Bribery convictions upheld: Undue benefits in connection with official duties suffice absent prior solicitation.

Şedinţa publică din data de 02 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 227/19.04.2021 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale). În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit.

b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatei pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform art. 92 din C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza 404 alin. (2) din C. proc. pen. obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa în cadrul Primăriei Giroc sau Primăriei Timişoara. În baza art. 404 din C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatei prevederile art. 96 alin. (1) şi (4) din C. pen., respectiv nerespectarea, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi neexecutarea obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi săvârşirea în termenul de supraveghere a unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, au drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) se face de Serviciul de Probaţiune Timiş.

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care urma a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit.

b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatei pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform art. 92 din C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza 404 alin. (2) din C. proc. pen. obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii urma a se executa în cadrul Primăriei Lugoj sau Primăriei Timişoara. În baza art. 404 din C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatei prevederile art. 96 alin. (1) şi (4) din C. pen., respectiv nerespectarea, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi neexecutarea obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi săvârşirea în termenul de supraveghere a unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, au drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) urma a se face de Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (4) lit.

c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie luată prin ordonanţa procurorului din data de 06.09.2019 în dosarul nr. x/2019 al DNA - Serviciul Teritorial Timişoara cu privire la suma de 1042 RON predată de inculpata A., indisponibilizată şi consemnată pe numele inculpatei în contul special deschis la C. S.A. În temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1042 RON indisponibilizată şi consemnată pe numele inculpatei A. în contul special deschis la C. S.A. În baza art. 404 alin. (4) lit.

c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie luată prin ordonanţa procurorului din data de 06.09.2019 în dosar nr. x/2019 al DNA - Serviciul Teritorial Timişoara cu privire la suma de 135 RON predată de inculpata B., indisponibilizată şi consemnată pe numele inculpatei în contul special deschis la C. S.A. În temeiul art. 289 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a sumei de 135 RON indisponibilizată şi consemnată pe numele inculpatei B. în contul special deschis la C. S.A. În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat fiecare inculpată la plata sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.

II. Prin decizia penală nr. 97/A din data de 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 227/19.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpata B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 227/19.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în ceea ce o priveşte pe inculpata B. şi în rejudecare:

S-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. în favoarea inculpatei B. şi a fost redusă de la 3 ani la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de luarea de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 36 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt reţinută de prima instanţă corespunde unei evaluări corecte şi complete a probelor existente în cauză, iar probatoriul administrat în faţa Curţii de Apel nu a adus modificări asupra vinovăţiei inculpatelor. În faţa instanţei de apel, inculpatele şi-au menţinut declaraţiile date anterior în cauză.

Efectuând propria analiză a probatoriului, instanţa de apel şi-a însuşit evaluarea realizată de Tribunalul Timiş, constatând că apărările formulate în calea de atac sunt aceleaşi din faţa primei instanţe.

În esenţă, s-a menţionat că apărările inculpatelor A. şi B. au constat în aceea că nu au pretins niciun serviciu din partea agentului economic control, respectiv din partea reprezentantei acestuia, martora denunţătoare D.; că ar fi fost o înscenare a martorei denunţătoare în înţelegere cu comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, cu care se aflau în relaţii conflictuale; că, fie nu au beneficiat de unele dintre servicii, fie le-au plătit sau au intenţionat să facă acest lucru; că oricum serviciile în speţă nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu, întrucât şi le-au îndeplinit în mod corect şi legal.

Curtea de apel a constatat că se impune a se preciza cu titlu prealabil că la analizarea susţinerii apărării privind existenţa unei provocări s-a avut în vedere că, deşi legislaţia română nu prevede o definiţie a provocării, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că existenţa acesteia presupune a se constata cumulativ două aspecte: că situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau unui martor anonim; precum şi lipsa oricăror indicii că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. În cauza Edwards şi Lewis c. Regatul Unit sunt enunţate criterii pe baza cărora judecătorul naţional trebuie să examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea organelor de anchetă: - motivul pentru care operaţiunea a fost organizată; natura şi întinderea participării organelor de anchetă la săvârşirea infracţiunii; natura determinării sau a presiunilor efectuate de acestea. Ca atare, existenţa provocării este dependentă de poziţia subiectivă a funcţionarului; sintagma "a provoca" presupunând o instigare la comiterea infracţiunii sub forma îndemnului, încurajării. Se comite o provocare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost comisă, căreia nu-i corespundea încă o rezoluţie infracţională măcar de ordin general.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă (decizia penală nr. 1863/11.05.2010) a reţinut că:

"În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi reţinută provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională şi predispoziţia de a comite infracţiunea existau deja, intenţia infracţională nefiind creată prin acţiunea organelor judiciare, iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei acuzate."

Mai mult, aplicând în speţă criteriile sus enunţate, instanţa de apel a constatat că analiza impune a se circumscrie împrejurării că unui funcţionar al statutului (comisari ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest) îi incumbă îndatoriri şi conduite mult mai stricte decât unui cetăţean obişnuit. Din acest motiv articolul 289 alin. (1) din C. pen., incriminează ca infracţiune de luare de mită nu numai fapta funcţionarului care pretinde bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ci şi primirea, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, legiuitorul sancţionând în egală măsură, atât conduita activă, cât şi disponibilitatea de a obţine beneficii materiale necuvenite pentru exercitarea sau neexercitarea atribuţiilor de serviciu. Ca atare, trebuie pornit de la aceste premise, atât în evaluarea legalităţii activităţii organelor de urmărire penală, cât şi în aprecierea existenţei unei acţiuni provocatorii. În speţă, elementul material vizează acţiunea de primire a unor servicii de coafat, manichiură, epilat, iar în cazul inculpatei A. şi contravaloarea unui bilet de avion Timişoara - Bucureşti, în legătură cu atribuţiile de serviciu, indiferent dacă au fost pretinse sau le-au fost oferite.

Totodată, se impune a se sublinia că potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită primirea de către funcţionarul public a oricărui folos necuvenit chiar dacă şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de serviciu şi independent de momentul primirii, respectiv chiar după întocmirea actului ce intră în atribuţiile sale. Este suficient ca fapta să se săvârşească în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celui mituit, indiferent de momentul intervenţiei înţelegerii de mituire; astfel că făptuitorul poate să pretindă, să primească sau să accepte promisiunea banilor sau a foloaselor înaintea înfăptuirii actului, în timpul înfăptuirii sau după realizarea acestuia, fapta constituind în toate cazurile infracţiunea de luare de mită.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activităţi, se reţine că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient şi necesar ca, în raport, cu împrejurările şi mijloacele folosite, să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimţi, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiţii esenţiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa.

