Drunk driving conviction: invalidity of supplementary driving ban imposed ex officio by appellate court beyond the prosecution's appeal scope
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a majority opinion that rejected a dissenting view, admitted the defendant's extraordinary appeal and partially quashed the appellate decision, specifically ordering the removal of the supplementary and accessory penalty of a three-year prohibition on the right to drive vehicles, while maintaining the primary sentence of one year and six months imprisonment suspended under supervision for dangerous driving under the influence of alcohol. The dispute centered on whether the appellate court exceeded its legal limits by imposing a supplementary penalty that was not requested by the prosecution in the appeal and not debated in adversarial proceedings, despite the appellate prosecutor having challenged only the individualization of the main penalty to seek a suspended prison sentence instead of a fine. The decisive legal basis established that applying a supplementary penalty not sought by the public prosecutor and not subject to contradictory discussion constitutes a procedural impediment that renders the penalty illegal under the grounds for cassation of applying penalties in other limits than those provided by law, overriding the general devolutive effect of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 336 alin. (1) C. pen, art. 63 C. pen, art. 274 alin. (1) C. proc. pen, art. 74 C. pen, art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 91 C. pen; Drunk driving conviction: invalidity of supplementary driving ban imposed ex officio by appellate court beyond the prosecution's appeal scope: The dispute centered on whether the appellate court exceeded its legal limits by imposing a supplementary penalty that was not requested by the prosecution in the appeal and not debated in adversarial proceedings, despite the appellate prosecutor having challenged only the individualization of the main penalty to seek a suspended prison sentence instead of a fine. The decisive legal basis established that applying a supplementary penalty not sought by the public prosecutor and not subject to contradictory discussion constitutes a procedural impediment that renders the penalty illegal under the grounds for cassation of applying penalties in other limits than those provided by law, overriding the general devolutive effect of the appeal.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the cassation appeal and ordering the partial quashing of the appellate decision.
Procedural basis for leaving judicial costs in the charge of the state.
Full text
Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 880 din 17 noiembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 53 lit. c) şi art. 61 alin. (4) lit. c) şi alin. (6) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9000 RON (contravaloarea a 180 zile amendă, fiecare în sumă de 50 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 63 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului cu privire la posibilitatea înlocuirii numărului zilelor-amendă neexecutate cu rea-credinţă cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul A. şi le-a însuşit, fiind judecat în procedura simplificată, instanţa de fond a constatat că fapta acestuia, care, în data de 28 noiembrie 2019, în jurul orei 18:50, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, având, la ora 19:51, o alcoolemie de 1,77 g/l alcool pur în sânge, iar, la ora 20:51, o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
La stabilirea sancţiunii penale aplicabile, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., în special împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., care este unul mediu spre ridicat, întrucât inculpatul, având o valoare ridicată a alcoolemiei, s-a deplasat la volanul autovehiculului pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca, pe o distanţă mai lungă, la o oră la care traficul pe sectorul de drum era unul intens şi a fost implicat în producerea unui eveniment rutier minor, precum şi aspectele care circumstanţiază persoana inculpatului (persoană în vârsta de 48 de ani, căsătorit şi având un copil major, absolvent de studii medii, administrator al unei firme de construcţii, fiind pe deplin integrat în societate şi neavând antecedente penale), inclusiv atitudinea acestuia manifestată pe parcursul procesului penal (recunoscând în mod total şi necondiţionat comiterea faptei şi manifestând regret faţă de consecinţele negative ale încălcării normei penale), apreciind, în final, că, deşi nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, stabilirea unui număr de 180 de zile amenda penală, fiecare în sumă de 50 RON, constituie o sancţiune aptă să asigure atingerea scopului preventiv al pedepsei, ţinând seama şi de situaţia materială a condamnatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi solicitând condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen., menţinând celelalte dispoziţii. Astfel, raportându-se la gravitatea infracţiunii reţinută în sarcină, care este una de pericol, la valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei la momentul depistării în trafic şi la împrejurarea că inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu daune materiale şi având în vedere că acesta a mai fost sancţionat anterior pentru diverse contravenţii rutiere, s-a apreciat că pedeapsa amenzii penale aplicată de instanţa de fond este mult prea blândă.
