Admissibility of constitutional review challenging statutory bar on appeal against final jurisdictional transfer decisions

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public.

De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul petent a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a constatat că la termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparţialitate, de independenţă, de integralitate, lipsă de conştiinţă, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă, apreciind că prin respingerea cererii formulate de desemnare a unui apărător din oficiu au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 şi Legii nr. 307, art. 99 parag. 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicată cererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători examinând cererea de recuzare formulată a constatat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege şi nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Totodată, instanţa supremă a constatat că prezenta cerere nu întruneşte nici condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înţelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. invocată de petentul A. Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, s-a reţinut că prin cererea formulată în şedinţă publică la data de 19 aprilie 2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., text de lege în temeiul cărora reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Verificând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A., Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reţinut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că excepţia trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că cererea de sesizare întruneşte doar două din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de recurentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de contestator (A.).

Înalta Curte - Completul de 5 judecători, a reţinut că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reţinut că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest context s-a reţinut că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a constatat că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulţumirea contestatorului generată de concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de respingere a contestaţiei formulate ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 pe rolul Completului de 5 judecători.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a subliniat că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă s-a constatat că nu este realizată în speţă întrucât autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia nevizând aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A.

Examinând contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol, sentinţa prin care se soluţionează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţă, s-a reţinut că petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva hotărârii prin care a fost soluţionat, în mod definitiv, conflictul de drept dedus judecăţii în care contestatorul avea un interes legitim, hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea altor căi de atac, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulat de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021, contestatorul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 8 noiembrie 2021, termen la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, constată că este nefondat.

Procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că prioritar examinării în concret a condiţiilor de admisibilitate, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct de către subiecţii acţiunii penale.

Astfel, prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziţii legale nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau o completare a actului normativ.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu referire la condiţia de admisibilitate ce vizează legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta are în vedere incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. a fost invocată de contestatorul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători având ca obiect contestaţia formulată împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Prin cererea formulată în şedinţă publică la data de 19 aprilie 2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., text de lege în temeiul cărora reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020

Autorul excepţiei a precizat, oral, în şedinţa din data de 19 aprilie 2021 că invocă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la Constituţia României şi la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate contestatorul a arătat că aceste dispoziţii creează discriminare flagrantă clară privind drepturile procesuale şi procedurale ale justiţiabilului.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.

Similar celor reţinute de instanţa care a respins cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte - Completul de 5 judecători reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului constituţional, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, recurentul contestator a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre acestea şi legea fundamentală.

Or, neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, iar, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 judecători apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest context în examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale.

Astfel, se constată că, în fapt, recurentul petentul urmăreşte o intervenţie de natură legislativă asupra textului supus analizei, care, în forma actuală, îi limitează accesul la calea de atac a contestaţiei formulate împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată cererea de strămutare, hotărâre care la acest moment este definitivă.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, din care se reţine Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, publicată în M. Of. nr. 485 din 8 iunie 2005, prin care Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" şi nici "nu-şi poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică." În caz contrar, instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

"Circumscrisă rolului său de «cvasi legiuitor negativ», Curtea Constituţională nu poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ;" (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 341 din 11 iunie 2013).

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, întrucât nu a fost indicat textul din Constituţie cu care ar veni în contradicţie dispoziţiile art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., şi pe de altă parte, se urmăreşte o reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu majoritate, va respinge ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 şi sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Contrar opiniei majoritare, apreciem că în prezenta cauză cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, în reglementarea condiţiilor de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, în conţinutul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sunt prevăzute cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Raportat la stadiul procesual în care este invocată neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în opinie minoritară, apreciază că exigenţa vizând "legătura" normelor contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză este îndeplinită, atât în planul aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În privinţa ultimei condiţii de admisibilitate, se reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, examenul realizându-se în mod concret, în funcţie de interesul efectiv al celui ce invocă excepţia şi de înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (în acest sens fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 591/21.10.2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Analizând punctual cerinţele impuse de textul enunţat, în opinie minoritară, se constată că excepţia a fost ridicată de contestatorul A. în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de petentul A. de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală, şi vizează dispoziţii legale în vigoare, respectiv, art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., care prevăd că sentinţa prin care se soluţionează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

În opinie minoritară, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale criticate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate (art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.) au, în mod real, legătură cu soluţionarea cauzei şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţilor din proces.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate vizează însăşi dispoziţia care prevede caracterul definitiv al hotărârii atacate de contestator şi din care decurge inadmisibilitatea acesteia, or, de principiu, ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate într-o cale de atac inadmisibilă este la rândul său inadmisibilă, cu excepţia situaţiei în care se critică dispoziţia legală ce atrage chiar inadmisibilitatea căii de atac.

Sub acest aspect, se reţine că, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012 şi Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în M. Of. nr. 242 din 7 aprilie 2011), cât şi în doctrină, s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.

Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Prin urmare, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află cauza, declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., poate produce efecte asupra situaţiei juridice a contestatorului A.

În concluzie, în opinie minoritară se constată că, în speţă, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., motiv pentru care se impunea admiterea recursului formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

GGC - ED