Referitor la definirea noţiunii de foloase necuvenite, se reţine că însăşi Curtea Constituţională a făcut o analiză a acesteia, constatând că:

"în general, un folos necuvenit reprezintă un folos care este "legal nedatorat" şi care are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ al unor infracţiuni. În sensul celor reţinute de Curte s-a exprimat şi doctrina, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, aceasta arătând că banii sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primeşte o retribuţie, ci şi atunci când se primeşte ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depăşeşte ceea ce se datorează. În acelaşi timp, banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc., cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri." (decizie nr. 297/2017 din 4 mai 2017 a Curţii Constituţionale)

De asemenea, tot Curtea Constituţională a analizat şi distincţia dintre reglementarea actuală a infracţiunii de luare de mită şi cea existentă în vechiul C. pen., constatând că:

"Faţă de C. pen. din 1969, care cerea făptuitorului să acţioneze cu un scop special - în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - forma de vinovăţie cu care se săvârşea fapta de luare de mită fiind, în aceste condiţii, doar intenţia directă, noua lege penală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie "în legătură cu" îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau "în legătură cu" îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta de luare de mită constând, în prezent, atât în intenţia directă, cât şi indirectă.". (decizia nr. 115/2020 din 25 februarie 2020 a Curţii Constituţionale).

Faţă de considerentele mai sus expuse, Curtea de Apel Timişoara a constatat că sunt lipsite de relevanţă apărările vizând legalitatea procesului-verbal de control, a justificării aplicării sancţiunii avertismentului prin prisma principiului prevenţiei şi a primirii foloaselor constând în servicii de coafură, manichiură, epilat, iar în cazul inculpatei A. şi contravaloarea unui bilet de avion Timişoara - Bucureşti, după încheierea controlului prin procesul-verbal de contravenţie.

Analizând apărările inculpatei A., legate de acuzaţiile concrete ce îi sunt aduse şi în succesiunea evenimentelor, Curtea de Apel Timişoara a constatat că acestea sunt contrazise de probele administrate.

Astfel, inculpata A. susţine:

"Nu am pretins niciodată servicii de coafură sau alte servicii pentru a aplica sancţiunea avertisment. Martora D. a fost foarte insistentă cu serviciile, s-a oferit să facă programările, dar niciodată nu s-a discutat despre preţ, iar din listingul care l-am consultat, al firmei E., este evident că D. a avut foarte multe discuţii cu d-na F., comisarul sef adjunct de la OPC, pe toată perioada solicitării listingului, mai cu seamă în data de 27.05.2019 şi inclusiv şi după acea dată. Consider că D. este într-o relaţie de prietenie cu d-na F. şi totul a fost o înscenare, totul a fost premeditat." Curtea de apel constată, însă, că inculpata A. nu o cunoştea pe martora D. anterior controlului efectuat la SC "G." S.R.L., chiar inculpata afirmând că a fost prima dată când a văzut-o, şi, cu toate acestea, chiar acceptând teza apărării, nu există nicio justificare pentru care ar fi putut accepta programările şi serviciile despre care susţine că ar fi fost "provocată" să le accepte. În plus, din dialogul purtat telefonic de cele două inculpate în data de 04.07.2019 (dialog interceptat şi înregistrat de organele de urmărire penală, astfel că nu există niciun dubiu asupra veridicităţii sau că ar fi fost provocat de cineva), a rezultat că "bunăvoinţa" acestora în spiritul prevenţiei depinde de conduita agentului economic, iar nu de încălcările constatate:

"I.M:…pus şi ea aşa contra vântului şi şi-a şi găsit cu cine. P.M.: Da, exact. I.M.: Na, şi-ţi dai seama că şi nouă dacă ne făcea una figuri de asteaaaaa… şi noi compostăm. P.M: Da, da, da."

Despre modul de derulare a controlului şi acuzaţia că ar fi pretins la acel moment servicii de coafură, pe care nu le-a achitat, instanţa de apel a redat cele declarate de inculpata A., în care aceasta pretinde că nu a beneficiat de servicii de coafură în momentul efectuării controlului din 21.05.2019. Este însă contrazisă de declaraţiile martorelor H. şi I..

Apărarea inculpatei A. contestă credibilitatea acestor declaraţii prin prisma faptului că martora H. este patroana agentului economic controlat şi prietenă cu martora denunţătoare D., iar martora I. era angajata salonului. Curtea de Apel Timişoara a constatat că această situaţie se regăseşte în majoritatea cazurile de luare de mită, martorii fiind persoane care au legătură cu cel căruia i se pretinde sau dă mita, astfel că declaraţiile acestora nu pot fi considerate subiective doar pentru acest considerent. În plus, în cauză, s-a observat că cei doi martori nu ar fi avut niciun interes în a face afirmaţii necorespunzătoare adevărului în condiţiile în care, în urma controlului, agentului economic i s-a aplicat sancţiunea avertismentului, nefiindu-i în niciun mod perturbată activitatea prin acţiunile inculpatelor.

Referitor la întâlnirea cu martora denunţătoare D., în urma invitaţiei primite de SC "G." S.R.L., întâlnire avută în data de 24.05.2019, în sediul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest, instanţa de apel a prezentat declaraţia inculpatei A..

Referitor la această întâlnire, martora denunţătoare D. a depus înregistrări privind dialogul purtat cu inculpata.

S-a menţionat că din conţinutul dialogului rezultă că inculpata A. nu s-a limitat la a face aprecieri asupra naturii sancţiunii ce se justifica a fi aplicate agentului economic, ci a încercat să menţioneze aspecte care să justifice sancţiunea avertismentului şi nu a amenzii, ea însăşi afirmând că minte "un pic" şi creând impresia reprezentantei agentului economic că a beneficiat de un regim favorabil - "Aţi scăpat ca prin urechile acului!". De asemenea, din dialogul purtat între cele două rezultă că martora denunţătoare nu a prezentat posibilitatea de a o duce cu maşina pe inculpată la Bucureşti ca fiind o certitudine, ci ca o posibilitate:

"Vă sun să vă zic dacă plec la Bucureşti.", astfel că sunt nereale susţinerile inculpatei că a cedat insistenţelor martorei denunţătoare şi că nu ar fi fost interesată de oferta acesteia.