Prin decizia penală nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 880 din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată sub aspectul modalităţii de individualizare judiciară a pedepsei, iar, în rejudecare:
A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Floreşti sau în cadrul unei instituţii de cult, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (dreptul de a conduce vehicule) pe o perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate, care nu contravin deciziei.
Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză ce a fost însuşit de către acuzat, Curtea a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a stabilit în mod corespunzător starea de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută art. 336 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 28 noiembrie 2019, în jurul orei 18:50, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, având, la ora 19:51, o alcoolemie de 1,77 g/l alcool pur în sânge, iar, la ora 20:51, o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, s-a constatat că prima instanţă, evaluând criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., a dat o eficienţă mult prea mare circumstanţelor favorabile inculpatului şi nu a ţinut cont de gravitatea infracţiunii şi de împrejurările în care aceasta s-a săvârşit, prin prisma nivelului deosebit de ridicat al acoolemiei, dar şi a faptului că inculpatul a fost implicat într-un accident rutier, precum şi de faptul că, în trecut, acesta a fost sancţionat contravenţional de cinci ori pentru încălcarea legislaţiei rutiere, circumstanţe în raport cu care a apreciat că pedeapsa amenzii apare mult prea blândă şi insuficientă pentru realizarea scopului educativ şi preventiv.
S-a considerat, totodată, că regretul manifestat de inculpat, lipsa antecedentelor penale şi caracterizările depuse din care reiese că are o conduită corespunzătoare în societate, nu pot fi luate în considerare distinct de celelalte elemente care conturează personalitatea sa, respectiv conducerea autoturismului sub influenţa alcoolului, la un nivel de 1,77 g/l alcool pur în sânge, împrejurarea că a produs un accident soldat cu pagube materiale şi că a mai fost sancţionat contravenţional pentru încălcări la regimul circulaţiei rutiere.
Ca urmare, Curtea a considerat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este întemeiat şi, văzând criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., dar şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ţinând cont de pericolul ridicat al infracţiunii comise, dar şi de conduita procesuală a inculpatului, de antecedentele sale, dar şi de jurisprudenţa în materie, a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Totodată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi că, raportat la gravitatea faptei şi persoana inculpatului, este necesară supravegherea acestuia pe o anumită durată de timp, în baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., pe a cărui durată a impus inculpatului să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune, conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Floreşti sau în cadrul unei instituţii de cult, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
Deopotrivă, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, faptul că a mai fost sancţionat contravenţional, dar şi gravitatea faptei comise, Curtea a apreciat că se impune şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce vehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, menţionând că această sancţiune este menită să prevină comiterea unor infracţiuni de acelaşi gen, dar şi evitarea unor riscuri pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 10 mai 2021 (data poştei), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că în privinţa sa au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, a învederat că instanţa de apel, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor şi fără a exista o justificare în norma de incriminare a faptei, i-a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., cu consecinţa interzicerii dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, deşi, prin calea de atac promovată, Parchetul de pe lângă Apel Cluj nu a solicitat stabilirea unei asemenea sancţiuni penale. Procedând într-o asemenea manieră, instanţa de apel a nesocotit cadrul legal în care a fost sesizată, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinţei penale atacate, încălcându-i, astfel, inculpatului dreptul la apărare de vreme ce nu a putut formula un punct de vedere cu privire la necesitatea şi oportunitatea aplicării respectivei pedepse complementare.
În susţinerea afirmaţiilor sale, inculpatul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 425 C. proc. pen., apreciind că, în condiţiile în care situaţia de fapt imputată nu s-a schimbat pe parcursul cercetărilor derulate împotriva sa, instanţa de control judiciar nu avea posibilitatea legală ca, în rejudecare, să dispună agravarea situaţiei sale prin nesocotirea limitelor impuse prin cererea de apel.
Concluzionând, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
Prin încheierea din 29 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. întrucât decizia penală recurată este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, cererea de recurs în casaţie a fost promovată, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., de către o persoană care are calitatea de inculpat şi respectă cerinţele de formă reglementate de art. 437 C. proc. pen.
