Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 185/A/2022 AI generated

Limitation expiry ends misappropriation prosecutions; acquittals on abuse-of-office and organized-crime charges upheld

Case Number Decizia nr. 185/A/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeals of ten defendants (A., C., D., E., G., I., H., K., J., L.) and, overturning the first-instance conviction for continued misappropriation of funds (art. 307(1) Criminal Code), terminated the criminal proceedings against them on grounds that the statute of limitations for criminal liability had expired, applying the more favorable law resulting from Constitutional Court decisions (no. 297/2018 and no. 358/2022) which removed the interruption of the limitation period; the acquittals ordered by the trial court for the offences of forming an organized criminal group (art. 367), illegal obtaining of funds (art. 306), abuse of office (art. 297), and influencing statements (art. 272) were upheld, with the appeals of the prosecutor and civil parties dismissed as unfounded. The case concerned charges against officials of the National Office for the Protection of Witnesses (O.N.P.M.) for allegedly misappropriating funds allocated to the Witness Protection Program and acquiring assets for the institution, as well as for abuse of office and organized crime, pursued after the defendants had been acquitted of most charges at first instance because the facts were not provided for by criminal law. The decisive basis was the finding that the limitation period had expired, due to the absence of a valid legal provision interrupting the limitation period following the constitutional court rulings, and the confirmation of the acquittals because the charges failed to identify the specific legal duties violated as required by the constitutional reconfiguration of the abuse of office offence, and because the facts of the other offences (organized criminal group, illegal obtaining of funds, influencing statements) did not meet the objective elements of the respective offences.

Legislator headnote

AI generated

art. 367 alin. (1) din C. pen, art. 306 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 272 alin. (1) din C. pen; Limitation expiry ends misappropriation prosecutions; acquittals on abuse-of-office and organized-crime charges upheld: 307(1) Criminal Code), terminated the criminal proceedings against them on grounds that the statute of limitations for criminal liability had expired, applying the more favorable law resulting from Constitutional Court decisions (no. 297/2018 and no. 358/2022) which removed the interruption of the limitation period; the acquittals ordered by the trial court for the offences of forming an organized criminal group (art. 367), illegal obtaining of funds (art. 306), abuse of office (art. 297), and influencing statements (art. 272) were upheld, with the appeals of the prosecutor and civil parties dismissed as unfounded. The case concerned charges against officials of the National Office for the Protection of Witnesses (O.N.P.M.) for allegedly misappropriating funds allocated to the Witness Protection Program and acquiring assets for the institution, as well as for abuse of office and organized crime, pursued after the defendants had been acquitted of most charges at first instance because the facts were not provided for by criminal law. The decisive basis was the finding that the limitation period had expired, due to the absence of a valid legal provision interrupting the limitation period following the constitutional court rulings, and the confirmation of the acquittals because the charges failed to identify the specific legal duties violated as required by the constitutional reconfiguration of the abuse of office offence, and because the facts of the other offences (organized criminal group, illegal obtaining of funds, influencing statements) did not meet the objective elements of the respective offences.

Keywords

AI generated
statute of limitations criminal prosecution misappropriation of assets prescription organized crime legal protection

Cited Legislation

AI generated
art. 367 alin. (1) din C. pen
pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
art. 306 alin. (1) din C. pen
pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen.
art. 35 alin. (1) din C. pen
cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 297 alin. (1) din C. pen
pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.
art. 132 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 272 alin. (1) din C. pen
pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
art. 307 alin. (1) din C. pen
În baza art. 307 alin. (1) din C. pen.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Main ground for allowing the appeals of the defendants.

Art. 396 alin. (6) si (8) C. proc. pen.

Procedural basis for terminating the criminal proceedings.

Art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Ground for termination of the criminal proceedings due to the statute of limitations.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Legal basis for the applicable prescription term.

Art. 5 C. pen.

Applied as the more favourable criminal law regarding the prescription.

Art. 155 alin. (1) C. pen.

Referred to in the termination orders, interpreted in light of the Constitutional Court decisions.

Art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Ground for rejecting the appeals of the prosecutor and civil parties as unfounded.

Art. 422 C. proc. pen.

Legal basis for maintaining the precautionary measures.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus următoarele:

I. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

5. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

6. În baza art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată (26 de acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de director (ofiţer) în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Ilfov, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 16 noiembrie 2015 la 08 aprilie 2016.

II. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. (20 ianuarie 2015), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată (9 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de şef serviciu (ofiţer) în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani şi 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul C. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul C. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului C. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpatul C. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 17 noiembrie 2015 la 08 aprilie 2016.

III. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată inculpata D. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată (12 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de şef serviciu (ofiţer) în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani şi 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata D. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata D. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata D. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei D. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpata D. a fost reţinută, arestată preventiv şi în arest la domiciliu de la 16 noiembrie 2015 la 08 aprilie 2016.

IV. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul E. sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului E. sancţiunea avertismentului.

În baza art. 81 alin. (2) din C. pen., a fost atenţionat inculpatul E. asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

S-a constatat că inculpatul E. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 17 noiembrie 2015 la 08 aprilie 2016.

V. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a constatat că inculpatul F. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 17 noiembrie 2015 la 08 aprilie 2016.

VI. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată inculpata G. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată inculpata G. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată inculpata G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de ofiţer în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 1 an şi 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 1 an şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata G. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata G. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata G. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei G. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpata G. a fost reţinută, arestată preventiv şi în arest la domiciliu de la 16 noiembrie 2015 la 30 martie 2016.

VII. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de ofiţer în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Ilfov, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul H. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă pe inculpatul H. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul H. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului H. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpatul H. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 17 noiembrie 2015 la 30 martie 2016.

VIII. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat pe inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată (11 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de şef serviciu (ofiţer) în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani şi 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul I. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul I. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul I. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului I. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

IX. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În baza art. 396 alin. . (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. În baza art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de director adjunct (ofiţer) în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani şi 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul J. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul J. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul J. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului J. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

X. 1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de ofiţer în cadrul O.N.P.M., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, doar în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul K. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul K. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul K. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la una din următoarele două entităţi: B. sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului K. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

XI. În baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul L. sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului L. sancţiunea avertismentului.

În baza art. 81 alin. (2) din C. pen., a fost atenţionat inculpatul L. asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (6) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă M. (decedată la data de 15 decembrie 2018).

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile "N." - identitate protejată, O., P., Q., "R." - identitate protejată şi "S." - identitate protejată.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ce are ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu formulată de partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ce are ca obiect infracţiunea de deturnare de fonduri formulată de partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii (sechestre asigurătorii) luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin:

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 252/10 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei de 210.961,88 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei D., până la concurenţa sumei de 207.462,92 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului I., până la concurenţa sumei de 243.592,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului J., până la concurenţa sumei de 200.721,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului K., până la concurenţa sumei de 202.757,16 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-au ridicat măsurile asigurătorii (sechestre asigurătorii) luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin:

- ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului H., până la concurenţa sumei de 140.321,47 RON;

- ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului L., până la concurenţa sumei de 115.814,87 RON.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 27 ianuarie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată (22 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), complicitate (1 act material) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (18 acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, influenţare a declaraţiilor, abuz în serviciu, în formă continuată;

2. C., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale), complicitate (5 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, complicitate (1 act material) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

3. D., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, deturnare de fonduri, complicitate (7 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), complicitate (3 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

4. E., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi a două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată şi pentru complicitate (1 act material) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale);

5. F., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi a două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată;

6. G., în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, precum şi pentru complicitate (3 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale) şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

7. H., în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, pentru complicitate (7 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), pentru complicitate (3 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri;

8. I., sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată (7 acte materiale), deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), complicitate (5 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale);

9. J., sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, complicitate (4 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

10. K., în stare de libertate, pentru complicitate (14 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, complicitate (4 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (5 acte materiale), complicitate (2 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale), complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

11. L., în stare de libertate, pentru complicitate (2 acte materiale) la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (24 acte materiale) şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri.

În şedinţa nepublică din data de 12 noiembrie 2020 Curtea a pus în discuţie, în respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019 şi în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a dispus:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. augustin schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată (22 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri (1 act material) într-o singură infracţiune de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată (23 acte materiale), prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de deturnare de fonduri formă continuată (24 acte) şi două complicităţi la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune în formă continuată (26 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. admiterea cererii formulate de inculpat şi schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în o singură infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (2 acte), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (5 acte materiale) şi două complicităţi la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (9 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în o singură infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D. admiterea cererii formulate de inculpată şi schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de deturnare de fonduri, o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (7 acte materiale), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (3 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (12 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. admiterea cererii formulate de inculpat şi schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (7 acte materiale), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (3 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (5 acte materiale), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (5 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în o singură infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o infracţiune de deturnare de fonduri şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (4 acte materiale) în o singură infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în o singură infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul K. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (14 acte materiale), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (2 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată (21 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul L. schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu din o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (2 acte materiale) şi o complicitate la infracţiunea de deturnare de fonduri în o singură infracţiune de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

A menţinut celelalte încadrări juridice pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu.

Curtea a analizat solicitarea inculpaţilor de excludere a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental întrucât au fost efectuate de un organ necompetent din punct de vedere material (S.R.I. şi D.I.P.I.), deoarece are influenţă asupra materialului probator analizat în vederea stabilirii temeiniciei acuzaţiilor aduse inculpaţilor. Astfel, a reţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat instanţei de judecată, prin adresa nr. x/2015 din data de 17 octombrie 2018, următoarele:

1. Cu privire la Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.):

Procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate în baza măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză de judecătorul de drepturi şi libertăţi competent nu au fost efectuate ca urmare a delegării vreunui organ specializat.

La dosarul cauzei se află ordonanţele de delegare a Serviciului tehnic al D.N.A. pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, interceptările fiind efectuate prin interceptarea în timp real a convorbirilor telefonice, prin aparatura tehnică specifică din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În faţa fiecărui proces-verbal de redare a convorbirii telefonice a fost ataşat şi procesul-verbal de descărcare în format digital a convorbirii, de către ofiţerii judiciari din cadrul Serviciului tehnic, fiind enumerate activităţile efectuate în acest sens, denumirile fişierelor, suporţii optici pe care s-a efectuat descărcarea integrală, precum şi suporţii optici pe care au fost copiate fişierele convorbirilor telefonice redate în cauză.

Aparatura tehnică de interceptare în timp real a convorbirilor telefonice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie este conectată la sistemul naţional de interceptare a convorbirilor telefonice, aflat în custodia S.R.I., astfel încât, la momentul interceptării convorbirilor telefonice din dosarul cauzei penale de referinţă, a fost necesară comunicarea în scris către S.R.I. a numerelor de telefon din mandatul de supraveghere tehnică, pentru conectarea celor două sisteme informatice, astfel încât Direcţia Naţională Anticorupţie să preia controlul în timp real asupra interceptării convorbirilor telefonice.

Până la pronunţarea deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, singura autoritate a statului care deţinea o platformă tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice a fost S.R.I., în baza normativelor C.S.A.T. şi în baza finanţării asigurate de Parlamentul României, prin legea bugetului de stat, prevederi normative din care reiese că voinţa lipsită de echivoc a legiuitorului a fost de a acorda S.R.I. competenţă tehnică exclusivă în acest domeniu.

După pronunţarea deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, care produce efecte numai pentru viitor, infrastructura tehnică a S.R.I. a fost pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru a aduce la îndeplinire prin resurse umane proprii mandatele de supraveghere tehnică privind interceptarea convorbirilor telefonice.

La data punerii în aplicare a măsurilor antemenţionate de supraveghere tehnică, norma procedurală existentă - art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. - prevedea că supravegherea tehnică poate fi executată de procuror, de poliţişti sau de "alte organe specializate ale statului.

În afară de punerea la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a platformei tehnice de interceptare a convorbirilor telefonice, nu a mai existat o altă implicare a S.R.I. în dosarul nr. x/2016, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

2. Cu privire la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne:

2.1. Implicarea D.I.P.I. în efectuarea interceptării convorbirilor ambientale interceptate în cauză a fost comunicată deja în dosarul nr. x/2016, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în procedura de cameră preliminară, astfel:

Procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental efectuate în baza măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză de judecătorul de drepturi şi libertăţi competent au fost efectuate în două modalităţi, din care una a fost cu concursul tehnic al D.I.P.I., conform explicaţiilor următoare:

a) convorbirile purtate în mediul ambiental de către colaboratorul autorizat "T.", în baza măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză de judecătorul de drepturi şi libertăţi competent, nu au fost efectuate ca urmare a delegării vreunui organ specializat.

La dosarul cauzei se află ordonanţele de delegare a Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, măsurile de supraveghere tehnică fiind puse în aplicare prin interceptarea în timp real a convorbirilor ambiental, cu aparatura tehnică specifică din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În faţa fiecărui proces-verbal de redare a convorbirii ambientale a fost ataşat şi procesul-verbal de descărcare a convorbirii, în format digital, de către ofiţerii judiciari din cadrul Serviciului tehnic, fiind enumerate activităţile efectuate în acest sens, denumirile fişierelor, suporţii optici pe care s-a efectuat descărcarea integrală, precum şi suporţii optici pe care au fost copiate fişierele convorbirilor telefonice redate în cauză.

b) convorbirile purtate în mediul ambiental interceptate şi înregistrate în cauză fără participarea colaboratorului autorizat "T.", în baza măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză de judecătorul de drepturi şi libertăţi competent au fost efectuate cu concursul tehnic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Amplasarea tehnicii a fost efectuată de lucrători specializaţi ai D.I.P.I, conform indicaţiilor procurorului de caz, după ce, în prealabil, procurorul a verificat că această aparatură tehnică este compatibilă cu standardele tehnice existente la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (coduri de siguranţă SHA generate automat de softul folosit, pentru a certifica integritatea înregistrărilor şi imposibilitatea de a se interveni asupra lor prin modificări/adăugiri, toate aceste caracteristici regăsindu-se în caracteristicile informatice ale fişierelor descărcate pe suporţii magnetici şi optici menţionaţi în procesele-verbale de redare).

La data punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică în cauză norma procedurală existentă - art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. - prevedea că supravegherea tehnică poate fi executată de procuror, de poliţişti sau de "alte organe specializate ale statului".

În împrejurările în care D.I.P.I., conform art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 30/1999 şi art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2012, privind organizarea/reorganizarea şi funcţionarea M.A.I., este definită ca structura specializată a ministerului, care desfăşoară, printre altele, activităţi în vederea asigurării ordinii publice în cadrul M.A.I. În cadrul D.I.P.I. personalul provine din rândul poliţiştilor, îşi păstrează gradele obţinute în această calitate şi - în perioada de referinţă a interceptărilor în cauză - aveau în atribuţii activităţi informativ-operative privind infracţiunile comise de personalul propriu al M.A.I. (atribuţii îndeplinite în cadrul D.I.P.I., în perioadele în care au fost angajaţi ai acestei structuri şi de către inculpaţii A., D., C., I., J.).

2.2. Implicarea D.I.P.I. în furnizarea de informaţii ce au stat, în parte, la baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală

Procesul-verbal de sesizare din oficiu a avut la bază un act de control efectuat de Direcţia de Control Intern a I.G.P.R., care însă nu a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie în mod direct de către M.A.I., ci a fost direcţionat către D.I.P.I., care, la rândul său, constatând că erau sesizate infracţiuni, l-a transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportul de control nr. x din 10 februarie 2015, întocmit de I.G.P.R. - Direcţia de Control Intern a fost înregistrat ca document clasificat şi transmis ca atare la D.I.P.I., care l-a înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conţinutul acestui document a fost însă ataşat la dosarul de urmărire penală, conform procesului-verbal de la filele x, volumul 16 d.u.p.

În afară de punerea la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a informaţiilor prealabile constituirii dosarului penal nr. x/2016 şi a concursului tehnic pentru efectuarea înregistrărilor convorbirilor ambientale (fără participarea colaboratorului autorizat "T.") din sediul O.N.P.M., nu a mai existat o altă implicare a D.I.P.I. în dosarul nr. x/2016, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

Pe parcursul urmăririi penale, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat sprijinul tehnic al D.I.P.I. pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, în mediul ambiental, în spaţii publice, însă, din motive care nu au fost comunicate la dosarul cauzei, instituţia D.I.P.I. nu a reuşit să intercepteze convorbirile purtate de inculpaţi la întâlnirile de la restaurante ori în spaţiile publice, în pofida datelor rezultate din convorbirile telefonice, care prefigurau astfel de întâlniri şi discuţii.

Totodată, Serviciul Român de Informaţii - U.M. XX Bucureşti a comunicat Curţii, prin adresa nr. x/04 noiembrie 2020, că în cazul mandatului de supraveghere nr. x din 08 octombrie 2015, SRI a acordat exclusiv sprijin tehnic la solicitarea organului de urmărire penală (Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei), prin transmiterea semnalului de la Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor către structura de exploatare tehnică a Ministerului Afacerilor Interne, formată din lucrători specializaţi din cadrul poliţiei judiciare: Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă - Diviziunea Autoprotecţie (DAP) şi Direcţia Naţională Anticorupţie care au pus în executare activităţile prevăzute în actele de autorizare, conform dispoziţiilor procurorului de caz.

Structurile specializate ale autorităţilor judiciare sunt conectate direct la sistemele tehnice din cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, îşi marchează în sistemul centralizat criteriile de interceptare proprii şi accesează în mod exclusiv conţinutul sesiunilor de voce şi date generate de acestea, sprijinul tehnic acordat de serviciu organelor de urmărire penală constând în menţinerea în parametri optimi de funcţionare a echipamentelor şi sistemelor aferente funcţiei de interceptare.

Cu privire la mandatul de supraveghere tehnică nr. x din 14 iulie 2015, S.R.I. a precizat că, din verificările efectuate în evidenţele proprii, a rezultat că acesta nu a fost primit de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

În final, Serviciul Român de Informaţii nu a avut nicio altă contribuţie în legătură cu dosarul x/2015 instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, astfel că:

- nu au fost efectuate activităţi de urmărire penală ori de administrare a unor probe de către lucrători SRI în baza protocolului de colaborare nr. x din 04 februarie 2009;

- nu au fost efectuate de către lucrători SRI activităţi de întocmire a notelor de redare a interceptărilor telefonice;

- nu au fost constituite echipe operative comune DNA-SRI şi nu a existat un plan comun de acţiune;

- nu au fost efectuate percheziţii informatice, supravegheri operative (video, audio sau prin fotografiere în mediu ambiental) şi investigaţii informative de către ofiţerii SRI în aceeaşi cauză.

Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă a comunicat Curţii, prin adresa nr. x din 11 noiembrie 2020, că la nivelul D.I.P.I. (actual D.G.P.I.) au fost puse în aplicare măsurile dispuse de instanţa de judecată în mandatele de supraveghere tehnică nr. x din 08 octombrie 2015 şi nr. x din 14 iulie 2015 emise în dosarul nr. x/2015 al DNA.

Odată cu înaintarea mandatelor de supraveghere tehnică către D.I.P.I., Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a solicitat sprijin în punerea în executare a acestora, sens în care au fost desemnaţi beneficiari secundari ai tuturor informaţiilor rezultate din exploatarea mandatelor anterior menţionate.

Potrivit cadrului normativ în vigoare, lucrătorii D.G.P.I. şi ai structurilor predecesoare nu au/nu au avut calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, sens în care nu au desfăşurat activităţi de urmărire penală ori de administrare de probe în dosarul în cauză. Lucrătorii D.I.P.I. (actual D.G.P.I.) au desfăşurat activităţi de întocmire a notelor de redare a convorbirilor telefonice relevante în cauza penală, acestea fiind transmise beneficiarului în format fizic (tipărit) sau, în conformitate cu solicitarea scrisă a reprezentanţilor DNA, în format electronic (pe suporţi optici).

În aceeaşi cauză penală, în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin MST nr. x din 14 iulie 2015 şi MST nr. x din 08 octombrie 2015, lucrătorii D.I.P.I. (actual D.G.P.I.) au efectuat activităţi de supraveghere ambientală (audio-video şi audio), rezultatul acestora fiind înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe suporţi magnetici, în format brut (neprelucrat), indicându-se şi modalităţile de verificare a autenticităţii înregistrărilor.

Totodată, au fost transmise beneficiarului documente privind rezultatul supravegherilor operative desfăşurate în baza MST nr. x din 08 octombrie 2015, însoţite de suporţii optici ce conţineau momentele video fixate pe parcursul desfăşurării efective a activităţii.

Evaluând ansamblul dispoziţiilor legale pertinente în domeniul înregistrărilor de convorbiri telefonice sau în mediul ambiental, precum şi hotărârile Curţii Constituţionale relevante sub acest aspect, Curtea a constatat că, în activitatea de supraveghere tehnică efectuată în cauza de faţă cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, nu a existat o încălcare a normelor referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Activitatea Serviciului Român de Informaţii, la acel moment autoritate naţională în domeniul interceptărilor, s-a concretizat în acordarea de sprijin tehnic organelor de urmărire penală, iar nu în acte procesuale/procedurale de accesare şi valorificare probatorie a conţinutului înregistrărilor.

Astfel, Curtea a reţinut că Deciziile nr. 51/2016 şi nr. 26/2019 ale Curţii Constituţionale au avut ca efect reconfigurarea normativă şi instituţională a sistemului naţional de interceptări, situaţie în care se impune analiza activităţilor de supraveghere tehnică desfăşurate în concret în cauza dedusă judecăţii în raport cu noua reconfigurare prin cele două decizii.

Sub un prim aspect, a constatat că analiza legalităţii înregistrărilor convorbirilor telefonice sau în mediul ambiental efectuate în cauză cu sprijinul S.R.I. şi D.I.P.I. în raport cu dispoziţiile legale astfel cum au fost configurate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 s-a efectuat în procedura camerei preliminare prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 19 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin încheierea penală nr. 944/30 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Prin încheierea de şedinţă anterior menţionată s-a reţinut că în C. proc. pen. se face distincţia între probe, mijloace de probă şi procedeele probatorii. În interpretarea normelor procedurale, convorbirile sunt probele, procesele-verbale de redare a convorbirilor sunt mijloacele de probă, iar interceptarea şi înregistrarea convorbirilor reprezintă procedeele probatorii. Or, în cauză, inculpaţii au invocat nulitatea procedeului probatoriu şi nu actul prin care s-a autorizat obţinerea probei (mandatul de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi). În împrejurările în care invocarea de către inculpat a nelegalităţii procedeului probatoriu nu a fost motivată în concret, s-a constatat că această pretinsă încălcare a normelor legale nu se încadrează în niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen. şi nici nu sunt rezultatul direct şi necesar dintr-un act nul de drept (probele au rezultat dintr-un mandat de supraveghere tehnică legal). În consecinţă, pretinsa încălcare a normelor procedurale penale poate fi invocată numai prin raportare la dispoziţiile art. 282 din C. proc. pen., privind nulităţile relative. Din actele aflate în dosarul de urmărire penală a reieşit că, pe parcursul urmăririi penale, niciunul dintre inculpaţi nu a contestat conţinutul convorbirilor redate conform proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei, ci, dimpotrivă, parţial, au fost invocate în apărarea inculpaţilor, pentru a demonstra că au fost de bună-credinţă când au apreciat asupra necesităţilor materiale ale punerii în aplicare a Programului de protecţie a martorilor.

Din această perspectivă s-a reţinut că invocarea nulităţii nu are la bază o vătămare procesuală, solicitarea de excluderea a probelor care vizează toate interceptările fiind făcută din considerente pur formale, în condiţiile în care supravegherea tehnică a fost dispusă de judecător, iar administrarea a fost realizată conform dispoziţiilor legale în vigoare, informaţia conţinută de mijlocul de probă nu poate fi înlăturată din ansamblul probator nefiind întrunite cerinţele din procedura penală.

În teoria şi practica judiciară există unele criterii de distincţie între nulitate şi excludere. Invocarea nulităţii impune dovedirea a 3 condiţii (încălcarea unei dispoziţii legale, vătămarea procesuală, înlăturarea vătămării să poată fi realizată doar prin anularea actului, cu corectivul prezumării îndeplinirii ultimelor două în cazul nulităţii absolute), invocarea excluderii impune dovedirea unei singure condiţii (inadmisibilitatea probei datorate fie mijlocului de probă nelegitim, fie mijlocului de probă nelegal), iar această sarcină îi incumbă celui ce invocă, pe când nulitatea constă în vicierea actului cu consecinţa refacerii sau remedierii acestuia, excluderea impune inadmisibilitatea probei.

Aspectul formal al invocării unei vătămări s-a apreciat că rezultă şi din considerentul că în dezbaterea cererilor şi excepţiilor unii dintre inculpaţi au învederat că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate le profită întrucât acestea nu conţin date cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală.

Având în vedere că în speţă au fost respectate dispoziţiile legale, în sensul că interceptările au fost efectuate de un organ corespunzător, în conformitate cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de constatare a nulităţii tuturor probelor care vizează interceptările şi de excludere de la dosarul cauzei. Această încheiere a fost supusă controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin încheierea penală nr. 944/30 iunie 2016 a reţinut în esenţă că la data punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, în cauză, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. prevedeau că supravegherea tehnică poate fi executată de procuror, poliţişti sau de alte organe specializate ale statului. Or, potrivit principiului tempus regit actum, procedeul probatoriu folosit a respectat normele procedurale existente. Potrivit art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/1999 şi art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., D.I.P.I. este definită ca structură specializată a ministerului, care desfăşoară, printre altele, activităţi în vederea asigurării ordinii publice în cadrul M.A.I., astfel încât, în opinia instanţei, norma procedural penală aplicată în acest caz concret îndeplinea condiţia de previzibilitate, conform considerentelor Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, s-a reţinut că excluderea probelor nu operează de drept, ci aceasta trebuie subsumată constatării unei nulităţi. Or, în cauză nu se pune problema unei nulităţi absolute, întrucât nu este incident niciunul din cazurile enumerate în art. 281 din C. proc. pen., dar nici a unei nulităţi relative, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 282 din C. proc. pen., respectiv punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nu s-a făcut cu încălcarea vreunei dispoziţii legale, inculpaţilor nu li s-a adus nicio vătămare, ci, din contră, aceştia au invocat chiar în apărarea lor interceptările efectuate în cauză.

În atare situaţie, Curtea a reţinut că principiul separării funcţiilor judiciare consacrat de art. 3 din C. proc. pen. exclude posibilitatea cenzurării retroactive de către instanţa de fond a încheierii prin care s-a soluţionat o etapă procesuală definitiv epuizată, cum este cazul încheierii din data de 19 aprilie 2016 pronunţată în speţă de judecătorul de cameră preliminară, definitivă prin încheierea penală nr. 944/30 iunie 2016 a instanţei supreme.

În consecinţă, caracterul definitiv al acestei ultime încheieri se opune şi repunerii în discuţie a unor chestiuni tranşate, în mod expres, în camera preliminară, cum ar fi excluderea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau în mediul ambiental efectuate în cauză cu sprijinul S.R.I. şi D.I.P.I. Această chestiune, reiterată de inculpaţi în faţa Curţii, ca instanţă de fond, a fost examinată explicit în faza camerei preliminare, atât în fond cât şi în contestaţie, statuându-se neechivoc în sensul legalităţii probelor astfel obţinute, în raport şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016.

În considerentele deciziei nr. 641/11 noiembrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014), Curtea Constituţională a României a reţinut, mutatis mutandis, imperativul aplicării, în camera preliminară, a garanţiilor ce însoţesc dreptul la un proces echitabil, arătând că "prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincţiilor ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene în ceea ce priveşte aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. (...) Astfel, plecând de la incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor şi având în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi cele ale art. 53 din Convenţie, Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară."

Or, de esenţa dreptului la un proces echitabil este şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, care impune recunoaşterea de efecte juridice depline controlului jurisdicţional realizat în camera preliminară asupra legalităţii probaţiunii, dar şi excluderea repunerii în discuţie, în cursul judecăţii, a chestiunilor efectiv cenzurate şi definitiv tranşate de judecătorul de cameră preliminară. A admite contrariul, ar însemna că întreaga procedură de cameră preliminară are, în esenţă, un caracter pur formal şi iluzoriu, ceea ce ar contraveni flagrant tocmai standardelor de echitate a procedurii, inclusiv în interpretarea regăsită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

"Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. (...) Procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate" (decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 1 martie 2016 şi decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 19 septembrie 2017).

Însă, nici nu se poate susţine cu temei că se instituie o interdicţie absolută pentru instanţa de judecată (fond, respectiv apel) de a cenzura eventuale vicii de legalitate (nulitate absolută, care poate fi invocată, conform art. 281 alin. (3) din C. proc. pen., în orice stare a procesului) ce afectează actele de probaţiune efectuate în faza de anchetă sau de a evalua legalitatea administrării probelor, ulterior încheierii camerei preliminare, în situaţia în care s-au pronunţat decizii de către Curtea Constituţională prin care s-au interpretat dispoziţii legale în acord cu legea fundamentală.

Astfel fiind, Curtea a constatat că ulterior rămânerii definitive a încheierii de cameră preliminară menţionate, pe parcursul judecăţii în fond a cauzei a fost publicată o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la problema în discuţie, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 prin care 1. s-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 2. s-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 3. s-a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare.

Or, în conformitate cu această decizie, Curtea a verificat, chiar şi în cazul în care cauza a depăşit faza camerei preliminare, dacă prin participarea SRI la activitatea de înregistrare a convorbirilor telefonice sau în mediul ambiental s-a produs vreo încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În opinia Curţii, în speţa dedusă judecăţii, verificarea trebuie efectuată doar în raport cu Serviciul Român de Informaţii, nu şi cu Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), întrucât decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 vizează conflictul juridic de natură constituţională generat de încheierea unor protocoale între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, iar obligaţia instituită prin această decizie în sarcina instanţei de judecată se referă la verificarea activităţii desfăşurate de această instituţie în baza celor două protocoale.

În această analiză, Curtea a avut în vedere, în primul rând, că în acea perioadă, înainte de pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, Serviciul Român de Informaţii era desemnat autoritate naţională în domeniul interceptărilor, fiind singura autoritate a statului care deţinea o platformă tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice, în cadrul său funcţionând Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

În al doilea rând, Curtea a reţinut că, prin adresele înaintate instanţei de judecată, atât Serviciul Român de Informaţii, cât şi Direcţia Naţională Anticorupţie au comunicat că SRI a acordat exclusiv sprijin tehnic la solicitarea organului de urmărire penală (Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei), prin transmiterea semnalului de la Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor către structura de exploatare tehnică a Ministerului Afacerilor Interne sau D.N.A. Totodată, Serviciul Român de Informaţii a arătat că structurile specializate ale autorităţilor judiciare sunt conectate direct la sistemele tehnice din cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, îşi marchează în sistemul centralizat criteriile de interceptare proprii şi accesează în mod exclusiv conţinutul sesiunilor de voce şi date generate de acestea, sprijinul tehnic acordat de Serviciu organelor de urmărire penală constând în menţinerea în parametri optimi de funcţionare a echipamentelor şi sistemelor aferente funcţiei de interceptare.

Or, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 26/2019, a reţinut în paragraful 155 că "[...] sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a C. proc. pen. din 1968 sau a noului C. proc. pen., Curtea reţine că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală."

În concluzie, Curtea a reţinut că activitatea Serviciului Român de Informaţii, la acel moment autoritate naţională în domeniul interceptărilor, s-a concretizat în acordarea de sprijin tehnic organelor de urmărire penală la punerea în executare a interceptării şi înregistrării comunicaţiilor efectuate în baza autorizaţiilor emise de judecător, în procedurile prevăzute de noua codificare procesual penală, pe parcursul anului 2015, iar nu în acte procesuale/procedurale de accesare şi valorificare probatorie a conţinutului înregistrărilor.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că la dosarul cauzei au fost ataşate ca mijloace de probă procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau a discuţiilor purtate în mediul ambiental întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară, verificate şi certificate de procuror. În atare situaţie, împrejurarea invocată de către inculpaţi, referitoare la o pretinsă "translatare" a notelor de redare întocmite de către D.I.P.I. în procesele-verbale de redare a convorbirilor reflectă o apreciere pur subiectivă, fără nici un suport probator, ce tinde la însăşi contestarea veridicităţii informaţiilor inserate în adresa oficială de răspuns a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, înscris oficial, care face dovada deplină a celor consemnate în cuprinsul său până la constatarea caracterului său fals.

În final, Curtea a observat că, pe durata întregului proces penal, inculpaţii au avut acces la suporţii de stocare a înregistrărilor de interes şi şi-au exercitat în mod neîngrădit dreptul de a contesta şi dezbate în contradictoriu conţinutul informativ al acestor mijloace de probă.

În susţinerea cererii de constatare a nulităţii absolute a probelor şi a mijloacelor de probă rezultate în baza interceptărilor autorizate în cauză şi de excludere a acestora din dosarul cauzei, inculpata D., prin apărătorul său ales, a invocat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 22/2018, ambele pronunţate şi publicate ulterior rămânerii definitive a încheierii finale de cameră preliminară pronunţată în cauză, situaţie în care Curtea a analizat aplicabilitatea acestor decizii în cauză.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 (M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

Pentru a susţine necompetenţa organului de urmărire penală şi, implicit, aplicabilitatea deciziei anterior menţionate, s-a invocat faptul că mandatele de supraveghere tehnică emise în cauză au fost puse în executare de către lucrători ai Direcţiei Generale de Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi dispoziţiilor art. 142 din C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a reţinut, prin încheierea finală de cameră preliminară şi prin controlul exercitat asupra acesteia de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar s-a analizat legalitatea administrării probelor inclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 142 din C. proc. pen. şi a Deciziei Curţii Constituţionale şi s-a constatat că nu au fost încălcate dispoziţii legale care să atragă nulitatea absolută, prevăzută de art. 281 din C. proc. pen. sau nulitatea relativă, prevăzută de art. 282 din C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală pentru a fi aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017.

Curtea nu a reţinut nici incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018 (M. Of. nr. 177 din 26 februarie 2018), prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "excluderea probei", din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei, atât timp cât în prezenta cauză nu s-a constatat nelegalitatea administrării şi nu s-a dispus excluderea vreunei probe.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a reţinut că înregistrările convorbirilor telefonice şi discuţiilor purtate în mediul ambiental efectuate în cursul urmăririi penale cu sprijinul tehnic al S.R.I. şi al D.I.P.I. pot fi utilizate ca probe în proces, fiind evaluate în procesul de analiză a probatoriului administrat în cauză, astfel că solicitarea inculpaţilor de excludere a acestora din ansamblul probator a fost apreciată nefondată.

Sub aspectul acuzaţiei de CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT, prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. reţinute în sarcina inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., Curtea a reţinut următoarele:

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, ca modalitate de săvârşire a acestei infracţiuni, că inculpaţii A., D., C. şi G. au constituit un grup infracţional organizat în perioada septembrie - decembrie 2013, la care au aderat şi inculpaţii I., H., E., F. şi J. în perioada 2014 - noiembrie 2015, în scopul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. S-a mai reţinut că, în perioada 2014 - noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program, fie în scopul deturnării sumelor de bani cu destinaţia ultim menţionată către achiziţia directă, de la furnizori preferaţi, a unor bunuri şi servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum şi pentru dotarea funcţionarilor instituţiei, fie în scopul achiziţionării unor bunuri şi servicii inutile ori neperformante.

În primul rând, Curtea a reţinut că Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.) este o unitate operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, organizată piramidal, condusă de un director, iar din februarie 2015 directorul era ajutat de un director adjunct, funcţie înfiinţată odată cu intrarea în vigoare a noului stat de organizare a unităţii, în luna decembrie 2014, organizată în servicii şi birouri.

În perioada septembrie- decembrie 2013, când s-a reţinut constituirea grupului infracţional organizat, director era inculpatul A., şef Serviciu I era martorul U., şef Serviciu II era martorul V., şef serviciu IV era inculpatul I., iar inculpata G. era şef birou psihologie. În anul 2014, serviciile din cadrul O.N.P.M. au fost reorganizate, iar în urma acestei reorganizări Serviciul I a fost reunit cu Serviciul 2, serviciul nou creat denumit Serviciul II - Implementare în program fiind condus de inculpata D., care a promovat concursul organizat pentru acest post. Totodată, a fost creat un nou serviciu, Serviciul Analiză Comportamentală şi reinserţie - evaluare şi consiliere psihologică care a fost condus de inculpata G. (anterior îndeplinind funcţia de şef birou la Biroul de Psihologie, conform fişei postului - file x, d.u.p.) prin împuternicire dată de directorul O.N.P.M., inculpatul A.

Din fişa postului de director, ocupat în perioada de referinţă de inculpatul A. s-a reţinut că acesta este subordonat direct Inspectorului General al Poliţiei Române şi nemijlocit adjunctului Inspectorului General al Poliţiei Române şi are în subordine directă personalul încadrat în structura organizatorică a oficiului.

Din fişele posturilor şef servicii, ocupate de inculpata D. - Serviciul II - Implementare în Program, de inculpatul C. - Serviciul III - Acţiuni Speciale şi Dispecerat şi de inculpatul I. - Serviciul Analiză Risc şi Suport Operativ, s-a reţinut că aceştia sunt subordonaţi direct adjunctului Inspectorului General al Poliţiei Române şi nemijlocit directorului O.N.P.M. şi au în subordine nemijlocită personalul încadrat în structura organizatorică a serviciului corespunzător. Totodată, aceştia au relaţii de colaborare cu serviciile şi birourile din cadrul O.N.P.M. în vederea îndeplinirii atribuţiilor funcţionale şi îndeplinesc atribuţiile directorului O.N.P.M. în absenţa acestuia, când sunt desemnaţi prin dispoziţie.

Din fişele posturilor ofiţer specialist principal I, ocupate de inculpatul H.- în Serviciul II - Implementare în Program, de inculpatul E. - în Serviciul II - Implementare în Program, de inculpatul F. - în Serviciul II - Implementare în Program, s-a reţinut că aceştia sunt subordonaţi direct directorului O.N.P.M. şi nemijlocit şefului Serviciului Serviciul II - Implementare în Program. Totodată, aceştia au relaţii de cooperare şi colaborare directă cu tot personalul O.N.P.M., potrivit competenţelor şi pentru îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce le revin.

Curtea a constatat că atribuţiile Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor sunt prevăzute în Legea nr. 682/2002, care, în art. 3 alin. (2), prevede că "O.N.P.M. are următoarele atribuţii:

a) primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;

b) ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;

c) desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;

d) încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;

e) organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;

f) asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;

g) gestionează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă."

Din această dispoziţie legală a rezultat că O.N.P.M. are ca atribuţii includerea martorilor protejaţi în Programul de Protecţia Martorilor şi realizarea acestuia în cele mai bune condiţii, dar şi gestionarea fondurilor băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat.

S-a mai constatat că în legislaţia secundară (H.G. nr. 760/14 mai 2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/1237 din 17 martie 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare finanţării programului de protecţie a martorilor) sunt reglementate procedurile prin care, în realizarea atribuţiilor, O.N.P.M. solicită fonduri de la buget, dar şi modalitatea de cheltuire a acestora, bunurile care pot fi achiziţionate din aceste fonduri alocate Programului de Protecţia Martorilor şi procedurile prin care pot fi achiziţionate aceste bunuri.

În atare situaţie, Curtea a reţinut că inculpaţii A., D., C. şi G., acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat în perioada septembrie - decembrie 2013, precum şi inculpaţii I., H. şi E., acuzaţi că au aderat la acest grup infracţional organizat, făceau parte dintr-o structură organizată piramidal (O.N.P.M.), structură prevăzută de lege şi care are ca atribuţii activităţi desfăşurate cu martorii protejaţi care urmau să fie sau au fost incluşi în Programul de Protecţia Martorilor, inclusiv gestionarea fondurilor băneşti necesare includerii Programului, activităţi care se circumscriu şi infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, infracţiuni care reprezintă scopul grupului, conform acuzării.

Conform art. 367 alin. (1) C. pen. s-a reţinut că "Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi." În dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol este definit grupul infracţional organizat ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni."

Suprapunând această definiţie a grupului infracţional organizat peste structura organizată piramidal regăsită în cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, Curtea a reţinut că se poate constata cu uşurinţă confundarea dintre cele două, cu excepţia scopului pentru care au fost constituite/înfiinţate, respectiv grupul infracţional organizat fiind constituit în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, iar structura organizată piramidal din care fac parte inculpaţii (O.N.P.M.) fiind înfiinţată în vederea includerii în Programul de Protecţia Martorilor şi urmăririi realizării Programului în cele mai bune condiţii.

Or, într-o atare situaţie, Curtea a apreciat că pentru a putea reţine constituirea unui grup infracţional organizat peste o structură legală organizată piramidal trebuie să fie precizate în mod expres împrejurările care depăşesc structura legală şi dovedesc suprapunerea unui grup infracţional organizat peste organizarea legală, altfel, chiar dacă angajaţii unei astfel de structuri comit infracţiuni, nu se poate reţine că acestea au fost comise în cadrul unui grup infracţional organizat doar pentru faptul că există o organizare, iar între angajaţi există raporturi piramidale, de subordonare, cu sarcini concrete, ci, eventual, ar putea fi vorba de o pluralitate ocazională (participaţie penală) în vederea comiterii unei/unor infracţiuni.

În cadrul acuzaţiei de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv aderarea la acest grup reţinute în sarcina inculpaţilor A., D., C., G., I., H., E., F. şi J., procurorul a reţinut că "Din probatoriul administrat, elementele definitorii ale funcţionării grupului constituit de A., D., C., G. şi I. sunt date de îndeplinirea următoarelor obiective:

- înlăturarea angajaţilor O.N.P.M. care nu au fost de acord cu practicile nelegale, concomitent cu atragerea şi promovarea unor persoane obediente scopurilor infracţionale (în această modalitate, cms. şef D. a ocupat funcţia de şef serviciu, prin înlăturarea cms. şef V.);

- atragerea unor persoane dispuse "să facă lobby", pentru promovarea unui proiect de lege de reorganizare a O.N.P.M.-ului, ca structură independentă în cadrul Ministerului Justiţiei, în scopul evitării unor noi controale ale I.G.P.R.-ului, privind modul de cheltuire a fondurilor pentru protecţia martorilor, urmărind şi evitarea răspunderii în raport cu cele deja constatate de către organele de control;

- refuzul în bloc al membrilor grupului infracţional de a pune la dispoziţia organelor de control documentele referitoare la achiziţiile efectuate din fondul de protecţie a martorilor, sub pretextul secretului profesional, concomitent cu demersurile de discreditare a organelor de control, prin reclamaţii administrative şi denunţuri penale calomnioase;

- practicile concertate ale membrilor grupării infracţionale, de reducere drastică a cheltuielilor efectuate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în program, în discrepanţă totală cu cheltuielile voluptuarii alocate unui singur martor, fără familie, diagnosticat cu o boală psihică, pe care însă îl folosesc pentru "lobby", acesta fiind adus şi pus să vorbească la conferinţele şi seminariile organizate cu judecătorii şi procurorii, pentru a relata, în termeni laudativi, activitatea O.N.P.M.-ului."

În vederea verificării temeiniciei acuzaţiei aduse inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, Curtea a analizat tocmai aceste "elemente definitorii ale funcţionării grupului" indicate de procuror.

Înainte de a proceda la o astfel de analiză, Curtea a constatat, în ceea ce o priveşte pe inculpata D., reţinută de acuzare ca unul dintre inculpaţii care au constituit grupul infracţional organizat în perioada septembrie- decembrie 2013, că această inculpată în perioada în discuţie nu era încadrată în cadrul O.N.P.M., iar din procesul-verbal din data de 25 ianuarie 2016 rezultă că, urmarea verificării registrului de evidenţă persoane intrare/ieşire în/din O.N.P.M., ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 16/17 noiembrie 2015, s-a constatat că inculpata D., în perioada 21 august 2013 - 01 martie 2014, figurează cu următoarele intrări/ieşiri în/din sediul O.N.P.M.:

- în data de 06 decembrie 2013, fără a se preciza intervalul orar, la rubrica "la cine a venit" este trecut "director"

- în data de 16 ianuarie 2014, în intervalul orar 07:55 - 09:45, la rubrica "la cine a venit" este trecut "director"

- în data de 18 februarie 2014, în intervalul orar 09:20 - 14:15, la rubrica "la cine a venit" este trecut "examen".

Cum în cauză nu sunt administrate alte probe din care să rezulte că în perioada septembrie- decembrie 2013, inculpata D. a discutat cu inculpaţii A., C., G. şi I. o eventuală constituire a unui grup infracţional organizat, iar scopul vizitei la O.N.P.M. din data de 06 decembrie 2013, precum şi persoanele cu care s-a întâlnit, în afara "director" la care s-a făcut menţiunea în registru că a venit, nu rezultă din niciun mijloc de probă, Curtea a constatat că susţinerea procurorului în sensul că inculpata D. a participat la constituirea grupului alături de ceilalţi inculpaţi menţionaţi anterior în perioada septembrie- decembrie 2013 nu este întemeiată. Mai mult decât atât, Curtea a reţinut ca plauzibilă susţinerea inculpatei D. în sensul că la data de 06 decembrie 2013 s-a prezentat la sediul O.N.P.M. pentru a primi informaţii legate de concursul ce urma să fie organizat, la data de 16 ianuarie 2014 s-a prezentat la sediul O.N.P.M. pentru a ridica bibliografia de concurs, iar la data de 18 februarie 2014 a mers pentru susţinerea examenului, examen pe care l-a şi promovat, devenind şef Serviciu II - Implementare în Program, aşa cum rezultă din fişa postului .

În ceea ce priveşte primul "element definitoriu al funcţionării grupului" reţinut în actul de acuzare, respectiv înlăturarea angajaţilor O.N.P.M. care nu au fost de acord cu practicile nelegale, concomitent cu atragerea şi promovarea unor persoane obediente scopurilor infracţionale (în această modalitate, cms. şef D. a ocupat funcţia de şef serviciu, prin înlăturarea cms. şef V.), Curtea a constatat că această susţinere a acuzării nu este confirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, aşa cum s-a reţinut şi anterior, inculpata D. a ocupat funcţia de şef Serviciu II - Implementare în Program prin concurs organizat de I.G.P.R. - Direcţia Management şi Resurse Umane, deschis participării oricărei persoane interesate care îndeplinea condiţiile legale pentru acel post. De altfel, la concurs a participat şi martorul U. (declaraţie file x, d.i.), astfel cum a rezultat din răspunsul la întrebarea adresată de inculpatul A. "aţi participat la examenul pentru funcţia de conducere la serviciul 1? R: da, iar concursul a fost câştigat de dna. Popa."

Deşi martorul W., în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată a arătat că "Ulterior, am aflat că, de fapt, se începuse o cercetare prealabilă la nivelul IGPR prin care se verificau aspecte cu privire la un concurs în urma căruia D. a ajuns şef de serviciu, existând suspiciuni că nu ar fi fost îndeplinite anumite condiţii pentru ocuparea acelui post.", Curtea a constatat că nu există nicio probă din care să rezulte că respectivul concurs ar fi fost organizat cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Din declaraţia martorului V., dată în faţa Curţii aceasta a reţinut că din declaraţie rezultă în mod expres că înlăturarea unor angajaţi nu s-a datorat faptului că nu au fost de acord cu practicile nelegale, concomitent cu atragerea şi promovarea unor persoane obediente scopurilor infracţionale în perioada reţinută ca fiind desfăşurată activitatea infracţională (septembrie 2013 - noiembrie 2015), ci ca urmare a atitudinii avute de aceştia anterior când inculpatul A. a mai îndeplinit funcţia de director O.N.P.M. şi a fost nevoit din cauza unor probleme să-şi prezinte demisia din această funcţie.

Curtea a constatat că mai mulţi martori au precizat că existau nemulţumiri ale angajaţilor O.N.P.M. cu privire la managementul exercitat de inculpatul A., în mod special cu obligarea angajaţilor de a participa la activităţi de curăţenie şi amenajare a sediului O.N.P.M., cu titlu de exemplu fiind martorul X. (declaraţie file x, d.i.).

Într-adevăr, Curtea a constatat că au mai fost situaţii în care unii angajaţi, în mod special de la compartimentul logistică, au intrat în conflict cu privire la bunurile care pot fi achiziţionate din fondul pentru protecţia martorilor, o astfel de situaţie fiind prezentată de martorul Y. în declaraţia dată în faţa instanţei .

Însă, Curtea a reţinut că plecarea acestor angajaţi de la compartimentul logistică nu a fost determinată de inculpatul A. pentru a-şi impune persoane obediente scopurilor infracţionale, ci din cauza diferenţelor de opinii cu privire la bunurile ce puteau fi achiziţionate din fondul alocat protecţiei martorilor, situaţie în care a fost foarte greu să identifice angajaţi care să mai lucreze la logistică. S-a menţionat cazul inculpatului L., care la rugăminţile inculpatului A. a acceptat să lucreze la logistică până la identificarea unui angajat care să accepte să lucreze pe acest post, însă în paralel a întreprins demersuri pentru a părăsi O.N.P.M., lucru pe care, de altfel, l-a şi făcut.

Or, în atare situaţie, Curtea a apreciat că este destul de dificil să reţii că poate fi vorba de înlăturarea angajaţilor O.N.P.M. care nu au fost de acord cu practicile nelegale, concomitent cu atragerea şi promovarea unor persoane obediente scopurilor infracţionale. Cum acuzarea nu a precizat în ce mod aceste împrejurări reprezintă un element definitoriu al funcţionării grupului, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi considerate împrejurări care să dovedească existenţa sau funcţionarea unui grup infracţional organizat.

Cât priveşte atragerea unor persoane dispuse "să facă lobby", pentru promovarea unui proiect de lege de reorganizare a O.N.P.M.-ului, ca structură independentă în cadrul Ministerului Justiţiei, în scopul evitării unor noi controale ale I.G.P.R. - ului, privind modul de cheltuire a fondurilor pentru protecţia martorilor, urmărind şi evitarea răspunderii în raport cu cele deja constatate de către organele de control, Curtea nu a reţinut această împrejurare ca un element definitoriu al grupului infracţional organizat, în condiţiile în care nici acuzarea nu a precizat în concret cum o astfel de împrejurare ar putea defini un grup infracţional organizat.

Într-adevăr, aşa cum se susţine în acuzare, Curtea a constatat că inculpatul A. a întreprins demersuri pe lângă martorii Z. (la acel moment deputat AA.), BB. (fost deputat) şi CC. (om de afaceri) în vederea susţinerii şi promovării unui proiect de modificare a Legii nr. 682/2002, printre alte modificări propuse fiind şi aceea a trecerii O.N.P.M. din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Ministerului Justiţiei, astfel cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din declaraţiile martorilor anterior menţionaţi.

Cu privire la această împrejurare, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 59 alin. (3) din H.G. nr. 760 din 14 mai 2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, O.N.P.M. formulează şi înaintează Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin intermediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, propunerile cu privire la îmbunătăţirea cadrului juridic în domeniul protecţiei şi asistenţei martorilor, perfecţionarea cooperării dintre instituţiile centrale şi/sau locale implicate în această activitate, dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniu.

Or, din această dispoziţie legală rezultă că O.N.P.M., prin organele de conducere, este îndrituit de a propune modificări legislative pentru îmbunătăţirea cadrului juridic în domeniul protecţiei şi asistenţei martorilor. Faptul că aceste modificări au fost înaintate şi altor persoane, în afara Ministerului Administraţiei şi Internelor (înaintate prin intermediul Inspectoratului General al Poliţiei Române), aşa cum se prevede în mod expres în dispoziţia legală precitată, persoane influente în mediul politic pentru a se încerca susţinerea şi promovarea acestora, în opinia Curţii nu poate conduce la concluzia, aşa cum reţine procurorul, că această acţiune a fost întreprinsă tocmai pentru a asigura protecţia şi continuitatea grupului infracţional organizat.

Curtea a reţinut că o propunere de modificare legislativă vizând organizarea şi funcţionarea unei instituţii formulată de conducerea acelei instituţii, nu poate fi tratată decât ca pe o propunere, indiferent de persoanele implicate în promovarea acesteia, atât timp cât aceasta este supusă dezbaterii în parlament, forul legislativ colectiv, unde poate fi adoptată în forma prezentată sau cu modificări ori poate fi respinsă.

În atare situaţie, Curtea nu a reţinut nici această împrejurare ca fiind un element definitoriu al funcţionării grupului, aşa cum se reţine în actul de acuzare.

Nici "refuzul în bloc al membrilor grupului infracţional de a pune la dispoziţia organelor de control documentele referitoare la achiziţiile efectuate din fondul de protecţie a martorilor, sub pretextul secretului profesional, concomitent cu demersurile de discreditare a organelor de control, prin reclamaţii administrative şi denunţuri penale calomnioase" nu a fost considerat de către Curte ca fiind un element definitoriu al funcţionării unui grup infracţional organizat.

Împrejurarea că unii dintre angajaţii O.N.P.M., la dispoziţia directorului oficiului - inculpatul A. - au refuzat iniţial să pună la dispoziţia echipei de control materialele solicitate de aceasta în vederea efectuării controlului, motivat de caracterul secret al activităţii desfăşurate cu privire la martorii protejaţi, în opinia Curţii poate fi considerată cel mult o abatere de la normele interne ce reglementează controlul unei astfel de instituţii care funcţionează după ordine, instrucţiuni, dispoziţii sau norme interne cu caracter secret şi nicidecum un element definitoriu al funcţionării grupului infracţional organizat, aşa cum susţine procurorul. De altfel, sub acest aspect, nu se precizează în actul de acuzare cum această împrejurare defineşte grupul infracţional organizat.

Curtea nu a reţinut ca un element ce ar putea defini un grup infracţional organizat nici "practicile concertate ale membrilor grupării infracţionale, de reducere drastică a cheltuielilor efectuate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în Program, în discrepanţă totală cu cheltuielile voluptuarii alocate unui singur martor, fără familie, diagnosticat cu o boală psihică, pe care însă îl folosesc pentru "lobby", acesta fiind adus şi pus să vorbească la conferinţele şi seminariile organizate cu judecătorii şi procurorii, pentru a relata, în termeni laudativi, activitatea O.N.P.M. - ului.", aşa cum se susţine în actul de sesizare, cel mult acest comportament ar putea fi reţinut, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor de tipicitate, ca o infracţiune de abuz în serviciu prin încălcarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele aflate în program, atât timp cât probele administrate în cauză nu conduc la concluzia indubitabilă că inculpaţii ar fi acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat.

Curtea a arătat că pluralitatea de infractori sub forma grupului infracţional organizat presupune, obligatoriu, pluralitatea de persoane, unitate de infracţiune, cooperare materială şi coeziune subiectivă şi, ca atare, implică un efort comun al mai multor persoane materializat în producerea unui rezultat ilicit unic; pluralitatea evidenţiază caracterul indivizibil al contribuţiei tuturor făptuitorilor la violarea (înfrângerea) legii penale.

Or, nici din declaraţiile martorilor angajaţi ai O.N.P.M. şi nici din alte probe administrate în cauză s-a reţinut că nu rezultă că inculpaţii acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat sau de aderare la un astfel de grup ar fi depus un efort comun (coeziune subiectivă) materializat în producerea unui rezultat ilicit.

