Challenge to ruling on constitutional exception referral inadmissible; costs awarded.

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor: art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen.. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, A. a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen.. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Din actele aflate la dosar, s-a constatat că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Braşov, ce are ca obiect o cerere de strămutare formulată de acesta.

Astfel, s-a reţinut că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., referitoarea la posibilitatea suspendării cauzei în ipoteza ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate; art. 341 din C. proc. pen., referitoare la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară; art. 347, 408, 425 din C. proc. pen. referitoare la căile de atac, respectiv a contestaţiei din faza de cameră preliminară şi a apelului; art. 351 din C. proc. pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea judecăţii; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi calea de atac, precum şi împotriva unor dispoziţii legale din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a unor dispoziţii din cuprinsul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.

Din această perspectivă, instanţa supremă a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume nu are legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţionarea cererii de strămutare a dosarului penal nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, s-a reţinut că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte, secţia penală, a subliniat şi faptul că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală aşa cum a susţinut recurentul A., ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Astfel, s-a apreciat că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluţia dispusă prin hotărârea recurată este legală.

Împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, recurentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că recurentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, hotărâre prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

Astfel, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.

În aceste condiţii, se constată că recurentul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul recurent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 575 din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED