Characterization of tax evasion amnesty as post-conviction cause for non-punishment under Art. 595 vs. execution challenge under Art. 598 CPP

Şedinţa publică din data de 08 martie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 599 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva executării sentinţei penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

Împotriva executării sentinţei penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţie la executare petenta A..

Prin motivele formulate, petenta A. a arătat că a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pedeapsa fiind menţinută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin respingerea apelului (pe latura penală).

În susţinerea contestaţiei, au fost invocate dispoziţiile art. 596 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora aplicarea amnistiei, atunci când intervine după rămânerea definitivă a hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere (contestatoarea fiind deţinută în Penitenciarul Gherla).

Potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din C. pen., atunci când intervine după condamnare, amnistia înlătura executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Conform doctrinei, amnistia este o cauză care stinge raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei, fiind un act de clemenţă al legiuitorului care, din considerente de politică penală, renunţă la dreptul de a aplica sancţiuni penale persoanelor care au comis anumite infracţiuni nominalizate în legea de amnistie. Cu referire la pedepse, amnistia stinge executarea pedepsei neexecutate sau în curs de executare. Amnistia exclude numai răspunderea penală, iar nu şi infracţiunea. Pe de alta parte, amnistia nu este o modalitate de dezincriminare, deoarece fapta rămâne în continuare interzisă de lege, astfel că cei care comit asemenea fapte după intrarea în vigoare a actului de clemenţă urmează a fi traşi la răspundere penală. Deşi amnistia este incidentă în rem, şi nu in personam, unele consecinţe pot surveni numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii personale. Nu în ultimul rând, doctrina a mai arătat că amnistia intervine numai în privinţa infracţiunilor săvârşite anterior adoptării actului normativ prin care se acordă, dar indiferent de faza sau etapa procesuală în care se află procesul penal.

Spre deosebire de procedura graţierii, care este amplu reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, precum şi la nivel constituţional, în ceea ce priveşte amnistia, nu există o formă impusă de legiuitor sau o anumită procedură de urmat. În aceste condiţii, s-a solicitat să se observe că Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei, prin introducerea în cuprinsul legii evaziunii fiscale a două noi alineate.

Contestatoarea s-a referit la punctul 4 al Legii nr. 55/2021, prin care s-a stabilit că, la articolul 10 al Legii nr. 241/2005, după alin. (1) se introduc doua noi alineate, 11 şi 12, cu următorul cuprins:

"(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecaţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (1)1."

Astfel, în opinia contestatoarei, Legea nr. 55/2021 reprezintă un act de clemenţă al legiuitorului care, din considerente de politică penală, renunţă la dreptul de a aplica sancţiuni penale persoanelor care au comis anumite infracţiuni, prin introducerea în cuprinsul Legii nr. 241/2005 a dispoziţiilor enunţate mai sus (noile alin. (1)1 şi 12 ale articolului 10).

În egală măsură, s-a susţinut că este vorba un tip de amnistie condiţionată, dat fiind că actul de clemenţă al legiuitorului cuprinde şi alte cerinţe (respectiv, acoperirea integrală a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile).

Aşa cum a arătat Curtea Constituţionala prin Decizia nr. 101/2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2021:

"legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiţionat de repararea prejudiciului cauzat, tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al făptuitorului/învinuitului/inculpatului în sensul diminuării consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite şi pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului."

S-a solicitat să fie avute în vedere prevederile alin. (1)2, introdus tot prin Legea nr. 55/2021, conform cărora dispoziţiile articolului 10 se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

În opinia apărării, aceasta este încă o dovada a faptului că, în esenţă, Legea nr. 55/2021 (punctul 4) reprezintă o lege de amnistie.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, prin amnistie, legiuitorul renunţă la dreptul de a aplica sancţiuni penale persoanelor care au comis anumite infracţiuni şi această condiţie este îndeplinită de Legea nr. 55/2021.

