Rejection of cassation challenging mandatory revocation of deferred sentence for new intentional offense committed during supervision period under Art. 88(3) Penal Code

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46 din data de 15 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, îndreptată prin încheierea din 19.02.2021, Judecătoria Rădăuţi, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 88 alin. (3), art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 11 luni şi 20 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 610, pronunţată la data de 20 septembrie 2017 de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 557 din 16 iulie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 15.01.2021, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, la data de 16.10.2018, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influenţa consumului de băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca x, înscris în circulaţie în Bulgaria sub numărul x, şi l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14:30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămeşti, judeţul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ajungând involuntar în afara părţii carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porţii unei locuinţe, răsturnându-se, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat relativ la pluralitatea de infracţiuni, cu consecinţe asupra modalităţii de individualizare a executării pedepsei, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, după pronunţarea sentinţei penale nr. 46 din 15.01.2021, apelată în cauza de faţă, Judecătoria Rădăuţi a fost sesizată cu rechizitoriul nr. x/2017 emis la data de 25.01.2021, prin care inculpatul apelant A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, la data de 07.05.2017, a infracţiunilor prevăzute de art. 335 alin. (1) şi art. 336 alin. (1) din C. pen., înregistrându-se dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la 20 mai 2021. Potrivit rechizitoriului, prezentat de apărătorul inculpatului, aceste din urmă două infracţiuni se află în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. pentru care inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentinţa penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Astfel, s-a notat că în opinia inculpatului, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 88 alin. (3) din C. pen., ci dispoziţiile art. 89 din C. pen. referitoare la anularea amânării aplicării pedepsei, cu raportare la dispoziţiile art. 38, 39 şi 40 din C. pen.

Curtea de apel a reţinut că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, întrucât prima instanţă nu a fost sesizată prin acelaşi rechizitoriu cu judecarea infracţiunilor săvârşite de inculpat, pentru care apărătorul a solicitat să se constate concursul de infracţiuni, şi nici cauzele nu s-au aflat în acelaşi timp în faţa primei instanţe pentru a analiza posibilitatea reunirii lor şi a determina în mod unitar modul de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată, în condiţiile în care, faţă de sentinţa penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, infracţiunea din cauza de faţă atrage revocarea amânării, iar infracţiunile care fac obiectul dosarului nr. x/2021 şi care nu a fost soluţionat definitiv, atrag anularea amânării aplicării pedepsei.

Curtea a constatat că infracţiunea din cauza de faţă, de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost săvârşită, cu intenţie, la data de 16.10.2018, în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, astfel încât în mod corect prima instanţă a dispus, în temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, precum şi aplicarea pedepsei şi executarea acesteia.

Prin urmare, în mod corect, pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune s-a calculat conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. Faţă de dispoziţia imperativă prevăzută de art. 88 alin. (3) din C. pen. potrivit căreia instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, precum şi de condiţia negativă reglementată de art. 91 alin. (3) lit. b) din C. pen. care interzice suspendarea sub supraveghere în condiţiile în care aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată, curtea de apel a constatat că singura modalitate de individualizare a executării pedepsei este în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei penale nr. 557 din 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 06.08.2021, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în mod eronat, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost comisă în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentinţa nr. 610 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

În concret, recurentul a arătat că pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 20 mai 2021, în care a fost judecat pentru săvârşirea, la data de 7 mai 2017, a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen.. Or, această infracţiune este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost judecat în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Rădăuţi, pronunţându-se sentinţa penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, precum şi cu infracţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 din C. pen. privind anularea amânării aplicării pedepsei, cu posibilitatea instanţei ca, aplicând regulile de la concursul de infracţiuni, să dispună o pedeapsă rezultantă în condiţiile art. 91 din C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, şi nu aplicarea dispoziţiilor art. 88 din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei, care nu permit aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen.

Aşadar, în opinia recurentului, instanţa de apel a aplicat în mod greşit atât dispoziţiile prevăzute de art. 88 şi 89 din C. pen., cât şi pe cele ale deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai arătat că, în raport cu natura sa juridică, suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută în art. 81 din C. pen. este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, precum şi faptul că instituţiile anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei şi revocării suspendării condiţionate, reglementate prin dispoziţii cu caracter imperativ, au efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale, motiv pentru care, în opinia sa, "în cazul concomitenţei lor, instanţa de judecată, în respectarea principiului legalităţii pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluţia de anulare a suspendării condiţionate a executării."

