Contest to execution of bribery conviction rejected for challenging merits and non-retroactive constitutional ruling on judgment motivation

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de intimaţii apelanţi A., B. şi C., de inculpaţii apelanţi D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., precum şi de partea responsabilă civilmente S.C. P. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi civilă, şi rejudecând:

Cu privire la inculpatul J., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa apelată în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 C. pen. a fost dedusă reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26.03.2015 la 19.01.2016 inclusiv.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului J., până la concurenţa sumelor pretinse de partea civilă, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015 şi 07.04.2015 asupra bunurilor inculpatului J. până la concurenţa sumelor confiscate, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpatului J., până la concurenţa sumelor confiscate de la acest inculpat, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu erau contrare deciziei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat efectuate în faza apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie la executare J., la data de 02.06.2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală, sub numărul x/2021.

În susţinerea contestatei la executare, întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., contestatorul J. a arătat că împiedicarea la executare a deciziei pronunţate de instanţa de apel, constă în aceea că a fost pusă în executare o hotărâre înainte de a fi motivată în fapt şi în drept, astfel cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 07 aprilie 2021, considerând că principiile erga omnes ale acestei decizii sunt aplicabile şi în speţa de faţă.

Astfel, contestatorul a menţionat că, în paragraful 83 al deciziei precitate, Curtea Constituţională a statuat că:

"(...) nu este suficient ca privarea de libertate să succeadă condamnării, ea trebuie să aibă o bază legală şi o motivare în fapt şi în drept corespunzătoare în hotărârea judecătorească de condamnare, anterior punerii în executare (...)".

Deopotrivă, contestatorul a invocat cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în cuprinsul paragrafelor 79, 36, precum şi paragrafele 61, 63, 64, 69, 85 din cadrul aceleiaşi decizii, ca argumente privind încălcarea unor drepturi fundamentale (demnitatea umană, dreptatea ca valoare supremă în statul de drept, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la libertate şi siguranţă a persoanei condamnate).

Referitor la motivarea corespunzătoare a hotărârii, contestatorul a menţionat că, potrivit paragrafului 40 din decizia nr. 233/2021 a CCR:

"(...) Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echitabil al procedurii judiciare şi a respectării dreptului la apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părţilor". Contestatorul a precizat că această susţinere reia paragraful 171 al Deciziei CCR nr. 33 din 23 ianuarie 2018, care era obligatorie şi la momentul redactării hotărârii pe care o execută.

De asemenea, a arătat că paragraful 39 al deciziei întăreşte obligativitatea motivării înlăturării apărărilor părţilor, iar conform celor reţinute în paragraful 49 din decizia CCR, simpla afirmare a unei concluzii nu reprezintă o motivare.

În această ordine de idei, contestatorul J. a învederat că a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (sub forma primirii), cu reţinere dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ceea ce presupune că ar fi trebuit să deţină o funcţie de demnitate publică la momentul săvârşirii infracţiunii. A menţionat că instanţa nu s-a pronunţat şi nici nu a motivat, în fapt şi în drept, cu privire la calitatea sa de subiect activ - funcţionar public, care este de esenţa infracţiunii de luare de mită în forma reţinută în sarcina sa. Totodată, a susţinut că pentru a pronunţa soluţia de condamnare instanţa trebuia să se pronunţe dacă fapta reţinută constituie infracţiune, inclusiv, dacă la momentul fiecărui act material de primire avea calitatea de subiect activ al infracţiunii.

Contestatorul a considerat că hotărârea nu poate fi executată, având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat şi, implicit, nu a motivat existenţa unei trăsături esenţiale a infracţiunii.

Suplimentar, a invocat faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o apărare esenţială pe care a formulat-o expres şi care privea exact aceeaşi problemă juridică dezvoltată anterior (calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită).

Faţă de argumentele dezvoltate în scris, contestatorul J. a concluzionat că, instanţa nu a motivat, în fapt şi în drept, modul în care şi-a format convingerea că avea calitatea de subiect activ al infracţiunii şi nici nu a înlăturat motivat apărarea sa, în sensul că nu deţinea această calitate la niciunul din momentele primirii.

A considerat, astfel, că hotărârea care se execută nu motivează existenţa unei trăsături esenţiale a infracţiunii - prevederea de către legea penală şi nu poate fi pusă în executare fără încălcarea Constituţiei şi a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate, cu forţă juridică obligatorie, de către Curtea Constituţională a României.

Examinând contestaţia la executare formulată, în baza temeiului de drept invocat şi a motivelor prezentate de contestatorul J., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive, în conformitate cu legea, fiind exclusă posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în cazul în care se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În cauză, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că împiedicarea la executare a deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, izvorăşte din lipsa motivării în fapt şi în drept, la momentul pronunţării, a soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, sub aspectul unei trăsături esenţiale a infracţiunii şi anume calitatea de funcţionar public a subiectului activ, ceea ce ar atrage caracterul nelegal al deţinerii sale, având în vedere decizia nr. 233/2021 pronunţată de Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 233 din 07.04.2021 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că "redactarea hotărârii judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată, respectiv a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză, "în cel mult 30 de zile de la pronunţare" sau după un interval de timp ce poate depăşi cu mult termenul menţionat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil (...), iar punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme, în statul de drept (paragraful 97).

Înalta Curte reţine, mai întâi, că, decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în M. Of. Partea I nr. 508 din 17 mai 2021) nu are aplicabilitate în speţa de faţă, având în vedere că a fost pronunţată şi publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunţării deciziei instanţei de apel nr. 301/A din 08.10.2019, iar potrivit art. 147 alin. (4) teza a II a din Constituţia României, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii de la data publicării şi au putere numai pentru viitor. De altfel, în cuprinsul deciziei instanţei de contencios constituţional menţionate, la paragraful 101 se precizează expres că, "soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. are efecte cu privire la hotărârile judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată şi hotărârile judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, pronunţate după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie".

Independent de efectele anterior expuse ale deciziei nr. 233 din 07.04.2021 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (dispoziţii legale care exced fazei procesuale a executării hotărârilor penale), se evidenţiază şi faptul că, la momentul publicării acesteia, respectiv la data de 17.05.2021, când contestatorul era executarea pedepsei definitive a închisorii aplicate în cauză, decizia penală pronunţată în apel, nr. 301/A din 08 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, era deja motivată (conform evidenţelor Ecris, din data de 17.02.2020).

Dintr-o altă perspectivă, se constată că, argumentele prezentate de contestator în susţinerea prezentei contestaţii la executare (în legătură cu lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii pentru care a fost condamnat), reprezintă critici ce vizează legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate de instanţa de apel, astfel că, pretinsa împiedicare la executare invocată de acesta antamează fondul cauzei şi nu poate fi circumscrisă vreunei cauze de împiedicare a executării hotărârii, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 260 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020, a statuat că, "în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească".

Deopotrivă, în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut că, procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016).

Aşadar, chestiunile referitoare la calitatea subiectului activ al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a contestatorului J., sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile de a fi modificate prin intermediul contestaţiei la executare. De altfel, contestatorul a formulat recurs în casaţie, care i-a fost respins prin decizia penală nr. 335/RC din data de 01.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, cale extraordinară de atac ce permite verificarea în drept a deciziei instanţei de apel sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, contestatorul susţinând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele indicate în susţinerea prezentei contestaţii la executare exced cazului reglementat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul J. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul J. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2021.

Procesat de GGC - LM