Sub acest din urmă aspect, s-a arătat că cererea de recurs în casaţie cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar în cuprinsul său a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, s-a arătat că inculpatului A. i-a fost aplicată de către instanţa de control judiciar pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, fără să existe o asemenea solicitare din partea apelantului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi fără ca o atare chestiune să fi fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi să fie justificată potrivit normei de incriminare a faptei. Ca atare, recurentul a apreciat că, în rejudecare, instanţa de apel a depăşit cadrul legal al cauzei, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinţei penale atacate, neavând posibilitatea legală de a depăşi limitele cererii de apel şi de a-i îngreuna, astfel, situaţia juridică.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru motivele expuse în continuare.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 433 şi art. 447 C. proc. pen., rezultă că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 3 ani, i-a fost aplicată cu depăşirea limitelor legale, instanţa de apel nesocotind cadrul legal al cauzei, care era strict circumscris criticilor aduse de parchet sentinţei penale atacate, în rejudecare organul judiciar neavând posibilitatea legală de a depăşi limitele cererii de apel şi de a-i îngreuna, astfel, situaţia juridică.
Analizând dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
În jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, şi anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancţiunilor ce pot fi aplicate şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).
Totodată, s-a subliniat că, deşi o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune, există, însă, şi situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).
În plus, s-a menţionat că analiza de legalitate ce se realizează prin prisma acestui motiv de casare nu se limitează la simpla verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate, ci implică şi o examinare a modului în care s-a ajuns la respectivele sancţiuni (deciziile penale nr. 327/RC din 21 septembrie 2016, nr. 124/RC din 08 aprilie 2015, nr. 278/RC din 01 iulie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro), ceea ce presupune verificarea acestora şi prin raportare la principiile care au influenţă asupra tratamentului sancţionator (precum principiul non reformatio in pejus - deciziile penale nr. 144/RC din 27 aprilie 2015, nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 333/RC din 10 octombrie 2018, nr. 150/RC din 25 aprilie 2019, nr. 79/RC din 03 martie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro), căci limitele pedepsei sunt influenţate şi de regulile care guvernează judecata în căile de atac.
Astfel de reguli sunt cele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., privind efectul devolutiv al apelului, art. 418 C. proc. pen. referitoare la neagravarea situaţiei în propria cale de atac şi art. 419 C. proc. pen. vizând efectul extensiv al apelului, care se completează cu cele din art. 420 C. proc. pen., ce reglementează cadrul legal în care trebuie judecată o cauză în apel, împreună constituind garanţii ale respectării principiului legalităţii procesului penal, conform art. 2 C. proc. pen., dar şi a dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 8 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nesocotirea acestor reguli putând, însă, conduce, în anumite situaţii, la stabilirea unor pedepse în afara limitelor legale.
În raport cu aceste consideraţii, Înalta Curte, în majoritate, pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., apreciază că, indiferent de natura sa juridică, procesuală sau de drept substanţial, un fapt juridic care ar fi împiedicat aplicarea unei pedepse se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Aplicarea unei pedepse complementare care nu a fost solicitată în calea de atac formulată de Ministerul Public şi asupra căreia părţile nu şi-au formulat apărări reprezintă un impediment procesual cu privire la aplicarea respectivei pedepse. Pedeapsa complementară care nu a făcut obiectul căii de atac a apelului şi care nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor nu are caracter legal.
În speţă, se constată că, deşi prin apelul formulat în scris şi susţinut cu prilejul dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a criticat sentinţa primei instanţe numai sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi a solicitat condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen., precum şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate, cu prilejul pronunţării deciziei nr. 447/A din 24 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, după ce a stabilit, în privinţa acestuia, pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare art. 91 C. pen., cu suspendarea executării acesteia, a dispus şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe o durată de 3 ani fără ca aceasta din urmă să fi fost cerută de parchet şi fără ca, în prealabil, oportunitatea ei să fie pusă în discuţie în contradictoriu, aşa cum impun dispoziţiile art. 420 alin. (6) şi (7) C. proc. pen.
Or, este în afara limitelor prevăzute de lege aplicarea unei pedepse care nu a fost solicitată de procuror în motivele de apel şi care nu a fost pusă în discuţia părţilor, dar care agravează situaţia inculpatului.
Prin urmare, Înalta Curte, în majoritate, constată că pedeapsa complementară aplicată în aceste condiţii recurentului A. nu are un caracter legal, fiind dispusă în afara limitelor prevăzute de lege. De altfel, art. 336 alin. (1) C. pen. nici nu prevede că în cazul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ar fi obligatorie aplicarea pedepsei complementare, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (2) C. pen., care ar fi făcut să existe o aşteptare obiectivă a aplicării acestei pedepse.
