soluţiilor optime tehnico-economice de realizare a obiectivelor de investiţii;

10. participă la şedinţele de coordonare privind obiectivele de investiţii la nivel de Primărie Generală sau Prefectură;

11. urmăreşte activitatea de organizare a CTE de avizare documentaţie de execuţie.

Instanţa de apel a apreciat corecte raţionamentele primei instanţe, prin care s-a constatat că atribuţiile inculpatului pe segmentul obiectivelor de investiţii derulate de Primăria Sectorului 1, în special cele evidenţiate la pct. 9 din fişa postului, îi permiteau acestuia să participe în lanţul decizional privind evaluarea ofertelor depuse de către participanţi.

În recurs în casaţie, recurentul inculpat A. nu a negat atribuţiile pe care le avea conform fişei postului nr. 39 din ianuarie 2019, însă a susţinut că activitatea de studiere a documentaţiei (pct. 9 din fişa postului) diferă de cea de atribuire, semnare, derulare, verificare a contractelor, aceste din urmă atribuţii revenind altor funcţionari din primărie, precizând că, pentru a avea atribuţii în legătură cu Direcţia Investiţii ar fi fost nevoie de o dispoziţie expresă a primarului.

În primul rând, se subliniază că, instanţa de recurs în casaţie nu are atributul de a reaprecia probatoriul administrat şi, implicit, de a stabili o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel prin decizia recurată, fiindcă aceasta ar însemna un proces de evaluare şi interpretare a probelor, chestiuni ce cad exclusiv în competenţa instanţelor de fond.

Apoi, chestiunea vizând subsumarea actelor în sfera atribuţiilor de serviciu, a fost analizată în primă instanţă şi menţinută în apel, reţinându-se că, inculpatul s-a comportat în relaţia cu reprezentanţii entităţilor care executau lucrările de investiţii ca fiind coordonatorul Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 1, precum şi faptul că, inculpatul, prin atribuţiile pe care le deţinea conform fişei postului (pct. 9 din fişa postului), dar şi prin atribuţiile de coordonare pe care le exercita efectiv în domeniul lucrărilor de investiţii, avea capacitatea reală de a direcţiona aceste lucrări înspre anumiţi beneficiari.

Instanţa de apel a considerat că, inculpatul a înţeles să valorifice funcţia pe care o deţinea la data faptelor (în cadrul Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 1, inspector specialitate clasa IA în cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi consilier personal al primarului), pentru a crea un sistem ce avea o capacitate reala de a direcţiona spre anumiţi beneficiari încheierea contractelor, pretinderea banilor fiind o condiţionare la nivel general şi privea posibilitatea/imposibilitatea de a încheia pe viitor contracte cu Primăria Sector 1.

Ca atare, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele anterioare, recurentul A. a exercitat efectiv atribuţii de coordonare în domeniul lucrărilor de investiţii în cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi, în această calitate, respectiv prin prisma acestor atribuţii a pretins şi primit un anumit procent din valoarea unor contracte de lucrări, fiind lipsit de relevanţă dacă a participat sau nu, în mod oficial, în cadrul comisiei de licitaţie ori dacă s-a ocupat efectiv de semnarea, plata, derularea acestor contracte. Aşadar, contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constatată că există corespondenţă între faptele materiale săvârşite de inculpat şi norma de incriminare prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968.

În jurisprudenţă, s-a stabilit că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită:

- fapta funcţionarului care, în calitate de şef al serviciului personal dintr-o unitate, deşi nu perfectează angajarea personalului pretinde sau primeşte foloase pentru a facilita angajarea unor persoane (C.S.J. - Sp. , dec. nr. 1431/1998, în R.D.P. nr. 1/2000);

- situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent (I.C.C.J. - Sp. , dec. nr. 3334/2004, www.x.ro);

- situaţia când actul nu constituie decât componenta unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari având atribuţii legate de aceasta (C.S.J. - Sp. , dec. nr. 1923/1995, în Probleme de drept din Deciziile Curţii Supreme de Justiţie 1990-2000).

Prin urmare, reţinând că faptele pentru care a fost condamnat recurentul A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, se apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

Procesat de GGC - LM