Concurrent crimes and time served: deduction of domestic sentence from recognized foreign conviction after domestic case extinguished by statute of limitations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the inmate's appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and ordered that the nine months and 26 days served in Romania between December 2016 and October 2017 be deducted from the four-year prison sentence imposed in Belgium for human trafficking and prostitution, thereby establishing that the sentence had been executed in its entirety. The dispute concerned a "contestație la executare" where the inmate challenged the refusal to compute time served for a separate, concurrent domestic offense of fraud (for which he was initially convicted in 2016, then released upon reopening of the proceedings, and finally had the case dismissed due to the statute of limitations) against the term of a recognized foreign conviction. The court relied on Article 40(3) of the Romanian Criminal Code and Constitutional Court Decision No. 293/2019, holding that where crimes are concurrent, the portion of a sentence already executed prior to its extinguishment by prescription or other legal causes must be deducted from the remaining sentence, preventing the separate partial execution of penalties for concurrent offenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 213 alin. (1) din C. pen, art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004; Concurrent crimes and time served: deduction of domestic sentence from recognized foreign conviction after domestic case extinguished by statute of limitations: The dispute concerned a "contestație la executare" where the inmate challenged the refusal to compute time served for a separate, concurrent domestic offense of fraud (for which he was initially convicted in 2016, then released upon reopening of the proceedings, and finally had the case dismissed due to the statute of limitations) against the term of a recognized foreign conviction. The court relied on Article 40(3) of the Romanian Criminal Code and Constitutional Court Decision No. 293/2019, holding that where crimes are concurrent, the portion of a sentence already executed prior to its extinguishment by prescription or other legal causes must be deducted from the remaining sentence, preventing the separate partial execution of penalties for concurrent offenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the contestation and quashing the appellate decision in the final dispositive.
Basis for ruling that the judicial costs advanced by the state remain in its charge.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 martie 2022
Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167/2021 din data de 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva executării sentinţei penale nr. 112 din 5.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul x/2021, definitivă la 5.08.2021.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 112 din 5.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 162 alin. (1) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, recunoaşte - hotărârea nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, definitivă la data de 31.05.2018, prin care persoana transferabilă A., a fost condamnată la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, prev. de art. 379, 380 r şi 4, 383 a, 4 din C. pen. belgian, având corespondent în C. pen. român în infracţiunile de proxenetism, faptă prevăzută şi prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen. şi trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de instanţele din Belgia, respectiv - Hotărârea nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, definitivă la data de 31.05.2018 şi transferul persoanei condamnate A., într-un Penitenciar din România.
În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinţei, iar în conformitate cu art. 156 alin. (1) din acelaşi act normativ şi art. 72 din C. pen. român, a scăzut din pedeapsa de executat perioada deja executată de 365 zile, până la data de 12.09.2019 (dată când a fost efectuat calculul), şi de la data de 13.09.2019 la zi.
Curtea a constatat că motivele invocate de către contestatorul A. nu se regăsesc în cele reglementate de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., situaţia invocată de petent neconstituind o cauză de reducere/stingere a pedepsei închisorii pe care acesta o execută în prezent.
Curtea a observat că petentul contestator a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare la 28.11.2016, la pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune comisă în forma participaţiei improprii, care este concurentă cu fapta acesta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin s.p. nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin s.p. nr. 112/5.08.2021 a Curţii de apel Bacău, pe care acesta o execută în prezent.
S-a mai arătat că potrivit sentinţei penale nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, ataşată la dosarul cauzei, rezulta că petentul a executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin această sentinţă, durata de 9 luni şi 25 de zile, în perioada 10.12.2016-5.10.2017.
Curtea a mai observat că sentinţă definitivă mai sus menţionată, a fost desfiinţată prin sentinţa penală nr. 793/12.05.2017 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1047/5.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de contestatorul A., s-au anulat formele de executare emise şi s-a dispus punerea de îndată în libertate, iar prin prin sentinţa penală nr. 1478/3.07.2018 a Judecătoriei Bacău, modificată prin decizia penală nr. 699/21.10.2021 a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus cu ocazia rejudecării cauzei, încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă în forma participaţiei improprii, pentru comiterea căreia acesta a fost condamnat în primul ciclu procesual, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În acest context instanţa a reţinut că cererea petentului de a i deduce perioada executată în intervalul 10.12.2016-5.10.2017, în baza sentinţei penale nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău din pedeapsa de pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin sentinţa penală nr. 112/5.08.2021 a Curţii de Apel Bacău, pe care acesta o execută în prezent, cu consecinţa punerii în libertate a acestuia ca urmare a executării integrale a acestei pedepsei, nu poate fi primită, întrucât intervalul de pedeapsă de 10 luni, a fost executat anterior de contestator, ca urmare a comiterii unei fapte faţă de care în rejudecare, în cel de al doilea ciclu procesual, s-a constat intervenirea prescripţiei răspunderii penale, nemaifiind astfel posibilă angajarea răspunderii penale a petentului faţă de această faptă, pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată în primul ciclu procesual fiind astfel anulată.