Totodată, din dialogul purtat de inculpata A. cu martora denunţătoare D. a rezultat că a avut loc anterior o discuţie privind cealaltă reclamaţie, animozităţile existente în cadrul colectivului de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest şi raporturile sale cu conducerea.

În opinia instanţei de apel, purtarea unor asemenea discuţii, despre mediul de lucru şi relaţiile dintre colegi sau cu conducerea, nu au nicio justificare rezonabilă a fi purtate de un comisar de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului cu reprezentatul unui agent economic controlat, pe care îl vede pentru prima dată, singura explicaţie fiind aceea că inculpata a încercat să-şi arate poziţia şi puterea, favoarea ce o face agentului economic prin aplicarea sancţiunii avertismentului, pentru a beneficia de recunoştinţa acestuia prin furnizarea unor servicii.

Un alt element în sensul realităţii susţinerilor martorei D. este acela că din dialogul înregistrat a rezultat şi faptul că inculpata îi creează martorei reprezentarea că ar fi făcut demersuri pentru a primi şi cea de-a doua reclamaţie ce viza SC "G." S.R.L., dar că a fost refuzată de colegă sau de conducere ("Păi, ce să fac, să mă cert cu ea?") Or, raportat la acest aspect, se observă declaraţia martorei J. - comisar în echipa desemnată cu soluţionarea celei de-a doua reclamaţii. Astfel, fiind întrebată dacă a avut vreo discuţie cu inculpata A. în momentul repartizării lucrării, martora J. a susţinut că a existat o discuţie, însă pentru a vedea dacă nu erau în situaţia aceleiaşi reclamaţii. Mai mult, fiind întrebată dacă în discuţia cu inculpata A., s-a pus şi problema preluării reclamaţiei de către inculpată, martora a susţinut că acest lucru nu era posibil. Totodată, referitor la împrejurările în care a aflat că martora D. este contabilă SC "G." S.R.L., martora J. a arătat că acest lucru s-a întâmplat în contextul discuţiilor avute de martoră cu privire la primul control.

Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu exista nicio raţiune ca inculpata A. să îi creeze martorei denunţătoare impresia că ar putea tot ea să efectueze controlul pentru cea de-a doua reclamaţie şi că ar fi făcut demersuri în acest sens, dar fără succes; câtă vreme discuţia avută cu colega căreia i-a fost repartizată reclamaţia au fost altele. Ca atare, singura explicaţie este tot în sensul că inculpata a încercat să-şi arate poziţia şi puterea, ajutorul ce l-ar putea oferi agentului economic în diferite ocazii, pentru a beneficia de recunoştinţa acestuia prin furnizarea unor servicii.

Mai mult, s-a susţinut de către inculpata A. că nu ar fi putut pretinde anumite servicii gratuite de la martora denunţătoare D. în data de 24.05.2019, întrucât discuţiile s-au purtat într-un birou în care îşi desfăşurau activitatea la acel moment mai mulţi comisari, între care şi martora J.. Curtea de Apel Timişoara a constatat că, în pofida acestei situaţii, inculpata a putut susţine că a încercat să preia şi cea de-a doua reclamaţie, fără a fi contrazisă de martora care cunoştea că acest aspect nu este real, ceea ce conduce la concluzia că se putea discuta orice.

Referitor la evenimentele petrecute în datele de 25-27.05.2019 instanţa de apel a prezentat apărarea inculpatei A..

Cu privire la serviciile de manichiură şi coafură de care inculpata A. a beneficiat în data de 27.05.2019, relevante sunt declaraţiile martorelor K. şi I., prima relatând că după ce i-a făcut manichiura, inculpata a plecat fără a întreba cât costă şi fără a plăti; iar cea de-a doua recunoscându-se în fotografia pusă la dispoziţia organele de urmărire penală de către martora denunţătoare.

În primul rând, cu privire la deplasarea la Bucureşti, varianta prezentată de inculpata A. este neverosimilă. Astfel, inculpata a susţinut că în duminica dinaintea plecării nu ar fi avut nicio discuţie cu martora denunţătoare şi că era pregătită să plece luni, în data de 27.05.2019, singură, la Bucureşti. Cu toate acestea, a susţinut că fiind sunată de martora D. în ziua planificată pentru plecare, la ora 9:19, aceasta ar fi insistat să meargă împreună şi astfel ar fi cedat insistenţelor. După care, inculpata a susţinut că martora ar fi tot întârziat momentul plecării şi i-ar fi oferit posibilitatea de a-şi face manichiura cât timp aşteaptă; că ar fi fost apoi modificat punctul de plecare, fiind nevoită să o aştepte pe martoră la salonul din complexul comercial L., unde o angajată s-ar fi oferit să-i facă freza. Prin urmare, ceea ce vrea inculpata să fie însuşit de instanţa de judecată este faptul că o persoană care este pregătită să plece la Bucureşti pe cont propriu şi şi-a programat această plecare, în momentul în care o persoană pe care a văzut-o o singură dată în viaţă insistă să meargă împreună, îşi modifică planul şi suportă aşa-zisele amânări, până când întârzierea ajunge la un interval de trei ore, după ora prânzului. În plus, în varianta prezentată de inculpată, plecarea ar fi fost iniţial din zona centrului comercial M., iar apoi mutată în zona centrului comercial L. şi, în tot acest timp, s-ar fi deplasat cu maşina personală. Nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru care ar fi procedat în această manieră, cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să parcheze maşina personală în zona de unde ar fi plecat cu martora spre Bucureşti.

Cu referire la achiziţionarea biletului de avion, inculpata a susţinut că i-ar fi dat martorei cartea de identitate pentru a verifica cât costă, deşi nu s-ar fi pus problema plecării cu avionul; că în naivitatea sa a crezut că este necesară cartea de identitate pentru a verifica preţul biletului. În primul rând este greu de crezut că un comisar de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, instituţie ce poate fi sesizată inclusiv cu nemulţumirile persoanelor care achiziţionează servicii de transport aerian, nu cunoaşte modul în care se poate verifica preţul unui bilet. În al doilea rând, dacă nu s-a pus problema deplasării cu avionul, nu exista niciun motiv pentru a verifica preţul biletului. În plus, inculpata a susţinut că era pregătită să se deplaseze singură la Bucureşti, însă nu arată şi modalitatea planificată; iar dacă, intenţiona să meargă cu maşina personală, cu siguranţă nu ar fi aşteptat atâtea ore după martora denunţătoare pe care nici nu o cunoştea suficient de bine.