Astfel, din declaraţiile martorilor, angajaţi ai O.N.P.M., a rezultat că inculpaţii şefi de servicii şi director adjunct se întâlneau în biroul directorului - inculpatul A., însă în şedinţe de comandă sau în şedinţe de pregătire a misiunilor, precum şi faptul că inculpaţii, dar şi alţi angajaţi ai O.N.P.M. - ului, au avut ieşiri comune la munte, în timpul liber, finanţate din bani proprii, fără însă a fi prezentate alte împrejurări care să conducă la concluzia că inculpaţii ar fi organizaţi într-un grup infracţional organizat având ca scop comiterea de infracţiuni.

Curtea a mai reţinut că o faptă concretă poate să atragă răspunderea penală a persoanelor care au comis-o doar dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare. Or, în prezenta cauză, astfel cum s-a expus anterior, nu se poate reţine concordanţa dintre faptele comise de inculpaţi şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare.

În concluzie, Curtea a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., iar în plan procesual, lipsa de temei a acţiunii penale şi incidenţa impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În atare situaţie, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cât priveşte solicitările formulate, în principal, de către inculpaţi privind pronunţarea unor soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), Curtea a reţinut că în cauză, aşa cum s-a expus anterior, au fost administrate probe care au relevat faptul că inculpaţii, colegi de serviciu, se întâlneau aproape zilnic în şedinţe de comandă şi în şedinţe de pregătirea misiunilor, discutau între ei despre activităţile desfăşurate cu martorii protejaţi sau doleanţele acestora, despre bunurile ce puteau în mod legal să fie achiziţionate din fondul destinat programului de protecţia martorilor, precum şi despre achiziţia de bunuri, însă nu s-a făcut dovada certă a comiterii infracţiunii de criminalitate organizată ce le-a fost reţinută în sarcină. Or, în atare situaţie, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există) nu pot fi reţinute ca temei juridic în fundamentarea unor soluţii de achitare, astfel cum se solicită, nefiind incidentă ipoteza inexistenţei, în materialitatea lor, a faptelor, cu consecinţa neproducerii vreunei modificări fizice în realitatea obiectivă, singura situaţie care se circumscrie normei de procedură invocate.

Sub aspectul acuzaţiei de OBŢINERE ILEGALĂ DE FONDURI, prevăzute de art. 306 alin. (1) din C. pen., reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., C., I. şi J., Curtea a reţinut următoarele:

Prin adresa nr. x din 06 noiembrie 2015, I.G.P.R. a înaintat la dosarul cauzei situaţia fondurilor băneşti destinate finanţării programului de protecţia martorilor, aşa cum au fost alocate Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor şi Internelor.

De asemenea, au fost înaintate, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, documentele emise de O.N.P.M., privind estimarea cheltuielilor pentru protecţia martorilor, în perioada 2014 - 2015, în vederea virării sumelor de bani la articolul bugetar 20.30.30, din care O.N.P.M. ordonanţează şi efectuează plăţi pentru protecţia martorilor . Aceste documente au fost emise de O.N.P.M. în conformitate cu art. 7 din Ordinul nr. S/1237/2006 (Metodologia privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare finanţării programului de protecţie a martorilor):

"finanţarea se realizează, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pe baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M."

Din analiza documentelor menţionate mai sus, a reieşit că, în perioada 2014 - octombrie 2015, O.N.P.M. a înaintat necesarul de cheltuieli privind fondul pentru protecţia martorilor, solicitând virarea banilor în contul bugetar 20.30.30, astfel:

- suma de 565.850 RON, în anul 2014 (35.000 RON - ianuarie 2014, 37.750 RON şi suplimentare de 5.500 RON - februarie 2014, 43.500 RON şi suplimentare de 6.000 RON - martie 2014, 46.300 RON - aprilie 2014, 37.000 RON - mai 2014, 49.000 RON şi suplimentare de 8.000 RON - iunie 2014, 45.000 RON şi suplimentare de 5.000 RON - iulie 2014, 44.500 RON - august 2014, 48.700 RON - septembrie 2014, 54.300 RON - octombrie 2014, 70.300 RON - noiembrie 2014, 30.000 RON - decembrie 2014);

- suma de 854.530 RON, până în luna octombrie 2015 (35.000 RON şi suplimentare de 25.000 RON - ianuarie 2015, 45.000 RON şi suplimentare de 7.000 RON - februarie 2015, 60.300 RON şi suplimentare de 7.000 RON - martie 2015, 60.000 RON şi suplimentare de 8.000 RON - aprilie 2015, 102.800 RON - mai 2015, 92.700 RON - iunie 2015, 93.300 RON - iulie 2015, 57.300 RON - august 2015, 35.130 RON şi suplimentare de 40.000 RON - septembrie 2015, 75.000 RON şi suplimentare de 111.000 RON - octombrie 2015).

O.N.P.M. a solicitat lunar, prin adrese, virarea sumelor de bani la articolul bugetar 20.30.30, pe baza unor note de fundamentare semnate de inculpatul A. şi, în lipsa acestuia, de inculpaţii C., J. şi, respectiv, I.

În documentele anterior menţionate, solicitarea sumelor de bani necesare activităţii proprii a fost evidenţiată separat de sumele de bani alocate protecţiei martorilor (formulări tip "Suma solicitată de 40.000 RON se compune din: necesarul de fonduri pentru luna ianuarie în sumă de 40.000 RON, din care 5.000 RON pentru activitatea proprie şi 35.000 RON pentru protecţia martorilor art. bug. 20.30.30").

În baza solicitărilor O.N.P.M., ordonatorul secundar de credite - I.G.P.R. a virat, printre alte sume de bani, şi fondurile alocate protecţiei martorilor la articolul bugetar 20.30.30, astfel:

- suma de 550.850 RON, în anul 2014 (35.000 RON - ianuarie 2014, 37.750 RON şi suplimentare de 5.500 RON - februarie 2014, 49.500 RON - martie 2014, 46.300 RON - aprilie 2014, 37.000 RON - mai 2014, 57.000 RON - iunie 2014, 50.000 RON - iulie 2014, 44.500 RON - august 2014, 48.700 RON - septembrie 2014, 54.300 RON - octombrie 2014, 70.300 RON - noiembrie 2014, 15.000 RON - decembrie 2014);

- suma de 660.230 RON, în anul 2015 (35.000 RON şi suplimentare de 25.000 RON - ianuarie 2015, 52.000 RON - februarie 2015, 60.300 RON şi suplimentare de 7.000 RON - martie 2015, 68.000 RON - aprilie 2015, 102.800 RON - mai 2015, 92.700 RON - iunie 2015, 93.300 RON - iulie 2015,0 RON - august 2015, 35.130 RON şi suplimentare de 40.000 RON - septembrie 2015, 49.000 RON - octombrie 2015).

Curtea a constatat că în cadrul conversaţiei telefonice din 16 septembrie 2015, ora 18:06:32 (proces-verbal de redare, file x, d.u.p.), inculpatul A. a mărturisit intenţia de a folosi fondurile destinate Programului de protecţia martorilor pentru dotarea O.N.P.M. ("Ne mai ... accesorizăm şi noi, să zic aşa!"), iar inculpatul C. a dezvăluit că era conştient că aceste investiţii erau posibile treptat, în fiecare lună, din solicitările de fonduri care includeau, sub pretextul protecţiei martorilor, banii necesari achiziţiilor:

"Doamne fereşte! Le luăm pe rând şi măcar să reuşim aşa, câte-un serviciu, câte-un serviciu să-l aducem la zi", "Da. Da, păi e bine că ne-apropiem de secolul XXI şi noi".

În cadrul unei şedinţe de lucru din 08 octombrie 2015, care a avut loc în biroul directorului O.N.P.M., s-a constatat că inculpaţii A., D., C. şi H. au discutat despre înţelesul noţiunii de "folos exclusiv al martorului": H. "Eu aşa scriu în nota justificativă:

"este în folosul exclusiv al martorilor", "Exclusiv, ştii ce înseamnă?", D.:

"Da. Îl foloseşte martorul efectiv", H.:

"Dar, cum zice domnul director, asta se poate extinde şi la aplicarea programului de protecţie", "E în folosul exclusiv al lui şi mijloacele" (proces-verbal de redare, fila x, d.u.p.).

Procedând la analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor A., D., C. şi H. în raport cu situaţia de fapt anterior expusă, Curtea a reţinut că Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.) este o unitate operativă, la nivel de direcţie, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române, aşa cum se prevede în mod expres în dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 682/2002.

Printre atribuţiile O.N.P.M. prevăzute de lege (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002) este şi aceea de a gestiona, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă (art. 3 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 682/2002), iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, fondurile băneşti necesare pentru derularea programului vor fi incluse în capitolul 55.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul II "Cheltuieli materiale şi servicii".

Prin art. 23 din Legea nr. 682/2002 s-a prevăzut că "Fondurile necesare pentru includerea Programului şi a măsurilor urgente se vor asigura anual din sumele alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului de Interne, respectiv din programele de finanţare externă".

Programul de protecţie a martorilor este definit de art. 2 lit. f) din acelaşi act normativ şi "reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege".

Tot cu privire la finanţarea programului de protecţia martorului, prin H.G. nr. 760/14 mai 2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002, la art. 52 alin. (1) s-a reglementat că "Finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din programe de finanţare externă".

În aplicarea legii şi a hotărârii anterior menţionate a fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/1237 din 17 martie 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare finanţării programului de protecţie a martorilor (ordin secret, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din H.G. nr. 760/2004), care a fost declasificat parţial din care rezultă că finanţarea se realizează, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pe baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M. (art. 7 din Ordinul nr. S/1237/17 martie 2006).

Din toate aceste dispoziţii legale, Curtea a constatat că Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.) este o instituţie publică finanţată de la bugetul de stat, în timp ce programul de protecţie a martorilor reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor în realizarea atribuţiilor prevăzute în dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002, iar finanţarea acestui program se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din programe de finanţare externă.

Curtea a observat că, la descrierea situaţiei de fapt cu privire la acuzaţia de obţinere ilegală de fonduri, se face referire la necesarul de cheltuieli privind fondul pentru protecţia martorilor întocmit lunar de către O.N.P.M. şi înaintat ordonatorul secundar de credite - I.G.P.R., iar la încadrarea în drept s-a reţinut în esenţă, la fiecare dintre cei patru inculpaţi în sarcina cărora a fost reţinută comiterea acestei infracţiuni, că în calitate de ordonator terţiar de credite la O.N.P.M., respectiv în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite (semnat pentru directorul O.N.P.M.), inculpaţii A., C., I. şi J., în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au folosit documente şi date inexacte, privind estimarea cheltuielilor lunare viitoare pentru protecţia martorilor, în sensul supradimensionării acestora, deci acuzaţia are în vedere finanţarea Programului de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Conform art. 306 alin. (1) din C. pen., Curtea a reţinut că "Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

În opinia Curţii sintagma "primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice" folosită de dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. pen. nu se confundă cu alocarea fondurile băneşti necesare funcţionării unei instituţii publice cum este Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi nici cu finanţarea în integralitate de la bugetul statului a programului de protecţie a martorilor (program care reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor, aşa cum s-a reţinut anterior).

În primul rând, Curtea a apreciat că distincţia dintre cele două categorii de fonduri este făcută chiar de legiuitorul penal prin dispoziţiile art. 307 din C. pen. ce incriminează infracţiunea de deturnarea de fonduri. Astfel, în alin. (1) al acestui articol se prevede că "Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.", iar în alin. (2) se prevede că "Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice." Or, dacă între cele două categorii de fonduri nu ar fi existat diferenţe, nici incriminarea distinctă din art. 307 din C. pen. nu-şi găsea rostul.

În al doilea rând, Curtea a reţinut diferenţa dintre cele două categorii de fonduri este dată de terminologia diferită folosită de legiuitor. Astfel, sintagma "finanţări obţinute din fonduri publice" regăsită în dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. pen. (... pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice ...) s-a apreciat că are în vedere finanţări nerambursabile primite de la o autoritate publică pentru derularea unui proiect (spre exemplu, finanţările obţinute de tinerii întreprinzători în cadrul programului DD., prima obţinută de proprietarul unui autoturism uzat în cadrul Programului de stiwmulare a înnoirii Parcului naţional auto etc.), dar şi finanţări obţinute de persoane fizice sau juridice pentru derularea unei lucrări publice câştigate în cadrul unei achiziţii publice prin licitaţie (spre exemplu, reabilitarea unor scoli, spitale, drumuri, realizarea unei sculpturi ce urmează a fi expusă în spaţiul public etc.).

Or, "finanţarea programului" despre care face vorbire H.G. nr. 760/14 mai 2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002, art. 52 alin. (1) se referă la fondurile alocate unei instituţii publice, O.N.P.M, necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a programului de protecţia martorilor, fonduri ce se asigură integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului de Interne sau din programele de finanţare externă, fiind vorba de alocaţii bugetare pentru folosirea acestora de către o instituţie publică într-un anumit scop (desfăşurarea în bune condiţii a programului de protecţia martorilor).

Sub aspectul subiectului activ al infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, Curtea a constatat că doctrina (fiind incriminare nouă prin C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, nu există o practică judiciară cu privire la această infracţiune) în unanimitate a reţinut că subiectul activ nemijlocit poate să fie orice persoană care îndeplineşte, pe lângă condiţiile generale de răspundere penală, condiţiile speciale de eligibilitate prevăzute de respectivul program sau proiect de finanţare, cum ar fi, spre exemplu programul "Prima Casă", programul "Casa Verde 2011", Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, proiecte sau programe care necesită prioritate pentru economia românească etc. Astfel fiind, infracţiunea poate fi săvârşită de o persoană fizică sau juridică prin prezentarea unor proiecte pe baza cărora se urmăreşte obţinerea sau garantarea finanţării din fondurile publice.

Or, în cauza dedusă judecăţii Curtea a reţinut că este vorba despre o instituţie publică, O.N.P.M., care solicită fonduri băneşti, pe baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M., pentru desfăşurarea în bune condiţii a programului de protecţia martorilor, program finanţat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului de Interne sau din programele de finanţare externă, aşa cum s-a reţinut anterior şi nu pe baza unor proiecte care să atragă, pe lângă fondurile deja existente, şi obţinerea sau garantarea finanţării din fondurile publice.

Pe de altă parte, Curtea a observat că acuzarea nu a precizat în niciun fel care sunt documentele sau datele false, inexacte ori incomplete de care inculpaţii A., C., I. şi J. s-au folosit în obţinerea fondurilor, care sunt acele sume obţinute în mod ilegal în condiţiile în care finanţarea programului de protecţie a martorilor se realizează, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pe baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M. (art. 7 din Ordinul nr. S/1237/17 martie 2006), deci, pe baza unor estimări făcute de poliţiştii desemnaţi să întocmească schema de sprijin sau alte operaţiuni, conform art. 6 alin. (1) din Ordinul S/1237/2006, centralizate, semnate de directorul O.N.P.M. (inculpatul A.) sau de înlocuitorul desemnat de acesta (inculpaţii C., I. şi J.), conform art. 5 din Ordinul S/1237/2006.

Or, din punctul de vedere al sumelor care ar fi fost obţinute ilegal (faţă de cele obţinute legal) pe lângă faptul că nu se precizează cuantumul acestora, Curtea a constatat că acuzarea nici nu indică vreo încălcare a dispoziţiilor legale, de altfel nu există astfel de încălcări, aşa cum rezultă din înscrisurile înaintate de O.N.P.M. către I.G.P.R. vizând solicitările de credite lunare şi sumele acordate, precum şi din declaraţia martorei EE., director al Direcţiei financiare din cadrul I.G.P.R, care analiza şi aproba cererile de creditare formulate de ordonatorii terţiari printre care şi ONPM (declaraţie file x d.i.), ci face trimitere la infracţiunea de deturnare de fonduri, reţinând că "Din actele materiale care intră în conţinutul infracţiunilor de deturnare de fonduri, aşa cum vor fi prezentate la punctul II.3 al prezentului rechizitoriu, probatoriul a relevat, fără echivoc, latura subiectivă a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, în forma intenţiei calificate prin scop, întrucât A., C., J. şi I. erau conştienţi că supradimensionarea cheltuielilor solicitate pe articolul bugetar 20.30.30 era efectuată în scopul schimbării destinaţiei fondurilor către cheltuieli pentru înzestrarea unităţii şi dotarea personală."

Însă, Curtea a observat inconsecvenţa acuzării, care, deşi reţine în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri şi, mai mult, pentru analiza tipicităţii acesteia face trimitere la infracţiunea de deturnare de fonduri, totuşi la infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 307 din C. pen., nu reţine varianta asimilată prevăzută de art. 307 alin. (2) din C. pen., care presupune schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice, ci doar varianta tip prevăzută de dispoziţiile art. 307 alin. (1) din C. pen., care constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale. Or, în opinia procurorului tocmai aceste fonduri (fondurile obţinute prin săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri) sunt deturnate de către inculpaţi, aşa cum rezultă din acuzaţia acestora de săvârşire a infracţiunii de deturnare de fonduri.

Trecând dincolo de discuţia vizând concursul dintre cele două infracţiuni, obţinerea ilegală de fonduri şi deturnarea de fonduri, în sensul că există şi opinii în care cele două infracţiuni nu ar putea coexista, întrucât deturnarea de fonduri ar presupune ca situaţie premisă existenţa unor fonduri obţinute în mod legal care să fie deturnate, în caz contrar putând fi vorba doar de infracţiunea de obţinerea ilegală de fonduri, Curtea a reţinut că şi acuzarea, în mod indirect, prin reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., acceptă că fondurile presupus deturnate sunt fonduri băneşti alocate unei instituţii publice pentru desfăşurarea activităţilor, programelor ce intră în sfera sa de activitate şi nicidecum fonduri provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.

În atare situaţie, Curtea a apreciat că faptele inculpaţilor A., C., I. şi J., astfel cum au fost descrise în actul de sesizare la situaţia de fapt, dar şi la încadrarea în drept, nu realizează tipicitatea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzute de art. 306 alin. (1) din C. pen., nefiind vorba de fonduri provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice şi, pe cale de consecinţă, nu sunt prevăzute de legea penală.

Fiind incident un caz care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, Curtea, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor A., C., I. şi J. pentru săvârşirea infracţiunii de obţinerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. (infracţiune simplă sau continuată, după caz).

Curtea nu a reţinut solicitarea inculpaţilor A., C. şi I. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta nu există, întrucât inculpatul A., în calitate de director O.N.P.M. şi inculpaţii C., I. şi J., în calitate de înlocuitori desemnaţi de director la comanda O.N.P.M., au semnat cererile de credite înaintate I.G.P.R. în baza cărora au fost repartizate în contul O.N.P.M. credite bugetare, credite pe care acuzarea le-a apreciat, în parte, ca fiind obţinute ilegal. Or, în atare situaţie nu se poate reţine inexistenţa conduitei descrise de verbum regens al infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri pentru a fi în prezenţa cazului prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Sub aspectul acuzaţiei de ABUZ ÎN SERVICIU dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J. şi K., precum şi sub aspectul acuzaţiei de ABUZ ÎN SERVICIU, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., E., F., Curtea a reţinut următoarele:

Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comise de A., I., C., J., în legătură cu achiziţionarea unor sisteme de supraveghere video şi alarmare, precum şi componente necesare funcţionării acestora, s-a reţinut, în fapt, prin actul de sesizare, că în perioada 2014 - 2015, directorul O.N.P.M., inculpatul A. şi, respectiv, inculpaţii C., I., J., în calitate de împuterniciţi ai directorului O.N.P.M., au aprobat "notele justificative" privind achiziţia directă a unor sisteme de supraveghere video şi de alarmare pentru protecţia asigurată martorilor aflaţi înpProgram.

Produsele/serviciile referitoare la sistemele de alarmă şi supraveghere video au făcut obiectul procedurilor de achiziţie directă, reglementate de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, după ce, în prealabil, reprezentantul compartimentului logistică a întocmit documente intitulate "notă justificativă", aprobate de directorul O.N.P.M., A., în calitate de ordonator terţiar de credite şi, respectiv, de împuterniciţii acestuia, C., J. şi I.

În cuprinsul notelor justificative, s-a menţionat că "a fost prospectată piaţa", fiind alese trei oferte pentru fiecare achiziţie, după care, pe baza preţului cel mai mic practicat de ofertanţi, au fost selectate, cu precădere, firmele: S.C. FF. S.R.L. (8 achiziţii, asociat şi administrator - GG.), S.C. HH. S.R.L. (2 achiziţii, asociat şi administrator persoană - GG.) şi S.C. II. S.R.L. (1 achiziţie, asociat şi administrator CC.).

În ceea ce priveşte S.C. II. S.R.L., această societate comercială a încasat de la O.N.P.M., prin oferte câştigate în procedura achiziţiilor directe, în perioada 2014 - 2015, suma totală de 91.079,90 RON (proces-verbal - file x, d.u.p.). Martorul CC., asociat şi administrator al firmei antemenţionate, este un apropiat al directorului O.N.P.M., A., conform procesului-verbal de supraveghere şi planşelor foto, rezultând şi faptul că omul de afaceri ar fi împrumutat şi suma de 5.000 euro de la chestorul de poliţie, potrivit declaraţiei de avere .

La rândul său, martorul GG., prin firmele sale, S.C. FF. S.R.L. şi S.C. HH. S.R.L., a încasat de la O.N.P.M., prin oferte câştigate în procedura achiziţiilor directe, în perioada 2014 - 2015, suma totală de 113.364,22 RON (proces-verbal - file x, vol. 16). Conform imaginilor şi dialogului ambiental din datele de 23 septembrie 2015 şi 25 septembrie 2015 (procese-verbale de redare şi planşe foto, file x, d.u.p.), martorul avea comportamentul unui om al casei, când a venit să instaleze un sistem de acces cu cartelă în birouri, în pofida faptului că nu erau întocmite documentele justificative şi, în mod evident, nu fusese urmată procedura achiziţiilor directe, situaţie care era însă obişnuită în O.N.P.M., întrucât, din probele administrate, a reieşit că, într-adevăr, întâi erau cumpărate bunurile şi, ulterior achiziţiei, erau întocmite şi "hârtiile".

Potrivit notelor raport, întocmite de cms. şef K., reprezentantul compartimentului logistică, a reieşit că achiziţiile chestorului A. au fost realizate de faţadă, fără a se fundamenta pe o necesitate reală. De exemplu, în două încăperi din O.N.P.M. au fost amplasate câte un video-wall (ecran format din 9 monitoare), pentru a crea o imagine tip JJ. pentru vizitatori (planşe foto - file x, d.u.p.). După ce au fost cumpărate, s-a trecut la identificarea unor posibilităţi de a le face utile. Sistemul de supraveghere video pe monitoarele din dispecerat nu a putut să devină eficient, întrucât ar fi presupus costuri mai mari decât plata serviciilor de pază şi protecţie ale unei firme specializate (1 martor protejat cu sistem de alarmă conectat la o firmă de protecţie şi pază, ar presupune cheltuieli de 120 euro/lună şi, respectiv, 1.200 euro/an).

În plus, avantajele firmei specializate sunt date de monitorizarea în timp real şi intervenţia în 3 minute, pentru oraşe şi, respectiv, 10 - 20 minute, pentru alte localităţi. O.N.P.M.-ul nu deţine personal suficient pentru a asigura monitorizarea (ar trebui cel puţin 5 dispeceri, faţă de unicul dispecer din prezent), nu există personal calificat (în domeniul serviciilor de securitate, supraveghere video), iar dotările de profil se uzează moral, fiind necesară în scurt timp o nouă investiţie. Din punctul de vedere al securităţii locuinţelor martorilor protejaţi, nu există un plan verificat de acţiune, activitatea fiind haotică, fără un responsabil desemnat sau o planificare a îmbunătăţirilor.

Deşi directorului A. i-a fost prezentată o evaluare tip "management based costs", din care reieşea clar avantajul economic, de circa 8 ori mai scăzut în cazul externalizării acestor servicii şi, mai ales, incomparabil mai eficient în privinţa protecţiei martorilor, a fost aleasă soluţia achiziţionării directe şi montării prin forţe proprii. La O.N.P.M. a fost reglementată o procedură de intervenţie foarte greoaie, care nu a fost testată niciodată şi care nu poate avea rezultate spectaculoase: dispecerul (în cazul în care observă ceva pe monitoare), trebuie să apeleze telefonic ofiţerul de legătură, care, la rândul său, ia legătura telefonică cu martorul protejat, după care nu se ştie în cât timp se intervine efectiv, întrucât perioada necesară confirmării unei alarme reale anihilează posibilitatea unei intervenţii utile.

La locuinţele martorilor protejaţi, sistemele de alarmă şi supraveghere video se montează cu personalul O.N.P.M. S-a încercat o colaborare cu D.C.T.I., dar reprezentanţii structurii menţionate au sesizat vulnerabilităţile (lipsa de personal specializat) şi au solicitat ca sprijinul acordat în vederea montajului să se realizeze sub denumirea de "asigurarea transmisiei datelor". Montajul (lipsit de o proiectare sistematică) s-a făcut fără respectarea standardelor de calitate.

Informaţiile furnizate de colaboratorul cu identitate acoperită "T.", referitoare la faptul că la sistemul de monitorizare din dispeceratul O.N.P.M. au fost conectate 6 reşedinţe ale martorilor incluşi în program au fost confirmate prin adresa nr. x din 31 decembrie 2015, emisă de O.N.P.M., la care sunt ataşate procesele-verbale de inventariere, astfel: în dosarul nr. x/2015, privind pe martorul relocat internaţional "KK." (relocat între timp), se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 23 componente; în dosarul nr. x/2014, privind pe martorul "LL.", se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 18 componente; în dosarul nr. x/2015, la locuinţa martorului "MM." se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 17 componente; în dosarul nr. x/2015, la locuinţa martorului "NN." se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 21 componente; în dosarul nr. x/2013, la locuinţa familiei "OO." se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 21 componente; în dosarul nr. x/2014, la locuinţa familiei unei martore minore, se afla montat un sistem de alarmă şi supraveghere video, cu 31 componente (în care este inclus un laptop).

Lipsa de eficienţă a sistemelor de alarmă şi supraveghere video, conectate la dispeceratul O.N.P.M. a reieşit şi din declaraţiile inculpaţilor K., H., F., ale persoanei vătămate Q., precum şi ale martorilor PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., X., YY., ZZ., AAA. şi BBB. . Martorii au arătat că în dispeceratul O.N.P.M., care ar fi trebuit să funcţioneze ca un o unitate de monitorizare şi comandă a intervenţiei, se afla o unitate de calculator care primea semnal video de la cele 6 locaţii la care se aflau montate astfel de echipamente, care erau redate, în perioadele în care funcţionau, pe un monitor de pe biroul dispecerului, precum şi pe un monitor din cadrul unui "videowall" (sistem format 9 monitoare, amplasat pe un perete al dispeceratului, achiziţionat de la S.C. II. S.R.L.), conform imaginilor (monitorul nr. 3, de pe rândul nr. 1, monitorul nr. 3 de pe rândul 2 - fila x, d.u.p.). Monitorizarea era una parţială, pe de o parte, pentru că dispecerul avea un set de atribuţii suplimentare, plus 4 ore de odihnă, în care nu putea să urmărească imaginile, iar pe de altă parte, semnalul video funcţiona cu întreruperi, de ordinul orelor, posibil din cauza conexiunii slabe de internet.

Pe un alt monitor, dispecerul trebuia să urmărească şi imaginile de la camerele de supraveghere ale sediului O.N.P.M. (monitorul nr. 1 de pe rândul nr. 1 şi monitorul nr. 2 de pe rândul nr. 2 de la foto nr. 41, fila x, d.u.p.). În cazul în care, din întâmplare, ar fi observat totuşi, pe camerele video, că o persoană era victima unei agresiuni, dispecerul nu cunoştea dacă aceasta este martor protejat sau un alt locatar al imobilului, întrucât nu cunoşteau identitatea şi fizionomia persoanelor incluse în program, decât dacă, tot din întâmplare, au interacţionat cu respectivii martori, pe parcursul misiunilor efectuate.

De asemenea, în dispecerat se afla şi un terminal GSM, pe care se primeau semnale de la sistemele de alarmă aflate la locuinţele martorilor, conform unor coduri, care erau descifrate pe baza unui înscris, din care aflau că acel cod transmis avea semnificaţia efracţiei, incendiului, butonului de panică, unele fiind şi erori, transmise de funcţionarea defectuoasă a sistemelor ori de manevrarea greşită a echipamentelor de către posesorii lor (tastarea greşită a codului etc.). În continuare, paşii de urmat pentru salvarea martorilor erau nesiguri, fără a se urmări intervenţia într-un timp prestabilit şi fără a se fi testat vreodată care ar fi timpii reali de intervenţie, pe baza unei simulări.

Martorii care au îndeplinit funcţia de dispecer au declarat variante diferite de intervenţie în cazul primirii unui semnal de panică sau la vizionarea unei stări de pericol, astfel: unii au susţinut că starea de pericol o raportau prima dată fie directorului O.N.P.M., fie ofiţerului de legătură al martorilor (după ce, în prealabil, aflau identitatea martorului), fie şefului de serviciu C., alţii au declarat că sunau la "112" (fără a avea voie să devoaleze calitatea de martor inclus în Program ori calitatea proprie, de ofiţer O.N.P.M.), alţii că sunau direct la structurile locale de intervenţii şi acţiuni speciale ale I.G.P.R. (fără a avea voie să învedereze calitatea proprie ori a martorului, decât în cazul în care legătura telefonică era stabilită prin centrala telefonică pusă la dispoziţie de STS, cunoscută cu numele "CCC.", nu şi pe DDD. ori printr-o reţea de telefonie mobilă), iar alţii la structurile de poliţie teritorială.

Nici identificarea martorilor aflaţi în pericol nu se regăseşte la fel în relatările persoanelor care au îndeplinit atribuţiile de dispecer, unii susţinând că nu aveau cum să identifice martorii, decât dacă sunau la ofiţerii lor de legătură, alţii susţinând că fie accesau "harta electronică" din dispecerat, fie că deschideau, după obţinerea acordului directorului O.N.P.M., plicul sigilat cu fişele martorilor (planşa foto - fila x, d.u.p.). Nimeni nu a participat la vreo simulare care să testeze timpii de intervenţie, martorii audiaţi exprimându-şi îndoiala că un martor aflat în pericol ar fi putut fi protejat de pericol cu ajutorul acelor sisteme de alarmare sau de supraveghere video, scop care nici nu era urmărit, finalitatea dorită fiind aceea de a ajuta la identificarea postfactum a potenţialilor agresori şi de a realiza în timp optim relocarea în cazul deconspirării locuinţei.

Sistemul de supraveghere video nu era util nici măcar la identificarea agresorilor, întrucât imaginile înregistrate nu erau stocate în unitatea de calculator a O.N.P.M. (în consecinţă, nici nu puteau fi derulate înapoi), ci numai pe unitatea de calculator de la locuinţa martorului, astfel încât, în cazul în care agresiunea avea loc în locuinţă, era probabil că ipoteticul agresor ar fi distrus sau sustras unitatea de stocare a imaginilor din locuinţă, care era vizibilă.

Prin adresa nr. x/22 decembrie 2015, I.G.P.R.- Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (EEE.) a comunicat faptul că această unitate are o procedură de lucru comună cu O.N.P.M., în scopul extracţiei martorului cu locaţia deconspirată, precum şi relocării acestuia într-o zonă sigură, cu precizarea că "până în prezent nu au fost astfel de situaţii de urgenţă şi nu au fost astfel de situaţii comune de simulare a timpilor de reacţie, având în vedere că procedura a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2015".

De asemenea, au fost solicitate informaţii cu privire la implicarea I.G.P.R. - Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (D.C.T.I.) în procesul de montare a sistemelor de alarmă şi supraveghere video la locuinţele martorilor protejaţi, rezultând că sprijinul acordat a constat în: instalarea fizică a diferitelor echipamente IT, puse la dispoziţie de către lucrătorii O.N.P.M., pentru fiecare locaţie; cablare structurată; activităţi de configurare a echipamentelor de comunicaţii şi supraveghere video; oferirea suportului pentru instalarea fizică a sistemelor de alarmare antiefracţie şi antiincendiu.

Faţă de acest răspuns - primit prin adresa din 22 decembrie 2015 - a reieşit că structura D.C.T.I. nu a avut atribuţii în verificarea calităţii sau eficienţei funcţionării sistemelor montate, ulterior procesului de instalare, după cum nu a fost angrenată pentru consultanţă anterior achiziţionării echipamentelor.

Modalitatea lipsită de profesionalism în care se realiza montajul sistemelor de alarmă şi supraveghere video a reieşit şi din rapoartele întocmite de inculpaţii H. şi K., prin care au solicitat conducerii O.N.P.M. să remedieze neregulile sesizate.

S-a mai reţinut că, din documentele financiar-contabile aflate la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul A. a achiziţionat sisteme/componente sisteme/servicii de alarmă şi de supraveghere video în valoare totală de 82.409,07 RON, prin 18 achiziţii, după cum urmează:

1 Achiziţia în valoare de 3.438,90 RON (factura fiscală nr. x/28 mai 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/27 mai 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor"echipamente de reţea" - 4 buc. acces point-uri Wireless şi o rolă cablu FTP cat 6;

2. Achiziţia în valoare de 1.745,92 RON (factura fiscală nr. x/22 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/28 mai 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor "servicii pentru unele activităţi proprii asigurării protecţiei sporite la domiciliul martorilor protejaţi" - 6 buc. servicii transmisii date (imagini) cu IP fix;

3. Achiziţia în valoare de 1.455,76 RON (factura fiscală nr. x/11 iulie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat "asigurarea mijloacelor sporite de siguranţă necesare pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor" - achiziţia acumulatorului de 12V, serviciilor de configurare echipament supraveghere, camerei micro, setului cuple alimentare şi semnal;

4. Achiziţia în valoare de 758,80 RON (factura fiscală nr. x/27 iunie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/23 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 2 buc. monitoare 19 inch;

5. Achiziţia în valoare de 6.090,88 RON (factura fiscală nr. x/01 octombrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/26 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 2 sisteme de alarmă;

6. Achiziţia în valoare de 30.491,60 RON (factura fiscală nr. x/27 iunie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/27 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui "videowall", compus din 9 monitoare, cu sistem de prindere în perete pentru dispeceratul O.N.P.M., în vederea monitorizării sistemelor de supraveghere video existente la locuinţele martorilor;

7. Achiziţia în valoare de 1.730,20 RON (facturile fiscale nr. x/23 iulie 2014, nr. DED x/18 iulie 2014, nr. DED x/16 iulie 2014, nr. x din 18 iulie 2014, nr. x/10 iulie 2014, file x, bonurile fiscale - file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/10 iulie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor materiale (dibluri, cabluri, cleme, bandă izolatoare, pat pliant, convertoare video, canalet), pe baza unui referat de necesitate în care este justificată cumpărarea lor pentru "asigurarea funcţionării sistemului de achiziţionare date pentru monitoarele montate în dispeceratul O.N.P.M., în vederea asigurării sistemelor de securitate pentru martorii protejaţi".

8. Achiziţia în valoare de 1.203,40 RON (facturile fiscale nr. x/14 iulie 2014, nr. y/14 iulie 2014, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/11 iulie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei bucăţi adaptor cablu VGA-HDMI, pentru "asigurarea bunei funcţionări a transmisiilor de semnal, în vederea asigurării măsurilor sporite de siguranţă"

9. Achiziţia în valoare de 3.132,24 RON (factura fiscală nr. x/06 octombrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/30 septembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă locuinţă;

10. Achiziţia în valoare de 520,80 RON (factura fiscală nr. x/10 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/07 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei contacte radio, pentru completarea unui sistem de alarmă;

11. Achiziţia în valoare de 118 RON (factura fiscală nr. x/13 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/12 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui switch (comutator) necesar pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor;

12. Achiziţia în valoare de 105 RON (factura fiscală nr. x/17 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/13 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui cablu transmitere de date HDMI la DVI necesar pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor;

13. Achiziţia în valoare de 11.245,56 RON (factura fiscală nr. x/21 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/21 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de supraveghere locuinţă şi a unui router pentru asigurarea comunicaţiilor;

14. Achiziţia în valoare de 6.438,08 RON (factura fiscală nr. x/20 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x din 19 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă;

15. Achiziţia în valoare de 149,30 RON (facturile fiscale nr. x/26 noiembrie 2014 şi nr. x/27 noiembrie 2014, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "raportul justificativ" nr. x/02 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor materiale necesare executării operaţiunilor de montaj ale unui sistem de alarmă şi a unui sistem de supraveghere la locuinţa unui martor - 3 burghie, 1 pânză de bomfaier, prelungitor, 10 buc. diblu gips, 4 buc. şurub, 4 buc. priză, cablu alimentare;

16. Achiziţia în valoare de 282,72 RON (factura fiscală nr. x/29 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/22 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor "bunuri pentru unele activităţi proprii asigurării protecţiei sporite la domiciliul martorilor protejaţi" (asigurare stocare imagini, fişiere audio, transfer date sub formă electronică) - 6 buc. dispozitive de stocare cu memorie flash;

17. Achiziţia în valoare de 913,43 RON (factura fiscală nr. x/09 ianuarie 2015, fila x, vol. 11), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/14 ianuarie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a două buc. modem pentru transmisia imaginilor de la sistemele de supraveghere instalate la domiciliul martorilor protejaţi;

18. Achiziţia în valoare de 12.588,48 RON (factura fiscală nr. x/18 august 2015, fila x, vol 11), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/17 august 2015 . ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei buc. staţii de lucru complete, necesare pentru monitorizarea locaţiilor unde sunt relocaţi martorii protejaţi.

Inculpatul I., în calitate de împuternicit al directorului O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, a achiziţionat sisteme/componente sisteme/servicii de alarmă şi de supraveghere video în valoare totală de 39.169,12 RON, prin două achiziţii:

1. Achiziţia în valoare de 16.608,56 RON (factura fiscală nr. x/19 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul I. prin "nota justificativă" nr. x din 18 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor"sisteme de supraveghere video pentru locuinţele martorilor" - 3 buc. înregistrator video de reţea, 3 buc. HDD 4GB SATA, 1 buc. convertor CCTV analogic la IP, 3 buc. cameră video fixă tip box, 5 buc. cameră video IP video IP tip bullet, 3 buc. video IP tip Dome, 3 buc. cameră video disimulată;

2. Achiziţia în valoare de 22.560,56 RON (factura fiscală nr. x/19 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul I. prin "nota justificativă" nr. x/18 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 5 sisteme de alarmă pentru locuinţele martorilor.

Inculpatul J., în calitate de împuternicit al directorului O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, a achiziţionat sisteme/componente sisteme/servicii de alarmă şi de supraveghere video în valoare totală de 21.337,49 RON, prin trei 3 achiziţii:

1. Achiziţia în valoare de 2.329,01 RON (factura fiscală nr. x/27 martie 2015, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/27 martie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unei camere video IP tip bullet pentru sistemul supraveghere video montat la locuinţa martorilor protejaţi din dosarul nr. x/2014;

2. Achiziţia în valoare de 11.391,16 RON (facturile fiscale nr. x/04 mai 2015, y/30 aprilie 2015, z/05 mai 2015, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/24 aprilie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă în dosarul martorului protejat cu pseudonimul "LL."

3. Achiziţia în valoare de 7.617,32 RON (factura fiscală nr. x/20 iulie 2015, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/08 iulie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor componente sisteme de supraveghere (hard-disk pentru NVR, cameră cu infraroşu - 3 buc, convertor de semnal, 5 buc. adaptoare).

Totodată şi inculpatul C., în calitate de împuternicit al directorului O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, a achiziţionat sisteme/componente sisteme/servicii de alarmă şi de supraveghere video în valoare de 1.815,72 RON (facturile fiscale nr. x), achiziţia fiind dispusă prin "nota justificativă" nr. x/20 ianuarie 2015; s-a menţionat că bunurile sunt strict necesare pentru montarea sistemelor de supraveghere (canal cablu, polistiren expandat, prelungitor, bandă adezivă, coliere rapide, adeziv, spumă poliuretanică, dibluri, baterii, trafalet, pensulă, şpaclu, vopsea lavabilă, burghiu, chit reparaţii, sursă UPC - 2 buc, monitor - 2 buc, mouse - 2 buc.).

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comisă de A., cu complicitatea inculpaţilor C., D., I., G., K., în legătură cu achiziţionarea unor servicii de telefonie mobilă şi de internet, prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al O.N.P.M.-ului a încheiat contractul nr. x/12 februarie 2015, de furnizare servicii de telefonie mobilă şi internet, cu compania FFF., la un preţ estimat de 13.611,53 euro fără TVA, echivalentul sumei de 64.101,45 RON. Prin adresa nr. x/22 ianuarie 2016, O.N.P.M. a comunicat că a achitat parţial contractul antemenţionat, din fondurile alocate la articolul bugetar 20.30.30, respectiv facturile emise la 31 martie 2015 (5.535,24 RON), 13 mai 2015 (9.179,06 RON), 29 mai 2015 (5.000 RON), 02 iunie 2015 (972,85 RON), 23 iulie 2015 (5.000 RON), 24 iulie 2015 (2.850,78 RON), 27 august 2015 (6.000,93 RON), 22 septembrie 2015 (5.956,09 RON).

Inculpatul A. a fost sprijinit de inculpaţii C., D., I., G. şi K., care au participat la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe.

Astfel, în vederea încheierii contractului anterior menţionat, s-a întocmit referatul de necesitate nr. x/13 ianuarie 2015, semnat de inculpaţii K., C., I., G., D. şi aprobat de inculpatul A., în care s-a menţionat că, în conformitate cu art. 2 din OMAI nr. S/1237/2016, era necesară şi se propune achiziţionarea unui pachet de servicii de telefonie mobilă şi de internet, conform caietului de sarcini din anexa nr. 1, care cuprindea: 120 SIM-uri (urmând să se asigure 150 de SIM-uri, cu menţiunea că taxa de SIM să se achite numai pentru cartelele activate); buget gratuit pentru telefoane, care să asigure flota de telefoane, pe principiul 1 SIM activ = 1 telefon; cel puţin 50 din totalul numărului de aparate telefonice să fie tip SMART; restul de telefoane, de 50% din flotă să fie DUAL SIM (nu tip smart); convorbiri nelimitate şi gratuite în grup; convorbiri nelimitate şi gratuite în reţeaua ofertantului; minim 16.000 minute naţionale/lună/flotă, reportabile; minim 3000 SMS-uri în reţeaua ofertantului/lună/flotă; pentru cartelele de voce se va sigura conexiune 3G de minim 500 Mb lunar sau 60 Gb lunar/flotă; 19 abonamente de trafic de date de min. 3GB, la o viteză de transfer a datelor de minim 15 Mbps, 10 urmând să fie instalate pe tablete; un abonament de date de minim 150 GB, la o viteză de transfer a datelor de min. 20Mbps, cu instalare SIM pe modem simplu cu interfaţa USB 2.0; 17 abonamente tip SMS intensiv (n.n. pentru sistemele de alarmă).

În baza referatului de necesitate anterior menţionat, inculpatul K. a întocmit şi semnat nota justificativă nr. x/27 ianuarie 2015 şi a fost aprobată, în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite, de inculpatul C. Inculpatul K., în calitate de reprezentant al Compartimentului Logistică al O.N.P.M. a propus, referitor la achiziţia serviciilor de telefonie mobilă şi a serviciilor de internet, pentru perioada februarie - decembrie 2015, aprobarea pentru achiziţionarea serviciilor de telefonie şi mobilă şi a serviciilor de internet de la S.C. FFF. S.A., la preţul total de 1.049 euro fără TVA/lună, respectiv 1.300,76 euro cu TVA/lună şi achiziţionarea serviciilor de telefonie mobilă şi a serviciilor de internet să se realizeze din fondurile Programului de protecţie a martorilor, art. bugetar 20.30.30.

Pachetul de servicii achiziţionat, potrivit contractului de telefonie mobilă cu FFF., a fost ales în baza referatului de necesitate, care nu are o fundamentare temeinică în ceea ce priveşte numărul de tablete, smartphone-uri şi alte echipamente solicitate în caietul de sarcini şi nu au fost luate măsuri pentru modificarea/rezilierea contractului, ca urmare a imposibilităţii folosirii celor 139 de aparate solicitate (anexa la contract - file x, d.u.p.), situaţie în care obiectul contractului nu a fost îndeplinit raportat la valoarea acestuia. Aparatele în cauză se aflau, la data controlului I.G.P.R. din 25 septembrie 2015, în depozitul unităţii, astfel încât martorii protejaţi nu au putut beneficia de avantajele utilizării acestora .

În condiţiile în care au fost audiaţi martorii incluşi în Program, fiind studiate şi dosarele acestora, stabilindu-se că numai 20 persoane beneficiază de cartele SIM din partea O.N.P.M., fiindu-le încredinţate 19 terminale mobile (un martor a dorit numai cartelă), o parte dintre martori fiind instruiţi să nu folosească telefonul primit decât în relaţiile cu O.N.P.M. (cu cei 10 ofiţeri de legătură), pachetul de servicii achiziţionate a fost supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în Program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în Program.

Situaţia telefoanelor mobile repartizate persoanelor incluse în Program, în cele 20 de dosare care sunt finanţate de O.N.P.M., se prezintă astfel: în dosarul nr. x/2012, martorului "GGG." nu i s-a repartizat niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2013, familia "OO." a primit 3 (trei) telefoane mobile; în dosarul nr. x/2013, martorului "HHH." nu i s-a repartizat niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2007, martorului "III." nu i s-a repartizat niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2014, martorul "JJJ." (aflat în penitenciar) nu a primit telefon mobil; dosarul nr. x/2011, fiica martorei "KKK." (stabilită în străinătate) nu a primit niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2011, martora "KKK." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2008, martora "LLL." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2007, martorul "MMM." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2014, "NNN." (aflat în penitenciar) nu a primit telefon mobil; în dosarul nr. x/2015, martora "OOO." a primit o cartelă SIM; în dosarul nr. x/2015, familia martorului "MM." a primit 3 (trei) telefoane, iar familia martorului "NN.", 2 (două) telefoane; în dosarul nr. x/2014, martorul "LL." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2007, martora "PPP." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2008, martorul "QQQ." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2009, martorului "RRR." nu i s-a repartizat niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2013, martora "SSS." a primit 1 (un) telefon mobil; în dosarul nr. x/2014, privind o victimă minoră, nu s-a repartizat niciun telefon mobil; în dosarul nr. x/2015, familia martorului "TTT." a primit 2 (două) telefoane mobile; în dosarul nr. x/2013 familia cu pseudonimul "UUU." a primit 2 (două) telefoane mobile.

Conform documentelor, serviciile de telefonie mobilă pentru personalul M.A.I. se achiziţionează în mod centralizat, O.N.P.M.-ului fiindu-i solicitate anual necesităţile în acest sens, însă conducerea O.N.P.M. a preferat să îşi achiziţioneze acest tip de servicii din fondul pentru protecţia martorilor, profitând de faptul că nimeni nu cunoştea care sunt necesităţile reale ale martorilor.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpaţilor E. şi F., în legătură cu persoanele vătămate "S." şi "R.", prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în data de 27 iulie 2015, "S.", care a solicitat acordarea statutului de martor ameninţat şi protejarea datelor de identitate, persoană inclusă în programul de protecţie a martorilor, a formulat o plângere penală împotriva angajaţilor Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. Persoana care a depus plângerea penală a declarat iniţial că nu doreşte să participe în procesul penal ca persoană vătămată, dar acceptă să fie audiată ca martor, conform art. 81 alin. (2) din C. proc. pen.

În cuprinsul plângerii penale (procesul-verbal - file x, d.u.p.) "S." a sesizat că în cursul anului 2013 a fost inclusă în programul de protecţie a martorilor şi, pe parcursul derulării programului, ofiţerii O.N.P.M. au exercitat presiuni asupra martorei, în vederea obţinerii acordului acesteia pentru luarea unor măsuri care ar fi presupus cheltuieli inutile, în detrimentul celor utile. Urmare a acestor presiuni, martora a formulat o serie de sesizări administrative, la care a ataşat şi înregistrări private, pentru a se verifica existenţa unor abateri disciplinare. Potrivit percepţiei martorei, ceea ce a urmat reprezintă comportamente nelegale ale ofiţerilor O.N.P.M., motivate numai de dorinţa de răzbunare a acestora. Pe parcursul derulării programului, ofiţerii de legătură desemnaţi ai O.N.P.M. pentru martoră au fost cms. şef E. - cu identitatea acoperită "VVV." şi cms. şef F. - cu identitatea acoperită "WWW.".

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpaţilor A., F. şi E., în legătură cu dosarul martorului protejat P., prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în data de 17 iunie 2014, Direcţia Generală Anticorupţie s-a sesizat cu privire la existenţa unor indicii în legătură cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, comise de comisar şef E., comisar şef F. şi chestor de poliţie A., toţi din cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor în legătură cu persoanele incluse în program P., împreună cu soţia sa, O., mama sa, M. şi mătuşa sa, sora mamei, XXX.

Prin actul de sesizare, la încadrarea în drept s-a reţinut că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (18 acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 2014 - noiembrie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin achiziţii directe (sisteme de supraveghere video şi alarmare, componente necesare funcţionării acestora), neperformante sub aspectul aducerii la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 82.409,07 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în Program; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, O.N.P.M. a beneficiat de imaginea unui centru operaţional de monitorizare şi intervenţie pentru servicii de pază şi protecţie, iar furnizorii de produse şi servicii au beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate, plăţile fiind ordonate în baza înscrisurilor denumite "note justificative", cu nr. x.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate, activitatea infracţională fiind sprijinită şi de inculpaţii C., D., I., G., K., care au participat la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2009 - mai 2013, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, funcţionarii O.N.P.M, printre care inculpaţii A., în calitate de director O.N.P.M., E. şi F., ultimii în calitate de ofiţeri de legătură desemnaţi pentru martorul protejat P. şi familia acestuia, compusă din O., M., XXX. (mătuşă), şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program, fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în contextul în care, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program, inculpatul C., împreună cu alţi funcţionari O.N.P.M., a sprijinit activitatea infracţională, participând la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate.

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în data de 20 ianuarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul C., în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite (a semnat pentru directorul O.N.P.M.) şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin achiziţii directe (componente necesare funcţionării unor sisteme de supraveghere video şi alarmare), neperformante sub aspectul aducerii la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 1.815,72 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, O.N.P.M. a beneficiat de imaginea unui centru operaţional de monitorizare şi intervenţie pentru servicii de pază şi protecţie, iar furnizorii de produse şi servicii au beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate, plata fiind ordonată în baza înscrisului denumit "notă justificativă", cu nr. x/20 ianuarie 2015.

În sarcina inculpatei D. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în contextul în care, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program, inculpata D., împreună cu alţi funcţionari O.N.P.M., a sprijinit activitatea infracţională, participând la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate.

În sarcina inculpatei G. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în contextul în care, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program, inculpata G., împreună cu alţi funcţionari O.N.P.M., a sprijinit activitatea infracţională, participând la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate.

În sarcina inculpatului I. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în contextul în care, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program, inculpatul I., împreună cu alţi funcţionari O.N.P.M., a sprijinit activitatea infracţională, participând la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate.

În sarcina inculpatului I. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în data de 18 decembrie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul I., în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite (a semnat pentru directorul O.N.P.M.), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin achiziţii directe (sisteme de supraveghere video şi alarmare, componente necesare funcţionării acestora), neperformante sub aspectul aducerii la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 39.169,12 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, O.N.P.M. a beneficiat de imaginea unui centru operaţional de monitorizare şi intervenţie pentru servicii de pază şi protecţie, iar furnizorii de produse şi servicii au beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate, plăţile fiind ordonate în baza înscrisurilor denumite "note justificative", cu nr. x/2014 şi nr. x/2014.

În sarcina inculpatului J. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada martie - iulie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul J., în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite (a semnat pentru directorul O.N.P.M.), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin achiziţii directe (sisteme de supraveghere video şi alarmare, componente necesare funcţionării acestora), neperformante sub aspectul aducerii la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 20.804,72 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, O.N.P.M. a beneficiat de imaginea unui centru operaţional de monitorizare şi intervenţie pentru servicii de pază şi protecţie, iar furnizorii de produse şi servicii au beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate, plăţile fiind ordonate în baza înscrisurilor denumite "note justificative".

În sarcina inculpatului J. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în contextul în care, în luna februarie 2015, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în program, inculpatul J., împreună cu alţi funcţionari O.N.P.M., a sprijinit activitatea infracţională, participând la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe; urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate.

În sarcina inculpatului E. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2013 - noiembrie 2015, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii cms. şef E. şi cms. şef F., acţionând în calitate de ofiţeri de legătură desemnaţi pentru martorii protejaţi cu pseudonimele "R." şi "S.", şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program, iniţial pentru reducerea cheltuielilor necesare martorilor şi, ulterior, în scopul pedepsirii acestora pentru petiţiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al M.A.I., fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

În sarcina inculpatului E. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2009 - mai 2013, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, funcţionarii O.N.P.M, printre care inculpaţii chestor de poliţie A., în calitate de director O.N.P.M., cms. şef E. şi cms. şef F., ultimii în calitate de ofiţeri de legătură desemnaţi pentru martorul protejat P. şi a familiei acestuia, compusă din O., M., XXX. (mătuşă), şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program, fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

În sarcina inculpatului F. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2013 - noiembrie 2015, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii cms. şef E. şi cms. şef F., acţionând în calitate de ofiţeri de legătură desemnaţi pentru martorii protejaţi cu pseudonimele "R." şi "S.", şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program, iniţial pentru reducerea cheltuielilor necesare martorilor şi, ulterior, în scopul pedepsirii acestora pentru petiţiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al M.A.I., fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

În sarcina inculpatului F. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2009 - mai 2013, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, funcţionarii O.N.P.M, printre care inculpaţii chestor de poliţie A., în calitate de director O.N.P.M., cms. şef E. şi cms. şef F., ultimii în calitate de ofiţeri de legătură desemnaţi pentru martorul protejat P. şi a familiei acestuia, compusă din O., M., XXX. (mătuşă), şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program, fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

Curtea a constatat că nici în cadrul descrierii situaţiei de fapt (punctele 4 şi 5, file x, respectiv punctele 7 şi 8, file x din rechizitoriu) ce se circumscrie acestor acuzaţii aduse inculpaţilor, şi nici în cadrul încadrării în drept nu se menţionează în concret care sunt acele atribuţii de serviciu care au fost încălcate ori care au fost îndeplinite în mod defectuos şi în ce acte normative sunt acestea prevăzute. Mai mult decât atât, Curtea a constatat că în cazul unora dintre infracţiuni (faptele de abuz în serviciu în legătură cu persoanele vătămate "S." şi "R.", precum şi P.) nici situaţia de fapt nu este reţinută, fiind direct prezentate probele administrate în cauză.

