Deductibility of foreign early-release periods from imprisonment transferred under Framework Decision 2008/909/

Şedinţa publică din data de 02 iunie 2022

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 9/F din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia penală a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva sentinţei penale nr. 79/22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2020.

Pentru a hotărî în acest, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 79/F din 22.09.2020 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., împotriva sentinţei penale nr. 65/F/07.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018 şi pe cale de consecinţă, în baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută ordonanţa de admitere a aplicării dispoziţiilor privind infracţiunea continuată nr. 306/2019 emisă de Tribunalul Lucca, Italia la data de 17.12.2019, irevocabilă la data de 08.07.2020, prin care au fost calificate ca fiind continuate, în conformitate cu art. 81 din C. pen. italian, infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţei nr. 61/2015 emisă în cadrul procedurii penale nr. 5658/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 04.02.2015, confirmată de Curtea de Apel Firenze nr. 4572/15.12.2015, executorie la data de 29.02.2016; al sentinţei nr. 62/2018 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2585/2015 din 21.02.2018 executorie la data de 22.03.2018 şi al sentinţei nr. 427/2014 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2569/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 19.09.2014 parţial confirmată de Curtea de apel Firenze nr. 1933/19.05.2015, executorie la data de 03.10.2015 (sentinţe care au fost recunoscute prin sentinţa penală nr. 65/F/07.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018), în sarcina persoanei condamnate A. şi a fost majorată pentru infracţiunea ce a făcut obiectul sentinţei nr. 427/2014 cu 13 luni închisoare şi 1000 euro amendă, pedeapsa finală fiind de 9 ani închisoare şi 3500 euro amendă şi s-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 09.04.2014 la zi. S-a constatat că persoana condamnată a beneficiat de un număr de 360 de zile de liberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 65/F/07/12/2018 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza sentinţei menţionate, a fost emis mandatul de executare nr. x.

În ceea ce priveşte cele 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autorităţile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975, a căror deducere se solicită prin prezenta, Curtea a avut în vedere că în certificatul emis de autorităţile italiene, care a stat la baza cererii de recunoaştere a sentinţei penale pronunţate de Tribunalul din Lucca în privinţa contestatorului, la rubrica i) 2.2, se menţionează că din data de 09.04.2014 până în data de 01.09.2018, persoana condamnată a executat 1603 zile. Se mai constată că, la rubrica i) 2.3, unde se indică numărul de zile care trebuie scăzut din pedeapsa totală, din motive diferite de cât cele indicate la punctul 2.2, nu a fost indicată nicio perioadă.

În acelaşi certificat, la rubrica j) informaţii referitoare la eliberare anticipată sau condiţionată, se menţionează că persoana condamnată are dreptul la eliberarea anticipată sau condiţionată, întrucât a executat deja o altă parte din pedeapsă - întrucât persoana condamnată este deţinută din data de 09.04.2014, a beneficiat până în data de azi (01.09.2018) de 360 de zile de liberare anticipată în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat deja cu valoare de principiu în privinţa acestui tip de beneficiu acordat persoanelor condamnate pe teritoriul Statului Italian, prin decizia nr. 15/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

După transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Decizia Curţii are în vedere chiar dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 354/26.07.1975, care au fost avute în vedere şi în cazul contestatorului din prezenta cauză şi, contrar argumentaţiei dezvoltate de acesta, nu permite o interpretare în sensul propus prin prezenta contestaţie la executare, ci este foarte clară în sensul că zilele acordate persoanei condamnate de statul care a dispus condamnarea sa nu poate fi scăzută din durata pedepsei.

Această interpretare rezultă cu claritate şi din paragrafele finale ale deciziei amintite, în care se arată fără echivoc: trebuie reţinut că, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotărârile pronunţate de instanţele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunţându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Instanţa a reamintit că, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, interpretarea dată prin decizia sus-menţionată în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (actualmente art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004) este în continuare aplicabilă inclusiv situaţiei contestatorului şi împiedică scăderea duratei de care acesta a beneficiat ca urmare a privării sale de libertate pe teritoriul Statului Italian între 09.04.2014 şi 01.09.2018.

În opinia instanţei, modificarea Legii nr. 302/2004 intervenită ulterior pronunţării deciziei nr. 15/2015 mai sus evocată, prin introducerea în art. 156 alin. (1) din lege a obligaţiei de a deduce din durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent, nu înlătură aplicabilitatea deciziei menţionate.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că perioada considerată ca executată de către statul de condamnare, în baza muncii prestate sau bunei conduite reprezintă un aspect care vizează faza de punere în executare a pedepsei închisorii şi nu mecanismul de tragere la răspundere penală şi de cuantificare a duratei pedepsei ce urmează a fi executată. Prin urmare, această perioadă ar putea fi avută în vedere la aplicarea unor alte instituţii care îşi găsesc aplicarea în faza de punere în executare a pedepsei, respectiv la calculul fracţiei legale necesare pentru liberarea condiţionată.