Referitor la discuţiile ulterioare, inculpata a susţinut că nu a mai încercat să o contacteze pe martora denunţătoare decât pentru a se asigura de executarea măsurii restituirii dispuse prin procesul-verbal de contravenţie şi că nu ar fi beneficiat de alte servicii de coafură sau manichiură de la SC "G." S.R.L., prima discuţie având loc în 27.06.2019.

În aceeaşi conversaţie când am spus "l-am întins" mă refeream la serviciul de coafura din data de 27.05.2019 şi nu m-am referit în acea conversaţie la alte servicii. Din modul în care D. punea întrebările, lungi sau în şoaptă acesta dorea să ajungă la anumite răspunsuri dorite de aceasta."

Referitor la susţinerea inculpatei A. că în cadrul conversaţiei afirmaţia "l-am întins" se referea la serviciul de coafură din data de 27.05.2019 şi nu la alte servicii, Curtea de Apel Timişoara a constatat că din discuţie rezultă că este vorba de un serviciu prestat seara - "aţi fost atunci seara v-aţi vopsit la păr?", iar pentru data de 27.05.2019, chiar inculpata a declarat că la ora 13:00 a plecat de la coafor la fiica sa. Prin urmare, aceste susţineri nu corespund adevărului şi inculpata A. a beneficiat de serviciile de coafură ale agentului economic şi în alte ocazii.

Mai mult, din dialogul redat mai sus reiese fără echivoc că aceste servicii nu au fost plătite, inculpata confirmând că nu i s-au cerut bani.

Legat de susţinerile inculpatei că martora denunţătoare D. a provocat discuţiile, în sensul, că ar fi solicitat servicii gratuite pe o perioadă de un an şi că prin afirmaţiile făcute, nu a confirmat acest lucru, Curtea de Apel Timişoara a constatat că într-adevăr răspunsurile date de inculpată nu sunt lipsite de echivoc, în sensul confirmării celor spuse de martoră, însă există o acceptare clară a serviciile gratuite de la SC "G." S.R.L..

Referitor la discuţiile din 02.07.2019 şi la serviciile de epilare definitivă, Curtea de apel Timişoara a redat cele declarate de inculpata A..

Susţinerile inculpatei sunt contrazise de martora K. în ceea ce priveşte modul de derulare a şedinţei de epilare definitivă şi costul, în acelaşi sens fiind şi declaraţia martorei din cursul cercetării judecătoreşti.

Mai mult, din vizionarea înregistrării se poate observa tonul pe care se poartă discuţiile, inculpata A. fiind interesată de programarea la epilarea definitivă, primind detalii de la martora denunţătoare D. şi discutând direct la telefon cu persoana care urma să presteze acest serviciu. În opinia instanţei trebuie făcută distincţie între disponibilitatea mituitorului de a oferi serviciile şi o eventuală conduită insistentă, care ar fi determinat acceptarea acestora. În plus, din întreaga conversaţie nu a rezultat că inculpata A. a fost interesată doar de o singură şedinţă de epilare, pentru a avea relevanţă faptul că unele saloane de înfrumuseţare acordă gratuitate pentru prima şedinţă şi nici că ar fi fost interesată de costul serviciului respectiv.

Referitor la serviciile de coafură de care a beneficiat împreună cu fiica sa în data de 09.07.2019, instanţa de apel a prezentat declaraţia inculpatei A..

Susţinerile inculpatei sunt contrazise de conţinutul discuţiilor avute de aceasta în data de 08.07.2019 cu martorele H. şi I..

De asemenea, instanţa de apel a reţinut declaraţia martorei I..

Că cele relatate de martoră sunt reale rezultă din reacţia inculpatei A., cu ocazia programării, atunci când i s-a comunicat costul coafurii "afro", aceasta lăsând să se înţeleagă că beneficiază de gratuitate potrivit convenţiei cu martora H., iar discuţia continuând doar în ceea ce priveşte durata prestaţiei:

"Auăleu…păi că …am vorbit cu d-na N. şi o zis că…"

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a constatat că, la fel ca şi coinculpata A., susţine că este victima unei înscenări şi a insistenţelor martorei denunţătoare D.. Totodată, referitor la cea de-a doua reclamaţie, a susţinut că a adus la cunoştinţă martorei denunţătoare că era repartizată altei echipe de control.

În acest context, instanţa de apel a reţinut discuţia purtată în data de 02.07.2019, între inculpata B. şi martora denunţătoare D..

Din această discuţie, a reieşit, pe de-o parte că şi inculpata B. confirmă martorei că inculpatele ar fi încercat să preia şi cea de-a doua reclamaţie, deşi martora J. infirmă această posibilitate; iar, pe de altă parte, rezultă disponibilitatea de a primi anumite servicii de la agentul economic controlat, fără însă a fi pretinse:

"Dacă poate să îţi facă un discount sau ceva bine…nu?" Este real faptul că inculpata B. nu a fost interesată de serviciile de coafură prestate de SC "G." S.R.L., spunând că are unde să se vopsească, însă ulterior le-a acceptat pe cele de manichiură şi epilare definitivă pentru nora sa.

În continuare, inculpata B. a susţinut că toate evenimentele s-au derulat datorită insistenţelor martorei denunţătoare.

Curtea de apel a observat că întâlnirea din data de 02.07.2019, este urmare a celor stabilite de inculpata B. şi martora denunţătoare D. în ziua anterioară, când iniţiativa a aparţinut inculpatei. Astfel, în data de 01.07.2019 inculpata B. a contactat-o telefonic pe denunţătoarea D., care nu a răspuns, dar a apelat-o ulterior pe inculpată, ocazie cu care inculpata i-a spus denunţătoarei că este în zona M. (în incinta căruia se află magazinul ce funcţionează sub sigla "O. coordonat de denunţătoare) şi că doreşte să i se lărgească o pereche de sandale pe care şi le cumpărase la magazin; cu această ocazie stabilindu-se că urmează să se întâlnească la o dată ulterioară.

De altfel, întâlnirea din 02.07.2019 a avut loc pentru că inculpatele au mers la magazinul O. din Complexul comercial M., unde se afla martora, astfel că nu se poate spune că au fost victimele unei provocări sau insistenţe, întrucât nimic nu le împiedica să nu aibă legături cu aceasta.

