Inadmissibility of appeal against definitive criminal case transfer decision under Article 74 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 74 din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea de pe rolul Judecătoriei Timişoara a dosarului nr. x/2020

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, curtea de apel a reţinut că motivele învederate în cererea de strămutare nu conduc la suspiciunea rezonabilă în sensul că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara ar fi afectată.

În esenţă, petentul a arătat că este nemulţumit de modalitatea în care se soluţionează dosarul a cărei strămutare o solicită şi, de asemenea, de soluţiile date în alte cauze ale Judecătoriei Timişoara, în care a fost parte.

Astfel, s-a constatat că motivele invocate de petent în susţinerea cererii de strămutare se referă la modalitatea în care judecătorul învestit a soluţionat cererile invocate de acesta, împrejurare care nu poate constitui motiv pentru a se dispune strămutarea judecării cauzei, în lipsa altor elemente certe din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 71 din C. proc. pen.

S-a arătat că respingerea unora dintre cererile formulate în timpul şedinţelor de judecată, nu poate constitui temei pentru strămutarea prezentei cauze. Analizarea în cursul procesului a unor cereri în probaţiune şi admiterea sau respingerea acestora în mod motivat de către completul de judecată, precum şi stabilirea ordinii de administrare a probatoriului, reprezintă tocmai îndeplinirea de către judecător a funcţiei cu care a fost investit şi nu sunt de natură a ridica suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea acestuia.

Curtea a mai reţinut că în cauza în care s-a formulat cererea de strămutare, petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, care a fost respinsă ca nefondată.

De asemenea, s-a menţionat simplul fapt că soluţiile pronunţate în alte dosare în care a fost implicat petentul îi creează acestuia anumite nemulţumiri nu poate reprezenta un element care să justifice admiterea cererii de strămutare.

Împotriva sentinţei penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a declarat apel petentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 13.12.2021, sub nr. x/2021, fixându-se, totodată, prim termen de judecată la data de 16 februarie 2022.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de apelantul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de petentul A. împotriva unei sentinţe pronunţate în cadrul procedurii de soluţionare a unei cereri de strămutare, reglementată de art. 71 şi urm. din C. proc. pen., calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

În concret, instanţa supremă constată că legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 74 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă", sentinţă care "nu este supusă niciunei căi de atac".

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, sentinţele penale pronunţate în cauzele care au ca obiect cereri de strămutare sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 256/PI din data de 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.