În acest sens, s-a solicitat să se observe dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, potrivit cărora fapta nu se mai pedepseşte dacă prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În concluzie, s-a solicitat să se constate că Legea nr. 55/2021 (în special punctul 4 al articolului unic) reprezintă un veritabil act de clemenţă al legiuitorului care, din considerente de politică penală, a renunţat (în mod condiţionat) la dreptul de a aplica sancţiuni penale persoanelor care au comis infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, astfel cum sunt nominalizate în mod expres de legiuitor.

Cu privire la acoperirea prejudiciului, majorat cu 20% din baza de calcul, s-a arătat că, în fapt, prejudiciul (majorat cu 50%) a fost acoperit încă din cursul urmăririi penale (anul 2015). De altfel, aşa cum se poate observa din actele dosarului, nu au existat dobânzi sau penalităţi, absolut toate obligaţiile către bugetul de stat fiind achitate în termenele legale.

În acest sens, s-a indicat obiectivul nr. 3 al Raportului de expertiză contabilă judiciară prin care se arată că B. a acoperit integral prejudiciul, fiind depuse declaraţii rectificative aferente perioadei în cauză (2011-2014), în baza art. 84 din Codul de procedură fiscală şi imediat achitate sumele recalculate. Raportul de expertiză contabilă judiciară reţine că au fost realizate rectificări ale bazei de impozitare şi ale obligaţiilor de plată către Bugetul de stat, atât pentru impozitul de venit, cât şi pentru TVA (pentru anii 2011 - 2014), după cum urmează: pentru impozitul pe venit, în data de 13.05.2015, au fost depuse la Administraţia Financiară Declaraţiile 204 şi 200 rectificative, prin care au fost scăzute din cheltuielile raportate iniţial valoarea facturilor primite de la C. S.R.L., rezultând astfel o bază de impozitare şi o obligaţie de plată mai mare; această diferenţă a fost achitată de B. în data de 18.05.2015 (1.156.954 leit şi în 11.06.2015 (35.671 RON) - conform Anexei 4 la Raportul de expertiză contabilă judiciară; pentru TVA, prin Decontul nr. x aferent lunii aprilie 2015 (depus la 25.05.2015) a fost corectată obligaţia de plată cu suma de 1.788.939 le şi plăţile au fost făcute la data de 15.05.2015, prin D. - conform Anexei 3 la Raportul de expertiză contabilă judiciară.

În paralel cu rectificarea declaraţiilor şi achitarea imediată a sumelor rezultate, existând dorinţa de a acoperi prejudiciul estimat cât mai rapid cu putinţă, astfel cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală , la data de 30.04.2015, A. a depus la dosar dovada achitării sumei de 1.500,000 RON, în baza OMF nr. 1076/06.08.2014.

În acest sens, s-a solicitat să se observe adresa emisă de Administraţia Financiară nr. x/29.07.2021 (ataşată cererii de contestaţie la executare), prin care se arată că, la data de 27.04.2015, contul x 9XXX XXXX disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea 241/2005 a fost creditat cu suma de 1.500.000 RON (beneficiar: Bugetul de Stat) pentru A..

Ulterior, s-au operat o serie de compensări, exclusiv pentru sume datorate la bugetul de stat, iar la data emiterii adresei cota parte de 636,375 RON a reprezentat sold (venit) la bugetul de stat, aferent prejudiciului cauzat şi recuperat.

Raportat la prejudiciul total (2.981.562 RON), rezultă că plata suplimentară a sumei de 636.375 RON (achitată încă din 27.04.2015) constituie "majorarea cu 20% din baza de calcul". În ceea ce priveşte cerinţa legii noi de a fi adăugate dobânzi şi penalităţi, se menţionează că acoperirea întregului prejudiciu, precum şi achitarea sumei de 636.375 RON s-a făcut în termenul legal, astfel că nu au curs niciun fel de dobânzi şi/sau penalităţi (astfel cum rezultă atât din raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, cât şi din sentinţa de condamnare, prin care s-a respins acţiunea civilă).

Raportat la prejudiciul total (2.981.562 RON) şi la suma de 636.375 RON regăsită în prezent în contul x (venit la bugetul de stat), s-a solicitat să se observe că aceasta reprezintă un procent de 21,34% din valoarea prejudiciului. Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 55/2021.