Referitor la programarea pentru epilare definitivă făcută pentru nora sa, instanţa de apel a redat din declaraţia inculpatei B..

Curtea de Apel Timişoara a redat dialogul purtat de inculpata B. purtat cu nora sa din data de 02.07.2019, iar ulterior, discuţia cu martora denunţătoare D. despre programare.

Tot în acest context, inculpata B. a făcut următoarea afirmaţie:

"Hai să-i dăm lui P. o veste bună, să vedem ...s-a preocupat de canapelele mele să mi le spele, să ..."

Prin urmare, a rezultat că inculpata a fost interesată de serviciile de epilare pentru nora sa, nu a existat o insistenţă a martorei de natură a o convinge să accepte a i se face programarea; discuţiile au vizat găsirea unui interval de timp, astfel încât beneficiara să poată ajunge la programare. Mai mult, din discuţie nu a rezultat că inculpata s-ar fi interesat cât costă aceste servicii pentru a vedea dacă şi le poate permite şi, în plus, afirmă către nora sa - "Aia las…că asta rămâne în treaba mea…". Se observă că inculpata nu spune că va plăti ea, ci foloseşte o exprimare din care rezultă că rezolvă altfel problema plăţii.

Mai mult, este adevărat că afirmaţiile despre înţelegerea făcută de martora denunţătoare cu inculpata A. aparţin martorei, iar răspunsul inculpatei B. a fost că are unde să meargă la coafor, însă după acest moment a acceptat programarea pentru epilare definitivă şi serviciile de manichiură pe care nu le-a achitat.

Referitor la serviciile de manichiură de care a beneficiat în data de 04.07.2019, instanţa de apel a redat din declaraţia inculpatei B..

Curtea de apel a observat că, pe de-o parte, inculpata susţine că nu a intenţionat să-şi facă manichiura, însă, pe de altă parte, afirmă că avea cunoştinţă că manichiurista venise special din concediu în acest scop. De altfel, acesta a fost şi motivul deplasării la salonul de înfrumuseţare, fapt ce rezultă din discuţia purtată de cele două inculpate la ora 10:45. Susţinerile inculpatei sunt contrazise şi de martora Q..

Aceleaşi aspecte au fost relatate de martoră şi în faţa tribunalului, subliniind că ştia că trebuia să vină să facă manichiura unei doamne în acea dimineaţă, neapărat, pentru că fusese sunată seara de H. şi rugată să vină la salon.

Mai mult, conform procesului-verbal din 16.09.2019, de vizionare şi ascultare a dialogului înregistrat ambiental în data de 04.07.2019, s-a constatat că inculpata nu a pus nimic pe masa de lucru a manichiuristei nici înainte şi nici după ce s-a aşezat la masă, poşeta fiind aşezată jos pe partea stângă a scaunului ei, iar în mâini nu avea nimic, până când s-a aplecat să ia telefonul ca să o sune pe inculpata A..

Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea inculpatei că a acceptat serviciul de manichiură pentru că a dorit să verifice serviciile prestate de salonul de înfrumuseţare şi nici că l-ar fi achitat. De asemenea, se observă şi dialogul purtat de inculpată cu martora D..

Din toate discuţiile interceptate a rezultat că serviciile de care au beneficiat inculpatele sau au fost acceptate de acestea au fost în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu: cu actul de control finalizat cu sancţiunea avertismentului, cu facilitarea unei audienţe la comisarul şef şi consilierea în ceea ce priveşte cel de-al doilea control. Astfel, de fiecare dată când martora denunţătoare s-a întâlnit cu inculpatele sau numai cu una dintre ele, acestea au acceptat să poarte discuţii şi de natură profesională cu aceasta, dar şi manifestările de recunoştinţă pentru finalizarea primului control cu sancţiunea avertismentului, în niciuna dintre ocazii neafirmând că era sancţiunea legală, ci răspunsurile au fost în sensul de a întări convingerea martorei că i s-a făcut o favoare: inculpata B. - "Cine este absurd vreodată…cine este absurd vreodată când mergi într-o unitate? Dacă poate să îţi facă un discount sau ceva bine…nu? Sănătate bună!"; inculpata A.:

"Nu, acolo, nu, că nu aveţi de achitat nimic. Aţi scăpat ca prin urechile acului!"

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatelor că la locul de muncă ar fi existat o situaţie conflictuală cu persoana care deţinea calitatea de comisar şef adjunct, că martora denunţătoare a purtat discuţii cu această persoană şi că nu s-a adresat organelor de urmărire penală, ci a depus o sesizare la comisarul şef adjunct, Curtea de apel a constatat că sunt reale. Într-adevăr actele depuse la dosar şi declaraţiile martorilor J., R., S., confirmă situaţia conflictuală existentă la momentul respectiv în cadrul colectivului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest, însă această stare nu le viza doar pe cele două inculpate, ci mai mulţi angajaţi, iar aceştia nu au ajuns să fie implicaţi în acţiuni penale. Pe de altă parte, nu este nimic deosebit în faptul că o persoană reclamă către şeful ierarhic superior conduita unui funcţionar public, iar acesta, la rândul său, sesizează organele de urmărire penală, existând chiar o obligaţie legală de a proceda în această manieră. Mai mult, faptul că martora-denunţătoare a purtat discuţii cu persoana care deţinea funcţia de comisar şef adjunct nu face dovada unei "înscenări", întrucât faptele de care inculpatele au fost acuzate sunt dovedite ca fiind reale şi, în plus, a existat disponibilitatea de a primi diverse avantaje din chiar momentul controlului. Astfel, inculpata A. a beneficiat de servicii de coafură chiar după finalizarea controlului, fără a le achita şi fără a-i fi oferite, solicitându-le; iar inculpata B. îşi manifestă disponibilitatea de a accepta în general diverse avantaje prin afirmaţia "dacă poate să îţi facă un discount sau ceva" şi, susţinând că nu există secrete între acestea, fapt ce rezultă şi din convorbirile purtate de cele două inculpate. Prin urmare, conduita în speţă nu a fost determinată de martora denunţătoare D., ci de disponibilitatea inculpatelor de a obţine diverse avantaje prin prisma calităţii de comisar în cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor.

