Unconstitutionality exceptions rejected for lack of reasoned argument and relevance to case outcome

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 24 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de recurentul petent A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin cererea depusă la data de 23 mai 2021 în Dosarul nr. x/2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a:

- dispoziţiilor art. 153 - 173 din C. proc. civ. şi a art. 257 - 264 din C. proc. pen.

- dispoziţiilor art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- dispoziţiilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004;

- dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale;

- dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1), art. 90 din C. proc. civ.

- dispoziţiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 352 alin. (1) din C. proc. pen.

- art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Examinând cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Completul de 5 Judecători a constatat că invocarea în cauză a excepţiilor de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată de recurentul petent A., nu satisface cerinţele legale, criticile de neconstituţionalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Admisibilitatea sesizărilor este condiţionată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituţionalitate invocate, relevante fiind, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 1441/2011 publicată în M. Of. nr. 893 din 16 decembrie 2011; Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 880 din 24 noiembrie 2015).

Totodată, s-a reţinut de către Înalta Curte - Completul de 5 Judecători aspectul potrivit căruia Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate în care autorul s-a limitat doar la a enumera textele constituţionale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în M. Of. nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 577 din 1 august 2014)

De asemenea, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a constatat că invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor menţionate din C. proc. pen., C. proc. civ., O.U.G. nr. 80/2013, Legea nr. 211/2004, Legea nr. 47/1992 formulate de către petentul A. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind aşadar, îndeplinită nici condiţia prevăzută în acest sens de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În plus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a notat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate s-a produs după soluţionarea cererilor petentului de a fi desemnat un avocat din oficiu, respectiv de recuzare a procurorului de şedinţă, ceea ce a întărit concluzia că, în realitate, acesta foloseşte instituţia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca o veritabilă critică la adresa soluţiilor instanţei, iar nu în virtutea unui interes procesual real vizând constatarea unor eventuale vicii de neconstituţionalitate a prevederilor legale invocate.

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, recurentul petent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanţă, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun a fi prezentate anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.

Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că admisibilitatea sesizărilor este condiţionată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituţionalitate invocate.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că "simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate" şi nu este de natură a satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

În acelaşi sens, s-a arătat că şi în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, consecinţa este aceea a respingerii excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în M. Of. , Decizia nr. 880 din 24 noiembrie 2015).

Totodată, instanţa de contencios constituţional a constatat că "prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, impun cerinţa motivării sesizărilor, atât prin invocarea normelor constituţionale pretins încălcate, cât şi prin expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituţionalitate." (Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 113 din 12 februarie 2015).

Astfel, se reţine că invocarea în cauză a excepţiilor de neconstituţionalitate de către recurentul A. nu satisface cerinţele legale incidente în cauză, criticile de neconstituţionalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci constau doar într-o enumerare a dispoziţiilor constituţionale şi a unor principii desprinse de autorul excepţiilor din Constituţia României, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că recurentul A. nu precizează în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Or, în condiţiile în care nu sunt respectate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu ar putea exercita controlul de constituţionalitate, deoarece nu se poate substitui autorului excepţiilor în ceea ce priveşte motivarea acestora.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că invocarea în cauză a excepţiilor de neconstituţionalitate aşa cum au fost formulate de recurentul A., nu îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sens în care se constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale.

Totodată, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, se constată că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se face referire la dispoziţiile menţionate din C. proc. pen., C. proc. civ., O.U.G. nr. 80/2013, Legea nr. 211/2004, dispoziţii care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ceea ce priveşte soluţionarea căii de atac a recursului exercitat potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanţei de control constituţional.

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021 prin care s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - ED