Astfel, Curtea a reţinut că în cadrul descrierii situaţiei de fapt corespunzătoare infracţiunilor de abuz în serviciu (abuz în serviciu prevăzut de art. 297 alin. (1) din C. pen., precum şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzut de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000) se face trimitere la dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, însă doar pentru a indica procedura achiziţionării sistemelor de alarmă şi supraveghere video ("produsele/serviciile referitoare la sistemele de alarmă şi supraveghere video au făcut obiectul procedurilor de achiziţie directă, reglementate de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, după ce, în prealabil, reprezentantul compartimentului logistică a întocmit documente intitulate "notă justificativă", aprobate de directorul O.N.P.M., A., în calitate de ordonator terţiar de credite şi, respectiv, de împuterniciţii acestuia, C., J. şi I."). O altă referire la o dispoziţie legală, şi ultima, de altfel, este aceea vizând dispoziţiile art. 2 din OMAI nr. S/1237/2006, dar nu ca o normă încălcată de vreunul dintre inculpaţi, ci ca o justificare a necesităţii achiziţionării unui pachet de servicii de telefonie menţionată în referatul de necesitate nr. x/13 ianuarie 2015.

Însă, Curtea a mai reţinut că, în cadrul rechizitoriului, acuzarea a înţeles să facă unele "precizări normative, cu caracter specific", fiind menţionate dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 682/2002, care vizează înfiinţarea O.N.P.M. şi art. 23 din Legea nr. 682/2002, care reglementează caracterul autonom al fondurilor băneşti gestionate de O.N.P.M., precum şi H.G. nr. 760/14 mai 2004 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002, cu referire la dispoziţiile articolelor ce vizează finanţarea programului, metodologia gestionării fondurilor, aprobarea bugetului şi caracterul secret al actelor elaborate în aplicarea acestui regulament. Totodată, au mai fost invocate şi dispoziţii din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, care au fost declasificate, vizând fondul pentru programul de protecţie a martorilor şi gestionarea acestuia.

În concluzie, Curtea a reţinut că acuzarea, prin actul de sesizare a instanţei de judecată, nu a indicat nicio dispoziţie legală, regulamentară, cuprinsă în coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc. care să fi fost încălcată de inculpaţii anterior menţionaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu o singură excepţie în cazul inculpatei G. Mai mult decât atât, acuzarea nu a indicat în concret care atribuţie de serviciu a fost încălcată de fiecare dintre inculpaţii care au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, menţionând la modul general că inculpaţii "şi-au încălcat atribuţiile de serviciu" şi nici nu a fost indicat care este modul defectuos şi ce dispoziţie legală sau măcar infralegală a fost nesocotită în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, acolo unde s-a reţinut că inculpaţii "şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu".

Curtea a constatat că rechizitoriul a fost întocmit (27 ianuarie 2016) anterior publicării deciziei nr. 405/2016 (M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016) a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin care s-a reconfigurat infracţiunea de abuz în serviciu, însă nici după publicarea acestei decizii nu au fost indicate de către acuzare atribuţiile de serviciu încălcate şi nici dispoziţiile legale care le prevăd.

S-a reţinut că conform art. 297 alin. (1) din C. pen. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică." Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

De asemenea, s-a reţinut că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08 iulie 2016 şi, respectiv nr. 504/30 iunie 2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu - atât în varianta tip, reglementată de art. 297 alin. (1) din C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen. - a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Astfel, instanţa de contencios constituţional a restrâns în mod substanţial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405/15 iunie 2016 - pe care le-a aplicat, ulterior, şi cu prilejul verificării constituţionalităţii prevederilor art. 248 din C. pen. anterior (decizia nr. 392/06 iunie 2017, paragrafele 31 - 38) - că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înţelesul legii penale, acele comportamente ale funcţionarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului.

În acest sens, Curtea a reţinut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară" (paragraful 59), ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a abuzului în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fişei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal (paragraful 64).

Ca atare, instanţa constituţională a concluzionat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (paragraful 65).

Aşadar, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, fiind exterioare normativului penal substanţial regăsit în art. 246 din C. pen. (1969), art. 248 din C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) din C. pen. şi, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcţionar ale dispoziţiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităţilor publice centrale sau locale, regulamente de funcţionare sau organizare internă ale entităţilor publice, coduri etice sau deontologice, fişe ale postului, etc.

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/entităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele deciziei nr. 405/15 iunie 2016 (paragrafele 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei.

Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, s-a constatat că analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în Ordine) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

De asemenea, s-a constatat că defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislaţia secundară doar în situaţia în care acestea transpun ca atare dispoziţii exprese din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nu şi în cazul în care îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care adaugă, completează sau chiar modifică ori contravin actelor normative de reglementare primară.

În atare situaţie, instanţa este obligată să verifice, în primul rând, împrejurarea dacă inculpaţii trimişi în judecată au încălcat, în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu, dispoziţii din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.

Aşa fiind, în analiza infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J. şi K., precum şi a celor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., E. şi F., Curtea s-a raportat, pe de o parte, la modalitatea în care aceste infracţiuni au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei de judecată (obiectul judecăţii), iar pe de altă parte, la dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost interpretate în sens constituţional prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, anterior menţionată.

Obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare. Prin "fapta" la care face trimitere dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen. nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice.

În coordonatele de analiză astfel determinate, Curtea a constatat că elementele materiale ale laturilor obiective ale infracţiunilor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J., K., E. şi F. prin actul de sesizare, constau fie în "îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu", fie în "încălcarea atribuţiilor de serviciu", fără însă a se preciza atribuţia de serviciu reglementată expres prin legislaţia primară (nici măcar prin legislaţia secundară), care a fost îndeplinită prin încălcarea legii, respectiv fără a se preciza care atribuţie de serviciu reglementată expres prin legislaţia primară sau chiar secundară a fost încălcată de către inculpaţi.

Or, Curtea a constatat că Ministerul Public, în cuprinsul actului procedural, nu a adus minime precizări referitoare la acele comportamente ale funcţionarilor publici (A., C., D., G., I., J., K., E. şi F.) care sunt interzise prin legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, în concret, atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară neîndeplinite sau îndeplinite în mod defectuos de către aceştia.

Mai mult decât atât, nu a adus astfel de precizări nici prin raportare la legislaţia secundară, în raport de care Curtea să facă propria evaluare asupra defectuozităţii în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu şi a măsurii în care eventualele dispoziţii din acte infralegale a căror încălcare ar fi fost imputată funcţionarilor publici preiau/transpun, detaliază sau explicitează norme exprese şi neechivoce din legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

În lipsa acestora, Curtea s-a aflat în imposibilitate de a verifica corespondenţa dintre împrejurările faptice reţinute în acuzare prin rechizitoriu şi tiparul normei de incriminare în care au fost încadrate, art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost reconfigurat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08 iulie 2016 şi, respectiv, nr. 504/30 iunie 2017.

În consecinţă, Curtea a reţinut că faptele de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu, în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J. şi K., precum şi faptele de abuz în serviciu, astfel cum au fost reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., E. şi F. prin actul de sesizare, nu mai sunt prevăzute de legea penală, constatând incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare şi continuarea exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Având în vedere şi încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu, astfel cum a fost reţinută prin încheierea de şedinţă din data de 12 noiembrie 2020, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea:

- inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- inculpatei D. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatului E. pentru săvârşirea a două infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- inculpatului F. pentru săvârşirea a două infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- inculpatei G. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele astfel cum au fost reţinute în sarcina acestora nu sunt prevăzute de legea penală.

Curtea nu a primit solicitarea inculpaţilor de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. întrucât, aşa cum s-a expus anterior, există modificări fizice în realitatea obiectivă, situaţie în care nu se poate susţine inexistenţa faptelor în materialitatea lor.

O situaţie aparte se regăseşte în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. reţinute în sarcina inculpatei G., din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea reţinând că inculpata G., în calitatea de psiholog, a fost desemnată să asigure consilierea psihologică a martorului cu identitate protejată "N." şi a familiei acestuia compusă din soţie - martorul "YYY." şi fiică, pe parcursul derulării programului.

În contextul unor probleme de adaptare la programul de protecţia martorilor şi de prezentare a eventualelor riscuri la care poate fi supus, dar şi în contextul unor neînţelegeri în familie, martorul "N." a avut o cădere psihică, situaţie în care, în seara zilei de 14/15 iunie 2013, s-a deplasat în parcul Cişmigiu cu intenţia de a se sinucide, şi a apelat-o telefonic pe inculpata G., în considerarea calităţii acesteia de psiholog desemnat pe parcursul derulării programului.

În esenţă, martorul "N." i-a mărturisit inculpatei G. că intenţiona să se sinucidă, prin ingerarea unor medicamente pe care le avea asupra sa, întrucât nu vedea o altă soluţie de ieşire din problemele personale şi ale familiei sale, situaţie în care inculpata a vorbit foarte mult timp, încercând să-l convingă să se ducă acasă, să se liniştească, să înţeleagă că va fi bine şi că va găsi soluţii până la urmă, convorbire ce a durat aproximativ o oră-o oră jumătate cu scurte întreruperi, în timp ce inculpata G. împreună cu martorii ZZZ. şi Y. se întorceau dintr-o misiune din judeţul Brăila către Bucureşti.

După ce martorul "N." a terminat convorbirea cu inculpata, şi-a pus în aplicare planul de suicid, ingerând mai multe medicamente pe care le avea asupra sa, după care a sunat-o pe fiica sa şi prin intermediul acesteia martorul "YYY.", soţia persoanei vătămate, a aflat ce a făcut, respectiv că a ingerat nişte medicamente şi că intenţiona să se sinucidă din cauza evenimentelor de viaţă din ultima perioadă.

După ce a încheiat convorbirea telefonică cu soţul său, martorul "YYY." l-a sunat imediat pe ofiţerul de legătură VV., care i-a spus că nu poate să îi ajute cu nimic întrucât era plecat din Bucureşti pentru a participa la un examen, îndrumând-o să sune celălalt ofiţer de legătură.

Cu ajutorul unui prieten, persoana vătămată "N." a ajuns la spitalul Floreasca, unde în aceeaşi noapte a ajuns şi o rudă a membrului clanului interlop denunţat de persoana vătămată, în legătură cu care i se şi acordase statutul de martor protejat.

În atare situaţie, a doua zi a solicitat externarea de teamă să nu fie văzut de familia de interlopi care veniseră la spital după ruda sa, externare care i-a fost acordată la cerere.

Din raportul criminalistic nr. 330.411 din 14 ianuarie 2016, a rezultat că răspunsurile afirmative al persoanei vătămate "N." la întrebările:

"Aţi discutat cu G. despre intenţia de a vă sinucide în noaptea de 14/15 iunie 2013?", "I-aţi spus psihologului G. că aveţi o funie cu care intenţionaţi să vă spânzuraţi în parc, în noaptea de 14/15 iunie 2013?", "I-aţi comunicat telefonic, în noaptea de 14/15 iunie 2013, psihologului G. că vreţi să vă sinucideţi prin ingerarea unor medicamente?" nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpata G. a refuzat testul poligraf, după ce, în prealabil, a negat că, în noaptea de 14/15 iunie 2013, ar fi discutat cu persoana vătămată "N." despre vreo intenţie de suicid. Inculpata a susţinut că, într-adevăr, a vorbit la telefon cu martorul protejat, însă numai despre o ceartă conjugală.

Curtea a constatat că declaraţiile părţii civile "N." şi ale martorului "YYY.", se coroborează în mare parte şi cu declaraţiile martorilor ofiţeri de legătură AAAA., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei de judecată (declaraţie file x, d.i.) şi VV., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei de judecată (declaraţie file x, d.i.). Martora AAAA. şi-a amintit că între martora "YYY." şi inculpata G. au existat discuţii cu privire la faptul că, în noaptea în care a avut loc tentativa de suicid a persoanei vătămate "N.", psihologul cunoştea despre această intenţie şi nu a făcut nimic.

La rândul său, martora ZZZ. a confirmat, prin declaraţia dată în faza de urmărire penală şi menţinută în faţa instanţei de judecată, faptul că, într-o seară din vara anului 2013, în timp ce venea dintr-o misiune cu colegii săi, Y. şi G., aceasta din urmă a vorbit la telefon cu un martor o perioadă lungă de timp. Ulterior, martora a aflat că persoana cu care vorbise la telefon G. era martorul protejat "N.", care a încercat să se sinucidă, act apreciat de psihologul G. ca fiind "demonstrativ".

Curtea a constatat că probele testimoniale se coroborează cu fişa de externare de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, în care se menţionează că pacientul "N." a fost internat în data de 15 iunie 2013, ora 06:01, în urma ingestiei polimedicamentoase, împreună cu alcool, cu aproximativ 4 ore înainte de ora internării. A fost externat la 15 iunie 2013, ora 14:10, contrar avizului medical de continuare a supravegherii medicale. Printre recomandările medicale a figurat evaluarea psihiatrică în ambulatoriu, în reţeaua teritorială.

Prin actul de sesizare, Curtea a constatat că la încadrarea în drept, în sarcina inculpatei G. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata G., în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. şi desemnată cu evaluarea şi asistenţa psihologică a martorului protejat cu pseudonimul "N.", nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în condiţiile în care martorul protejat antemenţionat i-a adus la cunoştinţă intenţia şi motivaţiile de a comite un act suicidar, iar tentativa de suicid a avut loc, fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program.

Însă, la situaţia de fapt, la prezentarea acestei fapte, s-a reţinut în mod concret că inculpata G., în calitate de psiholog şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu (a exercitat activităţi de consiliere psihologică fără atestat de liberă practică în domeniu şi a evaluat o problemă de sănătate mintală la telefon, fără calificarea de medic psihiatru), iar, în calitate de comisar de poliţie, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a interveni în ajutorul unei persoane care, din cauza tulburării psihice, reprezenta un pericol iminent pentru propria persoană, încălcând obligaţiile stabilite de art. 10 alin. (1) şi art. 59 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, art. 4 lit. f) şi art. 5 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 257/2007, privind activitatea de psihologie în M.A.I., publicat în M. Of. , Partea I nr. 566/2007 (în vigoare până la 15 aprilie 2015, când s-a publicat noul Ordin MAI în domeniu, respectiv Ordinul nr. 23/2015), art. 26 alin. (1), art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române .

Preliminar analizei corespondenţei infracţiunii de abuz în serviciu reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatei G. cu tiparul infracţiunii, astfel cum a fost reconfigurat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, Curtea nu a reţinut susţinerea acuzării în sensul că inculpata a exercitat activităţi de consiliere psihologică fără atestat de liberă practică în domeniu, întrucât contrariul rezultă din atestatul de liberă practică (aflat în fotocopie la dosar instanţă) eliberat inculpatei G. de către Colegiul Psihologilor din România la data de 07 martie 2011 sub nr. x, deci anterior datei comiterii faptei de abuz în serviciu reţinută în sarcina acesteia (14/15 iunie 2013).

În analiza infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei G., Curtea s-a raportat la dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost interpretate în sens constituţional prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, precum şi la situaţia de fapt reţinută de acuzare în rechizitoriu.

Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută de procuror în actul de sesizare, îl reprezintă îndeplinirea de către inculpată a atribuţiilor de serviciu în mod defectuos atribuţiile de serviciu (a exercitat activităţi de consiliere psihologică fără atestat de liberă practică în domeniu şi a evaluat o problemă de sănătate mintală la telefon, fără calificarea de medic psihiatru), iar, în calitate de comisar de poliţie, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a interveni în ajutorul unei persoane care, din cauza tulburării psihice, reprezenta un pericol iminent pentru propria persoană.

În acest sens, s-a invocat că inculpata a încălcat prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 59 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, art. 4 lit. f) şi art. 5 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 257/2007, privind activitatea de psihologie în M.A.I., publicat în M. Of. , Partea I nr. 566/2007 (în vigoare până la 15 aprilie 2015, când s-a publicat noul Ordin MAI în domeniu, respectiv Ordinul nr. 23/2015) şi art. 26 alin. (1), art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Ordinul M.A.I. face parte din legislaţia secundară şi, aşa cum s-a arătat anterior, acesta poate fi reţinut numai în măsura în care preia, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

Ordinul M.A.I. nr. 257/2007, deşi se face referire la Legea nr. 213/2004 (privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România) şi la Legea nr. 319/2006 (privind securitatea şi sănătatea în muncă), nu detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute în acestea, ci, aşa cum rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 1 al acestui ordin, instituie normele referitoare la activitatea de psihologie în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, situaţie în care nu poate fi reţinut la analiza tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei G. întrucât s-ar contraveni deciziei Curţii Constituţionale, care este general obligatorie.

Astfel fiind, în verificarea tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a analizat încălcarea obligaţiilor stabilite de art. 10 alin. (1) şi art. 59 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice şi art. 26 alin. (1), art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Conform art. 10 din Legea nr. 487/2002 (în vigoare în luna iunie 2013, data faptei), "(1) Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru.

(2) Evaluarea se va realiza în instituţii de sănătate mintală, autorizate şi acreditate conform legii.".

Din această dispoziţie legală Curtea a constatat că evaluarea sănătăţii mintale este un proces complex ce poate fi realizată de un medic psihiatru într-un institut de sănătate mintală, autorizat şi acreditat conform legii. Or, inculpata G. nu a efectuat o evaluare a sănătăţii mintale, ci o consiliere psihologică acordată unui martor inclus în programul de protecţia martorului, respectiv martorului cu identitate protejată "N.", în calitatea sa de psiholog desemnat pentru familia OO. pe parcursul derulării programului, situaţie în care Curtea nu a reţinut ca incidentă în cauză această dispoziţie legală invocată de procuror.

S-a mai susţinut de către procuror prin rechizitoriu că inculpata G. a încălcat atribuţii de serviciu ce-i reveneau în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) lit. d) din Legea 487/2002.

În primul rând, Curtea a reţinut că art. 59 din Legea nr. 487/2002 (în vigoare în luna iunie 2013, data faptei, dar şi în formele ulterioare, inclusiv forma la zi a actului) este structurat doar într-un singur alineat şi fără litere. Dispoziţiile legale enunţate de procuror se regăsesc în art. 56 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, care prevăd că "Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror."

Curtea a constatat că nici această dispoziţie legală nu este aplicabilă situaţiei din speţă, întrucât nu s-a pus problema unei solicitări de internare nevoluntară. De altfel, procurorul doar o enunţă fără să indice în mod concret în ce ar consta încălcarea acesteia de către inculpata G. În plus, a observat că această dispoziţie legală are caracter general (cuprinsă în Legea privind sănătatea mintală şi protecţia persoanei cu tulburări psihice) şi nu poate fi considerată ca o atribuţie de serviciu reglementată expres prin legislaţia primară, prin norme clare şi predictibile, aşa cum se reţine de Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată.

În final, s-a mai reţinut că inculpata G. şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, încălcând şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 1, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002.

Potrivit art. 26 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 218/2002 "Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: 1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii; [...]"

Art. 38 din acelaşi act normativ prevede că "Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea.", iar art. 39 prevede că "Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură şi, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun."

Conform deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului, iar stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie, dat fiind faptul că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave.

Or, Curtea a constatat că normele invocate de procuror (art. 26 alin. (1) pct. 1, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002) au caracter general (ce reglementează atribuţiile principale ale Poliţiei Române şi ale poliţistului) şi nu pot fi considerate ca o atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, prin norme clare şi predictibile, aşa cum se reţine de Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată, mai ales în contextul în care, aşa cum rezultă din fişa postului, inculpata G. îndeplinea funcţia de Şef Birou Psihologie în cadrul O.N.P.M., iar atribuţiile sale de serviciu (pe care acuzarea pretinde că le-a încălcat) erau strâns legate de activitatea de evaluare psihologică şi de asistenţă psihologică a martorilor care urmau să fie incluşi sau care erau deja în programul de protecţia martorilor.

În atare situaţie, Curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, nu este întrunit în cauză. În concluzie, nici fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatei G. nu este prevăzută de legea penală, cauză care, în plan procesual, împiedică exercitarea acţiunii penale.

Curtea, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la infracţiunea de INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR, reţinută în sarcina inculpatului A., Curtea a reţinut următoarele:

Sub aspect factual, Curtea a reţinut că, la data de 04 august 2015, persoana vătămată Q., aflată în biroul directorului O.N.P.M., inculpatul A., i-a adus la cunoştinţă acestuia din urmă că măsurile dispuse de către şeful său direct, inculpatul C., sunt măsuri de hărţuire profesională a sa, solicitându-i să intervină în calitatea sa de director. În acest context, inculpatul A. i-a comunicat persoanei vătămate Q. că nu poate interveni în deciziile luate de şeful de serviciu, inculpatul C., întrucât i-ar submina autoritatea acestuia şi, totodată, i-a sugerat să se gândească dacă atitudinea şefului său nu se datorează tocmai atitudinii sale de contestare a autorităţii acestuia şi a faptului că a semnat reclamaţii alături de colegi, cu ocazia controalelor efectuate de I.G.P.R., îndrumându-l să-şi schimbe această poziţie dacă doreşte să beneficieze de un climat normal la locul de muncă.

Procedând la analiza acuzaţiei aduse inculpatului A. în raport cu situaţia de fapt Curtea a reţinut că conform art. 272 alin. (1) din C. pen. "Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni."

În speţă, s-a reâinut că acuzaţia adusă inculpatului A. prin actul de sesizare o constituie încercarea acestuia, în calitate de director O.N.P.M., de a o determina pe persoana vătămată Q. să nu mai formuleze sesizări penale şi să nu mai dea declaraţii defavorabile conducerii O.N.P.M., cu prilejul cercetărilor penale, utilizând afirmaţii cu vădit caracter intimidant şi ameninţări referitoare la continuarea acţiunilor de hărţuire profesională.

Din această acuzaţie a rezultat că elementul material al laturii obiective îl constituie atât constrângerea morală, psihică (ameninţări) referitoare la continuarea acţiunilor de hărţuire profesională, cât şi utilizarea de afirmaţii cu vădit caracter intimidant.

Sub aspectul constrângerii, Curtea a reţinut că aceasta trebuie să fie de natură a inspira celui asupra căruia se execută un sentiment de temere, din cauza căruia el nu mai are deplina libertate psihică. Deşi nu este necesar ca nivelul de constrângere psihică să aibă intensitatea specifică infracţiunii de ameninţare (legiuitorul optând pentru utilizarea unui termen cu un înţeles mai larg), răul ce face obiectul ameninţării trebuie să aibă, totuşi, un caracter real şi serios, susceptibil în mod obiectiv a limita libertatea de decizie a celui constrâns şi a-l determina să acţioneze în concordanţă cu solicitările făptuitorului. Aptitudinea coercitivă a ameninţării trebuie evaluată prin raportare la conţinutul exact al afirmaţiilor făcute de autorul infracţiunii în contextul concret al cauzei, nicidecum în raport de interpretarea subiectivă dată acestor afirmaţii de către subiectul pasiv secundar.

Or, în speţă, din procesul-verbal de redare a conversaţiei purtate la data de 04 august 2015 Curtea a observat că inculpatul A. nu foloseşte un ton autoritar, agresiv şi nici cuvinte care să sugereze o astfel de atitudine, iar partea civilă Q. discută liber, deschis, chiar aducându-i la cunoştinţă inculpatului că a mai formulat şi alte rapoarte ("Păi şi azi am făcut trei rapoarte [...] Azi am făcut trei rapoarte. Nu se opreşte. Într-una dă..."), acesta răspunzându-i prin "Foarte bine!".

Din modalitatea în care discuţia dintre cei doi s-a derulat şi din remarcile făcute de către inculpatul A. cu privire la conduita pe care partea civilă o putea adopta (Eu. .. Eu te-am înţeles! Deci, crede-mă! Eu de asta am vrut să vorbesc cu tine. Nu-ţi zic, nu ţi-am zis şi nici nu vreau să-ţi spun...[...] Nu vreau nici să mă bag ă... Faci exact aşa cum crezi tu. Dacă tu crezi că eşti... Ţi-a ajuns şi...[...] E decizia ta! [...]...[neinteligibil]...Este opţiunea ta! [...] Nu, deci! Că nu-ţi cer să te schimbi. Dacă tu vrei să te schimbi, nu aştepta să schimbe C. sau ceilalţi. Schimbă-te tu şi fă dovada că eşti altfel decât .[...] deci, ţi-am zis: dacă vrei să-ţi fie mai bine, analizează-ţi ...[neinteligibil]... De tine depinde în cea mai mare parte!) Curtea a reţinut că inculpatul i-a sugerat părţii civile care este cauza acelor atitudini ale inculpatului C., pe care aceasta le-a resimţit ca pe o hărţuire profesională şi cum ar putea să le evite pe viitor.

Curtea a apreciat că în absenţa utilizării oricăror altor mijloace care să imprime afirmaţiilor inculpatului A. un caracter ameninţător (cum ar fi, de exemplu, tonul agresiv), îndemnurile făcute de acesta cu privire la comportamentul pe care partea civilă, dacă doreşte, îl poate adopta, sunt lipsite de aptitudinea de a limita libertatea psihică a părţii civile şi nu reprezintă concretizarea unei forme de constrângere morală.

Noţiunea de "altă faptă cu efect vădit intimidant", ca modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii analizate, în opinia Curâii desemnează orice altă activitate a făptuitorului, licită sau ilicită, orientată împotriva celui care doreşte să sesizeze organele de urmărire penală, a dat sau urmează să dea declaraţii într-o procedură judiciară, susceptibilă să genereze o stare de presiune sau de nesiguranţă suficient de accentuată pentru a-l determina pe acesta din urmă să ia în considerare solicitările ilicite ale făptuitorului. Spre deosebire de varianta constrângerii, care se poate realiza prin cuvinte, o faptă cu efect vădit intimidant presupune un demers factual propriu-zis al făptuitorului, adică o manifestare în sfera realităţii obiective, îndreptată, direct sau indirect, împotriva subiectului pasiv secundar şi susceptibilă a avea asupra acestuia din urmă efectul intimidant prevăzut de lege.

În speţă, acuzarea a făcut trimitere tot la utilizarea unor afirmaţii care ar avea vădit caracter intimidant. Întrucât în actul de sesizare, procurorul nu a făcut distincţia dintre afirmaţiile cu vădit caracter intimidant şi ameninţările referitoare la continuarea acţiunilor de hărţuire profesională, Curtea a avut în vedere aceleaşi discuţii purtate între inculpat şi partea civilă în data de 04 august 2015.

În opinia Curţii, afirmaţiile incriminate nu se circumscriu nici unei fapte cu efect vădit intimidant, ca modalitate alternativă de comitere a infracţiunii, întrucât simpla sugestie, îndrumare făcută de inculpat părţii civile nu reprezintă eo ipso un demers factual apt să producă asupra părţii civile efectul intimidant prevăzut de lege.

Totodată, Curtea a reţinut că, în speţă nu este întrunită nici cerinţa esenţială referitoare la conţinutul determinării. Astfel, conform art. 272 alin. (1) din C. pen., încercarea de determinare vizează atât omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, cât şi împiedicarea dării ori retragerea declaraţiilor sau darea de declaraţii mincinoase.

În actul de acuzare, sub acest aspect, procurorul a reţinut că inculpatul A. a încercat să o determine pe persoana vătămată Q. să nu mai formuleze sesizări penale şi să nu mai dea declaraţii defavorabile conducerii O.N.P.M., iar în dovedire a făcut trimitere la două rapoarte întocmite de partea civilă Q. şi înaintate către I.G.P.R. şi o declaraţie dată de Q., în calitate de martor, la 14 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014 .

Astfel, s-a reţinut de către procuror că "Sesizările formulate şi declaraţiile date de a.s.p. Q. au fost identificate, în parte, astfel:

- raportul întocmit de a.s.p. Q., din data de 04 aprilie 2012, înaintat de către I.G.P.R. Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu raportul de control nr. x/10 februarie 2015 (la care a fost ataşat materialul de control nr. x), prin care a sesizat faptul că A. a dispus efectuarea unei misiuni fictive, cu autovehiculul x, documentele fiind întocmite în fals. Astfel, sub pretextul organizării unei misiuni de însoţire a unui martor - fără corespondent în realitate - Q. s-a deplasat într-o localitate din judeţul Călăraşi, în data de 19 decembrie 2011, de unde a adus un porc la sediul O.N.P.M. În aceeaşi zi, 19 decembrie 2011, au preparat mâncarea care a fost servită a doua zi, la 20 decembrie 2011, în sala oficiului. În data de 20 decembrie 2011, Q. a declarat că nu a fost în misiune, în judeţul Călăraşi, aşa cum este menţionat în foaia de parcurs.

- raportul întocmit de a.s.p. Q., din data de 10 ianuarie 2015, înaintat de către I.G.P.R. Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu raportul de control nr. x/10 februarie 2015, prin care a sesizat infracţiunile de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu. În cuprinsul raportului, agentul de poliţie a făcut referire şi la celelalte sesizări:

"eu şi colegii mei dorim să ştim de ce faptele care constituie infracţiuni nu au fost declinate la unitatea de parchet competentă, neînaintarea către parchet a acestor fapte, constituie tot infracţiune, de favorizarea infractorului "

- declaraţia dată de Q., în calitate de martor, la 14 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014 (conexat prezentei cauze), al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în cadrul căreia a relatat aspecte relevante sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, de către cms. şef E., în raport cu martorul protejat P., reluând şi aspectele sesizate în raportul din 10 ianuarie 2015, respectiv săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, de către A."

Raportul întocmit de agentul şef de poliţie Q., din data de 04 aprilie 2012 a fost înaintat către I.G.P.R. - Direcţia Control Intern . Şi cel de-al doilea raport invocat de procuror, raportul din data de 10 ianuarie 2015 a fost înaintat de partea civilă Q. tot către I.G.P.R - Direcţia Control Intern .

Curtea a reţinut că conform art. 55 din C. proc. pen., "(1) Organele de urmărire penală sunt:

a) procurorul;

b) organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare;

c) organele de cercetare penală speciale. [...]

(4) Atribuţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.

(5) Atribuţiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

Prin urmare, C urtea a constatat că Direcţia de Control Intern este unitatea operativă centrală a Poliţiei Române, fără personalitate juridică, cu competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor şi verificărilor la unităţile Poliţiei Române. Astfel fiind, Direcţia de Control Intern din cadrul I.G.P.R. către care se îndreaptă orice raport întocmit de un poliţist nu face parte dintre organele de urmărire penală.

Or, în atare situaţie, încercarea inculpatului A. de a o determina pe persoana vătămată Q. să nu mai formuleze rapoarte către I.G.P.R. - D.C.I. s-a constatat că nu realizează tipicitatea infracţiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. în ceea ce priveşte cerinţa esenţială referitoare la conţinutul determinării, respectiv "să nu sesizeze organele de urmărire penală."

Curtea nu a reţinut raţionamentul acuzării, în sensul că rapoartele întocmite de partea civilă Q. şi adresate I.G.P.R. au fost înaintate de către această instituţie Direcţiei Naţionale Anticorupţie, organ de urmărire penală, fiind astfel îndeplinită cerinţa esenţială, întrucât pe de o parte Direcţia de Control Intern are ca atribuţie cercetarea prealabilă a abaterilor de la normele deontologice şi a actelor de indisciplină comise de poliţişti şi doar în situaţia în care se costată comiterea unei eventuale infracţiuni se înaintează organelor de urmărire penală, iar pe de altă parte, din procesul de redare a dialogului ambiental audio-video purtat de cei doi, inculpatul A. şi partea civilă Q., la data de 04 august 2015, rezultă că discuţiile s-au purtat pe marginea rapoartelor întocmite de partea civilă şi înaintate la I.G.P.R., fără să se precizeze în vreun moment că aceste rapoarte ar fi fost înaintate de către instituţia căreia i-au fost adresate către Direcţia Naţională Anticorupţie.

În opinia Curţii nici cerinţa esenţială vizând împiedicarea dării ori retragerea declaraţiilor sau darea de declaraţii mincinoase nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, în acuzaţia adusă inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, procurorul reţine că, în cadrul dialogului ambiental, inculpatul A. ar fi punctat cauza problemelor profesionale ale agentului şef de poliţie Q., respectiv "ar fi dat declaraţii în dosarele penale privind sesizările martorilor incluşi în program", iar în dovedire face trimitere la declaraţia dată de Q., în calitate de martor, la 14 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014 .

Din lecturarea procesului-verbal de redare a dialogului ambiental audio-video purtat de cei doi, inculpatul A. şi partea civilă Q., la data de 04 august 2015 şi a declaraţiei indicate de acuzare, s-a constatat cu uşurinţă că nu există nicio legătură între aceste două mijloace de probă, care să conducă la concluzia că inculpatul A. ar fi încercat să o determine pe partea civilă să nu dea declaraţie, să-şi retragă vreo declaraţie sau să dea vreo declaraţie mincinoasă.

Aşa cum a rezultat din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental, singura referire la declaraţii se regăseşte în următoarea frază spusă de inculpatul A. "Te apuci să faci declaraţii de QQ., te apuci să faci şi la martori. ...[neinteligibil]... şi tu discuţii pe acolo. Şi gura bate curu’. Că dacă eşti tare în clanţă pe acolo şi ceri: «Bă, lasă că fac eu!» Îi arăţi tu, da? Crede-mă, gura bate curu’", însă aceasta trebuie corelată cu o alta în care inculpatul A. a afirmat că "Dacă ai fi ştiut, de exemplu, nu te apucai să stai să scrii, să faci scris, da, că QQ. n-are permis, neştiind că în fişa postului nu este prevăzut să aibă. Să obţină!". Pe de altă parte, din modalitatea de exprimare, a rezultat că partea civilă Q. ar fi făcut declaraţii despre o persoană QQ., şi declaraţii făcute în faţa martorilor ("te apuci să faci şi la martori").

În declaraţia dată de Q., în calitate de martor, la 14 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014, la care face trimitere procurorul, Curtea a constatat că nu sunt expuse împrejurări care să vizeze vreo persoană cu numele de QQ. sau legate de existenţa sau nu a unui permis de conducere, situaţie în care nu se poate susţine cu temei că inculpatul A. a făcut referire, în cadrul dialogului ambiental, la această declaraţie.

Pe de altă parte, a reţinut că din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă, cum nici procurorul nu a indicat vreunul din care să rezulte că inculpatul A. avea cunoştinţă, la momentul dialogului ambiental purtat în data de 04 august 2015, care stă la baza acuzaţiei de influenţarea declaraţiilor, despre împrejurarea că agentul şef de poliţie Q. fusese audiat în calitate de martor într-o cauză penală aflată în urmărire penală la D.N.A. cu privire la activitatea desfăşurată de O.N.P.M.

În concluzie, Curtea a reţinut că nu sunt întrunite toate cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen., iar în plan procesual, lipsa de temei a acţiunii penale şi incidenţa impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În atare situaţie, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cât priveşte solicitarea inculpatului A. privind pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), Curtea a reţinut că în cauză au fost administrate probe care au relevat faptul că inculpatul a discutat cu persoana vătămată Q. despre formularea unor rapoarte înaintate pe linie ierarhică la I.G.P.R. şi despre o posibilă schimbare de atitudine a şefului său ierarhic superior, inculpatul C., în condiţia în care va renunţa la întocmirea unor astfel de rapoarte. Prin urmare, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu pot fi reţinute ca temei juridic în fundamentarea unei soluţii de achitare, astfel cum a solicitat inculpatul, nefiind incidentă ipoteza particulară a inexistenţei faptei, în materialitatea ei, cu consecinţa neproducerii vreunei modificări fizice în realitatea obiectivă, singura situaţie care se circumscrie normei de procedură invocate.

Cu privire la infracţiunea de DETURNAREA DE FONDURI, reţinută în sarcina inculpaţilor A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L., Curtea a reţinut că inculpaţii A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L. au întocmit, avizat, respectiv aprobat documentele necesare pentru achiziţionarea unor bunuri pentru înzestrarea sediului O.N.P.M şi a funcţionarilor care desfăşurau activitatea în această instituţie (cum ar fi: calculatoare, laptopuri, imprimante alb-negru şi color, multifuncţionale, consumabile, monitoare, cameră video pentru uşa directorului, sisteme de operare x, aparate de aer condiţionat, lopeţi, reportofoane, echipamente auto pentru semnalizare acustică şi luminoasă etc.) din fondul alocat programului de protecţia martorului, după cum urmează:

1. Prin "nota justificativă" nr. x/27 ianuarie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/24 ianuarie 2014 întocmit de inculpatul E. şi aprobat de inculpatul A., s-a propus achiziţionarea a 10 lopeţi din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la echipamente necesare pentru activităţile de asigurare a protecţiei, monitorizării şi evidenţei martorilor protejaţi".

Conform facturilor fiscale nr. x din 27 ianuarie 2014 şi nr. x din 28 ianuarie 2014 au fost achiziţionate 10 lopeţi cu suma totală de 529 RON, ce au fost achitate din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K., bunuri ce au fost identificate la sediul O.N.P.M.

2. Prin "nota justificativă" nr. x/26 martie 2014, întocmită de martorul AAA. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/25 martie 2014, întocmit de martorul AAA. şi aprobat de A., s-a propus achiziţionarea a 2 bucăţi cartuşe necesare pentru imprimantele laser x din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor cartuşe necesare pentru imprimantele laser x ce au fost achiziţionate de ONPM în decembrie 2013 din fondurile de protecţia martorilor pentru a fi folosite în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/26 martie 2014 au fost achiziţionate 2 bucăţi cartuşe pentru imprimantă x cu suma totală de 597,68 RON, ce au fost achitate din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de martorul AAA. .

3. Prin "nota justificativă" nr. x/30 aprilie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/07 martie 2014 întocmit de inculpatul C., vizat de inculpatul K. şi aprobat de inculpatul A. s-a propus achiziţionarea unei imprimante portabile, laser, alb negru din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unei imprimante laser pentru a fi utilizată în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/05 mai 2014 a fost achiziţionată o imprimantă x cu suma totală de 999,44 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

4. Prin "nota justificativă" nr. x/30 aprilie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-a invocat un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unui număr de 6 cartuşe necesare pentru imprimantele laser x din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor cartuşe necesare pentru imprimantele laser x ce au fost achiziţionate de ONPM în decembrie 2013 din fondurile de protecţia martorilor pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/05 mai 2014 au fost achiziţionate şase bucăţi cartuşe pentru imprimantă x cu suma totală de 1.785,60 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

5. Prin "nota justificativă" nr. x/30 aprilie 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatele de necesitate nr. x, nr. x, nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x, toate purtând data de 23 aprilie 2014, întocmite, printre alţii, de inculpaţii C. şi D., vizate de inculpatul K. şi aprobate de inculpatul C., pentru director s-a propus achiziţionarea a unui număr de 19 huse din piele pentru telefoane, 5 folii de protecţie ecran telefoane mobile, 21 huse tabletă, 5 folii protecţie ecran tabletă, 13 bucăţi memorie SD 16 Gb, 200 bucăţi CD, 200 bucăţi DVD din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor cartuşe necesare pentru imprimantele laser x ce au fost achiziţionate de ONPM în decembrie 2013 din fondurile de protecţia martorilor pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii." Este de observat că justificarea achiziţiei din fondul programului de protecţia martorilor nu corespunde produselor ce se propun a fi achiziţionate, făcându-se vorbire de cartuşe de imprimantă în condiţiile în care se propune achiziţionarea unor huse pentru telefoane şi tabletă, folii protectoare ecran telefon şi tabletă, memorii externe etc.

Conform facturilor fiscale nr. x din 05 mai 2014, nr. x din 30 aprilie 2014, nr. x din 30 aprilie 2014 şi nr. x din 29 aprilie 2014 au fost achiziţionate un număr de 19 huse din piele pentru telefoane, 5 folii de protecţie ecran telefoane mobile, 21 huse tabletă, 5 folii protecţie ecran tabletă, 13 bucăţi memorie SD 16 Gb, 200 bucăţi CD, 200 bucăţi DVD, cu suma totală de 2.239,63 RON, ce au fost achitate din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

6. Prin "nota justificativă" nr. x/.. aprilie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-a invocat un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic, pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/30 aprilie 2014 a fost achiziţionat un sistem alarmă auto de avertizare conţinând sirenă electronică 250W şi montaj, cu suma de 2.650 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

7. Prin "nota justificativă" nr. x/17 aprilie 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-au invocat două referate de necesitate ce nu au fost identificate cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic, pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturilor fiscale nr. x/17 aprilie 2014 şi nr. y/11 aprilie 2014 au fost achiziţionate două sisteme alarmă auto de avertizare, cu suma totală de 3.790 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

8. Prin "nota justificativă" nr. x/02 mai 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/07 martie 2014 întocmit de o persoană neidentificată, vizat de inculpatul K. şi aprobat pentru director de inculpatul I., s-a propus achiziţionarea unui sistem de 9 monitoare, tip "videowall" (inclusiv cheltuieli de montaj şi instrucţiuni) din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor monitoare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/29 mai 2014 a fost achiziţionat un sistem de 9 monitoare, tip "videowall" (inclusiv cheltuieli de montaj şi instrucţiuni), cu suma totală de 30.584,60 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30) .

Sistem de 9 monitoare, tip "videowall" a fost instalat în sala tactică din sediul O.N.P.M. aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de montaj, precum şi din planşele foto realizate cu ocazia percheziţiei domiciliare la sediul O.N.P.M.

9. Prin "nota justificativă" nr. x/26 iunie 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatele de necesitate nr. x/24 aprilie 2014 şi, respectiv, nr. x/24 iunie 2014, întocmite de inculpata D. şi, respectiv, de o persoană neidentificată, vizate de inculpatul K. şi aprobate de inculpatul A., s-a propus achiziţionarea unei staţii de lucru completă şi a 3 bucăţi staţii de lucru portabile (laptop) din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturilor fiscale nr. x/02 iulie 2014 şi nr. y/06 iunie 2014 au fost achiziţionate o staţie de lucru completă şi 3 bucăţi staţii de lucru portabile (laptopuri), cu suma totală de 9.990,68 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), pentru a fi folosite de angajaţii ONPM în activităţi specifice includerii martorilor în program.

10. Prin "nota justificativă" nr. x/17 iunie 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/05 februarie 2014 întocmit de inculpatul I., vizat de inculpatul K. şi aprobat de inculpatul A. s-a propus achiziţionarea unui număr de 10 reportofoane din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturilor fiscale nr. x/19 iunie 2014 şi nr. y/23 iunie 2014 au fost achiziţionate 10 reportofoane digitale USB, cu suma totală de 2.542 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K., pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice includerii martorilor în program.

11. Prin "nota justificativă" nr. x/01 august 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-a invocat un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unui număr de 4 tastaturi şi 5 mouse computer, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturilor fiscale nr. x din 15 septembrie 2014 şi nr. x din 16 septembrie 2014 au fost achiziţionate 4 tastaturi x şi 5 mouse wireless Logitech M175, cu suma totală de 742,70 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K., pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice includerii martorilor în program.

12. Prin "nota justificativă" nr. x/11 septembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-a invocat un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unei staţii de lucru calculator cu sistem de operare x, un monitor de 18 inch şi 2 plăci video, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturilor fiscale nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x din 11 septembrie 2014 şi nr. x din 11 septembrie 2014 au fost achiziţionate o staţie cu sistem de operare (calculator), un monitor 19 inch şi 2 plăci video, cu suma totală de 3.401,32 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice includerii martorilor în program.

13. Prin "nota justificativă" nr. x/10 septembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/10 septembrie 2014 întocmit de D. s-a propus achiziţionarea a două aparate de aer condiţionat mobil din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/11 septembrie 2014 au fost achiziţionate două aparate aer condiţionat mobil, cu suma totală de 2.399,98 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

În referatul de necesitate, inculpata D. a menţionat olograf că achiziţia este necesară "pentru asigurarea unui confort, în cadrul întâlnirilor cu martorii din program", în condiţiile în care niciun martor nu a fost adus la sediul O.N.P.M., fiind închiriate camere de hotel şi clădiri de birouri pentru întâlnirile cu martorii.

La momentul percheziţiei domiciliare la sediul O.N.P.M., cele două aparate mobile de aer condiţionat achiziţionate din fondurile alocate programului de protecţia martorilor se aflau în sala tactică (planşe foto - file x, d.u.p.).

14. Prin "nota justificativă" nr. x/05 septembrie 2014 întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/03 septembrie 2014, întocmit de o persoană neidentificată, vizat de inculpatul K. şi aprobat de inculpatul A. s-a propus achiziţionarea a două bucăţi placă video, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/05 septembrie 2014 au fost achiziţionate 2 plăci video GEFORCE GTX 750, cu suma de 1.098,64 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în programul de protecţia martorilor.

15. Prin "nota justificativă" nr. x/06 octombrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, prin care s-a invocat un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a două seturi lămpi flash şi a manoperei necesare, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale seria x nr. x/06 octombrie 2014 au fost achiziţionate 2 lămpi flash (lumină roşu-albastru şi lumină albă) şi manopera-montaj, cu suma totală de 3.500 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K.

16. Prin "nota justificativă" nr. x/11 decembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/13 noiembrie 2014, întocmit de inculpata G. şi un alt referat ce nu a fost identificat la percheziţia la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a 10 cartuşe necesare pentru imprimantele laser x din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor cartuşe necesare pentru imprimantele laser x ce au fost achiziţionate de ONPM în decembrie 2013 din fondurile de protecţia martorilor pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/15 decembrie 2014 au fost achiziţionate 10 cartuşe laser pentru imprimantă x, cu suma totală de 2889,20 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30) .

17. Prin "nota justificativă" nr. x/19 mai 2015, întocmită de inculpatul H. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatele de necesitate nr. x din 13 mai 2014, nr. x din 13 mai 2015 şi nr. x din 14 mai 2015 întocmite de inculpaţii D., C. şi G., vizate de inculpatul H. şi aprobate de inculpatul A., s-a propus achiziţionarea a 5 cartuşe noi şi reumplerea a 5 cartuşe folosite, necesare pentru imprimantele laser x, din fondurile Programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor cartuşe necesare pentru imprimantele laser x ce au fost achiziţionate de ONPM în decembrie 2013 din fondurile de protecţia martorilor pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale seria x nr. x/21 mai 2015 au fost achiziţionate 5 cartuşe imprimantă x şi au fost încărcate alte 5 cartuşe imprimante x, cu suma totală de 1875 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H. .

18. Prin "nota justificativă" nr. x/13 iulie 2015, întocmită de inculpatul H. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatele de necesitate nr. x/13 iulie 2015, nr. x/13 iulie 2015, nr. x/09 iulie 2015 şi nr. x/03 aprilie 2015, întocmite, printre alţii, de inculpaţii D. şi I., vizate de inculpatul H. şi aprobate de A. (nr. x/09 iulie 2015 şi nr. x/03 aprilie 2015) şi de inculpatul J. (nr. x/13 iulie 2015, nr. x/13 iulie 2015) pentru director, s-a propus achiziţionarea a 5 bucăţi multifuncţionale (imprimante) inkjet CISS color, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 şi art. 1 din O.M.A.I. S/24/2013, întrucât "se referă la achiziţionarea unor echipamente pentru a fi utilizate exclusiv în folosul martorilor protejaţi şi derulării programului în bune condiţiuni."

Conform facturii fiscale seria x nr. x/22 iulie 2015 au fost achiziţionate 5 imprimante multifuncţionale, cu suma totală de 4.995 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de numitul BBBB., pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în programul de protecţia martorilor.

19. Prin "nota justificativă" nr. x/17 iulie 2015 întocmită de inculpatul H. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/11 iunie 2015, întocmit de o persoană neidentificată, vizat de inculpatul H. şi aprobat pentru director de I. şi un alt referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a 4 staţii de lucru cu monitor, UPS şi sisteme de operare x, două laptop-uri cu sistem de operare x şi un UPS, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/20 iulie 2015 au fost achiziţionate 4 staţii de lucru cu monitor, UPS şi sisteme de operare x, două laptop-uri cu sistem de operare x şi un UPS, cu suma totală de 21.807,20 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în programul de protecţia martorilor, cu excepţia unui UPS folosit la locaţia unui martor protejat.

20. Prin "nota justificativă" nr. x/22 iulie 2015 întocmită de inculpatul H. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a unui hard disk (HDD) 1 TB WD special pentru DVR şi 1 bucată adaptor SATA la IDE pentru HDD DATA (special pentru DVR-ul montat la dispeceratul unităţii care asigură stocarea imaginilor de la camerele de supraveghere perimetrală a O.N.P.M.), din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/23 iulie 2015 au fost achiziţionate un hard disk x special pentru DVR şi un adaptor SATA la IDE pentru HDD SATA, cu suma de 355,40 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H., pentru DVR-ul montat la dispeceratul O.N.P.M. care asigură stocarea imaginilor de la camerele de supraveghere perimetrală a O.N.P.M.

21. Prin "nota justificativă" nr. x/19 august 2015 întocmită de inculpatul L. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatele de necesitate nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 august 2015, nr. x din 18 august 2015, nr. x/18 august 2015 întocmite, printre alţii, de inculpata D., vizate de inculpatul H. şi aprobate de inculpatul A., s-a propus achiziţionarea a 7 multifuncţionale (imprimante) inkjet CISS color, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 şi art. 1 din O.M.A.I. S/24/2013, întrucât "se referă la achiziţionarea unor echipamente pentru a fi utilizate exclusiv în folosul martorilor protejaţi şi derulării programului în bune condiţiuni."

Conform facturilor fiscale nr. x/21 august 2015 şi y/21 august 2015 au fost achiziţionate 7 imprimante multifuncţionale, cu suma totală de 6.993 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de numitul BBBB., pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în programul de protecţia martorilor.

22. Prin "nota justificativă" nr. x/26 august 2015 întocmită de inculpatul L. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/24 august 2015 întocmit de inculpatul C., vizat de inculpatul H., rezoluţionat pentru aprobare de inculpatul J. şi aprobat de inculpatul A., s-a propus achiziţionarea a două bucăţi de point pressenter, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice derulate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/27 august 2015 au fost achiziţionate două bucăţi de point pressenter x, cu suma de 620 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul L., pentru sala tactică din sediul O.N.P.M.

23. Prin "nota justificativă" nr. x/28 septembrie 2015 redactată de inculpatul H. şi semnată de inculpaţii D., C., G. şi I., rezoluţionată pentru aprobare de inculpatul J. şi aprobată de inculpatul A., în calitate de director, s-a propus achiziţionarea din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), a unui sistem de control acces pe bază de cartelă, inculpatul A. ordonând la plată suma de 70.901,96 RON, însă plata nu a mai fost efectuată către furnizor, întrucât, urmarea controlului I.G.P.R. care a debutat la 25 septembrie 2015, au fost retrase sumele de bani repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30).

Iniţial, referatul de necesitate a fost semnat, la 24 septembrie 2015, de către inculpatul H. . În urma unor corecturi efectuate olograf, la 25 septembrie 2015, de către inculpatul A., prima variantă a referatului de necesitate nu a mai fost semnată de către şefii de servicii şi de către directorii O.N.P.M. După ce, la 25 septembrie 2015, o echipă de control de la I.G.P.R. a solicitat lămuriri cu privire la această achiziţie, inculpatul H. a întocmit un nou referat de necesitate, pe care nu l-a mai semnat, dar care a fost semnat de către inculpaţii D., I., C. şi G., rezoluţionat favorabil aprobării de inculpatul J. şi aprobat de inculpatul A.

24. În cadrul O.N.P.M. a fost identificată şi o documentaţie prealabilă achiziţiei unor materiale (rucsacuri, centuri, bastoane, lanterne, port insigne, borsete, veste, şepci etc.), în valoare de 125.953 RON, respectiv a fost identificat referatul de necesitate nr. 671.494/01 septembrie 2015, redactat de inculpatul H. şi semnat de inculpaţii D., C. şi I., rezoluţionat favorabil aprobării de inculpatul J. şi aprobat de inculpatul A.

Solicitarea de ofertă comercială pentru această achiziţie, întocmită de inculpatul C. şi înregistrată cu nr. x/28 august 2015 este anterioară referatului de necesitate. Oferta comercială a furnizorului preferat este, de asemenea, anterioară referatului de necesitate, fiind transmisă prin fax la 24 august 2015 . şi această achiziţie a fost întreruptă de controlul efectuat de echipa de control a I.G.P.R., în data de 25 septembrie 2015.

25. Prin "nota justificativă" nr. x/05 iunie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpatul C. - împuternicit la comandă, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/10 martie 2014, întocmit de inculpatul K., vizat de acelaşi inculpat şi aprobat pentru director de inculpatul C., s-a propus achiziţionarea unei camere video IP cu funcţie de mişcare tip PT şi a două unităţi de redare imagini (monitor), din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor bunuri necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi".

Conform facturilor fiscale nr. x/06 iunie 2014 şi nr. y/06 iunie 2014 au fost achiziţionate o cameră video IP cu funcţie de mişcare tip PT, două unităţi de redare imagini (monitor) şi materiale de interconectare, cu suma totală de 1.923,24 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K., care au fost montate la uşa biroului directorului A., din sediul O.N.P.M., deşi în referatul de necesitate s-a justificat achiziţia astfel:

"verificarea montajului camerelor de supraveghere montate la martorii protejaţi".

26. Prin "nota justificativă" nr. x/22 aprilie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpatul C. - împuternicit la comandă, notă având la bază un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unui sistem sirenă auto electronică pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x din 22 aprilie 2014 a fost achiziţionat un sistem alarmă auto de avertizare conţinând sirenă electronică 250W şi montaj, cu suma de 2.800 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de martorul CCCC. .

27. Prin "nota justificativă" nr. x/31 martie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpata D. - împuternicită la comandă, notă având la bază un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a două flash-uri led şi a două sirene electronice pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturilor fiscale nr. x/31 martie 2014 şi nr. y/04 aprilie 2014 au fost achiziţionate două sisteme alarmă auto de avertizare conţinând flash led/stroboscop auto şi sirenă electronică 100W, cu suma totală de 3.040 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul K. .

28. Prin "nota justificativă" nr. x/03 septembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpatul I. - împuternicit la comandă, notă având la bază trei referate de necesitate ce nu au fost identificate cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a 4 sisteme de lucru cu sistem de operare x şi 3 monitoare 18 inch, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice includerii martorilor în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturilor fiscale nr. x din 05 septembrie 2014, nr. x din 05 septembrie 2014 şi nr. x din 05 septembrie 2014 au fost achiziţionate 4 calculatoare şi 3 monitoare 19 inch, cu suma totală de 11.054,60 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în Programul de protecţia martorilor.

29. Prin "nota justificativă" nr. x/16 octombrie 2014, întocmită de inculpatul H. şi aprobată pentru director de inculpatul I. - împuternicit la comandă, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/07 martie 2014 întocmit de inculpata D., vizat de inculpatul K. şi aprobat pentru director de inculpatul C., s-a propus achiziţionarea unei sirene electronice pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/17 octombrie 2014 a fost achiziţionat un sistem alarmă de prioritate conţinând o sirenă 190W şi manopera-instalare, cu suma de 1.500 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H.

30. Prin "nota justificativă" nr. x/09 decembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpatul I. - împuternicit la comandă, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/09 decembrie 2014 întocmit de inculpata D., vizat de inculpatul H. şi aprobat pentru director de I., s-a propus achiziţionarea unei sirene electronice şi a unui dispozitiv de prioritate luminoasă pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturilor fiscale nr. x/12 decembrie 2014 şi nr. y/15 decembrie 2014 au fost achiziţionate un sistem alarmă de prioritate plus manopera şi flash lumină albă şi flash roşu-albastru plus montaj, cu suma totală de 6.745,01 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H. .

31. Prin "nota justificativă" nr. x/16 decembrie 2014, întocmită de inculpatul K. şi aprobată pentru director de inculpatul I. - împuternicit la comandă, notă având la bază un referat de necesitate ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea unei rampe de prioritate luminoasă cu prindere magnetică pentru autovehiculele aflate în dotarea O.N.P.M., din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor dispozitive acustice şi luminoase de avertizare pentru acordarea priorităţii în trafic necesare pentru executarea activităţilor desfăşurate în legătură cu martorii protejaţi."

