Bribery objective typicity in cassation: exclusion of subjective intent and evidence reevaluation under Art. 438(1)(7) CPP

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 129/25 august 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Mureş, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au fost lăsate în sarcina acestuia.

În fapt, prin rechizitoriu, s-a reţinut că la data de 6 decembrie 2015, în jurul orelor 15:23, inculpatul a dat agentului de poliţie B. din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin - Biroul rutier, suma de 150 RON pentru ca acesta să nu constate şi să sancţioneze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului de viteză în localitatea Vălenii de Mureş, respectiv pentru a fi sancţionat pentru o altă faptă, mai puţin gravă (nepurtarea centurii de siguranţă), conform procesului-verbal nr. x

În urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, judecătorul fondului a reţinut că:

Potrivit art. 290 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de dare de mită promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Din rezumatul descrierii stării de fapt, atunci când s-a făcut încadrarea în drept, ar reieşi că în prezenta cauză ar fi vorba de neîndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle de serviciu ale agentului de poliţie B. (nesancţionarea contravenţiei la regimul legal de viteză) şi de îndeplinire a unui act contrar acestor îndatoriri (sancţionarea inculpatului pentru o altă faptă, mai puţin gravă şi pe care contravenientul nu o comisese).

A reţinut că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni trebuie să se constate, în prima variantă, existenţa iniţiativei inculpatului de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase unui funcţionar public pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească o atribuţie de serviciu (în cazul de faţă constatarea şi sancţionarea contravenţiei la regimul de viteză au autovehiculelor pe drumurile publice).

Judecătorul de la instanţa de prim grad a constatat că din procesul-verbal de redare a activităţilor de supraveghere nu reiese cu claritate o asemenea iniţiativă a inculpatului A.. Aceasta deoarece, primul care deschide discuţia este agentul de poliţie, care-i comunică inculpatului că l-a sancţionat cu avertisment şi nu-i va da o amendă de "6 milioane", pentru depăşirea vitezei cu 31-40 km/h în localitate, întrebându-l pe inculpat şi dacă este bine aşa.

Apoi, la dosar, nu se găseşte vreo dovadă (sau cel puţin nu a fost propusă ca probă în acest sens) a comiterii de către inculpat a contravenţiei la regimul de viteză al autovehiculelor pe drumurile publice.

Pe de altă parte, conform afirmaţiilor inculpatului, se poate accepta că acesta nici nu era conştient că ar fi încălcat regimul vitezei circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice, din moment ce, afirmativ, i-ar fi spus soţiei sale, în momentul opririi în trafic, că nu ştie de ce este oprit.

În fine, raportat la situaţia materială şi personală a inculpatului, judecătorul fondului a apreciat că, acesta nu ar fi avut nici un motiv logic să nu fi acceptat sancţiunea contravenţională de 600 RON (6 milioane, cum s-a exprimat agentul constatator), cu reducerea acesteia potrivit legii, şi să acţioneze în sensul arătat de acuză, adică să dea agentului o sumă de bani pentru a i se aplica o sancţiune mai uşoară.

Legat de cea de-a doua variantă alternativă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu (în speţa de faţă sancţionarea inculpatului pentru o altă faptă, mai puţin gravă şi pe care acesta nu o comisese (nepurtarea centurii de siguranţă), instanţa de prim grad a reţinut că din procesul-verbal de redare a activităţilor de supraveghere nu reiese o asemenea acţiune din partea inculpatului şi din nici o altă probă de la dosar. Inculpatul s-a arătat doar mirat şi a acceptat soluţia agentului de poliţie.

În concluzie, a notat că deşi inculpatul recunoaşte (în declaraţia de inculpat) că a dat o sumă de bani agentului de poliţie pentru că agentul de poliţie i-a aplicat sancţiunea avertismentului, această acţiune nefiind completată cu alte acţiuni ale inculpatului care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, se poate aprecia că fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

În acest context, a reţinut că declaraţia inculpatului B. din alt dosar nu se coroborează cu vreo altă probă care să conducă la stabilirea vinovăţiei inculpatului A..