În concluzie, s-a solicitat să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiţionată, raportat la faptul ca Parlamentul României, printr-un act de clemenţă promulgat după condamnarea petentei, a stabilit că, în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte.

Examinând contestaţia la executare formulată, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Cluj a constatat următoarele:

Contestatoarea A. a solicitat, în esenţă, să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiţionată, raportat la faptul că prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332/2021) s-a introdus un nou alineat la art. 10, care reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".

Prin sentinţa penală nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarea A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Contestatoarea a invocat în favoarea sa prevederile art. 10, alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, despre care afirmă că ar institui amnistia condiţionată în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 6^1, art. 8 sau art. 9.

Prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332 din 01 aprilie 2021), s-a introdus un nou alineat la art. 10 (11), conform căruia "În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 6^1, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare".

Instanţa de fond a constatat că, în realitate, prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 instituie o cauză de nepedepsire, iar nu amnistia.

Cauzele de nepedepsire (impunitate) reprezintă împrejurări, stări sau situaţii care au ca efect înlăturarea incidenţei pedepsei, în cazuri anume prevăzute de lege; aceste cauze constituie iertări anticipate de pedeapsă pe care legea le acordă făptuitorului, fie pentru că a avut o anumită conduită în legătură cu infracţiunea săvârşită, fie că are o anumită calitate care justifică această iertare.

Amnistia reprezintă un act de clemenţă, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice şi de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării, pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de aministie.

Deosebirea fundamentală dintre cele două instituţii este aceea că primele produc efecte indiferent de data comiterii faptei în raport de data consacrării legale a acestora, pe când amnistia produce efecte doar pentru faptele comise până la adoptarea actului normativ de clemenţă.

Revenind la cauza de faţă, instanţa de fond a observat că, din modul de redactare a prevederilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, rezultă în mod neechivoc că acestea vor avea aplicabilitate generală, deci şi faptelor comise ulterior intrării în vigoare.

Fiind vorba, în realitate, de introducerea printr-o lege penală nouă a unei cauze de nepedepsire, aplicabilitatea acesteia se poate discuta doar în procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen., iar persoana condamnată a urmat această procedură, fiind, de fapt, primul demers judiciar iniţiat în vederea aplicării prevederilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005. Cererea contestatoarei a fost, însă, respinsă definitiv prin sentinţa penală nr. 68/18.06.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1012/14.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În consecinţă, în temeiul art. 599 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost repinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de către contestatoarea A. împotriva executării sentinţei penale nr. 134/F/29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie A..

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatoarea A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, iar, în subsidiar, admiterea pe fond a contestaţiei la executare.

S-a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de fond nu a analizat în concret contestaţia la executare, în motivare raportându-se la dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 şi nu la Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005, menţionată de apărare în cuprinsul contestaţiei ca fiind actul de clemenţă al legiuitorului.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea contestaţiei la executare, întrucât Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 este o lege organică şi prezintă toate elementele necesare pentru a fi considerată un act de clemenţă. S-a arătat că, spre deosebire de graţiere, în cazul amnistiei nu există o formă impusă de legiuitor cu privire la actul de amnistie sau o anumită procedură de urmat. Astfel, legiuitorul a renunţat la dreptul de a aplica sancţiuni penale anumitor persoane care au comis, în anumite condiţii, infracţiunile nominalizate clar în legea organică menţionată anterior, respectiv atunci când prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.

S-a susţinut că, întrucât infracţiunea a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005, legea de amnistie înlătura executarea pedepsei pronunţate.

Pe fondul contestaţiei la executare, s-a solicitat să se observe că, încă din cursul urmăririi penale, A. a acoperit prejudiciul produs, majorat cu 20%, iar în cauză nu au existat dobânzi sau penalităţi.

Analizând hotărârea contestată, în raport de susţinerile contestatoarei A. şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, prin sentinţa penală nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarea A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Invocând cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen., contestatoarea A. a susţinut, în esenţă, că Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 este una organică şi constituie actul de clemenţă al Parlamentului României. În opinia contestatoarei, prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, ar institui amnistia condiţionată în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 sau art. 9.