Conform facturii fiscale nr. x/19 decembrie 2014 a fost achiziţionată o rampă exterior detaşabil led roşu, albastru kit pornire, cu suma de 2.210 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H.

32. Prin "nota justificativă" nr. x/22 iunie 2015 întocmită de inculpatul H. şi aprobată pentru director de inculpatul I. - împuternicit la comandă, notă având la bază referatul de necesitate nr. x/06 aprilie 2015 întocmit de inculpata D., vizat de inculpatul H. şi aprobat de A. şi un alt referat ce nu a fost identificat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul O.N.P.M., s-a propus achiziţionarea a 3 multifuncţionale (imprimante) inkjet CISS color, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 şi art. 1 din O.M.A.I. S/24/2013, întrucât "se referă la achiziţionarea unor echipamente pentru a fi utilizate exclusiv în folosul martorilor protejaţi şi derulării programului în bune condiţiuni."

Curtea a remarcat că referatul de necesitate nr. x/06 aprilie 2015 întocmit de inculpata D., vizat de inculpatul H. şi aprobat de A., care a stat la baza notei justificative anterior menţionată, s-a prezentat necesitatea achiziţionării mai multor produse, printre care imprimantă color 1 buc; staţie de calcul (unitate centrală, monitor şi accesorii) 13 buc; imprimantă alb-negru pentru lucrări clasificate 6 buc; imprimantă alb-negru pentru lucrări neclasificate 4 buc; şepci imprimate "POLIŢIA" 13 buc; GPS auto 7 buc; GPS portabil (ceas, brăţară) 60 buc etc.

Conform facturii fiscale nr. x/23 iunie 2015 au fost achiziţionate 3 imprimante multifuncţionale EPSON L 550, cu suma de 2.997 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), conform decontului întocmit de inculpatul H., pentru a fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în activităţi specifice desfăşurate în legătură cu martorii aflaţi în programul de protecţia martorilor.

33. Prin "nota justificativă" nr. x/28 august 2015 întocmită de inculpatul L. şi aprobată pentru director de inculpatul J. - împuternicit la comandă, notă având la bază referatele de necesitate nr. x din 28 august 2015, nr. x din 27 august 2015, nr. x din 27 august 2015, nr. x din 27 august 2015, nr. x din 27 august 2015 şi nr. x din 27 august 2015, întocmite, printre alţii, de inculpaţii C., D., I., vizate, printre alţii, de inculpaţii L. şi H., rezoluţionate pentru aprobare de inculpatul J. şi aprobate de inculpaţii A. şi J. pentru director, s-a propus achiziţionarea a 21 de bucăţi tocătoare de hârtie şi CD-uri, din fondurile programului de protecţie a martorilor, conform art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, întrucât "se referă la achiziţionarea unor produse necesare pentru a fi utilizate în activităţi specifice derulate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în program şi derulării programului în bune condiţii."

Conform facturii fiscale nr. x/22 septembrie 2015 au fost achiziţionate 21 de bucăţi distrugător de documente, maxim 10 coli, cros scut (confeti), cu suma de 9429 RON, ce a fost achitată din fondurile repartizate la articolul bugetar 20.30.30 art. 20.30 alin. (30), pentru distrugerea documentelor specifice activităţii protecţiei martorilor, aflate pe suport letric sau optic-digital (CD/DVD).

Toate bunurile anterior reţinute au fost achiziţionate din fondul programului de protecţia martorilor, însă au fost folosite de către angajaţii O.N.P.M. în desfăşurarea activităţii acestora la sediul instituţiei sau pentru dotarea autoturismelor aparţinând O.N.P.M. (sirene auto şi flash-uri), situaţie în care au fost încălcate dispoziţiile art. 2 interpretat în coroborare cu dispoziţiile art. 111 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 ce reglementează activităţile specifice şi bunurile ce pot fi plătite din fondurile alocate pentru finanţarea programului pentru protecţia martorilor.

Toţi inculpaţii şi-au formulat apărări cu privire la aceste achiziţii care vizează în principal scopul pentru care au fost achiziţionate şi respectarea dispoziţiilor legale şi infralegale în efectuarea acestor achiziţii, dar şi apărări ce vizează tipicitatea infracţiunii de deturnarea de fonduri, situaţie în care Curtea a analizat pe rând, prin raportare la probele administrate în cauză şi normele legale şi infralegale incidente în cauză.

În primul rând, Curtea a reţinut că preocuparea inculpaţilor de a "dota" O.N.P.M.-ul şi angajaţii acestei instituţii din fondul programului de protecţie a martorilor rezultă fără putinţă de tăgadă din convorbirile telefonice şi discuţiile purtate în mediul ambiental, interceptate, înregistrate şi redate în procese-verbale ataşate la dosarul cauzei.

Curtea a reţinut că în data de 25 septembrie 2015, când lucrători din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Control Intern au mers în control la O.N.P.M. erau în derulare două proceduri de achiziţie directă, respectiv un sistem de acces cu cartelă în birouri, în valoare de 70.901,96 RON, de la S.C. FF. S.R.L. şi echipamente pentru dotarea personalului (şepci, lanterne, cagule, port insigne, veste etc.), în valoare de 125.953 RON, de la S.C DDDD. S.R.L.

Privitor la achiziţia sistemului de acces cu cartelă în birouri, din convorbirile telefonice a rezultat că decizia era deja luată la 16 septembrie 2015 (proces-verbal de redare a conversaţiei telefonice din 16 septembrie 2015, ora 18:06:32, file x, d.u.p.).

Din dialogurile transcrise, Curtea a reţinut că rezultă fără putinţă de tăgadă că achiziţia sistemului de acces cu cartelă era în curs de executare la data de 25 septembrie 2015, când a venit în control echipa din cadrul I.G.P.R., situaţie în care nu poate fi reţinută susţinerea inculpatului A. în sens contrar, respectiv că muncitorii au venit să efectueze un montaj demonstrativ pe două sau trei uşi şi nici declaraţia martorului GG., dată în faţa instanţei de judecată .

În urma controlului declanşat la 25 septembrie 2015, achiziţiile în valoare de 70.901,96 RON (sistem acces cu cartelă) şi, respectiv, de 125.953 RON (şepci, cagule, port insigne, bastoane etc.) au fost suspendate, cei implicaţi în aceste proceduri fiind conştienţi de utilizarea frauduloasă a fondurilor din programul de protecţie a martorilor.

Tot din discuţiile purtate între inculpaţi Curtea a reţinut şi modalitatea alegerii furnizorilor de produse/servicii, fără o selecţie reală din 3 oferte, aşa cum este menţionat în documentele necesare pentru achiziţie, elocventă în acest sens fiind discuţia din 14 august 2015 (proces-verbal de redare, file x, d.u.p.), dintre directorul O.N.P.M., inculpatul A., directorul adjunct, inculpatul J. şi şefii de servicii, inculpaţii C. şi D. Referindu-se la achiziţia de materiale (echipament complet pentru dotarea lucrătorilor O.N.P.M.), în valoare de 125.953 RON (referatul de necesitate de la file x, d.u.p.), după ce inculpatul J. a lăudat furnizorul ("1.000 şi ceva de comenzi pentru SRI. Omul lucrează, n-are nicio treabă în continuare"), inculpatul A. a afirmat că cererea de ofertă trebuie adaptată după caracteristicile produselor furnizorului preferat, căruia trebuie să i se comunice preţurile comercianţilor competitori, pentru a face o ofertă sub preţul practicat de către aceştia pentru a câştiga concursul de oferte.

De asemnea, s-a apreciat elocvent în ceea ce priveşte fondul din care se achiziţionează consumabilele (cartuşe pentru imprimantă) şi tehnica IT dialogul purtat în data de 08 octombrie 2015, în biroul directorului, între inculpaţii A., H., D., C. şi alte persoane (proces-verbal de redare - file x, d.u.p.). Curtea a observat că din discuţia anterior menţionată rezultă şi împrejurarea că bunurile în discuţie ("hărăbaia" şi imprimanta mobilă) au fost achiziţionate fără să fie nevoie de ele (deşi cum s-a menţionat anterior la prezentarea situaţiei de fapt s-au întocmit referate de necesitate cu câteva excepţii), ulterior hotărându-se unde urmau a fi folosite.

Curtea a apreciat relevante şi declaraţiile martorilor cu privire la achiziţia bunurilor din fondul destinat programului de protecţia martorilor şi folosirea acestora.

Curtea a constatat că toţi martorii - persoane incluse în programul de protecţie a martorilor - audiaţi în cauză, au precizat că nu au primit bunuri de natura celor reţinute anterior, astfel că nu au beneficiat de produsele şi serviciile achiziţionate din fondul alocat programului de protecţie a martorilor. Singurul martor care a primit un laptop de la ofiţerul său de legătură este SSS., însă s-a observat că aceasta a primit respectivul bun în anul 2013, iar achiziţiile în discuţie sunt efectuate pe parcursul anilor 2014 - 2015.

În atare situaţie, Curtea nu a reţinut susţinerea inculpaţilor A. şi K., în sensul că bunurile achiziţionate prin "nota justificativă" nr. x/03 septembrie 2014 (prezentate la pct. 3.4.1 din rechizitoriu, respectiv pct. 28 din prezentarea de către instanţa de judecată a achiziţiilor), respectiv 4 staţii de lucru cu sisteme de operare şi 3 monitoare, ar fi fost predate martorilor. Nici laptop-ul primit de martorul cu identitate protejată "KK." nu provine din achiziţiile în discuţie, întrucât acesta a precizat în mod expres că laptopul a fost cumpărat de E., mergând împreună să-l cumpere.

Astfel fiind, Curtea a reţinut că bunurile achiziţionate din fondul alocat programului de protecţia martorilor, fie au rămas la sediul O.N.P.M., fiind folosite de angajaţii instituţiei în desfăşurarea activităţii acestora, fie au fost folosite pentru dotarea autovehiculelor aflate în folosinţa O.N.P.M. (sistemul de sirene şi flash).

Inculpaţii A., C., D., E., G., H., I., J. şi K., care au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri, în declaraţiile date în faţa instanţei de judecată (file x, d.i. - C.; file x, d.i. - A. augustin; file x, d.i. - G.; file x, d.i. - D.; file x, d.i. - K.; file x, d.i. - J.; file x, d.i. - E.; file x, d.i. - H. şi file x, d.i. - I.) au recunoscut întocmirea/semnarea documentaţiilor necesare pentru realizarea acelor achiziţii, însă au precizat că bunurile au fost achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor necesare programului de protecţie a martorilor şi pentru derularea acestuia în bune condiţii. Şi în cadrul dezbaterilor şi a concluziilor scrise depuse la dosar, inculpaţii au arătat că toate achiziţiile, inclusiv cele ce fac obiectul discuţiei, au fost efectuate pentru derularea programului în bune condiţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, astfel cum au fost modificate prin O.M.A.I. S/24/2013. Astfel, s-a susţinut că toate produsele IT în discuţie (staţiile de lucru, laptop-urile, imprimantele, reportofoane, tocătoare etc.) chiar dacă nu au fost predate martorilor aşa cum reţine acuzarea, au fost folosite de către angajaţii O.N.P.M. exclusiv în folosul martorilor protejaţi, fiind astfel îndeplinite cerinţe art. 2 alin. (2) şi art. 111 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006. De asemenea, sistemele de avertizare sonoră şi luminoasă (sirene şi flash-uri) au fost instalate pe autovehiculele cu care martorii sunt deplasaţi cu diverse ocazii, pentru a asigura protecţia acestora.

Curtea nu a îmbrăţişat acest punct de vedere, întrucât aceste dispoziţii din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 au fost interpretate de inculpaţi tocmai pentru a putea justifica deturnarea fondurilor din folosul martorilor în asigurarea unor dotări şi echipamente de care să se bucure angajaţii O.N.P.M. şi cu care inculpatul A. se mândrea (cu prilejul unei vizite de protocol, inculpatul A. s-a lăudat că sediul instituţiei sale este mai bine dotat decât sediile I.G.P.R. (proces-verbal de redare a convorbirii telefonice din 30 iulie 2015, ora 12:36:12, file x, d.u.p.).

Astfel, Curtea a reţinut că conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 682/2002, "Programul de protecţie a martorilor, denumit în continuare Program, reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;", iar conform art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, "O.N.P.M. are următoarele atribuţii:

a) primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;

b) ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;

c) desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;

d) încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;

e) organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;

f) asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;

g) gestionează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă."

Din aceste dispoziţii legale s-a constatat că întreaga activitate a O.N.P.M. se rezumă la activităţile specifice programului de protecţia martorilor, or, în atare situaţie, dacă se îmbrăţişează punctul de vedere al inculpaţilor, nu s-ar mai fi impus distincţia dintre fondurile alocate programului de protecţia martorilor şi fondurile necesare aşa zisei activităţii proprii.

Aşa cum rezultă din toate probele administrate în cauză, Curtea a constatat că articolul bugetar destinat programului de protecţia martorilor (art. 20.30 alin. (30) era distinct de cele pentru plata salariilor, pentru deplasări şi telefonie, pentru dotarea sediului, printre care şi echipamente IT. Pentru echipamentele IT sumele de bani necesare achiziţionării acestora trebuiau trecute la un alt articol bugetar în funcţie de valoarea acestora, fie la cheltuieli bunuri şi servicii (obiecte de inventar), iar dacă se depăşea o anumită sumă, erau menţionate într-un alt articol bugetar, pe active nefinanciare, aşa cum rezultă din declaraţia martorului EE., director al Direcţiei financiare din cadrul I.G.P.R.

Conform art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, s-a constatat că "(1) Din fondurile alocate pentru finanţarea Programului se pot efectua plăţi în RON şi pentru finanţarea măsurilor de protecţie, respectiv a măsurilor de asistenţă prevăzute la art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu modificările ulterioare.

(2) Din fondurile alocate pentru finanţarea Programului se pot efectua plăţi în RON şi pentru finanţarea următoarelor activităţi specifice:

a) obţinerea de aparatură tehnic-operativă specifică, a pieselor de schimb necesare funcţionării acesteia, precum şi a consumabilelor necesare,

b) asigurarea, în caz de nevoie, de asistenţă medicală, tratament şi medicamente pentru martorii incluşi în Program,

c) efectuarea de reparaţii prin unităţile "service-auto" pe timpul executării de misiuni în alte localităţi, precum şi ionizarea geamurilor autoturismelor folosite pentru protecţia martorilor,

d) achiziţionarea echipamentelor şi serviciilor aferente necesare asigurării protecţiei, contactării, monitorizării şi evidenţei martorilor protejaţi şi a celorlalte persoane incluse în Program,

e) alte activităţi desfăşurate pentru includerea martorilor în Program şi pentru derularea acestuia în bune condiţii, precum şi pentru asigurarea măsurilor urgente de protecţie şi asistenţă."

Conform art. 111 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 (introdus prin modificarea operată prin O.M.A.I. S/24/2013), s-a reţinut că "(1) Bunurile de natura materialelor, obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe achiziţionate exclusiv în folosul martorilor protejaţi, din fondurile necesare finanţării Programului, nu se stabilesc în conformitate cu Norma de înzestrare şi nu fac obiectul Tabelei de înzestrare cu armament, mijloace tehnice şi materiale necesare O.N.P.M.

(2) Evidenţa tehnic-operativă şi contabilă a bunurilor prevăzute la alin. (1), se realizează distinct, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."

În opinia Curţii această dispoziţie introdusă prin O.M.A.I. S/24/2013 (07 martie 2013) nu modifică dispoziţiile art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, ci vine să clarifice ce se întâmplă cu bunurile achiziţionate "exclusiv în folosul martorilor protejaţi", cum sunt evidenţiate acestea (art. 111 fiind inclus la capitolul "Evidenţa operaţiunilor financiar contabile").

Cât priveşte dotarea cu armament, mijloace tehnice şi mijloace materiale necesare funcţionării O.N.P.M. (bunuri necesare activităţii proprii oricărei structuri de poliţie) aceasta este cuprinsă în tabela de înzestrare, iar printre bunurile enumerate în aceasta se regăsesc şi staţii de lucru (portabil sau terminal), imprimante de reţea sau echipamente multifuncţionale, reportofon, maşină de tocat hârtie, sistem de supraveghere perimetrală audio-video şi control acces etc.

Or, din interpretarea coroborată a acestora Curtea a constatat că doar bunurile de natura materialelor, obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe achiziţionate exclusiv în folosul martorilor protejaţi pot fi achiziţionate din fondul destinat programului de protecţia martorilor, nu şi bunuri necesare activităţii desfăşurate de angajaţii O.N.P.M. în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau care au fost folosite pentru dotarea sediului O.N.P.M. (cameră video instalată la uşa directorului, aparate de aer condiţionat) sau a autovehiculelor şi care se regăsesc în tabela de înzestrare.

În atare situaţie, Curtea a stabilit că toate bunurile achiziţionate din fondul alocat programului de protecţia martorilor care au fost atribuite angajaţilor O.N.P.M. în vederea desfăşurării activităţii de serviciu sau au fost folosite în vederea dotării sediului O.N.P.M. sau a autovehiculelor aflate în proprietatea/folosinţa O.N.P.M. au fost achiziţionate cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 111 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006.

Mai mult decât atât, Curtea a reţinut că pentru unele din bunurile achiziţionate din fondul alocat programului de protecţia martorilor nu s-a făcut dovada nici măcar indirect că au fost sau ar putea fi folosite de angajaţii O.N.P.M. în interesul martorilor din program, o astfel de situaţie regăsindu-se în cazul aparatelor de aer condiţionat, identificate în sala de consiliu cu ocazia percheziţiei domiciliare, în cazul cărora inculpaţii, într-o primă fază, au încercat să justifice achiziţia acestora pentru crearea unei atmosfere prielnice discuţiilor cu martorii protejaţi. Însă, din toate declaraţiile martorilor protejaţi şi cele ale angajaţilor O.N.P.M. a rezultat faptul că la sediul O.N.P.M. nu a fost adus niciun martor protejat pentru consiliere sau pentru evaluare înainte de includerea în program. În acest sens au fost folosite camere de hotel sau birouri închiriate de O.N.P.M. ori chiar restaurantul "EEEE.".

Curtea a constatat că nici pentru aşa zisa tablă inteligentă (sistemul de 9 monitoare de tip videowall) din sala tactică nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi fost folosită exclusiv în folosul martorilor protejaţi, atât timp cât, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că acest sistem a fost folosit, în principal, pentru întâlniri cu omologii din alte state. Chiar şi în situaţia în care această tablă ar fi fost folosită doar pentru pregătirea misiunilor cu martorii protejaţi, nu s-ar putea susţine că este utilizată exclusiv în folosul martorilor atât timp cât se foloseşte pentru pregătirea angajaţilor O.N.P.M. în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu.

Alta este însă situaţia sistemului de monitoare (video-wall), achiziţionat din fondul alocat programului de protecţia martorilor şi instalat la dispecerat, Curtea apreciind că acesta este utilizat exclusiv în folosul martorilor protejaţi, respectiv pentru captarea şi derularea imaginilor de la camerele de supraveghere instalate la unele dintre domiciliile martorilor protejaţi şi, totodată, pentru monitorizarea şi evidenţa martorilor protejaţi şi a celorlalte persoane incluse în Program. Or, aceste bunuri, deşi nu sunt predate martorilor protejaţi şi se regăsesc instalate la sediul O.N.P.M., sunt totuşi utilizate exclusiv în folosul martorilor protejaţi, fiind un exemplu de bunuri despre care fac vorbire dispoziţiile art. 111 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006. Însă, Curtea a constatat că pentru achiziţionarea acestor bunuri nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, tocmai pe considerentul că banii au fost cheltuiţi cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006.

Curtea a apreciat că nu se justifică nici cele două point pressenter achiziţionate, de asemenea, din fondul destinat programului de protecţia martorilor ca bunuri achiziţionate exclusiv în folosul martorilor protejaţi în condiţiile în care din declaraţia martorului CCCC., gestionar în cadrul O.N.P.M., rezultă că aceste bunuri le-a avut în magazie şi "au fost utilizate de către IT-ist", iar martorul BBB. a precizat că la tabla inteligentă din sala tactică se indica cu un dispozitiv electronic, însă nu ştie cum se numeşte.

Referitor la sistemele de avertizare sonoră şi luminoasă (sirene şi flash-uri) care au fost instalate pe autovehiculele O.N.P.M. cu care martorii erau deplasaţi în diverse ocazii şi cu privire la care inculpaţii au susţinut că este o achiziţie efectuată cu respectarea dispoziţiilor O.M.A.I. nr. S/1237/2006, pentru a asigura protecţia martorilor protejaţi, Curtea a reţinut că nici aceste bunuri nu se încadrează în cele menţionate de art. 2 alin. (2) din Ordin ce pot fi plătite din fondurile alocate pentru finanţarea programului.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că în tabela de înzestrare sunt menţionate autoturisme, autospeciale, autoutilitare care sunt asigurate de către I.G.P.R. din fondurile pentru activitate proprie. Referitor la autovehicule şi la bunuri legate strâns de acestea, în O.M.A.I. nr. S/1237/2006 se prevede că, din fondurile alocate pentru finanţarea programului, se pot efectua plăţi doar pentru "efectuarea de reparaţii prin unităţile "service-auto" pe timpul executării de misiuni în alte localităţi, precum şi ionizarea geamurilor autoturismelor folosite pentru protecţia martorilor". În opinia Curţii acest text nu este exemplificativ, aşa cum susţin inculpaţii, întrucât nu continuă cu sintagma "ori alte asemenea..." sau "printre altele şi ionizarea...", ci se referă strict la cele două tipuri de bunuri sau servicii expres menţionate.

De asemenea, Curtea a reţinut că o plată pentru astfel de bunuri nu poate fi inclusă în categoria de bunuri/servicii/activităţi menţionate la ultima literă, lit. e) "alte activităţi desfăşurate pentru includerea martorilor în program şi pentru derularea acestuia în bune condiţii, precum şi pentru asigurarea măsurilor urgente de protecţie şi asistenţă", atât timp cât din tabela de înzestrare rezultă că autoturismele (cu tot ce înseamnă echiparea acestora) sunt asigurate de către I.G.P.R., iar din fondurile alocate programului pot fi efectuate plăţi doar pentru reparaţii pe timpul executării de misiuni în alte localităţi şi pentru ionizarea geamurilor autoturismelor folosite pentru protecţia martorilor. De altfel, este şi firesc să fie aşa, întrucât deplasarea martorilor protejaţi ar trebui făcută cu cea mai mare discreţie, iar atunci când analiza de risc impune luarea unor măsuri sporite de protecţie, O.N.P.M. este sprijinit şi de alte servicii, cum ar fi EEE., în aducerea la îndeplinire a misiunilor de protecţie a martorilor atunci când este necesară deplasarea acestora la organele judiciare.

Or, din declaraţiile mai multor martori protejaţi şi poliţişti din cadrul O.N.P.M. Curtea a reţinut că, pentru deplasarea acestora, se folosea un dispozitiv destul de mare, care circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, precum şi cu viteză mare ceea ce atrăgea atenţia.

Totodată, Curtea a remarcat împrejurarea că inculpaţii în apărare, inclusiv prin întrebările adresate martorilor audiaţi în cauză, au invocat faptul că bunurile achiziţionate din fondul alocat finanţării programului de protecţia martorilor erau necesare şi utile, fiind folosite în activitatea poliţiştilor din cadrul O.N.P.M. chiar şi în prezent, însă, nu necesitatea şi utilitatea bunurilor au făcut obiectul acuzării acestora, ci nerespectarea dispoziţiilor vizând achiziţionarea bunurilor din fondul alocat finanţării programului. Într-adevăr, ca orice instituţie publică în care banii pentru dotare provin din surse bugetare, şi O.N.P.M. era dotată la limita inferioară, însă Curtea a stabilit că această împrejurare nu justifică folosirea fondurilor destinate unor alte proiecte, programe, în cazul de faţă, programului pentru protecţia martorilor, pentru dotarea proprie cu tehnică IT şi alte asemenea bunuri, la un nivel superior (alocarea a două calculatoare pentru un angajat, unul pentru interogarea bazei de date şi unul pentru activitatea curentă, imprimante alb negru şi color pentru fiecare birou, tocătoare pentru fiecare birou, chiar două în anumite birouri etc.), cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Tot sub acest aspect, Curtea a mai reţinut şi împrejurarea că inculpatul A., prin întrebările adresate martorilor, dar şi ca apărare, a încercat să acrediteze ideea că pentru achiziţionarea sistemelor de alarmă şi supraveghere, tehnică operativă şi IT din FPM a avut aprobarea ministrului prin aceea că a fost aprobat raportul de activitate pe anul 2014 în care s-a prevăzut şi achiziţia unor asemenea bunuri. Acelaşi aspect a fost invocat şi de către inculpatul J., în dosarul de urmărire penală fiind ataşat un draft al acelui raport identificat la percheziţia domiciliară la sediul O.N.P.M., în care se menţionează la estimarea cheltuielilor pentru anul următor necesare programului de protecţia martorilor, printre altele şi "achiziţionarea unor sisteme de alarmare şi supraveghere video a locaţiilor martorilor protejaţi faţă de care parchetul sau instanţele au dispus măsuri sporite de protecţie la domiciliu - 20 de locaţii (aproximativ 360.000 RON), precum şi achiziţionarea unor sisteme GPS pentru monitorizarea martorilor protejaţi (aproximativ 35 - 40 bucăţi)", însă nu se face vorbire de nicio tehnică operativă şi IT.

O altă apărare formulată de inculpaţi vizează, în esenţă, împrejurarea că nu există o schimbare a destinaţiei sumelor de bani dintr-un cont bugetar în altul şi nici măcar dintr-un alineat bugetar în altul, în condiţiile în care Legea nr. 500/2002 nu interzice schimbarea destinaţiei sumelor de bani alocate pentru diferite alineate bugetare în cadrul aceluiaşi articol bugetar, solicitând să se aibă în vedere dispoziţiile Legii nr. 500/2000 privind finanţele publice, respectiv art. 2 pct. 43 în care acţiunea de schimbare are o anumită interpretare dată de acest text de lege, putând fi vorba de cel mult răspundere contravenţională.

Nici această apărare nu a fost reţinută de Curte, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 500/2002 ce reglementează execuţia bugetară, inclusiv virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare, ci dispoziţiile art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege care reglementează obligaţia de a angaja cheltuieli şi a utiliza creditele bugetare.

Astfel, s-a reţinut că conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, "Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale."

Conform art. 47 din Legea nr. 500/2002, "(1) Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.

(2) Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.

(3) Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli.

(4) Alocaţiile pentru cheltuielile de investiţii aprobate pe ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru alte naturi de cheltuieli.

(5) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întreprindă toate măsurile necesare pentru încadrarea în alocaţiile de cheltuieli de personal şi în numărul maxim de posturi aprobate prin legile bugetare anuale.

(6) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.

(7) În condiţiile prezentei legi, pentru creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să efectueze, pe parcursul întregului an, redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai acestui buget, la propunerea acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate.

(8) Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua în limita a 20% cumulat la nivelul unui an din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul ordonatorului principal de credite, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.

(9) Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 20% din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul ordonatorului principal de credite, şi, respectiv, de 10% din prevederile programului, cumulat la nivelul unui an, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

(10) Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (9), se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare. Virările de credite bugetare pot influenţa creditele bugetare aprobate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe trimestrele încheiate, numai în situaţia în care creditele bugetare aprobate cumulat de la începutul anului sunt mai mari decât creditele bugetare deschise din bugetul ordonatorului principal de credite pentru aceeaşi perioadă şi decât plăţile efectuate în limita acestora.

(11) Sunt interzise virările de credite bugetare de la titlurile de cheltuieli din cadrul capitolului bugetar care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

(12) Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.

(13) Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare aprobate conform alin. (8), potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

(14) Virările de credite bugetare aprobate pentru asigurarea plăţii ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.

(15) Ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, în cursul întregului an, pentru asigurarea plăţii la scadenţă a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.

(16) În cursul anului, în funcţie de situaţiile specifice apărute, ordonatorul principal de credite poate introduce, în cadrul titlurilor de cheltuieli, articole şi alineate noi, altele decât cele prevăzute în legea bugetară anuală, cu sume care se asigură prin virări de credite şi/sau fonduri alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului."

Conform art. 72 din Legea nr. 500/2002, "(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi (3), art. 16 alin. (2), art. 43, art. 47 alin. (13) şi ale art. 63 alin. (2) - (5);

b) nerespectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2), art. 47 alin. (3) şi (8) - (11), art. 52 alin. (2) - (6) şi (10), art. 53 alin. (1), art. 54 alin. (1), art. 56 alin. (2), art. 66 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (2);

c) nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi (6), art. 15 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (2), art. 39 alin. (2), art. 61 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 68 alin. (3), art. 70 alin. (2) şi (3) şi ale art. 77.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 500 RON la 1.000 RON, cele de la lit. b), cu amendă de la 1.000 RON la 2.000 RON, iar cele de la lit. c), cu amendă de la 2.000 RON la 3.000 RON."

Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia concretă din speţă, Curtea a constatat că, prin actul de sesizare a instanţei de judecată, în ceea ce priveşte infracţiunea de deturnarea de fonduri pentru care inculpaţii A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L., s-a reţinut ca element material al laturii obiective a acestei infracţiuni "schimbarea destinaţiei sumei de ..." pentru autori, respectiv a ajutat la "schimbarea destinaţiei sumei de ..." pentru complici, ceea ce se circumscrie dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, respectiv "utilizării creditele bugetare numai în limita destinaţiilor aprobate..." şi nicidecum dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 500/2002 ce reglementează execuţia bugetară, inclusiv virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare.

În atare situaţie, s-a observat că nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, respectiv utilizarea creditele bugetare în afara destinaţiilor aprobate, cu nerespectarea dispoziţiilor O.M.A.I. nr. S/1237/2006, nu este prevăzută ca o contravenţie în dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 500/2002 (în vigoare la momentul epuizării infracţiunii, dar şi în formele ulterioare până în prezent), astfel că apărarea inculpaţilor nu a fost reţinută.

Totodată, sub acest aspect, s-a mai solicitat să se aibă în vedere ordonanţa nr. 309/II-1/2018 din 09 noiembrie 2018 prin care s-a infirmat dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor formulată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 31 octombrie 2018 întocmit de acelaşi procuror care a întocmit şi prezentul rechizitoriu, iar în conţinutul acelor acuzaţii se regăsesc aceleaşi infracţiuni care se regăsesc şi în prezenta cauză, respectiv deturnare de fonduri, uz de fals, fals intelectual. S-a mai susţinut, comparativ cu situaţia din prezentul dosar, că în acel dosar, în ordonanţa de infirmare, se regăseşte că DIPI a schimbat destinaţia fondurilor de la alineatul bugetar 20.30.30, dar procurorul şef ierarhic, ceea ce în prezenta cauză nu este aplicabil, a constatat, chiar şi în condiţiile acestea, că fapta nu poate fi decât contravenţie.

Lecturând ordonanţa nr. 309/II-1/2018 din 09 noiembrie 2018 emisă de procurorul şef al secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat că elementul material al infracţiunii de deturnarea fondurilor pentru care inculpaţii au fost cercetaţi constă în "schimbarea, cu încălcarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, a destinaţiei sumei de ..." pentru autori sau a ajutat să "schimbe, cu încălcarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, a destinaţiei sumei de ...", element material diferit faţă de cel reţinut în cadrul infracţiunii de deturnarea de fonduri ce face obiectul prezentei cauze. A constatat cî ceea ce le diferenţiază este trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 500/2002, respectiv "cu încălcarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice". Pe de altă parte, diferite sunt şi faptele reţinute ca făcând parte din conţinutul laturii obiective a infracţiunilor de deturnarea de fonduri cercetate în cele două cauze.

Or, aşa cum a reţinut şi procurorul şef care a emis această ordonanţă, schimbarea destinaţiei despre care face vorbire Legea nr. 500/2002 se regăseşte în dispoziţiile art. 47 care reglementează principiile în execuţia bugetară. Însă, Curtea a stabilit că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 500/2002, ci dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 cu referire la dispoziţiile art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, care reglementează în mod specific plăţile ce pot fi efectuate din fondurile alocate pentru finanţarea programului de protecţia martorilor.

S-a mai invocat şi faptul că inculpaţii nu îndeplinesc calitatea de ordonator de credite necesară pentru a putea fi reţinută comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri şi că nici nu ar fi avut atribuţii în acest sens.

Nici această apărare nu a fost reţinută având în vedere dispoziţiile art. 5 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 care prevăd că "Dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor îl are directorul O.N.P.M. sau înlocuitorul desemnat prin dispoziţie a acestuia."

Prin Legea nr. 682/2002, s-a prevăzut, în art. 3 alin. (1), că, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, denumit în continuare O.N.P.M., la nivel de direcţie. Or, conducerea acestei structuri este realizată de director, care are totodată dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor, conform art. 5 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, fiind astfel un ordonator de credite ţinut de obligaţia de a angaja cheltuieli şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.

Astfel fiind, Curtea a constatat că inculpatul A., în calitate de director al O.N.P.M. şi având dreptul conform art. 5 din ordin, a aprobat achiziţiile şi plăţile bunurilor ce fac obiectul infracţiunii de deturnarea de fonduri.

De asemenea, a constatat că inculpaţii C., D., I. şi J., pe rând, atunci când directorul O.N.P.M., inculpatul A., a lipsit din unitate, au fost desemnaţi la comandă de către director (înlocuitor desemnat prin dispoziţia directorului) şi în această calitate au aprobat achiziţiile şi plăţile a o parte din bunurilor ce fac obiectul infracţiunii de deturnarea de fonduri.

Pentru ceilalţi inculpaţi, inculpaţii E., G., H., K. şi L., a fost reţinută forma de participaţie a complicităţii, respectiv reţinându-se ajutorul dat de aceştia prin întocmirea şi, eventual, semnarea documentaţiei necesare achiziţionării de bunuri, pe care, după caz, inculpaţii A., C., D., I. şi J., le-au aprobat la plată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006.

O altă apărare invocată de inculpaţi este aceea că nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 307 din C. pen., întrucât sintagma "fără respectarea dispoziţiilor legale", avută în vedere de legiuitor la reglementarea textului de lege, se interpretează exact aşa cum sună şi exact aşa cum a interpretat-o Curtea Constituţională în practica sa, respectiv respectarea unor legi sau ale unor ordonanţe ale guvernului, nicidecum ale ordinului nr. 1237/2006, indicat de procuror în rechizitoriu ca temei de drept.

Nici această apărare nu a fost reţinută de Curte ca fiind fondată atât timp cât chiar Curtea Constituţională a dat dezlegare unei astfel de probleme prin Decizia nr. 634 din 15 octombrie 2019 (M. Of. 1.005 din 13 decembrie 2019). Astfel, prin Decizia nr. Decizia nr. 634/2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 307 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând că:

"20. Curtea reţine că infracţiunea de deturnare de fonduri poate fi considerată o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât presupune realizarea unui act contrar atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar, care schimbă, prin încălcarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor băneşti ori a resurselor alocate. Spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, însă, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri fapta se realizează prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, "fără respectarea prevederilor legale", existenţa infracţiunii nefiind condiţionată de producerea unui rezultat. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de deturnare de fonduri se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, respectiv în momentul schimbării destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice. Or, sumele de bani şi resursele materiale din fondul public, satisfăcând un interes general, trebuie folosite conform destinaţiei stabilite, cu respectarea întocmai a disciplinei bugetare. Subiectul activ nemijlocit deşi nu este determinat printr-o anumită calitate, deturnarea de fonduri nu poate fi săvârşită în mod nemijlocit decât de funcţionarul public care administrează aceste fonduri şi resurse materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice şi care are obligaţia de a nu schimba destinaţia acestora şi de a cunoaşte atât prescripţiile legislaţiei primare - legi şi ordonanţe, cât şi conţinutul actelor de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară în această materie. Tocmai din acest motiv, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri, sintagma "fără respectarea prevederilor legale" are în vedere o sferă normativă mai largă, aşadar, atât dispoziţiile legislative de nivel primar, cât şi cele de nivel secundar, prin aceasta nefiind încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5)."

Inculpaţii au mai invocat şi împrejurarea că toate achiziţiile reţinute ca fiind obiect al infracţiunii de deturnarea de fonduri au avut viza de control financiar preventiv propriu, iar persoana care a acordat viza nu a fost trimisă în judecată şi nici nu s-a dovedit o conivenţă infracţională cu această persoană.

Nici această apărare nu a fost însuşită de Curte întrucât faptul că o persoană, care se presupune că ar fi participat la comiterea unei infracţiuni, nu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea acelei infracţiuni, nu are nicio influenţă asupra altor persoane care au fost trimise în judecată pentru comiterea infracţiunii, nimic neîmpiedicând instanţa de judecată să analizeze şi să pronunţe o soluţie cu privire la persoanele care au fost trimise în judecată, chiar dacă în opinia acestora, la comiterea faptei au mai participat şi alte persoane ce nu au fost trimise în judecată. De astfel,s-a reţinut conform art. 371 din C. proc. pen., ce reglementează obiectul judecăţii, că "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei."

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că persoana de la Biroul financiar contabil, care avea ca atribuţie de serviciu acordarea vizei de control financiar preventiv, faţă de specificul activităţii desfăşurate în cadrul O.N.P.M., nu avea nicio posibilitate să verifice dacă bunurile menţionate în documentele legal întocmite erau folosite în scopul menţionat în acestea. Or, achiziţia de bunuri şi folosirea acestora erau informaţii clasificate, situaţie în care angajaţii de la Biroul financiar contabil aveau acces doar la documente, în care erau menţionate, aşa cum s-a reţinut anterior la prezentarea achiziţiilor - punctele 1-33, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, după principiul necesităţii cunoaşterii.

S-a mai susţinut că achiziţiile efectuate de inculpaţi şi pentru care sunt trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnarea de fonduri s-au realizat după aceleaşi norme şi reguli stabilite încă din perioada în care FFFF. era director la O.N.P.M., iar procedura de achiziţie a respectat aceleaşi documente (întocmirea unui referat de necesitate avizat de şeful de serviciu şi de compartimentul logistică) care au fost respectate şi de martorul AAA. şi care nu a fost trimis în judecată.

Nici această apărare nu a fost reţinută de Curte, întrucât în sarcina inculpaţilor trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri nu s-a reţinut nerespectarea procedurilor achiziţiilor, acestea fiind respectate (au fost întocmite referate de necesitate şi note justificative cu toate avizele şi aprobările necesare), ci pentru faptul că au fost achiziţionate bunuri pentru care plata nu putea fi efectuată din fondurile alocate pentru finanţarea programului de protecţia martorilor, prin interpretarea cu rea credinţă a dispoziţiilor art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 ce prevăd bunurile, serviciile şi activităţile specifice ce pot fi plătite din fondurile alocate pentru finanţarea programului de protecţia martorilor.

Totodată, inculpaţii au invocat faptul că notele justificative şi referatele de necesitate nu sunt documente contabile în baza cărora să se efectueze o plată. Curtea nu a reţinut nici această apărare întrucât plata nu s-a făcut în baza acestor documente, ci în baza documentelor contabile justificative (facturi), însă notele justificative şi referatele de necesitate au stat la baza justificării necesităţii achiziţionării bunurilor din fondul alocat programului de protecţia martorilor, conform art. 12 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006. Astfel, conform articolului anterior menţionat, "Toate achiziţiile prevăzute la art. 11, se vor face pe baza referatelor/rapoartelor justificative, întocmite de personalul O.N.P.M. care solicită achiziţii de bunuri pentru asigurarea protecţiei martorilor, solicitările fiind aprobate de directorul O.N.P.M.", iar art. 11 prevede că "Achiziţionarea bunurilor materiale necesare desfăşurării în condiţii optime a programului se va efectua de către structura logistică din cadrul O.N.P.M., cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice."

În final, Curtea a reţinut că inculpaţii au invocat în apărare şi faptul că niciun auditor şi niciun ofiţer cu atribuţii de control din M.A.I. nu a sesizat sau constatat vreo neregulă cu privire la bunurile achiziţionate din fondul alocat finanţării programului de protecţia martorilor. Nici această apărare nu a fost reţinută atât timp cât un control sau o activitate de audit se desfăşoară după alte reguli şi criterii decât o urmărire penală, care analizează, pe lângă legalitatea întocmirii documentelor necesare achiziţiilor de bunuri materiale pentru desfăşurarea în condiţii optime a programului, şi corespondenţa dintre documente şi realitatea faptică a bunurilor achiziţionate (existenţa bunurilor, persoana care le foloseşte, scopul folosirii bunurilor). Elocvente în ceea ce priveşte modalitatea în care se efectua activitatea de audit desfăşurată în cadrul O.N.P.M. în anii 2013 - 2015, sunt declaraţiile martorului GGGG., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei de judecată .

Având în vedere acest context argumentativ, Curtea a reţinut următoarea încadrarea în drept:

1. Faptele inculpatului A., care în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, cu ajutorul inculpaţilor C., D., E., G., H., I., J., K. şi L., în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2014- septembrie 2015, a schimbat destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei; l-a ajutat pe inculpatul I. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 2.997 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 22 iunie 2015, prin aceea că a aprobat referatul de necesitate nr. x din 06 aprilie 2015 ce a stat la baza notei justificative anterior menţionate; l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin aceea că a aprobat referatele de necesitate nr. x din 27 august 2015, nr. x din 27 august 2015, nr. x din 27 august 2015 şi nr. x din 27 august 2015 ce au stat la baza notei justificative anterior menţionate, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

2. Faptele inculpatului C., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2014- septembrie 2015, în calitate de înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia, cu ajutorul inculpatului K. a schimbat destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 4.723,24 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x din 05 iunie 2014 şi nr. x din 22 aprilie 2014; alături de inculpaţii D., G., H., I., J., K.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x din 26 august 2015 şi nr. x din 19 mai 2015 şi pentru cele două rămase în forma tentativei; alături de inculpaţii A. augustin, D., H., I.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin întocmirea şi semnarea referatului de necesitate nr. x din 28 august 2015 care a stat la baza notei justificative anterior menţionate; alături de inculpaţii A. augustin, K., D.

şi H., l-a ajutat pe inculpatul I. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 24.506,61 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" cu nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014, nr. x din 16 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referat de necesitate) care a stat la baza notei justificative nr. x din 16 octombrie 2014, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

3. Faptele inculpatei D., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2014- septembrie 2015, în calitate de înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia, cu ajutorul inculpatului K., a schimbat destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 3.040 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 31 martie 2014; alături de inculpaţii C., G., H., I., J., K.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 30 aprilie 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015 şi nr. x din 19 august 2015 şi pentru cele două rămase în forma tentativei; alături de inculpaţii A. augustin, C., H., I.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin întocmirea şi semnarea referatului de necesitate nr. x din 27 august 2015 care a stat la baza notei justificative anterior menţionate; alături de inculpaţii A. augustin, K., C.

şi H., l-a ajutat pe inculpatul I. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 24.506,61 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" cu nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014, nr. x din 16 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

4. Fapta inculpatului E., care, alături de inculpaţii C., D., G., I., J., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea referatului de necesitate nr. x din 24 ianuarie 2014 care a stat la baza notei justificative nr. x din 27 ianuarie 2014, întruneşte condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

5. Faptele inculpatei G., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada decembrie 2014- septembrie 2015, alături de inculpaţii C., D., H., I., J., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 11 decembrie 2014 şi nr. x din 19 mai 2015 şi pentru actul material rămas în forma tentativei aferent "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015, întrunesc condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

6. Faptele inculpatului H., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2014- septembrie 2015, alături de inculpaţii C., D., G., I., J., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015 şi nr. x din 26 august 2015 şi pentru cele două rămase în forma tentativei; alături de inculpaţii A. augustin, C., D., I.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin vizarea pentru Compartimentul logistică a referatului de necesitate nr. x din 27 august 2015 care a stat la baza notei justificative anterior menţionate; alături de inculpaţii A. augustin, C., D.

şi K., l-a ajutat pe inculpatul I. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 24.506,61 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" cu nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014, nr. x din 16 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, prin întocmirea, respectiv semnarea notelor justificative nr. x din 16 octombrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, respectiv prin vizarea pentru Compartimentul logistică a referatului de necesitate nr. x din 09 decembrie 2014 care a stat la baza notei justificative nr. x din 09 decembrie 2014, întrunesc condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

7. Faptele inculpatului I., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2014- septembrie 2015, în calitate de înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia, cu ajutorul inculpaţilor A. augustin, C., K., D. şi H., a schimbat destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 24.506,61 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" cu nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014, nr. x din 16 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015; alături de inculpaţii C., D., G., H., J., K.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, semnarea, respectiv aprobarea pentru director a documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 02 mai 2014, nr. x din 17 iunie 2014 şi nr. x din 17 iulie 2015 şi pentru cele două acte rămase în forma tentativei; alături de inculpaţii A. augustin, C., D., H.

şi L., l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării Programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin întocmirea şi semnarea referatului de necesitate nr. x din 27 august 2015 care a stat la baza notei justificative anterior menţionate, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

8. Faptele inculpatului J., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada iulie- septembrie 2015, în calitate de înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia, cu ajutorul inculpaţilor A. augustin, C., D., H., I. şi L., a schimbat destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015; alături de inculpaţii C., D., G., H., I., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin aprobarea pentru director şi prin rezoluţionarea pentru aprobare a documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 13 iulie 2015 şi nr. x din 26 august 2015 şi pentru cele două acte rămase în forma tentativei, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

9. Faptele inculpatului K., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie - decembrie 2014, alături de inculpaţii C., D., G., E., I., J., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate) care a stat la baza notelor justificative nr. x din 27 ianuarie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014; a ajutat-o pe inculpata D. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 3.040 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 31 martie 2014, prin întocmirea şi semnarea aceste note justificative; alături de inculpaţii A. augustin, C., D.

şi H., l-a ajutat pe inculpatul I. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 24.506,61 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" cu nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 16 octombrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014, nr. x din 16 decembrie 2014 şi nr. x din 22 iunie 2015, prin întocmirea, respectiv semnarea notelor justificative nr. x din 03 septembrie 2014, nr. x din 09 decembrie 2014 şi nr. x din 16 decembrie 2014, respectiv prin vizarea pentru compartimentul logistică a referatului de necesitate nr. x din 07 martie 2014 care a stat la baza notei justificative nr. x din 16 octombrie 2014; l-a ajutat pe inculpatul C. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 4.723,24 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x din 05 iunie 2014 şi nr. x din 22 aprilie 2014, prin întocmirea şi semnarea acestor note, întrunesc condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri, în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

10. Faptele inculpatului L., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, alături de inculpaţii C., D., G., I., J., K. şi L., l-a ajutat pe inculpatul A. augustin să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată a sumei de 303.241,03 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notelor justificative" nr. x/1 din 27 ianuarie 2014, nr. x/3 din 26 martie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din 30 aprilie 2014, nr. x/1 din aprilie 2014 (fără zi), nr. x/1 din 17 aprilie 2014, nr. x/2 din 02 mai 2014, nr. x din 26 iunie 2014, nr. x din 17 iunie 2014, nr. x/1 din 01 august 2014, nr. x din 11 septembrie 2014, nr. x/1 din 10 septembrie 2014, nr. x/1 din 05 septembrie 2014, nr. x din 06 octombrie 2014, nr. x din 11 decembrie 2014, nr. x din 19 mai 2015, nr. x din 13 iulie 2015, nr. x din 17 iulie 2015, nr. x din 22 iulie 2015, nr. x din 19 august 2015, nr. x din 26 august 2015, respectiv în baza "notei justificative" nr. x din 28 septembrie 2015 şi a referatului de necesitate nr. 671.494 din 01 septembrie 2015, rămase în forma tentativei, prin întocmirea şi semnarea notelor justificative nr. x din 19 august 2015 şi nr. x din 26 august 2015; alături de inculpaţii A. augustin, C., D., I. şi H., l-a ajutat pe inculpatul J. (înlocuitor al directorului O.N.P.M. desemnat prin dispoziţia acestuia) să schimbe destinaţia prin aprobarea la plată, în locul directorului, a sumei de 9.429 RON din fondurile alocate finanţării programului de protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea O.N.P.M., în baza "notei justificative" nr. x din 28 august 2015, prin întocmirea şi semnarea acestei note justificative, întrunesc condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnarea de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul subiectului activ calificat, funcţionar care are atribuţii gestionarea fondurilor băneşti alocate unei instituţii, Curtea a reţinut că inculpatul A., în calitate de director O.N.P.M. şi inculpaţii C., D., I. şi J., desemnaţi înlocuitori ai directorului O.N.P.M. prin dispoziţia acestuia, în lipsa sa din O.N.P.M., au dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor, conform art. 5 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, din sumele alocate pentru finanţarea programului de protecţia martorilor, fiind astfel îndeplinită această condiţie a subiectului activ calificat. Pentru ceilalţi inculpaţi, poliţişti în cadrul O.N.P.M., care au acţionat în calitate de complici, Curtea a reţinut că nu este necesară îndeplinirea vreunei calităţi speciale.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, Curtea a constatat că acesta este realizat prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti alocate programului de protecţia martorilor, prin aprobarea plăţilor pentru achiziţia unor bunuri cu nerespectarea dispoziţiilor art. 2 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, bunuri folosite pentru dotarea sediului şi a angajaţilor O.N.P.M. Astfel, inculpatul A., în calitate de director O.N.P.M. şi inculpaţii C., D., I. şi J., desemnaţi înlocuitori ai directorului O.N.P.M. prin dispoziţia acestuia, în lipsa sa din O.N.P.M., au aprobat, în temeiul art. 5 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 ("Dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor îl are directorul O.N.P.M. sau înlocuitorul desemnat prin dispoziţie a acestuia.") şi art. 8 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 ("Vizele de certificare a realităţii operaţiunilor economico-financiare se dau de către şefii de servicii care au atribuţii informativ-operative, iar aprobarea cheltuielilor se face de către directorul O.N.P.M. după acordarea vizei de control financiar preventiv propriu."), efectuarea plăţii pentru bunurile achiziţionate prin cele 31 de note justificative (prezentate la punctele 1-22, 25-33), în baza cărora s-a achitat furnizorilor suma totală de 148.084,92 RON, bunuri folosite pentru dotarea sediului O.N.P.M. şi a angajaţilor acestuia. Curtea a constatat că au rămas în fază de tentativă, achiziţia bunurilor ce fac obiectul notei justificative x/28 septembrie 2015, sistem de control acces cu cartelă, fiind întocmită documentaţia şi aprobată spre plată suma de 70.901,96 RON de inculpatul A. (puntul 23) şi cele pentru care s-a întocmit documentaţia prealabilă achiziţiei (rucsacuri, centuri, bastoane, lanterne, port insigne, borsete, veste, şepci etc.), în valoare de 125.953 RON, fiind identificat referatul de necesitate nr. 671.494/01 septembrie 2015.

Curtea a constatat că inculpaţii E., G., H., K. şi L. i-au ajutat pe inculpaţii A., C., D., I. şi J. să aprobe efectuarea plăţilor pentru achiziţiile făcute, prin aceea că au întocmit, semnat, avizat documentaţia necesară efectuării achiziţiilor, respectiv referate de necesitate, rapoarte şi "note" justificative, conform art. 12 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006 ("Toate achiziţiile prevăzute la art. 11, se vor face pe baza referatelor/rapoartelor justificative, întocmite de personalul O.N.P.M. care solicită achiziţii de bunuri pentru asigurarea protecţiei martorilor, solicitările fiind aprobate de directorul O.N.P.M.", iar art. 11 prevede că "Achiziţionarea bunurilor materiale necesare desfăşurării în condiţii optime a programului se va efectua de către structura logistică din cadrul O.N.P.M., cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.").

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a programului pentru protecţia martorilor atât timp cât resursele alocate finanţării acestui program au fost deturnate spre înzestrarea O.N.P.M. şi a angajaţilor acestuia.

Legătura de cauzalitate dintre schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti alocate finanţării programului de protecţia martorilor şi starea de pericol creată pentru normala desfăşurare a programului a rezultat din probele administrate în cauză, în mod special din declaraţiile martorilor aflaţi în programul de protecţia martorilor, dar şi din declaraţiile unora dintre poliţişti audiaţi în calitate de martori.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut că toţi inculpaţii (autori şi complici) au comis faptele cu intenţie directă, urmărind ca prin comiterea acestei infracţiuni să doteze O.N.P.M. cu tehnică şi aparatură, eElocventă sub acest aspect este conversaţia telefonică din data de 16 septembrie 2015, ora 18:06:32 (proces-verbal de redare, file x, vol. 6, d.u.p.), în condiţiile în care inculpatul A. a mărturisit intenţia de a folosi fondurile pentru protecţia martorilor pentru dotarea O.N.P.M.

Unii dintre inculpaţi (inculpaţii G., E., K.) au contestat latura subiectivă, susţinând că nu a existat o conivenţă infracţională sau că nu au acţionat cu intenţie, Curtea apreciind că aceste apărări sunt infirmate de procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în biroul directorului, precum şi de declaraţiile martorilor angajaţi ai O.N.P.M. (AAA., W., Y., U., HHHH.) din care a rezultat că existau discuţii în cadrul personalului cu privire la achiziţiile făcute din fondul destinat finanţării programului de protecţia martorilor, că se întruneau şedinţe cu directorul ONPM, şefii serviciilor din cadrul ONPM, şeful de logistică şi contabilul şef, atunci când era, şi discutau asupra bunurilor ce urmau a fi achiziţionate şi fondul din care trebuiau achiziţionate, relaţiile dintre inculpaţi, nemulţumirile persoanelor care lucrau la compartimentul logistică tocmai cu privire la achiziţionarea bunurilor din fondul destinat finanţării programului de protecţia martorilor, situaţie în care, pe rând, au părăsit O.N.P.M. (martorul AAA., apoi inculpatul K., X., IIII.) inculpatul H. a fost "delegat" temporar până la găsirea unei soluţii, iar inculpatul L. a lucrat în compartimentul logistică doar câteva zile până la suspendarea raporturilor de muncă. Curtea a reţinut că într-adevăr, atât K., cât şi L. au părăsit O.N.P.M. tocmai pentru a nu mai lucra în compartimentul logistică, însă până la plecare au întocmit documentaţia necesară achiziţiilor de bunuri din fondul destinat programului de protecţia martorilor, aşa cum s-a reţinut anterior, ajutându-i pe inculpaţii A., C., D., I. şi J. să schimbe destinaţia fondurilor alocate acestui program.

În şedinţa din data de 12 noiembrie 2020 (încheierea de şedinţă file x, d.i.), Curtea a pus în discuţie, în respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019 şi în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de deturnare de fonduri, reţinute prin actul de sesizare în sarcina fiecărui inculpat sub forma concursului de infracţiuni, în funcţie de participaţia penală - autor sau complice şi în funcţie de numărul autorilor pe care i-a ajutat în calitate de complice, într-o singură infracţiune de deturnare de fonduri în formă continuată.

Pentru a dispune această schimbare de încadrare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, că participaţia penală a complicităţii, ca formă secundară de participaţie este absorbită în forma principală a coautoratului, astfel că nu se justifica reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni, una în calitate de autor şi alte infracţiuni în calitate de complice, iar pe de altă parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru a reţine forma continuată.