Dat fiind faptul că faţă de fapta pentru care contestatorul a fost condamnat anterior redeschiderii procesului penal în condiţiile art. 466 din C. proc. pen., a intervenit împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, nemaifiind astfel posibilă aplicarea unei pedepse, curtea a constatat că în această situaţie, nu este incidentă nicio reglementare legală care să permită computarea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care acesta o execută în baza sentinţei penale nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin sentinţa penală nr. 112/5.08.2021 a Curţii de Apel Bacău, a perioadei de 10 luni executată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, care a fost ulterior anulată prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, apreciind că cererea ar fi admisibilă, numai în ipoteza solicitării deducerii duratei măsurilor preventive, în condiţiile art. 72 alin. (1) teza a II-a din C. pen., situaţie care nu este incidentă în speţa de faţă.
Împotriva sentinţei penale nr. 167/2021 din data de 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat, în termen, contestaţie A..
În motivarea scrisă a cererii a invocat, în esenţă, că fapta prin care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 28.11.2016, la pedeapsa de 5 ani închisoare, din care a executat 300 zile, este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin sentinţa penală nr. 112/5.08.2021 a Curţii de apel Bacău, susţinând că se impune deducerea perioadei executate din decembrie 2016 până în momentul judecării definitive a cauzei (mai 2018).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 februarie 2022, fiind stabilit prim termen la data de 24 martie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A. şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:
I. Petentul contestator A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare la 28.11.2016, la pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune comisă în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi 3 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) si a art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969.
S-a constat că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile ce fac obiectul sentinţei penale nr. 1991/22.11.2012 a Judecătoriei Bacău, au fost contopite toate pedepsele stabilite prin cele două hotărâri şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani închisoare.
Condamnatul a fost arestat la data de 10.12.2016.
Prin decizia penală nr. 1047/5.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 793/12.05.2017 a Judecătoriei Bacău şi, în rejudecare, s-a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de contestatorul A., s-a desfiinţat de drept sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016, s-au anulat formele de executare emise şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei condamnate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform adresei nr. x din 5.10.2017, emisă de Penitenciarul Vaslui, petentul contestator A. a fost pus în libertate la data de 5.10.2017.
Prin decizia penală nr. 699/21.10.2021 a Curţii de Apel Bacău a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 1478/3.07.2018 a Judecătoriei Bacău şi, în rejudecare, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
II. Prin sentinţa penală nr. 112 din 5.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 162 alin. (1) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, a fost recunoscută hotărârea nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, definitivă la data de 31.05.2018, prin care persoana transferabilă A., a fost condamnată la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, prev. de art. 379, 380 r şi 4, 383 a, 4 din C. pen. belgian, având corespondent în C. pen. român în infracţiunile de proxenetism, faptă prevăzută şi prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen. şi trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 4 ani închisoare şi transferul persoanei condamnate A., într-un Penitenciar din România.
Urmare a acestei hotărâri, petentul a fost adus în ţară la data de 10.01.2022.
Înalta Curte constată că infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism sunt concurente cu infracţiunea de înşelăciune comisă în forma participaţiei improprii pentru care contestatorul a fost condamnat iniţial la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1238/27.09.2016 a Judecătoriei Bacău, sentinţă prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, astfel cum s-a reţinut anterior.
Din această pedeapsă petentul a executat durata de 9 luni şi 26 de zile, în perioada 10.12.2016-5.10.2017.
Această hotărâre a fost desfiinţată prin sentinţa penală nr. 793/12.05.2017 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1047/5.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, iar ulterior, prin sentinţa penală nr. 1478/3.07.2018 a Judecătoriei Bacău, modificată prin decizia penală nr. 699/21.10.2021 a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Este adevărat că dispoziţiile art. 72 din C. pen. se referă la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, însă potrivit art. 40 alin. (1) şi (3) din C. pen. "dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39 iar dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente."
De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, în cazul contopirii pedepselor conform alin. (1) - (4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
În cauza de faţă, petentul contestator a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente cu cele pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Belgia şi a executat o parte din pedeapsa aplicată iniţial, respectiv 9 luni şi 26 de zile, în perioada 10.12.2016-5.10.2017.
Prin Decizia nr. 293 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial Nr. 766 din 20 septembrie 2019, Curtea Constituţională, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din C. pen., a reţinut că "… în cazul în care condamnatul, mai înainte de a avea loc contopirea, a executat total sau parţial pedeapsa stabilită prin hotărârea definitivă anterioară, va avea loc computarea pedepsei executate din cea rezultată, urmând să se execute numai restul de pedeapsă rămas neexecutat."
Prin aceeaşi decizie s-a mai arătat că:"În doctrină s-a subliniat că "în cazul când, în momentul contopirii, vreo pedeapsă s-a stins altfel decât prin executare (de exemplu, prin graţiere sau prescripţie), acea pedeapsă nu se ia în considerare şi deci nu se compută din durata pedepsei aplicate pentru concurs; dacă însă din pedeapsa stinsă s-a efectuat în parte executarea, înainte de a fi intervenit cauza de stingere, partea executată se va deduce din pedeapsa comună".
În fapt, astfel cum s-a arătat anterior, petentul contestator a executat 9 luni şi 26 de zile pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente cu infracţiunile pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare de către autorităţile judiciare din Belgia.
În acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut în considerentele deciziei penale nr. 699/21.10.2021 că " instanţa de fond a stabilit justificat situaţia de fapt şi existenţa unor fapte ilicite ale inculpatului…şi a stabilit vinovăţia inculpatului A., dincolo de orice îndoială. De altfel acesta a recunoscut în totalitate învinuirea adusă aplicându-se procedura simplificată."
Pe cale de consecinţă, chiar dacă în cauză de faţă, urmare a intervenirii prescripţiei, nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 39 din C. pen., privind contopirea pedepselor, Înalta Curte consideră că se justifică scăderea perioadei executate anterior din pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă, în virtutea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) şi ale) art. 40 alin. (3) din C. pen., infracţiunile săvârşite de petentul contestator fiind concurente între ele.
O interpretare contrară ar determina executarea separată, chiar partial, a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente, ceea ce legiuitorul nu a avut în intenţie, iar intervenirea, ulterior, a prescripţiei răspunderii penale nu poate crea o situaţie diferită şi defavorabilă persoanei condamnate.
Acelaşi raţionament a fost avut în vedere şi în situaţia graţierii executării unei pedepse sau al amnistiei intervenite după condamnare, situaţii în care atât practica judiciară, cât şi doctrina au stabilit că, în caz de concurs de infracţiuni, se impune scăderea perioadei executate din pedeapsa amnistiată sau a cărei executare a fost graţiată.
Contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte consideră că lipsa unei reglementări exprese pentru situaţia concretă dedusă judecăţii nu împiedică aplicarea, pentru identitate de raţiune, a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din C. pen., în condiţiile în care, în fapt, petentul contestator a săvârşit mai multe infracţiuni concurente, pentru care i-au fost aplicate pedepse cu închisoarea prin hotărâri definitive, una dintre acestea fiind desfiinţată ulterior în procedura prevăzută de art. 466 şi următoarele din C. proc. pen.
Pentru toate aceste considerente,în baza art. 598 alin. Ultim, raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 167/2021 din data de 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa contestată şi în rejudecare:
Va scădea din pedeapsa de 4 ani aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin sentinţa penală nr. 112/5.08.2021 a Curţii de Apel Bacău perioada executată în intervalul 10.12.2016-5.10.2017.
Constatând că, din actele dosarului, rezultă că petentul contestator A. a început executarea pedepsei de 4 ani închisoare în Regatul Belgiei la data de 12.09.2018 şi a fost pus în libertate condiţionat la data de 2.03.2022, consecinţă a scăderii, prin prezenta decizie, a perioadei de 9 luni şi 26 de zile închisoare, se va constata că această pedeapsă a fost executată în integralitate.
Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 167/2021 din data de 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează sentinţa contestată şi în rejudecare:
Scade din pedeapsa de 4 ani aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. P372 din 24.04.2018 a Curţii de Apel din Liege, recunoscută prin sentinţa penală nr. 112/5.08.2021 a Curţii de Apel Bacău perioada executată în intervalul 10.12.2016-5.10.2017.
Constată executată pedeapsa în integralitate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2022.