Preventive seizure measures: cessation of legal basis due to full civil damages payment

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a dispus în baza art. 2502 din C. proc. pen. coroborat cu art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale şi menţinute prin sentinţa penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. invocat de apărare în susţinerea concluziei intervenirii încetării de drept, nu este incident în cauză, măsurile asigurătorii nefiind dispuse "pe un anumit termen", aşa cum prevede acest articol, organului judiciar nerevenindu-i obligaţia să menţioneze care este data până la care măsura se dispune, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul arestării preventive, iar obligativitatea verificării la anumite intervale de timp a măsurii asigurătorii, nu conduce la concluzia că măsura asigurătorie este luată pe un anumit termen.

Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale s-a dispus prin mai multe ordonanţe, din datele de 21.10.2013, 28.10.2013 şi 24.01.2014 măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi suspecţilor, scopul învederat fiind acela al garantării recuperării sumelor reţinute cu titlu de prejudiciu.

Faţă de susţinerile apărării de la termenul din 18.03.2022, conform cărora prejudiciul reţinut de către prima instanţă a fost acoperit, prezentând în acest sens o serie de chitanţe "pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume", Curtea a constatat că din analiza acestor chitanţe nu rezultă că sumele depuse în conturile Trezoreriei operative Ilfov, Trezoreriei Municipiului Brăila şi Trezoreriei Municipiului Buzău sunt aferente prejudiciului reţinut în prezenta cauză, nefiind indicat niciun număr de dosar.

Curtea a apreciat că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii, pe de o parte, având în vedere nivelul ridicat al prejudiciului reţinut în actul de sesizare a instanţei şi în sentinţa penală apelată, iar, pe de altă parte, faptul că, în procesele penale care au ca obiect, printre altele, infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani, luarea de astfel de măsuri este obligatorie. Faţă de nivelul prejudiciului şi complexitatea cauzei, Curtea a apreciat că nu se poate reţine ca excesivă durată restrângerii de drepturi la care se ajunge prin prezenta dispoziţie de menţinere a măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A., B., C., D., E. şi partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L..

În esenţă, au solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi, în consecinţă, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, iar, în subsidiar, să se constate încetarea de drept a acestor măsuri.

Inculpaţii au arătat că la acest moment nu mai subzistă motivele care au determinat luarea măsurilor asiguratorii, dat fiind faptul că necesitatea măsurii trebuie să aibă la bază acţiuni concrete în funcţie de scopul urmărit, respectiv de riscul care o poate justifica, aspecte ce trebuie să existe cu ocazia fiecărei verificări.

Au criticat faptul că în cuprinsul încheierii din data de 24.03.2022 nu se indică nicio probă din care să reiasă acest pericol obiectiv de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care fac obiectul măsurii asigurătorii. Astfel, au precizat că la acest moment procesual lipseşte orice risc de natură să justifice menţinerea măsurilor asigurătorii, chiar şi în ipotezele în care legea stabileşte obligativitatea luării acestora, iar condiţia necesităţii măsurii asigurătorii trebuie să beneficieze de un control jurisdicţional de natură efectivă şi la momentul verificării acesteia.

Referitor la condiţia proporţionalităţii, inculpaţii au arătat că aceasta trebuie analizată şi la momentul verificării măsurii asigurătorii, pentru a constata dacă mai este proporţională cu situaţia care a determinat-o, nediscriminatorie şi dacă nu cumva aduce atingere existenţei dreptului persoanei împotriva căreia se instituie.

Din această perspectivă, inculpaţii au arătat că această condiţie nu este îndeplinită având în vedere împrejurarea că presupusul prejudiciu reţinut în sarcina inculpaţilor a fost deja reparat, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fiind fără relevanţă că nu a fost indicat un număr de dosar, aşa cum a reţinut prima instanţă.

Inculpaţii au menţionat că în situaţia concretă a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 957 alin. (1) din C. proc. civ. privind ridicarea sechestrului asigurator, conform cărora dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurator, astfel că şi din această perspectivă se impune ridicarea măsurilor asigurătorii.

În subsidiar, inculpaţii au arătat că măsurile asigurătorii au încetat de drept, fiind depăşit termenul de verificare prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen., care este un termen substanţial reglementat de legiuitor în scopul disciplinării în timp a măsurilor asigurătorii, ca măsuri prin care se restrânge dreptul la proprietate. Astfel, au menţionat că împlinirea termenului în lipsa unei verificări cu privire la temeiurile care să justifice subzistenţa măsurii procesuale, atrage sancţiunea specifică care a încetării ei de drept.

Examinând contestaţia formulată de inculpaţii A., B., C., D., E. şi partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, raţiunea acestei modificări, evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Înalta Curte constată că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpaţilor sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în această materie rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Înalta Curte constată că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat-prevăzută de art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 39/2003, de instigare la evaziune fiscală-prevăzută de art. 25 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de delapidare-prevăzută de 2151 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de participaţie improprie la spălarea banilor-prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de cumpărare de influenţă-prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, de complicitate la delapidare-prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2), cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, de sprijinire a unui grup infracţional organizat-prevăzută de art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 39/2003 şi de complicitate la evaziune fiscală-prevăzută de art. 26 din C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 241/2005, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se constată că prima instanţă a obligat:

- 1)în solidar, inculpaţii A., B., C., G., H. şi partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. la 13.089 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenţei debitului şi până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă;