Astfel, sub acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că acelaşi inculpat a săvârşit mai multe acţiuni, unele în calitate de autor, iar altele în calitate de complice, cum este cazul inculpaţilor A., C., D., I. şi J. ori doar în calitate de complice, cum este cazul inculpaţilor H., K. şi L., la intervale scurte de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ce rezultă din modalitatea identică de comitere, iar actele de executare sunt de acelaşi fel şi prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni (de altfel, prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat mai multe infracţiuni de deturnare de fonduri).

Cât priveşte împrejurarea că acelaşi inculpat a ajutat în calitate de complice mai mulţi inculpaţi autori, ceea ce ar putea conduce la ideea că este posibil să se fi întrerupt rezoluţia infracţională situaţie în care nu ar mai putea fi vorba de o infracţiune continuată, Curtea a reţinut că, în speţă, suntem în prezenţa unei pluralităţi ocazionale de infractori constituită din inculpaţii angajaţi în cadrul O.N.P.M., care, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din O.M.A.I. nr. S/1237/2006, solicită achiziţiile de bunuri pentru asigurarea protecţiei martorilor şi directorul O.N.P.M. sau locţiitorul acestuia, care au dreptul de a aproba plăţi, conform art. 5 din acelaşi ordin, aceştia din urmă având calitatea de autori ai infracţiunii de deturnare de fonduri. Or, la momentul întocmirii documentaţiilor, inculpaţii complici au avut reprezentarea că directorul aprobă plata, fără să prevadă că tocmai lucrarea lor va fi aprobată de locţiitorul directorului, în lipsa acestuia din urmă. S-a apreciat că nu schimbă rezoluţia infracţională luată de inculpaţii faptul că aprobarea plăţilor a fost făcută, uneori, şi de locţiitorii directorului.

În final, tot sub aspectul încadrării juridice, Curtea a mai reţinut că, deşi infracţiunile de deturnare de fonduri au fost comise prin participarea mai multor inculpaţi, nu se poate reţine circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen., întrucât aceasta presupune o participare concomitentă (împreună) a trei sau mai multor persoane în calitate de autori, coautori sau complici concomitenţi la săvârşirea aceleiaşi fapte. Deci, pentru a se reţine această agravantă este absolut necesar ca cel puţin trei persoane să participe concomitent la săvârşirea aceleiaşi fapte penale. Or, în cauză, inculpaţii au acţionat separat, fiecare pe nivelul lui de competenţă (întocmire documentaţie, semnare, avizare, aprobare etc.).

Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Curtea a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru a dispune condamnarea inculpaţilor A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L., respectiv constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege, astfel că a procedat la condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea de fonduri, prevăzută de art. 307 alin. (1) din C. pen., cu forma de participaţie a autoratului sau a complicităţii, după caz.

Pe cale de consecinţă, Curtea nu a dat curs solicitărilor inculpaţilor de achitare fie pe motiv că fapta nu există (art. 16 alin. (1) lit. a) din C. pen.), fie că nu este prevăzută de legea penală sau nu întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de lege (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen.), fie că nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II din C. pen.).

În procesul de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile comise, Curtea a reţinut că faptele de deturnarea de fonduri prezintă o gravitate însemnată prin prisma faptului că s-a creat o stare de pericol pentru buna funcţionare a programului de protecţia martorilor, dar şi prin raportare la perioada de timp pe parcursul căreia s-a derulat activitatea infracţională, la cuantumul sumei totale deturnate, respectiv 148.084,92 RON, la împrejurarea că inculpaţii s-au folosit de atribuţiile de serviciu (poliţişti) pentru a-şi duce la îndeplinire activitatea infracţională, profitând, totodată, de specificul activităţii desfăşurate de O.N.P.M. pentru derularea programului de protecţia martorilor, respectiv caracterul secret, care îngreunează descoperirea şi probarea unor infracţiuni. Curtea a remarcat, sub acest ultim aspect, discuţia purtată în biroul directorului O.N.P.M., între inculpaţii A., H., D., C. prin care invocă acest caracter secret în legătură cu controlul dispus a fi efectuat la O.N.P.M. Relevantă a fost apreciată şi împrejurarea că, în prima zi a controlului, inculpaţii au refuzat să pună la dispoziţia echipei de control înscrisurile solicitate. Totodată, a fost reţinută şi împrejurarea că sumele de bani deturnate au fost folosite pentru achiziţionarea unor bunuri pentru dotarea O.N.P.M.-ului, bunuri ce au intrat în patrimoniul acestei instituţii şi nu au fost însuşite de inculpaţi în folos propriu, personal.

Motivul săvârşirii infracţiunilor de deturnarea de fonduri, raportat la nivelul de educaţie şi funcţiile inculpaţilor, s-a constatat că pare a fi dorinţa acestora de a dota, a înzestra O.N.P.M.-ul şi funcţionarii acestuia cu tehnică IT şi alte bunuri de ultimă generaţie pentru a le spori confortul la locul de muncă.

Referitor la criteriul naturii şi a frecvenţei infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, Curtea a avut în vedere faptul că, potrivit copiilor de cazierul judiciar, toţi inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală.

În ceea ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, Curtea a reţinut că niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, însă acest aspect nu poate prin el însuşi să determine o agravare a răspunderii penale în contextul în care inculpatul are dreptul de a nu se incrimina şi mai ales că inculpaţii au colaborat cu organele judiciare, dând declaraţii în cauză şi prezentându-se la toate chemările acestora.

Cu privire la circumstanţele persoanele, Curtea a constatat că: inculpatul A. avea 49 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de director al O.N.P.M., are studii superioare, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere; inculpatul C. avea 41 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de şef serviciu Acţiuni speciale şi dispecerat în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este căsătorit, are trei copii minori în întreţinere; inculpata D. avea 50 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de şef serviciu Implementare Program în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este divorţată; inculpatul E. avea 50 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de ofiţer de poliţie-persoană de legătură în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este divorţat; inculpata G. avea 37 de ani la momentul epuizării faptei, a fost desemnată de directorul O.N.P.M. la conducerea serviciului de Analiză comportamentală şi reinserţie din cadrul O.N.P.M., fiind psiholog, are studii superioare, este căsătorită şi are un copil minor în întreţinere; inculpatul H. avea 54 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de specialist principal 1 în cadrul Serviciului de Implementare Program din cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere; inculpatul I. avea 52 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de şef serviciu Suport Operativ în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este necăsătorit; inculpatul J. avea 43 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de director adjunct al O.N.P.M., are studii superioare, este căsătorit şi are doi copii minori în întreţinere; inculpatul K. avea 47 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de ofiţer specialist principal în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este căsătorit; inculpatul L. avea 49 de ani la momentul epuizării faptei, îndeplinea funcţia de ofiţer specialist principal în cadrul O.N.P.M., are studii superioare, este divorţat şi are un copil minor în întreţinere.

Totodată, Curtea a avut în vedere şi timpul scurs de la momentul săvârşirii faptelor şi până în prezent, precum şi împrejurarea că trecerea unei perioade de timp îndelungate de la data comiterii faptelor penale duce la dobândirea unui caracter difuz al pericolului social concret al infracţiunii, precum şi la diminuarea proporţionalităţii dintre necesitatea societăţii de a aplica o sancţiune penală şi dreptul inculpaţilor la libertatea de mişcare.

Ca atare, într-un sistem de drept care pune accent pe caracterul educativ al sancţiunilor penale şi nu pe latura punitivă, primordială fiind corijarea comportamentului celor care săvârşesc fapte penale, trecerea unei perioade de timp îndelungate de la momentul comiterii infracţiunilor reduce în mod semnificativ pericolul social şi implicit nevoia societăţii de sancţionare a individului. În acelaşi timp, caracterul retributiv şi funcţia de exemplaritate îşi pierd din eficienţă, diminuându-se treptat.

În final, Curtea a avut în vedere şi rolul fiecărui inculpat şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptelor.

În contextul argumentelor expuse, Curtea a apreciat că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul A., care a avut cea mai mare contribuţie (26 acte materiale) şi rolul esenţial în comiterea faptelor din calitatea sa de director, este necesară dar în acelaşi timp şi suficientă, corespunzând atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Pentru inculpaţii C., D. şi I., Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare este suficientă şi de natură să conducă la realizarea scopului acesteia, având în vedere funcţiile pe care aceşti inculpaţi le-au ocupat (şef servicii din cadrul O.N.P.M.), rolul avut în comiterea faptelor şi contribuţia concretă la comiterea faptelor (9 acte materiale inculpatul C., 12 acte materiale inculpata D. şi 11 acte materiale inculpatul I.). Tot o pedeapsă de 2 ani închisoare s-a apreciat că trebuie aplicată şi inculpatului J., care deşi a participat la activitatea infracţională pe o perioadă mai scurtă şi a comis mai puţine acte materiale (5 acte), a deţinut însă funcţia de director adjunct al O.N.P.M., funcţie de mai mare responsabilitate şi care îi permitea să pună capăt activităţii infracţionale la momentul la care a venit în cadrul O.N.P.M. pe această funcţie.

Pentru inculpaţii H. şi K., Curtea a apreciat că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare este suficientă, având în vedere funcţia de execuţie pe care au ocupat-o în perioada comiterii infracţiunilor (ofiţeri specialişti responsabili cu logistica) şi contribuţia concretă a acestora (11 acte inculpatul H. şi 21 de acte inculpatul JJJJ., iar pentru inculpata G. pedeapsa de 1 an închisoare având în vedere funcţia pe care a fost desemnată să o ocupe, dar şi contribuţia redusă a acesteia (3 acte materiale).

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi L., faţă de gravitatea redusă a faptelor reţinute în sarcina lor şi persoana acestora, Curtea a apreciat că este inoportună aplicarea unei pedepse, putând fi dispusă renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment, întrucât sunt îndeplinite atât condiţiile pozitive, cât şi condiţiile negative prevăzute de dispoziţiile art. 80 din C. pen.

Astfel, faptele reţinute în sarcina acestora sunt de o gravitate redusă, 1 singur act material inculpatul E. - 529 RON şi 3 acte materiale inculpatul L. - 17.042 RON, însă acesta din urmă, în momentul în care a fost mutat la compartimentul logistică de către director, a întreprins demersuri pentru a fi suspendat din funcţie, distanţându-se de activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, au comis faptele de pe funcţii de execuţie, bunurile la care au ajutat să fie achiziţionate prin deturnarea de fonduri sunt în folosinţa O.N.P.M.

Curtea a reţinut că aplicarea unor pedepse acestor doi inculpaţi ar fi inoportună, având în vedere persoana acestora, conduita corespunzătoare avută anterior comiterii faptelor, nivelul de educaţie care le permite să conştientizeze consecinţele juridice ale faptelor comise, dar mai ales consecinţele ce s-ar putea produce în cazul în care ar repeta comportamentul infracţional, având astfel posibilităţi reale de îndreptare şi existând premisele ca infracţiunile săvârşite să reprezinte un incident izolat.

Totodată, Curtea a constatat că ambii inculpaţi sunt necunoscuţi cu antecedente penale, anterior nu s-a mai dispus faţă de aceştia renunţarea la urmărire penală, nu s-au sustras de la urmărire penală sau de la judecată şi nici nu au încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia nu depăşeşte 5 ani închisoare.

Cu privire la inculpaţii A., C., D., G., H., I., J. şi K. pentru care vor fi aplicate pedepse principale cu închisoarea, Curtea a apreciat, faţă de funcţiile pe care aceştia le-au deţinut în cadrul unei instituţii publice, că se impune şi aplicarea unor pedepse complementare şi accesorii, deşi textul de lege care incriminează infracţiunile comise de aceştia nu impun în mod obligatoriu şi interzicerea unor drepturi.

În stabilirea pedepselor complementare şi, implicit, a celor accesorii, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen., precum şi principiile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sabou şi Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcţiei de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpaţilor de la activităţile care presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii de stat.

În acest context, faţă de natura şi gravitatea faptelor săvârşite - infracţiuni de serviciu - deturnarea de fonduri, Curtea a apreciat că inculpaţii anterior menţionaţi sunt nedemni de a exercita dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţiile de conducere sau ofiţeri în cadrul O.N.P.M., funcţii de care s-au folosit inculpaţii în săvârşirea faptelor, astfel că le va interzice exercitarea lor pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi (3), art. 66 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 67 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepselor, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., respectiv pedeapsa ce le va fi aplicată este închisoarea sub limita de 3 ani, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior, iar Curtea apreciind, faţă de persoana inculpaţilor, de comportamentul lor anterior corespunzător, dar şi ulterior comiterii faptelor, prin prezentarea la fiecare chemare a organului judiciar, de perspectivele de reintegrare în societate prin desfăşurarea unor activităţi licite, dar şi a unei munci neremunerate în folosul comunităţii, că pronunţarea condamnării constituie un serios avertisment pentru fiecare inculpat şi chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie nu vor mai săvârşi alte infracţiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei lor viitoare pentru o perioadă determinată, a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, respectiv Serviciului de Probaţiune Ilfov, în funcţie de locuinţele inculpaţilor.

Cu privire la termenul de supraveghere, prevăzut de dispoziţiile art. 92 alin. (1) din C. pen. şi la obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, conform art. 93 alin. (3) din C. pen., Curtea le-a individualizat în funcţie de contribuţia fiecărui inculpat la comiterea infracţiunii, dar şi de cuantumul pedepselor aplicate acestora. Astfel, inculpatului A. i-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani şi l-a obligat să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii; inculpaţilor C., D., I. şi J. le-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi i-a obligat să presteze câte 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii; inculpaţilor H. şi K. le-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani şi i-a obligat să presteze câte 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar inculpatei G. i-a stabilit un termen de supraveghere de 1 an şi 6 luni şi a obligat-o să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2016, Inspectoratul General al Poliţiei Române a comunicat instanţei că, în temeiul art. 20 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., îşi menţine cererea formulată prin adresa nr. x/15 ianuarie 2016 înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la dosarul nr. x/2015 şi se constitui parte civilă în procesul penal, după cum urmează:

1. pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, cu suma de 106.385,87 RON faţă de inculpaţii A. augustin, D., C., I., G., K., H., J., E. şi L.;

2. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu suma de 82.409,07 RON faţă de inculpatul A. augustin;

3. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu suma de 64.101,45 RON faţă de inculpaţii A. augustin, C., D., I., G., K.;

4. pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, cu suma de 3.040 RON faţă de inculpaţii D. şi K.;

5. pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, cu suma de 4.723,24 RON faţă de inculpaţii C. şi K.;

6. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu suma de 1.815,72 RON, faţă de inculpatul C.;

7. pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, cu suma de 24.506,6 RON faţă de inculpaţii I., D., A. augustin, H. şi K.;

8. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu suma de 39.169,12 RON, faţă de inculpatul I.;

9. pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, cu suma de 9.429 RON faţă de inculpaţii J., D., C., I., H. şi L.;

10. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu suma de 21.337,49 RON, faţă de inculpatul J.

Persoanele vătămate P. şi O. au declarat că se constituie părţi civile în procesul penal, urmând să îşi formuleze pretenţiile civile la o dată ulterioară. În declaraţiile date în fata instanţei de judecată, persoana vătămată O. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 euro daune materiale şi 10.000 euro daune morale, iar persoana vătămată P. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 60.000 euro daune materiale.

Persoana vătămată cu pseudonimul "S." a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 euro, din care 52.000 euro reprezintă daune materiale, iar diferenţa, daune morale.

Persoana vătămată cu pseudonimul "R." a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, urmând să îşi formuleze pretenţiile civile la o dată ulterioară. În declaraţia dată în fata instanţei de judecată, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 80.000 euro daune morale.

Persoana vătămată Q. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, urmând să îşi formuleze pretenţiile civile la o dată ulterioară. În declaraţia dată în fata instanţei de judecată, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 euro din care 500 euro daune materiale şi 9500 euro daune morale.

Persoana vătămată cu pseudonimul "YYY." a declarat în faţa instanţei de judecată că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 euro reprezentând daune morale, la care se adaugă cheltuielile judiciare.

Persoana vătămată M., prin cerere depusă la dosar a solicitat obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata sumei de 220.000 euro reprezentând daune materiale.

Întrucât la data de 15 decembrie 2018, partea civilă M. a decedat, astfel cum rezultă din extrasul din registrul de deces, pentru uz oficial, eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor/Primăria Com. Târgşoru Vechi, Curtea, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă M.

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, reţinute în sarcina inculpaţilor A., E., F. şi G., Curtea, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile "N." - identitate protejată, O., P., Q., "R." - identitate protejată şi "S." - identitate protejată.

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, reţinute în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J. şi K., Curtea, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ce are ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu formulată de partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dat fiind faptul că toate bunurile achiziţionate prin deturnarea de fonduri au făcut obiectul dotării O.N.P.M.-ului, aflându-se în folosinţa angajaţilor acestuia şi intrând astfel în patrimoniul părţii civile Inspectoratul General al Poliţiei Române, Curtea a constatat că prin săvârşirea infracţiunii de deturnarea de fonduri de către inculpaţi A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L. nu s-a produs niciun prejudiciu în patrimoniul acestei părţii civile, situaţie în care, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ce are ca obiect infracţiunea de deturnare de fonduri formulată de partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 252/10 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 596/P/2015 emisă la data de 29 decembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi pus în aplicare prin procesul-verbal din data de 30 decembrie 2015 încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra următoarelor imobile:

- teren extravilan în suprafaţă de 2200 mp, situat în localitatea Bragadiru, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral x şi nr. carte funciară x, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249/25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

- teren extravilan în suprafaţă de 723 mp, situat în localitatea Bragadiru, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral x şi nr. carte funciară x, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249/25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

- teren extravilan în suprafaţă de 312 mp (312,49 mp măsurată), situat în localitatea Bragadiru, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral x şi, nr. carte funciară x, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249/25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

S-a menţinut şi s-a extins sechestrul asigurător instituit prin aceeaşi ordonanţă asupra imobilului - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, situat în localitatea Domneşti, Şos. x, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral x şi nr. carte funciară x Domneşti (nr. carte funciară vechi 1145), dobândit prin sentinţa civilă nr. 3440/01 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu, proprietatea exclusivă a inculpatului A. augustin, până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 243.592,04 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului I.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 140.321,47 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului H.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 202.757,16 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului K.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 210.961,88 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului C.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 200.721,04 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului J.

Prin ordonanţa 596/P/2015 din data de 18 ianuarie 2016 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 115.814,87 RON, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului L.

Cum în cauză au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor A., C., D., I., J. şi K., iar acţiunile civile au fost lăsate nesoluţionate ca urmare a dispunerii achitării inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., Curtea a constatat ca fiind incidente dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., situaţie în care a menţinut sechestrele asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor, urmând ca acestea să înceteze de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, aşa cum se prevede în mod expres în dispoziţiile legale invocate.

Dat fiind faptul că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ce are ca obiect infracţiunea de deturnare de fonduri formulată de partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva inculpaţilor printre care K. şi L. a fost respinsă ca neîntemeiată, iar aceşti doi inculpaţi nu au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea altor infracţiuni de prejudiciu, Curtea, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a ridicat măsurile asigurătorii (sechestre asigurătorii) instituite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin:

- ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului H., până la concurenţa sumei de 140.321,47 RON;

- ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului L., până la concurenţa sumei de 115.814,87 RON.

Împotriva sentinţei penale nr. 9 din data de 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A. augustin, E., G., I., H., D., L., K., C., J. şi părţile civile N., P., O., R., S. şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, în ceea ce priveşte soluţiile de achitare a inculpaţilor A. augustin, C., D., E., F., G., H., I. şi J. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, că aspectele enumerate de procuror în actul de sesizare circumstanţiază activitatea infracţională a acestora şi sunt prezentate pentru a întării concluzia că inculpaţii au acţionat concertat, după o organizare bine determinată în scopul de a duce la bun sfârşit activităţile ilicite pe care urmăreau să le realizeze, în principal deturnarea fondurilor ONPM. A criticat faptul că prima instanţă s-a axat mai mult pe analiza acestor aspecte considerate drept definitorii şi mai puţin pe condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. Astfel, parchetul a menţionat că în ceea ce priveşte eliminarea persoanelor incomode concomitent cu promovarea angajaţilor obedienţi, aprecierea instanţei în sensul că plecările de personal din cadrul Compartimentului logistică s-au făcut numai datorită unor diferenţe de opinie cu privire la bunurile ce puteau să fie achiziţionate din fondul de protecţie a martorilor, este nejustificată atât datorită faptului că aceaste plecări nu s-au făcut numai din departamentul de logistică şi nu numai datorită unor opinii contrare, un exemplu fiind Q. ce a fost supus unor presiuni puternice un timp îndelungat tocmai pentru a deveni mai obedient, cât şi datorită faptului că aceste aşa zise diferenţe de opinie priveau tocmai o posibilă încălcare a legii. A arătat că şi în ceea ce-l priveşte pe V. despre care Curtea a apreciat că nu a fost eliminat din cadrul ONPM întrucât acesta s-ar fi opus practicilor nelegale, ci datorită comportamentului avut în primul mandat de director al ONPM al inculpatului A., se bazează pe o interprctare greşită a declaraţiei martorului, fiind evident că martorul a fost forţat să plece din cadrul ONPM datorită opoziţiei pe care acesta o manifestase în trecut faţă de neregulile din cadrul instituţiei. În sprijinul acestei teze parchetul a făcut referiri şi la declaraţiile martorilor U. şi Y.

În ceea ce priveşte activitatea de lobby pentru promovarea unui proiect de lege de reorganizare a ONPM-ului, ca structură independentă în cadrul Ministerului Justiţiei, în scopul evitării unor noi controale ale IGPR-ului privind modul de cheltuire a fondurilor pentru protecţia martorilor, urmărind şi evitarea răspunderii în raport cu cele deja constatate de către organele de control, parchetul a apreciat că viziunea primei instanţe este greşită întrucât pe de o parte adaugă o nouă condiţie la elementele consitutive ale infracţiunii, plecând de la premisa că toate activităţile din cadrul grupului trebuie să fie ilicite, iar pe de altă parte nu se analizează în niciun fel scopul urmărit prin această activitate, care se suprapune obiectivelor grupului. Analizând relevanţa activităţii de lobby pentru dovedirea grupului infracţional, instanţa a omis faptul că aşa cum rezultă din chiar cuprinsul proceselor-verbale de redare a interceptărilor acest proiect nu-i aparţinea numai inculpatului A., ci şi celorlalţi membri ai grupării cum sunt inculpaţii E., D. sau G.

Referitor la refuzul în bloc al membrilor grupului infracţional de a pune la dispoziţia organelor de control documentele referitoare la achiziţiile efectuate din fondul de protecţie a martorilor, sub pretextul secretului profesional, concomitent cu demersurile de discreditare a organelor de control, prin reclamaţii administrative şi denunţuri penale calomnioase, în opinia parchetului constituie un element de natură a circumstanţia activitatea şi scopul grupului infracţional, conduita acestora fiind menită să îngreuneze descoperirea activităţii infracţionale. De asemenea, a susţinut parchetul că şi practicile concertate ale membrilor grupării infracţionale de reducere drastică a cheltuielilor efectuate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în program, în discrepanţă totală cu cheltuielile voluptuarii alocate unui singur martor, fără familie, diagnosticat cu o boală psihică, pe care îl folosesc pentru lobby, acesta fiind adus şi pus să vorbească la conferinţele şi seminariile organizate cu judecătorii şi procurorii, pentru a relata, în termeni laudativi, activitatea ONPM- ului, constituie tot un element de natură a circumstanţia activitatea şi scopul grupului infracţional.

Parchetul a precizat că membrii grupării erau organizaţi piramidal chiar pe structura ONPM, ierarhia grupului, creată pe baza relaţiilor de subordonare instituţionale preexitente fiind normală având în vedere scopul în care a fost realizat grupul, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de serviciu ce nu ar fi putut fi comise decât cu participarca activă a mai multor angajaţi din cadrul instituţiei. În acest context, organizarea grupului infracţional pe structura deja existentă a ONPM s-a apreciat că era singura modalitate de a asigura succesul activităţii infracţionale dat fiind că circuitul actelor folosite ca justificare în procesul de deturnare a sumelor de bani se intersecta cu atribuţiile mai multor persoane din cadrul instituţiei. S-a susţinut că în cadrul grupului infracţional inculpatul A. s-a asigurat de coloborarea subalternilor săi cu atribuţii în întocmirea documentaţiei necesare folosirii sumelor din bugetul propriu al ONPM sau din fondul de protectie a martorilor, fie că aceştia întocmeau documenţia cum este situaţia inculpaţilor I., C., D., G., H. sau L. (referatele de necesitate sau note justificative), fie că o avizau cum este cazul inculpagtului C., Popa, fie că o aprobau la final cum este situaţia inculpatilor J., C., D. sau I. Faptul că în timp membrii grupării au realizat aspecte diferite din activitatea infracţională, cum este inculpatul C., care acţionând în cadrul grupării în unele situaţii a întocmit documentaţia pentru folosirea fondurilor baneşti, în alte situaţii a avizat documentaţia şi în altelc a aprobat această documentaţie, în opinia parchetului coroborează teza constituirii grupului infracţional organizat pe baza ierarhiei interne a ONPM, în contextul în care în activitatea infracţională participă aceiaşi inculpaţi cu roluri diferite în funcţie de poziţia din instituţie pe care o ocupau în acel moment.

Cu privire la infracţiunile dc abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comise de A. augustin, I., C., J., în legătură cu achiziţionarea unor sisteme de supraveghere video şi alarmare, parchetul a criticat faptul că prima instanţă nu a clarificat acuzaţia în virtutea rolului activ având posibilitatea să solicite lămuriri suplimentare, deşi cauza a parcurs procedura camerei preliminare, iar instanţa dacă se considera nelămurită de modul în care a fost formulată acuzaţia inclusiv în privinţa dispoziţiilor legale încălcate ar fi trebuit să solicite precizări din partea parchetului. A arătat că şi în absenţa unei trimiteri exprese la legislaţia primară, instanţa de fond trebuia să analizcze din oficiu dacă inculpaţii aveau fixate atribuţii de serviciu în legislaţia primară şi dacă da în ce măsură aceştia au încălcat dispoziţiile legale. Având în vedere că inculpatii deţineau calitatea de poliţişti, iar faptele reţinute în sarcina acestora au fost săvârşite în exercitarea atribuţiilor pe care le deţineau în cadrul ONPM, parchetul a susţinut că instanţa de fond trebuia să se raporteze în analiza sa la Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, Legea nr. 500/2002, O.G. nr. 119/1999 privind controlul managerial intern şi controlul financiar preventiv, considerând că ar fi trebuit analizate condiţiile de tipicitate prin raportare la art. 3 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 682/2002, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 500/2000, art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2000, art. 5 alin. (1) şi art. 2 din O.G. nr. 119/1999. A menţionat parchetul că acelaşi raţionament se aplică şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comisă de A. augustin cu complicitatea inculpaţilor C., D., I., G., K., în legătură cu achiziţionarea unor servicii dc telefonie mobilă şi de internet.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, retinută în sarcina inculpaţilo E. şi F. în legătură cu persoanele vătămate S. şi R. şi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpaţilor A. augustin, F. şi E., în legătură cu dosarul martorului protejat P., parchetul a menţionat că inculpaţii au încălcat dispoziţiile art. 41 lit. b), art. 42 lit. c) şi d) din Legea nr. 306/2002 prin conduita adoptată faţă de martorii protejaţi, încălcându-le toate drepturile legale la care erau îndreptăţiţi prin program şi pe care aceştia erau obligaţi să le aducă la îndeplinire atât în calitate de poliţişti, cât şi în calitate de angajati ai ONPM, instituţie desemnată să aducă la îndeplinire măsurile din planul de protecţie.

Parchetul a arătat în ceea ce priveşte acuzaţia de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei G., ce în calitate de psiholog în cadrul ONPM şi desemnată cu evaluarea şi asistenţa psihologică a martorului protejat cu pseudonimul N., că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în condiţiile în care martorul protejat i-a adus la cunoştinţă intenţia şi motivaţiile de a comite un act suicidar, iar tentativa de suicid a avut loc, fapta cauzând vătămarea drepturilor conferite de includerea în program, încălcând dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 1, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002, care instituie obligaţii concrete în sarcina fiecărui poliţist indiferent de locul în care acesta îşi desfăşoara activitatea.

În ceea ce priveşte infracţiunea de influenţarea declaraţiile reţinută în sarcina inculpatului A. augustin, parchetul a arătat că nu este relevant faptul că, în cursul discuţiei purtate cu partea civilă Q., inculpatul nu a folosit un ton autoritar sau agresiv, important fiind conţinutul discuţiei, respectiv faptul că acesta i-a explicat părţii civile că va avea în continuare de suferit dacă îşi menţine sesizările atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul C. În opinia parchetului, inculpatul profită de faptul că Q. venise l-a el să se plângă că superiorul său direct (inculpatul C.) îl şicanează profesional şi, în loc să-1 asigure că va acţiona în limita competenţelor sale legale, îi spune că nu o să intervină în niciun fel întrucât aprecia drept justificat tratamentul la care partea civilă era supusă în contextul în care semnase mai multe sesizări către IGPR. Parchetul a susţinut că fapta inculpatului A. întuneşte elementele consitutive ale infracţiunii de influenţarea declaraţiile, contrar primei instanţe care a considerat că nu este îndeplinită cerinţa esenţială referitoare la scopul în care autorul acţionează asupra subiectului pasiv secundar întrucât sesizarea unui organ dc urmărire penală se poate face nu numai printr-o plângere depusă direct la acel organ, ci şi în mod indirect cum se întâmplă în situaţia reglementată de art. 291 din C. proc. pen., când sesizarea ajunge în faţa unui funcţionar cu atribuţii dc control, ce conform acestui text este obligat să o înainteze organelor de urmărire penală competente, ori în speţă partea civilă sesizase direcţia de control intern din cadrul IGPR, organ cu atribuţii de control şi care înaintase plângerile acestuia organelor de urmărire penale, care la rândul lor începuseră urmărirea penală. De asemenea, a precizat că inculpatul A. era la curent atât cu conţinutul sesizărilor, cât şi cu organele unde acestea fuseseră depuse, aspect care coroborat cu funcţia deţinută de acesta conduce parchetul la concluzia că aflase inclusiv modul de soluţionare adoptat de IGPR în legătură cu sesizările făcute de partea civilă.

Sub aspectul renunţării la aplicarea pedepsei în privinţa inculpaţilor L. şi E. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitatate la infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată, parchetul a arătat că şi dacă activitatea infracţională a celor doi inculpaţi nu a avut ca rezultat un prejudiciu material ridicat, prin faptelor lor au contribuit la producerea unui prejudiciu de imagine însemnat instituţiei din care făceau parte şi nu este de neglijat nici calitatea acestora de poliţişti care îndemna la un comportament ireproşabil, exemplar.

Parchetul a criticat şi individualizarea pedepselor aplicate pentru infracţiunile în privinţa cărora s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin raportare la activitatea infracţională realizată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, la săvârşirea mai multor acte materiale, la prejudiciul adus instituţiei, considerând că circumstanţele personale avute în vedere în procesul de individualizare nu justifică orientarea spre minimul special, ci din contră ar fundamenta aplicarea unei pedepse mai apropiate de maximul special. Potrivit parchetului calitatea de poliţişti a incupaţilor (funcţionari publici ce trebuie să dea dovadă de o probitate morală deosebită) sau studiile superioare sunt aspecte ce agravează conduita infracţională, mai ales că aceştia au prevăzut în detaliu urmările faptelor săvârşite, iar faptul că sumele de bani deturnate erau destinate protecţiei unui grup de persoane de vulnerabile, ce depind aproape în totalitate de ajutorul şi protecţia oferite de ONPM imprimă o gravitate deosebită infracţiunilor săvârşite.

În concluzie, parchetul a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. admiterea apelului şi rejudecând reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în sensul majorării acestora; aplicarea unor pedepse în cazul inculpaţilor L. şi E., precum şi condamnarea inculpaţilor A. augustin, C., D., E., F., G., H., I., J., K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care prima instanţă a dispus achitarea.

Prin apelul declarat inculpatul A. augustin Adrian a arătat că Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor, al cărui director a fost în perioada septembrie 2013 - noiembrie 2016, este o unitate operativă la nivel de direcţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române, aşa cum se prevede în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 682/2002, în mod esenţial, activitatea acestui oficiu fiind reprezentată de protecţia martorilor ce sunt incluşi în program, protecţie care este realizată într-un mod specific. A menţionat că protecţia şi securitatea martorilor incluşi în program este prioritară din punct de vedere al sarcinilor impuse prin lege acestui oficiu, fondurile necesare sunt alocate, aprobate, lichidate şi ordonanţate de către directorul oficiului, iar gestionarea fondului pentru protecţia martorilor se aprobă prin ordin MAI, în speţă Ordinul MAI nr. S1237/17 martie 2006, care aprobă metodologia privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare programului de protecţia martorilor şi în baza căruia au fost efectuate achiziţiile directe permise, având o valoare sub 30.000 euro.

Inculpatul a susţinut că alineatul bugetar 20.30.30, în care era încadrat şi bugetul alocat Programului de protecţie a martorilor, stabileşte sfera acelor bunuri care puteau fi achiziţionate din fondul de protecţie a martorilor nu în mod limitativ, tocmai datorită specificului activităţii oficiului, astfel că, observând dispoziţiile art. 2 alin. (2) rezultă din ordin că este permisă, pe lângă achiziţionarea unor echipamente şi servicii aferente, necesare asigurării protecţiei, ca din fondurile alocate pentru finanţarea programului să se achite sume de bani şi pentru alte activităţi desfăşurate, privind includerea martorilor în program, de aşa natură ca acesta să se deruleze în bune condiţii, respectiv aceste fonduri să asigure măsurile urgente de protecţie şi asistenţă.

A mai arătat inculpatul că toate aceste bunuri la care face referire acuzaţia ce i se aduce au fost achiziţionate tocmai pentru a asigura, în condiţie de protecţie şi securitate, martorii protejaţi, incluşi în program, fiind în mod exclusiv în folosul martorilor protejaţi, sintagmă folosită în redactarea art. 111 din Ordinul MAI nr. S 1237/2006, fără a fi schimbată destinaţia sumelor de bani alocate special pentru derularea în bune condiţii a programului.

Din punct de vedere procedural, inculpatul a precizat că banii alocaţi pentru derularea programului erau viraţi în fondul de protecţia martorilor de către IGPR - Direcţia Financiară, lunar IGPR-ul solicita oficiului un necesar de credite estimat, în baza căruia erau virate fondurile, în limita bugetului aprobat, iar cererile de credite lunare, însoţite de notele de fundamentare erau întocmite şi comunicate la IGPR de Biroul financiar contabilil, după centralizarea solicitărilor serviciilor operative.

Inculpatul a considerat că banii utilizaţi ca urmare a efectuării achiziţiilor, reţinute ca infracţiuni, nu au fost luaţi dintr-un alt cont decât cel prevăzut de lege şi nu au fost viraţi către alte conturi şi în alte scopuri, ci doar în scopul realizării sarcinilor instituţiei; banii alocaţi, cu destinaţia specială de folosire a acestora pentru o bună derulare a programului martorilor protejaţi, nu au fost redirecţionaţi la alte clasificaţii bugetare, fiind cheltuiţi în cadrul alineatul bugetar la care au fost alocaţi, respectiv alineatul bugetar 20.30.30; în contabilitatea unităţii nu există nicio dispoziţie de transfer a vreunei sume din aceste fonduri la alte clasificaţii bugetare pentru achiziţii care să nu aibă legatură cu realizarea sarcinilor oficiului, pentru buna derulare a programului.

În opinia inculpatului, nu se poate vorbi, din punct de vedere atât a laturii subiective, cât şi obiective de întrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 307 alin. (1) din C. pen., respectiv de schimbare a destinaţiei unor sume dintr-un cont bugetar în altul, deoarece în actele financiar contabile ale oficiului nu există nicio operaţiune prin care să se diminueze creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare, cu consecinţa majorării în mod corespunzator a unei alte subdiviziuni; nu se poate reţine nici faptul că banii au fost mutaţi de la alineatul bugetar 20.30.30 către un alt alineat bugetar, în sensul schimbării destinaţiei fondurilor băneşti, fără respectarea prevederilor legale. Astfel, a apreciat că sistemele de alarmă şi supraveghere, calculatoarele, imprimantele, produsele pentru mentenanţa lor, bunurile achiziţionate pentru organizarea, completarea şi întreţinerea bazei proprii de date sau pentru menţinerea legăturii cu martorii protejaţi, telefoane, accesorii, bunurile achiziţionate pentru distrugerea, în condiţii de siguranţă a ciornelor şi a mediilor de stocare, în format electronic, cu conţinut clasificat, întocmite în dosarele martorilor protejaţi, tocătoare pentru hârtie şi plastic au fost achiziţionate numai în scopul derulării în bune condiţii a Programului de protecţia a martorilor ca activitate cu particularităţi specifice şi riguroase şi care se realiza exclusiv în folosul martorilor protejaţi. În plus, a precizat că legislaţia de ordin intern, care prevede modalitatea de achiziţionare a bunurilor necesare desfăşurării programului, nu prevede în mod limitativ doar anumite bunuri, dat fiind faptul că derularea programului de protecţie este una complexă, iar în perioada de derulare a acestui program nu este exclusă apariţia unor necesităţi absolut obiective care nu pot fi anticipate, situaţie în care inculpatul a considerat că interpretarea corectă a literei e) din Ordinul MAI nr. S1237/2006 este aceea că vizează orice activitate desfăşurată pentru buna derulare a programului şi orice măsură de protecţie dispusă pentru derularea programului în bune condiţii.

De asemnea, inculpatul a criticat sentinţa pronunţată ca fiind fundamentată în mod determinant doar pe înregistrările telefonice şi convorbirile în mediul ambiental menţionate în procesele-verbale de redare, fără însa a fi coroborate cu vreo altă probă a dosarului (martori, înscrisuri financiar contabile), de aşa natură încât să justifice condamnarea dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. A solicitat excluderea acestor mijloace de probă, fiind lovite de nulitate absolută, raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, motivat de faptul că nici S.R.I., nici D.I.P.I. nu erau organe de cercetare penală.

În raport de motivele invocate, inculpatul a menţionat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate prevăzute de art. 307 alin. (1) din C. pen., astfel că în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. şi la faptul că a fost condamnat avându-se în vedere mijloace de probă lovite de nulitate absolută, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea sa întrucât fapta nu există.

Prin apelul declarat inculpatul L. a criticat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de deturnare de fonduri pentru care a fost condamnat, arătând că nu este îndeplinită condiţia săvârşirii unei fapte prevazută de legea penală de o altă persoană în calitate de autor, deoarece din actele dosarului nu rezultă că inculpaţii A. augustin şi J. să fi comis fapte de schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti din fondul pentru protecţia martorilor, fără respectarea prevederilor legale. A arătat că din prevederile art. 2 alin. (2) ale ordinului S 1237/2006 se poate constata că se pot face achiziţii din fondul pentru protecţia martorilor pentru: achiziţionarea echipamentelor şi serviciilor aferente necesare asigurării protecţiei, contactării, monitorizării şi evidenţei martorilor potejaţi şi a altor persoane incluse în program, precum şi alte activităţi desfăşurate pentru includerea martorilor în program şi pentru derularea acestuia în bune condiţii. A menţionat că în niciuna dintre situaţiile reţinute în cauză nu au fost aprobate documentele prin ignorarea unei vize de control preventiv, iar persoanele care au dat respectiva viză nu au calitate de inculpat în prezentul dosar, astfel că avizarea a fost corectă, încadrarea în capitolul bugetar a fost şi ea corectă, prin urmare, în opinia sa nu poate exista o faptă de deturnare de fonduri. A mai precizat că în cele 10 zile cât a lucrat la logistică nu a făcut decât să îndeplinească sarcinile date de şeful de compartiment, astfel că a întocmit notele justificative din dispoziţia acestuia, care i-a dat referatele de necesitate formulate de şefii diferitelor compartimente, referate pe care a observat că sunt toate semnăturile de aprobare, nefăcând altceva decât să preia datele din ele. De asemenea, a menţionat că nota justificativă prelua justificarea trecută în referatele de necesitate şi însoţea raportul de includere a achiziţiei în programul de achiziţii publice din anul respectiv, raport avizat de control preventiv de serviciul financiar şi toate facturile aferente achiziţiilor considerate deturnări de fonduri purtând ştampila de control preventiv din perspectiva respectării disciplinei bugetare.

Inculpatul L. a mai arătat că din punctul său de vedere nu rezultă din probele de la dosar că documentele întocmite şi semnate de el au fost realizate în înţelegere cu presupusul autor al faptei, urmărind sau măcar acceptând faptul că prin aceasta contribuie la schimbarea ilicită a destinaţiei sumelor aferente achiziţiei, în acest sens fiind mutarea sa la logistică din dispoziţia directorului, care l-a determinat să ceară suspendarea raporturilor de serviciu. Se arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că mutarea sa la logistică s-a făcut la rugămintea directorului, în realitate fiind la dispoziţia acestuia, ceea ce denotă o lipsă de coeziune subiectivă între el şi presupuşii autorii ai faptelor de deturnare de fonduri prin aceea că a doua zi după ce a fost emisă dispoziţia de mutare la logistică a şi depus cererea de suspendare a raporturilor de serviciu. A precizat inculpatul că plecarea sa de la logistică nu s-a făcut pentru că ar fi avut reprezentarea că la respectivul compartiment se comiteau infracţiuni, ci pentru că respectiva mutare nu corespundea cu modul în care dorea să îşi ducă mai departe cariera de poliţist.

Prin apelul declarat inculpatul H. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate, iar în rejudecare în principal, în baza art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., achitarea sa pentru infracţiunea de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată, întrucât fapta, astfel cum a fost reţinută în actul de acuzare şi ulterior de către instanţa de fond, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, precum şi menţinerea celorlaltor dispoziţii ale sentinţei în ceea ce-l priveşte pe inculpat; în subsidiar, în baza art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., achitarea sa pentru infracţiunea de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată, întrucât nu există probe din care să rezulte că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, precum şi menţinerea celorlaltor dispoziţii ale sentinţei în ceea ce-l priveşte pe inculpat.

Inculpatul H. a arătat că a depus la dosarul cauzei dispoziţia secretarului general al MAI nr. 5716/04 decembrie 2015 şi îndrumarul de încadrare a cheltuielilor bugetare pe articole şi alineatele clasificaţiei economice pentru toate unităţile MAI, care constituie anexa nr. 4 la dispoziţia menţionată şi anexa nr. 5 la dispoziţia secretarului general nr. 2343/26 august 2011, de unde rezultă că aceasta a fost emisă în temeiul prevederilor cap. I pct. 1.1 şi cap. IV pct. 1.5 din normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobat prin ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare. A menţionat că anexea 4 la dispoziţia nr. x/2015 şi anexa nr. 5 la dispoziţia nr. x/2011, constituie îndrumarul de încadrare a cheltuielilor bugetare pe articolele şi alineatele clasificaţiei economice pentru unităţile Ministerului de Interne şi în îndrumar, la articolul 20 (Titlul II) - Bunuri şi servicii, alin. (20).30.30 "Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii" sunt prevăzute la ultimul alineat alte cheltuieli autorizate în mod special prin dispoziţii legale în vigoare şi care nu se încadrează la celelalte articole şi alineate bugetare. În opinia inculpatului această dispoziţie prezintă relevanţă în analiza pe care trebuia să o facă instanţa de fond cu referire la art. 2 alin. (2) şi art. 111 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006 despre care a reţinut că ar fi fost încalcate de inculpaţi.

Inculpatul H. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că toate bunurile achiziţionate din fondul alocat Programului de protecţia martorilor care au fost atribuite angajaţilor ONPM în vederea desfăşurării activităţii de serviciu sau au fost folosite în vederea dotării sediului ONPM sau a autovehiculelor aflate în proprietatea/folosinţa ONPM au fost achiziţionate cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 111 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006, neluând în considerare prevederile art. 3 alin. (2) lit. e), f) şi g) din Legea nr. 682/2002, ce trebuiau analizate coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 111 alin. (1) şi (2) din Ordinul MAI nr. S/1237/2006 şi cu dispoziţiile din îndrumarul de încadrare a cheltuielilor bugetare pe articolele şi alineatele clasificaţiei economice pentru unităţile Ministerului de Interne, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 trasând activităţile ce urmează să fie desfăşurate de ONPM pentru derularea programului. Inculpatul a arătat că articolul şi alineatul bugetar destinat cheltuielilor pentru Programul de protecţia martorilor este diferit de cel pentru plata salariilor, pentru deplasări şi telefonie, pentru dotarea sediului, cu excepţiile prevăzute de Ordinul MAI nr. S/1237/2006, care constituie metodologia gestionării fondurilor pentru finanţarea programului. A arătat că legiuitorul prin adoptarea Legi nr. 682/2002 şi ulterior prin dispoziţie specială (Ordinul MAI nr. S/1237/2006), a prevăzut organizarea unei baze de date propri care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în program şi care să asigure confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate prin achiziţia de aparatură tehnic-operativă şi de IT, care se face în alte condiţii, speciale, altele decât cele care se fac pentru tabela de înzestrare.

În opinia inculpatului H. declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi interceptarea convorbirilor telefonice realizate de către D.I.P.I din cadrul MAI nu au capacitatea să dovedească că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 111 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006, deoarece unele au caracter de generalitate, unele sunt contradictorii, altele sunt interpretări propri ale ofiţerilor de poliţie din cadrul ONPM sau ale martorilor protejaţi, în acest sens făcând trimitere la declaraţiile martorilor EE. - director al Direcţiei Financiare din IGPR, AAA. - fost angajat la biroul logistic din cadrul ONPM, Y. - ofiţer psiholog în cadrul ONPM, KKKK. - contabil în cadrul biroului financiar al ONPM, QQ., RR., TT., UU., YY., BBB., XX., ZZ., WW., ofiţeri de poliţie în cadrul ONPM.

A menţionat inculpatul că prima instanţă, atunci când prezintă dispoziţiile legale care reglementează atribuţiile ONPM, precum şi cele referitoare la domeniul achiziţiilor pentru aplicarea Programului de protecţia martorilor, nu face referire şi la îndrumarul de încadrare a cheltuielilor bugetare pe articole şi alineatele clasificaţiei economice pentru toate unităţile MAI, unde sunt prevăzute alte cheltuieli autorizate în mod special prin dispoziţii legale în vigoare şi care nu se încadrează la celelalte articole şi alineate bugetare, prevedere care în opinia sa dă caracter de legalitate achiziţiilor din fondul destinat Programului de protecţia martorilor inclusiv a bunurilor necesare desfăşurării activităţii de către angajaţii ONPM în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau a celor folosite pentru dotarea sediului sau a autoturismelor din dotarea/folosinţa ONPM. Inculpatul a apreciat că îndrumarul vine să lămurească conţinutul art. 111 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006.

De asemenea, inculpatul a precizat că folosirea sistemului din sala tactică se făcea în scopul pregătirii misunilor cu martorii protejati (deplasarea/însoţirea martorilor protejaţi la/de la domiciliu la organele de urmărire penală sau la/de la instanţele de judecată), iar faptul că a fost utilizat la anumite întâlnirii cu omologii ofiţerilor ONPM din alte state (Israel, Bulgaria, etc) nu poate îmbrăca conotaţia unei fapte de natură penală numai pentru că la acel moment sistemul nu era folosit exclusiv în folosul martorilor protejaţi, atâta timp cât pregătirea profesională era absolut necesară pentru instruirea ofiţerilor în vederea realizării programului în cele mai bune condiţii potrivit art. 3 alin. (2) din Legea 682/2002 sau pentru cooperarea internaţională prevăzută de art. 58 din H.G. nr. 760/2004. A arătat că legislaţia aplicabilă domeniului martorilor protejaţi (Legea nr. 682/2002, H.G. nr. 760/2004, Ordinul MAI nr. S/1237/2006) nu dă niciun fel de lămurire/interpretare sintagmei "exclusiv în folosul martorilor protejaţi" din conţinutul art. 111 alin. (1) din Ordinul MAI nr. S/1237/2006, în schimb se prevede că bunurile şi mijloacele fixe achiziţionate exclusiv în folosul martorilor protejaţi, nu se stabilesc în conformitate cu norma de înzestrare şi nu fac obiectul tabelei de înzestrare cu armamanet, mijloace tehnice şi materiale necesare ONPM, astfel că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că toate bunurile care au fost achiziţionate şi pentru care s-a reţinut că ar fi fost încălcate dispoziţiile legale, nu au fost evidenţiate în tabela de înzestrare. Inculpatul a arătat că, în derularea activităţilor în cadrul Programului pentru protecţia martorilor, se realizează şi alte cheltuieli din fondurile necesare finanţării programului pentru bunuri, servicii care nu se predau martorilor protejaţi, ca de exemplu costurile cu igenizarea locuinţelor la momentul predării către martor sau la momentul predării către proprietarul de la care a fost închiriată.

Inculpatul H. a menţionat că în perioada 01 august 2014 - 01 iunie 2015 a ocupat funcţia de ofiţer în cadrul compartimentului logistic, iar începand cu data de 01 iunie 2015 a ocupat poziţia de ofiţer specialist în cadrul Serviciului implementare program, dar a contiunat să-şi desfăşoare activitatea tot în cadrul Compartimentului de logistică, în baza ordinului primit de la directorul ONPM, datorită lipsei de personal. Conform atribuţiilor din fişa postului, cât şi dispoziţiilor art. 11 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006 avea obligaţia profesională să achiziţioneze bunuriie materiale necesare desfăşurării în condiţii optime a programului, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, astfel că în perioada 16 octombrie 2014 - 28 septembrie 2015 a întocmit documentaţia necesară sau a avizat documentaţia care a fost aprobată de conducerea ONPM în baza căreia au fost realizate achiziţiile ce fac obiectul infracţiunii de complicitate la deturnare de fonduri. A apreciat că întocmirea notelor justificative, aplicarea vizei compartimentului logistic pe referatele de necesitate ori achiziţia directă a unor bunuri necesare aplicării Programului pentru protecţia martorilor, nu poate constitui unul din elementele materiale ale laturii obiective ale infracţiunii de deturnare de fonduri sub forma complicităţii, ci respectarea unor obligaţii/sarcini prevăzute în fişa postului şi a dispoziţiilot art. 11 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006, respectiv încadrarea în specificaţiile tehnice ale bunurilor/produselor sau serviciilor ce urma să fie achiziţionate sau achiziţia acestor bunuri cu respectarea dispozitiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, în vigoare la acel moment.

Inculpatul a mai arătat că Compartimentul logistică a folosit aceleaşi proceduri şi modalităţi de lucru aplicate de ofiţerii care lucraseră anterior la această structură, încă din anul 2006 când a intrat în vigoare Ordinul MAI nr. S/1237/2006, fiind folosite aceleaşi modele de referate de necesitate şi note justificative prevăzute de ordin, care se aflau în calculatorul de la acest compartiment. Din analiza probelor aflate în dosarul cauzei, a declaraţiilor ofiţerilor care şi-au desfăşurat activitatea la compartimentul logistică coroborate cu declaraţiile martorelor HHHH. şi KKKK., care şi-au desfăşurat activitatea la Compartimentul financiar din cadrul ONPM, în opinia inculpatului rezultă că menţionarea în notele justificative a articolului bugetar 20.30.30 (o cutumă/automatism preluat din practica anterioară anului 2013) nu este de natură a califica activitatea sa că a procedat la schimbarea destinaţiei sumelor mentionate în aceste documente sau că ar fi ajutat la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prin întocmirea acestor documente.

În susţinerea motivelor sale de apel, inculpatul a arătat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a reţinut că înregistrările convorbirilor telefonice şi discuţiilor purtate în mediul ambiental efectuate în cursul urmăririi penale de către D.I.P.I., pot fi utilizate ca probe în cadrul procesului raportat la Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 lit.

b) din C. proc. pen. care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Astfel, a menţionat că instanţa de fond era obligată să verifice dacă D.I.P.I. din cadrul MAI, care a pus în aplicare mandatele de supraveghere nr. 59 şi 82, a efectuat acte de cercetare penală cu această ocazie, având în vedere răspunsul acestei instituţii transmis prin adresa nr. x/11 noiembrie 2020, care este în contradicţie cu dresa nr. 596/P/2015 din data de 17 octombrie 2018 întocmită de DNA, iar din aceste contradicţii ar rezulta că activitatea ofiţerilor din cadrul DIPI de transcriere/redare a convorbirilor telefonice este o activitate de urmărire penală, prin aceea că au întocmit notele de redare a convorbirilor care constituie mijloace de probă; comportamentul ofiţerilor DIPI este specific organelor de cercetare penală întrucat au întocmit notele de redare prin selectarea numai acelor convorbiri relevante în cauza penală; ofiţerii DIPI au avut la dispoziţie elemente de fapt ale cauzei penale pentru a stabili care dintre convorbirile telefonice sunt relevante sau nu în cauza penală; interceptările realizate şi transcrise de către ofiţerii din cadrul DIPI şi înaintate în format fizic (tipărit) au fost însuşite de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul tehnic al DNA, care au primit ordonanţe de delegare de la procurorul de caz.

În aceste condiţii, inculpatul a criticat faptul că prima instanţă, prin motivarea oferită la pagina 81 din sentinţă, a încercat să demonstreze că nu au fost încălcate dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, motivat de faptul că verificarea s-a referit doar în raport cu S.R.I, nu şi cu D.I.P.I, întrucât Decizia CCR nr. 26/2019 vizează aspecte de neconstituţionalitatate a protocoalelor nr. 00750/04 februarie 2009 şi nr. 09472/08 decembrie 2016, încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi S.R.I., însă este contrazisă de realitatea obiectivă în condiţiile în care din adresa D.I.P.I. rezultă că notele au fost transcrise de către lucrătorii acestei instituţii, fiind selectate numai cele relevante.

Prin apelul declarat inculpata D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi achitarea inculpatei în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. întrucât faptele imputate acesteia nu există. Inculpata a arătat că faţă de modalitatea în care este descrisă fapta concretă imputată rezultă că modalitatea normativă pretins încălcată este cea descrisă în art. 307 alin. (1) din C. pen., constând în acţiunea intenţionată de schimbare a fondurilor băneşti, adică în utilizarea lor în alt scop decât cel stabilit, fără respectarea prevederilor legale, a acelor prevederi care reglementează posibilitatea unei schimbări a destinaţiei acestor fonduri. A menţionat că în aplicarea Legii nr. 682/2002 a fost emis Ordinul MAI nr. S1237/17 martie 2006 în baza căruia au fost gestionate fondurile alocate Programului de protecţie a martorilor şi au fost efectuate toate cumpărăturile directe în cadrul ONPM, realizate exclusiv în folosul martorilor protejaţi, dar şi în folosul exclusiv al acestora, iar conform îndrumarului de încadrare a cheltuielilor bugetare pe articolele şi alineatele clasificaţiei economice pentru unităţile MAI, acest alineat bugetar - 20.30.30. - defineşte la ultimul punct din conţinutul său sumele de bani în care era încadrat şi bugetul alocat Programului de protecţie a martorilor. A precizat că sfera bunurilor care puteau fi achiziţionate din fondul de protecţie a martorilor a fost stabilită în mod enunţiativ, nu limitativ, în art. 2 alin. (1) din ordinul susmenţionat şi că norma prevăzută în art. 111 alin. (1) din ordin nu se referă la sfera bunurilor care puteau fi cumpărate din fondul de protecţie a martorilor, ci la împrejurarea că aceste categorii de bunuri, dacă sunt destinate în mod exclusiv folosului martorilor protejaţi - ceea ce reprezintă doar o parte din bunurile şi serviciile ce puteau fi achiziţionate potrivit art. 2 din ordin - nu se stabilesc în conformitate cu norma de înzestrare şi nu fac obiectul tabelei de înzestrare a unităţii.

