Criminal-group conviction upheld; cassation appeal rejected as fact re-evaluation

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 903 din 29 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 107 din data de 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a constatat că legea favorabilă pentru toţi inculpaţii este legea veche, respectiv C. pen. 1969 şi Legea nr. 39/2003.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 35 alin 1 C. pen. în art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 în ceea ce le priveşte pe inculpatele B., C. şi D..

Cu privire la inculpatul A., în baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 lit. b) C. pen. 1969, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) cu referire la art. 308 şi art. 309 C. pen. 2014 şi pentru infracţiunea de complicitate la spălare de bani prev. de art. 48 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicare art. 35 alin 1 C. pen.

În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. 1969 s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 71 C. pen. 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969 ca pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea din data de 16.05.2013 şi arestul preventiv pe perioada 21.05.2013 -14.08.2013.

În esenţă, s-a reţinut că faptele inculpaţilor A., E. si F., primul în calitate de şef al punctelor de lucru Buzău şi Ploieşti, ale S.C. G. S.R.L. Bucureşti şi director al Centrului Zonal Ploieşti, de a iniţia şi constitui în perioada august 2012- mai 2013, o grupare infracţionala care a fost sprijinită prin diverse acte materiale ilicite de către inculpatele B. - agent de vânzări la pct. de lucru Buzău al S.C. G. S.R.L. Bucureşti, C. şi D., ambele economiste de gestiune la acelaşi punct de lucru, precum şi de inculpaţii H., I., J., K. - administrator de drept ai unor societăţi comerciale de tip, fantoma", grupare la care au aderat şi inculpaţii L. şi M. şi care a vizat şi înfăptuit în perioada evidenţiată, crearea unui circuit comercial şi financiar fictiv prin interpunerea unor societăţi comerciale cu comportament tipic celor "fantoma" (SC N. S.R.L. Sintesti, Se P. S.R.L. Comasca, com. Oinacu, S.C. Q. S.R.L. Sintesti şi S.C. R. S.R.L. Sintesti), în numele cărora au fost emise documente false de livrare de deşeuri de metale feroase, neferoase şi electrice, decontate la plata în sistem inter-bancar prin retragerea de numerar bănesc în baza unor justificări nereale cu consecinţele ascunderii şi disimulării originii ilicite şi a adevăratului proprietar al mărfurilor rulate (în condiţiile în care deşeurile metalice erau încărcate în mod nereal pe facturile emise de societăţile comerciale, de tip "fantoma" referite ca furnizori pentru S.C. G. S.R.L., deşi ele erau aduse aici de alte persoane fizice sau entităţi cu comportament de persoane fizice) şi implicit a sumelor de bani puse în circulaţie cu acest temei, a eludării obligaţiilor de plata către bugetul consolidat al statului (constând în cotele de 16% cu titlu de impozit pe venit şi 3 % contribuţie la fondul de mediu) în cuantum total de 2.701.855 RON şi a însuşirii acestei sume de bani în interesul membrilor grupului infracţional întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de iniţiere si constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscala în formă calificata, prev. de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen. şi art. art. 48 din C. pen., rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel DIICOT - Biroul Teritorial Buzău şi inculpaţii A., F., B., D., J., H., K., partea civilă Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului Pentru Mediu şi partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L..

Prin decizia penală nr. 903 din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. l lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul formulat de partea civilă Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului de Mediu, împotriva sentinţei penale nr. 107/31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2016, ca nefondat şi în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta la 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 421 pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de DIICOT-BT Buzău, partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L. Bucureşti şi inculpaţii A., F., B. şi D., J., H. şi K. împotriva aceleiaşi sentinţe şi rejudecând, s-a dispus, în baza art. 419 din C. proc. pen., extinderea efectului apelurilor admise în privinţa intimaţilor inculpaţi E., C., M., L. şi I..

Cu privire la inculpatul A., în baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 291 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea prev. art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 215 ind. l alin. (1), (2) din C. pen. din 1969 şi pentru infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicare art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

Decizia penală 903 din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată astfel: părţilor civile Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice Administraţia Fondului pentru Mediu la data de 04.08.2021, Ministerul Finanţelor Publice ANAF la 03.08.2021, inculpaţilor M. la 03.08.2021, B. la 03.08.2021, L. la 03.08.2021, I. la 03.08.2021, E. la 03.08.2021, F. la 03.08.2021, K. la 03.08.2021, H. la 03.08.2021, J. la 03.08.2021, 04.08.2021, D. la 03.08.2021, C. la 03.08.2021, inculpatului A. la 03.08.2021, părţilor responsabile civilmente S.C. G. la 03.08.2021, S.C. R. la 03.08.2021, N. S.R.L. la 03.08.2021, S.C. Q. S.R.L. la 03.08.2021, la data de 06.08.2021 şi la data de 06.08.2021, P. la 06.08.2021, DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 30.07.2021.

Împotriva deciziei penale nr. 516/A din 05 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 27 august 2021.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată astfel: DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 02.09.2021, părţilor civile Ministerul Finanţelor Publice ANAF la data de 03.09.2021, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice Administraţia Fondului pentru Mediu la 06.09.2021, inculpaţilor J. la 06.09.2021, la 03.09.2021, B. la 03.09.2021, F. la 03.09.2021, H. la 03.09.2021, M. la 03.09.2021, L. la 07.09.2021 şi la 07.09.2021, E. la 03.09.2021, D. la 03.09.2021, I. la 03.09.2021, K. la 03.09.2021, C. la 03.09.2021, părţilor responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. la 03.09.2021, N. S.R.L. la 03.09.2021, S.C. R. la 03.09.2021, S.C. Q. S.R.L. la 06.09.2021, la 07.09.2021 şi 07.09.2021, P. 09.09.2021

La dosar, au fost transmise concluzii scrise de către inculpata B. care a solicitat în temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi să se dispună, în principal, achitarea recurentului A., iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei atacate numai în privinţa laturii penale şi trimiterea spre rejudecare la secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti. A mai solicitat suspendarea executării deciziei atacate.

În temeiul disp. art. 443 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat examinarea cauzei prin extindere şi cu privire la aceasta şi să se dispună achitarea sa pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 291 din C. pen. din 1969.

A mai susţinut că solicitarea de suspendare a executării pedepsei privative de libertate, până la soluţionarea recursului în casaţie, formulată de recurentul A., este întemeiată, în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii, a precizat aceleaşi motive invocate în cuprinsul căii extraordinare de atac promovate, acestea constituind motive rezonabile, temeinice pentru suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a recursului în casaţie.

Inculpata B., în esenţă, a invocat cazurile de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. şi a solicitat în temeiul disp. art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., să se constate că recursul în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen. şi să se dispună admiterea în principiu şi să se trimită cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi în principal, casarea deciziei atacate şi achitarea recurentului A., iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei atacate numai în privinţa laturii penale şi trimiterea spre rejudecare la secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti.

La dosar, la data de 17.09.2021, au fost depuse concluzii scrise de partea civilă Administraţia Fondului pentru Mediu prin care s-a menţionat că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. vizează latura penală, astfel încât au comunicat că nu formulează concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 septembrie 2021.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 2 noiembrie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu şi suspendarea executării hotărârii de condamnare.

În principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea achitării inculpatului, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale atacată, numai în ceea ce priveşte latura penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

În temeiul disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare şi punerea de îndată în libertate a recurentului A.. A susţinut că suspendarea executării pedepsei este justificată, în primul rând, de nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât soluţia de condamnare a vizat săvârşirea unor fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, şi dacă s-ar trece peste prima critică, pedeapsa aplicată pentru constituirea de grup infracţional organizat, este nelegală, iar punerea în libertate a recurentului nu prejudiciază de nicio manieră ordinea publică. În motivarea cererii de suspendare a executării hotărârii, a precizat că susţine aceleaşi motive invocate în susţinerea căii de atac a recursului în casaţie şi constituie motive rezonabile, temeinice pentru suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a recursului în casaţie.

În esenţă, în ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate, a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, atât în ceea ce priveşte condamnarea pentru constituirea de grup infracţional organizat, cât şi pentru uzul de fals.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat în cererea de recurs în casaţie, este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. A apreciat că este nelegală condamnarea pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat în condiţiile în care instanţa a constatat că infracţiunile scop reţinute în cuprinsul rechizitoriul nu există. Fapta de constituire a unui grup cu scopul comiterii unor fapte care nu există, nu este o faptă prevăzută de legea penală, aceasta fiind baza temeiului de drept invocat în acest punct al recursului în casaţie.

A solicitat să se observe că din motivarea instanţei de apel, rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă de constituire de grup infracţional organizat decât cea cu care a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, remediul legal în această cale de atac fiind să se constate că fapta de constituire de grup infracţional organizat cu care a fost sesizată instanţa, nu este o faptă prevăzută de legea penală. Instanţa reţinând că nu poate să condamne inculpaţii pentru o altă faptă de evaziune decât cea cu care a fost sesizată, a pronunţat achitarea pentru evaziune fiscală constatând că fapta nu există, dar, pentru fapta de constituire de grup infracţional organizat a dispus condamnarea inculpaţilor.