În plus, se impune a se sublinia că nu prezintă relevanţă împrejurarea că, fiind declarat în defavoarea inculpatului A., apelul promovat de procuror avea, conform art. 417 C. proc. pen., un caracter devolutiv integral, de vreme ce, la soluţionarea cauzei, instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 420 alin. (6) şi (7) C. proc. pen., aspect care constituie un impediment de ordin procesual în prezenţa căruia pedeapsa complementară nu putea fi aplicată, motiv pentru care trebuie să fie înlăturată.
Aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., care, la rândul său, nu a fost solicitată de procuror prin motivele de apel şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, ci instanţa de apel a aplicat-o în mod nelegal, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 65 C. pen., aceasta este consecutivă pedepsei complementare, având acelaşi conţinut.
Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.
Va casa, în parte, decizia penală recurată şi, în rejudecare, va înlătura aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
Totodată, va menţine restul dispoziţiilor deciziei penale recurate.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate, admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în rejudecare:
Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei penale recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, consider că, în speţă, se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, considerentele avute în vedere în acest sens fiind următoarele:
Reglementând scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. stabileşte că, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziţie ce îşi găseşte corespondent şi în textul art. 447 C. proc. pen., care, instituind obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cazurilor de recurs invocate prin cerere de procuror sau de părţi, prevede că verificările efectuate pe această cale trebuie să vizeze exclusiv legalitatea deciziilor criticate.
Aşadar, în concepţia legiuitorului, recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, prin intermediul căreia sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise normelor procesual penale care le reglementează în mod limitativ.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin restrângerea sferei controlului judiciar exercitat în recursul în casaţie doar asupra unor chestiuni ce privesc aspecte de drept, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat, precum şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ instituite de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca, în această cale extraordinară de atac, să poată fi invocate şi, implicit, analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat A., hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.
Faţă de consideraţiile mai sus expuse, apreciez că aspectul invocat de recurentul inculpat cu referire la greşita aplicare, în apel, a pedepsei complementare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fără ca această pedeapsă să fie solicitată de parchet prin motivele de apel ori cu prilejul dezbaterilor şi fără a se proceda la discutarea în contradictoriu a oportunităţii acesteia, nu poate forma obiectul cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.
Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce reglementează cazul de recurs în casaţie invocat de inculpat, sunt de strictă interpretare, permiţând, practic, doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ţinându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra modului de cuantificare a sancţiunii penale, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, deciziile nr. 337/RC din 25 noiembrie 2014, nr. 104/RC din 31 martie 2016, nr. 361/RC din 27 septembrie 2017, nr. 222/RC din 20 iunie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicate pe www.x.ro). Or, în speţă, susţinând încălcarea unora din dispoziţiile ce reglementează judecata în apel, recurentul nu critică, de fapt, stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci o altă chestiune de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar aprecia că motivul invocat s-ar circumscrie acestui caz de casare, se constată că, în speţă erau incidente prevederile art. 417 C. proc. pen., privind efectul devolutiv al apelului, ceea ce înseamnă că instanţa de control judiciar era obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de apelantul procuror, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept vizând persoana la care se referă declaraţia de apel, lucru care s-a şi întâmplat. Cu alte cuvinte, ca urmare a efectului devolutiv al apelului cu care era învestită, Curtea de Apel Cluj a fost chemată să realizeze o nouă judecată a cauzei în privinţa persoanei vizată de cererea de apel, verificând cu această ocazie legalitatea şi temeinicia întregii hotărârii atacate în cadrul reglementat de dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., care sunt incidente şi în calea ordinară de atac.
Pe de altă parte, în condiţiile în care calea ordinară de atac a fost declarată de parchet în defavoarea inculpatului A., sentinţa fiind criticată sub aspectul greşitei individualizări a sancţiunii penale aplicate acestuia, consider că pedeapsa complementară stabilită în cauză, constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule, respectă cerinţele prevăzute de art. 66 şi art. 67 C. pen., astfel că nu se identifică motive de nelegalitate a acesteia.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, apreciez că nu este incident, în speţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., motiv pentru care s-ar fi impus, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Procesat de GGC - LM