Inculpata D. a arătat că achiziţiile la nivelul ONPM s-au făcut prin cumpărare direct, cu respectarea art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, în vigoare la acea dată, întrucât nu depăşeau echivalentul în RON a sumei de 30.000 de euro, cu aplicarea art. 1 din Ordinul ANRMAP nr. 313/2011, în vigoare de la 01 iulie 2011; că banii erau viraţi în fondul pentru protecţia martorilor de IGPR - Direcţia financiară, în calitate de ordonator secundar de credite şi în acest scop, lunar, IGPR solicita ONPM un necesar de credite estimat, în baza căruia erau virate fondurile, în limita bugetului aprobat; că cererile de credite lunare, însoţite de notele de fundamentare, erau întocmite şi comunicate la IGPR de Biroul financiar contabilitate din ONPM, după centralizarea solicitărilor serviciilor operative; că banii necheltuiţi erau viraţi înapoi în contul de trezorerie. Prin urmare, a apreciat că banii utilizaţi pentru achiziţiile reţinute ca infracţiuni nu au fost luaţi dintr-un alt cont decât cel prevăzut de lege şi nu au fost viraţi către alte conturi, în alte scopuri, ci doar în scopul realizării sarcinilor instituţiei.

În ceea ce o priveşte a arătat că nu poate fi vorba de o schimbare a destinaţiei unor sume de bani dintr-un cont în altul, deoarece în actele financiar-contabile nu există nicio operaţiune prin care să se diminueze creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare şi să se majoreze corespunzător al altă subdiviziune, operaţiune care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri, neputându-se reţine nici măcar că banii au fost mutaţi de la alineatul bugetar 20.30.30. către un alt alineat bugetar, în sensul schimbării destinaţiei fondurilor băneşti fără respectarea prevederilor legale. Inculpata a susţinut că toate bunurile achiziţionate de ONPM în scopul realizării sarcinilor specifice, pentru implementarea programului, asigurarea măsurilor de protecţie şi asistenţă, pentru organizarea, completarea şi întreţinerea bazei propri de date, pentru menţinerea legăturii cu martorii protejaţi, pentru respectarea prevederilor legale referitoare la distrugerea în condiţii de siguranţă a ciornelor şi a mediilor de stocare în format electronic cu conţinut clasificat în dosarele martorilor protejaţi s-a realizat exclusive în folosul martorilor protejaţi, în scopul derulării în bune condiţii a programului.

Cu privire la referatele de necessitate, inculpata a precizat că şeful de serviciu nu trece sursa din care urma să se facă plata, deoarece nu avea atribuţii în acest sens; că sumele estimate de ofiţerii de legătură în funcţie de nevoile martorilor protejaţi erau virate în contul de trezorerie al ONPM şi nu erau atribuite serviciului condus de inculpată; că erau estimate şi cheltuielile necesare cu cazarea şi diurna ofiţerilor de legatură în raport de numărul de misiuni cu deplasările la instanţă cu martorii protejaţi, de prezentări la probaţiune, întâlniri cu familia, procese civile; că diferenţele care puteau apărea se datorau fie includerii de noi martori în program, fie creşterii nevoilor martorilor protejaţi, fie încercării de a îmbunătăţi măsurile de protecţie la domiciliu, fie numărului mai mare sau mai mic de misiuni, însă şefii de servicii nu puteau aproba o plată a vreunui bun sau serviciu, aceasta cădea doar în sarcina directorului unităţii, după ce toate documentele contabile erau verificate în prealabil la nivelul Biroului financiar contabilitate şi conţineau viza de control financiar preventiv. A menţionat că achiziţiile au fost făcute atât în scopul creşterii protecţiei efective a martorilor protejaţi, cât şi pentru buna derulare a programului, iar cheltuielile făcute la solicitarea efectivă a martorilor protejaţi, adică cele în folosul exclusiv al acestora, sunt înscrise în contabilitatea fondului de protecţie a martorilor, cu respectarea legii, procedurilor şi a ordinelor MAI specifice muncii ONPM şi se regasesc la mapa financiară din dosarul fiecarui martor protejat. În raportul de audit pe anul 2014, având ca obiect verificarea legalităţii utilizării fondurilor destinate finanţării programului nu au fost identificate şi nici raportate nereguli în activitatea ONPM pentru perioada supusă verificării.

A mai arătat inculpata că achiziţiile care fac obiectul acuzaţiei nu au depăşit echivalentul în RON a 30.000 de euro, procedura fiind de cumpărare directă potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, Ordinului MAI nr. S1237/17 martie 2006 şi Ordinului ANRMAP nr. 313/2011, pe bază de documente justificative, inculpata respectând în totalitate prevederie legale primare şi secundare referitoare la cumpărarea directă, adică în virtutea atribuţiilor de serviciu semnarea acelor tipizate întocmite de ofiţerii din subordine. A precizat şi că nu avea atribuţii în aprobarea specificaţiilor tehnice ale produselor ce urmau a fi cumpărate, în alcătuirea dosarului de cumpărare directă, întocmirea notelor justificative privind achiziţia directă, a raportului privind includerea în programul anual de achiziţii, testarea pieţei, alegerea ofertei câştigătoare, comunicarea ofertei câştigătoare, astfel de atribuţii revenind Compartimentului logistică. Prin urmare, inculpata a apreciat că nu a participat la activitatea de deturnare de fonduri, acordând ajutor directorului sau celorlalţi coinculpaţi, neavând cum să se considere acordare de ajutor prin semnarea referatelor de necesitate (care nu echivalează cu întocmirea documentaţiei de cumpărare directă), efectuată ca atribuţie de serviciu conferită de legislaţia secundară, respectiv Ordinul MAI nr. S1237/2006.

Privitor la referatele de necesitate pe care inculpata D. le-a semnat sau aprobat, aceasta a menţionat că acestea sunt înscrisuri tipizate, pe o pagină, completate ulterior de cele mai multe ori olograf, formatul fiind prevăzut în anexa la Ordinul MAI nr. S/1237/2006. Totodată, a precizat că conţinutul acestor referate de necesitate şi a documentaţiilor complete necesare în vederea cumpărării directe a fost real, neexistând la dosar vreo probă care să dovedească întocmirea lor formală sau în fals, produsele indicate ca necesare existând şi în prezent, au fost cumpărate şi montate acolo unde s-a trecut în referat sau au fost înmânate martorilor protejaţi, banii solicitaţi au fost cheltuiţi în scopul în care au fost ceruţi, adică pentru cumpărarea acelor produse, iar decontarea lor s-a facut în baza documentelor justificative cerute de lege, respectiv facturi, contracte, bonuri fiscale, chitanţe.

În ceea ce priveşte soluţiile de achitare pentru fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv de complicitate la abuz în serviciu cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, a solicitat schimbarea temeiului achitării din art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. în art. 16 lit. a) din C. proc. pen., întrucât în pretinsa perioadă de activitate a grupului infracţional organizat, respectiv 2014 - noiembrie 2015, inculpata D. a acţionat strict în limitele actelor normative de organizare, funcţionare şi gestionare a fondurilor băneşti ale ONPM, a respectat şi a îndeplinit atribuţiile funcţiei exercitate la momentul respectiv, fără să-şi încalce vreo atribuţie funcţională, prevăzută în fişa postului sau în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii şi, ca atare, nu a avut un alt rol prestabilit în afara celui conferit de funcţia deţinută, nu a activat în altă ierarhie decât cea strict profesională, cu alte atribuţii în afara celor stabilite prin lege, regulament, fişa postului, nu a existat o anumită perioadă de timp în care grupul să fi funcţionat în baza vreunei înţelegeri prealabile sau ad-hoc de a comite fapte penale, aceasta a primit şi executat ordine, dar nu ilegale, procedurile de lucru fiind identice cu cele existente şi în mandatul predecesorului inculpatului A. A arătat inculpata că nu a sprijinit activitatea infracţională a directorului în ceea ce priveşte încheiere contractului de prestări servicii de telefonie mobile şi internet cu S.C. FFF. S.A., prin participarea alături de ceilalţi şefi de servicii, la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe, iar întocmirea referatului de necesitate nu echivalează cu întocmirea documentaţiei aferente cumpărării directe şi nici cu cumpararea în sine a produsului sau serviciului în cauză, fiind respectate prevederile legale cuprinse în art. 2 alin. (2) lit. d) şi art. 12 din Ordinul MAI nr. S1237/2006 şi cerinţele Legii nr. 682/2002. A susţinut că acest contract, vizat în prealabil de Direcţia juridică din MAI, s-a încadrat în bugetul alocat, nu a fost supraevaluat şi nici subdimensionat, fiind vorba de un singur abonament cu mai mulţi utilizatori, respectiv 120 de utilizatori cu posibilitatea de a fi extins până la 150, primind cu titlu gratuit un număr de 120 de telefoane mobile şi 10 tablete.

Raportat la afirmaţia procurorului din rechizitoriu, în sensul că nu au fost luate măsuri pentru modificarea/rezilierea contractului, s-a arătat că ONPM nu avea de ce să rezilieze contractual cu S.C. FFF. S.A. deoarece acesta a oferit preţul cel mai mic, fiind principalul criteriu de câştigare a ofertei, s-a pliat pe solicitările caietului de sarcini şi pe necesităţile unităţii, terminalele telefonice şi tabletele au fost oferite cu titlu gratuit, încadrându-se în valoarea contractului. Având în vedere Decizia CCR nr. 405/2016 prin care sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul art. 297 alin. (1) din C. pen. se înţelege "îndeplineşte prin încălcare legii", inculpata a arătat că nu a fost indicat niciun text de lege, O.G. sau O.U.G. încălcat de autor la care să fi contribuit.

Inculpata a criticat faptul că prima instanţă nu a constatat nulitatea absolută a probelor/mijloacelor de probă rezultate în baza interceptărilor autorizate prin mandatele de supraveghere tehnică nr. x/14 iulie 2015 şi nr. x/08 octombrie 2015, puse în executare de către D.I.P.I., aşa cum rezultă din adresa acesteia nr. x/11 noiembrie 2020, contrar Deciziei CCR nr. 51/2016 şi dispoziţiilor art. 142 din C. proc. pen., precum şi a probelor derivate rezultate din acestea, dar în legătură directă cu ele şi să dispună eliminarea fizică din dosar a acestora pentru a garanta, de o manieră efectivă, drepturile fundamentale. Inculpata a arătat că instanţa în mod eronat a înlăturat efectele acestor decizii, menţionând că nu sunt aplicabile în speţă fie datorită momentului la care au apărut, fie pentru că vizau activitatea S.R.I. şi nu D.I.P.I., deşi ambele sunt structuri de informaţii şi nu organe de cercetare penală, fie că au fost analizate în faza camerei preliminare.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., inculpata D. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constituire de parte civilă a IGPR întrucât nu a respectat cerinţa referitoare la conţinutul acesteia, precum şi ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa de instituire a sechestrului din data de 29 decembrie 2015.

Prin apelul declarat inculpata G. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional organizat; în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi în subsidiar teza a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (3 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată; în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi în subsidiar lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Cu privire la infracţiunea de constituirea a unui grup infracţional organizat, inculpata a arătat că elementul material al laturii obiective constă în iniţierea, constituirea, aderarea sau spriiinirea unui grup infracţional organizat, iar analiza existenţei infracţiunii trebuia efectuată de prima instanţă raportat la fiecare inculpat în parte, în privinţa sa neexistând probe care să dovedească contrariul. În opinia inculpatei, împrejurarea că preexista o structură organizaţională statală pe care s-ar fi putut grefa activitatea grupului infracţional graţie raporturilor de subordonare şi cooperare profesională nu schimbă realitatea faptică şi juridică, întrucât exercitarea atribuţiilor de serviciu nu se confundă cu săvârşirea acţiuriii ce reprezintă elementul material al laturii obiective. Prin urmare, a apreciat că soluţia corectă în ceea ce o priveşte era achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la condamnarea dispusă de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (3 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, a susţinut că argumentele acesteia sunt lipsite de temei legal, iar modul de interpretare a probelor relevă un raţionament logico-juridic fracturat, bazat pe situaţii premiză eronate. A arătat că nu avea atribuţii pe linia finanţării acestor achiziţii, acestea revenind compartimentului financiar-contabil şi persoanei care acorda viza de control financiar preventiv; nu avea atribuţia de a decide sau propune capitolul sau articolul bugetar din care urma să se finanţeze achiziţia; nu avea niciun fel de atribuţie în organizarea procedurilor de achiziţie, respectiv în selectarea ofertelor ori în stabilirea ofertanţilor câştigători; nu avea nicio preocupare în legatură cu modul de finanţare a Programului de protecţie a martorilor, de achiziţie a bunurilor şi de finanţare a acestor achiziţii. A a precizat că anual au fost realizate controale de audit, care nu au idetificat nereguli, iar rapoartele anuale erau aprobate, inclusiv în privinţa achiziţiilor efectuate. Sub aspect subiectiv, inculpata a menţionat că niciodată nu a avut suspiciunea că încalcă vreo normă legală prin completarea referatelor de necesitate, în condiţiile în care cei din Compartimentul financiar contabil aveau obligaţia, potrivit fişei postului, să verifice legalitatea operaţiunilor şi să aplice viza de control financiar preventiv, în caz contrar să refuze. În speţă, a arătat inculpata că martorii din Compartimentul financiar contabil au aplicat viza de control financiar preventiv pentru toate operaţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, iar dacă în privinţa sa s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile legale, înseamnă că şi cei care le-au avizat au încălcat legea.

Inculpata a apreciat că prima instanţă a realizat o interpretare profund gresită, netemeinică şi nelegală a prevederilor Ordinului MAI nr. S/1237/2006, extinzând aplicarea sintagmei "exclusiv în folosul martorilor" cuprinsă în art. 111 din acest ordin.

În ceea ce priveşte vinovăţia cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de deturnare de fonduri, a considerat că aceasta nu există sub forma intenţiei în condiţiile în care activitatea se derula în aceeaşi parametri din 2003 de la începerea activităţii şi activitatea financiară a ONPM era auditată anual de către IGPR fără obiecţiuni, ceea ce i-a întărit convingerea că aceste activităţi erau conform normelor legale.

În consecinţă, a apreciat că faptele retinute în sarcina sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnare de fonduri nu sunt prevăzute de legea penală şi nici nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Inculpata a arătat referitor la infracţiunea de abuz în serviciu că evenimentul care i se reproşează în opinia sa nu a existat, nefiind nicio probă directă în sensul că partea civilă N. ar fi avut o tentativă de suicid în noapte de 14/15 iunie 2013, fişa de externare din spital neatestând o ingestie polimedicamentoasă împreună cu alcool, ci, dimpotrivă, că analizele recoltate la internarea în spital nu au relevat prezenţa alcoolului sau a substanţelor toxice în sânge. A precizat că a recţionat prompt atunci când a fost informată de ofiţerul de legătură, a contactat telefonic partea civilă, a purtat o discuţie cu aceasta şi a stabilit o întâlnire chiar a doua zi, a informat directorul instituţiei, a răspuns la apelul telefonic din timpul nopţii al ofiţerului de legătură când a fost informată că partea civilă a fost dusă la spital cu ambulanţa din cauza unor probleme cu tensiunea, a contactat celălalt ofiţer de legătură şi au stabilit împreună ora la care să meargă la spital, s-a prezentat la spital cu persoana de legătură şi cu sotia părţii civile, unde a avut o scurtă discuţie cu partea civilă N., a condus familia OO. la domiciliu atunci când s-a decis externarea, le-a recomandat să consulte un psihiatru, iar întâlnirile cu familia OO. au continuat încă 2 luni după acel eveniment. Astfel, inculpata a apreciat că cronologia evenimentelor şi probatoriul administrat contrazic situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, iar compentenţa sa profesională şi situaţia atestatelor sale profesionale nu puteau fi stabilite doar după declaraţiile martorului Y.

Prin apelul declarat inculpatul J. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional organizat; în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi în subsidiar teza a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (5 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de constituirea a unui grup infracţional organizat, inculpatul a arătat că elementul material al laturii obiective constă în iniţierea, constituirea, aderarea sau spriiinirea unui grup infracţional organizat, iar analiza existenţei infracţiunii trebuia efectuată de prima instanţă raportat la fiecare inculpat în parte, în privinţa sa neexistând probe care să dovedească contrariul. În opinia inculpatului, împrejurarea că preexista o structură organizaţională statală pe care s-ar fi putut grefa activitatea grupului infracţional graţie raporturilor de subordonare şi cooperare profesională nu schimbă realitatea faptică şi juridică, întrucât exercitarea atribuţiilor de serviciu nu se confundă cu săvârşirea acţiuriii ce reprezintă elementul material al laturii obiective. Prin urmare, a apreciat că soluţia corectă în ceea ce-l priveşte era achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la condamnarea dispusă de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (5 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, a arătat că a ocupat funcţia de director adjunct în cadrul ONPM, activitatea sa în cadrul ONPM s-a circumscris îndeplinirii sarcinilor şi îndatoririlor cuprinse în fişa postului, acumulării de informaţii privind aplicarea Programului de protecţie a martorilor, cooperarea internaţională, coordonarea activităţilor desfăşurate de structurile pe care le avea în subordine, îndeplinirii atribuţiilor din domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, precum şi atribuţiilor ce-i reveneau în lipsa directorului unităţii. A menţionat că nu a participat în niciun fel la achiziţiile derulate la nivelul ONPM şi nici nu a participat la întocmirea vreunei documentaţii prealabile aferente acestor achiziţii, nu a solicitat niciodată modificarea documentelor justificative, în sensul favorizării vreunui ofertant sau includerii de materiale sau bunuri care să corespundă anumitor cerinţe tehnice, altele decât cele stabilite de structura logistică şi a semnat documentele în vederea efectuării achiziţiilor, în sensul avizării sau aprobării, numai după confirmarea legalităţii de către reprezentanţii Direcţiei de audit public intern. În speţă, a arătat inculpatul că martorii din Compartimentul financiar contabil au aplicat viza de control financiar preventiv pentru toate operaţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar dacă în privinţa sa s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile legale, înseamnă că şi cei care le-au avizat au încălcat legea.

Inculpatul a apreciat că prima instanţă a realizat o interpretare profund gresită, netemeinică şi nelegală a prevederilor Ordinului MAI nr. S/1237/2006, extinzând aplicarea sintagmei "exclusiv în folosul martorilor" cuprinsă în art. 111 din acest ordin. În realitate, a considerat că toate documentele pe care le-a avizat sau aprobat urmăreau achiziţia unor bunuri necesare pentru desfăşurarea programului în bune condiţii, concluzie ce se desprinde din materialul probator administrat în cauză şi din prevederile legale ce reglementau astfel de achiziţii.

În ceea ce priveşte vinovăţia cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de deturnare de fonduri, aceasta nu există sub forma intenţiei în condiţiile în care activitatea se derula în aceeaşi parametri din 2003 de la începerea activităţii şi activitatea financiară a ONPM era auditată anual de către IGPR fără obiecţiuni, ceea ce i-a întărit convingerea că aceste activităţi erau conform normelor legale.

În consecinţă, a apreciat că faptele retinute în sarcina sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnare de fonduri nu sunt prevăzute de legea penală şi nici nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Prin apelul declarat inculpatul C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţare sentinţei penale atacate şi în rejudecarea achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri întrucât fapta nu există, iar în subsidiar pentru că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. A criticat faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în baza unor mijloace de probă lovite de nulitate absolută, respectiv efectuarea de acte de urmărire penală de către lucrători de poliţie care nu aveau calitatea de organe de cercetare penală şi care au efectuat acte de cercetare penală, respectiv întocmirea notelor de redare a convorbirilor telefonice relevante în cauză, motiv de nulitate prevăzut de art. 281 din C. proc. pen. A mai criticat faptul că prima instanţă a interpretat în mod greşit textul de lege care reglementează modalitatea de achiziţionare a bunurilor necesare desfăşurăriiPprogramului de protecţie a martorilor, în condiţiile în care bunurile la care se face referire în hotărâre nu sunt interzise a fi achiziţionate şi nu trebuie să fie folosite exclusiv în folosul martorilor, ci pentru buna derulare a programului. Astfel, a precizat că textele legale care prevăd modalitatea de achiziţionare a bunurilor necesare bunei desfăşurări a programului, nu prevăd în mod limitativ doar anumite bunuri întrucât desfăşurarea programului de protecţie este complexă şi legiutorul a avut în vedere faptul că la un anumit moment este posibil ca în desfăşurarea programului să apară anumite necesităţi care nu pot fi anticipate, motiv pentru care într-o interpretare corectă a textului de la lit. e) din Ordinul MAI nr. S1237/2007 orice activitate desfăşurată pentru buna derulare a programului şi orice măsură de protecţie dispusă pentru derularea programului în bune condiţii, îndeplineşte cerinţele legale pentru solicitarea şi obţinerea fondurilor necesare.

Inculpatul a mai arătat că deturnarea de fonduri presupune din punct de vedere al vinovăţiei intenţia, deoarece schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti constituie infracţiune doar în ipoteza efectuării fără respectarea prevederilor legale, ori în speţă achiziţionarea mijloacelor tehnice şi a celorlaltor bunuri s-a făcut cu respectarea legii.

De asemenea, a precizat că nu avea atribuţii în domeniul stabilirii fondurilor din care urma să fie achiziţionat un anumit bun sau serviciu necesar desfăşurării activităţii de protecţie a martorilor, potrivit fişei postului avea atribuţii doar pe linia protecţiei fizice a martorilor, iar bunurile achiziţionate s-au dovedit a fi utile şi necesare desfăşurării programului de protecţie, fiind utilizate şi în momentul de faţă.

Pentru acuzaţiile legate de deturnarea de fonduri prin semnarea aprobării la plată în locul directorului ONPM, atunci când s-a aflat la comanda unităţii ca înlocuitor al acestuia, a apreciat că nu se poate reţine vinovăţia sa întrucât, pe de o parte, acesta a semnat un document ce avea la bază toate aprobările alocării unor fonduri, iar pe de altă parte, pentru buna funcţionare a instituţiei şi pentru respectarea fişei postului nu putea refuza semnarea documentelor în locul directorului deoarece ar fi fost acuzat de abuz în serviciu.

Prin apelul declarat inculpatul K. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate şi rejudecând cauza pe fond, în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la deturnare de fonduri în formă continuată, să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea pentru faptele reţinute în sarcina sa. A criticat faptul că prima instanţă printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor Ordinului MAI nr. S1237/2007 a apreciat că bunurile propuse a fi achiziţionate prin notele justificative întocmite nu pot fi încadrate în accepţiunea legiuitorului privind finanţarea activităţii specifice ONPM. A arătat că notele justificative întocmite nu îndeplinesc cerinţele legale pentru a stabili sursa fondurilor băneşti ce urmează a fi alocate, încât să constituie act material al infracţiunii de deturnare de fonduri, negăsindu-şi reglementarea în niciun act normativ. Inculpatul a susţinut că prin întocmirea notei justificative nu se poate concluziona că a făcut încadrarea în clasificaţia bugetară din care au fost efectuate plăţile, întrucât angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor s-a efectuat numai cu viză prealabilă de control financiar preventiv, iar controlul financiar preventiv şi auditul intern s-au exercitat asupra tuturor operaţiunilor care au utilizat fondurile publice alocate, nerezultând încălcări ale legii în cheltuirea banilor alocaţi fondului de protecţie a martorilor. În concluzie, inculpatul a menţionat că toate bunurile propuse spre achiziţionare prin notele întocmite sunt bunuri necesare desfăşurării în condiţii optime a programului.

Prin apelul declarat inculpatul I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional organizat; în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi în subsidiar teza a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (5 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de constituirea a unui grup infracţional organizat, inculpatul a arătat că elementul material al laturii obiective constă în iniţierea, constituirea, aderarea sau spriiinirea unui grup infracţional organizat, iar analiza existenţei infracţiunii trebuia efectuată de prima instanţă raportat la fiecare inculpat în parte, în privinţa sa neexistând probe care să dovedească contrariul. În opinia inculpatului, împrejurarea că preexista o structură organizaţională statală pe care s-ar fi putut grefa activitatea grupului infracţional graţie raporturilor de subordonare şi cooperare profesională nu schimbă realitatea faptică şi juridică, întrucât exercitarea atribuţiilor de serviciu nu se confundă cu săvârşirea acţiuriii ce reprezintă elementul material al laturii obiective. Prin urmare, a apreciat că soluţia corectă în ceea ce-l priveşte era achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la condamnarea dispusă de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate (5 acte materiale) la infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, a arătat că martorii din Compartimentul financiar contabil au aplicat viza de control financiar preventiv pentru toate operaţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar dacă în privinţa sa s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile legale, înseamnă că şi cei care le-au avizat au încălcat legea. A precizat că achiziţiile reţinute a fi făcute cu încălcarea legii nu pot fi calificate ca fiind o deturnare de fonduri deoarece au fost efectuate în folosul martorilor şi nu pentru înzestrarea unităţii, niciunul dintre bunuri nefiind folosit de angajaţii ONPM în folosul personal ori în alte scopuri care nu aveau legătură cu derularea în bune condiţii a programului. Inculpatul a considerat că prin achiziţionarea acestor bunuri s-a urmărit păstrarea confidenţialităţii, fiabilitatea misiunilor, ralierea la standardele europene, pregătirea misiunilor cu martori protejaţi, asigurarea protecţiei la domiciliu şi pe parcursul deplasărilor, monitorizarea locaţiilor martorilor, coordonarea misiunilor din teren, asigurarea unui nivel de siguranţă ridicat al martorilor conform măsurilor de protecţie impuse.

De asemenea, inculpatul a susţinut că destinatia fondurilor nu a fost schimbată pentru înzestrarea ONPM, toate bunurile achiziţionate fiind incluse în programul anual al achiziţiilor publice al ONPM şi înregistrate în evidenţa contabilă destinată pentru program, în patrimoniu la categoria bunurilor pentru program, neexistând nicio dispoziţie de transfer din respectivele fonduri la alte clasificaţii bugetare. A arătat că activitatea sa în cadrul ONPM s-a circumscris îndeplinirii sarcinilor şi îndatoririlor de serviciu cuprinse în fişa postului şi derulării în bune condiţii a Programului de protecţie a martorilor.

Inculpatul a apreciat că prima instanţă a realizat o interpretare profund gresită, netemeinică şi nelegală a prevederilor Ordinului MAI nr. S/1237/2006, extinzând aplicarea sintagmei "exclusiv în folosul martorilor" cuprinsă în art. 111 din acest ordin. În realitate, a considerat că toate documentele pe care le-a avizat sau aprobat urmăreau achiziţia unor bunuri necesare pentru desfăşurarea programului în bune condiţii, concluzie ce se desprinde din materialul probator administrat în cauză şi din prevedrile legale ce reglementau astfel de achiziţii.

În ceea ce priveşte vinovăţia cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de deturnare de fonduri, aceasta nu există sub forma intenţiei în condiţiile în care activitatea se derula în aceeaşi parametri din 2003 de la începerea activităţii şi activitatea financiară a ONPM era auditată anual de către IGPR fără obiecţiuni, ceea ce i-a întărit convingerea că aceste activităţi erau conform normelor legale.

În consecinţă, a apreciat că faptele retinute în sarcina sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnare de fonduri nu sunt prevăzute de legea penală şi nici nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Prin apelul declarat inculpatul E. a solicitat în baza art. 421 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deturnarea de fonduri având în vedere că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. A arătat că în luna ianuarie 2014, în timp ce ocupa funcţia de împuternicit şef Serviciu de implementare în program a semnat un referat privind achiziţionarea unor echipamente pentru sezonul rece în scopul dotării autovehiculelor instituţiei, respective 10 lopeţi pentru dezăpezire, în considerarea faptului că textele legale care prevăd achiziţionarea bunurilor necesare bunei desfăşurări a programului nu prevăd în mod limitativ doar anumite bunuri, întrucât desfăşurarea programului este complexă şi legiuitorul a avut în vedere faptul că la un moment dat este posibil ca în desfăşurarea programului să apară anumite necesităţi care nu pot fi anticipate. A menţionat că referatul de necesitate întocmit a fost avizat de Structura logistică şi aprobat de director, achiziţia celor 10 lopeţi fiind în vederea îndeplinirii în bune condiţii a sarcinilor şi misiunilor desfăşurate, în interesul martorilor protejaţi şi asigurării condiţiilor de evacuare şi deplasare în siguranţă.

Din materialul probator, în opinia inculpatului rezultă că au fost respectate dispoziţiile art. 111 din Ordinul MAI nr. S/1237/2006 în ce priveşte achiziţiile din fondul de protecţie a martorilor, iar lopeţile achiziţionate se află în magazia oficiului, nefiind produs niciun prejudiciu acestuia. Mai mult, a arătat că sintagma "fără respectarea prevederilor legale" presupune ca operaţiunea de schimbare a fondurilor băneşti să se facă fără o bază legală care să o reglementeze sau justifice şi prin urmare întocmirea notelor justificative, aplicarea vizei Compartimentului logistic pe referatele de necessitate ori achiziţia directă a unor bunuri necesare desfăşurării programului nu poate constitui unul din elementele materiale ale laturii obiective a infracţiuni de deturnare de fonduri. Inculpatul a susţinut că nu a prevăzut rezultatul faptelor sale şi nici nu l-a urmărit în condiţiile în care toate bunurile achiziţionate au fost şi sunt folosite pentru desfăşurarea Programului de protecţie a martorilor, el neavând nici atribuţii în sensul stabilirii fondurilor din care se fac respectivele achiziţii de bunuri sau servicii necesare desfăşurării programului.

Prin apelul declarat partea civilă N. a criticat sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatei G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, arătând că s-a dispus includerea sa în program, împreună cu soţia şi fiica majoră, prin schema de sprijin stabilindu-se un venit lunar de 700 RON/persoană, care în timp a fost majorat la 1.300 RON/persoană, şi s-a încredinţat câte un telefon mobil de contact, s-a asigurat plata asigurărilor sociale de sănătate şi li s-a instalat un sistem de alarmare/supraveghere video la locuinţă, din fondurile alocate la articolul bugetar 20.30.30. A precizat că în primăvara anului 2013 au fost puşi în situaţia de a deveni avertizori de integritate întrucât au sesizat la Direcţia Naţională Anticorupţie mai multe nelegalităţi comise de ofiţerii ONPM, în sensul că protecţia asigurată nu corespundea măsurilor dispuse prin ordonanţa procurorilor şi li s-au pretins sume de bani pentru asigurarea protecţiei la domiciliu, sub pretextul subfinanţării instituţiei. Partea civilă a precizat că în urma anchetei administrative declanşate represaliile ofiţerilor ONPM au urmat două coordonate: spolierea în interes personal a fondurilor destinate, prin lege, protecţiei martorilor şi determinarea martorilor incomozi (care au sesizat abaterile ofiţerilor) să iasă din program, cum a fost în cazul său prin aducerea în situaţia de a-şi suprima viaţa.

Partea civilă a susţinut că inculpata G., în calitate de psigolog şi comisar de poliţie în cadrul ONPM şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor emise în conformitate cu legile primare, astfel: în calitate de poliţist psiholog, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încalcarea legii, efectuând activităţi de consiliere psihologică fără atestat de liberă practică în domeniu şi a evaluat o problemă de sănătate mintală la telefon, fără calificarea de medic psihiatru; în calitate de comisar de poliţie, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a interveni în ajutorul unei persoane care, din cauza tulburării psihice, reprezenta un pericol iminent pentru propria persoană. În opinia părţii civile inculpata ar fi încălcat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 487/2002, Ordinul MAI nr. 257/2007 ce constituie legislaţie secundară în raport cu prevederile Legii nr. 213/2004, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 218/2002.

De asemenea, a arătat că incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 în prezenta cauză presupune verificarea a două condiţii: elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu să fie configurat prin raportare la încălcarea unei prevederi legale şi în funcţie de prevederea legală încălcată, în măsura în care acuzaţia penală vizează şi nerespectarea unor normative stabilite prin legislaţia secundară, să fie respectată ierarhia actelor normative, respectiv actul administrativ să fie emis cu respectarea legii. A apreciat că în prezenta cauză ambele condiţii au fost urmărite în configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu întrucât analiza faptei a vizat motivele pentru care acţiunea inculpatei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este circumscrisă exercitării atribuţiilor de psiholog şi comisar de poliţie, cu încălcarea Legii nr. 487/2002 (art. 10 alin. (1), art. 59 alin. (1) lit. d), Legii nr. 218/2002 (art. 26 alin. (1), art. 38, art. 39), Ordinului MAI nr. 257/2007 (art. 4 lit. f), art. 5 alin. (4), care constituie legislaţie secundară în raport cu prevederile Legii nr. 213/2004 (art. 57, art. 54, art. 6, art. 5 lit. d).

În concluzie, a solicitat admiterea apelul, desfiinţarea, în parte, a hotărârii primei instanţe şi condamnarea inculpatei G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatei la plata daunelor morale.

Prin apelul declarat partea civilă Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, aşa cum a fost stabilit de către Direcţia Natională Anticorupţie şi comunicat de partea civilă prin adresa nr. x/21 octombrie 2016, arătând că îşi însuşeşte motivele de apel ale DNA şi că chiar dacă bunurile/serviciile achiziţionate din fondul de protecţie a martorilor pentru dotarea ONPM au rămas în posesia acestei instituţii, prejudiciul a fost produs fondurilor virate din articolul bugetar 20.30.30 şi constă în contravaloarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate prin deturnarea de fonduri. A menţionat că relevant pentru existenţa prejudiciului este faptul că sumele plătite pentru achiziţia de bunuri şi servicii folosite pentru dotarca ONPM nu au mai putut fi utilizate potrivit scopului prevăzut de lege, şi anume pentru achiziţia de materiale, obiecte dc inventar şi mijloace fixe în folosul exclusiv al martorilor protejaţi, conducând la perturbarea bunului mers al activităţii Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor. De asemnea, a precizat că întrucât bunurile/serviciile au fost achiziţionate din fondurile corespunzătoare articolului bugetar 20.30.30, acestea nu pot fi utilizate în mod legal nici de către instituţie deoarece nu fac obiectul tabelei de înzestrare.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Prin încheierea din data de 22 iunie 2021, instanţa de apel a încuviinţat cererile de amânare a judecării cauzei, formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. augustin, I., H. şi E., precum şi de către partea civilă P., în vederea angajării unor apărători. A pus în vedere apelanţilor, care nu au depus la dosar motivele de apel, ca până la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv cu cel puţin două săptămâni înaintea acestui termen, să depună la dosar în scris motivele de apel, precum şi eventualele cereri în probaţiune. A pus în vedere inculpaţilor, ca la termenul de judecată acordat, să îşi exprime poziţia juridică expresă şi clară, în sensul dacă doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, instanţa de apel a încuviinţat cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat E. A pus în vedere apelanţilor ca până la termenul ce va fi acordat în cauză să depună la dosarul cauzei motivele de apel şi eventuale cereri în probaţiune.

Prin încheierea din data de 02 noiembrie 2021, instanţa de apel a amânat pronunţarea în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii la data de 03 noiembrie 2021.

Pe fondul cauzei a încuviinţat proba testimonială solicitată de Ministerul Public privind audierea martorilor: V., U., Y., X., IIII., WW., CC., GG., LLLL., MMMM., EE., QQ., precum şi audierea persoanei vătămate Q. şi a părţilor civile P., S., R., N. şi YYY. A respins cererea de probe constând efectuarea unui raport de expertiză financiar contabilă solicitată de apelanţii inculpaţi A. augustin Adrian, K. şi D. A admis în parte cererile de probatorii formulate de apelanţii inculpaţi A. augustin Adrian şi D., în sensul că a încuviinţat efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei cu menţiunea de a se comunica instanţei dacă ofiţerii de poliţie judiciară - cms.

şef NNNN. şi cms. şef OOOO. - din cadrul DNA, secţia de Combatere a Corupţiei aveau calitatea de "specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiarbancar... informatic", potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, conform Ordonanţelor de delegare nr. 596/P/2015 din 03 noiembrie 2015 şi nr. 596/04 decembrie 2015. A încuviinţat efectuarea unei adrese către MAI - Direcţia Audit Intern prin care se va solicita să se comunice instanţei dacă în urma auditării activităţii ONPM din perioada 2013-2015 au fost constatate neregularităţi privind modul de utilizare a fondului pentru protecţia martorilor, în caz afirmativ care au fost acestea şi măsurile luate.

A încuviinţat efectuarea unei adrese către IGPR - ONPM, prin care să se comunice instanţei o copie a Ordinului MAI nr. S1237/17 martie 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare programului de protecţie a martorilor în integralitatea sa în măsura în care acesta a fost declasificat, iar în cazul în care actul nu este declasificat în integralitatea sa, transmiterea acestuia cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate în vederea aprecierii de către complet asupra caracterului esenţial sau nu pentru soluţionarea cauzei.

A încuviinţat proba testimonială solicită de apelantul inculpat A. augustin Adrian constând în audierea martorilor PPPP., QQQQ., RRRR. şi SSSS. A încuviinţat proba testimonială solicită de apelanta inculpată D. constând în audierea martorului PPPP. A respins în rest celelalte cereri de probe formulate de apelanţii inculpaţi A. augustin Adrian şi D. A încuviinţat cererea în probaţiune formulată de apelantul inculpat L., constând în audierea martorilor TTTT. şi BBB.

Prin încheierea din data de 03 noiembrie 2021, instanţa de apel, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele din data de 29 decembrie 2015 ale Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2015 şi menţinute prin sentinţa penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv prin:

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 252/10 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei de 210.961,88 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei D., până la concurenţa sumei de 207.462,92 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului I., până la concurenţa sumei de 243.592,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului J., până la concurenţa sumei de 200.721,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului K., până la concurenţa sumei de 202.757,16 RON.

În baza art. 2502 din C. proc. pen., a ridicat măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin:

- ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului H., până la concurenţa sumei de 140.321,47 RON;

- ordonanţa procurorului din data de 18 ianuarie 2016 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului L., până laconcurenţa sumei de 115.814,87 RON.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2021, instanţa de apel, în baza art. 278 din C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii material strecurate în cuprinsul minutei încheierii din data de 03 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, cu privire la data ordonanţei procurorului privind măsurile asigurătorii vizând pe inculpatul L., în sensul că se va menţiona ordonanţa procurorului din data de 18 ianuarie 2016, în loc de ordonanţa procurorului din data de 29 decembrie 2015, cum din eroare s-a trecut.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021 Înalta Curte a procedat la audierea martorilor Y., X., V., IIII., potrivit art. 420 alin. (5) coroborat cu art. 381 din C. proc. pen. cu referire la art. 119 - 123 din C. proc. pen.

Având în vedere lipsa martorului U. şi de asemenea, pentru continuarea cercetării judecătoreşti cu administrarea probei testimoniale, Înalta Curte a acordat un termen de judecată în vederea citării următorilor cinci martori, respective martorii WW., CC., GG., LLLL. şi MMMM., în ceea ce îl priveşte pe martorul U., urmând a se pune în discuţie oportunitatea audierii acestuia prin intermediul unui ordin european de anchetă, sub rezerva obţinerii adresei martorului.

La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2022 Înalta Curte a precizat că prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată anterior a fost formulată o solicitare de către inculpaţii A. augustin, K. şi D., privind efectuarea unei adrese către Direcţia Audit Intern din cadrul MAI, prin care să se comunice instanţei de judecată dacă în urma auditării activităţii ONPM în perioada 2013 - 2015 au fost constatate neregularităţi privind utilizarea fondurilor alocate. A menţionat că MAI - Direcţia Audit Intern a comunicat la dosarul cauzei rapoartele întocmite şi o sinteză a fiecăruia dintre rapoarte, documente care au caracter de secrete de serviciu. A arătat că în conformitate cu dispoziţiile care reglementează protecţia informaţiilor clasificate şi care vizează activitatea instanţelor, completul de judecată a consultat documentele transmise. Astfel, a solicitat părţilor să precizeze dacă se insistă în depunerea la dosar a acestor documente.

Înalta Curte, după deliberare, în raport cu dispoziţiile art. 352 alin. (11) din C. proc. pen., ţinând cont şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21/2018, în urma consultării documentelor ce au fost transmise de MAI - Direcţia Audit Intern, a considerat că o parte dintre informaţiile care sunt cuprinse în aceste înscrisuri au caracter esenţial pentru soluţionarea cauzei, astfel că a dispus efectuarea unei adrese prin care se va solicita MAI - Direcţiei Audit Intern declasificarea parţială a sintezelor întocmite în urma rapoartelor aferente anilor 2013-2015, cu eliminarea menţiunilor care pot conduce la identificarea dosarelor, a persoanelor sau a altor elemente care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.

În continuare, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor LLLL., CC., GG., WW., Q., potrivit art. 420 alin. (5) coroborat cu art. 381 din C. proc. pen. cu referire la art. 119 - 123 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea martorului U., de a fi citat la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, conform art. 259 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus emiterea unui ordin european de anchetă către autorităţile belgiene, care să aibă ca obiect audierea martorului U., prin videoconferinţă.

La termenul de judecată din data de 01 martie 2022 Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţilor că, referitor la Ordinul MAI privind gestionarea şi controlul modului de gestionare a fondurilor necesare programului de protecţie a martorilor, completul de judecată a procedat la consultarea formei acestuia, respectiv forma integrală a acestuia, iar în raport cu dispoziţiile art. 352 alin. (11) din C. proc. pen., părţile din respectivul Ordin care nu au fost declasificate sunt apreciate că nu sunt esenţiale pentru soluţionarea prezentei cauze, astfel că instanţa nu a dispus declasificarea documentului în întregime, întrucât este suficientă forma care deja se află la dosar.

În continuare, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor U., MMMM., EE., QQ., potrivit art. 420 alin. (5) coroborat cu art. 381 din C. proc. pen. cu referire la art. 119 - 123 din C. proc. pen.

În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu administrarea probei testimoniale, Înalta Curte a dispus citarea martorilor PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. şi BBB.

La termenul de judecată din data de 15 martie 2022, pentru asigurarea respectării principiului continuităţii completului de judecată, faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare a unuia dintre membri la acest termen de judecată, precum şi în vederea audierii apelantelor părţi civile N., P., O., S. şi R. şi a martorilor PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., BBB. şi TTTT. s-a dispus amânarea cauzei.

La termenul de judecată din data de 12 aprilie 2022, având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat K., avocet UUUU., pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată din motive medicale, cererea fiind însoţită de acte medicale în acest sens, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti s-a dispus amânarea cauzei.

La termenul de judecată din data de 19 mai 2021 Înalta Curte a procedat la audierea martorilor PPPP., SSSS., TTTT., potrivit art. 420 alin. (5) coroborat cu art. 381 din C. proc. pen. cu referire la art. 119 - 123 din C. proc. pen.

Înalta Curte, după deliberare, în raport cu dispoziţiile art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a respins cererea formulată de apărătorul ales al intimatului inculpat F., de administrare a probelor constând în înscrisurile la care s-a făcut referire, întrucât la dosar există suficiente elemente în raport de care instanţa să poată aprecia cu privire la chestiunile supuse judecăţii.

În vederea audierii persoanei cu identitate protejată YYY. şi a apelantului intimat inculpat A. augustin, precum şi în vederea formulării concluziilor pe fondul cauzei, s-a dispune acordarea unui nou termen de judecată.

La termenul de judecată din data de 21 iunie 2022, urmare a interpelării Înaltei Curţi, s-a arătat că toţi inculpaţii din prezenta cauză solicită, în baza dispoziţiilor art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi respectiv, a fost pronunţată sentinţa instanţei de fond.

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 raportat la art. 119 - 120 şi art. 381 din C. proc. pen., a procedat la audierea martorului cu identitate protejată YYY., precum şi la audierea părţii civile cu identitate protejată N., în temeiul dispoziţiilor art. 380 şi art. 129 din C. proc. pen.

S-a procedat la audierea apelantului intimat inculpat A. augustin, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 378 din C. proc. pen.

Înalta Curte, în urma deliberării, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către reprezentantul Ministerului Public, cu privire la toate componentele la care s-a făcut referire, atât în ceea ce priveşte pe inculpata G. sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cât şi în ceea îi priveşte pe inculpaţii E. şi F., în sensul reţinerii unei singure infracţiuni în formă continuată şi respectiv, a celorlalţi inculpaţi, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu în act material inclus în conţinutul constitutiv al infracţiunii de deturnare de fonduri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

I. Critici privind legalitatea administrării probelor

Referitor la criticile formulate în faţa primei instanţe şi reiterate în apel privind legalitatea administrării probelor constând în înregistrarea convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea nr. 73/14 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică faţă de inculpaţi, constând atât în supravegherea audio - video şi prin fotografiere, cât şi în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate prin mijloace de comunicare la distanţă, măsuri care au fost ulterior prelungite succesiv. În baza încheierii menţionate a fost emis mandatul de supraveghere tehnică nr. x/14 iulie 2015.

Prin încheierea nr. 81/10 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti au fost prelungite măsurile dispuse prin încheierea menţionată anterior şi s-a dispus autorizarea altor măsuri de supraveghere tehnică, constând în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, fiind emis mandatul de supraveghere tehnică nr. x/10 august 2015.

Prin încheierea nr. 99/08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti u fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică privindu-i pe inculpaţi, constând atât în supravegherea audio - video şi prin fotografiere, cât şi în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, fiind emis mandatul de supraveghere tehnică nr. x/08 octombrie 2015.

În cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa primei instanţe, la solicitarea acesteia, Serviciul Român de Informaţii a comunicat prin adresa nr. x/04 noiembrie 2020, că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea convorbirilor telefonice s-a realizat prin transmiterea semnalului de la C.N.I.C. către structura tehnică din cadrul D.N.A.

Strict din această perspectivă, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că nu poate fi identificat vreun motiv de nulitate în ceea ce priveşte punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică privind interceptarea convorbirilor telefonice. Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională, analizând prevederile Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009 încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, a constatat în esenţă că protocolul a reglementat competenţa Serviciului Român de Informaţii de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică în cadrul procesului penal, fără să fie organ de urmărire penală. Astfel, deşi C. proc. pen. nu a acordat serviciului secret această competenţă, Ministerul Public, din proprie iniţiativă, îi transferă acestuia o competenţă proprie procurorului. Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile C. proc. pen., competenţa dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de către chiar titularul său - Ministerul Public - unui serviciu secret. În dreptul public se aplică principiul delegata potestas non delegatur, astfel încât Ministerul Public nu are competenţa de a-şi transfera/delega competenţele rezultate din textul constituţional al art. 131 (par. 165). Cu toate acestea, Curtea a statuat în mod explicit că "pe lângă suportul tehnic prevăzut de art. 39 - 45 din protocol, art. 32 - 38 din acelaşi act se referă, expressis verbis, la punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competent" (par. 163). Aşadar, Curtea a stabilit în mod neechivoc faptul că activităţile menţionate la art. 39 - 45 din protocolul menţionat constituiau "suport tehnic", acestea referindu-se la transmiterea directă a semnalului interceptat pin C.N.I.C. către D.N.A., situaţie care se regăseşte şi în prezenta cauză.

În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică privind interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat nu este afectată de vreun viciu de legalitate, aceasta realizându-se de către organul de urmărire penală cu sprijinul strict tehnic al S.R.I. şi neintrând astfel în domeniul de aplicare al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019.

În schimb, în ceea ce priveşte măsurile tehnice constând în înregistrarea audio - video şi prin fotografiere autorizate în cauză prin încheierea nr. 73/14 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine că deşi iniţial, prin adresa nr. x/04 noiembrie 2020 D.G.I.P.I a comunicat date referitor la neimplicarea lucrătorilor acestei direcţii în întocmirea unor note de redare a interceptărilor telefonice, prin adresa nr. x/11 noiembrie 2020, aceeaşi instituţie a transmis că în urma unor verificări suplimentare s-au constatat următoarele:

- Lucrătorii D.G.I.P.I au desfăşurat activităţi de întocmire a notelor de redare a convorbirilor telefonice în cauză, acestea fiind transmise reprezentanţilor D.N.A.;

- Lucrătorii D.G.I.P.I., în vederea punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică nr. x/14 iulie 2015 şi nr. 82/08 octombrie 2015, au efectuat activităţi de supraveghere ambientală (audio - video), rezultatul acestora fiind transmis în format neprelucrat către D.N.A. prin adresele din datele de 27.07, 05.08, 07.08, 13.08, 27.08, 08.09, 16.09, 24.09, 09.10, 13.10, 23.10, 26.10, 30.10, 04.11, 09.11, 10.11, 13.11 toate din 2015, precum şi din data de 06.01 2016.

Contrar argumentelor expuse de către prima instanţă, Înalta Curte reţine că întrucât potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 76/2016 personalul D.G.I.P.I. nu poate efectua acte de cercetare penală, respectiv nu are calitatea de organ de cercetare penală, activităţilor desfăşurate de lucrătorii D.G.I.P.I. în legătură cu punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică le sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele expuse de către Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 26/2019 şi nr. 51/2016 referitoare la principiul legalităţii, care presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă (par. 141). Or, întrucât D.G.I.P.I. nu are atribuţii de cercetare penală şi nici calitatea de organ de cercetare penală, participarea lucrătorilor acestui serviciu la efectuarea procedeului probator determină concluzia că s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În consecinţă, constatând că nu au fost respectare normele de competenţă materială ale organului de urmărire penală la momentul efectuării procedeului probatoriu care s-a circumscris punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, Înalta Curte reţine că activităţile desfăşurate de lucrătorii D.G.I.P.I, astfel cum au fost ele indicate prin reperele temporale din cuprinsul adresei nr. x/11 noiembrie 2020 sunt lovite de nulitate absolută în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 şi urmează să nu aibă în vedere la soluţionarea cauzei probele obţinute în baza acestora.

Referitor la aspectele rezultate din conţinutul adresei din data de 25 noiembrie 2021 a D.N.A., respectiv lipsa calităţii de "specialişti de înaltă calificare" în sensul art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 a ofiţerilor de poliţie judiciară NNNN. şi OOOO., Înalta Curte reţine că această împrejurare nu este de natură să determine, în absenţa dovedirii unei vătămări a drepturilor inculpaţilor, lipsa de valabilitate a probelor administrate în cauză. Înalta Curte are în vedere că ofiţerii de poliţie judiciară menţionaţi au fost delegaţi prin ordonanţa nr. 596/P/2015 a D.N.A. să analizeze şi să sistematizeze actele şi datele contabile ridicate de O.N.P.M. în vederea identificării achiziţiilor directe. Or, analizarea şi sistematizarea datelor menţionate, chiar efectuată de persoane care nu deţin calitatea la care se referă art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002, nu alterează fiabilitatea datelor rezultate din chiar cuprinsul înscrisurilor referitoare la achiziţiile care se circumscriu acuzaţiilor aduse inculpaţilor şi nu împiedică examinarea directă a mijloacelor de probă de către organele judiciare.

II. Pe fond

Cu titlu prealabil, Înalta Curte urmează să determine în raport cu dispoziţiile legale incidente natura instituţiei Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi distincţiile dintre acesta şi Programul de protecţie a martorilor, chestiunea prezentând relevanţă atât sub aspectul acuzaţiilor de comitere a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, cât şi a celor de obţinere ilegală de fonduri şi respectiv, de deturnare de fonduri.

Instituţia O.N.P.M.

Potrivit art. 3 lit. b) pct. 8 din O.U.G. nr. 30/2007, Ministerul Afacerilor Interne, în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale, îndeplineşte atribuţii privind organizarea activităţii de protecţie a martorilor.

Conform art. 1 din Legea nr. 218/2002, Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne, iar Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate şi exercită alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 678/2002 privind protecţia martorilor, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, denumit în continuare O.N.P.M., la nivel de direcţie.

Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 682/2002, Programul de protecţie a martorilor reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte reţine distincţia dintre O.N.P.M., instituţie organizată în cadrul M.A.I., în subordinea I.G.P.R., cu buget propriu şi Programul de Protecţie a Martorilor, care reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de entitatea menţionată.

A. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

Prin motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. s-a arătat că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., întrucât aceştia au acţionat în mod concertat, în principal cu scopul deturnării fondurilor O.N.P.M. S-a susţinut că referirile din rechizitoriu privind modalitatea în care a fost determinată plecarea unor persoane din cadrul unor compartimente sau activităţile de lobby pentru promovarea unui proiect de lege au constituit aspecte care circumstanţiază activitatea grupului organizat, fără a înlătura concluziile în sensul scopului asumat de membrii acestuia.

Apelanţii - inculpaţi au solicitat prin motivele de apel formulate schimbarea temeiul achitării în cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. susţinând în esenţă că acţiunile imputate nu există în materialitatea lor.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, reţinând o situaţie de fapt conformă cu realitatea, iar probele cu privire la care s-a reţinut că nu au fost administrate în mod legal nu modifică împrejurările de fapt stabilite.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că O.N.P.M. este o unitate operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, condusă de un director şi organizată în servicii şi birouri, raporturile fiind caracterizate de principiul subordonării ierarhice. Concret, în perioada septembrie- decembrie 2013, respectiv 2014 - noiembrie 2015:

- director al O.N.P.M. era inculpatul A.,

- şef Serviciu I era martorul U., şef Serviciu II era martorul V. În 2014, cele două servicii au fost reunite, serviciul nou creat denumit Serviciul II - Implementare în program fiind condus de inculpata D. În cadrul acestui serviciu funcţionau şi inculpaţii H., E. F. (Serviciul II - Implementare în Program),

- Serviciul III - Acţiuni Speciale şi Dispecerat condus de inculpatul C.;

- şef serviciu IV - Serviciul Analiză Risc şi Suport Operativ condus de inculpatul I.;

- şef birou psihologie inculpata G., reorganizat în Serviciul Analiză Comportamentală şi reinserţie - evaluare şi consiliere psihologică;

Inculpatul A. era subordonat direct Inspectorului General al Poliţiei Române şi nemijlocit adjunctului acestuia, iar ceilalţi inculpaţi erau subordonaţi nemijlocit directorului O.N.P.M. şi aveau în subordine nemijlocită personalul încadrat în structura organizatorică a serviciului corespunzător. Totodată, aceştia au relaţii de colaborare cu serviciile şi birourile din cadrul O.N.P.M. în vederea îndeplinirii atribuţiilor funcţionale şi îndeplinesc atribuţiile directorului O.N.P.M. în absenţa acestuia, când sunt desemnaţi prin dispoziţie.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpaţii A., D., C. şi G. au constituit un grup infracţional organizat în perioada septembrie - decembrie 2013, la care în perioada 2014 - noiembrie 2015 au aderat şi inculpaţii I., H., E., F. şi J.