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A..

Împotriva sentinţei penale nr. 129/25 august 2021, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, criticând soluţia pronunţată de instanţa de prim grad atât sub aspectul legalităţii cât şi sub aspectul temeiniciei acesteia.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 525/A din 16.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 129 din 25 august 2021 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. x/2020 şi în consecinţă:

În baza art. 423 alin. (1) C. proc. pen., a fost desfiinţată integral hotărârea atacată şi rejudecând cauza:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului.

În temeiul art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termenul de supraveghere la 2 (doi) ani.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe perioada termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de această instituţie;

c) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

d) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

e) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

f) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

A fost stabilit Serviciul de Probaţiune Mureş ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor şi a obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Mureş sau al Primăriei Tg. Mureş, jud. Mureş, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. (1), (2) şi 4 C. pen., respectiv: asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, nu va respecta cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 350 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în prim grad, din care suma de 150 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentului apel, în sumă de 100 RON, au rămas în sarcina statului.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie în termen legal, la data de 01.02.2022 (viza instanţei, dosar R).

În cererea scrisă, aflată la dosar, inculpatul a invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi dispunerea unei soluţii de achitare.

În motivele scrise, a susţinut în esenţă că nu se realizează tipicitatea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., atât în privinţa laturii obiective cât şi a laturii subiective, invocând următoarele:

- prima condiţie pentru infracţiunea de dare de mită, care constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea sa aibă ca obiect bani sau alte foloase - inculpatul a recunoscut că a oferit suma de bani agentului de poliţie, dar nu în forma prevăzută de infracţiunea în sine;

- a doua condiţie, ca banii sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite, să nu fie datorate potrivit legii, deci să aibă caracter de retribuţie, să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit - suma de bani a fost dată agentului de poliţie pe fondul zilei onomastice a inculpatului (era ziua de Sfântul Nicolae) şi ulterior încheierii procesului-verbal, fără a cunoaşte conţinutul acestuia. Este evident că nu se cuvenea a fi reţinută de agentul de poliţie, dar nu prin prisma faptei prevăzute şi pedepsite de art. 290 alin. (1) C. pen., ci, eventual a unei fapte de abuz în serviciu, dacă inculpatul ar fi cunoscut că a săvârşit o contravenţie sau dacă existau probe că ar fi săvârşit o contravenţie, faptă care ar fi imputabilă agentului de poliţie, şi nu inculpatului;

- a treia condiţie esenţială a elementului material - ca darea de mită, în oricare din variantele sale, să se fi comis anterior îndeplinirii sau neîndeplinirii actului în vederea căruia mituitorul a acţionat, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau după aceasta dar, în baza înţelegerii - inculpatul a dat suma de bani după ce procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost încheiat şi semnat efectiv de el, fără a avea o înţelegere în acest sens, deci nu în varianta în care este descrisă fapta în rechizitoriu, astfel încât să se încadreze în infracţiunea de dare de mită;

- a patra condiţie, aceea ca actul pentru a cărui îndeplinire/neîndeplinire subiectul activ promite, oferă sau dă bani ori alte foloase să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului ori un act contrar acestor îndatoriri - inculpatul nu a dat agentului de poliţie B. suma de 50 sau 150 RON pentru ca acesta să nu constate şi să nu sancţioneze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului legal de viteză în localitatea Vălenii de Mureş respectiv pentru a fi sancţionat pentru o altă faptă, mai puţin gravă conform procesului-verbal nr. x, pentru nepurtarea centurii de siguranţă.