Prealabil, referitor la solicitarea contestatoarei A., privind trimiterea cauzei spre judecare, întrucât prima instanţă nu a analizat în concret contestaţia la executare, în motivare raportându-se la dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 şi nu la Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005, Înalta Curte constată că această este neîntemeiată.

Astfel, la momentul examinării contestaţiei la executare, după ce a prezentat, în esenţă, motivele formulate de contestatoare [reţinându-se că s-a solicitat să se constate că a intervenit amnistia postcondamnatorie condiţionată, raportat la faptul că prin Legea nr. 55/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 332/2021) s-a introdus un nou alineat la art. 10, care reprezintă o veritabilă cauză care a stins raportul penal de conflict sub aspectul pedepsei] şi a efectuat un scurt istoric al cauzei, instanţa a analizat întregul context al cauzei, având în vedere Legea nr. 55/2021 şi, implicit, dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, introduse prin această lege.

În continuare, instanţa reţine referitor la contestaţia la executare că aceasta este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura coformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocat de contestatoare, acesta cuprinde situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de codamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripţia executării pedepsei, graţierea), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, instanţa reţine că acestea sunt instituţii de drept penal care fac ca incidenţa şi funcţionarea constrângerii juridice penale să corespundă scopului legii penale şi scopului pedepsei. Ele sunt definite ca fiind acele stări, situaţii, împrejurări, posterioare săvârşirii infracţiunii, reglementate de lege, care conduc la stingerea raportului juridic penal de conflict şi se împart în: cauze generale, reglementate în titlul VII din C. pen., respectiv prescripţia răspunderii penale, amnistia, lipsa plângerii prealabile etc., şi sunt incidente pentru orice infracţiune şi cauze speciale, prevăzute în Partea generală şi Partea specială a C. pen., respectiv desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, denunţarea faptei de către mituitor (art. 290 alin. (3) din C. pen.) ş.a. sau în legi penale speciale ori în legi ce conţin dispoziţii penale.

Amnistia este un act de clemenţă al Parlamentului României, acordarea acesteia putând avea loc doar prin lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţie. Aceasta are ca obiect infracţiunile săvârşite până la data intrării în vigoare a actului normativ, dacă legea nu prevede o altă dată anterioară intrării în vigoare. Infracţiunile săvârşite în ziua intrării în vigoare a legii de amnistie, precum şi cele săvârşite ulterior nu beneficiază de actul de clemenţă.

Cauzele speciale de nepedepsire prevăzute în Partea specială a C. pen. sau în legi speciale care conţin dispoziţii penale sunt împrejurări, stări subiective şi au în vedere conduita făptuitorului după săvârşirea faptei, iar cauzele speciale prevăzute în Partea generală a C. pen., deşi sunt tot împrejurări, stări subiective, au în vedere conduita făptuitorului în timpul săvârşirii faptei.

Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, că o diferenţă importantă dintre amnistie şi cauzele de nepedepsire este reprezentată de faptul că, în cazul primei instituţii, legea de clemenţă produce efecte doar în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite până în ziua intrării în vigoare a acesteia (dacă nu se prevede o altă dată anterioară intrării în vigoare), iar cealaltă instituţie produce efecte indiferent de data comiterii faptei în raport de data consacrării legale a cauzelor de nepedepsire.

Art. 4 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prevede următoarele:

"4. La articolul 10, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins: «(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare. (12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)»".

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor redate anterior, acestea au o aplicabilitate generală, urmând a se reţine incidenţa lor şi cu privire la faptele comise ulterior intrării în vigoare a legii. În plus, trebuie evidenţiat că art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, introdus prin Legea nr. 55/2021, face referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., care prevăd că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Aşadar, întrucât dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, introduse prin Legea nr. 55/2021, reglementează o cauză de nepedepsire, aplicabilitatea unei astfel de cauze poate fi invocată în procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen., cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Cluj. Contestatoarea a formulat o cerere întemeiată pe aceste din urmă dispoziţii, care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 68/18.06.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1012/14.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 martie 2022.