Annulled letters upheld as non-administrative acts; appeal rejected, inadmissibility affirmed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, anularea adreselor nr. x din 27.08.2015 şi respectiv nr. X/4206/24.09.2015, la retractarea afirmaţiilor privind faptul că ar fi adus profesiei grave prejudicii de imagine, la publicarea retractării într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 476 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei sale materiale; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 476 din 15 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi rejudecarea cauzei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat, mai întâi, faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra chestiunii privind calitatea de avocat a apărătorului B., încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, a argumentat că adresele contestate au fost emise în temeiul puterilor conferite UNPR de Legea nr. 36/1995, tocmai în vederea organizării executării legii, adică de stabilire a conduitei şi a prestaţiilor membrilor său şi nu în afara dispoziţiilor legale, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă, iar interesul legitim al recurentului este ca UNPR să emită numai acte conform competenţelor sale prevăzute de lege.

Mai mult, efectele administrative ale respectivelor adrese chiar s-au produs, prin comunicarea lor către membrii Camerei Notarilor Suceava.

Caracterul "incipient" al procedurii administrative, reţinut de prima instanţă ca şi justificare că nu s-ar putea discuta despre o procedură administrativă efectivă, nu este prevăzut de nici o normă juridică.

Recurentul a criticat şi aprecierea primei instanţe că cele două acte administrative atacate ar reprezenta doar dispoziţia legală de emitere a unei "scrisori deschise", ca reprezentând o caricaturizare a competenţelor organelor de conducere a Camerei Notarilor.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că problema calităţii de avocat a apărătorului recurentului a fost invocată de instanţă la primul termen de judecată, însă la termenul deferit pentru discutarea acesteia, avocatul reclamantului nu s-a prezentat, fiind depuse note scrise de către reclamant.

Intimata a mai susţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că cele două adrese nu se circumscriu categoriei actelor administrative tipice sau atipice, având doar scopul de a informa atât recurentul, cât şi membrii Camerei Notarilor Publici Suceava asupra unor chestiuni de interes profesional şi în legătură cu o situaţie specială.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 octombrie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

2.2. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

2.2.1. Mai întâi, analizând conduita procesuală a judecătorului fondului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte nu poate reţine că, prin hotărârea dată, instanţa ar fi încălcat vreuna din regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile recurentului, subsumate acestui motiv de recurs, privesc în esenţă faptul că judecătorul fondului nu s-ar fi pronunţat asupra chestiunii privind calitatea de avocat a apărătorului B., încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Această chestiune a fost invocată de reprezentantul intimatului-pârât la termenul din data de 18 ianuarie 2016, când instanţa de fond a amânat judecata pentru a da posibilitatea avocatului care susţinea că reprezintă pe reclamantul-recurent să facă dovada calităţii de avocat, luând, de asemenea, măsura citării reclamantului cu menţiunea că poate fi reprezentat de un avocat ales care să figureze activ în listele aflate la dispoziţia instanţei din Baroul Bucureşti.

Reclamantul-recurent a depus note scrise prin care a criticat amânarea judecăţii şi a argumentat legalitatea calităţii de avocat şi de reprezentant a apărătorului ales B., iar la termenul din data de 15 februarie 2016 au lipsit, atât el, cât şi avocatul ales.

În aceste condiţii, întrucât apărătorul ales nu s-a prezentat pentru a pune concluzii şi nici nu a depus dovezile solicitate, în mod legal a procedat prima instanţă la dezbaterea pe fond şi soluţionarea cauzei.

2.2.2. În continuare, examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în speţă, recurentul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând, în esenţă, anularea adreselor cu nr. X din 27.08.2015, respectiv nr. X/4206/24.09.2015 emise de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.

Prin adresa nr. x/27.08.2015 emisă de Consiliul UNNPR şi adresată Camerei Notarilor Publici din România, au fost consemnate constatările şedinţei Consiliului Uniunii din data de 21.08.2015 cu referire la conflictul existent între reclamant şi dl. C., ambii notari publici, şi consecinţele acestuia, făcându-se apoi referire la măsurile adoptate prin Hotărârea nr. 65/21.08.2015 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici din România.

Prin aceeaşi adresă s-a arătat că UNNPR se delimitează de acest conflict şi s-a evocat necesitatea respectării dispoziţiilor din Codul Deontologic al notarilor publici.

Împotriva adresei nr. x/2015 reclamantul-recurent a formulat o "somaţie"prin care a solicitat retractarea afirmaţiilor cu privire la pretinse prejudicii de imagine şi a unor alte susţineri evocate în cuprinsul acestei adrese cu referire la riscurile generării unui conflict între reclamant şi notarul public menţionat anterior, precum şi publicarea acestei retractări într-un ziar de circulaţie naţională.

Prin adresa nr. x/24.09.2015 emisă de Consiliul UNNPR, pârâtul-intimat a comunicat reclamantului-recurent că îşi menţine poziţia exprimată prin adresa a cărei revocare se solicită, retrăgând însă afirmaţia potrivit căreia ar fi fost invitat şi nu ar fi fost prezent la şedinţa Consiliului Uniunii din 14.03.2014 care a avut loc la Cluj, precizare care a fost adusă la cunoştinţa notarilor publici din Camera Suceava.

Prin aceeaşi adresă, pârâtul-intimat a comunicat şi refuzul acordării sumei de 50.000 euro solicitată de către reclamantul-recurent prin adresa înregistrată sub nr. x/29.08.2015 cu titlu de echivalent al creditului bancar pe care ar fi fost nevoit să îl contracteze în vederea susţinerii biroului notarial întrucât ar fi scăzut activitatea, dar şi pentru compensarea prejudiciului de imagine care i-ar fi fost produs reclamantului-recurent ca urmare a conflictului existent între acesta şi notarul public C.

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ, recurentul-reclamant a criticat actele sus-menţionate din perspectiva faptului că ar conţine constatări nereale şi denigratoare.

A solicitat să se constate "abuzul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România în constatarea respectivelor realităţi denigratoare şi defăimătoare la adresa sa, atât din punctul de vedere al necompetenţei în sine cât şi din punctul de vedere al nerealităţii şi al necertificării unor asemenea afirmaţii şi chiar şi din cel al nerespectării deontologiei profesionale."

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului-recurent ca inadmisibilă şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Între condiţiile de exercitare a acţiunii directe în contencios administrativ se numără şi acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 şi, respectiv, ca acest act sa vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Acelaşi text de lege asimilează, prin alin. (2), actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Reglementând obiectul acţiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanţa competentă, persoana vătămată poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluţiile pe care le poate da instanţa, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acţiunea priveşte un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc. exceptate controlului judecătoresc în această procedură.

Faţă de cele de mai sus, raportat la obiectul acţiunii şi conţinutul actelor a căror anulare se solicită, Înalta Curte achiesează la concluziile instanţei de fond privind faptul că cele două adrese nu constituie acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produc prin ele însele efecte juridice, în sensul că nu dau naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice, nu adoptă măsuri concrete în ceea ce priveşte angajarea răspunderii disciplinare a reclamantului-recurent sau a altor persoane, nereprezentând nici materializarea refuzului nejustificat prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Deşi prin adresa nr. x/24.09.2015, intimatul-pârât a comunicat recurentului-reclamant refuzul de a efectua plata sumei de 50.000 Euro (cu titlu de ajutor), argumentele recurentului nu vizează cenzurarea acestui refuz şi nici nu formulează critici, în recurs, din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că nu există motive care să atragă casarea sentinţei recurate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 476 din 15 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2018.

GGC - MP