Anularea, intervenind datorită unei cauze anterioare, preexistente suspendării condiţionate a executării pedepsei şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Aşadar, a susţinut că înlăturarea prin anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei face să dispară temeiul regimului sancţionator special (cumul aritmetic) bazat pe dispoziţiile art. 83 alin. (1) teză finală din C. pen. şi a arătat că, în măsura în care s-ar aplica dispoziţiile ce reglementează instituţia revocării suspendării condiţionate, s-ar ajunge, de exemplu, "la situaţia inacceptabilă ca, prin stabilirea unei pedepse mai mari pentru infracţiunea concurentă săvârşită anterior, să fie absorbită, în cadrul cumulului juridic, pedeapsa mai mică pentru care se dispusese suspendarea condiţionată a executării, la care să se adauge un eventual spor, iar în final să se revoce suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă rezultantă, a cărei executare nu a fost în totalitate suspendată condiţionat."

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02.09.2021, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie constatând că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casaţie, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unui regim sancţionator eronat se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Evaluând în aceste coordonate criticile recurentului inculpat A. privind aplicarea unui regim sancţionator eronat, Înalta Curte constată că sunt nefodate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 88 alin. (3) din C. pen., cu denumirea marginală "Revocarea amânării aplicării pedepsei", "Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni."

Se reţine astfel că instanţa judecătorească este obligată să procedeze la revocarea amânării aplicării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) după amânarea aplicării pedepsei, persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie

b) infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen.

Prin sentinţa penală nr. 610, pronunţată la data de 20 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, Judecătoria Rădăuţi a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în seara zilei de 05 septembrie 2016, în jurul orelor 21:00, deşi nu poseda permis pentru vreo categorie de autovehicule, a condus în perimetrul Punctului de Trecere (P.T.F.) Siret, judeţul Suceava, pe artera de ieşire din ţară spre Ucraina, autoturismul x serie de şasiu x, având aplicate plăcuţe cu numărul de înmatriculare x, specific înregistrărilor în evidenţa circulaţiei din Germania, fiind depistat în urma controlului de frontieră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Pentru săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit art. 84 alin. (1) din C. pen., " Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei."

Având în vedere că sentinţa penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, a rămas definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, se constată că termenul de supraveghere de 2 ani a început să curgă la data de 17.10.2017 şi urma să se împlinească la data de 16.10.2019.

Situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel prin decizia penală nr. 557 din 16 iulie 2021 a Curţii de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2020, constă în aceea că, la data de 16.10.2018, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influenţa consumului de băuturi alcoolice, inculpatul A. s-a urcat la volanul autoturismului marca x, înscris în circulaţie în Bulgaria sub numărul x, şi l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14:30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămeşti, judeţul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ajungând involuntar în afara părţii carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porţii unei locuinţe şi s-a răsturnat.

Curtea de apel a statuat cu titlu definitiv că infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost săvârşită de către recurent la data de 16.10.2018 cu intenţie.

Se constată astfel că în cauză toate condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (3) din C. pen. sunt îndeplinite concomitent, întrucât, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, după amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală nr. 610 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, recurentul A. a săvârşit la data de 16.10.2018, cu intenţie, infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere stabilit prin sentinţa penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, respectiv la data producerii accidentului din data de 16.10.2018, iar instanţa de judecată l-a condamnat pe recurent la pedeapsa de 9 luni închisoare.

Potrivit art. 91 alin. (3) lit. b) din C. pen., "Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată".

Aşa fiind, în mod corect s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicarea pedepsei şi executarea ei, aceasta fiind singura modalitate de individualizare a executării pedepsei ce se putea dispune în mod legal în cauză.

Se mai reţine că potrivit art. 89 alin. (1) din C. pen., cu denumirea marginală "Anularea amânării aplicării pedepsei", "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.".

Se observă că atunci când se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, se are în vedere conduita condamnatului ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei, prin săvârşirea unei noi infracţiuni, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, iar instituţia anulării amânării aplicării pedepsei are în vedere conduita anterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei a persoanei supravegheate.

Faptul că în paralel cu cauza în care s-a pronunţat decizia atacată, faţă de recurent se afla în derulare un alt proces penal şi că, în dosarul respectiv, prin sentinţa penală nr. 331 din data de 11.06.2021 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin decizia nr. 823 din data de 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, s-a pronunţat condamnarea inculpatului pentru comiterea la data de 07.05.2017 a unei alte infracţiuni, nu afectează legalitatea deciziei atacate în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor privind revocarea amânării pedepsei în prezenta cauză.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 24/2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) şi art. 88 alin. (3) din C. pen., în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii."

Cât priveşte Decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aceasta nu este incidentă în contextul în care premisa incidenţei dezlegării este aceea ca instanţa să fie învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză.

Astfel, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din C. pen. coroborate cu art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., instanţa de fond a reţinut regulile privind concursul de infracţiuni şi i-a fixat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care a adăugat în mod corect un spor de 2 luni şi 20 zile închisoare, respectiv fracţia de 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 11 luni şi 20 zile închisoare, această soluţie fiind menţinută de instanţa de apel în mod legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557 din data de 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557 din data de 16 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.