2) în solidar, inculpaţii A., B., C., G., H. şi partea responsabilă civilmente S.C. I. S.R.L. la 754.738 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenţei debitului şi până la acoperirea integrală către partea civilă;

3) în solidar, inculpaţii B., D., J. şi partea responsabilă civilmente S.C. K. S.R.L. la 205.284 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenţei debitului şi până la acoperirea integrală către partea civilă;

4) în solidar, inculpaţii B., D., E., L. şi partea responsabilă civilmente S.C. K. S.R.L. la 6.420 RON despăgubiri civile, cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenţei debitului şi până la acoperirea integrală către partea civilă dintr-un prejudiciu reţinut de 57.292 RON;

5) în solidar, inculpaţii B., M. şi partea responsabilă civilmente S.C. M. la 135.619 RON despăgubiri civile cu accesoriile fiscale aferente calculate de la data scadenţei debitului şi până la acoperirea integrală către partea civilă.

S-a constatat acoperite în parte prejudiciile cauzate, în limita sumelor de 78.742 RON de către S.C. F. S.R.L., conform ordinelor de plata nr. x/31.05.2016, pentru suma de 31.497 RON şi nr. 242/31.05.2016, pentru suma de 47.245 RON; 16.515 RON de către S.C. K. S.R.L., conform chitanţei nr. x/14.06.2016 şi 6.420 RON de către S.C. K. S.R.L. conform chitanţei nr. x/14.06.2016.

În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii s-a dispus confiscarea de la inculpaţii A., B., G., H. a sumei de 19.629 RON, câte 4.907,25 RON de la fiecare, parte din suma delapidată de la S.C. F. S.R.L. şi pentru care nu există constituire de parte civilă; s-a dispus confiscarea de la inculpaţii A., B., C., G., H. suma de 103.350 RON, câte 20.670 de fiecare, delapidată de la S.C. I. S.R.L.; s-a dispus confiscarea de la inculpaţii B., D., E. şi L. suma de 13.640 RON, câte 3.410 RON de la fiecare, parte din sumă delapidată de la S.C. K. S.R.L. şi pentru care nu există constituire de parte civilă, precum şi suma de 50.870 RON, câte 12.718 RON fiecare, reprezentând prejudiciu adus ANAF şi pentru care nu s-a constituit parte civilă; s-a dispus confiscarea de la inculpata M. suma de 55.450 RON, parte din suma delapidată de la S.C. M. şi nu există constituire de parte civilă.

Înalta Curte, cu titlu preliminar, aminteşte că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracţiune şi sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa valorii probabile a presupuselor pagube. Cu alte cuvinte, prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării.

De asemenea, Înalta Curte aminteşte că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al ridicării/încetării măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii contrare. Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 20/2016 normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător (art. 955 din C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod), cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din C. proc. civ.. Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător."

Înalta Curte constată că în cauză sumele stabilite drept prejudicii prin hotărârea nr. 126 din data de 22 noiembrie 2019 a Tribunalului Buzău au fost plătite de către inculpaţi.

Astfel, s-au achitat următoarele sume, corespunzător următoarelor chitanţe:

- seria x nr. x din data de 18.02.2020, reprezentând recuperare prejudiciu, emisă pe numele inculpatului C., în sumă de 276.175 RON,

- seria x nr. x din data de 18.02.2020, emisă pe numele inculpatului N., în sumă de 276.175 RON, reprezentând recuperare prejudiciu,

- seria x nr. x din data de 19.02.2020 şi seria x nr. x din data de 03.03.2020, emise pe numele inculpatului B., în sumă de 411.795 RON, respectiv de 110.515 RON, reprezentând recuperare prejudiciu,

- seria x nr. x din data de 08.11.2021 şi seria x nr. x din data de 28.02.2020, emise pe numele inculpatului D., în sumă de 20.000 RON, respectiv de 90.000 RON, reprezentând recuperare prejudiciu, şi, în fine,

- seria x nr. x din data de 03.03.2020, emisă pe numele inculpatului E., în sumă de 16.128 RON, reprezentând recuperare prejudiciu.

În total inculpaţii au achitat însumat 1.200.788 RON.

Prin sentinţă aceştia au fost obligaţi în solidar la suma totală de 1.115.150 RON despăgubiri civile.

Diferenţa dintre suma plătită şi cea la care ei au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile este de 85. 638 RON.

Înalta Curte reţine că scopul avut în vedere la luarea măsurilor asigurătorii prin ordonanţele din datele de 21.10.2013 şi 24.01.2014, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, în dosarul nr. x/2013 a fost acela de indisponibilizare a bunurilor până la concurenţa pagubei prezumate ca produse în dauna bugetului de stat, prin urmare acestea nu se mai justifică în cauză.

În concluzie, Înalta Curte, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, reţine că standardele ce impun şi justifică luarea şi menţinerea măsurilor asiguratorii, nu mai subzistă în cauză, criticile aduse de inculpaţii contestatori fiind fondate.

Faţă de considerentele expuse anterior, va admite contestaţia formulată de inculpaţii A., D., C., E. şi B. şi de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa încheierea atacată şi rejudecând, va ridică măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale şi menţinute prin sentinţa penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., D., C., E. şi B., în sumă de câte 79 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba turcă, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de inculpaţii A., D., C., E. şi B. şi de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând:

Ridică măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale şi menţinute prin sentinţa penală nr. 126/22.11.2019 a Tribunalului Buzău.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., D., C., E. şi B., în sumă de câte 79 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba turcă, se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.