Curtea a avut în vedere că scăderea/deducerea din durata pedepsei privative de libertate aplicate a unei/unor perioade de privare de libertate dispuse în baza unor măsuri procesuale reprezintă o instituţie de drept substanţial, aplicabilă în faza de judecată a cauzei, până la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, pe când valorificarea zilelor recunoscute ca fiind executate pe baza muncii prestate sau a bunei conduite priveşte faza de punere în executare a hotărârii judecătoreşti, aşa cum a fost ea recunoscută de statul de executare, astfel că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi produce în continuare efectele.

Împotriva sentinţa penală nr. 9/F din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia penală contestatorul A. a formulat contestaţie.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

În cauză, contestatorul condamnat a solicitat deducerea celor 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autorităţile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975, în drept, fiind invocat art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În acest sens, Înalta Curte consideră că prin sentinţa penală nr. 79/F din 22.09.2020 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., împotriva sentinţei penale nr. 65/F/07.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018, şi pe cale de consecinţă, în baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută ordonanţa de admitere a aplicării dispoziţiilor privind infracţiunea continuată nr. 306/2019 emisă de Tribunalul Lucca, Italia la data de 17.12.2019, irevocabilă la data de 08.07.2020, prin care au fost calificate ca fiind continuate, în conformitate cu art. 81 din C. pen. italian, infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţei nr. 61/2015 emisă în cadrul procedurii penale nr. 5658/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 04.02.2015, confirmată de Curtea de Apel Firenze nr. 4572/15.12.2015, executorie la data de 29.02.2016; al sentinţei nr. 62/2018 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2585/2015 din 21.02.2018 executorie la data de 22.03.2018 şi al sentinţei nr. 427/2014 emisă în cadrul procedurii penale nr. 2569/2014 în cadrul Tribunalului Lucca din data de 19.09.2014 parţial confirmată de Curtea de apel Firenze nr. 1933/19.05.2015, executorie la data de 03.10.2015 (sentinţe care au fost recunoscute prin sentinţa penală nr. 65/F/07.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2018), în sarcina persoanei condamnate A. şi a fost majorată pentru infracţiunea ce a făcut obiectul sentinţei nr. 427/2014 cu 13 luni închisoare şi 1000 euro amendă, pedeapsa finală fiind de 9 ani închisoare şi 3500 euro amendă şi s-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 09.04.2014 la zi. S-a constatat că persoana condamnată a beneficiat de un număr de 360 de zile de liberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

Însă, prin sentinţa antemenţionată nu s-a făcut menţiunea că din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare se deduce şi perioada de 360 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată calculate de la 09.04.2014 până la data de 01.09.2018, conform art. 54 din Legea nr. 354/26.07.1975 din Italia.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul sentinţei penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală ce face obiectul prezentei contestaţii s-au reţinut considerentele deciziei nr. 15/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa apreciind că perioada de 360 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autorităţile italiene în baza art. 54 din Legea nr. 654/26.07.1975 nu trebuie scăzute din pedeapsa de 9 ani închisoare ce se execută în România.

Însă, ulterior pronunţării deciziei nr. 15 din 2015 a instanţei supreme, Legea nr. 302/2004 a fost modificată succesiv, în varianta consolidată, aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 411 din data de 27 mai 2019 fiind prevăzută obligativitatea deducerii perioadelor de reducere acordate de statul emitent.

Astfel, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată "Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

De asemenea, în cuprinsul dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 este reglementată obligativitatea recunoaşterii perioadelor de reducere acordate de statul emitent, chiar şi prin hotărâri ulterioare transferării persoanei condamnate, "care vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat şi hotărârea de recunoaştere iniţială".

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

Va admite contestaţia la executare formulată cu privire la sentinţa penală nr. 79/22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare.

Va deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de autorităţile italiene perioada de 360 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată, aferentă perioadei din 09.04.2014 până la data de 01.09.2018.

Va anula formele de executare şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., chetuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 9/F din data de 28 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

Admite contestaţia la executare formulată cu privire la sentinţa penală nr. 79/22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă la 28.09.2020 prin necontestare.

Deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de autorităţile italiene perioada de 360 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată, aferentă perioadei din 09.04.2014 până la data de 01.09.2018.

Anulează formele de executare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Chetuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 iunie 2022.