În acest sens, suma de bani dată nu a fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale agentului de poliţie, mai precis:

(i) să nu constate şi să nu sancţioneze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului legal de viteză în localitatea Vălenii de Mureş respectiv (ii) pentru a fi sancţionat pentru o altă faptă, mai puţin gravă conform procesului-verbal nr. x (nepurtarea centurii de siguranţă), deoarece:

(i) inculpatul nu a cunoscut şi nici nu a fost informat că a depăşit limita vitezei legale în localitatea Vălenii de Mureş, lipsind mijlocul probatoriu care să ateste o astfel de abatere la regimul circulaţiei pe drumurile publice, (ii) la momentul la care a ajuns la autospeciala de poliţie, procesul-verbal era deja încheiat, iar acesta viza fapta de nepurtare a centurii de siguranţă, aspect pe care l-a constatat ulterior înmânării sumei de bani, în timp ce sancţiunea era avertismentul, fără a cunoaşte în acel moment pentru ce sancţiune a fost aplicat, aspecte reţinute inclusiv de către instanţa de apel în considerentele hotărârii.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, a susţinut că nu există forma de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de dare de mită, întrucât darea sumei de bani de către inculpat nu a fost în făcută în acest scop, fiind un gest de curtoazie, făcut pe fondul zilei onomastice, el nesolicitându-i agentului de poliţie să îl favorizeze în niciun fel.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la argumente potrivit cărora fapta de dare de mită pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât suma de bani dată agentului de poliţie nu a fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reţinută în concret în sarcina sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii obiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită, elementul material al infracţiunii de dare de mită constă în acţiunea de corupere, concretizată prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii, este necesar ca banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuţie, să constituie plata sau răsplata în legătură cu un act determinat. Banii sau alte foloase sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act care este gratuit se promite, se oferă sau se dă o retribuţie, ci şi atunci când se promite, oferă sau se dă peste ceea ce este legal datorat.

Prin urmare, în actuala concepţie a legiuitorului, s-a renunţat la cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii de dare de mită care presupunea ca acţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase unui funcţionar să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act determinat, fiind suficient ca respectiva acţiune să se fi realizat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În cauză, instanţele au analizat şi evaluat detaliat probele administrate, având în vedere procesul-verbal de redare a activităţii de supraveghere tehnică, declaraţia inculpatului, declaraţia agentului de poliţie B. dată în calitate de inculpat în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş nr. 81/P/2015, copia procesului-verbal nr. x), din coroborarea acestora rezultând că, după ce agentul de poliţie B. a scos suma de bani pusă de inculpat printre documentele autoturismului şi a aşezat-o între scaune, i-a comunicat inculpatului că i-a aplicat sancţiunea avertismentului, în loc de o amendă de 600 RON şi să nu vorbească cu nimeni despre cele întâmplate.

Astfel cum rezultă din starea de fapt, acţiunea inculpatului, de a remite suma de 150 de RON agentului de poliţie cu titlu de răsplată, pentru nu fi sancţionat contravenţional pentru depăşirea limitei de viteză şi pentru a i se aplica un avertisment pentru o altă faptă mai puţin gravă, corespunde textului legal de incriminare a faptei de dare de mită, în modalitatea reţinută de instanţa de apel.

Prin urmare, criticile inculpatului, iterate şi în faţa instanţei de apel, nu pot fi primite, întrucât cerinţele pentru existenţa infracţiunii au rezultat din materialul probatoriu.

Înalta Curte subliniază că pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

În ce priveşte susţinerea inculpatului, în sensul că nu există forma de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de dare de mită, întrucât darea sumei de bani nu a fost în făcută în acest scop, ci cu ocazia zilei onomastice, se constată că aceste elemente ţin de latura subiectivă a cauzei. Or, în calea de atac a recursului în casaţie se analizează numai aspecte ce ţin de tipicitatea obiectivă a cauzei, iar nu forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, aceasta reprezentând o trăsătură ce se analizează exclusiv de către instanţele ordinare, întrucât presupune un proces de analiză şi evaluare a probatoriului.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, se reţine că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă şi condiţia privitoare la forma de vinovăţie, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza corespondenţei obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanţele concrete de comitere ale infracţiunii.

Astfel, cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să verifice existenţa corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu şi sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noţiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiune, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi apel.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din data de 16 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2022.