Referitor la aspectele vizând dispozitivul cu care s-au realizat fotografiile şi înregistrările puse la dispoziţia organelor judiciare de către martora denunţătoare D., instanţa de apel a constatat că relevant este faptul că aceste mijloace de probă reflectă realitatea. Astfel, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 36/06.11.2020 întocmit de INEC Timişoara s-a concluzionat, într-adevăr, că imaginile foto, înregistrările audio-video şi audio în litigiu nu respectă cumulativ cele trei condiţii impuse pentru autenticitatea unei imagini foto sau înregistrări audio-video şi audio, respectiv fişierele nu au fost create simultan cu evenimentele care au avut loc, însă se subliniază că acest fapt nu trebuie interpretat ca o dovadă că imaginile foto şi înregistrările supuse expertizării sunt falsificate sau contrafăcute, întrucât pot reprezenta copii fidele (duplicate) ale imaginilor foto şi a înregistrărilor autentice, iar transferarea să fi fost realizată cu acurateţe. Mai mult, s-a menţionat că în urma examinării imaginilor foto şi a înregistrărilor în litigiu cu echipamentele şi sistemele din dotare INEC, nu au fost depistate eventuale urme de intervenţii sau alte elemente de contrafacere. Referitor la imposibilitatea de a stabili dacă imaginile foto şi video în litigiu au fost obţinute cu telefonul mobil marca x se constată că aceasta s-a datorat împrejurării că telefonul era deteriorat la momentul expertizei.

Apărarea inculpatelor a mai adus în discuţie şi situaţia procesului-verbal de contravenţie, respectiv că prin rechizitoriu nu s-a solicitat desfiinţarea acestuia, aspect care, însă nu are relevanţă din punct de vedere al infracţiunii de luare de mită, câtă vreme folosul necuvenit poate fi pretins, primit sau acceptat chiar şi în legătură cu exercitarea corectă a atribuţiilor de serviciu.

Prin urmare, raportat la toate probele administrate în cauză şi analiza realizată mai sus, dar şi de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, s-a reţinut vinovăţia inculpatelor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea 35 alin. (2) din C. pen., cu menţiunea că nu s-a probat o neîndeplinire a atribuţiilor de serviciu în sensul că s-ar fi impus aplicarea unei amenzi în cuantum de 9.500 RON, ci o îndeplinire a acestora în sens favorabil agentului economic, existând o marjă de apreciere a organului de control în individualizarea sancţiunii.

Astfel, s-a reţinut că probele analizate conduc la concluzia certă că inculpata A., comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiş), în legătură cu activitatea de control la S.C. "G." S.R.L. din perioada 21 - 24.05.2019 şi pentru că a aplicat sancţiunea avertismentului, a pretins să beneficieze ea şi colega ei - inculpata B. timp de un an de foloase constând în servicii de coafură/cosmetică/manichiură/pedichiură fără a achita costul acestor servicii, fapt urmat de prezenţa inculpatei la salonul G., ocazie cu care a beneficiat de servicii de coafat de patru ori la datele de 21.05.2019, 27.05.2019, în perioada cuprinsă între 28.05.2019-27.06.2019 şi la data de 09.07.2019 (când a adus-o şi pe fiica acesteia) servicii tarifate la suma de 228 RON (57 RON X 4 prezenţe), plus 300 RON pentru serviciile de care a beneficiat fiica acesteia, precum şi de a pretinde şi beneficia şi de alte servicii suplimentare fără să plătească, respectiv la datele de 27.05.2019 (servicii de manichiură la un alt salon) în valoare de 60 RON, servicii de transport cu avionul pe ruta Timişoara - Bucureşti în valoare de 454 RON, respectiv pretinderea la data de 02.07.2019 de servicii de epilare definitivă în valoare de 6300 RON, din care a beneficiat efectiv la data de 04.07.2019 de servicii de 1.050 RON, în total 2.092 RON.

Totodată, s-a menţionat că probele analizate conduc la concluzia certă că inculpata B., comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timiş, a beneficiat de servicii de manichiură la data de 04.07.2019, servicii tarifate la suma de 135 RON şi a acceptat la data de 02.07.2019 servicii de epilare definitivă în valoare de 3.000 RON de care urma să beneficieze nora acesteia, toate acestea în legătură cu activitatea de control efectuată în 21 - 24.05.2019 la S.C. "G." S.R.L., finalizată favorabil agentului economic prin sancţiunea avertismentului şi cunoscând că coinculpata A. a solicitat să beneficieze timp de un an de foloase, constând în servicii de coafură/cosmetică/manichiură/pedichiură, urmare a aplicării acestei sancţiuni.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 289 alin. (1) din C. pen. sancţionează infracţiunea de luare de mită cu pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. Tribunalul Timiş a aplicat fiecăreia dintre inculpate o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere. Astfel, se constată că pedepsele aplicate inculpatelor B. şi A. au un cuantum egal cu minimul special prevăzut de legiuitor, iar o pedeapsă sub acest minim nu poate fi dispusă decât dacă s-ar identifica elemente ce ar putea fi calificate drept circumstanţe atenuante.

Prin apelul declarat de inculpata B. s-a criticat faptul că nu s-a realizat o individualizare judiciară diferită a pedepselor celor două inculpate. Curtea de Apel Timişoara a constatat că, într-adevăr, se impune a se face o diferenţiere din punct de vedere al numărului de acte materiale, al persoanei care a purtat discuţiile iniţiale privind obţinerea unor servicii şi al conduitei generale a inculpatei B., despre care însăşi martora denunţătoare D. afirmă că a mai participat la alte controale şi niciodată nu i-a pretins nimic. Având în vedere aceste elemente, instanţa a apreciat că se justifica reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. în favoarea inculpatei B., întrucât rezultă o gravitate concretă mai scăzută a infracţiunii reţinute în sarcina sa. Pe cale de consecinţă, s-a redus de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de luarea de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 36 alin. (1) din C. pen. şi 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Referitor la critica formulată de inculpata B. vizând cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată prin sentinţa penală apelată, Curtea de Apel Timişoara a constatat că este nefondată. Astfel, fiecare inculpată a fost obligată la plata sumei de 3.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în acestea fiind incluse şi cele efectuate în cursul urmăririi penale. În rechizitoriul cu care a fost sesizat Tribunalul Timiş s-a menţionat că, cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale se ridică la suma de 6.000 RON, iar inculpatele nu au contestat acest aspect în faţa primei instanţe. De asemenea, nu se poate aprecia că această sumă este una nejustificat de mare în condiţiile în care în cauză s-au pus în executare măsuri de supraveghere tehnică încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, măsuri ce presupun costuri mai mari.

C. Împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală au declarat recurs în casaţie inculpatele A. şi B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 08 aprilie 2022, când s-a stabilit termen la data de 05 mai 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menţionat că inculpata A., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie inculpata a arătat că incidenţa cazului de casare rezidă în neîndeplinirea condiţiei de tipicitate constând în aceea că serviciile de care a beneficiat şi pe care le-a acceptat nu sunt "în legătură" cu îndeplinirea actului ce intra în îndatoririle de serviciul ale inculpatei (comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Vest).

A mai arătat că, potrivit stării de fapt stabilită, rezultă cu certitudine că singura îndatorire de serviciu a acesteia, în ceea ce priveşte S.C. G. S.R.L. a fost aceea de a cerceta o reclamaţie a unui consumator nemulţumit cu privire la diferenţele de preţ regăsite pe pagina de internet a acestei societăţi faţă de preţul practicat în incinta salonului de înfrumuseţare. De asemenea, a arătat că, urmare a constatării acestei abateri a procedat la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei la sediul comisariatului, în cuprinsul acestuia făcând referire, în mod expres, la incidenţa dispoziţiilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992, respectiv art. 4 lit. a) din Legea nr. 270/2017, fapta regăsindu-se la punctul 55 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 33/2018.

Totodată, a susţinut că, raportat la situaţia constatată, nu putea aplica o altă sancţiune contravenţională în afara avertismentului, iar serviciile de care a beneficiat nu au fost în legătură cu activitatea de control efectuată la societatea comercială antemenţionată.

În lipsa acestei condiţii de tipicitate constând în "legătura" cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a susţinut că starea de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de cea de apel este lipsită de relevanţă penală, apreciind că se impune admiterea cererii de recures în casaţie cu, consecinţa achitării inculpatei, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Inculpata B., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a invocat nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză, fiind condamnată pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului în mod legal. A mai susţinut că pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este necesar ca pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani or de alte foloase să fie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. În acest sens, a arătat că probele referitoare la comiterea faptei ce formează obiectul judecăţii nu sunt certe şi complete, existând îndoiala cu privire la participarea sa la comiterea faptei şi la vinovăţia sa, aspecte ce rezultă din însăşi afirmaţiile denunţătoarei care a afirmat "eu credeam că dumneavoastră vorbiţi între voi", caz în care se aplică regula in dubio pro reo.

Apărarea inculpatei a mai arătat că în mod evident se ignoră faptul că este vorba despre o provocare D. acţionând ca şi colaborator cu identitate reală al DNA şi provocând discuţii doar pentru a susţine denunţul neconfirmat vreodată de inculpată câtă vreme la propunerea acesteia de a merge la saloanele pe care le controla i-a răspuns că nu e interesată. A mai susţinut că se ignoră şi faptul că în control fusese şi cu alţi colegi şi la întrebarea expresă inculpata a confirmat că niciodată nu i-a fost solicitată mită. De asemenea, a susţinut că în cauza de faţă se omite faptul că reclamaţia fost retrasă de petent şi că i s-a restituit contravaloarea prestaţiei realizate necorespunzător, iar acest fapt a determinat aplicarea unui avertisment, cazul neputând fi comparat cu al colegilor care au procedat la amendarea salonului cu 2500 RON şi suspendarea temporară activităţilor până la remedierea deficienţelor.

Apărarea a mai arătat că nicio probă nu a confirmat pretinsa înţelegere dintre inculpată şi denunţătoare, înţelegere ce nu putea fi stabilită, în raport, cu gesturile folosite în cadrul unei dialog discuţie ce nu era incriminatoare.

Cu referire la infracţiunea de luare de mită, a mai arătat că acţiunea de pretindere şi de primire trebuie să fie anterioare îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru care a cărei îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul primeşte bani sau foloase, ori ceea ce se reproşează inculpatelor, în calitate de agent constatator este că ar avea conotaţie penală individualizarea sancţiunii contravenţionale la care s-au oprit.

Concluzionând, a susţinut că, în cauza dedusă judecăţii, probele administrate nu converg spre varianta pretinderii ori primirii şi sunt simple speculaţii ale acuzării, dând conotaţie penală unor înregistrări ambientale în care rolul de provocator şi de titular al afirmaţiilor cu, conotaţie penală îl are colaboratorul DNA, inclusiv în ceea ce priveşte menţionarea unui flagrant prin marcarea sumei de 500 RON şi încercarea predării către inculpată acestei sume refuzată categoric, acţiune ce denotă lipsa oricărei înţelegeri infracţionale şi a faptului că nu a pretins trimit la denunţătoare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05 mai 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. şi s-a acordat termen pentru data de 02 iunie 2022.

D. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile în casaţie declarate de inculpatele A. şi B. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În esenţă, criticile inculpatei A. vizează faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, constând în "legătură" cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. A arătat că raportat la situaţia constatată, nu putea aplica o altă sancţiune contravenţională în afara avertismentului, obligativitate instituită de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 270/2017 când sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992. Prin urmare, serviciile de care a beneficiat nu au fost în legătură cu activitatea de control efectuată la societatea comercială.

Criticile inculpatei B. vizează faptul că a fost condamnată pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului în mod legal, iar pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită este necesar ca pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani or de alte foloase să fie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, arătând că acţiunea de pretindere şi de primire trebuie să fie anterioare îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru care a cărei îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul primeşte bani sau foloase, ori ceea ce se reproşează inculpatelor, în calitate de agent constatator este că ar avea conotaţie penală individualizarea sancţiunii contravenţionale la care s-au oprit. Or, probele administrate nu converg spre varianta pretinderea ori primirii şi sunt simple speculaţii ale acuzării, dând conotaţie penală unor înregistrări ambientale în care rolul de provocator şi de titular al afirmaţiilor cu conotaţie penală îl are colaboratorul DNA.

Pentru a verifica dacă inculpatele au fost condamnate pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Astfel, se observă că modificările survenite în legislaţia penală cu privire la infracţiunea de luare de mită au în vedere înlocuirea expresiei "în scopul" cu aceea de "în legătură cu" îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Consecinţa acestei "înlocuiri" o constituie extinderea elementului material al infracţiunii de luare de mită şi la momente ulterioare îndeplinirii atribuţiei de serviciu, condiţionat de cerinţa ca pretinderea, primirea de bani sau alte foloase să fie în legătură cu atribuţia îndeplinită.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că "În ceea ce priveşte actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca şi condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. (...)

Prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înţelege actul care are legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii de luare de mită.

Prin urmare, atribuţiile de serviciu concrete ale subiectului activ reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracţiunii, în sensul că fapta trebuie să se raporteze la aceste atribuţii concrete, să aibă legătură şi să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

Înalta Curte, examinând legalitatea hotărârii în raport cu coordonatele faptice stabilite de instanţa de fond şi menţinute de curtea de apel, ce nu mai pot fi cenzurate de către instanţa supremă, aşa cum, de altfel, s-a menţionat anterior, constată că, în ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu ale inculpatelor, în decizia atacată s-au reţinut următoarele: "Inculpata A., comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiş), în legătură cu activitatea de control la S.C "G." S.R.L. din perioada 21 - 24.05.2019 şi pentru că a aplicat sancţiunea avertismentului, a pretins să beneficieze ea şi colega ei - inculpata B. timp de un an de foloase constând în servicii de coafură/cosmetică/manichiură/pedichiură fără a achita costul acestor servicii, fapt urmat de prezenţa inculpatei la salonul G., ocazie cu care a beneficiat de servicii de coafat de patru ori la datele de 21.05.2019, 27.05.2019, în perioada cuprinsă între 28.05.2019-27.06.2019 şi la data de 09.07.2019 (când a adus-o şi pe fiica acesteia) servicii tarifate la suma de 228 RON (57 RON X 4 prezenţe), plus 300 RON pentru serviciile de care a beneficiat fiica acesteia, precum şi de a pretinde şi beneficia şi de alte servicii suplimentare fără să plătească, respectiv la datele de 27.05.2019 (servicii de manichiură la un alt salon) în valoare de 60 RON, servicii de transport cu avionul pe ruta Timişoara - Bucureşti în valoare de 454 RON, respectiv pretinderea la data de 02.07.2019 de servicii de epilare definitivă în valoare de 6300 RON, din care a beneficiat efectiv la data de 04.07.2019 de servicii de 1.050 RON, în total 2.092 RON.

Inculpata B., comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timiş, a beneficiat de servicii de manichiură la data de 04.07.2019, servicii tarifate la suma de 135 RON şi a acceptat la data de 02.07.2019 servicii de epilare definitivă în valoare de 3.000 RON de care urma să beneficieze nora acesteia, toate acestea în legătură cu activitatea de control efectuată în 21 - 24.05.2019 la S.C. "G." S.R.L., finalizată favorabil agentului economic prin sancţiunea avertismentului şi cunoscând că coinculpata A. a solicitat să beneficieze timp de un an de foloase, constând în servicii de coafură/cosmetică/manichiură/pedichiură, urmare a aplicării acestei sancţiuni".

Faţă de criticele inculpatelor care au afirmat că singura sancţiune aplicabilă ar fi fost doar avertismentul şi că nu a fost desfiinţat procesul-verbal de contravenţie, Curtea de Apel Timişoara a constatat că sunt lipsite de relevanţă apărările vizând legalitatea procesului-verbal de control, a justificării aplicării sancţiunii avertismentului prin prisma principiului prevenţiei şi a primirii foloaselor constând în servicii de coafură, manichiură, epilat, iar în cazul inculpatei A. şi contravaloarea unui bilet de avion Timişoara - Bucureşti, după încheierea controlului prin procesul-verbal de contravenţie.

Totodată, Curtea de Apel Timişoara a considerat, referitor la apărarea inculpatelor cu privire la situaţia procesului-verbal de contravenţie, respectiv că prin rechizitoriu nu s-a solicitat desfiinţarea acestuia, că acest aspect nu are relevanţă din punct de vedere al infracţiunii de luare de mită, câtă vreme folosul necuvenit poate fi pretins, primit sau acceptat chiar şi în legătură cu exercitarea corectă a atribuţiilor de serviciu.

Or, faptul că s-au folosit de atribuţiile pe care le aveau a fost reţinut de către instanţa de apel care a menţionat că:" Din toate discuţiile interceptate rezultă că serviciile de care au beneficiat inculpatele sau au fost acceptate de acestea au fost în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu; cu actul de control finalizat cu sancţiunea avertismentului, cu facilitarea unei audienţe la comisarul şef si consilierea în ceea ce priveşte cel de-al doilea control. Astfel, de fiecare dată când martora denunţătoare s-a întâlnit cu inculpatele sau numai cu una dintre ele, acestea au acceptat să poarte discuţii şi de natură profesională cu aceasta, dar şi manifestările de recunoştinţă pentru finalizarea primului control cu sancţiunea avertismentului, în niciuna dintre ocazii neafirmând că era sancţiunea legală, ci răspunsurile au fost în sensul de a întări convingerea martorei că i s-a făcut o favoare: inculpata B. - "Cine este absurd vreodată...cine este absurd vreodată când mergi într-o unitate? Dacă poate să îţi facă un discount sau ceva bine...nu? Sănătate bună!"; inculpata A.:

"Nu, acolo, nu, că nu aveţi de achitat nimic. Aţi scăpat ca prin urechile acului!"

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatelor, faptele anterior descrise întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, fiind îndeplinită inclusiv condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să aibă legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ, printre atribuţiile inculpatelor regăsindu-se activitatea de control al agentului economic şi aplicarea de sancţiuni, astfel că aceste atribuţii făceau parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale inculpatelor.

Înalta Curte reţine că, în cazul infracţiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalităţi alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase.

Elementul material al infracţiunii de luare de mită trebuie să satisfacă mai multe condiţii, dintre care aceea că banii sau foloasele pretinse sau primite să fie necuvenite, în cauză, acestea concretizându-se, aşa cum a reţinut instanţa de apel, în acţiunea de primire a unor servicii de coafat, manichiură, epilat, iar în cazul inculpatei A. şi contravaloarea unui bilet de avion Timişoara-Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, în ansamblul lor, motivele invocate de inculpate sunt similare criticilor susţinute de către inculpate şi în faţa instanţei de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză şi le-a apreciat ca netemeinice.

Astfel, constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, inculpatele nu au evidenţiat elemente de nelegalitate, ci au solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi cu titlu de motive de apel.

Or, această situaţie implică o reanalizare a situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi A., până la prezentarea apărătorului aleşi, în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi A., până la prezentarea apărătorului aleşi, în sumă de câte 157 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 iunie 2022.