Scopul grupului infracţional organizat a constat în comiterea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar "elementele definitorii ale funcţionării grupului constituit de A., D., C., G. şi I. sunt date de îndeplinirea următoarelor obiective:

- înlăturarea angajaţilor O.N.P.M. care nu au fost de acord cu practicile nelegale, concomitent cu atragerea şi promovarea unor persoane obediente scopurilor infracţionale (în această modalitate, cms. şef D. a ocupat funcţia de şef serviciu, prin înlăturarea cms. şef V.);

- atragerea unor persoane dispuse "să facă lobby", pentru promovarea unui proiect de lege de reorganizare a O.N.P.M. - ului, ca structură independentă în cadrul Ministerului Justiţiei, în scopul evitării unor noi controale ale I.G.P.R. - ului, privind modul de cheltuire a fondurilor pentru protecţia martorilor, urmărind şi evitarea răspunderii în raport cu cele deja constatate de către organele de control;

- refuzul în bloc al membrilor grupului infracţional de a pune la dispoziţia organelor de control documentele referitoare la achiziţiile efectuate din fondul de protecţie a martorilor, sub pretextul secretului profesional, concomitent cu demersurile de discreditare a organelor de control, prin reclamaţii administrative şi denunţuri penale calomnioase;

- practicile concertate ale membrilor grupării infracţionale, de reducere drastică a cheltuielilor efectuate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în Program, în discrepanţă totală cu cheltuielile voluptuarii alocate unui singur martor, fără familie, diagnosticat cu o boală psihică, pe care însă îl folosesc pentru "lobby", acesta fiind adus şi pus să vorbească la conferinţele şi seminariile organizate cu judecătorii şi procurorii, pentru a relata, în termeni laudativi, activitatea O.N.P.M. - ului."

Potrivit art. 367 alin. (1) C. pen. constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă a unui astfel de grup, iar potrivit alin. (6), prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Aşadar, sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat presupune, în afara numărului minim de persoane care îl pot compune, ca forma de organizare să fie structurată ceea ce implică existenţa unor paliere de comandă sau coordonare şi a unor de execuţie, cu roluri şi sarcini definite în cadrul unei ierarhii, să existe pentru o anumită perioadă de timp, care să excedeze uneia care ar putea caracteriza o participaţie spontană sau uneia insuficiente ca durată pentru a dobândi o structură ierarhică şi acţiunile membrilor grupului să se realizez în mod coordonat, ceea ce presupune o armonizare a eforturilor acestora pentru realizarea unor scopuri comune. Din perspectiva scopului grupului infracţional organizat, norma de incriminare impune ca acesta să fie constituit în vederea comiterii unei sau mai multor infracţiuni, fapt care implică o prefigurare a faptelor pe care membrii grupului intenţionează să le comită şi o planificare a sarcinilor pe care urmează să le execute, astfel încât acţiunile acestora să se realizez în mod coordonat.

Înalta Curte reţine că deşi nu este exclusă constituirea unui grup infracţional organizat chiar prin suprapunere cu relaţii formale de serviciu caracterizate de subordonare ierarhică, acest element nu este suficient în sine pentru constatarea întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., fiind necesară dovedirea caracterului structurat al grupului şi acţionarea în mod coordonat în scopul comiterii unei sau mai multor infracţiuni.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., I. şi J. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., pentru următoarele considerente:

- în ceea ce o priveşte pe inculpata D., în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta, în perioada septembrie- decembrie 2013, când se susţine ca a participat la constituirea grupului infracţional organizat, aceasta nu îşi desfăşura activitatea în cadrul O.N.P.M., iar deplasările pe care le-a făcut la sediul acestei instituţii nu sunt suficiente în sine pentru a conduce la concluzia că a participat la discuţii cu ceilalţi inculpaţi care să se circumscrie elementelor prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen. În consecinţă, în sarcina acesteia nu poate fi reţinută întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sub aspectul elementului material, acţiunile sale neputând fi considerate ca reprezentând o iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat;

- din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile persoanelor audiate în apel, a rezultat că relaţiile dintre inculpaţi erau suprapuse celor specifice organizării instituţiei, respectiv corelative principiului subordonării ierarhice, fără ca din probe să poată fi determinată o anumită structură şi ierarhizare între inculpaţi, care să excedeze celor specifice serviciului. Martorii audiaţi în cauză au arătat că între inculpaţi existau şi relaţii de prietenie sau mai apropiate, independent de funcţiile ocupate în instituţie, fără ca aceştia să poată indica existenţa unor elemente de subordonare în afara celei formale, dată de atribuţiile de serviciu ce le reveneau acestora. În consecinţă, Înalta Curte reţine că faptele comise în perioada septembrie - decembrie 2013, reţinute în sarcina inculpaţilor A., C. şi G., nu pot avea semnificaţia iniţierii sau constituirii unui grup infracţional organizat, întrucât din probele administrate nu a rezultat că aceştia s-a organizat în mod structurat şi au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni, ci şi-au exercitat atribuţii de serviciu în cadrul unei instituţii în care raporturile de serviciu erau caracterizate de principiul subordonării ierarhice. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în raport cu inculpaţii I., H., E., F. şi J., în perioada 2014 - 2015, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceştia au aderat la un grup infracţional organizat în sensul însuşirii unor scopuri comune, integrării într-o formă de organizare structurată şi acţionării în mod coordonat pentru atingerea obiectivelor asumate;

- din probele administrate în cauză nu s-a putut stabili că inculpaţii au avut ca scop comiterea infracţiunilor de deturnare de fonduri, obţinere ilegală de fonduri sau de abuz în serviciu, respectiv niciuna dintre probele administrate nu au relevat existenţa unor prefigurări a activităţilor infracţionale indicate prin actul de sesizare a instanţei şi cu atât mai puţin o repartizare a sarcinilor între inculpaţi în vederea aducerii lor la îndeplinire.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că aspectele indicate prin actul de sesizare a instanţei ca fiind definitorii pentru funcţionarea grupului pe care se susţine că l-au constituit inculpaţii sau la care aceştia au aderat nu au relevanţă din perspectiva elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. Deşi corectă susţinerea parchetului în sensul că nu toate activităţile desfăşurate în cadrul unui grup infracţional organizat au un caracter ilicit, între acestea putându-se înscrie şi acte licite, ultimele nu pot avea relevanţă penală. Înalta Curte reţine că o parte dintre activităţile indicate prin actul de sesizare nu au fost confirmate prin probele administrate în cauză ca fiind efectuate în scopul consolidării coeziunii grupului, ci par mai degrabă justificate de reorganizarea activităţii sau de maniera în care inculpatul A. - augustin a înţeles să îşi exercite atribuţiile manageriale, inclusiv din perspectiva numirii în diverse funcţii de conducere a unor persoane din cadrul O.N.P.M., iar altele, cum sunt cele referitoare la susţinerea iniţierii unor proiecte de acte normative, nu au semnificaţie penală în absenţa unor elemente suplimentare celor indicate prin rechizitoriu. Din probele administrate în cauză a rezultat că maniera în care inculpatul A. - augustin a înţeles să promoveze în funcţii pe unii dintre ceilalţi inculpaţi sau dimpotrivă să adopte o atitudine diferită faţă de alţi subordonaţi s-a grefat pe existenţa unor nemulţumiri referitoare la modalitatea în care acesta a exercitat actul de conducere la nivelul O.N.P.M., însă aceste aspecte, în lipsa unor elemente care să demonstreze încălcarea vreunei dispoziţii legale, pot constitui elemente în evaluarea abilităţilor manageriale sau a conduitei inculpatului, excedând cadrul procesual al prezentei cauze.

În consecinţă, constatând că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpaţii în cauză au constituit, respectiv au aderat la un grup structurat, în cadrul cărora să fi acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri sau deturnare de fonduri, iar acţiunile imputate acestora sub acest aspect s-au grefat pe relaţiile de serviciu caracterizate de principiul subordonării ierarhice specific unei unităţi din cadrul M.A.I., Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., reţinând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susţinerile apelanţilor inculpaţi referitoare la modificarea temeiului în care s-a dispus achitarea acestora, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocate de aceştia ar fi presupus în concret absenţa unor acţiuni în materialitatea lor. Or, aşa cum s-a arătat, din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială că inculpaţii se întâlneau aproape zilnic în şedinţe de comandă şi în şedinţe de pregătirea misiunilor, discutau între ei despre activităţile desfăşurate cu martorii protejaţi sau doleanţele acestora, despre bunurile ce puteau fi achiziţionate din fondul destinat Programului de protecţia martorilor, precum şi despre achiziţia altor bunuri, însă nu s-a făcut dovada certă a comiterii infracţiunii de criminalitate organizată ce le-a fost reţinută în sarcină. În acest context, nu este incidentă ipoteza inexistenţei, în materialitatea lor, a faptelor, cu consecinţa neproducerii vreunei modificări fizice în realitatea obiectivă, singura situaţie care se circumscrie normei de procedură invocate.

B. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpaţilor A., C., D., G., I., J. şi K., circumscrisă achiziţiilor directe de sisteme de supraveghere video şi alarmare şi componente necesare funcţionării acestora, respectiv încheierii unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care s-a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă.

Prin motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. a criticat soluţia de achitare dispusă prin sentinţa atacată, arătând că:

- prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt similară cu cea expusă prin rechizitoriu;

- instanţa trebuia să dea dovadă de rol activ şi să solicite parchetului lămuriri suplimentare cu privire la legislaţia primară încălcată de către inculpaţi;

- chiar în absenţa unei trimiteri la legislaţia primară, instanţa de fond trebuia să analizeze din oficiu dacă inculpaţii aveau stabilite atribuţii de serviciu în legislaţia primară şi dacă au încălcat dispoziţii din lege, trebuind să se raporteze la Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Legea nr. 500/2002, O.G. nr. 119/1999 privind controlul managerial intern şi controlul financiar preventiv.

B.1. achiziţia de sisteme de supraveghere video şi alarmare

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada 2014 - 2015, directorul O.N.P.M., inculpatul A. şi, respectiv, inculpaţii C., I., J., în calitate de împuterniciţi ai directorului O.N.P.M., au aprobat "notele justificative" privind achiziţia directă a unor sisteme de supraveghere video şi de alarmare pentru protecţia asigurată martorilor aflaţi în Programul de Protecţie a Martorilor.

Înalta Curte reţine că prima instanţa a analizat în mod judicios ansamblul probator administrat în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea. De altfel, inculpaţii nu au formulat critici sub aspectul împrejurărilor de fapt reţinute, ci au susţinut că achiziţiile au fost realizate în conformitate cu dispoziţiile legale incidente.

Astfel, în raport cu probele administrate se reţin următoarele:

În perioada 2014 - 2015, la nivelul O.N.P.M. au fost derulate mai multe proceduri de achiziţii publice în baza art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, achiziţii care au presupus sub aspectul procedurii de urmat, întocmirea de către compartimentul de logistică din cadrul instituţiei a unor note justificative şi care au fost aprobate de către inculpatul A. - augustin sau de către persoanele pe care le-a împuternicit în acest sens, respectiv inculpaţii C., I. şi J. Achiziţiile au fost realizate în mod direct, în baza documentelor justificative, respectiv prin înscrisurile întocmite de către compartimentul de logistică s-a consemnat că în urma prospectării pieţei, au fost alese câte trei oferte pentru fiecare achiziţie, selecţia fiind realizată pe baza criteriului preţului cel mai mic practicat de ofertanţi. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că o parte dintre procedurile de achiziţie au fost câştigate de S.C. FF. S.R.L. (8 achiziţii, asociat şi administrator - GG.), S.C. HH. S.R.L. (2 achiziţii, asociat şi administrator persoană - GG.) şi S.C. II. S.R.L. (1 achiziţie, asociat şi administrator CC.).

Concret, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat derularea următoarelor proceduri de achiziţie:

A. Proceduri aprobate de inculpatul A. - augustin:

1. Achiziţia în valoare de 3.438,90 RON (factura fiscală nr. x/28 mai 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/27 mai 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor "echipamente de reţea" - 4 buc. acces point-uri Wireless şi o rolă cablu FTP cat 6;

2. Achiziţia în valoare de 1.745,92 RON (factura fiscală nr. x/22 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/28 mai 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor "servicii pentru unele activităţi proprii asigurării protecţiei sporite la domiciliul martorilor protejaţi" - 6 buc. servicii transmisii date (imagini) cu IP fix;

3. Achiziţia în valoare de 1.455,76 RON (factura fiscală nr. x/11 iulie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat "asigurarea mijloacelor sporite de siguranţă necesare pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor" - achiziţia acumulatorului de 12V, serviciilor de configurare echipament supraveghere, camerei micro, setului cuple alimentare şi semnal;

4. Achiziţia în valoare de 758,80 RON (factura fiscală nr. x/27 iunie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/23 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 2 buc. monitoare 19 inch;

5. Achiziţia în valoare de 6.090,88 RON (factura fiscală nr. x/01 octombrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/26 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 2 sisteme de alarmă;

6. Achiziţia în valoare de 30.491,60 RON (factura fiscală nr. x/27 iunie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/27 iunie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui "videowall", compus din 9 monitoare, cu sistem de prindere în perete pentru dispeceratul O.N.P.M., în vederea monitorizării sistemelor de supraveghere video existente la locuinţele martorilor;

7. Achiziţia în valoare de 1.730,20 RON (facturile fiscale nr. x/23 iulie 2014, nr. DED x/18 iulie 2014, nr. DED x/16 iulie 2014, nr. x din 18 iulie 2014, nr. x/10 iulie 2014, file x, bonurile fiscale - file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/10 iulie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor materiale (dibluri, cabluri, cleme, bandă izolatoare, pat pliant, convertoare video, canalet), pe baza unui referat de necesitate în care este justificată cumpărarea lor pentru "asigurarea funcţionării sistemului de achiziţionare date pentru monitoarele montate în dispeceratul O.N.P.M., în vederea asigurării sistemelor de securitate pentru martorii protejaţi".

8. Achiziţia în valoare de 1.203,40 RON (facturile fiscale nr. x/14 iulie 2014, nr. y/14 iulie 2014, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/11 iulie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei bucăţi adaptor cablu VGA-HDMI, pentru "asigurarea bunei funcţionări a transmisiilor de semnal, în vederea asigurării măsurilor sporite de siguranţă"

9. Achiziţia în valoare de 3.132,24 RON (factura fiscală nr. x/06 octombrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/30 septembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă locuinţă;

10. Achiziţia în valoare de 520,80 RON (factura fiscală nr. x/10 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/07 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei contacte radio, pentru completarea unui sistem de alarmă;

11. Achiziţia în valoare de 118 RON (factura fiscală nr. x/13 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/12 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui switch (comutator) necesar pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor;

12. Achiziţia în valoare de 105 RON (factura fiscală nr. x/17 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/13 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui cablu transmitere de date HDMI la DVI necesar pentru activităţile desfăşurate în Programul de protecţie a martorilor;

13. Achiziţia în valoare de 11.245,56 RON (factura fiscală nr. x/21 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/21 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de supraveghere locuinţă şi a unui router pentru asigurarea comunicaţiilor;

14. Achiziţia în valoare de 6.438,08 RON (factura fiscală nr. x/20 noiembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x din 19 noiembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă;

15. Achiziţia în valoare de 149,30 RON (facturile fiscale nr. x/26 noiembrie 2014 şi nr. x/27 noiembrie 2014, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "raportul justificativ" nr. x/02 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor materiale necesare executării operaţiunilor de montaj ale unui sistem de alarmă şi a unui sistem de supraveghere la locuinţa unui martor -3 burghie, 1 pânză de bomfaier, prelungitor, 10 buc. diblu gips, 4 buc. şurub, 4 buc. priză, cablu alimentare;

16. Achiziţia în valoare de 282,72 RON (factura fiscală nr. x/29 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/22 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor "bunuri pentru unele activităţi proprii asigurării protecţiei sporite la domiciliul martorilor protejaţi" (asigurare stocare imagini, fişiere audio, transfer date sub formă electronică) - 6 buc. dispozitive de stocare cu memorie flash;

17. Achiziţia în valoare de 913,43 RON (factura fiscală nr. x/09 ianuarie 2015, fila x, vol. 11), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/14 ianuarie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a două buc. modem pentru transmisia imaginilor de la sistemele de supraveghere instalate la domiciliul martorilor protejaţi;

18. Achiziţia în valoare de 12.588,48 RON (factura fiscală nr. x/18 august 2015, fila x, vol 11), dispusă de inculpatul A. prin "nota justificativă" nr. x/17 august 2015 . ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a trei buc. staţii de lucru complete, necesare pentru monitorizarea locaţiilor unde sunt relocaţi martorii protejaţi.

B. Proceduri aprobate de inculpatul I.:

1. Achiziţia în valoare de 16.608,56 RON (factura fiscală nr. x/19 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul I. prin "nota justificativă" nr. x din 18 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor"sisteme de supraveghere video pentru locuinţele martorilor" - 3 buc. înregistrator video de reţea, 3 buc. HDD 4GB SATA, 1 buc. convertor CCTV analogic la IP, 3 buc. cameră video fixă tip box, 5 buc. cameră video IP video IP tip bullet, 3 buc. video IP tip Dome, 3 buc. cameră video disimulată;

2. Achiziţia în valoare de 22.560,56 RON (factura fiscală nr. x/19 decembrie 2014, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul I. prin "nota justificativă" nr. x/18 decembrie 2014; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia a 5 sisteme de alarmă pentru locuinţele martorilor.

C. Proceduri aprobate de inculpatul J.:

1. Achiziţia în valoare de 2.329,01 RON (factura fiscală nr. x/27 martie 2015, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/27 martie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unei camere video IP tip bullet pentru sistemul supraveghere video montat la locuinţa martorilor protejaţi din dosarul nr. x/2014;

2. Achiziţia în valoare de 11.391,16 RON (facturile fiscale nr. x/04 mai 2015, y/30 aprilie 2015, z/05 mai 2015, file x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/24 aprilie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unui sistem de alarmă în dosarul martorului protejat cu pseudonimul "LL."

3. Achiziţia în valoare de 7.617,32 RON (factura fiscală nr. x/20 iulie 2015, fila x, d.u.p.), dispusă de inculpatul J. prin "nota justificativă" nr. x/08 iulie 2015; ordonatorul terţiar de credite a aprobat achiziţia unor componente sisteme de supraveghere (hard-disk pentru NVR, cameră cu infraroşu - 3 buc, convertor de semnal, 5 buc. adaptoare).

D. Proceduri aprobate de inculpatul C.: a achiziţionat sisteme/componente sisteme/servicii de alarmă şi de supraveghere video în valoare de 1.815,72 RON (facturile fiscale nr. DED CJ x/16 ianuarie 2015, nr. x/16 ianuarie 2015, nr. x/16 ianuarie 2015, file x, d.u.p.), achiziţia fiind dispusă prin "nota justificativă" nr. x/20 ianuarie 2015; s-a menţionat că bunurile sunt strict necesare pentru montarea sistemelor de supraveghere (canal cablu, polistiren expandat, prelungitor, bandă adezivă, coliere rapide, adeziv, spumă poliuretanică, dibluri, baterii, trafalet, pensulă, şpaclu, vopsea lavabilă, burghiu, chit reparaţii, sursă UPC - 2 buc, monitor - 2 buc, mouse - 2 buc.).

Referitor la aceste achiziţii, pe de-o parte din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că sistemele de alarmare au fost instalate la locuinţele în care se aflau persoane incluse în Programul de Protecţie a Martorilor, respectiv la sediul O.N.P.M. în cazul dispozitivelor care asigurau recepţia semnalelor transmise de aparatura instalată în teren, iar pe de altă parte, din declaraţiile persoanelor audiate a rezultat că achiziţionarea lor era lipsită de utilitate practică, întrucât nu exista personal suficient pentru monitorizarea sistemelor audio-video şi nu exista posibilitatea de intervenţie în caz de pericol. De altfel, o parte din persoanele încadrate în O.N.P.M. care au fost audiate în calitate de martori au declarat că au semnalat conducerii O.N.P.M. lipsa de eficienţă a sistemelor de supraveghere achiziţionate şi au formulat critici cu privire la modalitatea în care s-a realizat instalarea acestora. În schimb, din conţinutul adresei nr. x din 22 decembrie 2015 a I.G.P.R. a rezultat că Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (D.C.T.I.) a fost implicată în procesul de montare a sistemelor de alarmă şi supraveghere video la locuinţele martorilor protejaţi, rezultând că sprijinul acordat a constat în: instalarea fizică a diferitelor echipamente IT, puse la dispoziţie de către lucrătorii O.N.P.M., pentru fiecare locaţie; cablare structurată; activităţi de configurare a echipamentelor de comunicaţii şi supraveghere video; oferirea suportului pentru instalarea fizică a sistemelor de alarmare antiefracţie şi antiincendiu. În ceea ce priveşte sistemul "videowall", compus din 9 monitoare, cu sistem de prindere în perete pentru dispeceratul O.N.P.M., în vederea monitorizării sistemelor de supraveghere video existente la locuinţele persoanelor protejate, martorii audiaţi în cauză nu au putut preciza dacă acesta a fost folosit vreodată pentru monitorizarea locuinţelor martorilor protejaţi, arătând în schimb că acesta ar fi fost folosit cu ocazia unor vizite de lucru sau a unor programe profesionale derulate în parteneriat cu alte instituţii din străinătate.

B.2 încheierea unui contract de prestări servicii cu S.C. FFF. S.A., prin care s-a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că din probele administrate a rezultat că serviciile de telefonie mobilă pentru personalul M.A.I. se achiziţionează în mod centralizat, O.N.P.M.-ului fiindu-i solicitate anual necesităţile în acest sens,. Cu toate acestea, inculpatul A. augustin - Adrian a decis să achiziţioneze acest tip de servicii distinct, invocând necesităţile persoanelor incluse în Programul pentru Protecţia Martorilor.

Din declaraţia martorei LLLL., agent de vânzări la S.C. FFF. S.A. a rezultat că l-a cunoscut pe inculpatul A. augustin - Adrian cu ocazia unei conferinţe, iar ulterior, a primit din partea acestuia o cerere de ofertă din partea O.N.P.M., semnată de directorul instituţiei, cu privire la prestarea de servicii de telefonie mobilă şi internet.

În vederea achiziţionării serviciilor de telefonie şi internet, s-a întocmit referatul de necesitate nr. x/13 ianuarie 2015, semnat de inculpaţii K., C., I., G., D. şi aprobat de inculpatul A., în care s-a menţionat că, în conformitate cu art. 2 din OMAI nr. S/1237/2016, era necesară şi se propune achiziţionarea unui pachet de servicii de telefonie mobilă şi de internet, conform caietului de sarcini din anexa nr. 1, care cuprindea: 120 SIM-uri (urmând să se asigure 150 de SIM-uri, cu menţiunea că taxa de SIM să se achite numai pentru cartelele activate); buget gratuit pentru telefoane, care să asigure flota de telefoane, pe principiul 1 SIM activ = 1 telefon; cel puţin 50 din totalul numărului de aparate telefonice să fie tip SMART; restul de telefoane, de 50% din flotă să fie DUAL SIM (nu tip smart); convorbiri nelimitate şi gratuite în grup; convorbiri nelimitate şi gratuite în reţeaua ofertantului; minim 16.000 minute naţionale/lună/flotă, reportabile; minim 3000 SMS-uri în reţeaua ofertantului/lună/flotă; pentru cartelele de voce se va sigura conexiune 3G de minim 500 Mb lunar sau 60 Gb lunar/flotă; 19 abonamente de trafic de date de min. 3GB, la o viteză de transfer a datelor de minim 15 Mbps, 10 urmând să fie instalate pe tablete; un abonament de date de minim 150 GB, la o viteză de transfer a datelor de min. 20Mbps, cu instalare SIM pe modem simplu cu interfaţa USB 2.0; 17 abonamente tip SMS intensiv (n.n. pentru sistemele de alarmă).

În baza referatului de necesitate anterior menţionat, inculpatul K. a întocmit şi semnat nota justificativă nr. x/27 ianuarie 2015 şi a fost aprobată, în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite, de inculpatul C. Inculpatul K., în calitate de reprezentant al Compartimentului Logistică al O.N.P.M. a propus, referitor la achiziţia serviciilor de telefonie mobilă şi a serviciilor de internet, pentru perioada februarie - decembrie 2015, aprobarea pentru achiziţionarea serviciilor de telefonie şi mobilă şi a serviciilor de internet de la S.C. FFF. S.A., la preţul total de 1.049 euro fără TVA/lună, respectiv 1.300,76 euro cu TVA/lună şi achiziţionarea serviciilor de telefonie mobilă şi a serviciilor de internet să se realizeze din fondurile Programului de protecţie a martorilor, art. bugetar 20.30.30.

Ulterior, Inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al O.N.P.M.-ului a încheiat contractul nr. x/12 februarie 2015, de furnizare servicii de telefonie mobilă şi internet, cu compania FFF., la un preţ estimat de 13.611,53 euro fără TVA, echivalentul sumei de 64.101,45 RON.

Din verificările efectuate ulterior a rezultat că din aparatele telefonice care au făcut obiectul contractului, un număr de 139 de aparate nu au putut fi folosite şi se aflau, la data controlului I.G.P.R. din 25 septembrie 2015, în depozitul unităţii, astfel încât martorii protejaţi nu au putut beneficia de avantajele utilizării acestora. De asemenea, s-a constatat că numai 20 persoane beneficiază de cartele SIM din partea O.N.P.M., fiindu-le încredinţate 19 terminale mobile (un martor a dorit numai cartelă), o parte dintre martori fiind instruiţi să nu folosească telefonul primit decât în relaţiile cu O.N.P.M. (cu cei 10 ofiţeri de legătură), astfel încât s-a concluzionat că pachetul de servicii achiziţionate a fost supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în Program, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 64.101,45 RON, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în Program.

Referitor la faptele indicate la punctele B.1. şi B.2., sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că obiectul acuzaţiei aduse inculpaţilor nu s-a circumscris modalităţii în care s-a dispus efectuarea plăţii bunurilor achiziţionate, respectiv din fondurile pentru finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor, această chestiune formând obiectul unei acuzaţii distincte de comitere a infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi respectiv, de deturnare de fonduri. În consecinţă, referirile din rechizitoriu şi din sentinţa apelată privind modalitatea în care au fost plătite costurile de achiziţie, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă nu sunt relevante decât contextual sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că în cauză nu a fost susţinută teza nelegalităţii încheierii contractelor de achiziţie publică prin prisma imposibilităţii achiziţionării bunurilor ori a nerespectării dispoziţiilor art. 19 sau a altor dispoziţii din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică. De altfel, potrivit art. 3 alin. (3) lit. d), e) şi f) coroborate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2002, O.N.P.M. are obligaţia de a de a întocmi şi implementa o schemă de sprijin pentru fiecare martor protejat, care să cuprindă măsuri de protecţie şi asistenţă, care pot include măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare. În acest context, apare ca fiind evidentă abilitarea legală a O.N.P.M. de a asigura finanţarea corespunzătoare pentru luarea unor măsuri de protecţie a persoanelor incluse în Program, inclusiv prin achiziţionarea unor sisteme de supraveghere audio-video sau de alarmare a martorilor protejaţi. Înalta Curte constată astfel că achiziţia în sine a bunurilor de natura celor care au fost indicate în contextul faptelor descrise la punctul B.1 nu era interzisă de lege, iar O.N.P.M. avea posibilitatea de a realiza achiziţia acestora în condiţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dincolo de condiţiile de legalitate a achiziţionării bunurilor la care s-a făcut referire anterior, Înalta Curte constată că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au cuprins opiniile critice ale acestora referitoare la oportunitatea achiziţionării bunurilor menţionate sau la lipsa de eficacitate a acestora după ce au fost achiziţionate, fără însă a fi administrată vreo probă din care să rezulte o constatare tehnică certă a unor asemenea împrejurări.

În schimb, în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile care au format obiectul achiziţiei indicate la punctul B.2, Înalta Curte reţine că O.N.P.M. nu era abilitat prin lege să realizeze achiziţia serviciilor de telefonie mobilă şi internet pentru personalul propriu, întrucât aceasta se putea realiza numai de către M.A.I. în mod centralizat. O.N.P.M. ar fi putut realiza achiziţia unor produse şi servicii de natura celor care au format obiectul contractului încheiat cu S.C. FFF. S.A. numai în ceea ce priveşte activităţile care se circumscriau asigurării unor măsuri de protecţie a persoanelor incluse în Programul de Protecţie a Martorilor. Or, verificările efectuate au condus la constatarea împrejurării că achiziţia a vizat o cantitate de bunuri şi servicii mult mai mare decât cea necesară în raport cu numărul persoanelor incluse în Program, fapt care relevă că achiziţia a vizat în realitate asigurarea unor necesităţi ale personalului propriu, contrar normelor care impuneau realizarea procedurii în mod centralizat de către M.A.I. prin instituţiile din subordine.

Înalta Curte reţine că acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare a instanţei au constat în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. Acuzaţiile s-au circumscris tezei achiziţiilor unor bunuri şi servicii neperformante sub aspectul aducerii la îndeplinire a măsurilor de protecţie a martorilor, respectiv a unor bunuri şi servicii de telefonie în cantităţi supraestimate în raport cu nevoile persoanelor incluse în Programul de Protecţie a Martorilor.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte constată că nici prin actul de sesizare a instanţei şi nici ulterior, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.- D.N.A. nu a indicat care sunt atribuţiile de serviciu în a căror exercitare s-au aflat inculpaţii şi care sunt dispoziţiile legale încălcate de către aceştia.

Înalta Curte reţine că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08 iulie 2016 şi, respectiv nr. 504/30 iunie 2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu - atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen. - a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile criticate folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acţiunile sau omisiunile prin care se săvârşeşte infracţiunea (par. 60), că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată (par. 57) şi a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului (par. 57 şi 60 din decizia nr. 405/15 iunie 2016). Curtea a reţinut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară", ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a abuzului în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fişei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal (par. 64).

Ca atare, instanţa de contencios constituţional a concluzionat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (par. 65).

Cele doua decizii ale instanţei de contencios constituţional au avut ca efect restrângerea sferei de incidenţă infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) C. pen. şi, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin reconfigurarea elementelor de tipicitate obiectivă astfel că, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se află făptuitorul şi pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplineşte este prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României, sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României şi, totodată, actul îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu încalcă o dispoziţie cuprinsă în legislaţia primară (care cuprinde legi adoptate de Parlamentul României sau ordonanţe, simple sau de urgenţă, emise de Guvernul României).

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele deciziei nr. 405/15 iunie 2016 (par. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei.

Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

În prezenta cauză, rechizitoriul a fost întocmit la data de 27 ianuarie 2016, anterior deciziei CCR 405/15 iunie 2016, însă cu toate acestea, după apariţia acestei hotărâri, parchetul nu a precizat actul de sesizare în sensul indicării dispoziţiilor legale încălcate de către inculpaţi şi menţionării dispoziţiilor din legislaţia primară în exercitarea cărora se aflau inculpaţii la momentul săvârşirii faptelor ce fac obiectul acuzaţiei.

Contrar motivelor de apel invocate de către procuror, care a arătat că instanţa ar fi avut obligaţia fie de a solicita lămuriri suplimentare cu privire la legislaţia primară încălcată, fie de a identifica ea însăşi, din oficiu, legislaţia primară care stabilea atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor şi dispoziţiile legale încălcate, Înalta Curte reţine că (noul) C. proc. pen. nu mai prevede, spre deosebire de codul anterior, principiul rolului activ al instanţei de judecată. În consecinţă, solicitarea de informaţii suplimentare cu privire la conţinutul acuzaţiei aduse inculpaţilor nu îşi găseşte un suport legal în cuprinsul dispoziţiilor C. proc. pen. Totodată, nu este fondată nici susţinerea procurorului privind identificarea din oficiu de către instanţă a dispoziţiilor legale care prevedeau atribuţiile de serviciu în exercitarea cărora se aflau inculpaţii şi a prevederilor legale încălcate de aceştia, întrucât ar fi echivalat cu formularea unei acuzaţii sau mai exact, completarea acuzaţiei de către instanţă, contrar principiului separaţiei funcţiilor judiciare prevăzut de art. 3 din C. proc. pen.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că aprecierea procurorului în sensul posibilităţii instanţei de fond de a analiza condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. - augustin prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 682/2002, art. 22 alin. (2) lit. c) şi art. 50 din Legea nr. 500/2000, art. 2 şi 5 din O.G. nr. 119/1999, nu pot fi avute în vedere în considerarea faptului că indicarea lor a intervenit prin motivele de apel formulate, tinzând la completarea acuzaţiei adusă inculpatului, fapt care contravine garanţiilor ce însoţesc principiul dublului grad de jurisdicţie consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

În consecinţă, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte constată că acuzaţiile de abuz în serviciu aduse inculpaţilor în legătură cu achiziţiile de bunuri şi servicii pot fi examinate exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, ale art. 3 şi art. 23 din Legea nr. 682/2002, H.G. nr. 760/2004 şi Ordinul M.A.I. nr. S/1237/2006, indicate în cuprinsul rechizitoriului.

Or, reiterând aspectele arătate anterior referitoare la reconfigurarea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, Înalta Curte reţine că niciuna dintre dispoziţiile din legislaţia primară indicate prin actul de sesizare a instanţei nu reglementează atribuţii de serviciu stabilite în sarcina inculpaţilor, astfel încât este împiedicată şi o analiză a dispoziţiilor din legislaţia secundară, acestea neputând suplini neindicarea primelor.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susţinerile apelanţilor inculpaţi referitoare la modificarea temeiului în care s-a dispus achitarea acestora, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocate de aceştia ar fi presupus în concret absenţa unor acţiuni în materialitatea lor. Or, aşa cum s-a arătat, din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială că inculpaţii au aprobat documentaţiile referitoare la achiziţiile de bunuri şi servicii indicate, imposibilitatea verificării modului în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile de serviciu şi dacă s-a produs o încălcare a vreunei dispoziţii legale nefiind de natură să înlăture materialitatea actelor de conduită realizate de aceştia.

În consecinţă, în raport cu argumentele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a dispus achitarea acestora în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., reţinând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

C. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., E., F., în legătură cu martorul protejat "P." şi respectiv, persoanele vătămate "S." şi "R.".

Referitor la aceste acuzaţii, Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime situaţia de fapt expusă prin sentinţa atacată, prima instanţă realizând o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză.

În esenţă, prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpaţii A. - augustin, E. şi F. şi-au exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu faţă de "P.", martor protejat cu privire la care s-a dispus includerea în Programul de protecţie a martorilor, respectiv:

- Au dispus efectuarea transportului martorului în condiţii necorespunzătoare, în bena unui camion pe o vreme geroasă sau pe trasee ocolitoare care au durat neobişnuit de mult;

- Nu i-au permis martorului să îşi găsească un loc de muncă pentru a se angaja;

- Nu i-au asigurat nici un fel de protecţie la locuinţă, nefiind instalat vreun sistem de supraveghere;

- Au dispus relocarea martorului şi a familiei sale în repetate rânduri, în unele cazuri fără a asigura condiţii decente pentru locuit;

- Nu au asigurat resursele materiale şi băneşti necesare pentru întreţinerea martorului şi a familiei acestuia, respectiv nu au decontat anumite cheltuieli, etc.

Referitor la situaţia persoanei vătămate "S.", prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii E. şi F., respectiv:

- Au exercitat presiuni asupra persoanei menţionate pentru efectuarea unor cheltuieli inutile;

- Au dispus efectuarea unor controale în trafic de către poliţia rutieră a autoturismului condus de persoana protejată, cu scopul de a se constata comiterea unei eventuale infracţiuni care ar fi condus la excluderea din Program;

- Au exercitat presiuni cu scopul de a determina persoana protejată să renunţe la includerea în Programul de protecţie;

- Nu au asigurat condiţii de locuit în locurile unde au fost cazate persoanele protejate, dispunând nejustificat relocarea acestora;

- S-au implicat în administrarea bunurilor şi a banilor persoanelor protejate, etc.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte constată că nici prin actul de sesizare a instanţei şi nici ulterior nu au fost indicate dispoziţiile din legislaţia primară care reglementează atribuţiile de serviciu în exercitarea cărora se aflau inculpaţii şi nici dispoziţiile legale încălcate de către aceştia, acuzaţia rezumându-se la noţiuni generice în sensul că "şi-au încălcat atribuţiile de serviciu" sau "şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu".

În consecinţă, făcând trimitere la cele expuse anterior privitoare la reconfigurarea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/06 iunie 2017, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constatând incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la motivele de apel invocate de procuror în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 41 lit. b) şi 42 lit. c) şi d) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului care reglementează atribuţii de serviciu în sarcina inculpaţilor, pentru considerentele arătate anterior referitoare la imposibilitatea completării acuzaţiei prin chiar motivele de apel, Înalta Curte reţină că acestea nu sunt întemeiate.

De asemenea, argumentele expuse anterior referitoare caracterul neîntemeiat al solicitării inculpaţilor de a se dispune achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt valabile şi în ceea ce priveşte faptele descrise mai sus.

D. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. reţinute în sarcina inculpatei G. privind pe martorul cu identitate protejată "N."

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. a criticat soluţia de achitare dispusă prin sentinţa atacată, susţinând că în mod greşit prima instanţă a apreciat că dispoziţiile legale indicate prin rechizitoriu nu reglementau atribuţii de serviciu specifice în sarcina inculpatei.

Apelanta - inculpată G. a susţinut că temeiul de achitare incident este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în realitate martorul protejat nu a avut o tentativă de sinucidere în noaptea de 14/15 iunie 2013, în sângele acestuia nefiind depistate substanţe toxice sau alcool.

Apelantul - parte civilă "N." a criticat sentinţa atacată, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin greşita apreciere a situaţiei de fapt şi interpretarea eronată a normelor legale şi a solicitat condamnarea inculpatei şi admiterea acţiunii civile.

Din probele administrate în cauză a rezultat în esenţă că în perioada în care inculpata G. deţine funcţia de psiholog în cadrul biroului de psihologie al O.N.P.M., aceasta a fost desemnată să asigure consilierea psihologică a martorului cu identitate protejată "N." şi a familiei acestuia compusă din soţie - martorul "YYY." şi fiică, pe parcursul derulării Programului.

În seara zilei de 14 iunie 2013, martorul "N." s-a deplasat în parcul Cişmigiu, având, potrivit susţinerilor sale, intenţia de a se sinucide şi a apelat-o telefonic pe inculpata G., în considerarea calităţii acesteia de psiholog desemnat pe parcursul derulării Programului. Pe parcursul derulării convorbirii, inculpata G. se afla într-un autoturism împreună cu martorii ZZZ. şi Y., întrucât se întorceau dintr-o misiune din judeţul Brăila către Bucureşti.

Din declaraţiile martorului "N." şi Y. a rezultat că inculpata a vorbit la telefon cu primul pentru o durată relativ îndelungată, respectiv peste o oră, timp în care i-a spus acestuia că problemele sale se vor rezolva şi să renunţe la intenţia de a se sinucide pe care o susţinea. Contrar susţinerilor martorului Y., referitoare la caracterul inadecvat al modului în care inculpata a discutat la telefon cu martorul protejat, Înalta Curte reţine că nu există în concret motive pentru a aprecia în acest sens, în absenţa unor proceduri privind modalitatea în care trebuie să procedeze un psiholog într-o atare situaţie. Concret, inclusiv martorul menţionat a arătat că nu există un protocol de urmat în asemenea ipoteze şi că discuţiile cu persoana care comunică intenţia de a se sinucide se circumscriu elementelor de personalitate ale acesteia şi contextului dat.

După terminarea convorbirii telefonice, martorul protejat "N." a pus în aplicare planul de suicid, ingerând mai multe medicamente pe care le avea asupra sa, după care a sunat-o pe fiica sa, care a anunţat-o şi pe soţia acestuia, martorul "YYY.". "N." a fost transportat la spitalul Floreasca de către o altă persoană şi în urma intervenţiei medicilor viaţa i-a fost salvată. La aceeaşi unitate medicală, în aceeaşi noapte, a ajuns şi o rudă a membrului clanului interlop denunţat de persoana vătămată, în legătură cu care i se şi acordase statutul de martor protejat, context în care, persoana protejată a doua zi a solicitat externarea de teamă să nu fie văzut de familia de interlopi care veniseră la spital după ruda sa.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că inculpata G., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv:

- a exercitat activităţi de consiliere psihologică fără atestat de liberă practică în domeniu şi a evaluat o problemă de sănătate mintală la telefon, fără calificarea de medic psihiatru;

- în calitate de comisar de poliţie, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a interveni în ajutorul unei persoane care, din cauza tulburării psihice, reprezenta un pericol iminent pentru propria persoană, încălcând obligaţiile stabilite de art. 10 alin. (1) şi art. 59 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, art. 4 lit. f) şi art. 5 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 257/2007, privind activitatea de psihologie în M.A.I., publicat în M. Of. , Partea I nr. 566/2007 (în vigoare până la 15 aprilie 2015, când s-a publicat noul Ordin MAI în domeniu, respectiv Ordinul nr. 23/2015), art. 26 alin. (1), art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că la data săvârşirii faptei imputate, inculpata deţinea Atestatul de liberă practică nr. 434/07 martie 2011 eliberat de către Colegiul Psihologilor din România (14/15 iunie 2013). În consecinţă, în sarcina acesteia nu poate fi reţinută exercitarea de activităţi de consiliere psihologică fără deţinerea unui atestat în domeniu. În egală măsură, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpata "a evaluat o problemă de sănătate mintală la telefon, fără calificarea de medic psihiatru", ci aceasta a oferit consiliere psihologică unei persoane faţă de care îi fusese stabilită sarcina de serviciu în acest sens.

În ceea ce priveşte încălcarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de comisar de poliţie, Înalta Curte constată că în raport de considerentele expuse prin Deciziile Curţii Constituţionale menţionate anterior, se impune identificarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară în sarcina inculpatei, a căror detaliere putea fi realizată prin legislaţia secundară indicată prin rechizitoriu. Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

Or, dispoziţiile Legii nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, indicată prin actul de sesizare a instanţei, au următorul conţinut:

- art. 10 - "(1) Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru. (2) Evaluarea se va realiza în instituţii de sănătate mintală, autorizate şi acreditate conform legii.".

- art. 59 - "Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror."

În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că niciuna dintre dispoziţiile legale evocate nu reglementează atribuţii de serviciu în sarcina inculpatei G., acestea referindu-se fie la evaluarea sănătăţii mintale, chestiune care aşa cum s-a arătat nu s-a produs în realitate, ci dimpotrivă s-a oferit doar consilierea psihologică, fie la procedura internării nevoluntare, chestiune care de asemenea nu este incidentă în cauză.

În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 218/2002 indicate de asemenea în rechizitoriu, Înalta Curte reţine că acestea se referă la:

- art. 26 alin. (1) pct. 1 - "Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: 1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;

- art. 38 - "Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea."

- art. 39 - "Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură şi, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun."

În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că potrivit Deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului, iar stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie, dat fiind faptul că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave.

Or, dispoziţiile legale indicate prin actul de sesizare a instanţei nu instituie atribuţii de serviciu specifice în sarcina inculpatei G., ci se referă la atribuţiile generale ale Poliţiei Române, respectiv la atribuţiile generale ale poliţistului. Mai mult, dispoziţiile legale evocate se referă la atribuţii de serviciu ce revin poliţistului în situaţii în care este ameninţată ordinea publică sau siguranţa persoanelor, respectiv a celor a căror pază o asigură, situaţii care nu sunt incidente în ceea ce priveşte raporturile dintre inculpată şi martorul protejat "N.", G. având ca atribuţii de serviciu asigurarea consilierii psihologice a acestuia, iar nu paza lui.

În consecinţă, constatând că prin actul de sesizare a instanţei nu au fost indicate dispoziţiile din legislaţia primară care reglementează atribuţiile de serviciu în exercitarea cărora se afla inculpata şi nici dispoziţiile legale pe care aceasta le-a încălcat, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţa a apreciat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi a dispus achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că susţinerea inculpatei în sensul că achitarea ar fi trebuit dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este întemeiată, întrucât lipsa indicării de către parchet a dispoziţiilor legale care prevăd atribuţiile de serviciu sau pe cele încălcate nu are semnificaţia înlăturării actului material de conduită efectuat de aceasta, constând în acordarea consilierii psihologice în condiţiile reţinute la descrierea situaţiei de fapt. Deşi acordarea consilierii psihologice nu presupune asumarea unei obligaţii de rezultat, lipsa indicării de către parchet a dispoziţiilor legale care reglementau atribuţiile de serviciu ale inculpatei nu determină inexistenţa actului material de conduită şi nu validează modalitatea în care aceasta a acţionat, ignorând alternativele de a sesiza aspectele despre care a luat la cunoştinţă în urma discuţiei telefonice purtate cu martorul protejat şi care prezentau o gravitate suficientă pentru a o alarma pe aceasta şi de a recurge la măsuri adiacente posibile. Dincolo de controversele referitoare la ingestia unor substanţe toxice sau a vreunei cantităţi de alcool, din probele administrate în cauză a rezultat că martorul protejat era într-o stare psihică vulnerabilă şi că în noapte respectivă acesta a ajuns la o unitate medicală, starea sa de sănătate fiind în pericol, iar elementele comunicate de către acesta inculpatei în cadrul discuţiei telefonice au fost suficiente pentru a o fi alarmat pe aceasta şi de a o determina să ia măsuri de sesizare a unor altor lucrători din cadrul O.N.P.M. sau a altor instituţii pentru a se asigura că este împiedicată producerea unei consecinţe de genul celei afirmate de martor. În acest context, Înalta Curte reţine că nu este relevant dacă încercarea de sinucidere a avut sau nu loc, ci dacă afirmaţia persoanei protejate că intenţiona acest lucru a fost suficient de credibilă încât să o determine pe inculpată la o diligenţă sporită în raport cu posibilele acţiuni ale acesteia.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nici motivele de apel invocate de apelantul N. nu sunt fondate, prima instanţă evaluând în mod judicios probele administrate în cauză şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

E. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor reţinută în sarcina inculpatului A. - augustin:

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. a criticat soluţia de achitare dispusă prin sentinţa atacată, susţinând că din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială existenţa unor acţiuni de constrângere exercitate de inculpatul A. - augustin asupra părţii civile Q., arătând totodată că nu prezintă relevanţă faptul că acesta din urmă nu formulase sesizări adresate organelor de urmărire penală.

Sub aspectul acuzaţiei aduse inculpatului A. - augustin, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective îl constituie atât constrângerea morală, psihică (ameninţări), cât şi utilizarea de afirmaţii cu vădit caracter intimidant, acestea trebuind să fie de natură a inspira celui asupra căruia se execută un sentiment de temere, din cauza căruia el nu mai are deplina libertate psihică.

În raport cu probele administrate în cauză însă, Înalta Curte constată că natura discuţiilor purtate de inculpat cu partea civilă Q. nu a avut semnificaţia unei încercări de a o determina pe aceasta din urmă să nu mai formuleze sesizări penale, în realitate scopul urmărit de acesta fiind de a o determina să nu mai redacteze rapoarte adresate Direcţiei de Control Intern din cadrul I.G.P.R., iar nu organelor de urmărire penală. În egală măsură, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele expuse de către prima instanţă în sensul că inculpatul A. - augustin nu a cunoscut faptul că în urma rapoartelor întocmite de către partea civilă au fost sesizate organele de urmărire penală, astfel încât nu ar fi avut cum să urmărească împiedicarea sesizării acestora şi nici nu a urmărit să o determine pe aceasta să îşi retragă vreo declaraţie întrucât din nicio probă nu a rezultat că ar fi cunoscut împrejurarea că agentul şef de poliţie Q. fusese audiat în calitate de martor într-o cauză penală aflată în urmărire penală la D.N.A. cu privire la activitatea desfăşurată de O.N.P.M.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. şi a dispus achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, solicitarea inculpatului A. - augustin în sensul dispunerii achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. apare ca fiind neîntemeiată, întrucât neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de influenţare a declaraţiilor sub aspectul descrise nu conduc la concluzia inexistenţei unui act material de conduită al acestuia.

F. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzute de art. 306 alin. (1) C. pen., reţinute în formă simplă sau în formă continuată în sarcina inculpaţilor A., C., I. şi J.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 2014 - octombrie 2015, O.N.P.M. a solicitat lunar I.G.P.R., prin adrese fondurile băneşti destinate finanţării Programului de protecţia martorilor, respectiv virarea sumelor de bani la articolul bugetar 20.30.30, pe baza unor note de fundamentare semnate de inculpatul A. şi, în lipsa acestuia, de inculpaţii C., J. şi, respectiv, I.

Prin documentele emise de O.N.P.M. au fost individualizate sumele de bani care constituiau estimarea cheltuielilor pentru protecţia martorilor, în perioada 2014 - 2015, în vederea virării sumelor de bani la articolul bugetar 20.30.30, din care O.N.P.M. ordonanţează şi efectuează plăţi pentru protecţia martorilor, distinct de sumele de bani necesare pentru finanţarea activităţii proprii.

Necesarul de cheltuieli privind fondul pentru protecţia martorilor a fost individualizat astfel:

- suma de 565.850 RON, în anul 2014 (35.000 RON - ianuarie 2014, 37.750 RON şi suplimentare de 5.500 RON - februarie 2014, 43.500 RON şi suplimentare de 6.000 RON - martie 2014, 46.300 RON - aprilie 2014, 37.000 RON - mai 2014, 49.000 RON şi suplimentare de 8.000 RON - iunie 2014, 45.000 RON şi suplimentare de 5.000 RON - iulie 2014, 44.500 RON - august 2014, 48.700 RON - septembrie 2014, 54.300 RON - octombrie 2014, 70.300 RON - noiembrie 2014, 30.000 RON - decembrie 2014);

- suma de 854.530 RON, până în luna octombrie 2015 (35.000 RON şi suplimentare de 25.000 RON - ianuarie 2015, 45.000 RON şi suplimentare de 7.000 RON - februarie 2015, 60.300 RON şi suplimentare de 7.000 RON - martie 2015, 60.000 RON şi suplimentare de 8.000 RON - aprilie 2015, 102.800 RON - mai 2015, 92.700 RON - iunie 2015, 93.300 RON - iulie 2015, 57.300 RON - august 2015, 35.130 RON şi suplimentare de 40.000 RON - septembrie 2015, 75.000 RON şi suplimentare de 111.000 RON - octombrie 2015).

În baza solicitărilor O.N.P.M., ordonatorul secundar de credite - I.G.P.R. a virat, printre alte sume de bani, şi fondurile alocate protecţiei martorilor la articolul bugetar 20.30.30, astfel:

- suma de 550.850 RON, în anul 2014 (35.000 RON - ianuarie 2014, 37.750 RON şi suplimentare de 5.500 RON - februarie 2014, 49.500 RON - martie 2014, 46.300 RON - aprilie 2014, 37.000 RON - mai 2014, 57.000 RON - iunie 2014, 50.000 RON - iulie 2014, 44.500 RON - august 2014, 48.700 RON - septembrie 2014, 54.300 RON - octombrie 2014, 70.300 RON - noiembrie 2014, 15.000 RON - decembrie 2014);

- suma de 660.230 RON, în anul 2015 (35.000 RON şi suplimentare de 25.000 RON - ianuarie 2015, 52.000 RON - februarie 2015, 60.300 RON şi suplimentare de 7.000 RON - martie 2015, 68.000 RON - aprilie 2015, 102.800 RON - mai 2015, 92.700 RON - iunie 2015, 93.300 RON - iulie 2015,0 RON - august 2015, 35.130 RON şi suplimentare de 40.000 RON - septembrie 2015, 49.000 RON - octombrie 2015).

Prin actul de sesizare s-a arătat în esenţă că inculpaţii A., C., I. şi J.,în calitate de ordonator terţiar de credite la O.N.P.M., respectiv în calitate de împuternicit al ordonatorului terţiar de credite (semnat pentru directorul O.N.P.M.), în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au folosit documente şi date inexacte, privind estimarea cheltuielilor lunare viitoare pentru protecţia martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Reamintind distincţia dintre instituţia O.N.P.M. şi Programul pentru Protecţia Martorilor (pct. II), Înalta Curte reţine că potrivit art. 3 din Legea nr. 682/2002, Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.) este instituţia constituită la nivel de direcţie în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit art. 1 din Metodologia privind elaborarea normelor şi tabelelor de înzestrare cu armament, muniţii, mijloace tehnice şi materiale necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne, aprobată prin Ordinul M.A.I. nr. 28/2018, Asigurarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu armament, muniţii, mijloace tehnice şi materiale necesare îndeplinirii atribuţiilor şi misiunilor din competenţă se realizează pe baza normelor de înzestrare şi a tabelelor de înzestrare.

Prin acelaşi ordin se prevede că prin bunuri materiale se înţelege orice tip de armament, muniţie, mijloace tehnice sau materiale ce pot fi incluse în normele de înzestrare şi în tabelele de înzestrare ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar prin tabela de înzestrare - document de planificare la pace şi mobilizare, ce cuprinde cantităţile de armament, muniţii, mijloace tehnice şi materiale necesare fiecărei structuri a M.A.I., potrivit specificului şi misiunilor pe care le are de îndeplinit, corelate cu baza de indicatori şi rezultate ca urmare a aplicării criteriilor de înzestrare şi a modului de repartizare prevăzute în norma de înzestrare.

Aşadar, instituţia O.N.P.M. funcţionează în cadrul M.A.I. şi în subordinea I.G.P.R. şi dispune de personal propriu şi de mijloace materiale proprii, aspecte care rezultă şi din cuprinsul art. 2 şi 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, aprobat prin H.G. nr. 760/2004. Mijloacele materiale proprii ale O.N.P.M. sunt reprezentate de bunurile materiale necesare funcţionării instituţiei în sine şi sunt stabilite prin tabela de înzestrare a unităţii.

Programul de Protecţie a Martorilor

Potrivit art. 2 alin. (2) Regulamentul de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, aprobat prin H.G. nr. 760/2004, O.N.P.M. îşi desfăşoară activitatea în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002. Aşadar, entitatea O.N.P.M. are ca unic obiect de activitate îndeplinirea atribuţiilor specifice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 şi care se referă exclusiv la implementarea Programului de Protecţie a Martorilor.

Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 682/2002, Programul de protecţie a martorilor reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte reţine distincţia dintre O.N.P.M., instituţie distinctă organizată în cadrul M.A.I., în subordinea I.G.P.R., cu buget propriu şi Programul de Protecţie a Martorilor, care reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de entitatea menţionată.

Finanţarea funcţionării O.N.P.M. se asigură prin alocarea bugetului propriu de către M.A.I., prin intermediul I.G.P.R.

Finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor se asigură se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din programe de finanţare externă, potrivit art. 21 din Legea nr. 682/2002 şi art. 52 din Regulamentul de aplicare a legii. Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 682/2002, Fondurile băneşti necesare pentru derularea Programului vor fi incluse în capitolul 55.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul II "Cheltuieli materiale şi servicii".

Potrivit art. 306 alin. (1) C. pen., infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri presupune folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

În acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. pen. vizează relaţiile sociale privind interesele financiare ale Statului Român prin asigurarea bunei credinţe şi corectitudinii obţinerii finanţărilor din fonduri publice sau garantate din fonduri publice, a căror sursă este bugetul de stat.