Scopul grupului infracţional organizat face parte din elementele constitutive ale infracţiunii, fiind parte integrantă a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, în lipsa existenţei scopului constituirii grupului nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

A solicitat să se constate că nu poate fi condamnat pentru constituirea unui grup infracţional organizat care să reţină ca scop, al constituirii o altă faptă decât cea reţinută ca scop în actul de sesizare, (în rechizitoriu), instanţa de recurs urmând să se raporteze la soluţia dată de instanţa de apel pentru infracţiunile cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, pentru a aprecia dacă infracţiunea de constituire de grup din prezentul dosar, în condiţiile achitării pentru restul infracţiunilor, reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 39/2003, rezultă că sunt incriminate, ca infracţiune de sine stătătoare, actele de pregătire a săvârşirii unei infracţiuni. Fiind în prezenţa unei incriminări speciale a actelor de pregătire, elementului material corespunzător unora dintre modalităţile normative de realizare a conţinutului alternativ al infracţiunii, iniţiere, constituire, îi este ataşată o cerinţă esenţială, aceea conform căreia iniţierea ori constituirea grupului infracţional organizat să se fi realizat în vederea, în scopul comiterii unei infracţiuni. În cazul modalităţilor normative constând în aderare sau sprijinire, cerinţa esenţială a elementului material constă în preexistenţa unui grup creat în scopul deja precizat, fiind vorba, de fapt, de o situaţie premisă, preexistenţa grupului, în a cărei configurare intră şi cerinţa esenţială referitoare la scopul grupului.

În aceste condiţii, în opinia sa, concluzia este că structura normei de incriminare, respectiv modelul abstract sau tip al faptei, conţine condiţia scopului grupului - comiterea uneia sau mai multor infracţiuni. Ca o excepţie, în cazul impozitelor şi contribuţiilor cu regim de stopaj la sursă "nevărsate" la termen, se sancţionează suplimentar atât persoana juridică, cât şi persoană fizică responsabilă, cu amendă contravenţională, diferenţiată în funcţie de contravaloarea debitului, aşa cum se dispune la art. 219. alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale".

A solicitat să se constatate că impozitul pe venitul persoanelor fizice este un impozit cu stop la sursă, această categorie de impozite fiind prevăzută ca încadrare la art. 6 din Legea nr. 241/2005 ce a fost declarat neconstituţional.

Aşadar, fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, în forma reţinută în prezentul dosar şi în decizia de condamnare, nu este o faptă prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii. Nu poate fi o faptă prevăzută de legea penală, fapta de utilizare a unor facturi pentru care instanţa a constatat deja că fapta nu există, neexistând o constatare a existenţei comiterii infracţiunii de fals şi în plus, cel mai important, uzul de fals nu este o infracţiune gravă care să poată intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. De asemenea, să se constate că este acuzat de comiterea infracţiunii de complicitate la uz de fals, autoratul localizat în sarcina unor coinculpaţi, în egală măsură, în "construcţia nouă" a infracţiunii de evaziune fiscală.

A solicitat să se observe că în conţinutul infracţiunii de care sunt acuzaţi autorii, în forma actelor materiale arătate în rechizitoriu în sarcina lor, nu se poate reţine că ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor N. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L. Şi R. S.R.L. vreo factură falsă.

În egală măsură, a solicitat să se constate că în relaţie cu Fondul de Mediu nu a fost utilizată vreo factură falsă, nefiind depuse declaraţii sau alte documente care să includă aceste facturi la Fondul de Mediu.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale atacate şi achitarea. Dacă se va trece peste critica prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat să se constate că infracţiunea care a rămas dintre cele cu care a fost sesizată instanţa, prin extragerea din conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, este infracţiunea de uz de fals. Uzul de fals reţinut de către instanţă are limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni şi 2 ani sau cu amendă, astfel sancţiunea prevăzută de lege, în limita sa superioară, pentru fapta de uz de fals este de 2 ani. Instanţa de apel a reţinut circumstanţe atenuante la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A. şi a stabilit o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals. Cu toate că unica infracţiune pentru care a fost condamnat inculpatul este uzul de fals, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare, instanţa de apel a pronunţat o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, pedeapsă pe care a apreciat-o ca fiind nelegală.

În concluzie, faţă de toate cele anterior menţionate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., rap. la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale atacate, numai în ceea ce priveşte latura penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 440 din C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie şi suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Examinând cauza, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionat numele şi prenumele inculpatului - A., hotărârea care se atacă - decizia penală nr. 903 din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, precum şi semnătura apărătorului inculpatului care a exercitat calea de atac, avocat S., (delegaţie fila x).

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a constatat că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conţinutul cazurilor de recurs în casaţie invocate, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării deciziei penale nr. 903 din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că potrivit art. 441 din C. proc. pen., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2). S-a constatat că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziţie imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanţei oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări.

În raport de motivele formulate de către inculpatul A., Înalta Curte a apreciat că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate, prin ele însele, nefiind de natură a justifica o astfel de măsură, întrucât acestea urmează a fi cenzurate cu prilejul judecării în fond a recursului în casaţie.

Aşadar, constatând că, în cauză, nu există motive care să atragă aplicarea măsurii suspendării executării hotărârii, Înalta Curte a apreciat ca nefondată cererea formulată.

În ceea ce priveşte cererea de extindere a efectelor recursului în casaţie formulată de inculpata B., precum şi cererea de suspendare a executării deciziei penale recurate, Înalta Curte a apreciat că urmează a fi pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată ce se va acorda.

În consecinţă, prin încheierea din 02 noiembrie 2021 s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A.. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 903 din 29 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016. S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 2 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 18 ianuarie 2022, pentru s-a dispus citarea recurentului inculpat A., intimaţilor inculpaţi, intimatelor părţi civile şi intimatelor părţi responsabile civilmente.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 903 din data de 29 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentul inculpat A., în sensul că deşi, s-a pronunţat o soluţie de achitare cu privire la infracţiunile scop ale grupului infracţional organizat, instanţa de apel a dispus condamnarea la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în forma executării, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, şi în opinia sa, nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în condiţiile în care toate infracţiunile, care intrau în scopul grupului infracţional organizat, nu au fost săvârşite de către acesta, vizează de fapt situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi uz de fals, ci reprezintă o veritabilă solicitare de analiză a situaţiei de fapt în sensul celor invocate şi reţinerea unei alte situaţii de fapt.

Mai mult, criticile inculpatului referitoare la faptul că pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani s-a dispus achitarea acestuia sunt nefondate, având în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 367 alin. (6) din C. pen. care stabilesc următoarele:

"prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni". De altfel, infracţiunile de evaziune fiscală, spălare de bani (art. 9 din Legea nr. 241/2005, nu art. 6 din Legea nr. 241/2005 face obiectul acuzaţiei) şi uz de fals nu au fost dezincriminate, astfel cum susţine apărarea inculpatului.

Cu alte cuvinte, nu este necesară condamnarea pentru infracţiunea scop pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, aceasta având propria structură juridică, de sine stătătoare, fiind necesar să se facă dovada existenţei scopului ce constă în săvârşirea infracţiunilor enumerate de legiuitor, or, în cauză s-a făcut dovada.

Aspectele invocate referitoare la infracţiunea de evaziune fiscală sunt neîntemeiate, întrucât instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului în ceea ce priveşte această infracţiune.

În acest context, contrar susţinerilor apărării în sensul că instanţa de apel a reţinut o altă infracţiune faţă de cele pentru care a fost sesizată, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi uz de fals şi, de asemenea, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Distinct de faptul că argumentele recurentului A. aduc în discuţie elemente extranee problematicii tipicităţii propriei fapte comise, Înalta Curte apreciază necesar să sublinieze şi lipsa de fundament a acestor argumente. În cauză sunt realizate, prin urmare, toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de constituirea unui grup organizat şi uzul de fals, criticile sub acest aspect fiind nefondate.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 rap la art. 291 din C. pen. din 1969 este specifică evaluării unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sau a altui motiv expres prevăzut de lege. Aşa cum s-a argumentat în precedent, Înalta Curte nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă si valorificată ca atare în hotărârea definitivă recurată.

Înalta Curte constată că indicarea de către inculpatul A. a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este pur formală, acesta invocând în realitate, greşita interpretare a materialului probator de către instanţa de apel, solicitând tocmai reevaluarea acestuia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară a recursului în casaţie, prin reţinerea unei alte situaţii de fapt, cu consecinţa achitării cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea. Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Referitor la critica recurentului A. privind incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, susţinând că hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că este nefondată.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalităţii sancţiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reindividualizare a pedepsei aceasta neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei cu privire la infracţiunea de uz de fals. Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt incidente numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de către instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de uz de fals din C. pen. anterior este cuprinsă între 3 luni şi 3 ani închisoare. În cauză, pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Se constată, aşadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentul inculpat privind nelegalitatea pedepsei sunt neîntemeiate pedeapsa aplicată inculpatului A. are caracter legal şi nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A..

Pe cale de consecinţă, va respinge cererile de extindere a efectelor recursului în casaţie declarat de inculpatul A. formulate de inculpaţii B., C., I., L., K., E., D., J., F., M. şi H., întrucât Înalta Curte putea examina cauza şi cu privire la aceştia potrivit art. 443 C. proc. pen., numai în situaţia în care ar fi admis recursul inculpatului A..

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 903 din data de 29 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 903 din data de 29 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., I., L., E., D., J., F., M. şi H. în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi K. în sumă de câte 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2022.