Foreign sentence recognition upheld; revision of recognition judgment dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 165/F/28.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 331/A/12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 08.10.2021, a fost înregistrată pe rolul acesteia, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 165/F/28.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 331/A/12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii, revizuentul A. a arătat că prin sentinţa penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, iar prin sentinţa penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele emise de Tribunalul Coroanei Preston, la data de 18.03.2016, rezultând o condamnare de 20 ani închisoare, fără ca aceste pedepse să fie contopite.

A mai precizat revizuentul că prin sentinţa penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, astfel că nu poate fi recunoscută de autorităţile judiciare din România o pedeapsă majorată la 10 ani închisoare şi nici la o pedeapsă de 20 ani. Consideră că există eroare judiciară în ceea ce priveşte pedeapsa de 20 ani închisoare.

Revizuentul a mai susţinut că sentinţa penală nr. x pronunţată de Tribunalul Coroanei Preston la data de 18.03.2016, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, nu a fost recunoscută de autorităţile judiciare din România.

În concluzie, susţinând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar în temeiul dispoziţiilor art. 154 şi art. 155 din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea individuală a sentinţelor menţionate.

În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din C. proc. pen. coroborat cu Legea nr. 302/2004.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 459 din C. proc. pen., curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 165/F/28.08.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul dispoziţiilor art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa penală nr. x din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston şi a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, (1036 zile) şi de la 31.05.2018 la zi.

S-a mai reţinut că această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 331/A din 12.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoaşterea şi transferul persoanei condamnate şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.07.2015 la 30.05.2018 şi de la 31.05.2018 la zi şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Raportând dispoziţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. la situaţia concretă din speţă, curtea a reţinut că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este inadmisibilă, cu argumentarea în esenţă că pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

Or, în speţă, hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire (sentinţa penală nr. 165/F din data de 28.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2018) a fost pronunţată în temeiul art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoscându-se o hotărâre de condamnare străină, astfel că nu este o hotărâre prin care să se fi dispus vreuna dintre soluţiile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Prin memoriul înregistrat la dosar la data de 26 noiembrie 2021, reiterând criticile formulate în faţa instanţei de fond, apelantul revizuent a arătat că soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 452 şi urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanţei să revină asupra propriei hotărâri, iar, în acelaşi timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Această cale extraordinară de atac poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

Astfel, cauza a avut ca obiect recunoaşterea unei hotărâri străine de condamnare, iar prin hotărârea a cărei revizuire se cere s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut sentinţa penală nr. x din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston şi s-a dispus transferarea apelantului A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare.

Or, hotărârea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine de condamnare nu face parte din cele care conţin o rezolvare a fondului cauzei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire potrivit art. 452 şi urm. din C. proc. pen.

Totodată, în raport de susţinerile apelantului, se impune precizarea că hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu revizuire în faţa instanţelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne şi adaptând dispoziţiile hotărârii autorităţilor străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura revizuirii, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

În raport cu soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.