Înalta Curte reţine că "finanţarea din fonduri publice" se referă la alocarea sumelor de bani, în timp ce "finanţări garantate din fonduri publice" se referă la sumele pentru care există o obligaţie de rambursare asumată de stat. În ambele ipoteze, textul legal are în vedere fonduri băneşti care sunt destinate desfăşurării unor activităţi sau unor lucrări de investiţii, iar nu sume necesare asigurării funcţionării unor autorităţi şi instituţii, care în esenţă presupun efectuarea subsecventă de plăţi pentru diverse resurse utilizate.

De asemenea, Înalta Curte reţine că sub aspectul elementului material, infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri presupune o acţiune de folosire ori prezentare de documente sau date false, inexacte ori incomplete, însoţită de cerinţa esenţială ca aceasta să fie efectuată în scopul primirii aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor. De asemenea, urmarea imediată constă în obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

În cauza de faţă, în acord cu cele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte constată că pe de-o parte sumele de bani solicitate de inculpaţi pentru finanţarea Programului pentru Protecţia Martorilor nu fac parte din categoria finanţărilor obţinute din fonduri publice la care se referă art. 306 alin. (1) C. pen., acestea constituind în realitate sume pe care statul are obligaţia să le asigure în baza prevederilor art. 21 din Legea nr. 682/2002, alături de eventuale programe de finanţare externă.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care potrivit art. 14 din H.G. nr. 740/2004, O.N.P.M. realizează un calcul estimativ cu privire la cheltuielile necesare pentru includerea în Program, pentru fiecare persoană, iar potrivit art. 59 lit. d) din acelaşi act normativ, Oficiul are obligaţia de a include în raportul anual estimarea cheltuielilor pentru anul următor, apare ca fiind evidentă determinarea sumelor de bani necesare asigurării finanţării Programului de Protecţie a Martorilor prin metoda estimării, fiind imposibilă individualizarea exactă a cuantumului cheltuielilor. Or, în condiţiile în care prin actul de sesizare nu s-a arătat în ce a constat supraestimarea sumelor de bani solicitate de către O.N.P.M., Înalta Curte nu poate reţine care este cuantumul sumelor ce se pretinde că ar constitui finanţări obţinute ilegal prin actele comise de inculpaţi.

De asemenea, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că prin actul de sesizare a instanţei nu s-a indicat în cazul niciunuia dintre inculpaţi care ar fi fost documentele sau datele false, inexacte ori incomplete a căror folosire sau prezentare s-ar fi circumscris elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri prevăzută de art. 306 alin. (1) C. pen. şi a dispus achitarea inculpaţilor A., C., I. şi J. în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Înalta Curte constată ca fiind nefondată solicitarea inculpaţilor A., C. şi I. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv "fapta nu există", întrucât acţiunile inculpaţilor A., în calitate de director O.N.P.M. şi inculpaţii C., I. şi J., în calitate de înlocuitori desemnaţi de director la comanda O.N.P.M., de a semna cererile de credite înaintate I.G.P.R. în baza cărora au fost repartizate în contul O.N.P.M. credite bugetare, credite pe care acuzarea le-a apreciat, în parte, ca fiind obţinute ilegal au existat în materialitatea lor, nefiind întrunite însă elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

G. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de deturnare de fonduri reţinută în sarcina inculpaţilor A., C., D., E., G., H., I., J., K. şi L.

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. a criticat temeinicia soluţiilor de renunţare la aplicarea pedepsei dispuse prin sentinţa atacată faţă de inculpaţii L. şi E., susţinând că prin faptele lor aceştia au contribuit la producerea unui prejudiciu de imagine însemnat pentru instituţia din care făceau parte, precum şi modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate celorlalţi inculpaţi, apreciind că prima instanţă a dat dovadă de o clemenţă excesivă.

Apelantul - inculpat A. a susţinut că:

- alineatul bugetar 20.30.30, în care era încadrat şi bugetul alocat Programului de protecţie a martorilor, stabileşte sfera acelor bunuri care puteau fi achiziţionate din fondul de protecţie a martorilor nu în mod limitativ,

- din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din ordin rezultă că este permisă, pe lângă achiziţionarea unor echipamente şi servicii aferente, necesare asigurării protecţiei, ca din fondurile alocate pentru finanţarea programului să se achite sume de bani şi pentru alte activităţi desfăşurate, privind includerea martorilor în program, de aşa natură ca acesta să se deruleze în bune condiţii, respectiv aceste fonduri să asigure măsurile urgente de protecţie şi asistenţă.

- bunurile au fost achiziţionate tocmai pentru a asigura, în condiţie de protecţie şi securitate, martorii protejaţi, incluşi în program, fiind în mod exclusiv în folosul martorilor protejaţi.

Apelanta inculpată D. a susţinut în esenţă că:

- O.N.P.M. nu avea personalitate juridică, iar directorul nu avea calitatea de ordonator de credite, astfel încât nici acesta şi nici persoanele care l-au înlocuit nu aveau calitatea cerută de norma de incriminare;

- Ordinul M.A.I. nu prevedea exhaustiv categoriile de bunuri ce puteau fi achiziţionate din fondurile alocate Programului de protecţie a martorilor; bunurile au fost achiziţionate pentru buna derulare a Programului, iar nu pentru confortul propriu;

- Sumele de bani nu au fost luate din alte conturi şi nu au fost virate către alte conturi, neexistând vreo operaţiune prin care să se diminueze creditul bugetar;

- Aprobarea plăţilor se făcea de către director după ce erau verificate în prealabil de Biroul financiar şi purtau viza de control financiar preventiv; rapoartele de audit anuale nu au semnalat vreo neregulă privind achiziţiile;

Apelantul - inculpat C. a susţinut că achiziţia bunurilor reţinută în sarcina sa nu era interzisă de lege sau de Ordinul M.A.I., acestea fiind necesare derulării Programului de protecţie a martorilor, iar categoriile de bunuri nu erau prevăzute în mod limitativ de legislaţie, iar sub aspect subiectiv, acesta nu a prevăzut rezultatul faptelor sale şi nici nu l-a urmărit.

Apelanţii -inculpaţi G., J. şi I. au susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina lor complicitatea la infracţiunea de deturnare de fonduri, întrucât aceştia nu a avut atribuţii de serviciu în materia achiziţiilor publice, documentele pe care le-au semnat sau aprobat purtau aprobările şi viza de control financiar preventiv, controalele anuale ale Direcţiei de audit nu au semnalat nereguli, astfel încât au avut convingerea fermă că au respectat normele legale aplicabile. De asemenea, s-a susţinut că bunurile achiziţionate se încadrau în categoria celor enumerate exemplificativ de Ordinul M.A.I., iar dispoziţiile art. 111 se refereau la evidenţierea bunurilor achiziţionate în folosul exclusiv al martorilor, iar nu la evidenţierea tuturor bunurilor cumpărate din fondurile alocate programului. Sub aspectul laturii subiective, nu a existat intenţia de a deturna fondurile alocate programului, în sarcina lor putând fi reţinută cel mult forma de vinovăţie a culpei.

Apelantul - inculpat K. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa complicitatea la deturnarea de fonduri, întrucât categoriile de bunuri ce puteau fi achiziţionate sunt enumerate exemplificativ prin Ordinul M.A.I., singurele persoane care puteau solicita repartizarea sau transferul fondurilor de la un articol bugetar la altul erau ordonatorul de credite şi contabilul, iar documentele care au fundamentat achiziţiile purtau viza de control financiar.

Apelantul - inculpat H. a susţinut că bunurile achiziţionate se încadrau în categoriile prevăzute de Ordinul M.A.I., tehnica de calcul fiind necesară pentru organizarea unei baze de date proprii, sistemul video-wall era folosit tot în beneficiul exclusiv al martorilor împreună cu celelalte bunuri achiziţionate, air documentele care au stat la baza achiziţionării acestora au respectat dispoziţiile legale.

Apelantul - inculpat E. a invocat motive similare de apel, susţinând că întreaga documentaţie a purtat aprobările şi viza de control financiar, astfel încât acesta nu a prevăzut rezultatul faptelor sale, în condiţiile în care bunurile au fost folosite pentru desfăşurarea programului de protecţie a martorilor.

Apelantul - inculpat L. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa complicitatea la infracţiunea de deturnare de fonduri întrucât pe de-o parte, această infracţiune nu a fost comisă, aprobarea documentaţiilor achiziţiilor fiind făcută cu respectarea dispoziţiilor legale purtând semnăturile compartimentelor de resort şi viza de control financiar preventiv şi acestea au vizat bunuri care se încadrau în categoriile prevăzute de Ordinul S1237/2006, iar pe de altă parte, nu a existat o legătură subiectivă între acesta şi autorul infracţiunii, astfel încât nu se poate reţine forma de vinovăţie a intenţiei.

Sub aspectul situaţiei de fapt care se circumscrie acestei acuzaţii nu au fost formulate critici de către inculpaţi.

Reamintind considerentele privind instituţia O.N.P.M. şi Programul pentru Protecţia Martorilor (pct. II), Înalta Curte subliniază că sumele necesare pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor, asigurate de la bugetul de stat sau din finanţări externe sunt distincte de sumele care asigură finanţarea O.N.P.M., însă alocarea acestora se face prin includerea în bugetul instituţiei.

Bugetul O.N.P.M. cuprinde sumele necesare funcţionării instituţiei, distinct în funcţie de clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor şi include în Titlul II, capitolul 55.01 sumele necesare pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor. Acestea din urmă vor fi la rândul lor repartizate pe articole şi alineatele corespunzătoare subdiviziunilor clasificaţiei bugetare, în funcţie de natura cheltuielilor.

Concret, în conformitate cu art. 29 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, sumele ce constituie fondurile necesare pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor se vor înscrie în subdiviziunile clasificaţiei bugetare a capitolului 55.01, Titlul II "Cheltuieli materiale şi servicii" distinct în funcţie de natura cheltuielilor ce urmează a fi efectuate.

Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată. De asemenea, potrivit art. 42 din acelaşi act normativ, creditele bugetare aprobate la un capitol (sumă aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele legale contractate) nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol, iar virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare pot fi efectuate numai în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Plata cheltuielilor se efectuează de conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii în baza ordonanţării acestora, în limita creditelor bugetare aprobate şi a fondurilor disponibile cu această destinaţie.

Potrivit art. 3 lit. g) din Legea nr. 682/2002, O.N.P.M. are, printre altele, atribuţia de a gestiona, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă.

Potrivit art. 21 din acelaşi act normativ, fondurile necesare pentru includerea Programului şi a măsurilor urgente se vor asigura anual din sumele alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv din programele de finanţare externă.

Aşadar, sumele necesare derulării Programului de Protecţie a Martorilor au o destinaţie stabilită încă de la momentul alocării lor de la bugetul de stat către bugetul M.A.I. şi păstrează această afectaţiune specială inclusiv prin alocarea lor în bugetul O.N.P.M.

În consecinţă, deşi incluse în bugetul O.N.P.M., sumele ce constituie fonduri necesare derulării Programului de Protecţie a Martorilor nu pot fi folosite cu o altă destinaţie decât finanţarea activităţilor care alcătuiesc acest program şi nu pot fi folosite pentru finanţarea altui capitol decât 55.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", iar virările de credite bugetare către un alt titlu/articol/alineat nu pot fi efectuate fără respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 500/2002.

Metodologia gestionării fondurilor alocate Programului de protecţia martorilor a fost stabilită, conform art. 54 din H.G. nr. 760/2004, prin Ordinul M.A.I. nr. S/1237/2006, cu caracter secret, declasificat parţial pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Dispoziţiile relevante ale Ordinului nr. S/1237/2006 vor fi analizate din două perspective:

- cea referitoare la procedurile de angajare a cheltuielilor şi de efectuare a plăţilor

- cea referitoare la categoriile de cheltuieli ce pot fi angajate.

Din perspectiva procedurilor, Înalta Curte reţine ca fiind relevante următoarele dispoziţii:

- art. 5 - dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor îl are directorul O.N.P.M. sau înlocuitorul desemnat prin dispoziţie a acestuia;

- art. 6 - solicitarea sumelor necesare se face de către poliţistul desemnat să întocmească schema de sprijin/alte operaţiuni, în baza unui raport conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din Ordin;

- art. 7 - finanţarea se realizează, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pe baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M.;

- art. 8 - vizele de certificare a realităţii operaţiunilor economice financiare se dau de către şefii de servicii care au atribuţii informativ-operative, iar aprobarea cheltuielilor se face de către directorul O.N.P.M., după acordarea vizei de control financiar preventiv propriu.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii, precum şi cu cele ale Legii nr. 682/2002 şi H.G. nr. 740/2004, Înalta Curte reţine că finanţarea activităţilor necesare pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor se asigura de către M.A.I. prin intermediul I.G.P.R. în baza necesarului de credite lunar întocmit de O.N.P.M.

O.N.P.M. întocmea necesarul de credite lunar în baza rapoartelor întocmite de către poliţistul desemnat să întocmească schema de sprijin sau să desfăşoare alte operaţiuni. În consecinţă, sumele care puteau fi încadrate în necesarul de credite puteau viza exclusiv cheltuieli făcute în legătură cu schema de sprijin la care se referă art. 20 din H.G. nr. 740/2004, respectiv măsurile concrete de protecţie şi asistenţă, conform celor stabilite de procuror, respectiv instanţă. Conform art. 21 din acelaşi act normativ, în schema de sprijin pot fi prevăzute una sau mai multe dintre măsurile de protecţie menţionate la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 şi, după caz, una sau mai multe dintre măsurile de asistenţă prevăzute la art. 12 alin. (3) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 3 lit. f) din Legea nr. 682/2002, Programul de Protecţie a Martorilor reprezintă activităţile specifice desfăşurate în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 682/2002, activităţile specifice includ măsurile de protecţie ce pot fi prevăzute, singure sau cumulat, în cadrul schemei de sprijin sunt:

a) protecţia datelor de identitate a martorului protejat;

b) protecţia declaraţiei acestuia;

c) ascultarea martorului protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii;

d) protecţia martorului aflat în stare de reţinere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deţinere;

e) măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare;

f) schimbarea domiciliului;

g) schimbarea identităţii;

h) schimbarea înfăţişării.

De asemenea, măsurile de asistenţă ce pot fi prevăzute, după caz, în cadrul schemei de sprijin sunt:

a) reinserţia în alt mediu social;

b) recalificarea profesională;

c) schimbarea sau asigurarea locului de muncă;

d) asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.

Din perspectiva naturii cheltuielilor care puteau fi angajate sau efectuate potrivit Ordinului nr. S/1237/2006, Înalta Curte reţine ca fiind relevante următoarele dispoziţii:

- art. 1 alin. (1) - creditele bugetare pentru Fondul pentru Protecţia Martorilor vor fi alocate de la Capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională" Titlul II "Bunuri şi servicii", art. bugetar 20.30, alin. Bugetar 20.30.30 "alte cheltuieli cu bunuri şi servicii"

- art. 2 alin. (1) - Din fondurile alocate pentru finanţarea Programului se pot efectua plăţi în RON şi pentru finanţarea măsurilor de protecţie, respectiv a măsurilor de asistenţă prevăzute la art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu modificările ulterioare.

- art. 2 alin. (2) - Din fondurile alocate pentru finanţarea Programului se pot efectua plăţi în RON şi pentru finanţarea următoarelor activităţi specifice:

a) obţinerea de aparatură tehnic-operativă specifică, a pieselor de schimb necesare funcţionării acesteia, precum şi a consumabilelor necesare,

b) asigurarea, în caz de nevoie, de asistenţă medicală, tratament şi medicamente pentru martorii incluşi în Program,

c) efectuarea de reparaţii prin unităţile "service-auto" pe timpul executării de misiuni în alte localităţi, precum şi ionizarea geamurilor autoturismelor folosite pentru protecţia martorilor,

d) achiziţionarea echipamentelor şi serviciilor aferente necesare asigurării protecţiei, contactării, monitorizării şi evidenţei martorilor protejaţi şi a celorlalte persoane incluse în Program,

e) alte activităţi desfăşurate pentru includerea martorilor în Program şi pentru derularea acestuia în bune condiţii, precum şi pentru asigurarea măsurilor urgente de protecţie şi asistenţă"

- art. 111 - (1) Bunurile de natura materialelor, obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe achiziţionate exclusiv în folosul martorilor protejaţi, din fondurile necesare finanţării Programului, nu se stabilesc în conformitate cu Norma de înzestrare şi nu fac obiectul Tabelei de înzestrare cu armament, mijloace tehnice şi materiale necesare O.N.P.M. (2) Evidenţa tehnic-operativă şi contabilă a bunurilor prevăzute la alin. (1), se realizează distinct, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."

În raport cu dispoziţiile evocate, Înalta Curte constată că din interpretarea coroborată a acestora se desprind două concluzii:

1. Sumele incluse în necesarul de credite lunar pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor întocmit de către O.N.P.M. puteau viza exclusiv activităţi specifice desfăşurate în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi (art. 3 lit. f) din Legea nr. 682/2002) care includ măsuri de protecţie sau de asistenţă dintre cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 682/2002 sau activităţi circumscrise aducerii lor la îndeplinire şi care sunt descrise prin art. 2 alin. (2) din Ordinul S/1237/2006. Toate celelalte activităţi desfăşurate de către O.N.P.M. trebuiau realizate prin mijloace proprii, materiale sau referitoare la personalul propriu, întrucât excedau activităţilor care compun Programul de Protecţie a Martorilor aşa cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 682/2002.

2. Sumele incluse în necesarul de credite lunar pentru derularea Programului de Protecţie a Martorilor se încadrau în subdiviziunile clasificaţiei bugetare în funcţie de natura cheltuielilor, iar dacă acestea presupuneau achiziţia de bunuri, obiecte de inventar sau mijloace fixe în folosul exclusiv al martorilor protejaţi trebuiau evidenţiate separat. Art. 111 din Ordin nu impunea ca toate bunurile cumpărate din fondurile alocate să fie în folosul exclusiv al martorilor protejaţi, ci doar impunea evidenţierea distinctă a acestor categorii. Aceste categorii de bunuri erau distincte de cele necesare desfăşurării activităţii proprii O.N.P.M. şi nu făceau parte din tabela de înzestrare.

Contrar aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte reţine că art. 111 din Ordin nu impunea achiziţia exclusivă a bunurilor în folosul martorilor protejaţi, ci stabileşte regulile de evidenţierea separată a acestora. Totodată, sintagma "folosul exclusiv al martorilor protejaţi" nu se confundă şi nu presupune detenţia sau posesia bunurilor de către aceştia, ci vizează utilitatea bunurilor, respectiv afectarea acestora unui scop determinat.

Pe de altă parte însă, dispoziţiile art. 2 din Ordinul M.A.I. nu enumeră exhaustiv lista bunurilor ce puteau fi achiziţionate din fondurile pentru Programul pentru Protecţia Martorilor, însă le circumscrie exclusiv scopului desfăşurării activităţilor definite prin art. 3 lit. f) din Legea nr. 682/2002, respectiv implementării măsurilor de protecţie sau de asistenţă prevăzute de Legea nr. 682/2002 ori activităţilor specifice pe care le presupuneau acestea.

Concluzia expusă derivă în mod logic din definiţia dată prin Legea nr. 682/2002 sintagmei "Programul pentru Protecţia Martorilor" şi stabilirea unei afectaţiuni speciale sumelor destinate finanţării acestuia. Astfel, dacă programul reprezintă un ansamblu de activităţi bine determinate prin lege, iar finanţarea acestuia se face în mod distinct, sumele ce constituie acest fond nu pot fi folosite pentru finanţarea altor activităţi, fie ele desfăşurate de chiar aceeaşi instituţie care are sarcina de a le implementa pe primele.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că o parte dintre bunurile arătate la pct. 1 - 33 din sentinţa atacată au excedat activităţilor desfăşurate în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, respectiv implementării măsurilor de protecţie/de asistenţă dintre cele la care se referă art. 12 din Legea nr. 682/2002 sau activităţilor specifice prevăzute de art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. S/1237/2006, achiziţionarea acestora fiind făcută prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti asigurate de la bugetul de stat pentru finanţarea Programului pentru Protecţia Martorilor, după cum urmează:

- achiziţia celor 10 lopeţi cu suma totală de 529 RON, conform facturilor fiscale nr. x din 27 ianuarie 2014 şi nr. x din 28 ianuarie 2014, bunuri care în mod evident nu se încadrează în vreuna dintre categoriile menţionate mai sus, ci au reprezentat bunuri destinate activităţii proprii a O.N.P.M. (pct. 1);

- consumabilele pentru infrastructura I.T. a O.N.P.M.: 2 bucăţi cartuşe necesare pentru imprimantele laser x (pct. 2), 6 cartuşe necesare pentru imprimantele laser x (pct. 4), 10 cartuşe necesare pentru imprimantele laser x (pct. 16), 5 cartuşe noi şi reumplerea a 5 cartuşe folosite, necesare pentru imprimantele laser x (pct. 17);

- staţii de lucru, imprimante şi accesorii: o imprimantă x (pct. 3), o staţie de lucru completă şi 3 bucăţi staţii de lucru portabile (laptopuri) (pct. 9), 4 tastaturi x şi 5 mouse wireless x (pct. 11), o staţie cu sistem de operare (calculator x), un monitor 19 inch şi 2 plăci video X (pct. 12), 2 plăci video x (pct. 14), 5 imprimante multifuncţionale x (pct. 18), 4 staţii de lucru cu monitor, UPS şi sisteme de operare x, două laptop-uri cu sistem de operare x şi un UPS (pct. 19), un hard disk x special pentru DVR şi un adaptor SATA la IDE pentru HDD SATA (pct. 20), 7 imprimante multifuncţionale x (pct. 21), două bucăţi de point pressenter x (pct. 22), 4 calculatoare x şi 3 monitoare 19 inch (pct. 28), 3 imprimante multifuncţionale x (pct. 32), 21 de bucăţi distrugător de documente (pct. 33);

- o cameră video IP cu funcţie de mişcare tip PT, două unităţi de redare imagini (monitor) şi materiale de interconectare montate la uşa biroului directorului A., din sediul O.N.P.M. (pct. 25);

- dispozitive pentru dotarea autoturismelor sau a personalului: un sistem alarmă auto de avertizare conţinând sirenă electronică 250 W şi montaj (pct. 6), două sisteme alarmă auto de avertizare (pct. 7), 2 lămpi flash (lumină roşu-albastru şi lumină albă) şi manopera-montaj (pct. 15), sistem alarmă auto de avertizare conţinând sirenă electronică 250 W şi montaj (pct. 26), două sisteme alarmă auto de avertizare conţinând flash led/stroboscop auto şi sirenă electronică 100 W (pct. 27), un sistem alarmă de prioritate conţinând o sirenă 190 W şi manopera-instalare (pct. 29), un sistem alarmă de prioritate plus manopera şi flash lumină albă şi flash roşu-albastru plus montaj (pct. 30), o rampă exterior detaşabil led roşu, albastru kit pornire (pct. 31)

- alte bunuri: un număr de 19 huse din piele pentru telefoane, 5 folii de protecţie ecran telefoane mobile, 21 huse tabletă, 5 folii protecţie ecran tabletă, 13 bucăţi memorie SD 16 Gb, 200 bucăţi CD, 200 bucăţi DVD (pct. 5), 10 reportofoane digitale USB (pct. 10), două aparate aer condiţionat mobil (pct. 13), sistem de control acces pe bază de cartelă (pct. 23) şi rucsacuri, centuri, bastoane, lanterne, port insigne, borsete, veste, şepci etc. (pct. 24).

Referitor la aceste bunuri, Înalta Curte constată că plăţile aferente cheltuielilor angajate s-au efectuat din fondurile alocate pentru finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor, repartizate la articolul bugetar 20.30.30 (art. 20.30 alin. (30), fiind parcursă în fiecare caz procedura întocmirii unor referate de necesitate şi apoi a notelor justificative, urmate de aprobarea lor de către directorul O.N.P.M sau de persoanele desemnate de către acesta.

În legătură cu fiecare dintre bunurile enumerate, Înalta Curte reţine că acestea nu se încadrează în cheltuieli efectuate pentru asigurarea măsurilor de protecţie/de asistenţă la care se referă art. 12 din Legea nr. 682/2002. Totodată, Înalta Curte reţine că bunurile achiziţionate nu se încadrează în niciuna dintre categoriile enumerate la art. 2 alin. (2) din Ordinul S/1237/2006. Concret, dispoziţiile menţionate se referă la activităţi specifice circumscrise în mod necesar asigurării măsurilor de protecţie sau asistenţă a persoanelor protejate, iar nu la cele care se circumscriu desfăşurării activităţii obişnuite a O.N.P.M. În ceea ce priveşte mijloacele de avertizare acustică/sonoră destinate autoturismelor O.N.P.M. şi cu privire la care s-a susţinut că era destinate protecţiei deplasărilor martorilor, în acord cu cele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceste bunuri nu fac parte din categoriile enumerate de art. 2 din Ordin, ci intră în categoria bunurilor prevăzute prin tabela de înzestrare. Mai mult, dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Ordin prevăd în mod explicit care sunt serviciile/bunurile pentru achiziţia cărora se pot efectua plăţi din fondurile alocate Programului, referindu-se strict la ionizarea geamurilor sau reparaţii efectuate pe timpul executării misiunilor în alte localităţi.

În schimb, în ceea ce priveşte bunurile indicate la pct. 8, respectiv un sistem de 9 monitoare, tip "videowall" (inclusiv cheltuieli de montaj şi instrucţiuni), Înalta Curte reţine sistemul de monitoare se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordinul M.A.I., fiind destinat să servească şedinţelor de pregătire tactică a personalului O.N.P.M., aceste activităţi profesionale fiind prezumate a se desfăşura în scopul organizării misiunilor care implicau asigurarea protecţiei martorilor protejaţi de vreme ce Programul de protecţie constituia singurul obiect de activitate al Oficiului (chiar dacă în fapt nu a fost utilizat eficient în acest scop).

Potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) C. pen., infracţiunea de deturnare de fonduri presupune schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale.

Întrucât norma de incriminare nu impune producerea unui anumit rezultat, infracţiunea de deturnare de fonduri este una de pericol.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 634/2019 s-a arătat că "Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale privitoare la normala desfăşurare a activităţii unei autorităţi publice sau instituţii publice condiţionată, printre altele, şi de respectarea disciplinei financiare care impune folosirea fondurilor băneşti şi a resurselor materiale în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează această materie. Elementul material al laturii obiective constă în realizarea unei acţiuni de schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice spre alte obiective decât cele stabilite prin bugetul de stat. Cu alte cuvinte, elementul material constă în săvârşirea unei acţiuni de schimbare, fără respectarea procedurii instituite în acest sens, a destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, urmând ca acestea să fie folosite în alte scopuri decât cele stabilite iniţial, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează utilizarea valorilor respective. În situaţia în care "legea" permite schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale, această activitate nu se încadrează în conţinutul infracţiunii, schimbarea folosinţei fondurilor ori resurselor, pentru alte obiective, fiind necesar a se realiza în condiţiile şi cu aprobările legale (par. 15).

Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "Nu este îngăduit să se modifice destinaţia fondurilor spre alte direcţii "fără respectarea prevederilor legale", chiar dacă asemenea modificări ar fi justificate de bunul mers al instituţiei. Asemenea fapte prezintă pericol social, întrucât fondurile băneşti şi resursele materiale sunt acordate cu o anumită destinaţie, pentru realizarea anumitor obiective, considerate necesare pentru comunitate, iar cei care le folosesc în alte scopuri perturbă activitatea unităţii în cauză, a instituţiilor sau autorităţilor care le alocă ori aprobă, afectând, totodată, şi exerciţiul bugetului de stat.

În aceste condiţii, respectarea regulilor de disciplină este importantă pentru realizarea în mod corespunzător a bugetului de stat, aceasta fiind justificarea protejării sale prin intermediul legii penale, în condiţiile în care, în această materie, sfera normativă este mai largă şi cuprinde pe lângă legi (ale bugetului de stat) şi ordonanţe ale Guvernului (privind întărirea disciplinei financiare) şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului ori ordine ale ministrului finanţelor publice (de aprobare a formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli).

Curtea reţine însă că, în această materie, deşi legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă (par. 17) ... Curtea reţine că infracţiunea de deturnare de fonduri poate fi considerată o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât presupune realizarea unui act contrar atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar, care schimbă, prin încălcarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor băneşti ori a resurselor alocate.

Spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, însă, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri fapta se realizează prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, "fără respectarea prevederilor legale", existenţa infracţiunii nefiind condiţionată de producerea unui rezultat. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de deturnare de fonduri se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, respectiv în momentul schimbării destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice.

Or, sumele de bani şi resursele materiale din fondul public, satisfăcând un interes general, trebuie folosite conform destinaţiei stabilite, cu respectarea întocmai a disciplinei bugetare. Subiectul activ nemijlocit deşi nu este determinat printr-o anumită calitate, deturnarea de fonduri nu poate fi săvârşită în mod nemijlocit decât de funcţionarul public care administrează aceste fonduri şi resurse materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice şi care are obligaţia de a nu schimba destinaţia acestora şi de a cunoaşte atât prescripţiile legislaţiei primare - legi şi ordonanţe, cât şi conţinutul actelor de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară în această materie.

Tocmai din acest motiv, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri, sintagma "fără respectarea prevederilor legale" are în vedere o sferă normativă mai largă, aşadar, atât dispoziţiile legislative de nivel primar, cât şi cele de nivel secundar, prin aceasta nefiind încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) (par. 20).

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că fondurile cu privire la care s-a susţinut că au fost efectuate activităţile imputate inculpaţilor erau destinate finanţării Programului pentru Protecţia Martorilor, în condiţiile art. 3 alin. (3) şi art. 21 din Legea nr. 682/2002, precum şi ale art. 52 din H.G. nr. 760/2004.

Contrar susţinerilor apelanţilor - inculpaţi, Înalta Curte reţine că fondurile menţionate aveau o afectaţiune specială determinată de dispoziţiile art. 2 din Ordinul M.A.I. nr. S/1237/2006, putând fi folosite exclusiv pentru achiziţia de bunuri şi servicii care se circumscriau măsurilor de protecţie sau de asistenţă dintre cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 682/2002 sau activităţilor specifice pentru aducerea la îndeplinire a acestora.

Inculpaţii A., în calitate de director al O.N.P.M., C., D., I. şi J., în baza desemnării lor prin dispoziţia primului, au aprobat achiziţiile şi plăţile a o parte din bunurile care au fost individualizate la descrierea situaţiei de fapt, în timp ce inculpaţii E., G., H., K. şi L. i-au ajutat pe aceştia prin întocmirea, respectiv semnarea documentaţiei (referate de necesitate şi note justificative) necesare achiziţionării de bunuri.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că faptele comise de inculpaţii A., C., D., I. şi J., care în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din sumele de bani alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor, au aprobat achiziţii şi au dispus efectuare a de plăţi pentru bunuri şi servicii care nu făceau parte din categoria celor care puteau fi achiziţionate din aceste fonduri, schimbând astfel destinaţia acestora, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că faptele inculpaţilor E., G., H., K. şi L., care prin întocmirea şi semnarea documentelor care au stat la baza aprobării achiziţiilor şi aprobării plăţilor, i-au ajutat pe inculpaţii A., C., D., I. şi J. să schimbe destinaţia fondurilor alocate pentru finanţarea Programului pentru Protecţia Martorilor, întrunesc elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Referitor la susţinerile apelanţilor - inculpaţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Susţinerile referitoare la inexistenţa virării sumelor de bani în alte conturi sau diminuarea creditului bugetar excedează obiectului prezentei cauze şi acuzaţiilor aduse inculpaţilor, care se circumscriu exclusiv infracţiunii de deturnare de fonduri. Operaţiunea de virare de credite este prevăzută de art. 2 pct. 43 din Legea nr. 500/2002 şi presupune, diminuarea creditul de angajament şi/sau creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare, respectiv a limitei maxime aprobată prin buget în care se pot angaja cheltuieli/în care se pot asuma obligaţii de plată şi "mutarea" banilor într-o altă subdiviziune a clasificaţiei bugetare. Or, în prezenta cauză nu au fost formulate acuzaţii împotriva inculpaţilor în acest sens, ci exclusiv vizând schimbarea destinaţiei, respectiv a scopului în care au fost alocate sumele de bani.

Din perspectiva susţinerilor referitoare la subiectul activ al infracţiunii de deturnare de fonduri:

Subiectul activ este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea necesară sau atribuţii de serviciu care îi permit să efectueze plăţi. Schimbarea destinaţiei fondurilor în sensul art. 307 alin. (1) C. pen. presupune ca fondurile să fi fost deja alocate într-un anumit scop, iar persoana care are competenţa de a le gestiona să le folosească sau să încerce să le folosească în alt scop. Întrucât fondurile alocate sunt prin natura lor destinate efectuării unor plăţi în sens larg, schimbarea destinaţiei acestora intervine numai la momentul în care se dispune şi efectuează plata sau, în forma tentativei, la momentul când se realizează acte de executare în vederea efectuării plăţii.

Legea nr. 500/2002 face distincţie între operaţiunea de angajare a cheltuielilor şi cea de efectuare a plăţilor. În cazul angajării cheltuielilor (prin care instituţia publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, art. 2 pct. 32 din Legea nr. 500/2002), dacă acestea se fac peste limita creditelor de angajament şi în afara scopurilor pentru care au fost aprobate intervine răspunderea pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 din Legea nr. 500/2002. În cazul în care creditele bugetare sunt utilizate în alte scopuri decât cele în care au fost aprobate, dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 trimit la formele de răspundere instituite prin alte legi, respectiv la dispoziţiile art. 307 alin. (1) C. pen.

De asemenea, potrivit art. 52 din Legea nr. 500/2002, în procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanţare şi plată. Dintre acestea, ordonanţarea cheltuielilor (dispoziţia dată conducătorului compartimentului financiar-contabil să efectueze plata cheltuielilor, art. 2 pct. 34) este în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice, iar plata cheltuielilor se efectuează de conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii în baza ordonanţării, în limita creditelor bugetare aprobate şi a fondurilor disponibile cu această destinaţie.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Totodată, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, calitatea de ordonator de credite este condiţionată de personalitatea juridică a instituţiei publice.

Aşadar, subiectul activ al infracţiunii de deturnare de fonduri este calificat prin prisma atribuţiilor pe care le exercită, acesta putând fi funcţionarul public care are calitatea de ordonator de credite sau persoana căreia i-a fost delegată această calitate ori funcţionarul public care are atribuţii de a administra fonduri alocate unei autorităţi sau instituţii publice, inclusiv de a aproba plăţi ori de a le efectua propriu-zis.

De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 634/2019 s-a reţinut că în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri, "subiectul activ nemijlocit deşi nu este determinat printr-o anumită calitate, deturnarea de fonduri nu poate fi săvârşită în mod nemijlocit decât de funcţionarul public care administrează aceste fonduri şi resurse materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice" (par. 20).

Deşi corectă observaţia formulată de către apelanţii - inculpaţi în sensul că inculpatul A. - augustin nu deţinea calitatea de ordonator terţiar de credite întrucât O.N.P.M. nu avea personalitate juridică, cerinţă prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, Înalta Curte reţine că potrivit art. 3 lit. g) din Legea nr. 682/2002, O.N.P.M. gestionează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă, iar conform art. 5 din Ordinul M.A.I. nr. S/1237/2006 - dreptul de a aproba plăţi privind protecţia martorilor îl are directorul O.N.P.M. sau înlocuitorul desemnat prin dispoziţie a acestuia. Astfel, prin Ordinul menţionat, ţinând cont de specificul activităţii O.N.P.M. directorului oficiului sau înlocuitorului acestuia i-a fost delegată de către ordonatorul principal de credite atribuţia de a aproba plăţi privind protecţia martorilor.

În raport cu aspectele expuse, contrar motivelor de apel invocate de către apelanta D., Înalta Curte reţine că atât inculpatul A. augustin, cât inculpaţii C., D., I. şi J., pe care primul i-a desemnat înlocuitori în perioadele în care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de exercitare a atribuţiilor îndeplineau cerinţele necesare pentru a deţine calitatea de subiect activ al infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 307 alin. (1) C. pen.

Referitor la criticile privind inexistenţa unor abateri care să fi fost constatate prin rapoartele de audit întocmite anual, Înalta Curte reţine că în urma declasificării rapoartelor de audit aferente anilor 2013 - 2015, a rezultat ci Direcţia de Audit Public Intern din cadrul M.A.I. a efectuat verificări asupra activităţii desfăşurate de către O.N.P.M.

Deşi susţinerile inculpaţilor sunt reale, iar prin rapoartele menţionate nu au fost constatate deficienţe semnificative, Înalta Curte reţine că acestea au avut ca obiect de verificare respectarea procedurilor interne referitoare la modul de întocmire a documentaţiei şi de ţinere a evidenţelor, iar nu verificare respectării destinaţiilor sumelor alocate. Astfel, din rapoartele menţionate a rezultat că, circumscris utilizării fondurilor destinate finanţării Programului de protecţie a martorilor, verificările au purtat asupra procedurilor de stabilire a corespondenţei între suma solicitată şi cea justificată (Procedura S/2933034/05 iulie 2011), modului de înregistrare a bunurilor în evidenţele de gestiune şi contabilă (Legea nr. 82/1991) ori modului în care martorii au folosit sumele de bani puse la dispoziţie din fondurile alocate, în sensul cumpărării de bunuri pe numele lor, iar nu al unităţii, neconcordanţe între natura cheltuielilor invocate şi cele justificate, etc. (Ordinul M.A.I. S/1237/17 martie 2006). nu au fost efectuate verificări asupra naturii şi destinaţiei sumelor de bani cheltuite din fondurile alocate pentru finanţarea Programului de protecţie a martorilor.

Înalta Curte constată că în fapt nici nu ar fi putut fi verificate asemenea aspecte, întrucât activitatea O.N.P.M. referitoare la includerea în program şi conţinutul protocolului de protecţie erau supuse confidenţialităţii, documentele fiind păstrate, în condiţii de maximă siguranţă, de către O.N.P.M. conforma art. 16 din Legea nr. 682/2002, iar potrivit art. 4 din H.G. nr. 760/2004, O.N.P.M. îşi desfăşoară întreaga activitate cu respectarea condiţiilor necesare asigurării secretului cu privire la persoanele incluse în Program şi la datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la acestea, precum şi a secretului cu privire la personalul, dotările şi activităţile proprii, urmărind cu prioritate protejarea vieţii, integrităţii şi sănătăţii martorilor incluşi în Program. De altfel, potrivit art. 55 din H.G. nr. 760/2004, activitatea de control cu privire la gestionarea fondurilor Programului se desfăşoară în condiţiile legii, luându-se în considerare şi principiile de organizare a acestei gestiuni, caracterul specific al activităţilor, necesitatea unei cât mai riguroase confidenţialităţi, cât şi normele specifice cu privire la justificarea cheltuielilor şi descărcarea de gestiune.

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că întreaga activitate referitoare la includerea şi protecţia persoanelor îndreptăţite era caracterizată de compartimentarea informaţiilor şi a atribuţiilor, astfel încât, în acord cu principiul necesităţii de a cunoaşte, fiecare persoană cunoştea strict informaţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor proprii.

Or, având în vedere caracterul confidenţial al activităţilor O.N.P.M., precum şi limitele controlului exercitat de către Direcţia de Audit Public Intern din cadrul M.A.I., care nu a vizat şi respectarea destinaţiei sumelor alocate pentru finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor, ci doar procedurile care reglementau modul în care aceste sume trebuiau justificate sau de înregistrare a bunurilor, Înalta Curte reţine că aspectele constatate prin rapoartele de control menţionate nu afectează concluziile expuse anterior privind existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.

În acelaşi context, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că nici susţinerile apelantului - inculpat în sensul existenţei unei aprobări a ministrului M.A.I. din acea perioadă pentru achiziţiile de componente I.T. nu sunt întemeiate, întrucât în raportul de activitate invocat se menţionează la estimarea cheltuielilor pentru anul următor necesare Programului de protecţia martorilor, printre altele şi "achiziţionarea unor sisteme de alarmare şi supraveghere video a locaţiilor martorilor protejaţi faţă de care parchetul sau instanţele au dispus măsuri sporite de protecţie la domiciliu - 20 de locaţii (aproximativ 360.000 RON), precum şi achiziţionarea unor sisteme GPS pentru monitorizarea martorilor protejaţi (aproximativ 35-40 bucăţi)", fără a exista menţiuni referitoare la tehnică operativă şi IT.

Referitor la susţinerile apelanţilor - inculpaţi privind respectarea procedurilor şi existenţa controlul financiar preventiv, Înalta Curte reţine următoarele:

Specificul activităţii desfăşurate de către O.N.P.M. a impus ca achiziţiile de bunuri şi servicii ori alte cheltuieli care se circumscriau activităţilor prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 682/2002 să se realizeze în două modalităţi:

- la nivel centralizat, în raport cu estimarea cheltuielilor făcută prin raportul de activitate pentru anul precedent şi în limita creditelor bugetare aprobate, se realizau achiziţii de bunuri şi servicii destinate activităţilor de protecţie sau măsurilor de asistenţă a martorilor incluşi sau care puteau urma să fie incluşi în Program. Aceste tipuri de achiziţii de făceau pe de-o parte, în raport cu strategiile elaborate de conducerea O.N.P.M., iar pe de altă parte de apariţia situaţiei includerii unei persoane în Programul de protecţie art. 14, 31, 59 din H.G. nr. 760/2004;

- la nivel individual, fie în raport cu necesităţile concrete, fie în urma unor situaţii neprevăzute, se angajau cheltuieli pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţilor pentru persoanele incluse în program. Aceste tipuri de cheltuieli se angajau în baza unor referate de necesitate întocmite de către lucrătorii din cadrul O.N.P.M. care aveau atribuţii directe cu privire la asigurarea măsurilor de protecţie şi asistenţă pentru martorii protejaţi.

Toate bunurile şi serviciile indicate la descrierea situaţiei de fapt făceau parte din categoria achiziţiilor destinate asigurării bunei desfăşurări a activităţii O.N.P.M., nefiind justificate prin alocarea lor unei persoane protejate individual determinate.

În această situaţie, Înalta Curte reţine că iniţiativa achiziţiilor a aparţinut conducerii O.N.P.M., respectiv directorului oficiului, inculpatul A. - augustin sau a persoanelor desemnate să îl înlocuiască pe acesta la conducerea instituţiei în perioadele în care acesta nu şi-a putut exercita atribuţiile. Spre deosebire de situaţia achiziţiilor referitoare la persoane determinate incluse în program, achiziţiile destinate activităţii generale ale O.N.P.M. erau iniţiate de conducerea instituţiei sau cel puţin cu ştiinţa directorului.

Pe de altă parte, în fiecare dintre situaţiile menţionate a fost respectată procedura de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată, fiind întocmite referate de necesitate şi note justificative, care au fost supuse procedurii de control financiar preventiv intern.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reiterează că potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Controlul financiar preventiv reprezintă conforma art. 2 lit. c) din O.G. nr. 119/1999, activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora, unde legalitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia (lit. o), iar regularitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte (lit. v).

Operaţiunea în sensul aceluiaşi act normativ orice acţiune cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura acesteia.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 119/1999, fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, printre altele, angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament şi ordonanţarea cheltuielilor.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 119/1999 (în vigoare la data comiterii faptelor) - Viza de control financiar preventiv propriu:

"(1) Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operaţiuni care respectă întru totul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, care poartă viza de control financiar preventiv propriu.

(2) Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în drept, competente în acest sens potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal şi atestă îndeplinirea condiţiilor legale, a regularităţii şi încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, a proiectelor de operaţiuni supuse aprobării ordonatorului de credite.

(3) În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operaţiuni se prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă.

(4) Conducătorii compartimentelor de specialitate prevăzuţi la alin. (3) răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. Obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte şi/sau care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.

(5) Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, în privinţa operaţiunilor pentru care au acordat viza de control financiar preventiv propriu".

De asemenea, potrivit art. 21 din O.G. nr. 119/1999, viza de control financiar preventiv nu are caracter obligatoriu, în cazul refuzului de viză, conducătorul instituţiei putând să efectueze operaţiunea pe propria răspundere.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale evocate se desprind următoarele concluzii:

- obligaţia de a utiliza creditele bugetare potrivit destinaţiei fondurilor alocate revine ordonatorilor de credite;

- angajarea cheltuielilor şi ordonanţarea lor sunt supuse aplicării vizei de control financiar preventiv de către persoana desemnată, care verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunii;

- viza de control financiar preventiv nu are caracter obligatoriu şi nu exonerează de răspundere persoanele care întocmesc documentele justificative care stau la baza operaţiunilor.

În raport cu specificul activităţilor desfăşurate de către O.N.P.M., care aşa cum s-a arătat anterior presupunea asigurarea confidenţialităţii operaţiunilor, Înalta Curte reţine că persoana desemnată pentru exercitarea controlului financiar preventiv propriu din cadrul instituţiei nu avea în mod obiectiv posibilitatea de a verifica dacă bunurile cu privire la care se propunea achiziţia se încadrează în destinaţia fondurilor alocate pentru finanţarea Programului de Protecţie a Martorilor, întrucât aceasta nu putea să cunoască activităţile concrete derulate pentru asigurarea protecţiei sau asistenţei martorilor. În consecinţă, controlul financiar preventiv propriu se rezuma la verificarea legalităţii şi regularităţii operaţiunilor financiare, fără însă a fi examinată şi folosirea sumelor potrivit destinaţiei în care au fost aprobate.

Or, în raport cu dispoziţiile arătate anterior, în acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că răspunderea pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea referatelor de necesitate sau a notelor justificative care au stat la baza achiziţiilor revenea inculpaţilor care le-au întocmit, independent de verificarea făcută de persoana competentă să exercite controlul financiar preventiv propriu, iar răspunderea pentru angajarea cheltuielilor şi efectuarea plăţilor din sumele alocate cu afectaţiune specială revenea conducătorului instituţiei sau persoanelor desemnate să îl înlocuiască. Apărările apelanţilor - inculpaţi în sensul că au avut convingerea că achiziţiile erau legale întrucât purtau viza de control financiar preventiv nu sunt întemeiate în condiţiile în care decizia de a achiziţiona bunurile fie le-a revenit în mod direct, fie au întocmit documentele justificative, iar persoana care efectua controlul financiar nu avea posibilitatea de a cunoaşte dacă bunurile erau necesare protecţiei martorilor (în sens larg) ori care era modalitatea în care acestea urmau să fie folosite în cadrul activităţilor circumscrise acesteia.

Cu referire la susţinerile apelanţilor - inculpaţi în sensul că au preluat un mod de lucru preexistent în cadrul O.N.P.M. referitor la achiziţiile de bunuri şi fondurile folosite pentru acestea, respectiv, cele invocate de apelantul - inculpat L. în sensul că a fost obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul compartimentului de logistică şi nu a existat vreo legătură subiectivă între el şi ceilalţi inculpaţi, Înalta Curte reţine că acestea nu produc efecte sub aspectul întrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de deturnare de fonduri. Indiferent de modalitatea de numire, inculpaţii aveau obligaţia de a-şi exercita atribuţiile de serviciu în raport cu postul pe care le ocupau, cu respectarea dispoziţiilor legale sau cuprinse în reglementări infra-legale, neputându-se prevala de necunoaşterea acestora pentru a se apăra de răspundere.

Totodată, din perspectiva participaţiei penale, întocmirea referatelor de necesitate sau a notelor justificative cuprinzând menţiunea că bunurile urmează a fi achiziţionate "pentru a fi utilizate în activităţi specifice derulate în folosul exclusiv al martorilor incluşi în program şi derulării programului în bune condiţii", în condiţiile în care era evident pentru fiecare dintre inculpaţi că acestea erau destinate dotării O.N.P.M., determină concluzia că inculpaţii în sarcina cărora a fost reţinută forma de participaţie a complicităţii au acţionat cu intenţie indirectă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 48 C. pen. În realitate, inculpaţii au preluat o modalitate de lucru deficitară, şi-au ignorat atribuţiile de serviciu sau sarcinile specifice care le reveneau şi au acceptat ca fiind reale afirmaţiile aproape automate din documentele justificative în sensul că bunuri precum laptop-uri, imprimante, tocătoare, etc. era achiziţionate în folosul exclusiv al martorilor şi pentru derularea activităţilor de protecţie a acestora. Spre deosebire însă de persoana care efectua activitatea de control financiar preventiv, prin prisma atribuţiilor de serviciu, inculpaţii cunoşteau specificul măsurilor de protecţie şi asistenţă a martorilor incluşi în program şi cunoşteau că bunurile achiziţionate aveau o altă destinaţie decât cea a activităţilor prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 682/2002.

Deşi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv cele ale complicităţii la această infracţiune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale în cazul fiecărui inculpat, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se desprind următoarele:

- art. 155 alin. (1) din C. pen., supus controlului de constituţionalitate, a avut următorul conţinut:

"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză"

- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31);

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:

"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);

- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75);

- prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022 au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În raport cu aspectele expuse şi având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, se reţine că în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. a existat următoarea succesiune de legi:

- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate.

- între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 C. pen.

În raport cu perioada în care s-au desfăşurat activităţile infracţionale imputate inculpaţilor, Înalta Curte reţine că infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, s-a epuizat cel mai târziu în luna noiembrie 2015.

Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 307 alin. (1) C. pen. este închisoarea de la unu la 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de deturnare de fonduri este de 5 ani.

Având în vedere că potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. în cazul infracţiunilor continuate termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, Înalta Curte reţine că termenul de 5 ani s-a împlinit în cursul lunii noiembrie 2020.

În consecinţă, în raport cu acuzaţia de comitere a infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 307 C. pen. şi respectiv, complicitate la comiterea acesteia, Înalta Curte urmează să dispună încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. augustin, C., D., I., J., E., G., H., K. şi L., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni de care inculpaţii au fost acuzaţi în cauză, Înalta Curte a procedat la verificarea incidenţei normelor privind împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale, însă soluţia de încetare a procesului penal nu a fost dispusă fie întrucât acestea nu erau împlinite, fie ca urmare a priorităţii unor temeiuri de achitare dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la apelurile declarate de părţile civile, Înalta Curte reţine că în raport cu soluţiile pronunţate asupra acţiunii penale în ceea ce priveşte acuzaţiile de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu aduse inculpaţilor A., E., F. şi G., în mod corect prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen. şi a lăsat ca nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile I.G.P.R., "N." - identitate protejată, O., P., Q., "R." - identitate protejată şi "S." - identitate protejată.

Referitor la motivele de apel invocate de apelanta - parte civilă I.G.P.R. privind modul de soluţionare a acţiunii civile exercitată în legătură cu prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor de deturnare de fonduri şi respectiv, complicitate la această infracţiune, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt întemeiate, iar prima instanţă a respins în mod corect pretenţiile formulate în cauză.

Reamintind că infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzută de art. 307 C. pen. este una de pericol, a cărei consumare nu este condiţionată de producerea vreunui prejudiciu, Înalta Curte subliniază că repararea unui prejudiciu comis în urma comiterii unei infracţiuni este condiţionată de dovedirea producerii acestuia. Or, în prezenta cauză, din probele administrate a rezultat că fără excepţie, achiziţiile efectuate de către inculpaţi au vizat bunuri care erau destinate activităţii profesionale desfăşurate în cadrul O.N.P.M. în consecinţă, toate bunurile achiziţionate au intrat în patrimoniul acestei direcţii, singurele abateri legale vizând fondurile sau clasificaţiile bugetare din care proveneau aceste sume de bani. În consecinţă, susţinerile părţii civile I.G.P.R. în sensul producerii unui prejudiciu prin pierderea unor valori patrimoniale sunt nefondate, în posesia acesteia aflându-se toate bunurile care au fost achiziţionate de către inculpaţi.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantei - părţi civile în sensul că i-a fost produs un prejudiciu ca efect al achiziţionării de către inculpaţi a unor bunuri din alte surse bugetare decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte reţine că partea civilă ar fi trebuit să invoce în ce a constat acest prejudiciu, respectiv în concret, dacă prin diminuarea sumelor de bani alocate fondului pentru protecţia martorilor au fost împiedicate alte achiziţii necesare sau a fost perturbată activitatea instituţiei în vreun fel. Or, în cauză nu a fost indicate asemenea aspecte în raport de care să se poată aprecia cu privire la producerea unui prejudiciu, partea civilă rezumându-se să susţină existenţa acestuia exclusiv prin raportare la operaţiunea de efectuare a plăţilor din articolul bugetar 20.30.30 şi, la modul generic, că prin această modalitate "a fost împiedicată achiziţia de materiale, obiecte de inventar şi mijloace fixe în folosul exclusiv al martorilor protejaţi, conducând la perturbarea bunului mers al activităţii O.N.P.M.". În mod similar, invocarea de către partea civilă a incertitudinii situaţiei juridice a bunurilor şi serviciilor achiziţionate nu constituie o baza suficientă pentru individualizarea unui prejudiciu adus acesteia.

În consecinţă, având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte urmează să admită apelurile declarate de inculpaţii A. augustIN, C., D., E., G., I., H., K., J. şi L. împotriva sentinţei penale nr. 9/F pronunţată la data de 19 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală; să desfiinţeze în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei D., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului I., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului J., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei G., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului H., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului K., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului L., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE- DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE şi părţile civile INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, "N."-identitate protejată, P., O., "R." şi "S." - identitate protejată, împotriva aceleaşi sentinţe.

În baza art. 422 C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele din data de 29 decembrie 2015 ale Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2015 şi menţinute prin sentinţa penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în limitele stabilite prin încheierea penală din data de 3 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămasă definitivă prin decizia nr. 385/22 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, respectiv prin:

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 252/10 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei de 210.961,88 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei D., până la concurenţa sumei de 207.462,92 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului I., până la concurenţa sumei de 243.592,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului J., până la concurenţa sumei de 200.721,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului K., până la concurenţa sumei de 202.757,16 RON.

Obligă pe apelanţii părţi civile INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, "N."-identitate protejată, P., O., "R." şi "S."-identitate protejată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte apeluri vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. admite apelurile declarate de inculpaţii A. augustIN, C., D., E., G., I., H., K., J. şi L. împotriva sentinţei penale nr. 9/F pronunţată la data de 19 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. augustIN pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului J., pentru comiterea infracţiunii de deturnarea de fonduri în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei G., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului H., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului K., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului L., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea de fonduri în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 307 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE- DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE şi părţile civile INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, "N."-identitate protejată, P., O., "R." şi "S."-identitate protejată, împotriva aceleaşi sentinţe.

În baza art. 422 C. proc. pen., menţine măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele din data de 29 decembrie 2015 ale Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2015 şi menţinute prin sentinţa penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în limitele stabilite prin încheierea penală din data de 3 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămasă definitivă prin decizia nr. 385/22 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători,respectiv prin:

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 RON, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 252/10 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei de 210.961,88 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei D., până la concurenţa sumei de 207.462,92 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului I., până la concurenţa sumei de 243.592,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului J., până la concurenţa sumei de 200.721,04 RON;

- ordonanţa 596/P/2015 din data de 29 decembrie 2015 asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatului K., până la concurenţa sumei de 202.757,16 RON.

Obligă pe apelanţii părţi civile INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, "N."-identitate protejată, P., O., "R." şi "S."-identitate protejată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte apeluri rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM